Intervenţia timpurie la copilul cu risc de deficienţe senzoriale ghid practic pentru părinţI

De ce plânge bebelușul meu atât de mult?

Numeroase din cauzele plânsului la sugar sunt evidente: foamea, scutecele murdare, căldura sau frigul, disconfortul creat de poziţia culcat, dorinţa de a fi luat în braţe, obiecte străine ce-l pot deranja, chiar răni. Multe din aceste cauze sunt, de obicei, rapid recunoscute de părinţi şi corectate, cu timpul aceştia învăţând limbajul copilului. Altfel spus, între părinte şi bebeluş se realizează o adevărată relaţie de comunicare.

De multe ori, în absenţa unui motiv evident, ţipătul încetează odată cu ridicarea copilului în braţe. Mulţi sugari prezintă, însă, episoade frecvente de plâns fără cauză aparentă şi orice mijloc de calmare pare ineficient.

Prevenirea plânsului?

Învăţaţi să descifraţi semnalele transmise de bebeluş.

Jucaţi-vă cu copilul atunci când este treaz şi atent, hrăniţi-l atunci când îi este foame, aşezaţi-l să doarmă atunci când dă semne de oboseală.

Este important să reacţionaţi conform dorinţelor transmise de copilul dvs. Dacă aţi reuşit să depăşiţi în sfârşit o noapte cu bine, străduiţi-vă mai departe să obţineţi astfel de rezultate. O anumită rutină şi regularitate din timpul zilei vă vor ajuta. Prea multe schimbări îi dăunează. Unii copii sunt mai sensibili. Se enervează uşor, mai ales dacă în casă este agitaţie. O anumită rutină le va uşura adaptarea la această lume.

CODUL BEBELUȘULUI

Foame: ţipătul este insistent, nu cedează deloc; bebeluşul nu îşi poate reprima senzaţia de foame, vrea să mănânce imediat.

Plictiseala: se aude un scâncet la început, destul de încet. Bebeluşul se opreşte din scâncit dacă vă veţi juca cu el.

Oboseala: scâncet asemănător plictiselii. Deseori veţi sesiza că e obosit numai ştiind că e ora lui de culcare. Scâncetul se opreşte dacă îl veţi pune să doarmă.

Durere: de cele mai multe ori ţipătul va fi strident, aproape de nesuportat. Dar poate fi şi un plâns abia auzit, care poate însemna că nu se simte bine.

TIPURI TEMPERAMENTALE

La naştere bebeluşul are caracteristici comportamentale definite. Fiecare nou-născut are felul lui propriu de a fi.

Putem stabili temperamentul unui copil urmărind câteva aspecte :

- nivelul său de activitate ;

- regularitatea cu care doarme, mănâncă;

- reacţiile la ceea ce este nou sau necunoscut;

- capacitatea sa de adaptare la nou ;

- sensibilitatea la lumină, zgomot, diferite texturi ;

- intensitatea reacţiilor la evenimentele plăcute sau neplăcute ;

- capacitatea de concentrare a atenţiei ;

- zâmbetul ;

- perseverenţa.

Foamea, umezeala, frigul, lumina prea puternică, nevoia de somn, produc stări afective de disconfort care se manifestă prin ţipete, spasme, plâns. Reacţiile celor din jurul copilului la ţipătul său capătă pentru nou-născut o valoare de semnalizare.
Mulţi bebeluşi şi copii intră în una din cele 5 categorii de personalitate, din care toate, la extreme, pot aduce probleme. :

- hipersensibilii, copii temători,

- copiii fără frică, prea activi;

- încăpătânaţi şi obraznici;

- necomunicativi, inchişi, visători

- copiii neatenţi, care procesează greu informaţiile.

Posibile semnale de alarmă în legătură cu comportamentul copilului tău :

- în jurul vârstei de 3 ani părinţii încep să se alarmeze că fiul sau fiica lor pare că nu aude : nu răspunde când i se vorbeşte, nu întoarce capul, nu pare interesată de ce se întâmplă in jur;

- copilul se poartă de parcă n-ar vedea intrarea sau ieşirea mamei din cameră;

- nu simte nevoia să fie mângâiat, lăudat ;

- nu priveşte partenerul de dialog în ochi dând impresia că se uită in gol;

- nu plânge dacă se loveşte, pare neatent ;

- nu i se poate capta atenţia sau interesul ;

- nu se joacă cu alţi copii ;

- are dificultăţi de a înţelege unele cuvinte, înţelege greu verbele "a da" şi "a lua" cât şi utilizarea pronumelui personal la persoana I;

- prezintă frecvent mişcări stereotipice precum "fâlfâitul mâinilor", "ţopăit", "mers pe vârfuri", "legănat";

- orice modificare în mediul lor şi in stereotipul lor de viaţă poate declanşa o stare emoţională accentuată cu ţipete şi agitaţie bizară;

- preferă să se joace cu obiectele, nu cu jucării ;

- este hipersensibil la sunete, lumină.

Pentru a stimula comportamentul social al copilului trebuie cunoscut conceptul de dialog. Chiar în perioada de nou-născut, mama se comportă faţă de copil, ca şi cum acesta ar fi un interlocutor adevărat şi i se adresează vorbindu-i. După vârsta de două luni, este uşor de obţinut un zâmbet prietenos, de către orice adult care se apropie cu căldură de sugar. După vârsta de două luni, sugarul zâmbeşte provocat, dar nediscriminatoriu. Abia după vârsta de şase luni el devine selectiv, caută şi îi răsplăteşte numai pe cei din anturaj cu un zâmbet. Sugarul dispune de mijloace care să-i permită comportamente de comunicare interumană, iniţial comunicarea fiind nonverbală. Comunicarea verbală se instalează în jurul vârstei de un an. Înainte să poată rosti cuvintele, copilul le inţelege sensul.

Vorbește-i copilului tău:
Cântă-i copilului tău cântecele ;

Povesteşte-i de fiecare dată în timpul mesei sau al băiţei ce urmează să se întâmple ;

Rosteşte-i şi strigă-l cât mai des pe nume ;

Râzi împreună cu copilul tău.

Pe planul motricităţii un rol important îi revine mâinii, care la bebeluş devine treptat un organ al cunoaşterii. Cu ajutorul mâinii copilaşul învaţă să manipuleze obiectele, se familiarizează cu forma, greutatea, rezistenţa lor, cunoaşte deci un fragment din lume prin « spaţiul său manual ». Manipularea obiectelor reprezintă nu numai o formă elementară de joc ci şi o activitate de cunoaştere prin acţiune asupra obiectelor. Deplasând obiectele, învârtindu-le, aruncându-le, sugarul acţionează asupra obiectelor, se manifestă deci creator.

Trezește interesului copilului tău pentru propriile mâini:

Sugestii :

• 
  Freacă-i palmele una de cealaltă, apropie şi depărtează-i palmele;
  
• 
  Pune la dispoziţia copilului diferite materiale pe care să le atingă/simtă cu picioarele goale, cu mâinile, cu alte părţi ale corpului ;
  
• 
  Joacă-te cu mâna copilului când este în nisip, apă colorată sau sub o hârtie ;
  
• 
  Ajută-l să ţină în mâna o perie şi să-şi perie cealaltă mână ;
  
• 
  Pune un inel pe antebraţ şi ajută-l să-l scuture  etc.
  

Copilul stângaci

Primele semne apar din copilăria timpurie, când se poate observa în micile activităţi cotidiene utilizarea cu predilecţie a mâinii sau piciorului stâng. Copilul stângaci  întinde mâna stângă spre jucarie, adună obiectele cu această mână ; când piciorul stâng este cel în cauză, copilul va da cu acest picior în minge, îl va ridica cu predilecţie când va vrea să păşescă pe o treaptă sau un obiect inalt etc. Dacă ai descoperit într-adevăr că micuţul este stângaci, lasă-l să fie aşa! În nici un caz nu incerca să-l obligi să-şi folosescă cealaltă mână sau picior.

Ce iși amintește micuțul?

• 
  La naştere: ţine minte maximum 15 minute şi probabil că tu eşti singura persoană pe care este în stare să o recunoască.
  
• 
  La două luni: îşi va aminti faţa ta pe parcursul unei zile. Dacă altcineva va petrece tot atât de mult timp cu el, va fi recunoscut. Cu toate acestea, cercetările efectuate la Universitatea din Sheffield arată că un bebeluş de două luni nu este capabil să îşi recunoască imediat mama dacă aceasta poartă o pălărie. La două luni, bebeluşul memorează şi este în stare să recunoască doar conturul fetei, spre deosebire de un copil mai „mare” care poate memora detalii cum ar fi ochii, gura, nasul.
  
• 
  La şase luni copilul tău va începe să te imite: dacă tu duci mâna la nas, la fel va face şi el!
  
• 
  La douăsprezece luni poate face clar diferenţa între obiecte şi chiar între întrebuinţările lor.
  

La copii, memoria este pusă în legătură cu procesul de învăţare. Ei trebuie să îşi amintească pentru a putea învăţa ceva nou. Copiii se folosesc de memorie pentru a percepe şi înţelege lumea. Cu cât îţi petreci mai mult timp alături de copilul tău, cu cât îl atragi mai mult în jocuri care îi stimulează interesul, cu atât mai mult are să-şi amintească de toate acestea. Dacă ai în mod regulat un anumit program împreună cu copilul tau (cum ar fi, spre exemplu, plimbarea în parc), vei remarca acest lucru cu siguranţă. Începând  de la şase luni, îşi va aminti locurile familiare, cum ar fi toboganul sau leagănul. După vârsta de un an, el îşi va arăta bucuria şi nerăbdarea imediat ce intraţi pe aleile parcului, trăgându-te de mână spre locurile lui favorite. La adolescenţă probabil că nu-şi va mai aminti toate detaliile, dar dacă va vizita acelaşi parc, sufletul îi va fi invadat de acelaşi sentiment de bucurie pe care îl avea la un an. În mod similar, nu va putea să retrăiască decât bucuria momentelor în care vă jucaţi împreună. Dacă cineva îl va întreba, peste ani, cum a fost copilăria lui, va răspunde, cu siguranţă, că a fost una fericită. Aşa că, orice ar spune scepticii, efortul extraordinar pe care îl faci în primii ani de viaţă ai micuţului tău nu va fi în van, îi va asigura amintiri fericite pentru tot restul vieţii!