Ioan lăCĂTUŞU

X. În loc de concluzii
Deşi procesul democratizării din societatea românească a înscris componenta minoritară în ansamblul reglementărilor legislative şi a practicii cotidiene socio-politice, ajungându-se să se vorbească de modelul românesc al relaţiilor interetnice, clasa politică românescă postdecembristă nu a găsit, încă, mecanismele de asigurare a unei discriminări pozitive a românilor din judeţele Covasna şi Harghita, unde aceştia sunt numeric inferiori.

În aceste condiţii, după decembrie 1989, discursul şi comportamentul partidelor politice româneşti faţă de problematica specifică judeţelor Covasna şi Harghita, este într-un fel, atunci când se află în opoziţie, şi cu totul în altfel, atunci când se află la putere. Timiditatea clasei politice, faţă de această problemă este şi consecinţa absenteismului intelectualilor, resimţindu-se lipsa unor dezbateri pe acesată temă, din perspectiva majorităţii. Aşa cum sublinia sociologul Dan Dungaciu, există o mare diferenţă între proiectul maghiar şi cel românesc, mai exact între proiectul lansat de premierul Antal care s-a declarat « premierul celor 15 milioane de unguri » şi lipsa proiectului românesc faţă de românii de pretutindeni, inclusiv faţă de cei din Covasna şi Harghita.

Cercetările efectuate în zonă (Maria Cobianu-Băcanu, Vasile Dâncu, Claudiu Bădescu), au pus în evidenţă o fractură identitară determinată de modul în care se trăieşte efectiv statutul simultan de majoritate-minoritate în acelaşi timp. Populaţia românească majoritară în România, în judeţele Covasna şi Harghita are statut de minoritate şi este supusă unei presiuni puternice de către tendinţa autonomistă manifestată la toate nivelele societăţii maghiare. De fapt aceste judeţe funcţionează autonom, doar formal ele se supun administraţiei centrale.

Existenţa partidului constituit pe criterii etnice şi a “votului etnic” stimulează separatismul etnic în cele două judeţe din arcul intracarpatic.

Înţelegând dorinţa firească a maghiarilor din Transilvania, în general, şi al celor din arcul intracarpatic, în special, de a-şi păstra şi afirma identitatea, cât şi îngrijorările acestora faţă de provocările viitorului (în principal, faţă de scăderea populaţiei de etnie maghiară), apreciem că nu lipsa autonomiei este cauza problemelor cu care se confruntă maghiarii din România. De fapt, prin proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, nu se doreşte obţinerea unor noi drepturi pentru maghiari ci, “se urmăreşte crearea bazei teritoriale pentru grupul etnic maghiar”.

Naţionalismul lingvistic din Harghita şi Covasna este unul care declară spaţiul respectiv, drept teritoriu etnic. Primejdia cea mare a acestor “naţionalisme lingvistice” este să rupă din unitatea spaţiului naţional “enclave”, “teritorii” pe care să le considere “spaţii ale etniei”, “teritorii etnice”, ceea ce duce, evident, la utilizarea “politicilor etnice” ca “politici secesioniste”.

În fond, odată cu accelerarea procesului de descentralizare şi sporirea autonomiei locale, principalele obiective ale autonomiei pe criterii etnice, dorite de lideri maghiari se consolidează, în condiţiile specifice ale judeţelor Covasna şi Harghita. Toate acestea, vorbesc convingător despre faptul că în judeţele Covasna şi Harghita, autonomia pe criterii etnice există şi are toate premisele ca, odată cu procesul de descentralizare şi sporire a autonomiei locale, să conducă la formarea unei enclave etnice, dacă statul român nu va găsi modalităţile adecvate de stopare a acestei evoluţii.

Proiectul de obţinere a autonomiei teritoriale a aşa zisului Ţinut Secuiesc, ne arată că ne aflăm în faţa unei provocări, care depăşeşte cu mult limitele a ceea ce poate oferi rezonabil unei “minorităţi numeric majoritare” care beneficiază şi aşa de majoritatea celor solicitate.

După lecţia oferită de eşecul formulelor experimentate în fost Iugoslavie, procesul de fragmentare statală nu mai este susţinut de principalele state ale Uniunii Europene.

În legătură cu răspunderile ce revin clasei politice româneşti faţă românii din Covasna şi Harghita, redăm concluziile dezbaterilor ce au avut loc, în luna aprilie 2004, la Centrul de Geopolitică din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, sub coordonarea prof. univ. dr. Ilie Bădescu, concluzii care au fost formulate şi de către liderii societăţii civile româneşti şi ai Bisericii Ortodoxe din cele două judeţe: problema păstrării identităţii românilor din Covasna şi Harghita nu este numai problema acestora, ci este o problemă a întregii naţiuni române, altfel spus aceasta, nu este o problemă locală. Dacă clasa politică nu înscrie problema normalizării convieţuirii interetnice şi a stopării tendinţelor de enclavizare a acestui spaţiu românesc, ea trebuie să fie obligată să facă acest lucru de către mediul academic, împreună cu societatea civilă, cu sprijinul mass-media.