Ion Liviu Rebreanu (caracterizare)

Ion

Liviu Rebreanu

(caracterizare)
Primul roman publicat de L. Rebreanu (1920), “Ion“este considerat “cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane”(E. Lovinescu). El deschide seria marilor romane din literartura romana interbelica.

Romanul de inspiratie rurala prezinta lupta lupta unui taran sarac pentru obtinerea pamantului si consecintele actelor sale. N. Manolescu afirma ca “in centrul romanului se afla patima lui Ion, ca forma a instictului de posesiune”.

Actiunea romanului se desfasoara pe mai multe planuri narative, avand personaje numeroase. Romanul, ca specie, privilegiaza personajul. Acesta e construit din trasaturi prezentate direct (portret, biografie) si indirect (fapte, gesturi, atitudini, limbaj relatiile cu celelalte personaje). Naratorul obiectiv si omniscient isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnadu-le atitudinile.

Ion este personajul central din roman,dominand intreaga lume, prezentat prin tehnica basoreliefului. Celelate personaje graviteaza in jurul sau, punandu-i in lumina trasaturile.

Romanul este organizat in doua parti, coordonate ale evolutiei interiare a personajului principal: “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”. Cele doua femei conturate antitetic si complementar, Ana si Florica, reprezinta cele doua obsesii ale personajului principal, averea si iubirea.

Ion e personaj complex, cu insusiri contradictorii viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate, insistenta si cinism. Initial este dotat cu o serie de calitati, dar in goana sa dupa avere se dezumanizeaza treptat, iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului ardelean.

Este personaj realist,deci tipic pentru o categorie sociala, este taranul sarac care doreste pamant. “Toti flacaii din sat sunt varietati de Ion”, apreciaza G. Calinescu.Personajul realist e influentat de mediul in care traieste, Ion este ahtiat dupa pamant pentru ca lumea ii desconsidera pe cei saraci. Ion este exponent al taranimii, personaj reprezentativ pentru o categorie sociala, dar prin destinul sau tragic depaseste caracterul tipic si se individualizeaza prin modul in care obtine pamantul. Nu era singurul caz de fecior sarac ce se imbogateste prin casatorie cu o fata bogata, asa procedase si Vasile Baciu si Ion Pop al Glanetasului. Condamnabil e comportamentul sau: o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta, iar apoi umbla dupa Florica, acum casatorita cu George Bulbuc.

Opiniile critice au fost diverse E. Lovinescu apreciaza ca “Ion” este expresia instictului de stapanire a pamantului,in slujba caruia pune inteligenta ascutita, G. Calinescu “Ion nu e decat o bruta, careia siretenia ii tine loc de desteptaciune” N. Manolecu il numeste “bruta ingenua”.

La inceputul romanului i se constriueste un portret favorabil.Desi sarac,era “iute si harnic” , iubeste munca “ii era draga, oricat de aspra ar fi fost”, Iubeste si pamantul care “ii era drag ca ochii din cap” este infratit cu pamantul prin munca. De aceea lipsa pamantului ii apare co o nedreptete: ” Toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata, daca n-are si el pamant mult, mult....”. Istet, silitor si cuminte, trezeste simpatia invatatorului care il considera capabil sa-si schimbe conditia, sa devina “domn”. “A fost cel mai iubit elev al invatatorului si de aceea a insistat sa mearga la scoala mai departe. Ion renunta insa la scoala pentru ca pamantul ii era mai drag. Calinescu vorbeste aici despre lipsa de ambitie, dar Rebreanu lauda in gestul personajului sau trasatura taranului de a fi vesnic insotit de pamant.

Pentru ca il stiu impulsiv si violent, este respectat de flacaii din sat si temut de tigani, care cauta comanda lui si il insotesc la carciuma, dupa hora, desi George este cel care plateste.

Insultat de Vasile Baciu beat, in fata satului, la hora, se simte rusinat si manios. Vasile il numeste sarantoc, hot si talhar, fiindca era sarac. La inceput satul e de partea lui si il condamna pe Vasile Baciu, care fusese beat. Dupa bataia cu George preotul il dojeneste in biserica, iar Ion se hotaraste “sa fie cu adevarat netrebnic”. Lacomia de pamant se manifesta si cand intra cu plugul pe pamnatul unui vecin, pentru ca acesta fusese inainte al Glanetasilor, dar si cand, dupa o scurta ezitatre, alege zestrea Anei si renunta la iubirea Floricai. Faptele sale sunt tot atatea trepte spre dezumanizare.

Este viclean cu Ana, o seduce, apoi se indeparteaza, iar casatoria se realizeaza dupa ce fata ajunge de rasul satului.Este naiv crezand ca nunta ii aduce si pamant, fara a face o foaie de zestre. Baciu accepta intr-un final sa-i treaca pamantul la un notar. Toata incordarea lui Ion, ambitia si dorinta de a avea pamant se domolesc. Brutalitatea fata de Ana se transforma in indiferenta. Sinuciderea ei nu-i trezeste vreun sentiment de vinovatie sau remuscare.

Cand instinctul de posesie asupra pamantului a fost satisfacut, lacomia lui raspunde unei alte nevoi launtrice: pasiunea pentru Florica. Asa cum ravnise la averea altuia,acum ravneste la nevasta lui George. Viclenia ii dicteaza modul de a se apropia de Florica: se preface prieten cu George pentru a putea intra oricand in casa acestuia. Ion va fi ucis cu o sapa, va fi victima lacomiei si a orgolilui sau.

Modalitartiile de caracterizare sunt complexe. E caracterizat direct de narator, de alte personaje si prin autocaracterizare, dar si indirect prin fapte, limbaj, atitudini, relatiile cu celelalte personaje.

Naratorul prezinta la inceputul romanului, biografia personajului. Celelalte personaje au opinii diferite asupra lui Ion. Pentru unii “e muncitor, e harnic, e saritor, e istet” sau “baiat cumsecade” pentru altii “e un stricat si un bataus”. Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti, prin monolog interior:”Ma molesesc ca o baba naroada.Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie......Las ca-i buna Anuta”.

Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele sale, prin gesturi si mimica: o urmareste pe Ana, cu o privire stranie. Importante sunt si relatiile cu celelalte personaje. La hora, o strange la piept pe Ana mai lung si cu gingasie, apoi este batjocoritor,indiferent sau o loveste brutal. Fata de ea simte mai intai mila, apoi dezgust si indiferenta. E respectuos cu invatatorul si preotul, dar ironic cu Vasile Baciu; George ii e rival, dar se preface ca-i e prieten; pe tatal sau ii acuza ca i-a baut averea.

Relatia fundamentala se stabileste intre protagonist si pamantul stihie. Iubeste pamantul mai presus de orice”i-a fost mai drag decat o mama”.Renunta la Florica pentru ca “toata fiinta lui ardea de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult”.

Consider ca Ion este personaj memorabil, monumental. E supus destinului tragic de a fi strivit de o forta mai presus de vointa lui: pamantul stihie si legile nescrise ale satului traditional.