Istoria muzicii bisericeşti la români



Yüklə 1,1 Mb.
səhifə13/21
tarix27.10.2017
ölçüsü1,1 Mb.
#16663
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   21

Theodosie Zotica era român ca şi Eustatie, Dometian, Antonie Ieromonahul, Macarie Diaconul şi mulţi din cei ce au activat la această vestită Şcoală putneană şi care   unii dintre ei – au numele grecizate. Theodosie a trăit aproximativ între 1500 1570.

Lui Theodosie îi aparţin 3 cântări din manuscrisele de la Putna (un heruvic pe glasul II plagal, un chinonic duminical pe glasul I şi condacul de la Acatistul Maicii Domnului „Apărătoare Doamnă”, pe glasul IV plagal, închinat, prin excelenţă, Sărbătorii Buneivestiri (acesta din urmă cu text slavon), ceea ce i a făcut pe unii să creadă că ar fi studiat psaltichia în Rusia.

Toate aceste cântări sunt reproduse în facsimil în vol. VI al Izvoarelor muzicii româneşti, îngrijit de muzicologul Titus Moisescu (Bucureşti, 1985), iar ele fiind transcrise pe ambele notaţii şi tipărite în lucrările: Creaţia muzicală românească de tradiţie bizantină în secolele XV – XVI, în SCIA, 1992, p. 46-50 şi în Muzica bizantină în spaţiul cultural românesc, Buc. 1996, p. 337-341249.

N.B. O precizare trebuie făcută în legătură cu descifrarea melodiilor de la mănăstirea Putna. Încă nu s-a descoperit secretul mărturiilor. De aceea sunt cântări care depăşesc limitele vocii umane, întinzându-se uneori pe 4 octave, ceea ce este imposibil.

Diaconul Macarie de la mănăstirea Dobrovăţ

Singur se intitulează „tahigraf şi cântăreţ”. A copiat Antologhionul muzical pentru mănăstirea Dobrovăţ la anul 7035, ianuarie 10 (adică la anul 1527).

Manuscrisul se păstrează în original la mănăstirea Leimonos din Insula Lesbos (Grecia), având cota 258.

Se pare că pregătirea muzicală şi-a făcut-o la Putna, unde va fi şi copiat această carte de cântări de pe materialele muzicale ce existau aici din abundenţă.

De asemenea, trebuie precizat că după cercetările ce s-au întreprins pe parcursul ultimei jumătăţi de veac XX, manuscrisul de la Dobrovăţ (Ms. Leimonos 258) face corp comun cu un alt manuscris muzical copiat cu un secol mai târziu, probabil, de către Arsenie de la Cozia. Manuscrisele au fost donate de către psaltul Sofronios mănăstirii Leimonos, înainte de anul 1884.

Manuscrisul de la Dobrovăţ constituie partea a II-a a manuscrisului Leimonos şi este o Antologie ce cuprinde cântări de la Vecernie, Utrenie, Sf. Liturghie şi alte cântări folositoare slujbelor bisericeşti.

Din totalul de 117 piese muzicale, 115 au text grecesc şi numai două au text slavon; 102 se găsesc şi în celelalte manuscrise putnene, iar 15 sunt unicate. Cumva sunt compoziţiile lui Macarie? Rămâne de văzut.

Manuscrisul de la Dobrovăţ a apărut în volumul XI din Colecţia Izvoare ale muzicii româneşti, sub îngrijirea lui Titus Moisescu (Buc., Edit. Muzicală, 1985), dar a apărut şi în ediţie critică, reprodus în facsimil de Titus Moisescu, în Editura Muzicală, Bucureşti, 1994250.



Antonie Ieromonahul. Protopsalt în mănăstirea Putna, copiază în anul 1545, în a doua domnie a lui Petru Rareş, un Antologhion care, în cele 241 file, conţine cântări de la Vecernie, Utrenie şi Sfânta Liturghie, cu texte în limba greacă. O singură cântare are text slavon iar trei au text bilingv (grec-slavon). Originalul manuscrisului se păstrează la Biblioteca „Mihai Eminescu” din Iaşi având cota I/26.

În secolul XIX a fost în posesia lui Mihail Kogălniceanu, iar la începutul secolului XX (1910) este menţionat de Nicolae Iorga. Pe la jumătatea veacului XX este menţionat şi de muzicologul George Breazul, în studiul său Învăţământul muzical în Principatele Româneşti, precum şi de bizantinologul Grigore Panţiru, în studiul: Manuscrise muzicale inedite de la mănăstirea Putna.

Antologhionul de la Iaşi va fi publicat, cu comentariile de rigoare, de către Gh. Ciobanu, Marin Ionescu şi Titus Moisescu în vol. IV al colecţiei Izvoare ale muzicii româneşti, (Buc., Edit. Muzicală, 1981).

În manuscris sunt cuprinse cântări compuse de Eustatie Protopsaltul, Ioasaf Monahul, Dometian Vlahul; Agallian, Agathon, care, după părerea noastră, sunt tot români, cântările lor negăsindu-se în alte manuscrise greceşti, în afară de cele de la Putna. La aceştia se adaugă compozitori greci arhicunoscuţi, precum: Hrisafi, Koronevs, Loghin, Kladas, Cucuzel sau cu nume grecizate ca: Vlatiros, Ştefan Srpina (Sârbul) etc.

În concluzie, Antonie Ieromonahul, alături de ceilalţi muzicieni putneni, este unul din creatorii Şcolii de la Putna251.
3. Secolele XVII XVIII
Ghervasie Ieromonahul

În a doua jumătate a sec. al XVII-lea a transcris multe cântări bisericeşti de la Putna în notaţia liniară, folosită de ruşi şi polonezi, încercând să înlocuiască sistemul neumatic, însă fără sorţi de izbândă252.



Damian Vatopedinul († 1740)

Român (vlah) din Veria, se intitula: Damian Didascălul şi protopsaltul Moldovlahiei. Cântările sale sunt răspândite în mai multe manuscrise muzicale bizantine greceşti dar şi în cele româneşti de la începutul secolului al XVIII-lea cum ar fi (ms. rom. 61) al lui Filothei, (ms. rom. 4305) al lui Radu Duma Braşovan şi altele253.



Kalinic Ieromonahul, Psalt de la Mănăstirea Neamţ, a trăit, cu aproximaţie, între anii 1750 1820 şi a compus unele cântări psaltice, precum: Anixandarele moldoveneşti, glasul VIII şi La râul Vavilonului, glas VIII care se găsesc în Irmologhionul copiat de Isidor Ierodiaconul, la 1828 (ms. în Biblioteca Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu). A mai compus Slava de la Aer, adică slava de la Stihoavna Vecerniei scoaterii Sf. Epitaf din Sâmbăta Mare (vineri la prânz): Pre Tine, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, pe glasul V, care se află în ms. 49 din Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, p. 45 47.

Se mai află unele cântări răspândite în diverse manuscrise: BAR, ms. 3316, 5111; ms. 27 şi 31, în Biblioteca Mitropoliei Moldovei, ms. 642 în Biblioteca Mănăstirii Văratic, ms. III/173, la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi254.



Mihalache Moldoveanu (Moldovlahu, Vlahu, Protopsaltul, Dascălul)

Moldovean de origine, în 1767 se stabileşte la Bucureşti unde este numit prin ordin domnesc de către Mihail Şuţu, „dascăl musicos” la şcoala Naţională de la Sfântul Sava.

La Bucureşti a funcţionat şi ca protopsalt la bis. Gospod (Domnească), apoi ca profesor de psaltichie la şcoala de pe lângă metocul Episcopiei Râmnicului (unde este astăzi Ateneul Român n. n.) şi iarăşi la Şcoala Naţională (1784-1813).

Creaţia sa muzicală este de mare valoare, deşi este mai puţin cunoscută, prin ea şi prin toată activitatea depusă deschide, alături de alţi contemporani ai săi, calea spre românirea cântării bisericeşti.

Foarte instruit în domeniul muzical, Mihalache anticipează lucrarea săvârşită de Macarie, Anton Pann, Ştefanache Popescu, Dimitrie Suceveanu, I. Popescu-Pasărea aşezând cântările în stilul syntomon (pe scurt), aşa cum cereau vremurile mai noi.

Ne-a rămas de la Mihalache Moldoveanu, printre multe altele, un Anastasimatar românesc, alcătuit la Bucureşti, în anul 1767, de care pomeneşte Anton Pann în Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti, tipărit la Bucureşti, în anul 1845.

Originalul Anastasimatarului, considerat multă vreme pierdut, a fost găsit în Biblioteca mănăstirii Marea Lavră de la muntele Athos de către Sebastian Barbu-Bucur.

Copii ale Anastasimatarului, tălmăcit din greceşte, se mai păstrează şi la noi: BAR, ms. rom. 551, copiat la Botoşani de către ucenicul lui Mihalache Eftimivici, Vasile; BAR. Ms. rom. gr. 578 provenit de la Fălticeni.

Cântări alcătuite de Mihalache se află în ms. rom. gr. 3694 (BAR), în Tonul al doilea al Antologiei lui Macarie, Buc. 1827; BAR, ms. gr. rom. 158; 1229, 873, 1879255.

Mitropolitul Veniamin Costachi (20 decembrie 1768, Roşieşti, Plasa Crasna, jud. Fălciu – 18 decembrie 1846, Iaşi). Era fiul boierului Grigoraş Costachi şi al Mariei, din familia Cantacuzinilor.

Învaţă carte la Trisvetitele din Iaşi, apoi la Neamţ şi la Huşi.

În 1784 intră în monahism şi e hirotonit ierodiacon, apoi, în 1786, ieromonah. În 1788 este hirotesit arhimandrit şi egumen al Mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi (1789 1792). În 1792 este ales episcop de Roman. În 1803 este ales Mitropolit la Iaşi, unde păstoreşte cu întreruperi (1803 1808; 1812 1821; 1823 1842). În 1842 se retrage la Mănăstirea Slatina şi moare la 18 ianuarie 1846.

În 1804 deschide Seminarul de la Socola. În 1805 deschide Şcoala de cântăreţi de la Sf. Nicolae – Domnesc.

Aduce la Iaşi protopsalţi vestiţi, ca Dimcea bătrânul, Petru Vizantie, Grigore Vizantie, Gh. Paraschiade. Sprijină introducerea reformei „sistemei noi” a lui Hrisant, în limba română. Îl aduce şi pe Macarie Ieromonahul la Bârnova şi la Neamţ (1829 1833).

Creaţia psaltică: Veniţi să ne închinăm, pe glasul II (1835), care l va inspira pe G. Musicescu; cântecul elegiac Plângerea lui Veniamin (Dintr a patriei dulci sânuri), glasul VI un fel de imn naţional ce se cânta în Moldova pe la începutul sec. al XIX lea. Iată o strofă reprodusă de istoricul Ioan Lupaş în Istoria Unirii Românilor, Bucureşti, 1938, p. 218, după mărturia omului de litere Aron Densuşianu de la Universitatea din Iaşi:

„Dumnezeule prea Înalte, de ce suferi tirania?

Izgoneşte toţi vrăjmaşii şi i zdrobeşte cu mânia

Şi în patria cea dulce pe noi pe toţi ne adună

Ca la a tale altare să putem cânta mpreună...”.

Iată ce spune Nicolae Iorga în Istoria Bisericii Româneşti, vol. II, Bucureşti, 1832, p. 228 229: „Astfel, până în războiul din 1828 1929 Veniamin (Costachi n.n.) publică Psaltirea, Antologhionul, Evanghelia, Graiurile Maicei lui Dumnezeu, Liturghiile din 1834 în formă de Evanghelistariu, un Molitvenic, pe care l intitulează, după ruseşte Molebnîc, apoi cel dintâi Ermologhiu de cântări nouă, care răzbate,   pe când al lui Macarie, gătit totuşi pentru toţi Românii şi recomandat pretutindeni, se cumpără foarte puţin şi se păstrează mai mult ca o curiozitate”. Despre ce Ermologhiu de cântări noi o fi vorba, nu ştim.

Înfiinţează şcoli pentru călugăriţe şi fete la Agapia, şcoală începătoare la Trisvetitele, şcoli normale de doi ani, gimnaziu cu 4 ani de studiu (Gimnazia vasiliană). În 1834 înfiinţează Academia Mihăileană. Iar în 1833 a pus temelia catedralei mitropolitane, dar lucrările le a reluat în 1881 Iosif Naniescu. Însă, după părerea noastră, meritul cel mai mare al acestui luminat mitropolit moldovean este acela că a sprijinit învăţământul muzical românesc256.



Constantin Protopsaltul de la Iaşi, biserica Sf. Nicolae - Domnesc profesor şi protopsalt la şcoala din locuinţa sa, apoi profesor de psaltichie la Seminarul Socola, de la înfiinţare (1804) până în 1812. De la 1814 predă din nou la Şcoala de la Sf. Nicolae – Domnesc.

Ne-a rămas de la Constantin Protopsaltul un Chinonic la Sfinţirea bisericii şi heruvicele în limba greacă.



Nichifor Cantuniari din Hios, arhidiacon în Insula Hios (Grecia), a slujit la Patriarhia din Antiohia, iar la începutul secolului al XIX lea se stabileşte în Iaşi, al chemarea Mitropolitului Veniamin Costache, pentru care, la un moment dat, traduce cântări pe care i le dedică.

Printre ucenicii săi în Sfânta Mitropolie din Iaşi se numără Iosif Monahul de la Neamţ, iar cântările sale se găsesc în manuscrisele muzicale de la Mănăstirea Neamţ: 6, 13, 31, 113, 129 şi 135.

La BAR în manuscrisul gr. rom. 678, f. 65 ş. u. se află un polieleu, glasul IV, al lui Nichifor din Hios, arhidiacon din Antiohia, scris sau tradus la cererea Mitropolitului Veniamin. Tot Mitrop. Veniamin îi cere să traducă Anixandarele, glasul IV plagal (VIII)257.

Mai sunt menţionaţi, acum în secolul XIX, Anastase Paltul de la Neamţ, Haralambie Morfiade, Grigore Vizantie (1780, Hios- 1842, Iaşi), Petru Vizantie (†Iaşi, 1818), Ioanid Ierodiaconul de la Ploieşti ş. a.



Petru Vizantie (Protopsaltul, Lampadarie, Moraitul = Fugarul) s-a născut la Constantinopol în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, probabil pe la 1770 şi a murit la Iaşi pe la 1818.

Din cauză că se recăsătorise a trebuit să plece de acolo, fiindcă fusese scos din rândul cântăreţilor.

S-a stabilit la Iaşi pe la 1815, unde Mitropolitul Veniamin Costachi l-a pus profesor la Şcoala de cântăreţi din Iaşi, funcţionând până în 1816, când şcoala se va reorganiza pentru „sistema nouă”.

Creaţia sa, alcătuită din chinonice, heruvice, doxologii, catavasii etc., este răspândită în mai multe manuscrise muzicale din ţara noastră. A mai scris un Irmologhion prescurtat, care de asemenea s-a răspândit şi la noi în manuscris258.



Grigorie Vizantie (1780 Hios – 1842, Iaşi)

Se pregătise în muzica bisericească (sistema veche şi nouă), la Constantinopol. În 1816 este chemat la Iaşi, unde, paralel cu Efesiu de la Bucureşti, introduce sistema nouă. În 1827 va organiza Şcoala de la Iaşi în două cicluri: ciclul începător unde preda Nicu Dimcea – tânărul şi ciclul superior, unde preda Grigore Vizantie.

Din Şcoala lor vor ieşi protopsalţii: Dimitrie Suceveanu, protopsaltul Mitrop. Moldovei, Ştefan Păltinescu, protopsaltul bisericii Sf. Spiridon din Iaşi, Alexi Petrino, protopsalt şi profesor la Socola, Filip Paleologu, protopsalt, Andrei (Andricu) Vizantie şi alţii.

Au rămas de la el un polieleu, un axion la Înălţarea Domnului, anixandare, răspunsuri liturgice, La râul Babilonului ş.a.259.



Enache Alboteanu a activat pe la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX ca dascăl de psaltichie la Şcoala de carte românească de pe lângă biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi. La începutul secolului XIX îl găsim pomenit ca director de studii la Seminarul de la Socola unde a predat şi cântările bisericeşti, dar s-ar putea să fie o confuzie cu Paharnicul Enache din Bucovina.

Mihail Gr. Posluşnicu îl menţionează în calitate de cântăreţ bisericesc (Istoria musicei la Români, Buc. 1928, p. 85), spunând că pe la 1823 dascălul Enache cânta la biserica sus menţionată pe sistema nouă şi pe cea veche.

Este amintit şi într-o scrisoare din 15 iunie 1823 de către Grigore Psaltul din Iaşi, adresată Ieromonahului Macarie care se afla la Viena pentru tipărirea celor trei cărţi de muzică psaltică, specificând că Enache este muntean de fel şi cunoaşte sistemele psaltice şi că este cântăreţ la biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi260.

Iordache Popovici

Pe la începutul secolului XIX (1802)era cântăreţ la biserica Sf. Trei Ierarhi din Botoşani. În anul 1825 a deschis o şcoală de cântăreţi pe lângă biserica la care era protopsalt, şcoală ce a durat până spre anul 1839. Pe la 1832 îl găsim menţionat ca protopsalt la biserica Sf. Spiridon din Botoşani261.



4. Secolele XVIII XIX
Nu ştim sigur în ce împrejurări şi prin cine a pătruns reforma muzicală în Moldova, dar este de bănuit că Mitropolitul Veniamin Costachi, care conducea destinele Bisericii în Moldova la început de secol XIX şi care era un mare iubitor de cântarea bisericească, se va fi îngrijit din vreme de acest lucru.

De altfel, el înfiinţase primul seminar românesc la Socola, în 1804, unde se preda şi cântarea bisericească.

Istoria muzicii aminteşte laconic de câţiva protopsalţi moldoveni la începutul secolului de care ne ocupăm. Aşa de pildă, de Dimcea-bătrânul, ce fusese adus din Bucureşti de Mitropolitul V. Costachi, pe la 1816, de Grigorie Moraitul (Psaltul sau Vizanti) care, venit din Constantinopol, la Bucureşti, ca şi Petru Efesiu, a introdus „sistema nouă a muzichiei”, aici în Moldova.

Se mai aminteşte de Ioniţă-Iconomul, fost eclesiarh la mitropolia din Iaşi. Acesta a învăţat la şcoala de psaltichie înfiinţată de Veniamin Costachi şi fiind în Seminarul de la Socola, a tradus în româneşte Idiomelarul şi Doxastarul. Credem că este vorba de Ioniţă-Pralea şi de al său manuscris ce se află la Biblioteca Academiei Române (ms. gr. – (rom.) 576) copiat la 1810 şi care cuprinde, în cele 188 de file, podobii, irmoase (în greceşte) şi prohodul Domnului şi al Maicii Domnului (f. 47-112), traduse de Ioniţă Pralea pe care le-a tipărit pe la 1820, în versiunea bilingvă (româneşte şi greceşte) cu titlul: „Urmări pe mormintiri, giamnân limbi”262.

Dar versiunea lui nu s-a putut impune din cauza traducerii într o limbă românească foarte curioasă, chiar ciudată.

Ioniţă Pralea învăţase muzica bisericească la mănăstirea Slatina, a fost o vreme şi „dascăl” în Socola şi se pare că s-a retras la Iaşi unde a trăit până 1847263.

De asemenea, în ms. gr. – (rom.) 840, de la Biblioteca Academiei Române, mai găsim 116 cântări traduse de „Kir Ioniţă Prale fiind dascăl Sokolii”. Manuscrisul este copiat de Theofil ieromonahul, în Socola la 1821. Nic. M. Popescu menţionează şi manuscrisul 2371, din acelaşi fond, care cuprinde cântări ca: La râul Babilonului, Porunca cea cu taină, Când slăviţii ucenici, compuse pe sistema veche de Ioniţă Pralea264.

Iosif Monahul de la Neamţ este un protopsalt şi un compozitor foarte cunoscut, deşi există puţine date despre el. Totuşi, este amintit de Macarie, dar mai ales Filothei îi copiază Anixandarele în Psaltichia rumânească. A scris Anixandare, Evloghitare, Heruvice şi alte cântări pe care le-a exighisit pe sistema nouă duhovnicul Visarion de la Neamţ, care i-a fost ucenic lui Iosif, contemporan cu Mihalache Moldoveanu.

Ei anticipează stilul „syntonom” (silabic, pe scurt) pe care îl vor promova cu succes Macarie şi Anton Pann.

Cântările lui Iosif figurează în mai multe manuscrise de la BAR şi din alte biblioteci mari din ţară (Bucureşti, Iaşi, Neamţ, Văratic ş.a.).

Un Axion duminical, glasul VIII „facere a lui Iosif” este tipărit de Oprea Demetrescu în Antologia musico–eclesiastică, Râmnicu Vâlcea, 1903265.



Ieromonahul Visarion Protopsaltul (sec. XIX) a activat ca protopsalt, dascăl de psaltichie, copist, caligraf, compozitor la mănăstirea Neamţ, în secolul XIX.A tradus, a compus, a scris mai multe volume de cântări, aducându-şi un aport deosebit la procesul de românire a cântărilor bisericeşti.

Fiind încă puternic curentul paisian, Visarion încearcă şi armonizarea la trei voci, pe notaţie psaltică, a Crezului şi Tatăl nostru în stil rusesc, dar acestea nu s-au impus (vezi ms. rom. nr. 5 din biblioteca Mănăstirii Neamţ).

A compus Anixandare, heruvice, polieleie, axioane, catavasii, polichronii pentru domnitorul Mihail Sturza, heretismoase pentru arhiereu, stareţ şi pentru oaspeţi. Unele au rămas în manuscrise, altele însă au fost studiate şi tipărite, precum: Polieleul bulgăresc, glasul IV leghetos şi Cu noi este Dumnezeu, glasul VIII au fost tipărite de Dometie Ionescu, în Antologie…, (Buc.1898); Cuvine-se cu adevărat în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” XXXVI (1960), nr.9-10, p.612; Doxastica, adică slavele de la Praznicele împărăteşti ale Maicii Domnului (f. a.); Heretismosurile şi Polihronismosurile (1837); Cântările Sfintei Liturghii (1837); Heruvice (1839); Cântările Penticostarului (1839); Irmologhionul (1839); Cântările Învierii (1843); Cântările privegherii (1843)266.

Gheorghe Mihăilescu (sec. XIX – XX, Dorohoi). Cântăreţ la biserica Sf. Nicolae şi profesor la Seminarul teologic din Dorohoi.

A publicat în revista „Cultura” V (1915), 2-3: Sedelnele din Sf. şi Marea Vineri seara, glasul I şi Stihira din Sâmbăta lăsatului sec de carne, glasul VIII; Stihira din Sf. şi Marea Marţi seara, glasul VI, în „Cultura” X (1919); Stihiri la înmormântarea călugărilor, glasul VIII, în „Cultura” XIX (1932); De tine se bucură, glasul VIII, în „Cultura” XXVI (1937).

A mai compus stihira, glasul VI: Veniţi credincioşilor să lucrăm Stăpânului cu osârdie, cântată de corala „Părintele Macarie” din Bucureşti la Ateneul Român în seara de 18 aug. 1919267.

Hristea Manolache. Protopsalt la Catedrala Episcopiei din Huşi, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. A scris câteva cântări psaltice, unele tipărite de I. Zmeu, în Utrenier şi Liturghier (Buzău, 1892), anume: Doxologia, glas 8, Doxologia protovaris, glas 7 (de fapt, protovaris este glasul I, iar varis este glasul 7 din Zo natural).

În ms. rom. 3575, BAR se păstrează Samoglanice – Stihirile de la Vecernie268.



Dimitrie Gherasim. Protopsaltul bucovinean, profesor la Şcoala de cântăreţi din Suceava şi protopsalt la mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, a trăit între anii 1852 1920.

Cântarea bisericească a deprins o la Şcoala de cântăreţi din Cernăuţi.

Aminteşte de numele său Mihail Gr. Posluşnicu, la 1928, şi Lucian Predescu, la 1940, spunând că a elaborat un Manual de cântări bisericeşti, culese, modificate şi traduse de D. Gheorghiu (în colaborare cu protopsaltul Gheorghe Ciudin)269.

Gheorghe Grigoriu s a născut pe la 1863, probabil la Iaşi, şi a murit la 29 august 1925, tot la Iaşi. Muzică bisericească a învăţat la Iaşi, iar activitatea de protopsalt şi director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti şi a desfăşurat o tot la Iaşi (1883 1903).

Este cunoscut şi în calitate de creator de psaltichie: Stihiră, glasul 6, publicată în revista „Cultura”, Bucureşti, nr. 9/1912, p. 182; Învierea Ta, Hristoase, glasul 6, publicată în „Glasul Stranei”, Bucureşti, nr. 6/1920, p. 65270.



Gheorghe Paraschiade vine în Moldova după 1830, chemat fiind de către Mitropolitul Veniamin Costache, care, în 1835, îl numeşte protopsalt al Mitropoliei Moldovei, funcţionând aici până în 1844. Paralel va fi şi profesor şi director al Şcolii de psaltichie de aici, unde i-a fost elev Dimitrie Suceveanu.

În 1844 se retrage la mănăstirea Slatina, unde şi moare.

Emanoil Zmeu traduce Cântările Pavecerniţei cei mari iar fiul acestuia, Ioan Zmeu, le tipăreşte în al său Utrenier şi Liturghier (Bucureşti, 1892).

Mai are tipărită Rânduiala Vecerniei cei mari, exemplar ce se păstrează în Biblioteca Arhivelor de Stat din Chişinău, cum relatează muzicologul Vasile Vasile.

În manuscris se păstrează mai multe cântări: Cântări bisericeşti de Gheorghe Paraschiade (în româneşte), se păstrează în Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi (ms. 105); Fericit bărbatul, glas 8, se păstrează în Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi (ms. 105); Anixandare (ms. 49), Slava la Adormirea Maicii Domnului, tradusă în româneşte de Dimitrie Suceveanu (Biblioteca Mănăstirii Neamţ, ms. 579). Se mai păstrează în alte biblioteci polieleiele Robii Domnului şi Cuvânt bun271.

5. Secolul XIX
DIMITRIE SUCEVEANU272, născut la Suceava în anul 1813, conform actului de deces din 18 ianuarie 1898, în care i se trece vârsta de 85 ani. Părinţii săi, Ştefan şi Achilina, s-au mutat la Iaşi, când Dimitrie era mic. Aici îşi va face acesta şcoala primară, la Sf. Trei Ierarhi, ca după absolvirea acesteia să urmeze şcoala de psaltichie înfiinţată de Veniamin Costachi pe lângă Mitropolia din Iaşi în 1805. La şcoala aceasta, va avea ca profesor de cântări pe grecul Gheorghe Paraschiade, iar colegi de şcoală pe Nectarie Frimu, Manolache Zmeu ş.a.

Terminând şcoala de psaltichie, va funcţiona succesiv ca protopsalt la bisericile Sf. Ioan, Pantelimon, Barnovschi şi Biserica Albă din Iaşi, până când, în 1837, va fi numit cântăreţ II la catedrala mitropolitană din Iaşi.

În 1844, este numit profesor la şcoala de psaltichie a mitropoliei, unde va funcţiona până la pensionare, în anul 1890.

Dimitrie Suceveanu a fost căsătorit, căci într-o însemnare pe una din filele Idiomelarului (partea a II-a) său ce se află la mănăstirea Văratic (nr. 4944) scrie: „Acest Triod alăturat cu Penticostarul este dat Bisericii Mari cu hramul Adormirii de dumnealui Paharnicul Dimitrie Suceveanu şi soţia sa Ecaterina spre veşnica lor pomenire. 1884”.

În 1848 tipăreşte la Iaşi cărţile lui Macarie, iar între 1848-1856, şi-a pregătit pentru tipar, după ce şi le va fi aplicat în şcoala de psaltichie, cântările cuprinse în capodopera sa Idiomelarul unit cu Doxastarul273, tipărit la mănăstirea Neamţ în 1856-1857, în două părţi: partea I cuprinde idiomele, stihiri, slave de la sărbătorile împărăteşti şi sfinţii mari din cursul anului (septembrie-decembrie şi ianuarie-august), iar partea a II-a cuprinde Cântările din perioada Triodului şi a Penticostarului.

Această carte este dedicată Mitropolitului Sofronie Miclescu, cel care l-a încurajat şi l-a ajutat să tipărească această carte, deşi pe cheltuiala proprie.

Cântările le-a tradus după Idiomelarul lui Hurmuz Chartofilax şi după Doxastarul lui Petru Lampadarie. Dar nu s-a mulţumit cu o simplă traducere, ci, după cum spune el însuşi în prefaţa cărţii sale, „unele cântări le-am tradus şi altele care n-au fost făcute pe muzichie, le-am compus din nou, precum slavele littilor, sedelnele, mărimurile şi altele, întocmindu-le şi aşezându-le cât am putut mai bine pe sistema muzichiei”.

A mai tipărit Prohodul Domnului (Bucureşti, 1891, 60 p.) şi a compus multe alte cântări tipărite mai târziu şi chiar atunci în colecţiile altor protopsalţi ca: heruvice, axioane, polieleie, anixandare etc.

De exemplu, în Cartea de cântări bisericeşti a lui Nectarie Tripoleos (Iaşi, 1848) sunt mai multe piese muzicale traduse de D. Suceveanu: polieleu pe glasul 3 (p. 170-180), altul „tradus din sistema veche în metodul nou de fostul protopsalt al Mitropoliei Gh. Paraschiade, iar în româneşte de sluger Dimitrie Lampadar (Suceava, p. 181-199), cele 11 voscresne (p. 250-347), doxologii etc.”274.

Toate cântările lui Dimitrie Suceveanu sunt foarte bine construite pe un bogat fond melodic bisericesc românesc, dar, mai ales, „Iodiomelarul lui D. Suceveanu este o capodoperă indiscutabilă. Este adevărat că cea mai mare parte a cântărilor au origine grecească, dar felul cum a ştiut el să pună de acord linia melodică cu textul, cursivitatea melodiilor, îndepărtarea a tot ce nu se potrivea cu gustul ascultătorilor români etc., au făcut ca această lucrare să nu poată fi depăşită până astăzi”275.


Yüklə 1,1 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   21




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin