Istoria muzicii bisericeşti la români

Arhidiaconul Ioan Gh. Popescu s a născut la 9 iunie 1925, în comuna Orleştii de Sus, judeţul Vâlcea. A absolvit Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea (1938 1946), precum şi Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1946 1948) şi Sibiu (1948 1950). Şi a făcut cursurile de doctorat la Bucureşti, în specialitatea Muzică bisericească şi ritual (prof. Nicolae Lungu), între anii 1967 1970.

De ani buni îşi pregătea teza de doctorat, dar n a apucat să o susţină, căci decesul a survenit la 17 aprilie 1992, la Sibiu, unde funcţiona, din 1950, în diferite posturi administrative, până când, în anul 1971, a fost numit asistent la Institutul Teologic din Sibiu, iar din 1976 a îndeplinit funcţia de lector la Catedra de Muzică bisericească şi ritual, de unde se retrăsese preotul conferenţiar, compozitorul Gheorghe Şoima.

A fost hirotonit diacon în 1952, iar din 1980 era arhidiacon.

Din 1954 a fost cooptat la pupitrul Coralei mitropolitane din Sibiu, pe care a dirijat o, alături de Gheorghe Şoima, până în 1985, când acesta din urmă a trecut la Domnul, apoi singur, până în 1992.

În afară de studii şi articole de muzicologie bisericească, pe care le vom menţiona la cap. IV, arhidiaconul lector drd. Ioan Gh. Popescu a compus muzică bisericească – omofonă şi corală, cum ar fi Fericirile pe glasul 5, după melodia lui Ion Popescu Pasărea, armonizate pentru cor mixt, Troparul Naşterii Domnului, glasul 4, Luminânda la Adormirea Maicii Domnului, precum şi Răspunsurile mari de la Sf. Liturghie, glasul 3, pe ambele notaţii muzicale (omofon), publicate în „Biserica Ortotoxă Română”, an LXXXVIII (1970), nr. 7 8, p. 837 856³³⁵.

Preotul Vasile Stanciu s a născut la 1 noiembrie 1958, în comuna Ighişul Nou, judeţul Sibiu.

A frecventat cursurile Liceului teoretic „Axente Sever” din Mediaş (1973 1974), apoi, între anii 1979 1983 urmează cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, cu profesorii Pr. Conf. Gheorghe Şoima şi Arhid. Ioan Gh. Popescu (Muzică bisericească şi cor). Licenţiat în 1983, este admis, în baza probelor susţinute, la cursul de doctorat din cadrul Institutului Teologic Universitar din Bucureşti. Doctor în Teologie, specialitatea Muzică bisericească şi ritual, al Facultăţii de Teologie din Cadrul Universităţii din Bucureşti (15 iunie 1995), prezentând teza Muzica bisericească ortodoxă din Transilvania (profesor coordonator, Nicu Moldoveanu).

În anii1991 1992 şi apoi în 1994 a urmat ca bursier cursurile de specializare ale Institutului pentru Bisercile Orientale din Regensburg – Germania (Ostkirchliche Institut Regensburg) şi, concomitent, cursurile Academiei de muzică bisericeasă (gregoriană) din aceeaşi localitate (Fachakademie für Kirchenmusikschule Regensburg), cu profesorii Georg Kellhuber, Christian Buchner, Dr. Stein Albert Faulstich ş.a.

Între anii 1985 1992 a ocupat în paralel funcţiile de director al Seminarului Teologic, asistent suplinitor la Catedra de Muzică bisericească şi ritual la Institutul Teologic din Cluj Napoca (1990 1992), asistent titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca (1992 1993), lector universitar (1993 1997), conferenţiar şi profesor universitar (din 2000).

Este conducător de doctorat. A fost profesor colaborator la Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca (1990 1997). A fost hirotonit diacon (23 martie 1986) şi apoi preot (30 martie 1996). Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Lucrări publicate: volume, antologii psaltice: Slujbele Sfinţilor români din Transilvania şi alte cântări religioase, Cluj Napoca, 1990; Cântările vecerniei – curs de muzică bisericească ortodoxă, Cluj Napoca, 1995; Catavasier – ediţie îngrijită şi completată, Beiuş, 1995; Podobii şi Axioane – culegere de muzică bisericească (în colaborare cu Nicu Moldoveanu), Cluj Napoca, 1996; Cântări în cinstea Maicii Domnului, Cluj Napoca, 1996; Cele opt glasuri bisericeşti, D. Cunţanu, ediţie îngrijită şi completată, Alba Iulia, 1997³³⁶, Slujba Sfântului Pahomie de la Gledin. A se vedea şi capitolele II şi IV.

Constanţa Cristescu

(10 mai 1959, Vatra Dornei, jud. Suceava)

Liceul de Muzică din Cluj Napoca (1978), Facultatea de Compoziţie Muzicală, Muzicologie, Pedagogie – secţia Muzicologie din Universitatea de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. Doctor în muzicologie la acelaşi Conservator (1996).

Profesor de muzică la Şcoala de Muzică din Zalău (Sălaj), între 1984 1990. Între 1990 şi 1998, cercetător principal III la Institutul de Folclor şi Conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Arad, până în 2005.

În acest răstimp, a publicat pe ambele notaţii câteva cântări bisericeşti din zona respectivă, pentru uzul studenţilor, elevilor şi cântăreţilor bisericeşti, lucrări care nu sunt menţionate în Lexiconul lui Gh. C. Ionescu şi nici în al lui Viorel Cosma, fiindcă, după apariţia acestora şi a desfăşurat o prodigioasă activitate de tipărire.

Cele opt glasuri la Vecernie (reeditare pe ambele notaţii muzicale a Vecernierului din 1927 al lui Trifon Lugojan), Arad, 2000; Texte din Minei, Arad 2000; Liturghier de strană, Arad, 2001, Vecernier, vol. I, Arad, 2001, 2002; Cântările Vecerniei, în stilul Episcopului Ioan I. Papp al Aradului, Bucureşti, 2003; Prohodul Domnului şi Prohodul Maicii Domnului, Arad, 2003; Cântări bisericeşti, Sfânta Liturghie, Te Deum, Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Paraclisul Maicii Domnului, Arad 2003 şi Jula (Corjulà-Ungaria, 2003), Cântările Sfintei Liturghii după ediţia din 1943, Arad, 2003, Cântări bisericeşti, Cântările vecerniei, Arad, 2004.

O serie de studii referitoare la aceste tipărituri, a publicat autoarea în „Analele Universităţii” – seria Teologie, între 2000-2004³³⁷.

Muzicologia a se vedea la capitolul IV.

1 Vasile Pârvan, Getica, Editura „Meridiane”, Bucureşti, 1982, p. 43.

2 A se vedea şi Pr. Petre Matei, Muzica bisericească bizantină de la origini până în prima jumătate a secolului al XX-lea în spaţiul grecesc – Comparaţie între muzica bisericească românească şi cea grecească, teză de doctorat, în manuscris.

3 Egon Wellesz, A history of Byzantine Music and Hymnography (second edition), Oxford, 1961, p. 1 (Introducere).

4 Amedée Gastoué, L’Ancienne Musique Byzantine et sa Notation, Paris, 1907, p. 1.

5 Karl Krumbacher, Geschichte der Bizantinische Literatur, ediţia a II-a, München, 1897.

6 Egon Wellesz, op. cit., cap. II – III, p. 46 passim.

7 Dimitrie Cuclin, Le role du chant Gregorien dans le passe jusqu’a nos jours et du chant Byzantin, dans l’avenir, în „Studi Bizantini e neoellenici” (Atti del Congresso Internazionale di Studi Bizantini, Roma 20  26 septembrie 1936), Roma, 1940, p. 474 – 480.

8 Fericitul Augustin, Confesiuni, c. IX, cap. XII şi Raina Palikarova-Verdeil, La musique bizantine chez les bulgares et les russes (du IX-e au XIV-e siecle), Chopenhague, 1953, p. 21.

9 Idem, op. cit., c. IX, cap. VII, p. 220 şi R. Palikarova-V., ibidem.

10 Ştefan Alexe, Sf. Niceta de Remesiana şi ecumenicitatea din secolele IV-V (teză de doctorat), Bucureşti, 1969, p. 56-57; 101-108.

11 R. Palikarova-Verdeil, op. cit., p. 30. Mai clar şi mai pe larg la Pr. Prof. Petre Vintilescu , Despre poezia imnografică şi muzica bisericească, Bucureşti, 1937, p. 132 ş.u.

12 Amedée Gastoué, op .cit., p. 3.

13 Egon Wellesz, op. cit., p. 1.

14Amedée Gastoué, op. cit., p. 4; R. Palikarova-V., op. cit., cap. V, p. 80 ş. u.; Egon Wellesz, op. cit., cap. XX, p. 246 ş. u.; Pr. I. D. Petrescu, Études de Palèographie musicale byzantine, Bucureşti, 1967, p. 14.

15 Pr. I. D. Petrescu, Les idiomeles et le Canon de l’Office de Noël, Paris, 1932, p. 39.

16 Grigore Panţiru, Notaţia şi ehurile muzicii bizantine, Bucureşti, 1971, p. 10.

17 Cel mai vechi manuscris care ne-a transmis semnele ekfonetice este palimpsestul Ephraemi (pergament ce cuprinde Vechiul şi Noul Testament, copiat după ce s-a şters o scriere anterioară), editat de Tischendorf. Se află la Bibl. Naţională din Paris, fond grec 9. Textul datează din sec. IV-V, iar semnele muzicale, după părerea specialiştilor, nu sunt contemporane textului, dar nici nu depăşesc secolul al VI-lea şi nici nu coboară mai jos de acesta. Doar Carsten Hoeg îl plasează în sec. VIII.

18 Amedée Gastoué, op. cit., p. 790-791.

19 I. D. Petrescu, Les Idiomèles…, p. 38; Grigore Panţiru, op. cit., p. 10-11; E.Wellesz, op. cit., p. 246-260. Părintele Gr. Panţiru recurge la relaţia dintre recitativul vechi şi tradiţia bisericească păstrată până azi: „Această interpretare a semnelor ne este sugerată de mersul melodic al recitativului tradiţional al Evangheliei şi al celorlalte citiri biblice, aşa cum s-a păstrat prin biserici şi mai ales în mănăstiri. Fără contribuţia tradiţiei, semnele rămân mai departe o enigmă”.

La Bibl. Naţ. din Paris se păstrează cca. 67 manuscrise cu notaţie ecfonetică; se mai găsesc şi în Bibl. din Londra, Oxford, Ierusalim, Atena, Viena, Grottaferrata, Leningrad, Sofia, Lesbos, Patmos şi Iaşi.

20 Amedée Gastoué, op. cit., p. 798. Această notaţie este cunoscută sub numiri multiple: J. Thibaut a numit-o mai întâi constantinopolitană, apoi haghiopolită primitivă. A. Gastoué i-a dat numele de paleobizantină, împărţindu-o în mixtă şi constantinopolitană, ca şi Lorenzo Tardo şi I. D. Petrescu. Germanii o numesc „Strichpunct” sau „fruhbyzantinische Notation”, iar slavii „krjukovoe pismo”. Abia în 1931 într-o conferinţă, la Copenhaga, C. Hoeg, J. W. Tillyard şi E. Wellesz au adoptat denumirea de paleobizantină (Stiherarium, p. 8), susţinând că epoca de întrebuinţare a acestei notaţii în cântările liturgice ar fi între anii 900-1200.

Nici această notaţie nu era destul de precisă. Astfel, unele semne puteau să indice o secundă, o terţă sau o cvintă. Ea indica sunetele ascendente şi descendente, dar fără a fixa cu precizie intervalele. Probabil înălţimea exactă a acestor semne era indicată de mişcarea chironomică a domesticului (R. Palikarova, op. cit., p. 105-106).

21 E. Wellesz, op. cit., p. 272; J. W. Tillyard, Handbook of the midle Byzantine musical notation, Copenhaga, 1935, p. 14-19. A se vedea tabloul semnelor muzicale din această epocă la Gr. Panţiru, op. cit., p. 18-21. Întrucât în ţara noastră nu se păstrează nici un manuscris cu notaţie paleobizantină, nu vom da exemplificări. Cei interesaţi vor găsi la Pr. I. D. Petrescu, în Etudes de Paleographie muzicale byzantine, Bucureşti, 1967.

22R. Palikarova, op. cit., p. 113-114.

23 Ibidem.

24A se vedea semnele paleobizantine, cu explicaţia lor la J. Thibaut, op. cit., şi J. W. Tillyard, op. cit.; apud R. Palikarova, op. cit., p. 128-130.

25Amedée Gastoué, op. cit., p. 801-802.

26Amedée Gastoué îl plasează în secolul al XII-lea, E.Wellesz în sec. al XIV-lea, iar alţii chiar în sec. al XV lea (vezi Pr. P. Vintilescu, op. cit., p. 243-244). Capul i se păstrează la Marea Lavră din Athos.

27R. Palikarova, op. cit., p. 82.

28Amedée Gastoué, op. cit., p. 805.

A se vedea: Grigore Panţiru, Notaţia şi ehurile muzicii bizantine, Bucureşti, 1971, p. 30 34.

29 I. D. Petrescu, Études des paléographie…, p. 17.

30 Idem, op. cit., p. 17-18.

31 A se vedea pe larg, despre modurile bizantine, următoarele lucrări: I. D. Petrescu, op. cit., p. 19-177; Grigore Panţiru, op. cit., p. 79-136, 210-260; Gheorghe Ciobanu, Istoricul clasificării modurilor, în „Muzica”, IV (1954), 3, p. 5-10; p. 7-11; R. Palikarova, op. cit., p. 80-93; Amedée Gastoué, op. cit., p. 814- ş. u. ; E.Wellesz, op. cit., p. 300-303 etc.

32 I. D. Petrescu, op. cit., p. 168.

33 E. Wellesz, op. cit., p. 300 ş. u. ; I. D. Petrescu, op. cit., p. 181-193; Gr. Panţiru, op. cit., p.131-136.

34 E. Wellesz, op. cit., p. 412; I. D. Petrescu, op. cit., p. 168-176; Gr. Panţiru, op. cit., p. 131-136.

35 I. D. Petrescu, op. cit., p. 178-180; Gr. Panţiru, op. cit., p. 37-40;

36 Marcel Breazul, Istoria muzicii româneşti, Bucureşti, 1956 (dactilografiat), p. 7 9.

37 P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969, p. 96- 114.

38Idem, op. cit., p. 103-106; Istoria Bisericii Române (manual pentru Institutele teologice), vol. 1, Bucureşti, 1957, p. 43-46; Gh. Ciobanu, Muzica bisericească la români, în „Biserica Ortodoxă Română”, an XC (1972), nr. 1-2, p. 162.

39 P. P. Panaitescu, op. cit., p. 260.

40 George Breazul, Pagini din istoria muzicii româneşti, Bucureşti, 1966, p. 87-88 (ediţie îngrijită şi prefaţată de Vasile Tomescu).

41 Episcopul Melchisedek, Memoriu pentru cântările bisericeşti din România, în „Biserica Ortodoxă Română”, an VI, nr. 1, p. 22. Prof. Gh. Ciobanu, cercetând mai îndeaproape acest aspect, ajunge la următoarele concluzii: Muzicologii slavi – în primul rând cei bulgari – sunt mai demult în căutarea unei muzici bisericeşti proprii, care ar fi luat naştere încă de la adoptarea slavonei ca limbă de cult. Cele mai multe – relativ vorbind, pentru că numărul lor se ridică, pare-se, doar la şapte manuscrise anterioare sec. al XIV-lea – se găsesc, din cât se cunoaşte până acum, la Moscova. Vechea limbă slavă aparţinea, începând din sec. al IX-lea, unui grup de slavi macedoneni, devenind generală pentru Biserică şi administraţie, dar nu la toate populaţiile slave, căci diferenţierea între limbile slave era abia la început (vezi şi P. P. Panaitescu, op. cit., p. 195). După aprox. un secol de existenţă, ca stat independent, bulgarii au reintrat, pentru aproape două secole, sub stăpânire bizantină. O atât de lungă stăpânire a dus inevitabil la grecizarea slujbei bisericeşti, cel puţin din punct de vedere muzical (vezi şi R. Palikarova, op. cit., p. 213). Limba poate duce, indiscutabil, la impunerea unor trăsături specifice muzicii, dar numai o limbă vie şi doar în timp, ceea ce nu a fost cazul cu limba slavonă bisericească. La ruşi s a produs o transformare aproape radicală a vechii cântări bizantine, dar numai prin sec. al XVI-lea. La bulgari n-a avut cum să se producă o asemenea transformare şi deci nu a avut cum să se nască o muzică proprie bisericească. Ca urmare, nu a putut exista o influenţă a muzicii bulgare asupra celei româneşti, de moment ce şi aceasta este tot bizantină (vezi: Gh. Ciobanu, Muzica bisericească la români…, p. 167 169).

42 Teodor Simedrea, Filotei Monahul de la Cozia- imnograf român, în „Mitropolia Olteniei”, an VI (1954), nr.1-3, p. 20-35; 4-6, p. 177-190. Pripelele (imne de laudă) sunt nişte tropare scurte care se cântă cu stihuri alese din psalmi, întocmite de Nichifor Vlemidis la polieleul sărbătorilor împărăteşti, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor mari. Aurelian Sacerdoţeanu, Mircea cel Bătrân şi Biserica din ţara sa, în „Biserica Ortodoxă Română”, an LXXXVI (1968), 1-2, p. 100-106; George Breazul, Un muzicant român peste hotare în secolul al XIV-lea, în „Muzica”, an X (1960), nr. 2, p. 33-34. Pripelele lui Filotei Monahul au fost tipărite pentru prima oară la Veneţia în 1536, incluse într-un Zbornic, editate de Bojidar Vukovic (vezi şi Istoria României în date, (în colectiv), Bucureşti, 1972, p. 119).

43 Vezi Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Viaţa creştină şi organizarea bisericească în ţinuturile Tomisului şi Dunării de Jos de la începuturi până în 1864, în volumul Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos, în trecut şi astăzi, Galaţi, 1981.

44 Gheorghe C. Ionescu, Muzica bizantină în România. Dicţionar cronologic, Bucureşti, Editura Sagittarius, 2003, p. 5. Vezi mai pe larg: Pr. Marius Moşteanu, Muzica bisericească în Dobrogea şi la Dunărea de Jos de-a lungul veacurilor (Teză de doctorat), Editura „Ex Ponto”, Constanţa, 2003.

45 Gheorghe C. Ionescu, op. cit., p. 5.

46 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ed. a II a, vol. I, Bucureşti, Editura Ministerului de Culte, Bucureşti, 1928, p. 16.

47 Ibidem.

48 Pr. Conf. Dr. Ionel Ene, Gothia şi episcopii ei, Buzău, Editura Sfintei Episcopii a Buzăului şi Vrancei, 2002, p. 29 30.

49 Ibidem.

50 Idem, ibidem. A se vedea şi: Constantin Erbiceanu, Ulfila, viaţa şi doctrina sa, în „Biserica Ortodoxă Română”, XXII, (1898), nr. 2, 3, 4, 6, 7, 8 (115 pagini); Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Creştinismul daco-roman în nordul Dunării în secolul IV. La 1600 de ani de la moartea Sf. Sava Gotul (12 aprilie 372), în „Mitropolia Ardealului” XVII, (1972), 3-4, p. 193 195; Pr. Vasile Tomescu, Musica Daco Romană, tom II, Buc., 1982, p. 713; Gheorghe C. Ionescu, Muzica bizantină în România, (dicţionar cronologic), Bucureşti, editura „Sagittarius”, 2003, p. 1.

51 Pr. Ionel Ene, op. cit, p. 33.

52 Pr. Gabriel Cocora, Comemorarea de la Episcopia Buzăului, la 1600 de ani de la martirizarea Sf. Sava Gotul în râul Buzău, (12 aprilie 372), în „G.B.”, XXXI (1972), nr. 3-4, p. 389-404; Pr. Prof. Dr. Ştefan Alexe, 1600 de ani de la moartea Sf. Sava Gotul, în „B.O.R.”, XC, 1972, nr. 5-6, p. 556-568; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 191 200 (?); Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Misionari creştini în Scythia Minor şi Dacia în secolele III-IV, în „M.O.”, XXXI, 1979, nr. 46, p. 268-270; Dr. Vasile Tomescu, op. cit., p. 713 714.

53 Pr. Ioan Ionescu, Sansala, primul preot creştin daco-roman atestat documentar, în „M.O.”, an XXII (1970), nr.5-8, p. 485-490; Epifanie Norocel, 1600 de ani de la moartea martirică a Sfântului Sava Gotul, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” XLVIII(1972), nr. 3-4, p. 146 158.

54 Pr. Niculae M. Popescu, Niceta Episcopus Remesianae, Buc., 1931; Pr. Ioan Gh. Coman, Operele literare ale Sfântului Niceta de Remesiana, în „Studii Teologice”, IX (1957), nr. 3-4, p. 200-232; Pr. Ştefan C. Alexe, Foloasele cântării bisericeşti în comun după Sfântul Niceta de Remesiana, în B.O.R. LXXV (1957), nr. 1-2, p. 165-182; Nestor Vornicescu, Primele scrieri patristice în literatura noastră. Secolele IV XVI, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 1984; Istoria învăţământului din România, Buc. 1983; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 3-5; Viorel Cosma, Muzicieni din România, Lexicon, Bucureşti, Editura Muzicală, vol. II, 2004, p. 89 90.

55 S. Theodor (Tit Simedrea), Filotei monahul de la Cozia, imnograf român, în „M.O.”, an VI(1954), nr. 1-3, p. 20-35; Idem, Pripelile monahului Filotei de la Cozia, în M.O. VI (1954), nr. 4-6. p. 177-190; Tit Simedrea, Filotei Monahul de la Cozia. Data, locul şi limba în care sau alcătuit pripelile, în „M.O.”, an VII (1955), nr. 10-12, p. 526-541; Idem, Les Pripela du Moine Philothee. Etudes, textes, traduction, în Romanoslavica, Buc. XVII (1970), p. 183-225; Turdeanu Emil, Les premiers ecrivains religieux en Valachie: L’hegoumene Nicodeme de Tismana et le moine Philothee, în Revue des Etudes Roumaines II, Paris, 1954; Gheorghe Ciobanu, Pripelele lui Filotei Monahul, în Studii de Etnomuzicologie şi Bizantinologie, vol. II, Buc. 1979, p. 269-292; Gh. C. Ionescu, Pripelele după Polieleu în SCIA, s. T.M.C., tom 44, Buc. 1997; Viorel Cosma, Muzicieni din România. Lexicon, Bucureşti, Editura Muzicală, vol 3, 2000, p. 50; Idem, Muzica bizantină în România, Buc. Ed. Sagitarius 2003, p. 13-19.

56 Cristian C. Ghenea, Concepţii renascentiste despre muzică, în „Muzica”, an XVIII (1968), nr. 2, p. 30; Octavian Lazăr Cosma, Hronicul muzicii româneşti, vol. I, Bucureşti, Editura Muzicală, 1973, p. 162-164; Gh. C. Ionescu, Muzica bizantină în România, Bucureşti, Editura Sagitarius, 2003. p. 20.

57 Macarie Ieromonahul, Irmologhion sau Catavasier musicesc, Viena, 1823, Prefaţă; Viorel Cosma, Muzicieni din România. Lexicon, vol. 1, Bucureşti, Editura Muzicală, 1989, p. 60; Sebastian Barbu Bucur, Un manuscris de provenienţă românească la Mănăstirea Leimonos din Lesbos, în „Muzica”, VII (1996), nr. 3, p. 93-106; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 34-35.

58 Nicu Moldoveanu, Cercetări asupra manuscriselor în notaţie bizantină existente în Biblioteca Naţională din Viena, în „Biserica Ortodoxă Română”, an CII (1984), nr. 3, p. 238-245; Virgil Cândea op. cit., p. 36; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 36-37; Viorel Cosma, Muzicieni din România. Lexicon, vol. IX, Bucureşti, Editura Muzicală, 2006, p. 241.

59 Nicu Moldoveanu, Cercetări asupra manuscriselor în notaţie bizantină existente în Biblioteca Naţională din Viena, în „Biserica Ortodoxă Română”, an CII (1984), nr. 3-4, p. 238-245 + Anexa; Sebastian Barbu-Bucur, Iovaşcu Vlahul, Protopsaltul Ungro-Vlahiei şi epoca sa în manuscrisele psaltice de la Muntele Athos, în „Biserica Ortodoxă Română”, CVI (1988), nr. 7 8, p. 62-104; Virgil Cândea, op. cit., p. 36 şi altele; Ozana Alexandrescu, Secolul al XVII-lea. Perioadă de tranziţie în evoluţia muzicii de tradiţie bizantină în Ţările Române (teză de doctorat, dactilo.) Buc. 1993; Viorel Cosma, Lexicon…, vol. 4, Bucureşti, Editura Muzicală, 2001, p. 156 157; Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 40-43.