Istoria muzicii bisericeşti la români



Yüklə 1.1 Mb.
səhifə3/21
tarix27.10.2017
ölçüsü1.1 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   21

Notaţia muzicală mediobizantină şi neobizantină

Semnul

Denumirea

Intervalul

reprezentat



Transcrierea

Observaţii

1

2

3

4

5

Semnele ascendente simple




Oligon

O secundă










Oxia

Idem, accent.










Petasti

Idem, mai accent.










Kufisma

Idem, uşoară şi prelungită puţin




Unii o transcriu










Pelaston

Idem, mai accent.

sau







Două chentime

Idem, neaccent.

sau

Combinaţii:




Chentima

O terţă sau o cvartă




Combinaţii:




Hypsili

Cvintă sau sextă




Combinaţii:

Semnele ascendente combinate




Oligon şi chentima

O terţă




Vezi mai sus la chentimă




Oligon sau petasti cu chentimă

O cvartă




Vezi mai sus la chentimă




Oligon sau petasti cu hypsili

O cvintă




Vezi la hypsili




Oligon sau petasti cu hypsili


O sextă




Vezi la hypsili




Oligon, chentimă, hypsili

O septimă










Oligon sau petasti cu chentimă şi hypsili

O octavă







Semnele descendente simple




Apostrof

O secundă










Apostrofi syndesmi (îngemănaţi)

Idem, cu valoare dublă




Sau




Elafronul

O terţă sărită










Elafron cu apostrof

Idem, prin glissando, atingând uşor nota intermediară










Hyporroi

Două secunde treptate










Hamili

O cvintă sărită










Cu apostrof înainte

Idem










Cu doi apostrofi înainte

Idem, cu valoare dublată




Sau




Kratimo - Hyporron

Două secunde treptate cu primul sunet prelungit







Semnele descendente combinate




Apostrof cu elafron înainte

O terţă




Vezi mai sus




Elafron combinat cu apostrof

O cvartă










Apostrof cu hamili

O cvintă










Apostrof cu hamili

O sextă










Hamili cu elafron

O septimă










Hamili, elafron, apostrof

O octavă







Semnele timporale




Kratima

Dublează durata şi adaogă semicoroană




Apusenii transcriu




Ţachisma (clasma micron)

Prelungeşte sunetul cu un timp




Apusenii transcriu




Apoderma

Coroană cu punct










Gorgon

Grăbeşte execuţia




Accelerando




Argon

Scurtează primul timp, lungindu-l pe al doilea




Ritardando




Argo-syntheton

Răreşte execuţia




Dublu argon




Gorgo-syntheton

Accelerează execuţia unui grup de patru note










Dipli

Prelungeşte cu doi timpi




Apusenii transcriu

Semnele ornamentale




Psifiston

Accentuează

sf







Varia

Accent




La apuseni




Piasma

Accent

rf

La apuseni

diminuendo






Paraklitiki

Implorare, rugăciune, ardoare; legato expresiv













Xironclasma

Grup de sunete puţin accentuat, cu o uşoară respiraţie după prima sau a doua notă










Antikenoma

Atingere scurtă a notei superioare ce urmează




Glissando; stacatto glissando




Antikenoma cu apli

Legato şi dublează sunetul










Antikenokylisma

Primul sunet uşor întârziat, iar ultimul puţin accentuat










Ekstrepton sau strepton

Execuţia grupului de neume bine legată










Enarxis, anarxis, diamfismos

Marchează începutul unei fraze dintr-o nouă tonalitate (mod)




Vezi Anixandarele de la Putna




Epegherma

Accentuează tot grupul de neume










Horevma

Execuţie cu vioiciune

Accel.







Heteronul parakalesma

Legato expresiv










Kylisma

Exec. a 4-5 sunete uşor accel.










Lyghisma

Mlădiere – tremolo










Omalonul

Execuţie egală cu broderie superioară










Parakalesma

Execuţie cu pietate

Implorare







Stavros

Respiraţie scurtă










Sisma

Tremolo, mordent










Synagma

Legato










Tromikon-synagma

Tremolo şi legato










Tromikon parakalesma

Idem










Tromikon homalon

Idem










Tromikon psifiston

Tremolo şi accent.










Tromikon

Tremolo










Uranisma

Crescendo

Descrescendo









Semnele ftorale




Thematismos eso

Cromatizează un grup de neume

La, Do#, Si-bemol, La







Thematismos exo

Idem

La, Re#, Do, Si







Thes kai apothes

Însemnare neprecisă










Thema haplun

Restabileşte diatonismul modului










Enarxis







Vezi mai sus




Nenano

Cromatizează grupul de neume

La, Sol#, Fa, Mi







Ftoraua modului 1

Modulaţie în modul 1










Ftoraua modului 2

Modulaţie în modul 2










Ftoraua modului 3

Modulaţie în modul 3










Ftoraua modului 4

Modulaţie în modul 4










Ftoraua modului 5

Modulaţie în modul 5










Ftoraua modului 6

Modulaţie în modul 6










Ftoraua modului 7

Modulaţie în modul 7










Ftoraua modului 8

Modulaţie în modul 8










Hemi-phonon

Funcţie neprecisă










Hemiftoron

idem








5. Modurile bizantine. Modurile sunt pilonii muzicii bizantine. Nu se poate învăţa sau concepe fără a începe prin studiul coloanelor acestei arte29. Lucru perfect adevărat, căci încă din secolul al VIII-lea, Sf. Ioan Damaschin s-a văzut nevoit să precizeze, să sistematizeze cele opt moduri (4 autentice sau principale şi 4 derivate sau plagale), care s-au păstrat până astăzi. Dar modurile nu sunt invenţia Bisericii creştine, ele existau în diferite provincii ale imperiului bizantin, ale căror nume, de altfel, le poartă şi astăzi (dorian, lidian, frigian, mixolidian, sau milezian). Sf. Părinţi, în frunte cu Sf. Ioan Damaschin, n-au făcut altceva decât să le adopte şi să le dea o destinaţie precisă. Se ştie, de altfel, că Biserica n-a abrogat totalmente cultul păgân, ci a preluat şi a transformat, după convingerile şi necesităţile sale, bogatul patrimoniu al unei civilizaţii milenare, cel puţin în ceea ce priveşte muzica. De aceea, dacă pătrundem bine fondul muzical liturgic, nu vom fi surprinşi de asemănările uneori izbitoare ale cântecului bisericesc cu unele melodii foarte vechi. Manuscrisele postmedievale conţin piese care imită un cântec sau altul, neavând vreo contingenţă cu stilul bisericesc, imitaţii chiar ale unor instrumente, piese scrise în game străine: persane, turceşti etc., sau cântece specifice unei regiuni, purtând numele provinciei de origine, oraşului sau poporului în sânul căruia au luat naştere30.

Nu vom insista asupra structurii şi particularităţilor acestor moduri, fiindcă în ultima vreme au apărut lucrări competente şi concludente31.

Părintele I. D. Petrescu clarifică problema modurilor mijlocaşe.

Când spune că suntem în prezenţa unei afirmaţii categorice privind existenţa a patru moduri mijlocaşe născute din patru plagale32, se referă la ms. gr. 360 – Paris (Hagiopolitis) şi altele. Problema o lămuresc însă manuscrisele din secolele XVII-XVIII. În concluzie, modurile mijlocaşe sunt scurte etape în desfăşurarea melodiilor bisericeşti. Ele derivă din modurile autentice, coborând tonica cu o terţă şi din cele plagale, urcând tonica cu o terţă – ştiindu-se că modurile plagale vechi erau cu o cvintă mai jos decât cele autentice. De aceea se numeau mijlocaşe (ex. glas III autentic care pornea din Do (Fa) şi glas. III plagal (VII) care pornea din Si aveau ca mijlocaş modul de Re (protovaris).

De asemenea, nu vom insista asupra unor capitole privind Apechemata (grup de neume care însoţea cifra fiecărui glas şi care reprezentau uneori o formulă mnemotehnică sau indica din ce notă trebuie să se înceapă cântarea)33.

Formule de intonaţie34 (Ananeanes, Ananes, Neanes, Nana sau Neanes, Haghia; Aneanes, Neanes, Aanes, Neaghie) ; Ftorale, Mărturii, Cadenţe 35.

Cea mai frecventă numerotare pentru identificare şi recunoaşterea modurilor bizantine constă dintr-o determinare numerală; fiecare dintre cele 8 moduri poartă un număr de ordine – de la 1 la 8 – după locul pe care îl ocupă în sistem, astfel:



Moduri autentice Moduri plagale (derivate)

Modul 1= protos Modul 5= plagios protos

Modul 2= deuteros Modul 6= plagios deuteros

Modul 3= tritos Modul 7= plagios tritos

Modul 4= tetartos Modul 8= plagios tetartos

Altă numerotare este aceea în care modurile bizantine primesc, în manuscrisele medievale, denumiri toponimice – ca şi cele gregoriene – împrumutate, desigur, din teoria modurilor antice greceşti, fără însă a corespunde ca structură cu acestea:



Moduri autentice Moduri plagale

Modul 1= dorios Modul 5= hypodorios

Modul 2= lydios Modul 6= hypolydios

Modul 3= phrygios Modul 7= hypophrygios

Modul 4= mixolydios Modul 8= hypomixolydios

Tratatele medievale mai consemnează sistematizarea celor opt moduri în ordinea alfabetului grec:

Modul 1= a (alfa) Modul 5= plaghios ( α)

Modul 2= β (beta) Modul 6= plaghios ( β)

Modul 3= γ (gama) Modul 7= plaghios ( γ)

Modul 4= δ (delta) Modul 8= plaghios ( δ)

Motivaţia denumirilor toponimice era deja formulată în documentele bizantine ale secolului al XV lea, din care cităm: „Primul mod se numeşte dorios, pentru că era cel mai frecvent dintre toate modurile la dorieni; al doilea, lydios, pentru că era cel mai îndrăgit dintre toate la lidieni, locuitorii provinciei Lydia; cel de al treilea, phrygios, fiindcă era cântat de frigieni; cel de al patrulea se cheamă mylitios, pentru că în Milet s a impus cu prisosinţă acest melos. Modurile kirii (autentice = împărăteşti) al plagalelor: plagalul dorianului poartă numele hypodorios, al lidianului, hypolydios, al frigianului, hypophrygios şi al milesianului, hypomylitios”.

După cel mai avizat muzician bizantinist, preotul I. D. Petrescu Visarion, modurile bizantine se prezintă astfel:

1. Primul mod autentic. Teoreticienii îl numesc prwvto~, iar manuscrisele notate dwvrio~. Este un mod de RE; modul antic dorian era de MI. Mărturia modului însă ne arată transformarea modului antic de MI în unul de RE prin care cele două apostrofuri syndesmi (îngemănate), de deasupra cifrei protos, indicându ne tonica RE, iar oxia (alteori oligonul sau petasti) şi ipsili, dominanta LA. În scara de RE, primul semiton este între treptele II III, iar al doilea variază. Dacă tetracordul sau pentacordul al II lea are baza pe LA, se foloseşte SI becar; dacă are baza pe SOL, avem SI bemol.

2. Primul mod plagal, numit şi hipodorian, este un mod de RE. Uneori se adaugă mărturiei oxia sau oxia cu chentime deasupra, adică un interval de o cvartă (SOL). Poziţia primului semiton rămâne aceeaşi (între treptele II III). SI este bemol numai când baza tetracordului este SOL. Nu depinde de aşa zisa lege a atracţiei, ci de locul său în înlănţuirea tetracordurilor şi pentacordurilor. Frecvenţa subtonicii (DO natural) este interesantă, căci, după reforma lui Hrisant, psalţii, sub influenţa muzicii apusene, au transformat primul mod plagal într o gamă minoră cu sensibilă (DO diez), denaturând total caracterul şi dulceaţa lui. Astăzi se scrie şi se cântă cu subtonică naturală, cum e normal.

3. Modul al doilea autentic. Manuscrisele îl numesc deuvtero~, iar teoreticienii luvdio~. Lidianul antic era un mod de FA. Mărturia acestui mod este formată din cifra 2, numărul de ordine al modului, cu două apostrofuri îngemănate deasupra, reprezentând sunetul MI (coborârea cu o secundă a modului de la FA lidian). Este deci un mod de MI. Cadenţele în FA dau naştere unei modulaţii. Acest FA este punctul de sprijin al tritonului FA SI şi al unei dominante noi: FA DO’. Frecvenţa tritonului FA SI este caracteristica modului al doilea. El formează farmecul a cestui mod, creând o atmosferă de rugăciune fierbinte. Mai târziu, sub influenţa muzicii orientale, nota LA s a bemolizat, dând modului un aspect cromatic. O altă caracteristică este succesiunea de cvarte: SI, MI, LA. Apariţia ftoralei plagalului II în unele piese ale modului autentic al II lea înseamnă că acel pasaj trebuie interpretat cromatic cu intonaţiile plagalului al II lea. Aşezată ftoraua pe FA se va cânta RE bemol. Acesta e preludiul practicii posterioare care a trecut şi în reforma lui Hrisant, adică de a se cânta unele piese ale modului al II lea autentic după scara modului al doilea plagal.

4. Modul al doilea plagal. Manuscrisele îl numesc plavgio~ deuvtero~, iar teoreticienii uJpoluvdio~. Este un mod de MI indicat cu precizie de mărturia alcătuită din literele  (pl, adică prescurtarea cuvântului plavgio~ + cifra 2, numărul de ordine al modului şi două apostrofuri îngemănate, urmate de o oxie însoţită de două chentime, de o oxie sau apostrof cu elafron, pentru a indica sunetul iniţial. Cadenţa în LA marchează cvarta (caraceristica modului al II lea plagal), care dă melodiei o caracteristică specială. Deasa folosire a cadenţei pe LA a dat naştere modului nenanó, indicat de ftoraua respectivă pusă pe LA, cu intonarea lui SOL diez.

5. Modul al treilea autentic este numit în manuscrise trivto~, iar de către teoreticieni, frigian, după denumirea provinciei Frigia. Este un mod de LA înrudit cu primul plagal şi utilizând mult elemente esenţiale ale acestui mod: tonica RE, subtonica DO. Face frecvente cadenţe în si natural grav. Caracteristica sa modală este FA, tonica sa obişnuită. În tetracordul FA –SI, acesta din urmă este totdeauna bemol, făcând parte din înlănţuirea tetracordurilor unite DO, FA, SI bemol, MI bemol.

6. Modul al treilea plagal, numit în manuscrisele medievale baruv~, iar de către teoreticieni uJpofruvgio~. Melodia se mişcă în jurul lui SI grav. Ambitusul este destul de restrâns. Atmosfera creată est calmă, liniştită, dulce şi interiorizată. Din fiinţa sa intimă îi vine numele „grav”, care se raportează nu atât la timbrul său profund, cât la expresia sa. Plagalul al treilea are două forme structurale diferite: prima – cu tonica şi finala în FA, compusă din cvartă cvintă unite (DO FA DO') cu Si bemol, care se află în manuscrisele medievale şi postmedievale şi se păstrează până astăzi; a doua   în Si grav, compusă din cvintă –cvartă unite, adică SOL grav, RE, SOL. Tonica este SOL grav şi finala intensă în SI grav. Forma în SI grav este scara diatonică a plagalului al treilea, iar forma în FA este scara diatonică a plagalului al treilea, iar forma în FA este scara enarmonică, a aceluiaşi mod. În afară de aceste două moduri, există modul heptafonos, întâlnit mai ales în doxologii. Cântarea începe cu octava superioară şi la sfârşit coboară în SI grav.

7. Modul al patrulea autentic este cel mai solemn şi mai plin de măreţie. Tratatele îl numesc mixolidian. SOL e tonica acestuia, iar structura modului: SOL, RE', SOL' (pentacord tetracord). Mărturia modului este formată din două apostrofuri îngemănate, reprezentând sunetul SOL, iar oxia şi ipsili – sunetul RE. Cu toate că modul al patrulea autentic e un mod de SOL, bizantiniştii sunt de acord să l transpună cu o cvintă mai jos, adică în Do cu SI bemol.

În epoca postmedievală, apar mai multe construcţii ale acestui mod. Una dintre ele este aceea care fixează tonica pe MI sau pe LA, iar octava e formată din două tetracorduri unite sau un pentacrod şi un tetracord unit: MI MI'. Acestea au fost izvorul unei noi forme a modului al patrulea. Tetracordul MI LA a dus la confuzia modului al patrulea cu modul nenano. De aceea găsim în epoca postmedievală cântece cathismata cu sensul modului nenano (mai ales troparele). Etosul modului al patrulea autentic rămâne acelaşi, cu toată evoluţia lui: maiestuos, vesel.

8. Modul al patrulea plagal, numit de teoreticieni hipomixolidian, este un mod de DO, aşa cum se execută până astăzi. Intonaţia iniţială (apechemata), mărturia modului şi mărturiile interioare dovedesc că este un mod de DO, cu SI natural în majoritatea cazurilor.

Plagalul al patrulea mai are o formă bazată pe pentacordul FA DO' cu tonica FA şi adăugându i un tetracord inferior DO FA. În acest caz, se foloseşte SI bemol. De aceea vom găsi uneori la începutul şi în cursul unei piese ftoraua modului al treilea, indicând tonica FA.



Mărturiile sunt semne puse la începutul unei piese muzicale pentru a indica modul; ele au rolul de chei pentru notaţia diastematică bizantină. Semnificaţia lor a fost diferită de a lungul secolelor.

Apechematele reprezintă grupuri de neume alcătuind o formulă muzicală mnemotehnică scrisă la începutul melodiilor şi însoţită de obicei de cifra ehului, indicând nota din care se începe cântarea. Acestea sunt cele opt glasuri sau ehuri (moduri), care se păstrează în muzica bizantină, cu foarte mici modificări, din secolul al IX lea până în zilele noastre.


Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   21


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə