Istoria Romei

Eugen Cizek

Marte. Deoarece acest amfiteatru a fost distrus de incendiul din 64 d.C, Flavienii au construit, cum am reliefat mai sus, amfiteatrul numit acum Coloseu, inaugurat de Titus. Axele amfiteatrului comportau 86 şi 54 de metri. întrecerile dintre gladiatori deveniseră tot mai sângeroase. Apetitul spectacolelor era de asemenea foarte vivace. în zilele consacrate jocurilor şi spectacolelor, înceta viaţa urbană activă. Locuitorii Romei se înghesuiau în teatre, amfiteatre, circuri şi stadioane. Distracţiile nu lipseau însă nici în zilele lucrătoare. După o dimineaţă de muncă şi o masă frugală, activităţile încetau iarna pe la orele trei, vara pe la patru. Magazinele şi basilicile se închideau, forurile se goleau. Romanii se năpusteau spre terme, unde, pe lângă baie, se furnizau diverse divertismente: aici fiinţau biblioteci volante şi expoziţii de artă, gimnazii pentru sportivi, terase, unde se făcea plajă, baruri, porticuri şi boschete, pentru conversaţii şi întâlniri diverse. Agrippa, Nero şi Titus au construit terme somptuoase. Cum am semnalat în treacăt, termele cuprindeau un grup de edificii. Femeile aveau drept să frecventeze băile publice ale bărbaţilor, dar li se rezervau şi „băi", balneae, destinate numai lor. Abia împăratul Hadrian va separa băile, upă criterii de sex.

Străzile Romei mişunau în continuare de pietoni, însă şi de călăreţi sau de lectici. Erau numeroase porticurile şi basilicile. Romanilor le plăcea în continuare să se plimbe, fără ţintă precisă, pe scurt, să hoinărească în diverse locuri, la umbra colonadelor. Aveau de asemenea pasiunea jocurilor de noroc, zadarnic interzise de mai multe ori. Se dezvoltaseră mai ales jocurile de zaruri. Momentul cel mai important al zilei era însă masa de seară, cena, care începea la apusul soarelui. Pentru cei opulenţi această cină echivala cu o masă copioasă, transformată frecvent în ospăţ, în banchet. Romanii ajunseseră să ia trei mese pe* zi: „micul dejun", ientaculum, sumara masă de prânz, prandium, şi cena. Nu totdeauna cena echivala cu un ospăţ mirobolant. Ea se desfăşura în sufrageria romană, triclinium, unde participau şi femeile. Dacă în burghezia modestă prevala austeritatea, în marile ospeţe se practica risipa de mâncare şi de vinuri. Saturnalele şi alte zile festive prilejuiau festinuri copioase. Toate rafinamentele culinare se desfăşurau în chip liber, căci se ofereau mesenilor paturi de masă, confecţionate din bronz ori din lemn şi acoperite de covoare groase. Mesele erau de asemenea din lemn. Banchetele prilejuiau un spectacol pregnant, datorită modurilor în care mâncărurile erau preparate. Bucătăria revela o artă rafinată, abundentă în numeroase reţete. Să ne gândim doar la faptul că la Roma nu existau frigidere, încât felurile de mâncare „depăşite" şi abundent stropite cu mirodenii trebuiau înnecate în vin. Desigur legumele şi fructele, cărnurile erau preparate după reţete diverse. Plăcerile mesei ajung foarte rafinate. Dezvoltările festinurilor ating standarde aproape incredibile. Desigur că se manifestau distracţiile vilegiaturii, în special în Campania, şi ale bordelurilor. Continuă să fie privilegiată vilegiatura în Italia, ca substitut al marilor călătorii. Se practică vilegiatura nu numai în Campania, ci şi în Sabinia, Etruria, Gallia cisalpină, Sicilia, devenite ambientul Romei. împăraţii practică pe scară largă vilegiatura, care le servea drept compensaţie „poverii" (omis) asumate la Roma. In frunte cu Tiberiu, ei privilegiau insula Capreae (azi Capri) din sud. Construiesc pretutindeni vile, palate de vilegiatură, reşedinţe secundare, îndeobşte Campania şi alte zone ale peninsulei sunt util şi somptuos echipate. Concurenţa comercială, publicitatea hotelieră se dezvoltă substanţial. în special romanii îşi îngrijesc sănătatea şi se distrează copios la Baiae, localitate balneo-climaterică din
I ulio Claudienii şi Flavienii

363

Campania. Concomitent prosperă turismul în Orient şi în lumea elenofonă. Totuşi, cum sublinia Marcel Le Glay, Roma nu avea monopolul distracţiilor şi desfătărilor. Oraşele Imperiului, mari şi mijlocii, dispuneau de monumente şi de concursuri specifice. Propagarea spectacolelor şi jocurilor de tip roman a favorizat substanţial procesul de aculturaţie a provincialilor. Capua, vechea rivală a Romei, chiar diminuată după colaborarea cu Hannibal, poseda un amfiteatru grandios, încă de la sfârşitul secolului al II-lea î.C. în cursul veacului I d.C, acest amfiteatru devine unul dintre cele mai mari din Italia. Dar constatăm amfiteatre în restul Campaniei, la Cumae, Liternum, Pompei, Abella, Puteoli etc. Pretutindeni ele sunt mărite şi înfrumuseţate. în nordul peninsulei, amfiteatrul de la Verona, construit sub Iulio-Claudieni, se distinge prin faţada sa monumentală. La limita teritoriilor unde se reuneau sătenii, în jurul unui târg, se ridică terme, care atestă, după model roman, preocuparea pentru igiena corporală. Alături se înălţau sanctuare pentru cinstirea zeilorteatre, fie temeinic clădite, fie improvizate. Indubitabil însă că monumenteresortite distracţiilor împodobesc oraşele.

în Gallia narboneză oraşele dispuneau atât de teatre, cât şi de amfiteatre. Sub Flavieni, se construiesc aici amfiteatre cu o capacitate de 24.000-26.000 de locuri. Ca şi teatre care puteau găzdui până la 33.000 de spectatori. La Lugdunum şi la Vienna teatrele menite reprezentării comediilor, tragediilor, mimilor şi pantomimelor se învecinau cu un odeon rezervat concertelor, conferinţelor şi recitaţiilor publice. începând din vremea lui Nero, în Africa romană existau cel puţin 38 de amfiteatre. Deosebit de sompti-os era amfiteatrul de la Cartagina, dar la Thysdrus s-au descoperit trei amfiteatre: cel mai vechi datează din timpul Flavienilor. în Gallii şi în Orient se înălţau edificii mixte, care serveau concomitent ca teatre şi amfiteatre. în Gallii s-au numărat 30 de asemenea edificii, faţă de 20 în Asia Mică. în această ultimă zonă nu existau, se pare, decât două amfiteatre, la Pergam şi la Cyzic. în Orient, sunt foarte gustate luptele între gladiatori. Totuşi aici ele nu sunt organizate de autorităţile municipale, ci de evergeţi locali, notabili opulenţi, ori de sacerdoţii imperiali. în Orient se desfăşoară sărbători somptuoase, în cinstea împăraţilor, la care se adaugă cele dedicate zeităţilor locale şi tradiţionale. Emerg, în Orient, numeroase concursuri, care traduc o marcată pasiune agonală.

Expandarea distracţiilor de toate tipurile ilustrează depolitizarea plebei, estomparea accentuată a meseriei de cetăţean. Multiplicarea distracţiilor, a spectacolelor şi a concursurilor era, cel puţin în parte, încurajată de cezari şi de autorităţile locale, tocmai în scopul asigurării stabilităţii regimului politic imperial, fără denumire precisă, dar autoritar, despotic. Aprovizionarea gratuită şi organizarea spectacolelor, de asemenea gratuite, erau percepute de plebe nu ca forme de asistenţă socială, ci drept privilegii, pendinte de calitatea de roman. în teatre, plebea cetăţenească, plebs urbana, ocupa locurile de spectatori din mijlocul edificiului, după cele rezervate senatorilor şi cavalerilor, însă înaintea celor din fund, summa canea, unde se aşezau peregrinii şi sclavii. Numai la teatre, în circ şi în amfiteatre plebea putea acum sâ-şi exprime sentimentele, inclusiv protestele.

Fără îndoială, cum am reliefat în mai multe rânduri, locuitorii oraşelor nu se limitau să se distreze şi sâ-şi aducă la îndeplinire îndatoririle clientelare. Romanii trebuiau să şi muncească. Roma constituie o enormă metropolă economică, unde se desfăşoră nenumărate activităţi. Ea nu se mulţumea doar să consume ceea ce producea Imperiul. Jerome Carcopino a arătat că ilustrativ pentru varietatea excepţională a

364