Istoria Romei

Eugen Cizek

PATER PATRIAE (CJ.L,-IU, 870). Constatăm că apar epitete, care să denote victorii asupra germanilor, dacilor şi părţilor, menţiunea că Traian devenise „fiul", filius, al lui Nerva şi înregistrarea competenţei de proconsul-guvernator general al Imperiului.

Paternalismul lui Traian se dezvăluie limpede în instituirea aşa-numitelor alimenta, plănuite încă de Nerva. Aceste instituţii alimentare par a fi comportat două obiective, într-adevăr ele prevedeau un credit funciar, un împrumut perpetuu, garantat de ipotecarea pământului proprietarilor agricoli sau a unor imobile, înscrise în registrele cetăţilor cu titlu de garanţie. Vărsarea totalului sumelor acordate, în rate, proprietarilor agricoli italici şi supravegherea instituţiilor alimentare, recuperarea datoriilor reveneau unor funcţionari de stat specializaţi, sub conducerea unor cavaleri „prefecţi ai alimentelor", praefecti alimentorum. Dobânda era modică; varia între 2,5 şi 5%, faţă de 12%, la cât se ridica ea în agricultură pentru împrumuturile private. Mulţi cercetători moderni au estimat că nu se urmărea de fapt stimularea agriculturii, căci dobânda era prea modestă, într-adevăr agricultura Italiei nu se află în criză. Dar expansiunea sa putea diminua importurile de produse agricole din restul Imperiului. De altfel, Traian obliga senatorii să investească o treime din averea lor în proprietăţi funciare din Italia. în orice caz principala ţintă se află în utilizarea sumelor recuperate. Dobânzile erau încasate de magistraţii cetăţilor, care le distribuiau, sub formă de subsidii, de „burse", părinţilor copiilor italici, băieţilor până la optsprezece ani şi fetelor până la doisprezece. Băieţii erau favorizaţi şi figurau în număr mult mai important pe listele de beneficiari. Aşadar obiectivul principal încorpora două dimensiuni. Se viza şi stoparea diminuării populaţiei Italiei. De altfel, în acelaşi scop, Traian interzisese emigrarea italicilor spre provincii. Interdicţie nerespectatâ, cum demonstrează colonizarea Daciei. Pe de altă parte, privilegierea băieţilor presupunea augmentarea numărului de cadre militare necesare legiunilor. Desigur, soldaţii legiunilor nu mai proveneau, în majoritatea lor, din Italia, dar era necesară recrutarea sporită de centurioni şi subofiţeri, meniţi forţelor din provincii, şi de militari ai trupelor speciale din Capitală. Nu doar izvoarele literare, care califică „bursierii" lui Traian ca „ajutoare acordate războaielor, podoabă a păcii", subsidia bellorum, ornamentum pacis (Plin., Pan., 28,4), ci şi monedele glorifică aceste fundaţii alimentare. Legende ca ALIM(enta) ITAL(iae) etc. sunt concludente (R.I.C., II, 120-l21; E.M. Smallwood, p. 35, nr. 30; 152, nr. 438). în sfârşit, anumite inscripţii, ca Tabula de la Veleia, consemnează detalii: proprietarii care au contractat împrumuturi, normele de acordare a „burselor". Băieţii proveniţi din căsătorii legitime primeau 16 sesterţi lunari, cei nelegitimi numai 12. Fetele primeau respectiv 12 şi 10 sesterţi. La Veleia se înregistrau 281 de „bursieri", dintre care 270 erau copii legitimi; 245 erau de sex masculin, iar 34 de sex feminin {CIL., 11, 1147 = I.L.S., 6675 - E.M. Smallwood, pp. 142-l51, nr. 436; şi C.I.L., 9, 1455; 10, 3854; 11, 4351; 6, 31298; 9, 5825). S-au dezvoltat şi fundaţii alimentare private, în Italia şi în provincii, mai ales în Grecia, după exemplul acestor alimenta publice.

De altfel, prosperitatea şi creşterea relativă a cantităţii de numerar de pe pieţele Imperiului, datorită aurului adus din Dacia şi extras intensiv din mine, au impulsionat un proces inflaţionist, început după reforma monetară a lui Nero. în realitate, din 64 d.C. şi până la sfârşitul antichităţii, Imperiul a trăit aproape necontenit sub semnul inflaţiei. Traian cheltuia mult, cu toate că supraveghea riguros cele trei visterii imperiale. Dat fiind că fiscului şi aerarium-ului militar i se

Antoninii, Severii şi Sfârşitul Principatului

399

adăugase „patrimoniul cezarului", patrimonium Caesaris, adică trezoreria puterii împăraţilor. Traian a demonetizat, către 107, piesele de numerar anterioare reformei din 64 d.C, şi a încercat să reechilibreze raportul între monedele de aur şi cele de argint. Pe deasupra, aparatul funcţionăresc a fost mai temeinic dezvoltat şi sistematizat. Cum am mai arătat, Traian a tolerat dispariţia vechii legislaţii a adunărilor populare, a „legilor", leges, şi a „plebiscitelor", plebiscita. Totodată triumfurile militare şi alte festivităţi au fost celebrate cu un fast exorbitant. Politica urbanistică înregistrează o expansiune notabilă. Arhitectura Romei cunoaşte performanţe stupefiante. Astfel s-a procedat la diverse restaurări. S-au construit două arcuri de triumf, terme, un Odeon şi îndeosebi un nou For, cel al lui Traian. S-au ridicat o basilică Ulpia, celebra Columnă, destinată să figureze victoriile din Dacia, şi, alături de ea, un vast complex comercial, Târgul lui Traian, menit să completeze centrul administrativ-cultural care era Forul lui Traian. Pretutindeni în Imperiu s-a construit masiv. Au apărut noi apeducte şi poduri, noi şosele. Am menţionat anterior celebrul arc de triumf de la Benevent.

Totuşi, în 112 d.C. şi în anii următori Traian a iniţiat o prudentă, dar fermă, atent direcţionată, cotitură în sens absolutist-teocratic a regimului său politic, care se proclama, într-un fel, „liberal", fără să fi fost vreodată efectiv astfel. Există o logică internă a oricărei puteri absolute de a se dezvolta, de a se potenţa. Traian nu a putut rezista presiunii organice a acestei logici. în legătură cu pregătirea războiului pârtie şi cu moartea lui Pliniu cel Tânăr, omul de legătură între optimul principe şi senat, care ar fi dezaprobat orice accentuare a puterii monarhice, Traian a trecut la o iscusită, precaută, insidioasă consolidare a autoritarismului său. Cotitura, în direcţia accentuării autoritarismului, s-a manifestat, în primul rând, prin făurirea unui adevărat cult dinastic al Ulpiilor, familia cezarului. Astfel este zeificat tatăl natural al lui Traian, Ulpius Traianus, mort cu mulţi ani în urmă. Cu discreţie, e adevărat, el este proclamat diuus. O monedă de aur, datată din anii 112-l14 d.C, prezintă faţă în faţă busturile celor doi părinţi ai lui Traian şi legenda „divinii Nerva şi Traian tatăl", DIVI NERVA ET TRA1ANVS PAT(er) (E.M. Smallwood, p. 60, nr. 133). Pe altă faţă a monedei apare bustul împăratului, încununat cu lauri. Să remarcăm că numai Ulpius Traianus este declarat tatăl împăratului. în sfârşit, alte monede nu îl celebrează decât pe DIWS PATER TRAIAN(us), deci pe părintele natural. Principele semnifica astfel formarea unei dinastii a Ulpiilor într-un moment când nu mai putea avea moştenitori direcţi şi chiar sentimentul dinastic determina potenţarea absolutismului paternalistic. în această direcţie, Traian era încurajat de soţia sa, Pompeia Plotina. De altfel, atât Plotina, cât şi Marciana, sora lui Traian, deveniseră „auguste", augustae, încă din 105. Dar, după moartea sa, survenită la 29 august 112, Marciana a fost de asemenea zeificată. Tot în 112 d.C, Plotina a dobândit dreptul de efigie pe monede. Dar dezvoltarea acestui absolutism întărit nu s-a circumscris la cultul familiei imperiale. Se reluaseră temele unei propagande de vehiculare a misticii teocratice, preconizate de către Domiţian. Astfel, exaltarea lui Traian este conexată cultului solar. Diverse monede figurează capul lui Traian înconjurat de raze solare (R.I.C., II, 341, 342). Se profilează o teologie solară, care îl consacră pe Traian ca Helios Kosmokrâtor, adică Soarele stăpân al lumii, suveran despotic al universului. Absolutismul rezulta astfel ostentativ clamat. Măria Pilar Gonzalez-Conde consideră că o asemenea cotitură strategică a politicii lui Traian nu s-ar fi manifestat decât pe plan extern. întrucât trecerea de la expansiunea limitată la spaţiul dacic, relativ restrâns,

400