Eugen Cizek
în 388, a purces cu armata spre Occident prin provinciile danubiene. Şovăielile lui Theodosius erau determinate de stângăciile Iustinei şi ale anturajului ei arian. La Siscia şi la Poetovio, Maximus a fost învins. Maximus şi fiul său. Victor, proclamat cezar, au fost masacraţi la 28 august 388. Au rămas numai doi împăraţi: Valentinian II, expediat în Gallii - sub supravegherea generalului „barbar", în serviciul Romei, francul Arbogast, comandant suprem al forţelor militare din Occident - şi, desigur, Theodosius, adevăratul stăpânitor al Imperiului6.
Theodosius
Practic, Theodosius devine suveranul unic al Imperiului. El înlocuieşte dinastia de facto valentiniană - care se reclamase încă de la cea de a doua casă imperială flaviană
- cu o dinastie theodosiană, care se voia de asemenea a Flaviilor. Se putea sperate sfârşitul crizei declanşate de catastrofa de la Adrianopol, în unificarea trainica a Imperiului, într-o nouă secvenţă istorică de măreţie a imperiului Romei. Dar, în realitate, împrejurările istorice au evoluat în altă direcţie. Diviziunea Orient-Occident nu a putut să mai fie depăşită. Era ireversibilă. Pe de altă parte, nu se pusese capăt nici atacurilor barbare, nici infiltrărilor seminţiilor germanice pe teritorii romane, nici uzurpărilor.
Theodosius fusese în tinereţe un bărbat elegant, înalt, slab, cu nasul acvilin şi pârul blond. Semăna oarecum cu Traian, „compatriotul" său. Era creştin niceean fervent şi credea cu fermi-tate în misiunea sa imperială. Avea însă un temperament maladiv şi irascibil, capabil de mânii cumplite. Theodosius era de asemenea influenţabil. L-a înrâurit iniţial - şi în sensul calmării sale
- mama sa, Serena. Ca apoi să cadă sub influenţa Sfântului Ambrosius, deşi raporturile sale cu acest episcop de curte, adevărat Richelieu al epocii, au fost adesea tensionate. Era întrucâtva maniaco-depresiv? A încercat să redreseze situaţia din Balcani. După ce a luptat trei ani împotriva goţilor lui Frithigem, a ajuns la un acord cu ei în 382. Goţii au fost autorizaţi să se instaleze definitiv între Dunăre şi Balcani. S-a conferit goţilor autonomie şi privilegiul imunităţii fiscale pe pământurile lor. Erau trataţi ca un popor cristalizat, unit cu Roma printr-o alianţă. Roma s-a obligat să le acorde subvenţii, sub forma aprovizionării cu produse agricole. La rândul lor, goţii se obligau să furnizeze Romei soldaţi şi să-i apere teritoriile. în fapt, se configura primul stat germanic pe teritoriul Imperiului. La est, moartea lui Shapur II a calmat raporturile Romei cu Sassanizii. Perşii erau ameninţaţi de huni şi guvernaţi de Mari Regi mediocri. Intre 387 şi 390 d.C, Theodosius a încheiat un tratat cu perşii. Armenia a fost împărţită în două zone de influenţă, una persană şi cealaltă romană. Până în secolul al Vl-lea d.C, între perşi şi romani va domni o pace relativă. La Constantinopol, unde Theodosius a înmulţit construcţiile somptuoase, în vederea transformării desăvârşite a oraşului într-o adevărată capitală, Theodosius a primit cu daruri costisitoare pe regele got Athanaric, urmaşul lui Frithigem. Athanaric a contemplat cu stupefacţie monumentele fastuoase şi situl oraşului. A sfârşit prin a-şi afirma fidelitatea faţă de Theodosius (Jord., Getica, 28). Goţii erau „aliaţi", foederati, ai Imperiului. în pofida convingerilor sale religioase, în anii 380, Theodosius utilizează în gestionarea Imperiului păgâni eminenţi, ca Vettius Agorius Praetextatus, prefect al pretoriului în Occident, şi Themistios, prefect al Oraşului în Constantinopol. Theodosius s-a înconjurat de o curte pletorică şi de o birocraţie excesivă, de un protocol de obedienţă orientală. A potenţat o fiscalitate încă anterior opresivă, împăratul era generos cu favoriţii săi şi în general cheltuitor. Inegalităţile sociale s-au accentuat. Legislaţia sa se străduia să repopuleze curiile municipale. Acestea, în 383, au fost din nou
Dominatul şi Căderea Imperiului Roman Occidental
555
Dostları ilə paylaş: |