Istoria Romei

Eusen Cizek

supunerea faţă de Barbari, a întâmpinat totuşi împotriviri, chiar înainte de domnia lui Theodosius I. Astfel Amian, cu toate că admirator fervent, autentic hagiograf al lui Iulian, îl blameazăjpe acest împărat întrucât sprijinise substanţial cariera generalului franc mercenar Nevitta, ajuns chiar consul în 362 (21, 10, 8). îi atribuie Apostatului critici aspre împotriva promovării Barbarilor în posturile şi onorurile cele mai relevante ale starului roman (Amm., 21, 10, 8; 12, 5). în mediile socio-politice creştine, mai cu seamă la curţile imperiale ale secolului al V-lea d.C, emerg reacţii antibarbare. La Ravenna, după lichidarea lui Stilicho, survine o asemenea reacţie antibarbarâ, este adevărat, de scurtă durată. în schimb, cum am remarcat în alt subcapitol, o altă asemenea reacţie, produsă la Constantinopol, este mai energică şi mai durabilă. Dar, îndeosebi în Occident, procesul de barbarizare a gestionării Imperiului şi a discursului mental nu a putut fi oprit. Unii scriitori păgâni cred ferm în eternitatea Romei şi a Imperiului, Este cazul lui Amian însuşi, al autorului Istoriei Auguste şi al lui Claudian. In plin secol al V-lea, nutreşte asemenea iluzii şi poetul Rutilius Namatianus. însă şi autori creştini speră în veşnicia Imperiului roman. Dacă Orosius se gândea la o federaţie romano-barbară, episcopul scriitor Sidonius Apollinaris nădăjduia, la sfârşitul secolului al V-lea, să se poată integra Barbarii în structurile unui imperiu făgăduit eternităţii. în timp ce, sub ochii săi, romanii erau încorporaţi statelor barbare.

De altfel, îndeosebi după jefuirea Romei de către Alaric, spiritele lucide ale vremii încetaseră să mai aibă încredere în eternitatea statului roman antic. Augustin desacraliza Imperiul roman, când reliefa că adevărata Cetate era cea a lui Dumnezeu, şi nu cea terestră. Dogma lui August a eternităţii Oraşului, Urbs, se destrăma. îndată după ocuparea Romei, Alaric numeşte un prefect al Romei şi bate monede cu o legendă stupefiantă, de o ironie necruţătoare: „Neînvinsa Roma eternă?"', Inuicta Roma Aeternal Vremea Romei antice încetase. Se decanta acum vremea statelor barbare" .

Arhitectura si artele plastice

Revigorarea Imperiului, în secolul al IV-lea d.C, are repercusiuni revelatoare în arhitectura, artele plastice şi urbanismul vremii. Oraşele, redevenite prospere, fie şi efemer, pe termen mediu, se împodobesc cu edificii măreţe. Creştinismul determină clădirea anumitor biserici-basilici somptuoase. împăraţii, Diocleţian, Constantin şi urmaşii acestuia din urmă se reliefează ca mari constructori. Am arătat că împăratul Constantin ridică din temelii o nouă capitală a Imperiului. Desigur, după Honorius, strategia arhitecturală a Dominatului se păbuşeşte în Occident. întrucât la Constantinopol şi în Orient continuă înălţarea de noi construcţii. Totodată mutaţiile intervenite în mentalul şi în valorile timpului îşi pun pecetea şi asupra structurărilor arhitectonice şi asupra artelor plastice. Se conturează un adevărat dialog cu spectatorul, utilizatorul şi contemplatorul marilor construcţii şi operelor de artă. împăraţii constructori, edilii şi sponsorii locali se străduiesc să imprime realizărilor lor o politică de decrispare, de detensionare a modului de viaţă citadin. Indubitabil, tensionarea, crisparea revin masiv în secolul al V-lea d.C, prin excelenţă în Occident. Construcţiile imperiale sunt caracterizate de un acuzat gust al colosalului. Monumentalitatea, vigoarea expandată interferează cu tendinţa spre recuperarea clasicismului, a simetriei şi raţionalizării expresiei arhitectuale. Mărci esenţiale care corespund degajării unui al treilea clasicism în literatură. Se dezvoltă arta decorării luxuriante a pereţilor edificiilor şi a unor mozaicuri somptuoase.

Dominatul şi Căderea Imperiului Roman Occidental

Diocleţian clădeşte la Roma terme enorme, majestuoase, înzestrate cu bolţi imense, foarte înalte, şi cu o decoraţie interioară somptuoasă. Ridică de asemenea o nouă Curie şi un Odeon. Maximian înalţă un imens palat la Mediolanum, care nu ni s-a conservat. Galerius construieşte la Thessalonica un arc de triumf, decorat cu reliefuri expresive, care exaltă victoria asupra perşilor, din 297 d.C. Maxenţiu iniţiază la Roma şi în 306 d.C. o amplă basilicâ civilă, terminată de către Constantin. Cinci pasaje conduceau la o enormă aulă centrală. Aici, într-o absidă, Constantin ridică statuia sa gigantică, în marmoră albă şi bronz aurit, din care s-au păstrat capul şi un picior. în localitatea dalmaţianâ unde s-a retras după abdicare, Diocleţian construieşte un palat, în formă de castru. Constantin clădeşte din abundenţă pretutindeni. La Roma, el construieşte mai ales un fastuos arc, foarte clasicizant, dar concesiv, în câteva privinţe, expresionismului popular. Deşi au fost refolosite, în alcătuirea arcului, materiale din vremea Antoninilor, abundă frize originale, care figurează scene de bătălii, desfăşurate la Verona şi la podul Milvius, un alai al împăratului, o cuvântare rostită de către dominus şi o distribuţie de alimente plebei din Roma. Impresionează imobilitatea reprezentării suveranului, ca ales al divinităţii, şi ierarhizarea riguroasă a personajelor ce îl însoţesc, diferenţiate prin talia lor, fireşte, în funcţie de rangul pe care îl asumă. Este ilustrată astfel încremenirea statutului politico-social al oamenilor Dominatului. Ne-am referit, în alt subcapitol, la construirea Constantinopolului. Nu mai revenim asupra faptului că s-a imprimat noii metropole o topografie similară celei a Romei (şapte coline, patrusprezece regiuni) şi nici asupra copierii fidele a palatului de pe Palatin şi a hipodromului din vechea capitală. Cum am semnalat în treacăt, bisericile clădite de Constantin aveau denumiri filosofice. Populaţia Constantinopolului atinge 200.000 de locuitori în timpul lui Theodosius I, ca să depăşească pe cea a Romei în secolul al V-lea, când, după invazia lui Alaric, mulţi locuitori ai Oraşului I-au părăsit spre a se stabili în altă parte. Construcţiile somptuoase au continuat, în ritm alert, după Constantin. Theodosius I a creat, la Constantinopol, un nou for, Forum Tauri, ornat, în centrul său, de o coloană care consemnează scene de bătălie, după modelul Columnei aureliene. Am conservat, în schimb, baza obeliscului aşezat, în 390 d.C, în hipodrom. Registrul superior înfăţişa familia imperială şi curtenii, în timp ce registrul inferior figura alocuţiunea împăratului şi mulţimea care primea distribuţiile alimentare. Se decelează o simetrie clasicizantă, aulică, întemeiată pe proporţii ierarhizate.

Prestaţia arhitecturală a Imperiului creştin se dovedeşte remarcabilă şi în alte oraşe. Populaţia Antiochiei a evoluat de la 150.000 de locuitori în 363 la 200.000 la încheierea secolului al IV-lea d.C, cum atestă atât Libanios, cât şi Ioan Gură de Aur. Diocleţian amenajează un oraş nou al Antiochiei, într-o insulă de pe Oronte, unde existau un palat, un hipodrom şi terme. în Daphne, suburbie de lux a Antiochiei, Diocleţian restaurează un stadion, unde se celebrau, la fiecare patru ani, jocuri în onoarea lui Zeus Olimpianul, pe când Iulian a restaurat, după un incendiu, templul lui Apollo de la Daphne. Ulterior Valens a „modernizat" forul din vechiul oraş şi principalul amfiteatru. în sfârşit, Theodosius a construit şi el aici, inclusiv un palat imperial la Daphne. S-a construit şi în Gallii, însă mai ales în Africa, unde se infiltrează elemente de artă indigenă în alcătuirea edificiilor. Se pot decela prime elemente de artă coptă în monumentele Egiptului. Fără îndoială, tendinţele centrifugale se strecoară în arhitectura Dominatului. Se construieşte intens în Siria şi în Asia Mică. Deosebit de impresionantă se vădeşte arta mozaicului. Mozaicurile africane abandonează decoraţia geometrică în favoarea unui paviment policrom, unde desluşim secvenţe mitologice, scene marine, de viaţă rurală sau de vânătoare. Mozaicarii africani îmbunătăţesc, din punct de vedere tehnologic, arta lor. Mozaicuri magnifice au fost descoperite şi la Antiochia. Sunt impresionante şi mozaicurile descoperite la Tomis-Constanţa. înainte de al doilea război

628