Istoria Romei



Yüklə 3,8 Mb.
səhifə265/314
tarix03.01.2022
ölçüsü3,8 Mb.
#46166
1   ...   261   262   263   264   265   266   267   268   ...   314
Eugen Cizek

care îl înlocuieşte cu cel al „dispoziţiilor", dispositiones, menit să prepare deplasările imperiale. Examinarea corespondenţei şi a libelelor ajunge la biroul „memoriei", memoria, înzestrat cu un efectiv foarte numeros şi destinat să pregătească răspunsurile puterii centrale. In sfârşit, un al cincilea birou se ocupă de „cauzele sacre'", sacrae cog-nitiones, adică de instrumentarea proceselor care se desfăşoară în tribunalul suveranului. Birourile sunt plasate sub autoritatea unui fel de ministru de interne, „magistrul oficiilor", magister officiorwn. La început fusese perfectissim, ca ulterior să devină clarissim şi chiar „ilustru", illustris. Postul său este atestat în anul 320 d.C. (Cod. Th., 16, 10, 1). La început fusese militar, ca, mai târziu, să fie civil. Semnele sale distinctive sunt un medalion de judecător, cu portretul împăratului, şi arme diverse. într-adevăr, pe lângă dirijarea oficiilor, el supervizează arsenalul şi atelierele care fabrică arme. Magistrul oficiilor comandă garda imperială, controlează serviciul poştal, cursus publi-cus, supraveghează birocraţia provinciilor şi îndeosebi delegaţii speciali ai suveranului, inspectorii acestuia, de fapt poliţia politică imperială. Este unul dintre cei patru mari „comiţi" sau „însoţitori" ai împăratului, comites. Sub Valentinian I sau Theodosius I, aceşti patru comiţi devin cu toţii illustres. Ei constituie primul eşalon al consistoriului, căci sunt definiţi drept „comiţi consistorieni", comites consistorialii ori comites intra consistorium. Dar din consistoriu fac parte şi alţi comiţi. Pe lângă magistrul oficiilor, sunt mari comites încă trei personaje: quaestor sacri palatii şi doi miniştri de finanţe, „corniţele lucrului (sau averii) privat", comes rei priuatae, şi „corniţele darurilor sacre", comes sacrarum largitionum. Quaestorul palatului, a cărui denumire aminteşte de vechi quaestori ai principelui, este jurist, orator sau scriitor, ca Ausonius. Nu numai că este purtătorul de cuvânt al împăratului în consistoriu, dar prepară cuvântările suveranului şi proiectele legislative, conferă o formă definitivă hotărârilor luate de către dominus, veghează asupra listei cu funcţionarii şi ofiţerii unităţilor auxiliare. Comes rei privatae gestionează proprietăţile particulare ori întreprinderile industriale, care aparţin împăratului, ca şi trezoreria lui privată. Colegul său - cu o titulatură foarte înflorită - comes sacrarum largitionum gestionează visteria publică, fostul fiscus.

In fruntea notarilor se află un „primicer" al lor, primicerius notariorum, care devine spectabil. Ca secretari stenografi, notarii iau notiţe în timpul dezbaterilor consistoriului şi, după aceea, redactează procesele verbale ale şedinţelor. Sunt asimilaţi unor ofiţeri superiori: sunt organizaţi după modelul armatei. Unii notari au gradul de tribuni. De fapt ei sunt instrumente ale puterii personale a împăratului. în 381 d.C, primesc în bloc clarissimatul. Notarii sunt la curent cu numirile în funcţie şi cu dizgraţiile; câteodată merg în provincii în misiuni oficiale ori secrete, organizează comisii de anchetă şi tribunale excepţionale. Sunt promovaţi comiţi, prefecţi, consuli, chiar împăraţi, deoarece Theodosius I fusese notarul lui Graţian când acest dominus îl desemnase ca august. Notarii formează o parte din poliţia politică, alături de alţi funcţionari, care alcătuiesc un corp administrativ cu o denumire foarte neutră: „cei ce se ocupă de (anumite) lucruri", agentes in rebus. în realitate, ei constituie detaşamentul de şoc al cumplitei poliţii politice. Sunt „ochii şi urechile împăratului" ori, altfel formulat, spionii acestuia. Erau adesea calificaţi drept curioşi. Agentes in rebus sunt plasaţi sub controlul magistrului oficiilor. Câteodată ei sunt trimişi în misiuni oficiale în provincii, dar, de regulă, acţionează în secret, anchetează şi controlează totul; se. dedau la numeroase excese. Unii dintre ei ocupă ulterior posturi foarte înalte în ierarhia administrativă imperială. Nu sunt singurii de altfel care practică abuzuri de putere şi

Dominatul şi Căderea Imperiului Roman Occidental



581

corupţie. Amian consemnează cruzimea, abuzurile, corupţia notarului Paulus, expediat de Constanţiu II să ancheteze ofiţerii care, în 353, trecuseră de partea lui Magnenţiu. Utilizase tortura, condamnările sumare la exil ori la moarte (Amm., 14, 5, 6-9). Birocraţia palaţială exagerată, mai ales începând de la domnia lui Constanţiu II, este adesea denunţată de contemporani ca una dintre calamităţile vremii. Libanios dispreţuia birocraţii inculţi, datorită cărora Constanţiu îşi închipuia că poate salva statul (62, 11). Această birocraţie dă naştere de asemenea la un exces de măsuri legislative, mai ales la rescripte, calificate acum ca subscriptiones.



în birocraţia palaţială, pe lângă amploiaţi, mici şi mijlocii, care mişună în toate domeniile, există şi funcţionari importanţi. Sub Diocleţian fiinţau doi prefecţi ai pretoriului, cavaleri eminentissi-mi, asistat fiecare de către un vice-prefect. Anumiţi prefecţi devin, la un moment dat, clarissimî şi asumă consulate. Reformeje-lui Constanţiu îi vor proiecta în fruntea administraţiei provinciale. Apare postul de comite aTflancului divin'", de fapt al coastei împăratului, comes diuini lateris, care comanda garda imperiala, corpul de elită al armatei imperiale. Dominus este asistat, începând de la Constanţiu II, de patricii. Un patriciu nu este un senator patrician. De la sfârşitul secolului al III-lea dispăruse deosebirea dintre senatori patricieni şi senatori plebei. Titlul de patriciu este acordat unui personaj deosebit de prestigios. Defineşte o demnitate personală, neereditară, conferită unui curtean important, închipuit ca un fel de „părinte" al suveranului. Patricii purtau o vestimentaţie specială şi îndeplineau diverse funcţii şi magistraturi, inclusiv pe cea de consul. Subsistă şi anumiţi'funcţionari tradiţionali. începând din 359 d.C, la Roma şi la Constantinopol, prefectul Oraşului este magistratul local cel rrîai însemnat. El prezidează senatul şi funcţionează ca un fel de primar al capitalelor. Deţine puţine atribuţii financiare şi judiciare. La Roma, el comandă cele trei cohorte urbane, care formează garnizoana militară a vechii metropole, şi deţine autoritate asupra unui district urban, pe o rază de 150 de kilometri, adică asupra capitalei, Ostiei şi „Portului", Portus. îi este subordonat un „vicar al Oraşului Roma", uicarius Urbis Romae. Amândoi înalţii demnitari participă la ceremoniile religioase tradiţionale, supraveghează vestalele şi prezidează jocurile. Pierd competenţele religioase, pendinte de cultele păgâne, în 382. Cultul creştin este administrat la Roma de către episcopul-papă, iar la Constantinopol de patriarh. Constantin încredinţează poliţia de noapte şi combaterea incendiilor unor civili, collegiati, recrutaţi din rândurile breslelor artizanate şi aflaţi sub comanda prefectului vigiliilor. Se manifestă o relevantă mobilitate administrativă între Orient şi Occident. Mulţi funcţionari servesc întâi în Occident şi după aceea în Orient sau invers. Acest fenomen presupune bilingvism, deşi, de pildă, împăratul Valens nu cunoştea limba greacă. Candidaţii de sorginte greco-orientală îşi perfecţionează formarea lor juridică şi cunoaşterea limbii latine la Roma. 60% dintre prefecţii Romei sunt aristocraţi ai vechii capitale. Ceilalţi sunt recrutaţi din rândurile senatorilor provinciali, fiind numiţi tocmai spre a anihila opoziţia senatorială, când aceasta încă se mai manifestă. Prefectul Romei poartă în public toga cu largi bande de purpură şi încălţări roşii. De la Graţian, prefectul Romei se deplasează în districtul gestionat de el pe un car oficial somptuos. Prefectul, care, în 359, înlocuieşte la Constantinopol un proconsul al metropolei, nu obţine niciodată prestigiul dobândit de cel al Romei.

Diocleţian, Constantin şi urmaşii lor au reformat, în chip radical, administraţia provincială, de asemenea intens birocratizată, cum am arătat mai sus. Dispar definitiv distincţiile între provincii imperiale şi provincii proconsulare dependente de senat, ca şi ultimii guvernatori proveniţi din ordinul senatorial, de rang consular. Diocleţian

582


Yüklə 3,8 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   261   262   263   264   265   266   267   268   ...   314




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin