Istoria Romei



Yüklə 3,8 Mb.
səhifə264/314
tarix03.01.2022
ölçüsü3,8 Mb.
#46166
1   ...   260   261   262   263   264   265   266   267   ...   314
Administraţia centrală §i provincială

Nu numai curtea imperială este pletorică. Dominus este secondat şi servit de o birocraţie supradimensionată, riguros ierarhizată, de o administraţie centrală şi provincială complicată, greoaie, programată să controleze, până în cele mai mici detalii, viaţa cetăţeanului. Desigur, implantarea subsistemelor gestionării Dominatului s-a realizat în cadrul unui proces de lungă durată. Competenţele şi structurarea magistraţilor tradiţionali sunt profund reformate, în sensul diminuării lor drastice, în favoarea aparatului funcţionăresc imperial. Puţinele atribuţii reale, care mai revin magistraţilor, sunt minuţios controlate de împărat şi de slujbaşii lui. îndeosebi fiii lui Constantin cel Mare şi Theodosius I au intensificat amplificarea aproape extravagantă a birocraţiei. Indubitabil, principii secolelor al II-lea şi al III-lea d.C. şi prin excelenţă Diocleţian şi Constantin stimulaseră în chip sensibil emergenţa şi extinderea birocraţiei.

In orice caz gestionarea Imperiului comportă mutaţii radicale, generatoare a acelui nou stil de existenţă, nou cod socio-cultural, care a făcut profilul Imperiului de nerecunoscut de către cineva deprins cu felul de viaţă din secolele I-II d.C. Deşi aceste mutaţii au fost pregătite încă din veacul al III-lea d.C. şi s-au desfăşurat mai discret sub Diocleţian şi tetrarhie, mai profund sub Constantin şi succesorii lui. Funcţionarul imperial este, cum am semnalat mai sus, în principiu totalmente supus împăratului, ca autentic delegat al său, precum şi legilor ce emană de la el. El îl imită pe suveran şi acţionează în funcţie de imaginea acestuia. Ceea ce nu împiedică diverşi funcţionari să
578

Eueen Cizek

urzească intrigi şi adesea să participe la comploturi şi dizidente, sortite să-l răstoarne pe dominus. Funcţionarul este atotputernic în domeniul gestionat de el. De la fidelitatea faţă de stăpânul său, el dobândeşte o legitimitate suprapusă legalităţii. O asemenea concepţie, relativă la tehnocrat, prilejuieşte nemulţumirea tradiţionaliştilor (ca Libanios), rămaşi credincioşi percepţiei funcţionarului-magistrat. Statul se identifică astfel prea mult cu monarhul. Substanţial retribuiţi, recompensaţi şi temuţi, funcţionarii cunosc, în secolele al IV-lea şi al V-lea d.C, era lor de aur. Pe de altă parte, ei izolează, în chip manifest, ca intermediari omnipotenţi, pe împărat de supuşii lui. Pentru că misiunea sa teocratică, sacră, îl transformă pe dominus într-o fiinţă inaccesibilă. Amplificarea, aproape delirantă, a funcţionarismului corespundea, în definitiv, aspiraţiei împăraţilor de a controla riguros frânele unui stat ameninţat cu descompunerea în veacul anterior. Funcţionarii trebuiau să blocheze tendinţele centrifugale, să asigure gestionarea unui Imperiu care nu ar mai fi scăpat de sub control. Pe termen mediu, ei au reuşit să stopeze progresul curentelor secesioniste, să asigure desfăşurarea normală a mecanismelor administrative relativ unitare. însă pe termen lung, în special în Occident, funcţionarismul, cum s-a petrecut în secolul al V-lea d.C, a avut efecte nocive şi a contribuit la disoluţia statului imperial. înăbuşea, apoi sugruma iniţiativa privată, forţele vii, dinamice, restabilizatoare ale Imperiului. în ultimă instanţă, prestaţia funcţionarismului birocratic, pendinte de dirigismul totalitarist, s-a învederat lamentabilă.

Serviciul imperial a devenit o miliţia încă sub Diocleţian (Ps. Lact., 31). Ca în imperiul rus ţarist şi începând din 381 d.C. funcţionarii au ajuns să poarte o uniformă, încinsă cu o centură, cingulum {Cod. Th., 14, 10, 1). Gradele lor au sfârşit prin a fi asimilate celor militare. Sub Constanţiu II, administraţia imperială a fost divizată într-un aparat central, format din oamenii palatului, palatini, şi funcţionarismul provincial. Fiecărei clase de funcţionari îi corespundea un salariu fix, la care se adăugau diversele gratificaţii şi anumite privilegii. îndeobşte fiii de curiali, de funcţionari şi de cadre didactice optau pentru cariera administrativă. în aparatul gestionar local slujeau şi fii de palatini.

Consiliul principelui, alcătuit din trustul creierelor Principatului, este complet reformat, începând cu tetrarhii lui Diocleţian. Atunci funcţionau cel puţin două consilii, câte unul pentru fiecare august. Aceste consilii erau formate exclusiv din cavaleri. Emerge profesia de consilier. Adesea prefecţii pretorieni sunt substituiţi, în fruntea consiliului, de un „vicar" pentru consiliul sacru, uicarius a consiliis sacris. Membrii consiliilor erau calificaţi ca „din consilii"', a consiliis. Aceştia se împărţeau pe categorii: promovau treptat de la un nivel de consilier la altul şi erau retribuiţi (C.I.L., 5, 8972 = I.L.S., 1459; CIL., 6, 1704 = I.L.S., 1214). Constantin a operat cu un consiliu alcătuit din clarissimi, înalţi funcţionari, comiţi etc. După 337 d.C, consiliul se transformă în „consistoriul sacru", sacrum consistorium. De ce consistoriu? Probabil în legătură cu verbul latin „a sta (în picioare)", deoarece, la reuniunile lui, nu exista decât un singur scaun, pe care şedea împăratul. Lucrurile se petreceau ca la reuniunile şefilor partidelor comuniste din Europa de est, în vremea lui Stalin, unde doar cumplitul tiran roşu şedea pe scaun, pe când ceilalţi, sateliţii lui, rămâneau în picioare. Este adevărat că Stalin, ca înălţime, abia depăşea 1, 60 m. Purtătorul de cuvânt al împăratului în consistoriu era quaestorul palatului sacru, la care ne vom referi mai jos. Membrii consistoriului nu numai că stăteau în picioare, în timpul reuniunilor, însă rămâneau tăcuţi, dacă nu erau direct

Dominatul şi Căderea Imperiului Roman Occidental

consultaţi de către dominus. De aceea reuniunea era desemnată prin termenul de „tăcere", silentium. Sala reuniunilor se numea „capela sfântă", sacrarium. La reuniuni, participau de asemenea secretarii sau „notarii", notarii, care stenografiaţi, pe tăbliţele lor, tot ce se discuta. Consistoriul era consultat în privinţa problemelor importante şi a opţiunilor politice şi religioase. Ca, de pildă, în problema, îndelung controversată, a altarului Victoriei. Consistoriul se putea constitui în tribunal în primă instanţă ori în curtea de apel. în cadrul consistoriului, împăratul primea ambasadele străine. Prefecţii pretoriului nu au mai făcut parte din consistoriu, cu excepţia sporadică a celui din Orient, când dominus se afla la Constantinopol. Din consistoriu fac parte, pe lângă înalţi funcţionari civili şi specialişti în drept, comandanţii militari importanţi. Rolul consistoriului era de regulă exclusiv consultativ. Nu a funcţionat niciodată ca un consiliu de regenţă.

Administraţia civilă fusese net separată de cariera militară. Totuşi, în cele din urmă, administraţia civilă este militarizată, cum am relevat mai sus. Deşi rămân civili, funcţionarii sunt încadraţi într-o cohortă fictivă şi primesc denumirea de „cohortali", cohortales. Ei avansau progresiv în tabelul de clasificare al funcţiilor, matricuia. Fiii lui Constantin decid că un vlăstar de funcţionar trebuie să fie tot funcţionar. Se creează premisele transformării funcţionarilor într-o castă. Proconsulul Africii este asistat de patru sute de funcţionari, iar alţi gestionari însemnaţi dispun de o mie de funcţionari, subordonaşi lor. Se încearcă, fără să se reuşească pe deplin, conjugarea regionalizării cu o centralizare a mecanismelor administrative. Executarea ordinelor date de împărat se face de sus în jos, către provincii şi cetăţeni, în timp ce petiţiile trimise spre centru şi resursele financiare urmează un drum invers, de la bază spre vârf. Tocmai pentru a se controla funcţionarii aflaţi la mare distanţă se făureşte o armătură birocratică. Astfel se asigură, în principiu, competenţa tehnică şi perceperea impozitelor. Administraţia palatină cuprinde în primul rând personalul domestic al împăratului. Acest personal este condus de un „castrensis al palatului sacru", castren-sis sacripalatii, iniţial însărcinat cu supravegherea bucătăriei monarhului. Egal cu el era un mare şambelan, „mai marele dormitorului sacru", praepositus sacri cubiculi, îndeobşte eunuc. îi era subordonat „primicerul dormitorului sacru", primicerius sacri cubiculi. Acelui castrensis îi sunt subordonaţi contabilii, tabularii, servitorii, ministeriales, copiii de casă, paedagogiani, şi treizeci de funcţionari însărcinaţi cu menţinerea ordinii şi liniştii în prezenţa împăratului (Cod. Th., 8, 7, 5). Marele şambelan este asistat de numeroşi şambelani, cubicularii, cu toţii eunuci. Postul de mare şambelan a fost înfiinţat de către Constantin, ca să supravegheze garderoba imperială. Cel de castrensis apare în jurul anilor 343-346 d.C.

Parametrii ierarhiei palatine au ajuns să comporte o complexitate evidentă. La baza acestei ierarhii, se află perfectissimi. Urmează, începând de la domnia lui Constantin, funcţionari simpli, clarissimi, apoi „spectabili", spectabiles, şi, deasupra lor, „spectabili şi iluştri", spectabiles et illustres. în cursul secolului al IV-lea d.C. se produce o inflaţie a titlurilor pompoase, datorită înmulţirii posturilor de spectabili şi de iluştri. Persistă birourile, oficiile centrale, scrima, moştenite de la Principat. Ele sunt populate de funcţionari civili profesionişti, aşa-numiţii scrinarii. In fruntea fiecăruia dintre cele cinci birouri importante se află un şef „spectabil", magister, asistat de un adjunct, proxirnus, perfectissim. Funcţionează în continuare biroul corespondenţei (cu guvernatorii de provincie şi cu municipalităţile). Petiţiile, venite de jos, sunt primite şi clasificate de oficiul „libelelor", libelli. Biroul „studiilor", care pregătea dosarele Hîcnars. c.k

580


Yüklə 3,8 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   260   261   262   263   264   265   266   267   ...   314




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin