J. J. Rousseau

' era armilară este o asamblare de mai multe cercuri de metal, de lemn sau: de carton, care înfăţişează cerul şi mişcarea astrelor; în centrul acestor cercuri 2i7i te situat un mic glob reprezentând pământul.

' „ţ-olures” = nume dat la două cercuri mari ale sferei perpendiculare pe ecuator Şi care trec, unul prin punctele echinoxiale, altul prin punctele solstiţiale (ct ed. Fr. şi P. Richard, p. 619). 15*

Cele două puncte ale geografiei sale vor fi oraşul în care trăieşte s; casa de la ţară a tatălui său, apoi locurile intermediare, apoi râurile din vecinătate, în fine poziţia soarelui şi modul de a se orienta. Aici e punctul de întâlnire. Să facă singur harta acestora; hartă foarte simplă şi for_ mată la început numai din două obiecte, cărora le adaugă încetul cu încetul altele, pe 'măsură ce va şti să le aprecieze distanţa şi poziţia. Vedeţi de-acum avantajul pe care i 1-am oferit cu anticipaţie punându-i un compas în ochi.

Cu toate acestea, fără îndoială, va trebui să-1 îndrumezi puţin; însă foarte puţin, fără să bage de seamă. Dacă se îraşală, lasă-1 în pace, nu-i corecta de loc greşelile. Aşteaptă liniştit până va fi în stare să şi le vadă şi să şi le îndrepte singur; sau, cel mult, într-o ocazie favorabilă, introduceţi vreo acţiune care să i le facă simţite. Qa. Că nu s-ar înşela niciodată n-ar învăţa aşa bine. Dealtfel, nu e vorba să ştie în mod exact topografia ţării, ci de a avea mijloace să se instruiască asupra ei; nu e important să aibă hărţi în cap, ci să conceapă bine ceea ce ele reprezintă şi să aibă o idee lămurită asupra meşteşugului care serveşte la construirea lor. Vedeţi deja diferenţa care există între ştiinţa elevilor voştri şi ignoranţa elevului meu! Ei cunosc hărţile, iar el faptele. Iată noi podoabe pentru camera sa.

Amintiţi-vă totdeauna că spiritul educaţiei mele nu este să învăţ pe copil lucruri multe, ci să nu las niciodată să pătrundă în creierul său decât idei juste şi clare. Puţin îmi pasă dacă nu ştie nimic, cu condiţia să nu se înşele, iar eu nu-i introduc adevăruri în cap decât pentru a-1 feri de erorile pe care le-ar învăţa în locul lor. Raţiunea, judecata vin încet, prejudecăţile aleargă cu grămada, de acestea trebuie să-1 apărăm. Dacă însă priveşti ştiinţa în ea însăşi, te cufunzi într-o mare fără fund, fără ţărmuri, plină de obstacole; nu vei putea să ieşi niciodată dintr-însa. Când văd un om îndrăgostit de cunoştinţe, lăsându-se ademenit de farmecul lor şi alergând de la una la alta fără să ştie să se oprească, mi se pare că văd un copil adunând scoici pe malul mării şi încărcându-se cu ele; apoi, tentat de cele pe care le mai vede, le aruncă, le ia din nou până când, încurcat de mulţimea lor şi nemaiştiind ce să aleagă, sfârşeşte prin a arunca totul şi se întoarce cu mâna goală.

În prima copilărie, timpul era lung; nu căutam decât să-1 pierdem, de teamă să nu-1 întrebuinţăm prost. Acum este tocmai dimpotrivă, nu ne ajunge timpul pentru a face tot ce ar fi util. Gândeşte-te că pasiunile se apropie şi de îndată ce vor bate la uşă, elevul tău nu le va da atenţie decât lor. Vârsta liniştită a inteligenţei este atât de scurtă, trece atât de repede, are atâtea alte întrebuinţări necesare, încât e o nebunie să-ţi îj1” chipui că ajunge pentru a-1 face pe un copil savant. Nu e vorba deloc să-1 înveţi ştiinţele, ci să-i transmiţi gustul pentru a iubi şi metode pentru a le învăţa când acest gust va fi mai bine dezvoltat. Iată, fără îndoială, un principiu fundamental al oricărei bune educaţii.

Acum e momentul să-1 obişnuieşti, puţin câte puţin, să dea o atenţie stăruitoare aceluiaşi obiect; dar niciodată constrângerea, ci totdeauna p cerea sau dorinţa să fie cea care îi deşteaptă această atenţie; trebuie sa se aibă, mare grijă să nu-1 copleşească şi să n-ajungă la plictiseala. * deci întotdeauna cu ochii deschişi şi, orice s-ar întâmpla, lasă totul înainte ca el să se plictisească. Căci important nu este doar să o Par _, j sg nll facă nimic împotriva voinţei lui. Înveţe, L mtreabă, răspunde atât cât trebuie pentru a-i întreţine curiota şi nu Pentm a i~° să'tura; îndeosebi când vezi că începe să bată zita. Te_ ţ copleşească cu întrebări prosteşti în loc de a întreba pen-câmpn ţ instruit opreşte-te îndată, fiind sigur că atunci el nu se mai ţr esează de chestiunea în discuţie, ci urmăreşte să te supună întrebă-in je preocupă-te mai puţin de cuvintele pe care le pronunţă decât j motivul care-1 face să vorbească. Aceste preocupări, mai puţin necee până acum, devin cele mai importante de îndată ce copilul începe să raţioneze.

Există un lanţ de adevăruri generale prin care toate ştiinţele ţin de ineipii Comune şi se dezvoltă în mod succesiv. Acest lanţ este metoda filosofilor. Ai'ci nu e vorba de aceasta. Există o alta cu totul diferită, prin care fiecare obiect particular atrage pe un altul şi arată totdeauna pe cel care îi urmează. Această ordine, care întreţine printr-o curio-zitate continuă atenţia pentru orice, este cea pe care o urmează majoritatea oamenilor şi care este necesară mad ales copiilor. Orientându-ne pentru alcătuirea hărţilor, a trebuit să tragem meridiane. Două puncte de intersecţie între umbrele egale ale dimineţii şi ale serii dau un meridian excelent pentru un astronom de treisprezece ani. Aceste meridiane se şterg, trebuie timp ca să le tragi; ele te silesc să lucrezi întotdeauna în acelaşi loc; atâta grijă, atâta silă 1-ar plictisi în cele din urmă. Am prevăzut aceasta; s-o prevenim.

Lată-mă din nou în lungile şi minuţioasele mele detalii. Cititorilor, va aud murmurele şi le înfrunt; nu vreau să sacrific nerăbdării voastre partea cea mai utilă a acestei cărţi. Luaţi hotărârea voastră faţă de lungimile mele; în ce mă priveşte, eu am luat-o pe a mea în privinţa plân-gerilor voastre.

*) Nu

De multă vreme observasem, elevul meu şi cu mine, că chihlimbarul, sticla, ceara, diverse corpuri frecate atrag firişoarele de pai, pe când altele nu le atrag. Din întâmplare găsim unul care are o însuşire şi mai neobişnuită; anume aceea de a atrage de la o anumită distanţă şi fără să fie frecat pilituri şi alte bucăţele de fier. Această calitate ne-a distrat mult timp, fără să vedem altceva, în fine, descoperim că însuşirea se transmite şi fierului magnetizat într-un anumit fel. Într-o zi ne ducem la bâlci*); un scamator atrăgea cu o bucată de pâine o raţă de ceară îno-tind într-un bazin cu apă. Foarte surprinşi, n-am spus totuşi că e un viăjitor; pentru că nu ştim ce e un vrăjitor. Surprinşi neîncetat de efecte ale căror cauze nu le cunoaştem, nu ne grăbim să judecăm în mod gra-Ult Şi aşteptăm liniştiţi în ignoranţa noastră până în momentul în care vom găsi ocazia să ieşim din ea.

M-am putut împiedica să râd citind critica fină a D-lui Formey asupra acestei povestiri: „Acest scamator, zice el, care se ia la întrecere cu un copil şi ţine predici -erioase învăţătorului său, este un individ din lumea emililor”. Spiritualul domn ormey nu a putut presupune că această mică scenă era pregătită şi că sca-„latorul era instruit asupra rolului pe care avea să-1 joace; e ceea ce într-adevăr nu am spus deloc. Insă de câte ori în schimb n-am declarat că nu „TIU pentru inşii cărora trebuie să le spui tot'

CARTEA 153 fază propriu acestor inşi, că raţa va asculta de vocea şi de gestul de e (tm) vor} yeşte raţei şi aceasta îl ascultă; îi spune să o ia la dreapta şi ea j U la dreapta; să revină şi ea revine, să se întoarcă şi ea se întoarce; duc rapic [a ca şi ordinul. Aplauzele îndoite sunt tot întorşi acasă şi vorbind de raţa de la bâlci, ne-am pus în gând s-o imităm: luăm un ac bine magnetizat, îl înfăşurăm în ceară albă căruia îi dăm cât putem mai bine forma de raţă, în aşa fel încât acul să treacă prin corp, iar vârful lui să fie ciocul. Aşezăm raţa pe apă, apropiem

Chiar în acea seară ne întoarcem la bâlci cu pâinea pregătită în buzunare si, de îndată ce scamatorul şi-a încheiat isprava, micul meu savant care se stăpânea cu greu, îi spuse că scamatoria nu e grea şi că el însuşi poate s-o facă tot aşa de bine. E luat pe cuvânt: de îndată scoate din buzunarul său pâinea în care era ascuns acul magnetizat; inima îi bătea în timp ce se apropia de masă; dă pâinea aproape tremurând; raţa vine şi-1 urmează; copilul ţipă şi saltă de bucurie. La aplauzele şi aclamaţiile celor de faţă îşi pierde capul, nu se mai stăpâneşte. Scamatorul, surprins, vine totuşi să-1 îmbrăţişeze, îl felicită şi-1 roagă să-i facă cinstea să vină şi a doua zi, adăugind că va avea grijă să adune şi mai multă lume pentru a-i admira îndemânarea. Micul meu naturalist, orgolios, vrea să vorbească, însă îl opresc de îndată şi-1 iau cu mine încărcat de elogii. Până a doua zi, copilul numără minutele cu o nelinişte ce te făcea să râzi. Invită toată lumea pe care o întâlneşte; ar vrea ca întreaga omenire să fie martoră a gloriei sale; aşteaptă ora cu greu, o ia înainte, zboară la întâlnire; sala e plină. Intră cu inima-i tânără săltând de bucurie. Alte jocuri trebuie să-1 preceadă; scamatorul se depăşeşte pe sine şi face lucruri surprinzătoare. Copilul nu vede nimic din toate acestea; se agită, îl trec sudorile, de-abia respiră; îşi omoară timpul învârtind în buzunar bucata de pâine cu o mână tremurând de nerăbdare, în fine, vine şi rândul său; meşterul îl prezintă publicului cu multă pompă. Se apropie puţin ruşinat, scoate bucata de pâine. O nouă nestatornicie a lucrurilor omeneşti! Raţa, atât de domesticită în ajun, devine astăzi sălbatică; în loc să se înfăţişeze cu ciocul, îşi întoarce coada şi fuge; evită pâinea şi mâna care o ţine cu aceeaşi grijă cu care în ajun o urmase. După nenumărate încercări inutile şi mereu huiduit, copilul se plânge, zice că este înşelat, că prima raţă a fost înlocuită cu alta şi-1 provoacă pe scamator s-o atragă el pe aceasta.

Scamatorul, fără să răspundă, ia o bucată de pâine, o pune dinaintea raţei; de îndată raţa vine în direcţia pâinii, urmând mâna care o retrage. Copilul ia aceeaşi bucată de pâine; dar, în loc să reuşească mai bine ca înainte, vede că raţa îşi bate joc de el şi se învârteşte în jurul bazinului; în sfârşit, se îndepărtează cu totul încurcat şi nu mai îndrăzneşte să se sxpună huiduielilor.

Atunci scamatorul ia bucăţica de pâine pe care o adusese copilul şi se serveşte de ea cu acelaşi succes ca de a sa; scoate din ea acul în faţa lumii; alt râs în dauna noastră; apoi, cu aceeaşi pâine fără ac atrage raţa 2a înainte. Face acelaşi lucru cu altă bucată de pâine tăiată de altcineva înaintea întregii lumi, apoi face acelaşi lucru cu mănuşi şi cu vârful degetului; apoi se îndreaptă spre mijlocul camerei şi declarând cu un ton se.

Jnişcar _ pentru noi. Ne strecurăm fără să fim observaţi şi ne închiatâtea j °amera no. Astră fără să povestim succesul nostru la toată lumea, STcurn proiectasem.

A doua zi dimineaţa cineva bate la uşă; deschid; e scamatorul. Se ige cu modestie de atitudinea noastră. Ce ne-a făcut el oare ca noi -e apucăm a-i discredita jocurile şi a-i lua pâinea de la gură? Ce este sţ-tnde miraculos în meşteşugul de a atrage o raţă de ceară pentru ca noi 3- cumpărăm această onoare în dauna mijloacelor de existenţă ale unui Srn cinstit? Zău, domnilor, dacă aş avea vreo altă îndemânare pentru a trăi nu m-aşi mândri deloc cu aceasta. Trebuie să credeţi că un om care şi-a petrecut viaţa cu acest prăpădit de meşteşug ştie despre el' mai multe decât voi care vă ocupaţi de el numai câteva momente. Dacă nu v-am arătat de la început iscusinţa mea de maestru este pentru că nu e bina să te grăbeşti să-ţi arăţi nechibzuit ceea ce ştii; am totdeauna grijă~să păstrez pe cele mai bune scamatorii pentru câte o ocazie şi după aceasta mai am şi altele ca să opresc pe tinerii îndrăzneţi. De altminteri, domnilor, vă voi învăţa cu toată inima secretul care v-a stânjenit atâta, rugându-vă să nu-1 folosiţi pentru a-mi face rău şi să fiţi mai reţinuţi altădată.

Atunci ne-a arătat maşina sa şi am văzut cu cea mai mare surpriză că ea nu consta decât dintr-un magnet puternic pe care un copil îl ţinea ascuns sub masă şi-1 mişca fără să fie observat.

Omul îşi luă maşina şi, după ce i-am mulţumit şi i-am cerut scuze, am dorit să-i oferim ceva; el a refuzat: „Nu, domnilor, nu sunt atât de mulţumit de voi ca să vă primesc darurile; îmi rămâneţi datori fără voia voastră; aceasta e singura răzbunare. Aflaţi că există generozităţi în toate stările; primesc plată pentru scamatoriile mele, dar nu şi pentru lecţiile mele”.

Ieşind, îmi adresă numai mie şi destul de tare o dojana, îl scuz bucuros, îmi zise el, pe acest copil; el nu a păcătuit decât numai din ignoranţă. Însă dumneavoastră, domnule, care trebuia să-i cunoaşteţi greşeala, de ce 1-aţi lăsat s-o facă? Pentru că trăiţi împreună şi dat fiind că sunteţi cel mai în vârstă, îi datoraţi îngrijirile, sfaturile voastre; expe-' rienţa voastră e autoritatea care trebuie să-1 conducă. Reproşându-şi când Se va face mare greşelile tinereţii sale, el vă va face răspunzător, fără îndoială, de cele asupra cărora nu 1-aţi avertizat*).

*) Trebuia oare să presupun că vreun cititor e atât de stupid încât să nu simtă în această _ dojana o cuvântare dictată cuvânt cu cuvânt de către guvernator pentru a-şi expune vederile? A trebuit oare să mă presupună cineva atât de stupid, încât să pun în mod firesc acest limbaj în gura unui şarlatan? Credeam ca am dovedit măcar un talent atât de mediocru încât să fac pe inşi să vor-oească în spiritul stării lor. Vedeţi şi sfârşitul alineatului următor. Nu s-a spus prin aceasta totul pentru oricine în afară de dl. Formey? („Starea lor” înseamnă m context condiţia lor socială – n. trad.).

'„L Pleacă şi ne lasă pe amândoi foarte încurcaţi, îmi dezaprob uşurinţa-

— Promit copilului că altădată o voi înlătura-o în interesul lui şi că-1 voi' 56 informa asupra greşelilor sale înainte. De a le face; căci se apropie timpul în care raporturile noastre se vor schimba şi în care severitatea dascălului trebuie să urmeze 'blândeţii tovarăşului; această schimbare tre-' buie să fie gradată, trebuie prevăzut totul şi totul prevăzut de foarte departe.

A doua zi ne ducem din nou la bâlci pentru a vedea scamatoria al cărei secret îl cunoşteam. Ne adresăm cu un profund respect scamatorului nostru Socrate; de-abia îndrăznim să-1 privim; ne primeşte cu multă cinste şi ne face un loc deosebit care ne umileşte şi mai mult. Îşi face scamatoriile ca de obicei. Insă el se distrează şi; stă mai mult la jocul cu raţa, privindu-ne adesea cu oarecare mândrie. Noi ştim totul şi nu scoatem nici un cuvânt. Dacă elevul meu ar îndrăzni numai să deschidă gura, ar merita să fie zdrobit.

T Toate amănuntele acestui exemplu sunt mult mai importante decât se pare. Câte lecţii într-una singură! Câte urmări chinuitoare atrage după sine acest prim imbold al vanităţii! Tinere învăţător, pândeşte cu grijă apariţia acestui prim imbold. Dacă ştii să procedezi astfel încât să rezulte din el umilirea, dizgraţiile, *) fii sigur că multă vreme nu va reveni un al doilea la fel. Cită pregătire, vei zice! Recunosc, şi totul este pentru ca să ne facem o busolă care să ne ţină loc de meridian.

După ce am învăţat că puterea magnetului acţionează şi prin alte corpuri, ne vom grăbi mult să facem o maşină la fel cu aceea pe care am văzut-o. O masă scobită, un bazin puţin adânc pe această masă, umplut cu puţină apă, o raţă făcută ceva mai îngrijit efc.

Adesea atenţi în jurui bazinului, observăm, în fine, că raţa în repaus stă totdeauna cam în aceeaşi direcţie. Mergem pe firul acestei experienţe, examinăm această direcţie; găsim că ea se îndreaptă de la Sud spre Nord. Nu ne trebuie mai mult, busola noastră e găsită sau este ca şi cum ar fi; iată-ne în domeniul fizicii.

Există diferite climate pe pământ şi diferite temperaturi în aceste climate. Anotimpurile variază mai evident pe măsură ce te apropii de pol; toate corpurile se strâng la frig şi se dilată la căldură; acest efect este mai uşor de măsurat la lichide şi mai sensibil la lichidele spirtoase; de aici termometrul219). Vântul izbeşte obrazul; aerul e deci un corp, un fluid, îl simţi, deşi nu ai nici un mijloc de a-1 vedea. Răsturnaţi un pahar în apă, apa nu-1 umple dacă nu lăsaţi o ieşire aerului; aerul e deci capabil de rezistenţă. Dacă afundaţi paharul mai mult, apa va pătrunde în spaţiul aerului, fără a-1 putea umple; aerul e deci capabil de comprimare până la un anumit punct. Un balon umplut cu aer comprimat sare mai bine decât unul umplut cu orice altă materie; aerul e deci un corp elastic. Fiind lungit în baie, ridică orizontal braţul afară din apă, vei simţi o

*) Această umilinţă, aceste dizgraţii fac deci parte din modul meu de lucru şi nu din cel al scamatorului. Deoarece Dl. Formey voia să se facă stăpân pe cartea mea chiar în timpul vieţii mele şi s-o tipărească fără altă formalitate decât să pună numele său în locul numelui meu, trebuia cel puţin să se ostenească, dacă nu s-o compună, măcar s-o citească. 21D) Termometrul lui Reaumur a fost construit în 1730.

Greutate; aerul e deci un corp greu. Punând aerul în echilibru cu r°al fiuide poţi să-i masori greutatea: de aici barometrul, sifonul, puseu-a. 2i9a) maşina pneumatică. Toate legile staticii şi ale hidrostaticii se lif fjg prin experienţe tot aşa de rudimentare. Nu vreau să intru într-un P0,. et de fizică experimentală pentru nici o cunoştinţă de acest fel. Tot c& parat de instrumente şi de maşini îmi displace, înfăţişarea ştiinw _

—_

— ~*. – j. * – „*>- – j-*ij-i-+y-i. YuA-n iJUlIlJ”

3Tcă ucide ştiinţa. Sau toate aceste maşini sperie pe copii, sau înfăţişalor le atrage mai mult atenţia pe care ar trebui s-o îndrepte spre efectele lor. _

Vreau să ne facem singuri toate maşinile şi nu vreau sa încep prin face instrumentul înaintea experienţei; dar vreau ca, după ce am întrevăzut experienţa oarecum din întâmplare, să inventăm, puţin câte puţin, ' trumentul cu care s_o verificăm. Prefer ca instrumentele noastre să fie deloc prea perfecte şi exacte şi să avem idei mai lămurite de ceea ce trebuie ele să fie şi de operaţiile care trebuie să rezulte din ele. Pentru prima lecţie de statică, în loc să caut balanţe, pun un baston pe spatele unui scaun şi măsor lungimea celor două părţi ale bastonului în echilibru; atârn de o parte şi de alta diferite greutăţi, când egale, când neegale, şi, trăgându-le într-o parte sau în alta atât cât e necesar, găsesc în sfârşit că echilibrul rezultă dintr-o proporţie reciprocă a mărimii greutăţii şi a lungimii pârghiilor. Astfel, micul meu fizician va fi capabil să rectifice balanţa înainte de a fi văzut vreuna.

Fără îndoială că dobândeşti noţiuni mai clare şi mult mai sigure despre lucrurile pe care le înveţi în acest fel prin tine însuţi, decât despre cele pe care le capeţi prin intermediul altuia şi, în afară de faptul că nu-ţi obişnuieşti raţiunea să se supună în mod servil autorităţii, devii mai ingenios în găsirea raporturilor, legarea ideilor, în inventarea instrumentelor, decât atunci când, primind toate acestea aşa cum ţi se dau, laşi spiritul în. Moleşire, ca, şi corpul unui om care, fiind totdeauna îmbrăcat, încălţat şi servit de servitorii săi şi umblânid numai în trăsură, ajunge în cele-Ţ din urmă să-şi piardă forţa şi deprinderea de a se servi de membrele sale220). Bojleau se lăuda că 1-a învăţat cu greutate pe Raeine să potrivească rimele. Printre atâtea metode admirabile de prescurtare a studiului ştiinţelor, am avea mare trebuinţă de una care să ne facă să le învăţăm cu efort22-1).

Avantajul cel mai sensibil al acestor cercetări încete şi stăruitoare este de a menţine, în mijlocul studiilor speculative, corpul în activitate, membrele în supleţe şi de a deprinde neîncetat mâinile să muncească şi să facă lucruri utile omului. Atâtea instrumente inventate pentru a ne conduce experienţele noastre şi a înlocui exactitatea simţurilor ne fac să

2,0”' Puşculiţă care funcţionează pe baza presiunii aerului.

~ > P e t i t a i n (cf. J.- J. R o u s s e a u, Oeuvres completez, tome II, 1861, p. 501) dă la acest pasaj următorul citat din Montaigne (Eseuri, I, 25): „Inima noastră nu bate decât pe credit, în luptă şi constrânsă de dorinţele fanteziei altora, supusă şi robită de autoritatea învăţăturilor lor: am fost ţinuţi atât de mult m lanţuri, că nu mai avem un mers adevărat; vigoarea şi libertatea noastră e stinsă”.

Afirmaţie deosebit de importantă pentru relaţia dintre interes şi efort în educaţie, care a fost greşit interpretată în aşa-numitele „şcoli noi”; temeiurile pe-”agogice ale acestora se urcă, istoric, până la Rousseau.

I

IL le neglijăm exercitarea. Grafometrul ne dispensează de a aprecia mări-~ mea unghiurilor; ochiul care măsura cu precizie distanţele se bizuie acum o pe lanţ, care măsoară în locul lui; cântarul mă scuteşte să apreciez cu mâna greutăţile pe care le cunosc prin el. Cu cât uneltele noastre sunt mai ingenioase, cu atât organele noastre devin mai grosolane şi neîndemânatice; cu atâtea maşini strânse în jurul nostru nu mai aflăm niciuna în noi.

Insă, când la fabricarea acestor maşini punem iscusinţa care le ţinea locul, când pentru a le crea întrebuinţăm perspicacitatea care ne trebuie pentru a ne dispensa de ele, câştigăm fără să pierdem nimic, adăugăm arta naturii şi devenim mai ingenioşi fără a deveni mai puţin îndemânatici. Dacă, în loc să ţii pe copil toată ziua cu ochii pe carte, îl ocupi într-un

4 în căutarea legilor naturii, începe totdeauna prin fenomenele cele mai comune şi mai uşor de sesizat şi obişnuieşte-1 pe elevul tău să nu considere aceste fenomene ca temeiuri, ci ca fapte. Iau o piatră şi mă prefac c-o aşez în aer; deschid mâna, piatra cade. Văd pe Emil atent la ceea ce fac şi-i zic: de ce a căzut această piatră?

Care copil va rămâne mut la această întrebare? Niciunul, nici chiar Emil, dacă nu mi-am dat mare osteneală de a-1 pregăti ca să nu ştie răspunde. Toţi vor spune că piatra cade pentru că e grea. Care lucru e greu? Cel care cade. Deci, piatra cade deoarece cade? Aici, micul meu filosof va fi în încurcătură. Iată prima sa lecţie de fizică sistematică şi, fie că-i va folosi sau nu în această privinţă, va fi întotdeauna o lecţie de bun simţ.

Pe măsură ce inteligenţa copilului se dezvoltă, alte consideraţii importante ne silesc mai mult să-i alegem ocupaţiile. De îndată ce ajunge să se cunoască destul pe sine pentru a înţelege în ce constă bunăstarea lui, de îndată ce poate sesiza raporturi destul de întinse pentru a judeca ce-i convine şi ce nu-i convine, din acel moment va fi în stare să simtă diferenţa dintre muncă şi distracţie şi s-o privească pe cea din urmă ca pe o destindere după cealaltă. Se va putea de acum înainte ocupa cu obiecte care au utilitate reală şi va putea fi îndemnat să depună faţă de ele o sârguinţă mai stăruitoare decât cea pe care o punea în simplele distracţii. Legea necesităţii, întotdeauna renăscândă, învaţă de timpuriu pe om să facă ceea ce-i displace pentru ca să înlăture un rău oare i-ar displăcea şi mai mult. Acesta este rostul prevederii, şi din eastă prevedere, bine sau rău orânduită, se naşte toată înţelepciunea CAR fau mizeria umană. ~

Orice om vrea să fie fericit; dar ca să ajungă să fie, ar trebui să în- ' na prin a şti ce este fericirea.1* Fericirea omului natural este tot atât rf6 simplă ca şi viaţa sa; ea constă în a nu suferi: o constituie sănătatea, l bertatea şi strictul necesar. * Fericirea omului moral este altceva; t dar 1 despre aceasta e chestiunea aici. Nu ştiu cum să repet mai mult că „umai obiectele pur fizice îi interesează pe copii, îndeosebi pe aceia în care nu s-a trezit încă vanitatea şi care n-au fost deloc corupţi dinainte nrin otrava opiniei.