James Joyce ulise

De. Cine ştie de ce-or fi zburând aşa. Insecte? Albina aia săptămâna trecută care-a intrat în cameră şi se juca cu umbra ei pe tavan. Poate-o fi fost aia care m-a-nţepat pe mine, şi-a venit îndărăt să vadă. Şi păsările nu-nţelegi niciodată ce spun. Ca şi noi când vorbim aşa să facem conversaţie. Şi cu zice ea şi zice el. E ceva curaj? Trebuie să zboare peste ocean şi-ndărăt. O grămadă trebuie că mor în furtună, pe firele de telegraf. Groaznică viaţă mai au şi marinarii. Monştrii ăia de transatlantice care plutesc aşa pe-ntuneric, şi mugesc ca nişte vaci ale mărilor. Faugh a ballagh. Dă-te la o parte, dracu să te ia. Alţii în coji de nucă, cu pânza cât o batistă, vânturaţi ca nişte dopuri când suflă vântul de furtună. Şi-nsuraţi. Uneori plecaţi cu anii la capătul lumii undeva. N-are capăt de fapt, pentru că-i rotund. Neveste în fiecare port, se spune. Aia zic şi eu ca are caracter dacă stă şi-aşteaptă până se-ntoarce Johnny al ei iar acasă. Dacă se mai întoarce vreodată. Stă şi-adulmecă porturile pe sub coadă. Cum poate să le placă marea? Şi totuşi le place. Sus ancora. Şi-odată plecă cu un scapular sau o medalie la gât să-i poarte noroc. Şi? Parcă tephilimul nu cum îi zice pe care tata lui tata săracul îl avea pe uşă să-l atingă. Asta ne-a scos din Ţara Egiptului şi din casa sclaviei. E ceva în toate superstiţiile astea pentru că dacă ieşi afară nu se ştie ce primejdii. Atârnaţi de câte-o scândură sau călare pe-o grindă, luptându-se pentru viaţa lor, cu colacul de salvare la brâu, înghiţind la apă sărată, şi asta-i ultima lui scăpare până vin rechinii şi-1 înşfacă. Peştii or fi având rău de mare?

Şi pe urmă calm, linişte, frumos, fără un nor, apa liniştită, placidă, echipajul şi marfa mici fărâme, în lada cea mare a lui Davy Jones. Şi luna care se uită de sus. Nu-i vina mea, o, tu, care-ţi dădeai atâta importanţă.

O rachetă prelungă rătăcită urcă în sus pe cer dinspre bazarul lui Mirus în căutarea fondurilor pentru spitalul Mercer şi se sparse, arcuindu-se-n jos, răspândind un buchet de stele violete mai puţin una care era albă. Plutiră, căzând; se stinseră. Ceasul păstorului, ceasul când o ţii de mână; ceasul întâlnirii. Din casă în casă, cu bătaia lui dublă întotdeauna bine venită, trecea poştaşul de ora nouă seara, cu lampa de licurici la centură, licărind ici şi co!o printre gardurile vii de laur. Şi printre cei cinci arbori tineri o lampă cu fitil sus ridicată aprinse felinarul de pe terasa Leahy. Şi pe lingă ecranele ferestrelor luminate, prin faţa grădinilor simetrice un glas ascuţit se depărta strigând, jeluindu-se parcă: Evening Telegraph, ediţie specială! Rezultatul! cursei Cupa de aur! Şi din uşa casei lui Dignam ieşi în fugă un băiat şi strigă. Zvâcnind liliacul zbura încoace, zbura încolo. Departe peste nisip urca târâş fluxul, cenuşiu. Howth se aşeză să aţipească obosit de zilele lungi, de rododendronii şi gângureala lor (el era bătrân) şi simţea bucuros briza nocturnă mângâindu-i blana de ferigi. Zăcea întins dar îşi deschise un ochi roşu neadormit respirând adânc şi încet, somnoros dar treaz. Şi departe pe ţărmul de la Kish nava ancorată clipea făcându-i cu ochiul domnului Bloom.

Ce viaţă trebuie să aibă oamenii ăştia acolo, bătuţi în cuie în acelaşi loc. Comisia pentru farurile irlandeze. Penitenţă pentru păcatele lor. Şi garda coastelor. Rachete şt tunuri şi geamanduri şi bărci de salvare. Ziua aia când am fost în excursie la Erin's King, şi le-am aruncat sacul cu ziare vechi. Urşii la grădina zoologică. Urâtă plimbare. Nişte beţivani ieşiţi să-şi mai vânture ficatul. Vărsând peste bord să dea de mâncare la heringi. Greţuri. Şi femeile, cu frica de Dumnezeu scrisă pe feţele lor. Milly, n-a dat nici un semn că i-ar fi fost frică. Cu fularul albastru desfăcut, şi râdea. Nu ştiu ce-i moartea la vârsta aia. Şi pe urmă, stomacul lor e sănătos. Să nu se rătăcească, de asta le e frică doar. Când ne-am ascuns după copac, la Crumlin. Nu vreau. Mama! Mama! Copii pierduţi în pădure. Şi-i sperii şi cu măştile. îi azvârli în sus în aer şi-i prinzi. Te omor. E glumă, măcar pe jumătate? Sau copii când se joacă de-a războiul. Sunt serioşi de tot. Cum pot oamenii să ţintească cu puştile unii într-alţii? Uneori chiar se descarcă. Săracii copii. Singurele lor necazuri rujeola şi urticarea. Curăţenia cu calomel când i-am luat eu pentru asta. După ce s-a făcut mai bine, a adormit cu Molly. Are dinţii chiar la fel şi ea. Ce le place lor? Altele ca ele? Dar dimineaţa când fugea după ea cu umbrela.

O altă ea însăşi? O alta ca ea însăşi? Poate ca să n-o doară. I-am luat pulsul. Ticăia. Ce mână mică avea, acuma e mare. Dragă dragă Papii. Tot ce poate să-ţi spună o mână când o apuci. îi plăcea să-mi numere nasturii de la veston.

Primul ei corset, mi-aduc aminte. M-a făcut să râd când am văzut-o. La început nişte sini aşa micuţi. Cel din stingă e mai sensibil, cred. Şi-al meu la fel. Mai aproape de inimă. îşi pun umplutură dacă e moda să fie grase. Durerile noaptea când îi creşteau, mă chema, mă trezea. Ce speriată a fost când i-a venit prima dată. Săracul copil! E-un moment curios şi pentru mamă. Ii aduce aminte de când era şi ea fată.

Gibraltar. Priveliştea de pe Buena Vista. Turnul lui O'Hara. Păsările de mare ţipând. Maimuţa aia bătrână de Barbaria care şi-a mâncat toată familia. La apusul soarelui, salva de tun pentru soldaţi ora stingerii… Privea în larg peste mare când mi-a spus. O seară ca asta, dar limpede, nici un nor. întotdeauna mi-am închipuit că am să mă mărit cu un lord sau un domn de familie, cu un yacht particular. Buenas noches senorita. El hombre ama la mu-chacha hermosa. De ce pe mine? Pentru că erai aşa deosebit de ceilalţi.

N-am să stau doar toată noaptea aici ca o moluscă din alea care se lipesc de stâncă. Vremea asta te amorţeşte. Trebuie să se apropie de nouă după cum se întunecă. Să merg acasă. Prea târziu pentru Leah, Lily din Killarney. Nu. S-ar putea să fie încă. Să trec pe la spital să văd. Sper c-a născut. Am avut o zi lungă. Martha, baia, înmormân-tarea, casa cheilor, muzeul cu zeiţele alea, cântecul lui De-dalus. Pe urmă scandalagiul ăla de la Kiernan. Dar i-am zis-o şi eu atunci. Nişte beţivani numai gura de ei. Ce i-am zis despre Dumnezeul lui l-a cam usturat. E-o greşeală să dai şi tu când dă el. Sau? Nu. Ăştia ar trebui să se ducă acasă şi să râdă singuri de prostiile lor. întotdeauna se strâng să bea cât mai mulţi laolaltă. Le e frică să rămână singuri ca un copil de doi ani. Dacă m-ar fi atins. Dar să mă pun în locul lui. Atunci nu mai pare aşa de rău. Poate că n-a vrut să mă lovească. De trei ori ura pentru Israel. De trei ori pentru cumnata cu care se tot laudă el aia cu trei dinţi în gură. Acelaşi gen de frumuseţe. Cu o babă ca asta chiar ţi-ar face plăcere să-ţi bei ceaiul împreună. Sora nevtstei sălbaticului din Borneo care tocmai a venit la oraş. închipuie-ţi aşa ceva dimineaţa în zori să-ţi iasă deodată în faţă. Fiecare cu gustul lui cum zicea Morris când a sărutat viţelul de aur. Dar Dignam i-a pus capacul.

Casele îndoliate sunt aşa de deprimante pentru că nu ştii niciodată. Oricum ea are nevoie de banii aceia. Trebuie să trec pe la văduvele scoţiene cum i-am promis. Ciudată denumire. Iau ca de la sine înţeles că noi o să dăm în primire întâii. Văduva de luni era în faţă la Cramer care se uita la mine. Pe săracul bărbatu-su l-a îngropat dar acum o duce bine cu recompensa. Părăluţa ei de văduvă. Şi? Ce-ai fi vrut să facă? Trebuie să meargă şi ea înainte. Pe văduvi nu-mi place de loc să-i văd. Par aşa părăsiţi. Săracul O'Connor nevastă şi cinci copii otrăvit cu stridii aici. Canalizarea. Fără nici o speranţă. Vreo matroană cu inima bună cu pălărie ca un castron să-l dădăcească. Să-l ia-n remorcă, cu faţa ca o lună şi şorţ cât toate zilele. Pantalonaşi de damă cenuşii de flaneluţă, trei şilingi perechea, ocazie excepţională. Urâţică şi iubită, iubită pe toată viaţa, aşa se zice. Urâtă: nici o femeie nu crede că e aşa._Să iubim, să minţim şi să fim frumoşi căci mâine murim. II tot văd când şi când umblând de colo până colo tot căutând să descopere cine şi-a bătut joc de el. K. k.: caca. Asta e soarta. El, nu eu. Şi cu câte-o prăvălie se întâmplă aşa am văzut. Pare s-o bântuie un blestem. Am visat azi noapte? Stai niţel. E ceva încurcat. Ea avea papuci roşii. Turceşti. Purta pantaloni. Să zicem că ea îi poartă. Mi-ar place s-o văd în pijama? Greu de răspuns. Nannetti a plecat acum. Nava poştală. Acuma-i pe lângă Holyhead. Trebuie să pun mâna pe reclama aia cu Keyes. Să mă ţin de Hynes şi de Crawford. Fustiţa pentru Molly. Are ce pune-n ele. Ce-i asta? S-ar putea să fie bani.

Domnul Bloom se aplecă şi ridică o bucată de hârtie de pe plajă. O apropie de ochi privind atent. Scrisoare? Nu. Nu văd să citesc. Să mă duc mai bine. Mai bine. îs obosit de tot să mă mai mişc. O pagină dintr-un caiet vechi. Toate gropile astea, pietricelele. Cine poate să le numere? Nu ştii niciodată ce poţi să găseşti. Sticlă cu o istorie întreagă înăuntru cu o comoară aruncată de pe o corabie naufragiată. Colete poştale. Copiii întotdeauna le place să arunce lucruri în mare. încredere? Pâine aruncată în valuri. Ce-i asta? o bucată de lemn.

O! M-a dat gata femela asta. Nu mai sunt aşa tânăr. Are să mai vină aici mâine? S-o aştept undeva toată viaţa.

Trebuie să se întoarcă. Şi ucigaşii se întorc. Şi eu am să mă-ntorc?

Cu băţul său domnul Bloom răscolea încet nisipul la picioarele sale. Să scriu un mesaj pentru ea. S-ar putea să ţină până mâine. Ce? Eu.

Vreunul cu labe mari să calce peste el dimineaţă. N-are rost. îl spală apa. Fluxul vine până aici era o baltă lingă piciorul ei. M-aplec, îmi văd faţa acolo, oglindă întunecată, suflu pe ea, tremură. Toate stâncile astea cu linii şi cicatrice şi litere. O, transparentele astea! Şi pe urmă ele nici nu ştiu. Ce înseamnă cuvântul acela. Ţi-am spus că eşti un băiat rău pentru că nu-mi place. SUNT. UN.

Nu-i loc. Las-o baltă.

Domnul Bloom şterse literele cu gheata sa înceată. în nisip n-are nici un rost. Nu creşte nimic în el. Totul se pierde. Nu-i nici un pericol să vină vreun vapor mai mare aici. Doar şalupele de la Guinness. Ocolul lui Kish în optzeci de zile. Pe jumătate dinadins.

Îşi aruncă pana de lemn. Băţul căzu în nisipul noroios, se înfundă. Uită-te, dac-ai fi încercat să faci aşa ceva o săptămână întreagă, n-ai fi reuşit. Şansă. Nu ne vom mai întâlni niciodată. Dar a fost frumos. Adio, draga mea. M-a făcut să mă simt atât de tânăr.

Un somnuleţ acum dac-ar fi. Trebuie să fie aproape nouă. Vasul de Liverpool a plecat de mult. Nici măcar fumul. Şi ea poate să. A şi făcut-o. Şi Belfast. Nu mă duc. Fuga acolo, fuga înapoi până la Ennis. El n-are decât. Să-nchid ochii un moment. Dar n-am să dorm. Ca un vis. Dar nu se repetă niciodată la fel. Iar liliacul. Inofensiv. Doar câteva.

O draga de tine toată micuţa ta fetie albă în sus am văzut cum murdară pantalonaşii m-a făcut să fac dragoste lipicioşi acuma noi doi urât urât Grace draga mea ea cu el pe lângă pat mă-tu-n-pisoză volănaşe şi Râul să parfumeze părul negru al nevesticii tale forme pline sub grăsulia senorita ochii tineri Mulvey durudilii anii visurile se reîntorc pe sub coadă Agendath ameţit tot de iubire şi mi-a arătat ea la anul în pantalonaşi se-ntoarce ea iar ea iar.

; Un liliac zbură. Aici. Acolo. Aici. Departe în noaptea cenuşie sună un clopot. Domnul Bloom cu gura deschisa, cu gheata stingă îngropată în nisip pe o parte, se întinse, respirând adânc. Doar câteva.

Cucu Cucu Cucu

Ceasul de pe consola căminului în casa parohială îşi cântă ora în vreme ce canonicul O'Hanlon şi părintele Con-rov şi reverendul John Hughes S. J. îşi beau ceaiul cu pune de secară şi unt şi cotlete de miel cu sos discutând despre.

Cucu Cucu Cucu

Pentru că era o păsărică un cănăraş care ieşea din căsuţa lui mititică să spună cit e ora aşa cum văzuse Gerty MacDoweâl atunci când fusese acolo pentru ca ea era iute să prindă lucruri din astea, aşa era Gerty MacDoweâl, şi ea văzuse imediat că domnul acela care părea străin şi care şedea pe stâncă uitându-se la ea era

Cucu Cucu Cucu.

Deshil Holles Eamus. Deshil Holles Eamus. Deshil Hol-les Eamus. 2

Sloboade întru noi, strălucitorule, luminatule, Horhorn, înroditor şi rod al pântecului, sloboade întru noi, strălucitorule, luminatule, Horhorn, înroditor şi rol al pântecului, sloboade întru noi strălucitor, luminatule, Horhorn, înroditor şi rod al pântecului.

Hopşaşa, băiat e băiat, hopşaşa! Hopşaşa, băiat e băiat, hopşaşa! Hopşaşa, băiat e băiat, hopşaşa.

Pretutindeni ascuţişul minţii acelui om este cântărit ca prea puţin străbătător faţă de orişicare din treburile ţinute ca cele mai profitabile de către muritorii cu înţelepciune înzestraţi întru învăţătură adică al celui care este ignorant în ceea ce învăţaţii cei mai mari în doctrină şi care cu siguranţa prin această podoabă a înaltei lor minţi meritând preţuire susţin cu constanţă atunci când cu a tuturor consimţire afirmă că toate aceleaşi rămânând prin nici o splendoare către afară nu este prosperitatea unei naţiuni mai cu forţă dată la iveală decât deopotrivă cu cât merge mai departe tributul îngrijirii sale faţă de continuitatea proliferantă ceea ce relelor le este origine dacă absentă şi când în chip fericit prezentă constituie semnul neîndoielnic al binefacerii necorupte a naturii atoatepu-tincioase. Căci cine este cel care orice de vreo însemnătate oarecare a priceput şi să nu fie simţitor că această splendoare către afară poate fi doar vestmântul unei realităţi noroioase înspre jos tinzând sau dimpotrivă cine să fie într-atâta neînluminat încât să nu se dumirească precum că tot astfel cum nici o dăruire a firii nu poate lupta împotriva binefacerii înmulţirii la fel se cuvine ca oricare cetăţean prea cumsecade să fie îndemnul şi povăţătuitorul semenilor săi şi să tremure ca nu cumva ceea ce în trecut fusese început în chip excelent de naţiuni să nu ajungă poate în viitor să fie desăvârşit fără o asemănătoare excelenţă dacă cine ştie ce moravuri lipsite de modestie ar izbuti să strămute treptat cinstitele tradiţii din strămoşi transmise într-o atâta coborâre încât ar fi fost să fie peste măsură de îndrăzneţ acela care cu sfruntare să se ridice întru a zice că nu poate fi o mai odioasă crimă pentru oarecine decât să împingă în nepăsarea uitării acea evanghelie deopotrivă poruncă şi făgăduinţă care pentru urechile tuturor muritorilor la profeţia prisosinţei sau la ameninţarea scăzământului mereu a adăugat nedespărţită puterea mult lăudată de a procrea în chip iterativ?

Nu pentru asta aşadar ne vom minuna dacă, aşa cum povestesc cei mai buni dintre istorici, printre celţi, care nimic din ceea ce nu era prin natura sa însăşi admirabil nu admirau, arta hipocratică a fost ţinută la mare cinste. Ca să nu vorbim de bolniţe, leprozerii, băi de aburi, gropi de pe vremuri de ciume, cei mai mari doctori, alde

O'Shiel, O' Hickey, O'Lees, au aşternut cu râvnă osebitele căi prin care bolnavii şi cei pe care boala i-ar fi cuprins iarăşi şi-au regăsit sănătatea fie că suferinţa le-ar fi fost tremuriciul, lingoarea sau boala împărătească. Sigur că în orice treabă obştească care în sine înfăţişează câtuşi de puţină gravitate pregătirile trebuie să fie pe măsura însemnătăţii şi astfel un plan a fost de către ei întocmit (că dintr-o prevedere sau din coacerea înţelepciunii e greu de spus care lucru vederile neîntocmai a celor mai târziu întrebându-se în asta neajungând până astăzi să se potrivească spre a-l face limpede) cu ajutorul căruia faptul maternităţii era atât de mult îndepărtat de orice putinţa întâmplătoare încât orişice îngrijire pătimitoarea ar fi cerut în acel dintre cele mai grele ceasuri pe care le în-tâmpină femeia şi nu numai pentru cea din îmbelşugare îndestulată ci şi pentru cea nefiind îndeajuns de avută în bani că doar cu parcimonie şi deseori nici chiar cu parcimonie nu mai puteau subsista îi era din toată inima şi în schimbul unei răsplătiri deloc considerabile dădută.

Pentru ea nimic chiar de atunci şi de atunci înainte nu mai era în nici un fel în stare să-i fie dăunătoriu căci aşa simţeau mai ales toţi cetăţenii că dacă n-ar fi fost mame proliferante câtuşi de puţin n-ar fi fost să fie îmbelşugare şi tot astfel cum primiseră vecinicia zeii iar muritorii puterea zămislitoare ca să le fie de folos iară pe ea văzând-o, când făptuirea era astfel încât se făcea să fie, născătoarea într-un car într-acolo purtând-o dorinţă nesfârşită în sinea lor unul pe altul stăruind întru ea ca să fie primită în acea casă. O, lucru al naţiunii prevăzătoare nu numai atunci când a fost văzut înfăptuindu-se ci şi chiar atunci când e povestit demn de laudă că ei de dinainte se purcedeau să o vadă mamă, că ea datorită lor dintr-o dată începuse să se simtă fiind pe cale de a fi în acest chip de îngrijiri împrejmuită.

Naintea născătorii noroace avea pruncşorul. Prins încă în pântece preţuire prea mare precâştiga. Şi fieştecare lucru se cădea de făcut cât mai bine în nevoi de acestea aşa se făcea. Culcuş de soaţe slobozitoare încongiurat cu bucate din cele mai dătătoare de sănătate şi întru tihnire aşternuturi nespurcate ca şi pentru slobozirea pruncului să fie acuma făcută şi cu înţeleaptă prevedere pritocită; ci întru aceasta nu puţine din lucrurile care iaste nevoie şi uneltele doftoriceşti ce se cădea îi a fi aşezate nedă-dând uitării vreunul oricare din toate cele foarte desfătătoare vedanii de către orbul nostru lumesc gătite prin osebitele lui margini dimpreună cu chipuri, dumnezeieşti şi omeneşti, cumpănirea cărora de către femeile din cri-vate este către deschidere îndemnătoare sau ca să uşureze ieşirea întru lăudata scăldată de soare bine zidită frumoasă lume aceasta de către mamele care, când se vădeşte a fi departe înainte merse şi nescătoare, le este dădut acolo să se alungească, vremea venindu-le.

Oareşicare bărbat care mult bătuse cărările stătea în preagul porţilor la pogorârea nopţii. Din neamul israili-tanilor era bărbatul acela care pe pământ departe rătăcind acest fel umblase. Vajnică milostenie de oameni fu pribegeala lui carele pe el însingurat până la acea casă îl minase.

Aceleia case A. Horne îi este stăpânul. Şeaptezeci cri-vate ţine acolo mănoase în femei îngrecate care după obiceiuri aiciia se întind să se muncească şi să aducă pe lume feţi în putere tocma după cum îngerul lui Dumnezeu grăitu-a Măriei. Slujitoare locului îmbla ele, albe surate în cămări pe unde somnul nu hălăduieşte, arsurile boliciunii împresură şi războlirile potolindu-le; în douăsprezece luni de trei ori suta. Vrednice grijitoare de pat în chip şi feliu, pentru Horne ţinând neadormită priveghe.

În veghe vitează veghetoarea auzind venea omul acela cu inimă potolită dară deîndată urcându-şi trupul strâns în straie monahiceşti lui poarta cea mare larg des-chisu-o-a. Şi iată, fulgerare cu licăr mare licăre în clipită către soare-apune pe bolta Irlandiei! înfricoşându-se ea foarte că Domnul Dumnezeul Răzbunării toată omenirea va să o răstoarne cu puhoae de ape pentru păcatele cele rele. Crucea lui Cristos făcându-şi-o peste piept pe el l-a tras ca degrabă să aibă intrare sub acoperişul ei. Şi bărbatul cela vrerea ei vrednică a fi văzându-o veni de intră în casa lui Horne.

Sfielnic să facă vreo stricăciune în lăcaşele lui Horne strângându-şi în mână coperitoarea de cap stătea cercetă-toriul. In astă aşezare a ei lăcuise el odinioară cu soaţă dragă şi fiică iubită inimii lui care mai de pe urmă preste ţări şi preste aşternuturi de mare se călătoriseră îndeparte. Ci odată pe ea în schela cetăţii întâmpinând-o el la plecăciunea capului ei capul nu şi îl descoperise. De iertăciunea acuma îi făcea rugăciune bun temeiu de la ea dedân-du-i-se că aceea de el curundă văzută faţă a ei atâta de tânără atunci se vădise. Lumină grabnică ochii ei înteţiră, înflorire de roşaţă cuvântul lui cucerind.

Ci când ochii ei apoi straiele lui cernite cuprinseră dintru aceasta de jale mare temu-se. Dară înveselită după aceasta a fost ea care încă înainte înfricoşată fuse. De la ea făcu întrebare acela dacă O'Hara doftorul ştire mai trimisese de pe îndepărtatele ţărmuri şi ea cu oftat plin de tristeţuri dete răspuns cum că O'Hara doctorul în ceriuri era acuma, în adânc năcaz căzu bărbatul cuvântul acela să îl audă întru atâta se greuaseră de jale multă maţele sale. Pe toate de firul a păr ea le spuse, jeluind moarte de priatin atâta de tânăr, dară chiar că cu durere fiind nevrând să rostească potriva dreptei înţelepciuni a lui Dumnezeu. Spuse ea poveste cum că avusese moarte frumoasă şi dulce prin mila lui Dumnezeu cu preot de spovedanie, prea sfânta împărtăşanie şi maslu sfinţit pe mădularele sale. Bărbatul atunci cu vorbă drept cumpănită iar întrebă de la monahă de ce moarte mortul murise şi călu-gara dete răspuns zicând că el de moarte fusese cuprins pe insula ce se zice Mona de racul pântecului, trei ani acuma la sfânta sărbătoare de ziua uciderii pruncilor şi rugăciune naltă cătră Domnul Atoatemiluitorul să îi ţină sufletul în nemoartea lui. Asculta acela vorbele ei întristate strângându-şi copermântul de cap şi în tresteţă ţinân-du-şi privirile. în acest chip statură ei unul şi altul deopotrivă o vreme în scăzământ al nădejdii, jeluind şi unul şi cealălaltă.

Drept aceea, cme, fieştecare ai fi, ţine-ţi privirea către sorocul de sfârşire, care îţi este ţie moartea, şi cătră pulberea care îşi întinde ghiarele pe orişicare om născut din femeie, aşa cum a venit omul gol din pântecele mî-ne-sa astfel gol va să să mâie până la urmă întru a să duce tot aşa cum a venit.

Călătorul de intrase atunci în casă vorbi către grijitoare şi întrebându-o ce se prilejeşte cu femeia care acolo se afla aşteptându-şi slobozenia. Grijitoarea răspunzându-i îi zise lui că femeia aceea era în munci de trei zile de-a întregul în naştere grea cu caznă nemaivăzută dară că acuma nu peste mult avea să să plinească. Mai spuse ea la acestea că multe născătoare de prunci văzuse fără numai niciuna în atâtea obizi ca la femeia aceea. Şi aceste toate le înfăţişa celuia care prin vremi trecute lă-cuise în prejmurile casei. Acela asculta vorbele ei şi cu minunare mare de ostenelile femeieşti în trudelile pe care le au la naşterea pruncilor şi mult se mira să privească în faţa obrazului ei care chip tânăr erea pentru privirile ori-şicui să îl vază măcar că după ani lungi rămăsese ea văr-gură. De nouă ori douausprezăce curgeri da sânge cruţân-du-o pe ea fără de stirpe.

Şi pe când vorbeau ei într-acest feliu poarta castelului se trase în lături şi de ei veni aproape o sunare de veselie ca o mulţime şezând acoloşa la ospăţ. Şi veni spre locul unde şedeau ei învăţăcel pe numele lui chemat Di-xon. Şi călătorul Leopold îi era ştiut lui la faţă că se pri-lejise de stătuseră la sfat dimpreună în casa milosteniei unde îmbla jupânul învăţăcel cauza călătorul Leopold acolo sosise să să tămăduiască pe unde fusese vătămat greu în piept de un cap de lance ce îl izbise grozav şi spăimos balaur şi pentru care pusese de să făcuse de balsam săruri care de îndată se risipesc în aeriu şi unsori câte aveau să îi ajungă. Şi acum îi spunea că să păşască înăuntru în castel şi să să veselească dimpreună cu cei de acolo. Dară călătoriul Leopold zise că trebuie el să margă în-tr-altminterelea fiind el bărbat de socoteală cumpănită şi cu mintea supţire. încă şi jupâneasa îi ţinea parte şi îl certa pe învăţăcel măcar că bine ghicise cum că călătorul spuse vorbe făţărite din mintea lui cea supţire. Fără de-cât că jupânul învăţăcel nu vroia să asculte tăgadă nici să o lase pe ea între acestea să îşi amestece glasul nici încă pe el să îl audă în ceva ponciş rugăciunilor sale şi mereu lăuda ce minunat lucru este castelul pe părţile de dinlăuntru. Şi călătoriul Leopold purcese înlăuntru în cas-teliu să îi tihnească o vreme fiind mădularele sale ostenite în durere după multe ocoluri prejur prin ţări osebite şi în unele părţi vânătorie.

Şi în castel erea întinsă masa din lemnul mesteacănului din Ţeara Finlandiei şi sprijinită erea scândura ei de patru stâx-pituri de din ţeara aceea nu mai că nu îndrăzneau să se clintească din loc de farmece ce fuseseră puse asupră-le. Şi pe scândura mesei erau spăimoase şpăngi şi cuţite carele sunt bătute într-o peşteră mare de către draci acolo istovindu-se de din flăcări albicioase şi pe care le prind în coarne de zimbru şi cerbi prin locurile acelea umblând mulţime de mirare. Şi ereau vase lucrate în podoabe prin vrăjiie lui Mahound din năsipuri de mare şi din văzduhuri de cătră un vrăjitor cu suflarea lui care o suflă în acestea în chipul unor bulboane. Iară bucate de frumuseţă şi bogate ereau pe masă că neştine n-ar fi ştiut să gândească mai multe nici mai în dulceţuri. Şi era încă un ceaun de argint carele numai prin vrăjitorii să împingea a să deschide şi înăuntru zăcând peşti de seminţii nemaiştiute fără de capete măcar că oameni care nu cred merg spunând că aiasta este lucru cum nu se poate decât când îl văd ei dară însă aşa sunt. Şi peştii aceştia stau într-o apă ca untul de lemn adusă ai-cia din Ţeara Portocaliei că unsuroase sunt elătirile în ea şi ca storsurile la teascul de măsline. Şi de mirare erea să vezi în castelul acela cum cu vrăji mare fac ei un fel de fiertură din rărunchii grânelor mănoase de din Chaldeia şi care cu agiutoriu de sufluri dinadins învârtoşate care le pun înlăuntru vine de creşte minunat ca şi un munte lăţit. Şi acolo învaţă ei şerpii să se înconjoare pe beţe înalte care le înfige în pământ şi din solzii şerpilor aceştia mustesc ei băuturi asemenea ca şi miedul.