James Joyce ulise



Yüklə 3,4 Mb.
səhifə61/73
tarix17.01.2019
ölçüsü3,4 Mb.
#99768
1   ...   57   58   59   60   61   62   63   64   ...   73

Îi adresă o privire lungă de genul n-ai dreptate lui Stephen plină de o mândrie sfielnică, întunecată, în faţa unei asemenea blânde acuzaţii, cu de asemenea o sclipire oarecum rugătoare căci i se părea că simte în mod nelămurit că de fapt nu chiar aşa…

Ex quibus, mormăi Stephen pe un ton neutru, cei doi sau patru ochi ai lor conversând în vremea asta, Chri-tus sau Bloom, adică pe numele său, sau, în fond, oricare altul, secundum carnem.

— Fireşte, continuă domnul Bloom să stipuleze, trebuie să iei în considerare şi celălalt aspect al problemei. E greu să stabileşti reguli ferme şi stricte despre ce e bine şi ce e rău dar loc pentru mai bine e sigur că există oriunde, deşi orice ţară, se zice, inclusiv nefericita noastră patrie, are guvernul pe care şi-l merită. Dar cu puţină bunăvoinţă oriunde. E foarte frumos să te lauzi cu superioritatea mutuală dar ce te faci cu egalitatea mutuală? Eu resping violenţa sau intoleranţa sub orice formă. Nu rezolvă nimic şi nu împiedică nimic. Revoluţia trebuie să vină şi ea după plan ca la plăţile în rate. E o absurditate patentă şi care-ţi sare în ochi să urăşti nişte oameni pentru că locuiesc după colţ, şi vorbesc un alt dialect ca să spun aşa.

— Memorabila şi sângeroasa bătălie a podului şi războiul de şapte minute, consimţi Stephen, undeva între aleea Skinner şi piaţa Ormond.

— Da, conveni întru totul domnul Bloom, sprijinind pe de-a întregul această remarcă, în sensul că totul era cât se poate de just şi toată lumea era cât se poate de câş-tigată unei asemenea cauze.

— Mi-ai luat vorba din gură, spuse. O încurcătură de fapte contradictorii pe care cu toată sinceritatea nici de departe n-ai putea…

Toate aceste certuri meschine, după umila sa părere, stârnind numai sânge rău – bosa combativităţii sau o glandă de vreun fel sau altul, şi în mod greşit presupunân-du-se că ar fi vorba de un punct de onoare sau de credinţă în steag – erau în foarte mare măsură o chestiune de bani, chestiunea care stă de fapt în spatele a orice, lăcomie şi gelozie, oamenii nemaiştiind niciodată unde să se oprească.

— Îi acuză – remarcă el pe un ton audibil. Se întoarse la o parte de la ceilalţi, care probabil… şi-i vorbea acum mai îndeaproape aşa ca ceilalţi… în caz că ar fi…

— Evreii. îi împărtăşea el încet într-un soi de aparteu urechii lui Stephen, sunt acuzaţi că ruinează totul. Nici urmă de adevăr în asta, pot să-ţi spun eu sigur. Istoria – te-ar mira să afli asta? – dovedeşte cât se poate de limpede. că Spania a decăzut atunci când Inchiziţia i-a dat afară cu câinii pe evrei şi Anglia a prosperat când Crom-well, un tâlhar neobişnuit de capabil care, în alte privinţe, are multe pe conştiinţă, i-a importat. De ce? Pentru că sunt oameni cu simţ practic şi au dovedit asta. Nu vreau să mă lansez acum în vreo… pentru că dumneata cunoşti textele de bază în problema asta, şi pe urmă, dumneata fiind ortodox… Insă în domeniul economic, ca să nu ne atingem de religie, preotul înseamnă sărăcie. Să luăm tot Spania, ai văzut în război, în comparaţie cu atât de între-prinzâtoarea Americă. La turci e în dogma lor. Pentru că dacă n-ar crede că se duc direct în cer când mor ar încerca să trăiască mai bine – cel puţin aşa cred eu. Asta i şi chiţibuşul cu care popii de parohie scot bani cu minciunile lor. Eu, reluă el cu forţă dramatică, sunt la fel de bun irlandez ca şi personajul aceia grosolan de care ţi-am vorbit la început şi vreau să-l văd pe fiecare, conchise el, de orice credinţă şi clasă pro rata bucurându-se de un ve”it frumuşel, confortabil, şi nici ceva meschin, ceva să spunem în jurul a trei sute de lire pe an. Asta e problema vitală în joc şi e realizabil şi asta ar duce la relaţii mai prietenoase de la om Ia om. Cel puţin asta e ideea mea şi o spun ca atare. Ăsta zic eu că e patriotismul. Vhi patria. cum am învăţat noi boaba noastră de latineşte pe vremea când ne ocupam cu clasicii la Alma Mater, vita bene. Acolo poţi să trăieşti bine, ăsta ar fi sensul, dacă munceşti.

Pe deasupra acelui de negustat simulacru al unei ceşti de cafea, ascultând acest sinopsis al lucrurilor în generai, Stephen rămăsese cu ochii în gol. Auzea, desigur, tot felul de cuvinte schimbându-şi culoarea asemenea crabilor de la Ringsend din dimineaţa aceleiaşi zile, îngropându-se grăbiţi în diferitele culori ale feluritelor soiuri din acelaşi unic nisip acolo unde-şi aveau şi ei sălaşul dedesubt sau păreau că şi l^ar fi avut. Apoi îşi ridică privirile şi văzu ochii care spuneau sau nu spuneau cuvintele pe care vocea pe care o auzise le spusese – dacă munceşti.

— Pe mine să nu contezi, reuşi să remarce, înţelegând prin aceasta să muncească.

Ochii fură surprinşi de această observaţie, pentru că, aşa cum el, persoana care le stăpânea pro tempore, remarcă, sau mai degrabă vocea sa vorbind o făcu: Toţi trebuie să muncească, n-au încotro, laolaltă.

— Vreau să spun, sigur, celălalt se grăbi să afirme, să muncească în înţelesul cel mai larg posibil al cuvântului. Aici intrând şi munca literară, nu doar aşa de dragul artei. Să scrie pentru ziare, care astăzi reprezintă formula cea mai accesibilă. Şi asta e muncă. Muncă importantă. în fond, din puţinul pe care-l ştiu despre dumneata, după toţi banii cheltuiţi cu educaţia dumitale, eşti în drept să-ţi recuperezi şi să-ţi fixezi singur preţul. Ai tot atât de mult dreptul să trăieşti din scrisul dumitale urmându-ţi ideile filosofice, cum are şi ţăianul. Ce, nu-i aşa? Amândoi aparţineţi Irlandei, cei care muncesc cu braţele şi cu mintea. Fiecare este la fel de important.

— S-ar zice că mă suspectezi, replică Stephen cu un soi de jumătate de surâs, că eu aş putea fi important pentru că aparţin acestui faubourg Saint-Patrice căruia în prescurtare i se spune Irlanda.

— Eu aş merge chiar şi mai departe, insinua domnul Bloorn.

— Însă eu suspectez, îl întrerupse Stephen, că Irlanda trebuie să fie importantă pentru că-mi aparţine mie.

— Ce aparţine? întrebă domnul Bloom, aplecându-se spre el, închipuindu-şi că poate nu înţelesese ceva. Scu-ză-mă. Din nefericire n-am prins bine ultima parte. Ce spuneai…?

Stephen, în mod evident prost dispus, repetă şi îşi împinse la o parte ceaşca de cafea, sau oricum ai fi vrut să-i spui. nu prea politicos, adăugind:



— Ţara nu ne-o putem schimba. Să schimbăm subiectul.

La această pertinentă sugestie, domnul Bloom, pentru a schimba subiectul, îşi coborî privirile, dar pus în încurcătură, pentru că n-ar fi putut spune exact ce înţeles să atribuie informaţiei cu ce aparţine cui şi care părea să n-aibe nici cap nici coadă. Faptul că era vorba aici într-un fel sau altul de un gest de respingere în ce-l priveşte era mai limpede decât cealaltă parte a remarcii. Inutil de adăugat că aburii recentei sale orgii îşi spuseseră atunci cuvântul cu mai multă asperitate într-un mod oarecum amar, curios, care-i era străin în stările sale de sobrietate. Probabil viaţa sa particulară, căreia domnul Bloom îi atribuia cea mai mare importanţă, nu era întocmai aşa cum ar fi fost util să fie sau poate nu era familiarizat cu oamenii cu adevărat cumsecade. Cu o umbră de teamă pentru tânărul care-i şedea în faţă, pe care îl scruta pe furiş cu un aer oarecum consternat amintindu-şi că se întorcea tocmai de la Paris, ochii mai ales ducându-l cu gândul fără să vrea în special la tatăl şi la sora lui, dar cu toate acestea neizbutind să limpezească prea mult chestiunea, îşi trecu în revistă exemple de oameni cultivaţi care promiseseră lucruri atât de strălucitoare, stârpiţi în mugure de ruina prematură nimeni nefiind de condamnat în această privinţă decât ei înşişi. De pildă, fusese cazul O'Callaghan, ca să luăm numai unul din ele, extravagantul acela pe jumătate ţicnit, de familie respectabilă, chiar dacă nu prea înstăriţi, trăind de azi pe mâine, cu aiurările lui, printre care altele multe când se îmbăta şi se dădea în spectacol luându-se de toţi în jur era şi obiceiul de a se arăta în public într-un costum făcut din hârtie de împachetat (fapt autentic). Şi pe urmă obişnuitul denouememt după ce lucrurile evoluaseră repede şi în ritm furios când a intrat la apă şi a trebuit să fie evacuat de nişte prieteni, după ce primise avertismentul cel mai solid pentru a'cel cal breaz din partea lui John Mallon, de Ia poliţie, tocmai bine cit să nu fie susceptibil de paragraful doi al amendamentului legii penale, şi anumite nume ale celor puşi sub acuzare astfel fiind ştiute dar nedivulgate public pentru motive pe care le-ar putea înţelege oricine care are puţin cap. Pe scurt, stând şi socotind bine, şase şaisprezece, amănunt pe care personal nu-l lua de loc în serios, Antonio şi aşa mai departe, şi toate chestiunile cu jocheii şi esteţii şi tatuajul care era la modă prin anii şaptezeci sau cam aşa ceva, chiar şi în Camera Lorzilor, pentru că, în tinereţe, chiar şi actualul ocupant al tronului, pe atunci prinţ moştenitor, şi ceilalţi membri ai ierarhiei cea mai de sus şi alte personalităţi de seamă, care se luau pur şi simplu după şeful statului, şi de aici ajunse să reflecteze la păcatele celor de seamă şi ale capetelor încoronate care-şi băteau joc de morală cum a fost şi cazul Cornwall acum câţiva ani, sub înfăţişarea lui politicoasă şi nevinovată şi în realitate cu totul împotriva firii, lucru pe care gura lumii e oricând gata să-l condamne aşa cum stau lucrurile acuma, dar nu pentru motivele pe care i le atribuie ei, oricare ar fi fost, cel mult cu excepţia femeilor, care totdeauna sunt gata să se ia de păr între ele, mai ales pe considerentede toaletă şi modă şi aşa mai departe. Doamnele care se dau în vânt după desuuri de astea mai deosebite şi orice bărbat care se îmbracă mai cum trebuie se simte obligat şi în fond tot ce fac e să lărgească şi mai mult distanţa dintre ei prin tot felul de vorbe cu subînţeles şi să dea şi mai mult echivoc gesturilor acestora mai îndrăzneţe între ei, ea descheindu-l la şi el desfăcându-i, bagă de seamă e-un ac, în vreme ce sălbaticii din insulele canibalilor, să zicem, la treizeci şi două de grade la umbră nu dau doi bani pe chestia asta. Dar la urma urmei, ca să ne reîntoarcem la ce spuneam, sunt alţii care şi-au făcut drum spre vârf pornind de jos de tot şi numai prin forţele proprii. Asta e forţa geniului înăscut. Cap, domnule.

Pentru aceste motive şi altele încă considera că e interesul şi chiar datoria lui să accepte şi chiar să profite de o asemenea ocazie neaşteptată, deşi de ce anume n-ar fi putut spune la drept vorbind, fiind, cum era şi cazul, deja cu câţiva şilingi în pierdere căci, de fapt, la urma urmelor, singur intrase în chestia asta. Totuşi, faptul că putea face cunoştinţa cuiva de un soi mai deosebit care să-i ofere hrană pentru reflecţie recompensa din belşug o asemenea mică… Un astfel de stimulent intelectual era, simţea el, din când în când un tonic de prima mână pentru exerciţiul inteligenţei. La care se mai adăuga şi coincidenţa unor în-tâlniri, discuţii, dansuri, încăierarea, câte un matroz din ăştia cum nu prea întâlneşti des, vagabonzi de noapte, toată complicaţia asta de întâmplări, toate contribuind să alcătuiască un fel de imagine în miniatură a lumii în care trăim, mai ales că modul de viaţă al acelei zece la sută din populaţie care-şi duce traiul la fund, cum ar fi minerii, scafandrii, gunoierii etc, se bucura acuma în urmă de multă atenţie. Şi în fond ca să facă şi el ca albina care foloseşte fiecare ceas al zilei aurite de soare, se întreba dacă n-ar fi putut avea şi el norocul domnul Philip Beaufoy dacă s-ar apuca să pună în scris toate astea. Să zicem că ar aşterne şi el pe hârtie ceva mai ieşit din comun (aşa cum de fapt chiar avea intenţia s-o facă) la onorariul de o guinee coloana. Exjierienţele mele de viaţă, să zicem, în Adăpostul Vizitiului.

Ediţia roză, cu ultimele rezultate sportive, a Telegra-ph-ului mare jurnal care nu minte niciodată, era, ca din întâmplare, chiar lângă mina lui, şi cum sta aşa pe gânduri, departe de a se declara satisfăcut, cu chestia cu ţara care-i aparţinea lui şi ce-o fi vrut să spună uite despre vasul care vine de la Bridgwater şi aduce o ilustrată pentru A. Boudin vi se cere să aflaţi vârsta căpitanului, îşi aluneca privirile peste reclamele care intrau de fapt în sfera interesului său profesional, instituţia asta care pe toţi ne cuprinde în bra-lele ei şi dă-ne nouă astăzi presa noastră cea de toate zilele. La început cam tresări neplăcut dar se vădi a fi fost doar ceva despre un anume H. de Boyes, agent de maşini de scris sau cam aşa ceva. Mare bătălie Tokio. Amorurile unui patriot irlandez 200 lire daune. Gordon Bennett. Escrocheria cu emigrările. Scrisoarea Sfinţiei Sale William Ascot Zvârluga ne aduce aminte de Derby din '92 când armăsarul căpitanului Marshall, Sir Hugh, a câştigat panglica albastră cu un avans de câteva lungimi. Dezastru la New York, mii de victime omeneşti. Botului şi copitelor. Funeraliile răposatului domn Patrick Dignam.

Astfel ca să schimbe subiectul citi despre Dignam odih-nească-se în pace, care o împrejurare veselă nu s-ar fi spus că ar fi fost.

— In dimineaţa aceasta (asta sigur vine de la Hynes) rămăşiţele pământeşti ale răposatului domn Patrick Dignam au fost ridicate de la reşedinţa sa din Bulevardul New-bridge nr. 9, Sandymount, spre a fi înmormântat la Glas-nevin. Decedatul a fost o personalitate cit se poate de populară şi iubită în viaţa oraşului nostru şi moartea sa, după o seurtă suferinţă, i-a impresionat mult pe cetăţenii din toate păturile sociale în care el este adine regretat. Funeraliile la care au fost prezenţi numeroşi prieteni ai decedatului, au fost organizate (asta e sigur că Hynes a scris-o la îndemnul lui Corny) de domnii H. J. O'Neill şi fiii, calea North Ştrand 164. în asistenţa reculeasă am remarcat pe Pat. Dignam (fiul), Bernard Corrigan (cumnat), John Henry Menton, jurist, Martin Cunningham, John Power ean-îondph 1/8 ador dorador douradora (asta trebuia să fi fost când l-a chemat pe Monks corectorul la o parte ca să discute despre firma Keyes), Thomas Kernan, Simon Deda-lus, Stephen Dedalus, licenţiat, Edward J. Lambert, Corne-lius Kelleher, Joseph M'C. Hynes, L. Boom, CP. M'Coy – M'Ferlan şi mai mulţi alţii.

Iritat nu în mică măsură de acel L. Boom (cum se specifica în mod eronat) şi de rândul de litiere căzute şi amestecate, însă în acelaşi timp amuzat la culme de CP. M'Coy şi Stephen Dedalus, licenţiat, care nu mai e nevoie să o spunem, străluciseră prin totala lor absenţă (ca să nu mai vorbim despre M'Ferlan), L. Boom îi arătă această informaţie tovarăşului său. licenţiat, în clipa aceea preocupat să-şi înăbuşe un alt căscat, mai mult de nervozitate, fără să dea uitării obişnuitele remarci stârnite de greşelile de tipar tipografice.

— E şi Epistola aia primă către ebrei, întrebă el, îndată ce-i permise falca inferioară, au băgat-o? Cu textul: deschide-ţi botul şi vâră-ţi copita-năuntru?

— Este, chiar, spuse domnul Bloom (deşi la început îşi închipuise că făcea aluzie la arhiepiscop până când celălalt adăugase treaba cu copita şi botul cu care nu era nici o confuzie posibilă) bucuros că poate să-l liniştească şi oarecum surprins că Myles Crawford reuşise până la urmă, uite-o.

În timp ce celălalt o citea la pagina a doua, Boom (ca să-i acordăm pentru moment noul apelativ eronat) îşi petrecu câteva clipe parcurgând pe sărite relatarea cursei a treia de la Ascot, la pagina trei, valoarea 1 000 lire sterline până 3 000 lire în specie ca supliment pentru armăsari şi iepe tinere, Zvârluga domnului F. Alexander, murg mânz al lui De-a dreptul, 5 ani, greutatea 60, Thrale (W. Lane)

1. Zinfandel al lordului Howard de Walden (M. Cannon)

2. Sceptru al domnului W. Bass, 3. Pariurile – 5 contra 4 la Zinfandel, 20 la 1 la Zvârluga (câştigător). Zvârluga şi Zinfandel au mers laolaltă. Câştigătorul a fost până spre sfârşit în dubiu apoi outsiderul a ieşit în frunte dobândind un avans uşor şi întrecându-l pe armăsarul roib al lordului de Walden şi pe iapa murgă a domnului Bass în această cursă de 2 1/2 mile. Câştigătorul este antrenat de Baine aşa că versiunea lui Lenehan despre toată chestia a fost doar aşa ca să facă pe grozavul. A luat pontul la modul cel mai deştept, cu o lungime avans, 1 000 de lire plus 3 000 pe împărţite. A alergat de asemenea calul lui J. de Bremond (ăsta franţuzesc de care întreba Lyons Cocoşul aşa de excitat n-a venit încă dar acum în orice moment) Maximum II. Diferite moduri de a da lovitura. Amor şi daune interese. Deşi gloaba asta a lui Lyons s-a dat peste cap să iasă ultima. Acuma, bineînţeles, pariurile-s tocmai ce-i lipsea lui ca să ajungă aici, dar, oricum, în felul în care-au ieşit lucrurile prostul de el n-are prea multe motive să se felicite de alegere, s-a şi priceput să-l aleagă. Până la urmă e tot pe ghicite.

— Era de prevăzut c-aveau să ajungă la asta, spuse domnul Bloom.

— Cine? întrebă celălalt, care la drept vorbind se lovise rău la mână.

Într-o bună dimineaţă îţi deschizi ziarul, afirmă birjarul, şi citeşti, S-a întors Parnell. Putea să pună pariu pe ce vroiau ei. Unul din regimentul de puşcaşi dublinezi trecuse pe aici pe la adăpost într-o seară şi zicea că l-a văzut el cu ochii lui în Africa de sud. Mândria, asta l-a dus de râpă. Ar fi trebuit să-şi facă seama sau să se dea la fund o vreme după chestia din Camera Comisiei 15 până avea să-şi recapete prestigiul să nu-l mai arate nimeni cu degetul. Şi atunci ar fi căzut cu toţii ca unul singur în genunchi în faţa lui să vină-ndărăt când şi-ar fi venit în fire. Mort, oricum nu e. S-a ascuns şi el pe undeva. Cosciugul pe care-l aduseseră atunci era plin cu pietroaie. Şi-a schimbat numele în De Wet, generalul bur. Greşeala lui a fost că s-a luat de popi. Şi-aşa mai departe.



Cu toate acestea, Bloom (ca să-i dăm numele adevărat) era mai curândsurprins de ţinerea lor de minte căci în nouă cazuri din zece treaba cu Parnell era o chestie cu butoaie de catran şi asta nu numai pentru unii ci cu miile, şi pe urmă să fie dat cu totul uitării pentru că mai şi trecuseră vreo douăzeci de ani. Foarte puţin probabil, fireşte, că ar mai fi fost măcar o umbră de adevăr în toate poveştile astea şi chiar, presupunând că totuşi, părerea lui era că o reîntoarcere ar fi fost cu totul nerecomandabilă, ţinând seama cum evoluaseră lucrurile. Evident era ceva care îi râcâia în faptul că murise. Ori că era o moarte prea blinda aşa de pneumonie galopantă tocmai când diferitele lui aranjamente politice erau pe cale să-i iasă sau că se auzise că i s-a tras că neglijase să-şi schimbe ghetele şi hainele după ce se udase aşa şi a dat în răceală şi n-a consultat specialistul că a stat închis în camera lui până când a murit până la urmă de asta spre regretul tuturor înainte de a fi trecut două săptămâni sau poate că erau necăjiţi să vadă că ei nu mai avuseseră ocazia să se ocupe de toată chestia asta. Sigur, nimeni nu ştia exact nici înainte ce-nvârtea el, n-aveau nici 6 idee unde se ascundea, ca-n cântecul acela, Unde eşti, Alice, asta chiar înainte de a începe să-şi ia identităţi false cum ar fi Fox şi Stewart, aşa că observaţia asta provenind de la prietenul birjar ar fi putut intra în limitele posibilului. Natural toată situaţia asta avea de ce să-l apese el fiind un conducător înnăscut, cum nu exista nici o îndoială că fusese, şi pe deasupra şi un bărbat impunător, aproape doi metri, sau în orice caz un metru nouăzeci şi mai bine fără pantofi, în timp ce domnii Cutare şi Cutare care, deşi nu-i ajungeau nici până aicea, erau acuma pe puntea de comandă chiar dacă aşa zisele lor calităţi erau aşa de îndoielnice. Sigur e că era aici o morală, idolul cu picioare de lut. Şi pe urmă şaptezeci şi doi dintre oamenii lui ele încredere care se întorseseră împotriva lui aruneând cu noroi, unul într-altul. Exact acelaşi lucru şi cu asasinii. E ceva care te-atrage să revii la faţa locului – simţi ceva care nu-ţi dă pace şi te trage într-acolo – ca să arăţi figurantului intrat în rol cum se face exact. îl văzuse şi el Odată cu prilejul acela faimos când veniseră să distrugă tipografia Ia Neînvinsul sau o fi fost Irlanda Unită, fusese o ocazie pe care ştia să o preţuiască acum, şi de fapt îi şi întinsese jobenul când îi fusese zburat de pe cap şi el îi spusese Mulţumesc, fără îndoială tulburat deşi îşi păstrase ( gresia imperturbabilă în ciuda micii întâmplări neplăcute la care se făcuse aluzie tocmai când să-şi vadă visul cu ochii – era un om de calitate ce mai. Totuşi, în ce priveşte reîntoarcerea, ar fi putut spune că ar avea noroc dacă nu pun câinii pe el cum s-ar arăta. De obicei aici încep încurcăturile. Unu' pentru tine, alţi doi împotrivă. Şi pe urmă, primul lucru, dai de tipul care-ţi ocupă locul şi trebuie să aduci tu dovezile, ca reclamantul în procesul Tichborne, E. cger Charles Tichborne, Bella se chemase vasul di:pj. câte-şi aducea el aminte, în care s-a scufundat moştenitorul, aşa cum aveau să demonstreze probele, şi mai era şi un tatuaj'cu cerneală indiană, lordul Bellew, parcă? S-ar fi putut foarte bine să fi aflat detaliile de la unul de pe bord şi pe urmă, când a fost la o adică să se conformeze cu descrierea, să se prezinte cu, Scuzaţi-mă, numele meu este Cutare, sau vreo remarcă ele felul acesta obişnuită. Un rnod mai prudent de a proceda, îi spuse domnul Bloom vecinului său nu prea vorbăreţ şi de fapt prin aceasta semănând cu eminentul personaj în discuţie, ar fi fost să se tatoneze întâi terenul.

— Căţeaua aia, târfa aia englezoiacă l-a băgat la apă, comentă proprietarul stabilimentului. Ea i-a bătut primul cui în cosciug.

— Da' bine femeie, oricum, remarcă acel soi-disant notar public pseudo-Henry Campbell, şi multă, domnule. I-am văzut poza la frizerie. Bărbatu-su era căpitan sau ofiţer.

— Mda, adăugă cu efect de amuzament Piele-de-Capră, ofiţer de aţă.



Această contribuţie binevoitoare şi cu un caracter umoristic la conversaţia generală prilejui multe râsete în entourage. în ce-l priveşte pe Bloom, el, fără umbră de surâs, rămase doar cu privirile în gol spre uşă reflectând asupra acestei împrejurări istorice care stârnise un interes extraordinar la vremea când faptele, ceea ce era mai rău, fuseseră făcute publice împreună cu obişnuitele scrisori dintre ei, pline de tot felul de dulci nimicuri. îniii fusese strict platonică până când natura intervenise cu ale ei şi se născuse un ataşament reciproc, până când lucrurile ajunseseră la punctul culminant şi chestiunea devenise de domeniul public în tot oraşul şi lovitura venise pe neaşteptate ca o informaţie bine venită pentru nu puţini rău voitori, hotărâţi să-i grăbească lui căderea deşi lucrul era ştiut de toţi toată vremea chiar dacă nu ca chestia asta senzaţională care fusese speculată apoi. întrucât numele lor erau acuma pronunţate împreună, şi încă el fusese ştiut ca fiind favoritul ei, ce nevoie mai era s-o strigi pentru unul şi altul de pe acoperise, din boxa martorilor sub jurămmt când un fior a străbătut sala arhiplină a tribunalului literalmente electrifieându-i literalmente pe toţi sub forma martorilor care jurau că-l văzuseră cu ochii lor la cutare şi cutare dată pe el pe cale de a fugi dintr-o cameră de la etaj cu ajutorul unei scări şi în. ţinută de noapte, fiind pe urmă primit în casă tot în acelaşi mod, fapt pe care săptămânalele, oarecum înclinate spre detalii lubrice, l-au speculat scoţând pur şi simplu bani cu grămada. în vreme ce adevărul adevărat în toată chestia era pur şi simplu cazul bărbatului care nu face faţă şi nemaifiind nimic comun între ei în afară de nume şi pe urmă un bărbat adevărat intrând în scenă, pur ternic tocmai bine cit să fie slab, căzând victimă farmecelor ei de sirenă şi uitându-şi de legăturile sale casnice. Cu urmarea obişnuită înflorind în soarele surâsului iubitei. Veşnica problemă de viaţă în căsătorie, mai e nevoie s-o spunem, ieşind la iveală. Poate adică dragostea adevărată, presupunând că se întâmplă să mai fie alt tip amestecat în toată chestia, să mai existe între oamenii căsătoriţi? Deşi nu era absolut de loc treaba lor dacă el o privea cu o afecţiune care se lăsa purtată de valurile nebuniei. Adevărul e că el era un bărbat magnific, mai fiind pe deasupra înzestrat şi cu daruri de altă natură, în comparaţie cu celălalt, figurantul în uniformă, adică (şi care era exact de tipul adio, frumosul meu căpitan, un individ din dragonii călare, regimentul 18 husari, ca să fim exacţi) şi fără îndoială gata să se aprindă (liderul prăbuşit adică, nu celălalt) în felul său anume, pe care ea, sigur, femeie, îl dibuise repede ca fiind de natură să-i ajute calea spre glorie, ceea ce el aproape că dădea semne că are să şi reuşească până eând popii şi predicatorii în general, adepţii lui de nădejde la început şi chiriaşii şi arendaşii lui iubiţi ameninţaţi cu evacuarea pentru care el muncise ca un rob în regiunile rurale ale ţării luându-le partea într-un fel care le depăşise speranţele lor cele mai exagerate, s-au priceput să se folosească de planurile lui de căsătorie, să-l facă de râsul lumii într-un fel de-a dreptul lovitura de copită a măgarului. Privind lucrurile acum în retrospectivă cum s-ar zice, totul părea ca un vis. Şi o întoarcere ar fi fost lucrul cel mai rău pe care l-ar fi putut face pentru că ar fi fost de la sine înţeles că s-ar fi simţit cu totul nelalocul său lucrurile evo-luând întotdeauna odată cu vremurile. Uite, reflectă el mai departe, Irishtown Ştrand, un loc pe unde nu mai fusese de câţiva ani, părea acuma schimbat, de când, cum se în-tâmplase, el se mutase în cartierul de Nord, Nord sau Sud, oricum era acelaşi caz bine cunoscut de pasiune înflăcărată, pur şi simplu, când răstorni căruţa cu mere şi încă ceva pe deasupra şi nu făcea decât să confirme ce spunea el, şi ea fiind spanioloaică sau pe jumătate, o fiinţă care nu face lucrurile pe jumătate, abandonul pătimaş al celor din sud, zvârlind cât colo orice urmă de decenţă.

noi


Yüklə 3,4 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   57   58   59   60   61   62   63   64   ...   73




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin