James Joyce ulise

— Are să-ţi facă bine (aerul), spuse Bloom, gândin-du-se de asemenea şi la plimbare, într-o clipă, să vezi. Singurul lucru e să mergi puţin pe jos, şi pe urmă te simţi alt om. Nu-i departe. Sprijină-te pe mine.

În consecinţă îşi petrecu braţul stâng pe după cel drept ai iui Stephen şi îl conduse, în consecinţă.

— Da, spuse Stephen nesigur, pentru că avea impresia că un anume fel de trup al unui om diferit se apropia de al lui, moale la încheieturi şi nesigur pe picioare şi aşa mai departe.

Într-un fel sau altul trecură prin faţa gheretei paznicului cu pietrişul, focul etc., unde paznicul supranumerar, ex-Gumley, era după toate aparenţele încă în braţele lui Morfeu, cum spune formula, visând la câmpuri proaspete şi pajişti moi. Şi d propos de cosciugul umplut cu pietroaie, analogia nu era de loc deplasată, întrucât de fapt era o lapidare până la moarte din partea celor şaptezeci şi doi din cele vreo optzeci de cirmuscripţii care-l trădaseră la vremea respectivă a sciziunii şi mai ales mult lăudata clasă ţărănească, probabil exact aceiaşi chiriaşi şi arendaşi evacuaţi pe care-i pusese la loc în drepturile lor.

Şi astfel trecuseră discutând despre muzică, o formă de artă pentru care Bloom, ca pur amator, nutrea cea mai adâncă iubire, croindu-şi drum la braţ prin piaţa Beresf ord. Muzica wagneriană, deşi recunoştea că e grandioasă în felul ei, era cam prea greoaie pentru Bloom şi greu de urmărit la prima ascultare dar muzica lui Mercadante în Hu-ghenolii, a lui Meyerbeer în Ultimele şapte cuvinte pe Cruce şi a lui Mozart în Messa a Douăsprezecea pur şi simplu o adora, Gloria în aceasta din urmă fiind după opinia lui floarea cea mai de preţ a muzicii de prima mină. Prefera infinit muzica sacră a bisericii catolice oricărei alteia pe care firma opusă ar fi putut s-o ofere de felul imnurilor de Moody şi Sankey sau Porunceşte-mi să trăiesc şi-ara să trăiesc protestantul tău să fiu. De asemenea nu rămânea mai prejos decât nimeni în admiraţia lui faţă de Stabat Mater de Rossini, o piesă pur şi simplu presărată cu numere nemuritoare, din care soţia sa, doamna Marion Tweedy, realiza mari succese, o adevărată senzaţie, putea să adauge fără grijă de exagerare, adăugind încă o cunună celorlalţi lauri ai ei şi punându-le pe celelalte cu totul în umbră în biserica iezuiţilor de pe strada Upper Gardiner, sfântul edificiu fiind plin până la uşi ca s-o asculte cu ceilalţi virtoso-uri mai bine zis virtuoşi. Părerea unanimă era că nu era nimeni să i se compare şi ajunge să adăugăm că într-un loc de cult şi muzică de caracter sacru s-a făcut auzită dorinţa general exprimată de un bis. Ca să spună lucrurilor pe nume, deşi el personal favorizând de preferinţă opera uşoară de tipul Don Giovanni şi Martha, o adevărată bijuterie în felul ei, el îşi mărturisea un penchant, deşi se baza doar pe o cunoaştere superficială, pentru şcoala clasică severă cum ar fi cea a lui Mendelssohn. Şi venind vorba, luând ca de la sine înţeles că el cunoştea toate vechile piese favorite, menţiona par excellence aria lui Lio-nel din Martha, M'appari, pe care, fapt curios, o ascultase, sau mai bine zis o surprinsese ieri, privilegiu pe care-l aprecia foarte mult, de pe buzele onorabilului tată al lui Stephen, cântată la perfecţie, de fapt o adevărată lecţie în privinţa acestei interpretări, şi care-i pusese pe toţi ceilalţi la locul lor în spate. Stephen, ca răspuns la o întrebare politicos formulată, răspunse că el nu, dar se lansă într-o eulogie a cântecelor din Shakespeare, sau cel puţin din perioada sau aproximativ din perioada respectivă, lutieruî Dowland care locuise pe Fatter Lane lângă Gerard herboristul, care anno ludendo hausi, Doulandus, un instrument pe care intenţiona să-l cumpere de la domnul Al-fred Dolmetsch, despre care Bloom nu-şi aducea aminte, deşi era cert că numele-i suna familiar, pentru şaizeci şi cinci de guinee şi Farnaby şi Fiul cu subtilităţile lor cu dux şi comes şi Byrd (William), care cânta la virginal, spuse el, în Capela reginei sau oriunde altundeva le găsea şi un anume Tomkins care făcea ornamente şi arii şi John Bull.

Pe şoseaua de care se apropiau în timp ce discutau încă, dincolo de lanţurile atârnate, un cal, trăgând o măturătoare mecanică păşea pe pavaj lăsând după sine o dungă lungă de noroi astfel încât cu zgomotul stârnit Bloom nu mai era chiar sigur dacă prinsese bine aluzia la şaizeci şi cinci de guinee şi John Bull. Se interesă dacă era vorba de John Bull, celebru politician cu acest nume, căci îl izbiseră două nume identice ca fiind o coincidenţă izbitoare.

În lanţurile lui calul cârmi încet ca să se întoarcă, lucru pe care observându-l Bloom, care era foarte atent ca de obicei, observă în glumă:

— Vieţile noastre sunt în pericol în noaptea asta. Fii atent la tăvălug.

La care se opriră locului. Bloom privea capul unui cal tare nici pe departe nu valora şaizeci şi cinci de guinee, deodată arătându-se din întuneric foarte aproape, astfel încât părea nou, o alcătuire deosebită de oase şi chiar de ceva carne, căci era evident că era o gloabă neînstare să tină ritmul, şoldită, abia târându-se, bălăngănind din coadă, atârnându-şi capul, punându-şi la fiecare pas picioarele dindărăt înainte în vreme ce domnul şi stăpânul lumii ei şedea pe capră, preocupat de propriile-i gânduri. Dar era şi el o creatură a bunului Dumnezeu, săraca mârţoagă, îi părea rău că n-are o bucată de zahăr la el, dar după cum medita cu înţelepciune, nu poţi să fii niciodată pregătit pentru orice prilej ţi-ar ieşi în cale. Era şi el un cal mare, fricos, neînstare să-şi ducă grijile pe lumea asta. Dar chiar şi un câine, se gândea el, de pildă javra aia de la Barney Kier-nan, dacă ar fi fost aşa mare ca ăsta, ţi s-ar fi făcut şi frică să dai nas în nas cu el. Insă nu era animalul săracul de el de vină că era făcut aşa, cămila de exemplu, corabia deşertului, care-şi distila strugurii în rachiu în cocoaşa ei. Nouă zecimi din ei pot fi toţi băgaţi în cuşti şi dresaţi, nimic nu-i mai presus de priceperea omenească poate cu excepţia albinelor; balena cu harponul răsucit ca un ac de păr, aligatorul, gâdilă-l pe spate şi imediat ştie de glumă; pentru cocoş faci un cerc cu creta; tigrul, cu ochiul lui de vultur. Asemenea oportune reflecţii cu privire la fiarele cimpului îi ocupau mintea oarecum derutată de cuvintele lui Stephen, în timp ce corabia străzii manevra pe lângă ei iar Stephen continua cu aceeaşi veche, atât de interesantă…

— Ce spuneam? A, da! Soţiei mele, informă el, intrând în mediaş res, i-ar face cea mai mare plăcere să facă cunoştinţă cu dumneata, şi ea fiind pasionată de muzică de orice fel.

Privi dintr-o parte cu prietenie spre profilul lui Stephen, adevărată imagine a mamei sale, care nu prea semăna de altfel cu tipul obişnuit de bandit după care nici vorbă că ele se dau în vânt, dar poate la urma urmei că el nu era aşa.

Totuşi, presupunând că avea şi el harul lui taică-su, aşa cum bănuia, lucrul acesta îi deschidea noi perspective de gândire, cum ar fi concertul oferit de Lady Fingal în folosul industriei irlandeze de lunea trecută, şi alţi aristocraţi în general.

i Biblioteca Judeţeană. Y – CLUJ –

Se referea acum la delicioasele variaţiuni pe o arie Tinereţea s-a sfârşit aici de Jans Pieter Sweelinck, un olandez ' din Amsterdam, de unde vin oamenii încruntaţi. Şi mai mult aprecia un cântec vechi german, Johan-nes Jeep despre marea cea limpede şi glasul sirenelor, dulci ucigaşe de bărbaţi, care-l cam descumpănea pe Bloom.

Von cler Sirenen Listigkeit Tun die Poeten dichten.

Măsurile acestea de la început le cântă traducmdu-le pe loc. Bloom. aprobând din cap, spuse că înţelegea perfect şi-l rugă să cânte înainte, fără sfială, ceea ce celălalt şi făcu.

O voce de tenor atât de fenomenal de frumoasă cum avea el, un dar al cerului rar, pe care Bloom ştiu să-l aprecieze de la prima notă pe care o scosese, pu Lea cu uşurinţă, dacă ar fi fost lucrată cum se cuvine de o autoritate competentă în muzica vocală, cum ar fi Barraclough şi pe deasupra ştiind şi să citească notele, ar fi putut să-şi impună condiţiile, acum când baritonii sunt câte zece pe o para şi să-i aducă fericitului posesor în viitorul apropiat o entree în casele cele mai de seamă din cartierele luxoase, ale magnaţilor din finanţe şi ale marilor afacerişti şi ale nobiK-lor cu titluri unde, cu titlurile sale universitare de licenţiat (prin sine însăşi o recomandare serioasă) şi prestanţa sa de gentleman ar fi influenţat şi în mai bine impresia bună pe care ar fi produs-o fără discuţie, ar fi fost un succes deosebit, având şi o inteligenţă frumoasă pe care şi-ar fi putut-o specula în sensul acesta şi alte calităţi, dacă s-ar fi îngrijit cineva de toaleta lui, astfel încât să-şi poată face mai uşor drum în graţiile lor, întrucât el însuşi, un tinerel încă naiv în ce priveşte subtilităţile ţinutei de societate nu-şi dădea seama prea bine cum un detaliu mărunt ca acesta ar fi fost în măsură să-l dezavantajeze. Era de fapt doar o chestiune de câteva luni de zile şi putea să prevadă de pe acum cu uşurinţă că-l va vedea participând la acele conversaziones muzicale şi artistice ale lor în timpul festivităţilor din sezonul de Crăciun, de exemplu, provocând fiori de emoţie printre turturelele eexului frumos şi înconjurat şi adulat de doamne care să se. mândrească cu el, ştiind el bine că s-au mai văzut unele cazuri, şi de fapt, fără să trădeze cine ştie ce secret, el însuşi odată, dacă ar fi vrut, ar fi putut uşor să… La care fireşte s-ar mai fi adăugat şi stimulentul pecuniar care nici el nu trebuia de loc dispreţuit, mergând mină în mână cu onorariul lecţiilor. Nu, adăuga el în paranteză, că de dragul unor câştiguri meschine ar fi trebuit în mod necesar să îmbrăţişeze cariera lirică drept mod de viaţă pentru un timp mai îndelungat dar ar fi fost totuşi un pas în direcţia cea bună, asta fără nici o îndoială, şi atât din punct de vedere monetar cit şi intelectual n-ar fi însemnat nici o pată pe demnitatea sa câtuşi de puţin şi adesea se dovedea extrem de la îndemână să ţi se înmâneze un cec într-un moment de mare nevoie şi când oricât de puţin contează. Pe lângă aceasta, deşi în ultima vreme gustul se deteriorase întrucâtva, muzica originală cum e aceasta, deosebită de chestiile comune, convenţionale, avea să ajungă repede la modă, căci avea să reprezinte într-adevăr o noutate în lumea muzicală a Dublinului după repertoriul obişnuit răsuflat al unor solouri de tenor scârţâit prezentate publicului naiv de Ivan St Austell şi Hilton St Just cu al lor genus omne. Da, fără nici o discuţie, ar fi putut, având toate atuurile în mână, şi avea şi un prilej magnific să-şi facă un nume şi să-şi câştige un loc de frunte în stima oraşului de la care ar putea scoate o sumă frumuşică şi, vânzând biletele dinainte, să dea un mare concert pentru patronii cei mari la sala din strada Regală, dacă s-ar găsi unul care să-l propulseze în sus, ca să zicem aşa – asta fiind totuşi un mare dacă – dându-i un avânt înspre înainte care să învingă amânările inevitabile care adesea îl ţin pe loc pe câte un băiat din ăştia buni prea râzgâiaţi, şi nici n-ar fi impietat cu o iotă de la cealaltă preocupare, căci fiind propriul lui stăpân ar fi avut timp berechet să practice literatura în momentele libere dacă ar fi dorit s-o facă fără să dăuneze carierei sale vocale sau fără nimic compromiţător aici întru-cât e o chestiune care-l priveşte personal. De fapt era în situaţia cea mai avantajoasă, cu mingea la piciorul său şi acesta şi era motivul pentru care celălalt, care avea un fler deosebit pentru detaliile de acest fel, se ţinea acum scai de el.

„ Tocmai atunci calul… şi mai târziu când se va fi ivit un prilej favorabil, îşi propunea (Bloom îşi propunea) fără să se amestece în nici un fel în afacerile sale personale pe principiul proştii dau buzna acolo unde îngerii să-l sfătuiască să-şi întrerupă legăturile cu un anume medic practicant la începuturile carierei sale care, remarcase el. era înclinat să-l denigreze şi chiar, într-o oarecare măsură să-l calomnieze, sau cum ar fi vrut să-i spui, ceea ce, după umila părere a lui Bloom, arunca o lumină neplăcută asupra unei anume laturi dosnice din caracterul acestui personaj – dacă ne putem exprima aşa fără jocuri de cuvinte.

Calul ajuns la capătul răbdării, ca să spunem aşa, se opri şi ridicându-şi sus de tot o coadă mândră stufoasă îşi aduse contribuţia lăsând să cadă pe pavajul pe care mătura avea în curând să-l măture şi să-l lustruiască, trei globuri fumegânde de reziduuri. încet, de trei ori la rând, una după alta, se descarcă din plinul său. Şi, umanitar, conducătorul său aşteptând până când el (sau ea) avea să-şi termine treaba, nemişcat, răbdător în carul înaripat cu coasa.

Unul lângă altul, Bloom, profitând de acest contretemps, împreună cu Stephen trecură prin golul dintre lanţuri, despărţite de „stâlp, şi păşind peste o băltoacă de noroi, traversară spre strada Gardiner. Stephen cântând cu mai multă inimă, dar nu prea tare sfârşitul baladei:

Und alle Schijfe briicken

Vizitiul nu scoase nici o vorbă, fie ea bună, rea sau indiferentă. Se mulţumi să privească cele două siluete, aşezat acolo în căruţa sa scundă, ambele negre – una corpolentă, una slabă – înaintând către podul de cale ferată, spre a fi nuntiţi de părintele Maher. înaintând, cei doi se opreau din când în când şi apoi porneau iarăşi, continuân-du-şi acel tete-ă-tete (din care el fireşte era cu totul exclus) despre sirene, duşmance ale raţiunii bărbatului, împreună cu un număr de alte subiecte de aceeaşi categorie, cum ar fi uzurpatorii, cazuri istorice de acest fel în vreme ce bărbatul din carul măturătoare sau ai fi putut la fel de bine să-i spui căruţa adormitoare şi în care în orice caz n-ar fi putut să-i audă pentru că era prea departe şedea pur şi simplu în scaunul său acolo aproape de capătul de jos al străzii Gardiner şi privea după carul lor scund.

Ce evoluţii paralele au urmat Bloom şi Stephen în drumul lor de întoarcere? 5

Plecând laolaltă ambii în pas normal din piaţa Beres-ford au urmat în ordinea numită străzile Lower şi Middle Qardiner şi piaţa Mountjoy, spre vest; apoi, mai încet, fiecare luând-o la stânga, piaţa Gardiner, printr-o inadvertenţă, până la colţul cel mai depărtat al străzii Temple, spre nord; apoi mai încet cu întreruperi de oprire, luând-o la dreapta pe strada Temple, spre nord, până la piaţa Hard-wicke. Apropiindu-se, fiecare separat, în pas destins au traversat amândoi diametral, rondul din faţa bisericii George, coarda fiecărui din cercurile descrise fiind mai mică decât arcul pe care-l subîntinde.

Despre ce a deliberat acest duumvirat în cursul itine-rariului lor?

Despre muzică, literatură, Irlanda, Dublin, Paris, prietenie, femeie, prostituţie, regimul alimentar, influenţa felinarelor cu gaz sau a lămpii cu arc şi lămpilor cu incandescenţă asupra creşterii copacilor paraheliotropici adiacenţi, despre coşurile de gunoi speciale expuse de corporaţia municipală, despre biserica romano-catolică, despre celibatul eclesiastic, naţiunea irlandeză, sistemul de educaţie iezuit, cariere, studiul medicinii, despre ziua precedentă, despre influenţa nocivă a ajunului de sărbătoare, despre leşinul lui Stephen.

A descoperit Bloom factori comuni de similaritate între reacţiile lor, respectiv asemănătoare şi neasemănătoare, faţă de experienţa vieţii?

Ambii erau sensibili faţă de impresiile artistice din domeniul muzicii de preferinţă faţă de cele din domeniul olastic şi pictural. Ambii preferau un mod de viaţă continental unuia insular, un loc de reşedinţă cisatlantic unuia transatlantic. Ambii, influenţaţi de o pregătire domestică timpurie şi de o tenacitate moştenită a rezistenţei etero-doxe şi-au exprimat neîncrederea în multe doctrine orto-dox-religioase, naţionale, sociale şi etice. Ambii au admis influenţa, alternativ stimulatoare şi obnubilatoare, a magnetismului heterosexual.

Au fost punctele lor de vedere divergente în anumite privinţe?

Stephen a fost în dezacord făţiş cu vederile lui Bloom în ce priveşte importanţa autoajutorării dietare şi civice, în timp-ce Bloom a fost în dezacord tacit cu vederile lui Stephen în ce priveşte afirmarea eternă a spiritului uman în literatură. Bloom a fost de acord nemărturisit cu felul în care Stephen a rectificat anacronismul implicat în atribuirea datei convertirii naţiunii irlandeze la creştinism de la druidism de către Patrick fiul lui Calpornus, fiul lui Potitus, fiul lui Odyssus, trimis de papa Celestin I în anul 432 în timpul domniei lui Leary şi anume transferând-o în anul 2&0 sau în jurul acestei date, în timpul domniei lui Cormac MacArt (mort în 266 e. n.) şi anume prin sufocare în deglutiţia imperfectă a alimentelor la Sletty şi înhumat la Rossnarec.) în ce priveşte leşinul, pe care Bloom îl credea datorat inanâţiei gastrice şi anumitor produse chimice în grade varii de alterare precum şi tăriilor alcoolice, accelerate de efort mental şi de velocitatea mişcării circulare rapide într-o atmosferă relaxată, Stephen l-a atribuit reapariţiei unui nor matutinal (perceput de amândoi din două puncte de observaţie diferite, Sandycove şi Dublin) la început nu mai mare decât palma unei mâini de femeie.

A existat vreun punct asupra căruia vederilor lor să fie similare şi negative?

Influenţa felinarelor cu gaz sau a luminii electrice asupra creşterii copacilor paraheliotropici adiacenţi.

Mai discutase Bloom subiecte asemănătoare în cursul perambulărilor sale nocturne, cândva, în trecut?

În 1884, cu Owen Goldberg şi Cecil Turnbull. noaptea pe artere publice între bulevardul Longwood şi colţul Leo-nard şi colţul Leonard şi strada Synge şi strada Synge şi bulevardul Bloomfield. în 1885, cu Percy Apjohn, serile, sprijiniţi de zid între vila Gibraltar şi casa Bloomfield în Crumlin, baronia Uppercross. în 1886, ocazional, cu cunoştinţe ocazionale şi clienţi prospectivi în pragurile caselor, în saloanele din faţă ale caselor, în compartimente de clasa a treia pe linii suburbane. In 1888, frecvent, cu maiorul Brian Tweedy şi fiica sa, domnişoara Marion Tweedy, împreună şi separat, pe canapea în locuinţa lui Matthew Dillon din Roundtown. Odată, în 1892, şi odată, în 1893, cu Julius Mastiansky, în ambele ocazii în salonul locuinţei sale (a lui Bloom) pe strada Lombard, vest.

Ce reflecţii, în legătură cu această secvenţă neregulată de date, 1884, 1885, 1888, 1892, 1893, 1904, a făcut Bioom înainte de a ajunge la destinaţia lor?

A reflectat că extinderea progresivă a câmpului dezvoltării individuale şi a experienţei era însoţită la modul regresiv de o restrângere a domeniului invers al relaţiilor interindividuale.

Adică în ce fel?

De la inexistenţă la existenţă, el a venit pentru mulţi şi a fost primit ca unul; ca existenţă cu existenţă, a fost cu oricare cum este oricare cu oricare; de la existenţă la nonexistenţă, dus avea să fie şi de toţi ca nimeni perceput.

Ce acţiune a schiţat Bloom la sosirea la destinaţia lor?

Pe treptele celei de-a patra case cu numere impare echidiferente, numărul 7 strada Eccles, şi-a inserat cu gest mecanic mâna în buzunarul de la spate al pantalonilor pentru a obţine cheia de la intrare.

Era acolo?

Era în buzunarul corespunzător al pantalonilor pe ca-re-i purtase în ziua dinaintea celei precedente.

De ce a fost el de două ori mai iritat? Pentru că uitase şi pentru că îşi adusese aminte că-şi amintise de două ori să nu uite.

Care au fost alternativele, atunci, în faţa acestui cuplu, în chip premeditat şi (respectiv) inadvertent, lipsit de cheie?

Să intre sau să nu intre, să bată sau să nu bată.

Decizia lui Bloom?

O stratagemă. Sprijinindu-şi picioarele pe zidul cel scund, a urcat peste grilajul curţii din faţă, şi-a comprimat pălăria pe cap, a prins în mâini două puncte la punctul de jos al unirii dintre grilaj şi gardul propriu-zis, şi-a coborât trupul treptat în toată lungimea lui de cinci picioare nouă inci şi jumătate, până la două picioare zece inci de solul curţii, şi a permis trupului său să se mişte liber în spaţiu separându-se de grilaj şi chircindu-se în pregătirea şocului căderii.

A căzut?

Cu greutatea cunoscută a trupului său, de unsprezece stone şi patru livre, după sistemul englezesc de măsurare a greutăţii, aşa cum fusese certificată de maşina gradată pentru autoqântărirea periodică, situată în premizele lui Francis Froedman, chimist farmacist, la numărul 19 strada Frederick, nord, cu prilejul ultimei sărbători a înălţării, adică ziua a douăsprezecea a lunii mai a anului bisect una mie nouă sute patru al erei creştine (era ebraică cinci mii şase sute şi şaizeci şi patru, era mahomedană, o mie trei sute şi douăzeci şi doi), numărul de aur 5, epact 13, ciclul solar 9, litex'ele dominicane C B, indicativul roman 2, perioada iuliană 6617, MXMIV.

S-a ridicat nevătămat după această concluzie?

Recâştigându-şi un nou echilibru stabil, s-a ridicat îndemn, deşi concusionat după cădere, a ridicat clanţa uşii laterale prin exercitarea forţei asupra clanţei cu mişcare liberă şi printr-o pârghie de gradul întâi aplicată asupra punctului de sprijin a obţinut un acces întârziat în bucătărie prin spălătorie, a aprins un chibrit de tip lucifer prin fricţiune, a dat drumul gazului inflamabil întorcând maneta, a aprins o flacără mare pe care, reglementând-o, a redus-o la o incandescenţă liniştită şi a aprins în cele din urmă o luminare portativă.

Ce serie disjunctă de imagini a perceput în acest timp Stephen?

Sprijinindu-se de grilajul curţii, a perceput prin geamurile transparente ale bucătăriei un bărbat care reglementa o flacără de gaz cu o lumină echivalentă cu 14 lumini, un bărbat aprinzând o luminare, un bărbat scoţân-du-şi pe rând fiecare din cele două ghete, un bărbat părăsind bucătăria, ţinând în mână o luminare de puterea unei luminări.

A reapărut bărbatul acesta în altă parte?

După o trecere de timp de patru minute, licărirea luminării sale a devenit discernibilă prin luminătorul de sticlă semitransparent semicircular deasupra uşii de la intrare. Uşa de la intrare s-a urnit treptat în balamale. în spaţiul deschis al cadrului uşii bărbatul a reapărut fără pălărie, cu luminarea în mână.

A dat Stephen ascultare semnului său?

Da, intrând binişor, a ajutat la închiderea uşii şi

Ce a făcut Bloom?

A stins luminarea printr-o expiraţie bruscă asupra flăcării, a tras două scaune de lemn cu tăblia adâncită în faţa căminului, unul pentru Stephen cu spatele la fereastra spre curte, celălalt pentru sine însuşi când avea să fie necesar, a îngenuncheaţi pe un genunchi, a compus în vatra căminului un rug de surcele puse cruciş şi diferite hârtii colorate precum şi din poligoane de cărbune Abram de cea mai bună calitate, livrat cu douăzeci şi unu de şilingi tona de depozitul d-lor Flower şi M'Donald, nr. 14 strada D'Olier, l-a aprins cu,o hârtie cu trei vârfuri ieşite în afară, cu ajutorul unui chibrit tip lucifer, degajând astfel energia potenţială conţinută în combustibil, permiţând elementelor acestuia de carbon şi hidrogen să intre în uniune liberă cu oxigenul de aer.

La ce apariţii similare se gândea în vremea aceasta-Stephen?

La alte fiinţe, în alte părţi, în alte timpuri, care, îngenunchind pe un genunchi sau amândouă, aprinseră focul pentru el, la Fratele Michael în infirmeria Colegiului Societăţii lui Isus la Clongowes Wood, Sallins. în comitatul Kildare; la tatăl său, Simon Dedalus, într-o cameră nemobilată în prima sa locuinţă din Dublin, nr. 13 strada Fitzgibbon; la naşa sa, domnişoara Kate Morkan, în casa sori sale-muribunde, domnişoara Julia Morkan la ni”. 15 Ushers Island; la mama sa May, soţia lui Simon Dedalus, în bucătăria casei de la nr. 12, strada North Richmond, în dimineaţa sărbătorii Sfântului Francis-Xavier în 1898; la îndrumătorul de studii, părintele Butt, în amfiteatrul de fizică al Colegiului universitar, nr. 16, Stephen's Green, nord; la sora sa Dilly (Delia), în casa tatălui său, în Cabra.

Ce a văzut Stephen ridieându-şi privirea la înălţimea de un yard de la foc spre peretele din faţă?