James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

Ca să şi-o ţină-n sus,

Martha, Măria. Am văzut tabloul acela undeva nu mai ţin minte acum un maestru vechi sau falsificat pentru bani. Stă acasă la ele şi le vorbeşte. Tainic. Tot aşa ar fi stat să asculte şi tîrfele alea două de la Coombe.

Ca să şi-o ţină-n sus.

Plăcut trebuie să fie seara. Să nu mai trebuiască să alergi de colo pînă colo. Să stai doar aşa ; amurgul li­niştit ; laşi totul să meargă de la sine. Să uiţi. Spune-mi despre locurile pe unde ai fost, obiceiurile acelea ciudate. Cealaltă, cu urciorul pe creştet, aducea cina : fructe, măs­line, apă bună proaspătă din puţ rece ca gheaţa ca gaura aia în zidul de la Ashtown. Trebuie să iau cu mine un pahar de carton cînd merg data viitoare la meci. Ea să mă asculte, cu ochii mari, negri, blînzi. Să-i povestesc, mai multe şi mai multe ; totul. Pe urmă un suspin, linişte. Odihnă lungă, lungă, lungă.

Intrînd pe sub arcada podului de cale ferată, scoase plicul, îl rupse repede în fîşii şi le împrăştie apoi pe drum. Bucăţelele de hîrtie se risipiră tot mai departe, năruindu-se în aerul umed ; fluturare albă şi apoi totul năruindu-se încet.

Henry Flower. Şi un cec de o sută de lire tot aşa poţi să-l rupi în bucăţi. Petec de hîrtie doar. Lordul Iveagh a încasat o dată pe un cec cu şapte cifre un milion la Banca Irlandei. Ca să vezi ce bani se pot scoate din bere Porter. în schimb frate-său lordul Ardilaun trebuie să-şi schimbe cămaşa de patru ori pe zi, se zice. îi cresc

92

direct din piele păduchi sau mai ştiu eu ce. Un milion de lire, stai niţel. Două pence halba, patru pence un kilogram, opt pence un galon de bere Porter nu, un şiling şi patru pence un galon de Porter. Un şiling şi patru pence la douăzeci ; cam cincisprezece. Da, exact. Cinci­sprezece milioane de butoaie de bere Porter.

Ce zic eu butoaie. Cam un milion de butoaie, oricum.

Un tren venind spre gară trecu huruind greoi deasupra capului său, vagon după vagon. Butoaiele i se zdruncinau în cap ; berea tulbure îi zvîcnea, fermentînd în mărun­taie. Vranele răbufniră cedînd şi un torent uriaş, întune­cat, ţîşni, revărsîndu-se deodată, şerpuind peste tot pe pămîntul plat, şuvoi leneş, tot mai dens, de lichid pur-tînd cu sine flori lătăreţe de spumă.

Ajunsese la uşa deschisă din spatele bisericii Tuturor Sfinţilor. Trecînd pe sub portal îşi scoase pălăria, luă cartonaşul din buzunar şi îl împinse pe după banda de piele. La dracu'. Aş fi putut să-l prelucrez pe M'Coy să-mi dea un permis pentru Mulligar.

Tot anunţul ăla pe uşă. Predică a reverendului John Conmee, iezuit despre sfîntul Peter Claver şi misionarii în Africa. Mîntuirea milioanelor de chinezi. Mă-ntreb cum le explică paginilor. Ei şi-ar prefera pipa lor de opiu. Celeşti. Pentru ei o erezie răsuflată. Au făcut şi rugăciuni pentru convertirea lui Gladstone cînd intrase aproape în comă. Protestanţii la fel. Conver-tiţi-l pe doctorul William J. Walsh, doctor în teologie, la adevărata credinţă. Buddha zeul lor întins pe o rină la muzeu. O ia uşor, cu mîna sub bărbie. Şi basto-naşe cu mirodenii aprinse. Nu ca Ecce Homo. Cunună de spini şi crucea. Bună idee a avut sfîntul Patrick cu tri­foiul cu patru foi. Beţişoarele cu care mănîncă ? Conmee ; Martin Cunningham îl cunoaşte ; ce distins arată. îmi pare rău că n-am tratat cu el s-o ia pe Molly în corul bisericii în loc de părintele Farley care pare prostănac, dar nu-i de loc prost. Aşa-i învaţă să se poarte. Ăstuia nici prin cap nu-i trece s-o întindă, cu ochelari fumurii pe nas şi cu sudoarea şiroaie pe faţă, să-i boteze pe negri, nu ? Ochelarii le-ar plăcea ălora cînd bate soarele în ei. Mi-ar place şi mie să-i văd cum se strîng în jur cu buzele

93

alea groase ale lor, toţi în transă, să-l asculte. Natură moartă. Chestiile astea ei le sorb ca pe lapte, pariez.

Mireasma răcoroasă a pietrei sfinte îl chema. Urcă treptele mîncate de vreme, împinse uşile batante şi intră încet, prin spate.

E ceva în curs, vreo slujbă în confreria asta a lor. Păcat că-i aşa pustiu. Un loc plăcut, discret, să stai alături de o fată frumoasă. Cine-i acesta lîngă mine ? aproapele meu ? Stau înghesuiţi cu ceasurile şi cu muzica asta de mort. Femeia de atunci la liturghia de la miezul nopţii. Al şaptelea cer. Femei îngenuncheate în bănci cu scapulare stacojii la gît, capetele aplecate. Un grup în genunchi în faţa altarului. Preotul trecea prin faţa lor, murmurînd, ţinînd lucrul acela în mîini. Se oprea la fiecare din ele, scotea o ostie, scutura o picătură sau două (le ţine în apă ?) şi i-l vîra uşurel în gură. Capul fiecăreia şi cu pălă­ria se înclinau tot mai în jos. Pe urmă, următoarea ; o bătrînică micuţă. Preotul se aplecă să i-l bage în gură, murmurînd toată vremea. Latineşte. Următoarea. închide ^ochii şi deschide gura. Ce ? Corpus. Trup. Leş. Bună ideea asta cu latina. La început îi ameţeşte. Ospiciu pentru mu­ribunzi. S-ar zice că nu-l mestecă ; îl înghit pur şi simplu. Nostimă idee : să mănînce bucăţele dintr-un stîrv tocmai canibalii se dau în vînt după aşa ceva.

Stătea la o parte privindu-le măştile oarbe care tre­ceau prin coridorul dintre bănci, una cîte una, căutîndu-şi locul. Se apropie de o bancă şi se aşeză pe locul din colţ, ţinîndu-şi cu grijă în braţe pălăria şi ziarul. Oalele astea pe care trebuie să le purtăm pe cap. Ar trebui s-avem pălării modelate fiecare după capul lui. Erau şi în jurul lui, ici colo, cu capetele aplecate în scapularele lor stacojii, aşteptînd să li se topească în stomacuri. Ceva cam cum e mazzothul ; un anumit fel de pîine ; azimă. Uită-te la ele. Pariez că aşa ceva le face fericite. Bombonica lor. Chiar. Da, pîinea îngerilor i se spune. E o idee ingenioasă aici, cam ca împărăţia lui Dumnezeu care e în ceea ce simţi. La prima comuniune. Şarlatanie de un penny du­micatul. Pe urmă se simt ca la o petrecere în familie, ca la teatru, toate în aceeaşi oală. Asta simt. Sigur. Nu mai sînt atît de singure. Şi pe urmă, o mare uşurare. Mai dă drumul la presiune. Lucrul există dacă crezi cu adevărat

84

în el. Vindecările de la Lourdes, apele uitării şi arătările lui Knock, statui sîngerînde. Bătrînul ăla a adormit acolo lingă boxa de confesiune. De unde şi sforăiturile. Credinţă oarbă. In siguranţă în braţele împărăţiei care va să vie. îi adoarme orice durere. Se mai trezeşte o dată pe vremea asta la anul.

îl văzu pe preot aşezînd caliciul cu comuniunea, bine la mijloc, şi îngenunchind o clipă în faţa lui, arătînd o talpă mare cenuşie de gheată pe după chestiunea cu dan­tele în care era înveştmîntat. închipuie-ţi că-şi pierde acul de la ai lui. N-ar mai şti ce să facă. Are şi o chelie la spate. Literele astea de pe spinare I.N.R.I. ? Nu ; I.H.S. Molly mi-a spus mie odată cînd am întrebat-o. Am păcă­tuit ; sau nu, am pătimit, asta înseamnă. Şi cealaltă însuşi Ne Renaşte Iarăşi.

Ne întîlnim într-o duminică după rozarii. Nu-mi mai nesocoti rugăminţile. Apare cu un văl şi o poşetă neagră. Amurg şi cu lumina din spate. S-ar putea să fie şi ea aici cu o panglică în jurul gîtului şi să facă totuşi şi treaba aialaltă, pe furiş. Caracterul lor. Individul acela care i-a trădat pe invincibili la proces, ăla, Carey îl chema, îşi lua împărtăşania aici în fiecare dimineaţă. Chiar în biserica asta. Peter Carey. Nu, la Peter Claver mă gîndesc acuma. Denis Carey. Ca să vezi. Nevastă şi şase copii acasă. Şi toată vremea complota asasinatul. Mironosiţii ăştia cu faţă de suferinzi, bine le zic, au tot­deauna aerul furiş şi ascuns. Nu sînt nici oameni de afa­ceri cinstiţi. O, nu, ea nu-i aici : floarea ; nu, nu. A propos, am rupt plicul ? Da, sub pod.

Preotul spălă caliciul, apoi deşertă curăţel resturile. Vin. E mai aristocratic aşa decît dacă de exemplu ar bea chestii din astea cu care-s ei obişnuiţi, bere Guinness sau vreo băutură de-asta de-a societăţilor de temperanţă, Wheatly biter de Dublin sau limonada Cantrell şi Co-chrane (aromatizată). Nu le dau aşa ceva ; vin prefăcut ; numai chestii din celelalte. Foarte mulţumesc de-aşa o mîngîiere. O înşelăciune pioasă, dar poate-i mai bine aşa : altminteri n-ar mai fi decît un şir de beţivi unul mai grozav ca celălalt perindîndu-i-se prin faţă, fiecare cerîndu-şi băuturica. Stranie toată atmosfera asta din. Foarte potrivită. Adică exact cum trebuie.

95

Domnul Bloom privi în spate către cor. N-au să dea drumul la muzică deloc. Păcat. Cine-o fi la orgă aici mă întreb ? Bătrînul Glyn, ăla se pricepe să facă instrumen­tul să cînte, în vibrato, cincizeci de lire pe an cică încasa pe strada Gardiner. Moily era în voce în ziua aceea, Stabat Maler de Rossini. Predica părintelui Bernard Vau-ghan întîi. Crist sau Pilat ? Crist, dar să nu ne ţii toată noaptea cu asta. Ei veniseră pentru muzică. Nici n-au mai bătut din picioare. Ai fi putut să auzi acul căzînd. I-am spus să-şi încerce vocea acolo, în colţ. Simţeai cum vi­brează în aer, plină, toată lumea se uita în sus.