James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

30

îmbrăcată ? 9,23. Ce mi-o fi venit să-mi cumpăr peria asta ? 9,24. M-am umflat după varza aia. Un fir de praf pe pielea ghetei ei.

Felul cum îşi freca, pe rînd, repede, vîrful pantofului de călcîiul ciorapului. Dimineaţa după balul de la bazar cîncl orchestra lui May a cîntat dansul orelor de Pon-chielli. Cum să explici ceasurile acelea de dimineaţă, amiaza pe urmă seara lăsîndu-se, pe urmă orele de noapte. Cum se spală ea pe dinţi. Asta a fost prima noapte. Capul, cînd dansează. Clapele evantaiului ciocnindu-se una de alta. Boylan ăsta o fi om înstărit ? Are bani. De ce ? Am băgat de seamă că respiraţia îi miroase frumos cînd dan­sează. N-are rost să fredoneze atunci. Vreo aluzie. Ciudată muzică aveau aseară. Oglinda era în umbră. îşi freca oglin­joara repede de jacheta de lînă deasupra sinului ei mare. Se uita în ea. Linii tremurate în ochii ei. Parcă totuşi nu se potriveşte.

Ceasuri de seară, fetele în voaluri cenuşii. Pe urmă ceasurile de noapte negre, cu pumnale şi măşti peste ochi. O idee poetică, trandafiriu, pe urmă auriu, pe urmă cenu­şiu, pe urmă negru. Şi e exact ca în viaţă. Ziua, pe urmă noaptea.

Rupse jumătate din povestirea cu premiu şi se şterse cu ea. Pe urmă îşi trase în sus pantalonii, îşi prinse brete­lele şi se încheie. Trase de uşa şleampătă a privatei şi ieşi din semiîntuneric la aer curat.

în lumina vie, uşurat şi limpezit la trup, îşi examina cu grijă pantalonii negri, manşetele, genunchii, umflăturile din dreptul genunchilor. La ce oră e înmormîntarea ? Să văd în ziar.

Un scrîşnet şi un vîjîit întunecos în văzduh, deasupra. Clopotele de la biserica Sfîntul Gheorghe. Băteau ora ; dangăt fieros, puternic, întunecos.

Heiho ! Heiho ! Heiho ! Heiho ! Heiho ! Heiho !

31
Fără un sfert. Şi uite, iar ; dangătul mai tare, urmîn-du-i prin aer, al treilea. Săracul Dignam !

Trecînd⁷¹ prin faţa camioanelor pe cheiul sir John Rogerson, domnul Leopold Bloom înainta sobru, pe lîngâ aleea Windmill, pe lîngă Leask, teascul de seminţe de in, pe lîngă oficiul poştal telegrafic. Aş fi putut să-i dau şi adresa asta. Şi prin faţa casei de ajutor a marinarilor. Se abătu de la zgomotele matinale ale cheiului şi o porni pe strada Lime. Pe lîngă locuinţele ieftine Brady, un ucenic de la tăbăcărie trîndăvea, cu găleata de deşeuri prinsă de braţ, fumînd dintr-o ţigară pe care o mesteca între dinţi. O fetiţă ceva mai mică şi cu o eczemă pe frunte îl ochea, frămîntîndu-şi neliniştită în mîini un cerc strîmb de btî-' toi. Spune-i că dacă mai fumează nu mai creşte. Ei, lasă-l în pace. La urma urmei viaţa nu-i nici pentru el chiar aşa uşoară ! Stă şi-aşteaptâ prin faţa circiumelor să-l ducă pe taică-su acasă. Hai acasă la mama, tată. E-o oră moartă ; nici nu sînt prea mulţi pe aici. Traversă strada Town-send, trecu de faţada încruntată a sălii Bethel. El, da i casa lui ; Aleph. Beth. Şi pe lîngă Nichols, cu pomoele funebre. La unsprezece. Mai e vreme. Pariez că Keîleher, Corny, a pus mîna pe înmormîntare pentru O'Neiîl. Cînta cu ochii închişi. Corney. Am întîlnit-o odată în parc. Pe întuneric. Ce mai chestie. Turnătoare pentru politie. Cum şi-a mai dat numele şi adresa, cît ai zice peşte. Sigur că i-a suflat-o înmormîntarea. îl îngroapă cît mai ieftin în ce-o da Dumnezeu. Şi cu tara-rara tara-rara.

La aleea Westland se opri în faţa vitrinei de la Bel-fast şi Oriental Tea Company şi citi inscripţiile de pe pacheţelele de hîrtie groasă, lucioasă : calitate de lux, ca­litatea întîi, ceai de familie. Cam cald. Ceai. Trebuie să-i cer lui Tom Kernan. Dar nu pot să-i spun aşa ceva la o înmormîntare. In vreme ce ochii îi citeau încă, docili, îşi scoase pălăria inhalîndu-i liniştit mirosul de ulei de păr şi îşi trecu mîna dreaptă cu o graţie înceată peste frunte şi păr. Foarte cald, dimineaţa asta. Pe sub pleoa­pele coborîte leneş ochii îi căzură pe funda micuţă a benzii

82

de piele înăuntrul pălăriei de lux. Acolo chiar. Mîna dreaptă îi pătrunse în cupa deschisă a pălăriei. Degetele îi găsiră repede un cartonaş sub banda de piele şi-l trans­ferară în buzunarul de la vestă.

Ce cald. Mîna dreaptă îi trecu încă o dată, mai încet, peste banda de piele : calitate de lux, din cele mai bune soiuri de Ceylon. Extremul Orient. Frumoase locuri tre­buie să fie : grădinile de paradis ale lumii, frunze uriaşe, leneşe, pe care să pluteşti în voie, cactuşi, pajişti cu flori, liane şerpuitoare, li se spune. Mă întreb, chiar aşa o fi. Toţi cingalezii ăştia, tolăniţi la soare, o duc tot într-un dolce far niente. Nici nu ridică un deget cît e ziua de lungă. Dorm şase luni pe an. Prea cald şi ca să se mai certe între ei. Influenţa climatului. Letargie. Flori ale leneviei. Se hrănesc mai mult cu aer. Azoturi. Soarele din grădina botanică. Plante sensibile. Lotuşi. Petalele prea obosite ca să mai. Boala somnului pluteşte în aer. Păşeşti pe petale de trandafiri. închipuie-ţi, să mai mă-nînci ciorbă de burtă sau friptură. De unde era ăla pe care l-am văzut în poză nu ştiu unde. A, pe marea moartă, plutind pe spate, şi citea o carte, cu umbreluţa de soare deschisă. Nici n-ai putea să te dai la fund, chiar dacă ai încerca, aşa e de densă de sare. Din cauză că greutatea apei, nu, greutatea trupului în apă este egală cu greuta­tea. Sau e volumul egal cu greutatea ? E-o lege, ceva în genul acesta. Vance, spectrul solar cum îi spuneam, la liceu, cum mai trosnea din degete cînd îşi ţinea lecţia. Materie pentru colegiu. Ce mai colegiu. Ce e greutatea cu adevărat cînd spui greutate ? Treizeci şi două de picioare pe secundă, per secundă. Legea căderii corpuri­lor : per secundă, per secundă. Toate cad pe pămînt. Pă-mîntul. E forţa gravităţii pămîntului asta e greutatea.

Se întoarse şi traversă cu pas sprinten drumul. Cum mergea ea, cu cîrnaţii în mînă ? Cam aşa. Mergînd îna­inte, scoase Freeman-ul împăturit din buzunarul dintr-o parte, îl desfăcu, îl strînse în sul pe sensul lungimii şi începu să se lovească la fiecare pas săltăreţ pe cracul pantalonului. Cu aer neglijent : am trecut doar să văd. Per secundă, per secundă. Per secundă, la fiecare secundă înseamnă. De pe trotuar aruncă o privire ageră prin uşa

83

oficiului poştal. Prea tîrziu pentru cutia de scrisori. Se depun înăuntru. Nimeni. înăuntru.

Întinse cartonaşul prin ghişeul cu grilaj.

— Sînt scrisori pentru mine ? întrebă.

în timp ce funcţionara căuta într-o boxă, privi la afişul pentru recrutări care exhiba soldaţi din toate ar­mele, în uniforme de paradă ; şi-şi ridică vîrful sulului spre nări, inhalînd mirosul de hîrtie ieftină proaspăt tipărită. Probabil nu mi-a răspuns. Am mers prea departe data trecută.

Funcţionara îi întinse îndărăt prin ferestruica ghişeu-lui cartonaşul împreună cu o scrisoare. îi mulţumi arun-cînd o privire grăbită spre plicul cu adresa bătută la maşină.