James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

68

69

viaţă, în registrul uniunii. Poţi să plăteşti zece peşin, şi restul în rate anuale. Bleibtreustrasse, 34, Berlin, W. 15.

Nu-i de mine asta. Dar e totuşi o idee aici.

Privi vitele, aburite în aburul căldurii de argint. Măslini argintaţi de praf. Zile lungi, liniştite ; cureţi copacii, se coc roadele. Măslinile se strîng în vase mari, nu ? Mi-au mai rămas cîteva de la Andrews. Molly le scuipă. Le ştie bine gustul, acum. Portocalele în hîrtie subţire, împache­tate în lăzi. Şi lămîile. De mirare că Citron, săracul, mai trăieşte încă, acolo, la parada de Sfîntul Kevin. Şi Mas-tiansky, cu citera lui veche. Frumoase mai erau serile, atunci. Molly în scaunul de răchită al lui Citron. îţi face plăcere să le ţii în mînă, fructe proaspete, cerate, le strîngi în mînă, le ridici la nas, le miroşi aroma. Chiar aşa, grea, dulce, o mireasmă de sălbăticie. întotdeauna la fel, an după an. Şi luau şi o grămadă de bani pe ele, mi-a spus Moisel. Piaţa Arbutus, strada Plăcerii : timpuri frumoase, pe vremuri. Trebuie să fie fără nici un defect, zicea. Şi vin tocmai de acolo : Spania, Gibraltar, Mediterana, Levantul. Lăzile înşiruite pe chei, la Jaffa, un tip care le trece în registru, marinari în salopete murdare, le încarcă. Uite-l şi pe cum-îl-cheamă, iese acum. Ce mai faceţi ? Nu mă vede. Unul pe care-l ştii doar cît să-l saluţi, un tip cam plicticos. Din spate, parcă-i căpitanul ăla norvegian. Mă întreb dac-am să-l întîlnesc astăzi. O stropitoare. Ca să stîrnească ploaia. Precum în cer aşa şi pe pămînt.

Un nor începu să acopere soarele, cu totul, pe încetul, cu totul. Cenuşiu. Departe.

Nu, nu aşa. O ţară golaşă, pustiu arid. Lac vulcanic, marea moartă ; nici un peşte, fără ierburi, adîncită în pămînt. Nici un vînt să-i stîrnească valurile, metal cenuşiu, ape înceţoşate, otrăvite. Ploaia de pucioasă, i-au spus, căzînd peste ei : cetăţile din cîmpie : Sodoma, Gomora, Edom. Toate, nume moarte. O mare moartă într-o ţară moartă, cenuşie, bătrînă. Bătrînă acum. A născut cea mai veche stirpe, cea dintîi. O bătrînă încovoiată traversă dinspre Cassidy, strîngînd în mînă gîtul unei sticle. Oame­nii cei mai bătrîni. Au rătăcit departe departe pe întreg pămîntul, captivitate după captivitate, înmulţindu-se, mu­rind, născîndu-se pretutindeni. Şi acuma uite cum zace mort pămîntul acesta. Acum nu mai poate să nască. Mort;

70

ale unei bătrîne, mitra cenuşie întru adîncuri alunecînd a lumii.

Dezolare.

O oroare cenuşie îi brazdă întreg trupul. împăturind foaia în buzunar o luă pe strada Eccles, grăbindu-se către casă. Uleiuri reci îi alunecau prin vine, îngheţîndu-i sîn-gele : bătrîneţea aşternîndu-i pe trup o crustă, o mantie de sare. Ei, acum sînt aici. Dimineaţa îţi şopteşte imagini urîcioase. M-am sculat cu dosul în sus. Trebuie să m-apuc iar de exerciţiile alea din Sandow. în jos pe mîini. Case de cărămidă cafenii, buburoase. Numărul opt încă nu s-a închiriat. De ce oare ? Valoarea locativă e doar de douăzeci şi opt. Adresaţi-vă la Towers, Battersby, North, Mac-Arthur : fereastra salonului toată numai afişe. Plasture pe un ochi bolnav. Să simţi aburul blînd al ceaiului, fumul din cratiţă, untul sîsîind. Mai aproape de carnea ei bogată, caldă încă din pat. Da, da.

Grăbită, lumina de soare caldă revărsîndu-se în fugă dinspre Berkeley Road, rapidă. în sandale înguste, pe că­rarea pe care tot ea o lumina. Aleargă, aleargă, să mă în-tîmpine, o fată cu părul de aur în vînt.

"Două scrisori şi o carte poştală pe jos în hol. Se opri să le ridice. Doamnei Marion Bloom. Inima lui grăbită încetini deodată. Scris energic. Doamna Marion ^G1.

— Poldy !

Intrînd în dormitor îşi închise pe jumătate ochii şi înainta prin amurgul cald, galben, către capul ei zburlit.

— Pentru cine sînt scrisorile ? Le privi. Mullingar. Milly.

— O scrisoare pentru mine de la Milly, spuse cu grijă, şi o carte poştală pentru tine. Şi ai şi o scrisoare.

Depuse cartea poştală şi scrisoarea pe pătura împletită lîngă curba pe care o formau genunchii ei.

— Vrei să-ţi ridic transperantul ?

Ridică transperantul, trâgîndu-l uşor, treptat, văzu cu coada ochilor cum ea aruncă o privire asupra scrisorii şi o îndesă apoi sub pernă.

— Ajunge atit ? întrebă întorcîndu-se spre ea.

Ea îşi citea cartea poştală, sprijinindu-se într-un cot.