James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

(Rîsete)

QUAKERLYSTER (A tempo) : Dar cine-o vrea să-mi fure bunul meu renume...

STEPHEN (Stringendo) ; El însuşi şi-a ascuns numele său, nume frumos, William, în piese, un figurant ici, un clown dincolo, aşa cum pictorul în Italia demult îşi punea chipul său în vreun colţ mai întunecos al pînzei. Şi l-a dezvăluit în sonete, unde Will apare la tot pasul. Ca şi lui John O'Gaunt^numele lui îi e scump sieşi, la fel de scump ca şi blazonul pe care şi l-a jinduit atîta, linguşindu-i pe unul şi pe altul, pe bandă de negru o lance cu vîrf de argint, honorificabilitudinitatibus²³⁵, mai scumpă decît , gloria lui, el cel mai mare cutremurător al scenei în ţara sa. Ce-i un nume ? Asta ne întrebăm şi noi în copilărie cînd scriem numele despre care ni se spune că-i al nostru. O stea, o. stea pe lumină de zi, un balaur de foc s-a înălţat la naşterea lui. Strălucea ziua, singură pe cer, mai lumi­noasă decît Venus noaptea, şi noaptea lucea mai vie asupra deltei din Cassiopeea, constelaţia răsturnată care e semnă­tura iniţialei sale printre stele. O urmărea cu privirile, lunecînd jos pe orizont, la răsărit de ursă, pe cînd umbla prin „câmpurile adormite vara în miez de noapte, întor-cîndu-se de la Shottery şi din braţele ei. ^25li

Sînt amîndoi mulţumiţi. Şi eu.

Să nu le spui că de abia împlinise nouă ani cînd steaua s-a stins.

Şi din braţele ei.

251

Aştepta să fie petit şi luat cu de-a sila. Mda, famen. Pe tine cine să te peţească ?

Citeşte în ceruri. Autontimerumenos. Bous Stepha-noumenos. Unde ţi-e ţie configuraţia ? Stephen. Ştefan, pe-un cal bălan. S.D., sua donna. Giă : di lui. Gelindo ri-solve di non amar S.D.²⁵⁷

— Ce-i asta, domnule Dedalus ? întrebă bibliotecarul puritan. E vorba de vreun fenomen ceresc ?

— O stea noaptea, spuse Stephen, un stîlp de foc ziua. Ce-ar mai fi de vorbit ?

Stephen îşi privi pălăria, bastonul, ghetele.

Stephanos, coroana mea. Sabia mea. Ghetele lui îmi strică linia piciorului. Să-mi cumpăr o pereche. Găuri în ciorapi. Şi batista.

— Ştii să te foloseşti de nume proprii, conveni John Eglinton. Şi numele dumitale este destul de straniu. Presu­pun că asta explică umorile dumitale fantastice.

Mda, mie, Magee şi Mulligan.

Artefactor fabulos, om asemenea eretelui. Zburat-ai. încotro ? Newhaven-Dieppe, pasager de ultima clasă. Paris şi-;ndărăt. Nagîţ. Icar. Pater, ait. împroşcat în fund de mare, prăvălit, rostogolindu-se. Nagîţ eşti tu. Nagîţ el.^2r>s

Domnul Best cu liniştit zel îşi ridică acelaşi caiet de notiţe spunînd :

— Asta e foarte interesant, pentru că acelaşi motiv el fratelui, înţelegeţi, îl găsim şi în miturile vechi irlan­deze, întocmai cum spui dumneata. Cei trei fraţi Shake-. speare. Şi în Grimm, ţii minte, basmele cu 'zîne. Fratele al treilea, care se însoară cu frumoasa adormită şi ia partea cea mai bună.

Cel mai bun dintre bunii fraţi Best. Bun, mai bun, cel mai bun, best.

Bibliotecarul quaker scîrţîia legănîndu-se pe călcîie mai aproape.

— Aş vrea să ştiu, spuse, la care frate te... înţeleg că ai sugerat că a fost ceva suspect în conduita unuia dintre fraţi... Dar poate anticipez ?

Se surprinse avansînd prea tare ; îi privi pe toţi în jur, se stăpîni.

Un funcţionar clamă din prag : 252

— Domnul Lyster ! părintele Dineen ar dori.:.

— A, părintele Dineen ! îndată.

Grăbit, pe dată scîrţîind, 'ndată-'ndată se ndduse. John Eglinton prelua floreta.

— Haide, zise. Să auzim ce ai de spus despre Richard şi Edmund. I-ai lăsat la urmă, nu-i aşa ?

— Cînd vă cer să vă amintiţi de aceşti doi domni, nenea Richie şi unchiul Edmund, răspunse Stephen, mă gîndesc că vă cer poate prea mult. Un frate îl uiţi la fel de uşor ca pe-o umbrelă.

Nagîţ. .

Unde-i fratele tău ? în Aula apotecarilor. Cremenea mea. El, pe urmă Cranly, Mulligan ; acum aceştia. Vor­beşte, vorbeşte. Dar să făptuieşti. Să făptuieşti vorbele. Batjocoresc ca să te pună la încercare. La fapte. Să se înfăptuiască asupră-ţi. ^

Nagîţ.

Am obosit de vocea mea, glasul lui Esau. Regatul meu

pentru ceva de băut. Mai departe.

— Veţi spune că numele acestea se aflau în cronicile de unde el şi-a scos substanţa pieselor. De ce le-a ales însă pe ele în locul altora ? Richard, un cocoşat fiu de tîrfă, un bastard, îi face curte văduvitei Ann (Ce-nseamnă-un nume?), o peţeşte şi o cucereşte, pe ea, văduva veselă a unui alt fecior de tîrfă! Richard cuceritorul, al treilea frate, a venit după William cuceritul. Celelalte patru acte ale piesei atîrnă apoi Iălîi de acest act întîiul. Dintre toţi regii Angliei este singurul rigă scos din teacă de respectul lui Shake-speare, îngerul lumii. De ce intriga secundară din Regele Lear, în care apare Edmund, a fost luată cu totul din Arcadia lui Sydney, coaptă degrabă şi vîrîtă ca umplutură într-o legendă celtică de dinainte de începuturile istoriei ?

— Aşa era felul de a proceda al lui Will, îl apără John Eglinton. Acuma noi n-am mai combina o saga norvegă cu extrase dintr-un roman de Meredith. Que voulez-vous ? cum ar spune Moore. El de pildă îşi aşază Boemia pe ţărmul mării şi-l face pe Ulise să citeze din Aristotel.

— De ce ? îşi răspunse sieşi Stephen. Pentru că tema fratelui fals, sau uzurpator, sau adulterin, al tuturor celor

253

\

trei într-unui singur, îi este lui Shakespeare, cum nu-i sînt săracii, întotdeauna aproape. Nota aceasta a exilului, exil de la inimă, surghiun de acasă, sună fără întrerupere, de la Cei doi tineri din Verona înainte, pînă cînd Prospero îşi frînge bagheta, o-ngroapă la anume coţi în pămînt şi îşi îneacă apoi şi cartea. Se învolburează în miezul vieţii lui. .se răsfrînge în vreo alta. se repetă, protasis, epitasis, ca-tastasis, catastrofă. Se repetă, iarăşi, cînd el e aproape de mormînt, cînd fiica lui măritată, Susan, aşchie din ciotul lui, e acuzată de adulter. însă acesta a fost păcatul originar care i-a întunecat înţelegerea, i-a slăbit voinţa şi a lăsat în el o puternică înclinaţie spre rău. Cuvintele sînt cele ale cinstiţilor episcopi de Maynooth ; un păcat originar şi, ca şi păcatul originar, săvîrşit de un altul în al cărui păcat şi el a păcătuit. E acolo, printre rînduri, în ultimele cuvinte pe care le-a mai scris, e preschimbat în piatră pe lespedea de mormînt sub care oasele ei patru încrucişate nu trebuie să se odihnească. Timpul n-a oferit adevărul acesta. Fru­museţea şi liniştea nu l-au risipit întru nefiinţă. Se află, într-o varietate infinită, pretutindeni în lumea pe care a creat-o el, în Mult zgomot pentru nimic, de două ori în Cum vă place, în Furtuna, în Hamlet, în Măsură pentru măsură şi în toate celelalte piese pe care nu le-am citit.

Rîse, ca să-şi elibereze mintea de sub robia minţii. Eglinton judecătorul rezumă.

— Adevărul se află la mijloc, afirmă el. El este şi stafia şi prinţul. Este totul în toate.

— Este, spuse Stephen. Băiatul, adolescentul în actul întîi este bărbatul din actul cinci. Totul în toate. în Cymbeline, în Othello el este şi codoaşa şi încornoratul. El înfăptuieşte şi asupra-i se înfăptuieşte. îndrăgostit de un ideal sau de o perversitate, ca şi Jose el o ucide pe ade­vărata Carmen. Intelectul său nemilos este Iago încornorat şi înnebunit fără încetare voind ca maurul din el să sufere.

— Cucu ! Cucu ! clămpăni Cuck Mulligan libidinos. P, cuvînt al spaimei !

Bolta întunecată deasupra primi, reverberă.

— Şi ce personaj e Iago ! exclamă John Eglinton nelă-Sîndu-se intimidat. Cînd am spus tot ce se putea spune, Dumas fils (sau o fi fost Dumas pere ?) are dreptate. După

254

Dumnezeu, Shakespeare a creat cele mai multe pe lumea asta.

— în bărbat el nu mai găseşte nici o plăcere, şi nici în femeie, spuse Stephen. ^m. Se reîntoarce, după o absenţă de o viaţă, la acel. loc de pe pămînt unde s-a născut, unde întotdeauna a fost, bărbat sau băieţandru, un martor tăcut, şi acolo, călătoria sa pe pămînt încheiată, îşi înfige în pămîntul dudul.²⁶¹ Pe urmă moare. Mişcarea s-a încheiat. Groparii îl îngroapă pe Hamlet pere şi pe Hamlet fils. Rege şi prinţ, uniţi în cele din urmă în moarte, şi cu muzica potrivită. Şi, chiar dacă asasinaţi sau trădaţi, plînşi de toate inimile firave şi blînde, danezi sau dublinezi, jalea pentru morţi înseamnă singura tovarăşă de viaţă de care refuză să fie despărţiţi. Dacă vă place epilogul, priviţi-l îndelung : prosperul Prospero, omul cel mai bun recom­pensat, Lizzie, ciotul de iubire al bunicului, şi unchiul Richie, omul cel rău, împins de, dreptatea poetică în locul unde se duc negrii cei răi. Cortina cade cu forţă. El a găsit în lumea de afară ca fiind actuale cele ce în lumea dinăun­tru erau posibile. Maeterlinck spuse : Dacă Socrate iese din casă de la el astăzi, îl va găsi pe înţelept aşezat pe prag. Dacă Iuda iese la noapte paşii lui către Iuda îl vor duce. ²⁰² Fiecare viaţă e alcătuită din multe zile, zi după zi. Umblăm prin noi înşine, întîlnind tîlhari, fantome, uriaşi, bătrîni, tineri, soţii, văduve, cumnaţi. Dar întot­deauna întîlnindu-ne pe noi înşine. Dramaturgul care a scris un in-folio al lumii acesteia şi l-a şi scris prost (El ne-a dat întîi lumina şi soarele abia două zile mai tîrziu), stăpînul lucrurilor care sînt, pe care cei. mai romani dintre catolici îl numesc dio boia, zeul călău, este fără îndoială totul în toate în toţi dintre noi, rîndaş şi măcelar, şi ar putea fi şi codoaşă şi încornorat, decît că, în economia cerurilor, întrevăzută de Hamlet, nu mai există căsătorii, l-a slăvit pe om, înger androgin, fiindu-şi esenţă lui însuşi.

— Eureka ! strigă Buck Mulligan. Eureka !

Dintr-o dată făcut fericit, sări în sus şi ajunse dintr-un pas la pupitrul lui John Eglinton.

— îmi daţi voie ? spuse. Domnul a vorbit către Malachi, începu să mîzgălească pe o bucăţică de hîrtie.

Să iau nişte foi de hîrtie cînd plec.

255

■— Cei care sînt căsătoriţi, spuse domnul Best. douce herald, toţi în afară de unul, vor trăi. Restul vor rămîne mai departe aşa cum sînt. ^m' .'~ _

Rîse, el necăsătorit, către Eglinton Johanhes, laureat în artele celibaciei.

~ Nenuntiţi, nerăzgîiaţi, temători de capricii, îşi răsfoiesc, urmărind cu degetul noapte de noapte, fiecare, ediţia variorum din îmblînzirea scorpiei.

— Ne-ai dezamăgit, îi spuse fără menajamente John Eglinton lui Stephen. Ne-ai adus pînă aici, ca să ne-arăţi un triunghi franţuzesc. Dumneata crezi în teoria dumitale ?

— Nu, spuse Stephen prompt.

— Ai s-o. scrii ? întrebă domnul Best. Ar trebui s-o faci într-un dialog, înţelegi, ca dialogurile platonice pe care le scria Wilde.

John Eclectiton rîse dublu.

— De, în cazul acesta, spuse el, nu văd de ce te-ai aştepta să primeşti bani pentru ea, întrucât nici dum­neata singur n-o crezi adevărată. Dowden consideră că există un mister în Hamlet, dar nu ne spune mai "mult. lierr BÎeibtreu, omul pe care l-a întâlnit Piper la Berlin, şi care lucrează acum la teoria cu Rutland, crede că secretul se ascunde în monumentul de la Stratford. Are de gînd să-i facă o vizită actualului duce, spuse Piper, şi să-i dove­dească concret că strămoşul său a scris piesele. Pentru Înălţimea Sa are să fie o surpriză. Insă el crede în teo­ria lui.

Eu cred, O, Doamne, ajută necredinţa mea. Adică, aju-tă-mă să cred sau ajută-mă să nu-cred ? Cine te-ajută să crezi ? Egomen. Cine să nu crezi ? Alt tip.

— Eşti singurul colaborator la Dana care cere arginţi. Şi pe urmă, nu ştiu dacă se poate în numărul viitor. Fred Ryan are nevoie de spaţiu pentru un articol economic.

Frederian. Doi bani de-argint mi-a împrumutat. Să treci greul. Economie politică.

— Pentru o guinee, spuse Stephen, vă dau permisiunea să publicaţi discuţia noastră.

Buck Mulligan îşi ridică ochii de la mîzgălelile lui surîzătoare, surîzînd ; şi apoi spuse grav, îndulcindu-şi maliţia :

256

— L-am vizitat pe bardul Kinch la reşedinţa sa de vară în susul străzii Mecklenburgh şi l-am găsit adîncit în studiul Summa contra Gentiles, în compania a două doamne gonoreice. Proaspăta Nolly şi Rosalie, tîrfa de pe cheiul de cărbuni. _:

Se întrerupse.

— Haide, Kinch. Haide, rătăcitorele Aengus al pă­sărilor.

Haide, Kinch, ai mîncat tot ce-am mai lăsat noi. Da,' am să vă servesc resturile şi rămăşiţele. Stephen se ridică. Viaţa-i din multe zile. Dar şi asta are un sfîrşit.

— Ne vedem diseară, spuse John Eglinton. Notre ami Moore zice că Malachi Mulligan nu poate să lipsească.

Buck Mulligan îşi flutură foaia de hîrtie şi panamaua.

— Monsieur Moore, spuse, profesor de literatură fran­ceză pentru tineretul Irlandei. Voi fi de faţă. Haide, Kinch, barzii au nevoie de băutură. Poţi să mergi drept ?

Rîzînd el...

Tot de băut pînă la unsprezece. Bucuriile celor o mie şi una de nopţi irlandeze.

Paiaţă...

Stephen urmînd o paiaţă..:

într-o zi la Biblioteca Naţională am avut o discuţie. Shakes-tremur. După dosul său de paiaţă am mers şi eu. I-am frecat bătătura din călcîi.

Stephen salutînd, apoi mohorît cu totul, îl urma pe un bufon, o paiaţă cu frizura îngrijită, tuns proaspăt, ieşind din chilia boltită în lumina de zi, orbitoare, a negîndului.

Ce-am învăţat eu ? Despre ei ? Despre mine ?

Să merg precum Haines acum.

Sala cititorilor obişnuiţi. în registrul cititorilor Cashel Boyle O'Connor Fitzmaurice Tisdall Farrell îşi parafează polisilabele. Item : Era nebun Hamlet ? Chelia cucernică a quakerului cu un protestant, discutînd despre cărţi.

— O, vă rog, domnul meu... Aş fi cit se poate de în-cîntat...

încîntat Buck Mulligan îşi cînta sieşi în cîntecele-de-ncîntare, sieşi clătinînd din cap :

— Un popou pomădat.

257

— UUse, voi. 1

Uşa turnantă.

Nu-i ?... Pălăria cu panglica albastră... Scriind apli­cat... Ce ? A ridicat capul ?...

Curba balustradei, Mincius lin lunecînd.

Puck MuUigan în cască panama, cobora treaptă cu treaptă, fredonînd, iambic.