James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

Dar chiar dacă ea-i doar o muncitoare Şi nu poartă straie bogate

Barabum

Totuşi eu sînt un fel

De voinic din Yorkshire în ochii ei

Mica mea roză din Yorkshire

Barabum.

De cealaltă parte a zidului, participanţii la cursa de un sfert de milă handicap. M. C. Green, H. Thrift, T. M. Patey, C. Scaife, J. B. Jeffs, G. N. Morphy, F. Stevenson, C. Ad-derly, şi W. C. Huggard îşi luară plecarea pe rînd. Tre-cînd pe lîngă hotelul lui Finn, Cashel Boyle Fitzmaurice Tisdall Farrell privea printr-un monoclu furios printre căleşti la capul domnului E. M. Solomons la fereastra vice-consulatului austro-ungar. Mai departe, pe strada Leinster, lîngă poarta Colegiului Trinity, un soldat credincios al regelui, trompet de elită, îşi atinse şapca de vînător. Pe cînd caii lucioşi treceau majestuoşi prin piaţa Merrion,

304

domnişorul Patrick Aloysius Dignam aşteptînd, văzu sa­luturi adresîndu-i-se domnului cu pălărie înaltă şi-şi ri­dică şi el şapca lui nouă neagră cu degete unsuroase de la htrtia cu cotlete de porc. Gulerul i se ridică şi el. Vice­regele în drum spre inaugurarea bazarului Mirus pentru a contribui la fondurile spitalului Mercer trecea cu suita sa către strada Lower Mount. Trecu pe lîngă un tînăr orb în faţă la Broadbent. Pe strada Lower Mount un pieton într-un macferlan cafeniu, mîncînd o bucată de pîine uscată, trecu repede şi scăpînd neatins prin calea vice­regelui. La podul Royal Canal de pe afişele de pe palisadă domnul Eugene Stratton, cu buzele sale groase rînjitoare ura tuturor oaspeţilor bun venit în oraşul Pembroke. La colţul bulevardului Haddington două femei cu rochiile murdare de nisip se opriră şi ele împreună cu o umbrelă şi o bocceluţă în care se rostogoleau ciocnindu-se unspre­zece scoici, să privească cu admiraţie pe lordul primar şi doamna primăreasă fără lanţul Iui de aur. Pe bulevardele Northumberland şi Landsdowne, Excelenţa Sa acuză punctual primirea saluturilor din partea a patru pietoni răzleţi bărbaţi, salutul a doi mici elevi din poarta grădinii casei despre care se spunea că fusese admirată de răpo­sata regină cînd vizitase capitala irlandeză împreună cu soţul ei, prinţul consort, în 1849 şi salutul vajnicilor pan­taloni ai lui Almidano Artifoni înghiţiţi de o uşă tocmai închizîndu-se.

lîngă aur ascultînd potcoavele, oţelclinche-

Bronz nind.²⁷⁷

Sonsolenscse impersinense.

Pieliţe, sugînd pieliţe de pe o unghie butucănoasă, pieliţe.

Oribil ! Şi aur fulgerând mai tare.

O notă-n cvintă răguşită sunînd.

Plaf. Bum albastru-nflorind în.

Păr de aur strîns în coc înalt.

Roză tresăltînd pe sîni mătăsoşi în satin, roză de Castilia.

Triluri, triluri : Idolores.

305

Ia ocheşte ! cine-i în... ochiada de aur ?

Cline chinchenind în bronz milos.

Şi o chemare pură, prelungă, zvîcnind. Chemare jin-duind stins murind.

Ademenitoare. Dulci cuvinte. Dar iată ! Stelele lumi­noase se sting. O roză ! Note limpezi ciripind răspunsuri. Castilia. Se-arată zorile.

Clinchet de birjă lejer clinchenind.

Monedă sunînd, ceas bătînd.

Mărturisire. Semnez. Dac-aş. Pocnet de jartieră. Să nu te părăsesc. Plici La cloche ! Plici pe coapsă. Mărturisire. Caldă. Iubita mea, adio.

Birje. Bloo.

Bum pe coarde disonante. Cînd iubirea soarbe. Răz­boi ! Război ! Timpane.

O pînză ! Un voal vălurind pe valuri.

Pierdut. Sturzul fluid fluierînd. Totul e pierdut acum.

Corn. Cocoarne.

Cînd a văzut întîi. Vai. mie !

Clipocire vîseoasă. Zvîcnire mustoasă.

Ciripitoare. O, ademenire. Ispititoare.

Martha ! Vino !

Clapclop. Clipclap. Clapiclap.

Doamnena maia uzitaş aceva.

Surdul cu chelie Pat a adus hîrtie şi cuţit şi-a luat.

O chemare-n miez de noapte, clar de lună, şoapte : departe, departe.

Mă simt atît de trist. P.S. Atît de singuratec înflorind. ■ Ascultă !

Cornul de mare rece ţepos şerpuit. Ai tu ? Fiecare şi pentru celălalt, plescăit şi muget tăcut.

Perle ; unde ea. Rapsodiile lui Liszt. Hissss.

Nu crezi ?

Nu am ; nu, nu ; cred ; Lidlyd. Cu un coc cu un caro. Negru.

Cuecouadîncă Haide, Ben, hai.

Aşteaptă tu-n timp ce-aşteaptă. Hi hi. Aşteaptă tu-ri timp ce hi.

Dar stai şi-aşteaptă !

306

Adine în întunecosul miez al pămîntului. Comoara im­pură adînc împlîntată.

Naminedamine. Toţi s-au dus. Toţi au căzut.

Micuţă, cu tremurătoarele foi de ferigă ale părului ei feciorelnic.

Amin ! Scrîşnea de furie.

în sus. în jos şi-n sus. Un rece baton iscîndu-se.

Bronzalydia lîngă minaurita.

Cu bronz, cu aur, în verdeoceanic de umbră. Bloom. Bătrînul Bloom înfloritul.

Se-alintă, se zbate cu cară cu co.

Rugaţi-vă pentru el ! Rugaţi-vă oameni buni ! r Degetele lui gutoase bătînd darabana-n ritm.

Bigbenaben. Big Benben.

Ultima roză castiliană a verii rămasă în bum floare mă simt atît de trist singur.

Pihi. Un vînt mic vîntind pihi.

Oameni adevăraţi. Lid Ker Cow De şi Doll. Ba, da. Oameni ca voi. Ridicaţi-vă cu cline şi clunc.

Fff ! Ou !

Unde-i bronzul de-aproape ? Unde-i aur de departe ? Unde-s copitele-n trap ?

Rrrpr. Kraaa. Kraandl.

Atunci, nu pînă-atunci. Si eppripfftappful. Fi-va pfrvrîtt. Gata. începem !

Bronz lîngă aur, capul domnişoarei Douce aiături de capul domnişoarei Kennedy, peste perdeluţele ferestrei de la barul Ormond auzeau copitele viceregale trecind, sunîndu-şi oţelul.

— Ea e ? întrebă domnişoara Kennedy. Domnişoara Douce spuse da, aşezată acolo cu exa sa,

cenuşiu de perlă şi eau de Nil.

— Delicios contrast, spuse domnişoara Kennedy. Cînd cu totul înfrigurată domnişoara Douce spuse

excitată :

— Uită-te la ăla cu jobenu' de mătase.

■— Cine ? Unde ? întrebă auria şi mai excitată.

307

— în caleaşca a doua, spuseră buzele umede ale dom­nişoarei Douce, rîzînd în soare. Se uită. Stai să văd.

Săgeta, toată în bronz, în colţul celălalt al sălii, tur-tindu-şi faţa de geam într-un halo de suflare precipitată. Buzele umede-i tremurau :

— Moare să se uite-ndărăt. Rîse :

— Ho ! Nu-s idioţi bărbaţii ? Cu tristeţe.

Domnişoara Kennedy păşi agale, tristă, din lumina strălucitoare, petrecîndu-şi o buclă desprinsă pe după ureche. Păşind încet, tristă, acum nemaifiind de aur, îşi răsucea împletind-o o buclă. Tristă îşi împletea înaintînd agale păr de aur pe după o ureche adine arcuită.

— Da' tot ei au partea a bună, tristă spuse ea apoi. Un bărbat.

Bîocine trecea pe la pipele lui Moulang, purtînd la pieptul său plăcerile păcatului, pe lingă antichităţile lui V/ine în memorie purtînd dulci cuvinte ale păcatului, pe lingă tăvile întunecate filigranate de la Carrol, pentru Raoul.

Picoloul spre ele, ele în bar. sirenele barului, veni. Pentru ele pe el neluîndu-l în seamă îşi băngăni pe tej­ghea tava cu porţelanuri sunătoare. Şi

— Uite-vă ceaiurile, spuse.

Domnişoara Kennedy cu maniere graţioase transpuse tava de ceai mai jos pe o ladă de apă minerală, întoarsă, ascunzînd-o vederii, mai jos.

— Ce-i acolo ? picoloul sonor întrebă fără maniere. •— Ghici, replică domnişoara Douce, părăsindu-şi

punctul de observaţie.

— E drăguţul tău, nu ?

Un bronz mîndru-i răspunse cu superbie :

— Am să mă plîng de tine doamnei de Massey dacă mai aud vreuna din insolenţele tale impertinente.

— Sonsolensese impersinense, pufni grosolan pico-lorîtul ; retrăgîndu-se la ameninţările ei aşa cum venise.

Bloom. înflorire tristă.

Spre floarea ei înfloritor încruntîndu-se domnişoara Douce spuse :

308

— Teribil de enervant mai e şi mucosul ăsta. Dacă nu-Şi bagă minţile în cap am să-i lungesc urechile de-o poştă.

Cu maniere de doamnă în contrast delicios.

— Nu-l lua-n seamă, replică domnişoara Kennedy. Turnă într-o ceaşcă de ceai ceai, pe urmă îndărăt în

ceainic ceai. Se ghemuiră sub reciful tejghelei, aşteptînd pe taburete, pe lăzi întoarse, aşteptînd ceaiurile să se in­fuzeze, îşi netezeau cu palma bluzele, amîndouă de satin negru, doi şilingi şi nouă pence yardul, aşteptînd ceaiu­rile lor să infuzeze, şi doi şilingi şi şapte.

Da, bronz de aproape, cu aur de departe, auzind oţel de aproape, copite auzind de departe, şi auzind oţel de copite copite sunîndînoţel.

— Sînt foarte foarte arsă de soare ? Domnişoara Bronz îşi debluză gîtul.

— Nu, spuse domnişoara Kennedy. Se face cafeniu după aia. Ai încercat cu borax în apă de laur vişiniu ?

Domnişoara Douce se ridică pe jumătate să-şi vadă pielea dintr-o parte în oglinda barului cu litere aurite acolo unde pahare cu hock şi claret licăreau şi în mijlocul lor o scoică.

— Şi să-mi stric mîinile cu aşa ceva, spuse.

— încearcă cu glicerina, o sfătui domnişoara Kennedy-. Luîndu-şi adio de la gîtul şi mîinile ei domnişoara

Douce.

— Chestiile astea-ţi fac urticare, răspunse, aşezîndu-se. I-am cerut ramolitului ăla de la Boyd ceva pentru pie­lea mea.

Domnişoara Kennedy, turnîndu-şi ceaiul acum infu­zat, făcu o grimasă rostind o rugăciune :

— O, nu-mi mai aduce aminte de ăla, pentru numele

lui Dumnezeu !

— Da' stai să-ţi spun, o imploră domnişoara Douce.' Ceai dulce domnişoara Kennedy terminîndu-şi de tur­nat cu lapte îşi astupă ambele urechi două cu degete micuţe.

— Nu, te rog nu, strigă ea.

— Nu ascult, strigă. Şi Bloom ?

Domnişoara Douce grohăi pe tonul unui ramolit în­ceţoşat :

— Pentru ce a dumitale ? zice.

Domnişoara Kennedy îşi destupă urechile să audă, să vorbească, dar spuse, dar se rugă din nou :

— Nu mâ face să mă mai gîndesc la ăla că mor. Ce zdreanţă de babalîc hidos ! în seara aia la concert la Antient Rooms.

Sorbi cu aversiune din infuzia ei, ceai cald, o sorbi­tură, sorbi subţirel ceai dulce.

— Nu l-ai văzut, spuse domnişoara Douce aplecînd pe trei sferturi într-o parte capul de bronz, încreţindu-şi şaua nasului. Hufa ! Hufa !

Ţipăt ascuţit de rîs izvorî din gîtul domnişoarei Ken­nedy. Domnişoara Douce hufâia şi sforăia prin nările care-i tremurau impersinens ca un ţipăt în căutare de ţîşnire.

— O, să ţipi îţi vine, strigă domnişoara Kennedy. Ţii minte ochiul Iui bulbucat ?

Domnişoara Douce îi ţinu isonul cu rîs adînc de bronz, ţipînd grav :

— Pe ochii mei !

Blualcui ochi negru citea numele lui Aaron Figatner. De ce-i spun totdeauna în gînd Figather ? Smoculs — cu­les de smochine, adică. Şi numele ăsta de hughenot al lui Prosper Lore. Prin faţa fecioarelor fericite în vitrină la Bassi alunecau lucioşi ochii negri ai lui Bloom. în rochie bleu cu alb dedesubt, vino la mine. Ei cred că e Dumnezeu, sau zeiţă. Astea de astăzi. N-am putut să văd. Vorbea acela. Un student. După aceea cu băiatul lui Dedalus. Mulligan s-ar putea să fie. Toate nişte fecioare pe cinste. Asta-i atrage pe tinerii ăştia de viaţă : albul ei.

Peste acestea toate alunecau ochii lui. Plăcerile păca­tului. Plăcute sînt plăcerile.

Păcatului.

în clinchet limpede chicotitor se împleteau glasurile bronzaurii. Douce cu Kennedy pe ochii lor. îşi zvîcneau pe spate capetele tinere, bronzchicotauriu, să-şi lase să 2 boare liber rîsul lor, ţipînd, ochii, făcîndu-şi cu ochiul una alteia, note ascuţite pătrunzătoare.

Î10

Ah, ginind, suspinind. Suspinînd, ah, încet încheiată veselia lor se stinse înceată.

Domnişoara Kennedy spre buze îşi ridică iarăşi ceaşca, bău o sorbitură şi chicoti chicotit. Domnişoara Douce, aple-cîndu-se iarăşi peste tava de ceai, îşi încreţi iarăşi nasul şi-şi roti în orbite ochi rotitori îngroşaţi nostim. Şi iarăşi Kennychicot aplecîndu-şi turnurile luminoase ale păru­lui, aplecîndu-se pieptenele ei de baga pe ceafă arătîn-du-i-se, împroşcă din gura ei ceai, îneeîndu-se în ceai şi în rîs, tuşind îneeîndu-se, strigînd piîngînd :

— O, ochii ăia-ai lui urduro.şi ! hichipuie-ţi să fii mă­ritată cu unul ca ăsta, strigă ea. Cu ciocul ăla de bărbiţâ !

Douce dădu glas deplin unui ţipăt superb, ţipăt de­plin de femeie deplină, îneîntare, bucurie, indignare.

■— Măritată cu nasul lui unsuros ! ţipă ea.

Strident, cu rîs adînc, după bronz în aur, se îmbol­deau una pe alta în hohot după hohot, sunîndu-şi clopo­ţeii continui, bronzînaur, aurdebronz, stridentenadînc, cu rîs după rîs. Şi apoi rîzînd şi mai tare. Unsuros o. Isto­vite, fără suflare capetele tremurate şi le lăsară in cozi şi în coc înalt strîns cu pieptene lucitor, pe luciul tejghe­lei. Şi roşii la faţă (O !), gîfiind, asudind (O !) cu suflul tăiat.

Măritata cu Bioom cu unsui-oasademareînflorire. "

— O, pe toţi sfinţii ! spuse domnişoara Doua;, oftînd prin nasul încă zvîcnindu-i. N-ar trebui să rid aşa tare. M-am umezit toată.

— O, domnişoară Douce ! protestă domnişoara Ken­nedy. Ce oribil vorbeşti !

Şi toată roşie şi încă mai mult (ce oribilă !) mai aurie încă.

Prin faţa biroului lui Cantwell rătăcea Bloomunsurosul, pe lîngă fecioarele de la Ceppi lucitoare în ale lor uleiuri. Tatăl lui Nannetti umbla cu lucruri de-astea de vînzare momindu-i din uşă în uşă ca şi mine. Religia rentează. Trebuie să vorbesc cu el pentru reclama aceea cu K Să mănînc întîi. Mi-e foame. Nu încă. La patru, â zis ea. Timpul veşnic treeînd. Acele ceasului rotindu-se. Mai departe. Unde să mănînc ? Clarence, Doîphin. Mai de­parte. Pentru Raoul. Mîncare. Dsc-aş putea să iau cinci

311

guinee pe reclamele alea. Jupoanele acelea de mătase violete. Nu încă. Plăcerile păcatului.

Mai puţin roşii, şi mai puţin, în auriu pălind.

în barul lor intră dezinvolt domnul Dedalus. Pieliţe, rupîndu-şi pieliţe de pe unghia butucănoasă a degetului mare, Pieliţe. Cu dezinvoltură intrînd.

— O. bine-ai venit îndărăt, domnişoară Douce. îi reţinu mîna-ntr-a lui. Frumos în concediu ?

— Grozav.

Spera el că ea a avut vreme frumoasă la Rostrevor.

— Superbă, spuse ea. Uită-te ce nemaipomenit arat. Am făcut plajă toată ziulica.

Albeaţă de bronz.

— Asta a fost extrem de răutăcios din partea matale, îi spuse domnul Dedalus şi-i strînse cu indulgenţă mina. Să-i duci aşa în ispită pe săracii bărbaţi naivi.

Domnişoara Douce de satin îşi trase dulce braţul deoparte.

— O, du-te, spuse. Dumneata şi naiv, nu prea cred. Dar el chiar era.

— La drept vorbind, sînt naiv, spuse el gînditor. Pă­ream aşa de naiv în leagăn că mi-au şi spus Simon prostul.

— Trebuie că ai fost o scumpete, dădu răspuns dom­nişoara Douce. Şi ce ţi-a prescris nenea doctorul pentru azi ?

— Păi. spuse el gînditor, exact ce spui matale. Cred că am să te deranjez pentru nişte apă rece şi o jumătate de pahar de whisky.

Clinchet.

— Cu cea mai mare repeziciune, conveni domnişoara Douce.

Cu graţia repeziciunii către oglinda cu rama aurită de la Cantrell şi Cochrane se întoarse ea acum. Cu graţie revărsă o măsură de whisky de aur din butoiaşttl ei' de cristal. Şi afară din poalele jiletcii sale domnul Qpdalus îşi trase punguţa şi pipa. Repeziciunea însăşi, îl servi ea. El suflă prin ţeava două note de fluier răguşite.

— Pe legea .mea, spuse, gînditor, adesea mi-am dorit să văd şi eu munţii Mourne. Trebuie să fie foarte tonic

312

aerul pe acolo. Dar dorinţa pp rarp-n Virănr^ti mult pînfr la urmă tot ţi se-mplineşţg^ aşa se zice. Da, da.

~Da. Cu degetele îndesa şuviţe, şuviţe de păr, părul ei de fecioară, părul ei de sirenă în cupa pipei sale. Pieliţe. Şuviţe. Gînditor. Amuţit.

Nimeni nu spuse nimic. Da.

Veselă domnişoara Douce lustruia un pahar, intonînd triluri :

— O, Idolorcs, regină a mărilor din Orient !

— A fost domnul Lidwell pe aici astăzi ?

Intră Lenehan. în jurul lui privi cercetător Lenehan. Domnul Bloom ajunsese la podul Essex. Da, domnul Bioom traversă podul Essex. Marthei să-i scriu. Să cum­păr hîrtie. La Daly. Fata de acolo-i politicoasă. Bloom. Bătrînul Bloom. Albastrul Bloom Bum a înflorit în secară.

•— A fost la ora prînzului, spuse domnişoara Douce.

Lenehan înainta.

— N-a-ntrebat de mine domnul Boylan ? ^! întrebă el. Răspunse ea :

— Domnişoară Kennedy, a fost pe aici domnul Boylan cînd eram eu sus ?

întrebă ea. Domnişoara voce a lui Kennedy răspunse, cu o a doua ceaşcă de ceai înălţată, privirea ei pe o filă.

— Nu. N-a fost.

Domnişoara privire a lui Kennedy, auzită dar nu vă­zută, citea mai departe. Lenehan pe lîngă rotundul clopot cu sandviciuri îşi rotunji rotundul său trup în rotund.

— Ia te uită-acolo ! Cine-i la colţ ?

Nici o privire dinspre Kennedy răsplătindu-l şi totuşi el făcea avansuri. Să fie atentă la puncte. Să le citească numai pe cele negre — o-uri rotunde şi es-uri cocoşate. ' Clinchet de birje lejeră.

Faţădeaur citea ea şi nu privea în lături. Nu-l lua în seamă. Nu-l luă în seamă în timp ce el recita lăliu un solfegiu de fabulă pentru ea anume, pronunţînd plat, in­color :

— Uă vulpe s-a-ntîlnit cu uă barză. Zice vulpea că-tră barză : n-ai vrea să-ţi vîri ciocu-ăsta-al tău în gîtleju' meu şi să tragi de-acolo osu-ăla ?