James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

r

cu nevestica pe partea ailaltă. Ara început să cîntăm cîntece de lume şi duete : Uite fi raza timpurie a dimi­neţii. Ea era blindată bine cu porto de~al lui Delahunt în burticică. La fiecare zmucitură a tramvaiului se răs­turna cum ar veni peste mine. Dracu' să mă ia ! Are-o pereche acolo unde trebuie, să i-o ţină Dumnezeu. Uite-aşa.

îşi ridică mîinile făcute cupă depărtîndu-şi-le de trup cam de-un stînjen. şi se încruntă :

— Eu tot îi aranjam pătura pe sub ea şi-i potriveam blana la gît. înţelegi ce vreau să spun.

Mula cu amîndouă mîinile prin aer rotunjimi plantu­roase, îşi închise ochii încîntat, chircindu-şi trupul, şi emise un ciripit dulce printre buze.

— Omuleţul meu uite-aşa sta. drepţi, spuse oftînd. E-o iapă pe cinste, n-am ce spune. Şi Bloom în vremea asta le tot arăta toate stelele de pe cer lui Chris Callinan şi conductorului : Ursa Mare şi Hercule, şi Dragonul şi toate Pleiadele, dracului. Dar eu, pe Dumnezeul meu, mă topisem de tot pe Calea Laptelui, ca să zic aşa. Ade­vărul e că el le ştie chiar pe toate. Pînă la urmă ea a descoperit una mică-mică mai la o parte. Şi steaua aia de colo ce e, Poldy ? Ce să vezi, cu asta l-a-ncuiat pe Bloom. Aia, zice Chris Callinan, păi aia nu-i ăecît aşa o spîrcu-ialâ. Şi la drept vorbind, nici nu era prea departe de adevăr.

Lenehan se opri sprijinindu-se de parapet, gîfîind de rîs înăbuşit.

■— Mor, icni.

Faţa alloă a lui M'Coy îi surîdea cîte o clipă şi rede­venea apoi gravă. Lenehan pufni din nou. îşi ridică şapca de marinar şi se scarpină grăbit pe ceafă. îi aruncă o privire piezişă în soare lui M'Coy.

— Altminteri e un om cult, Bloom, spuse serios. Nu-i aşa un fitecine... mă-nţelegi... Are ceva dintr-un artist, bă-trînul Bloom.

Domnul Bloom întorcea leneş filele unui exemplar din Teribilele dezvăluiri ale Măriei Monk, şi apoi din Capodopera lui Aristotel. Infect tipar. Gravuri : fetuşi

încolăciţi ghemotoc în pîntece roşii ca ficaţii de la vilele tăiate la abator. O grăm.idă din ăştia chiar în clipa asta în lumea întreagă. Toţi izbind cu căpăţînile să iasă la lumină. în fiecare minut se naşte cîte un copil pe undeva. Doamna Purefoy.

Lăsă la o parte ambele cărţi şi o privi pe o a treia : Povestiri din ghetou de Leopold von Sacher Masoch.

— Pe asta am avut-o, spuse, împingînd-o la o parte. Anticarul lăsă alte două volume să cadă pe tejghea.

— Astea două sînt bune, spuse.

Ceapa din suflarea lui plutea pe deasupra tejghelei izvorînd din gura-i devastată. Se aplecă să facă un teanc din celelalte, le strînse peste vesta lui descheiată şi le duse după perdeaua murdară.

Pe podul O'Connell mai multe persoane observau pres­tanţa gravă şi vestmintele în culori vesele ale domnului Denis J. Maginni, profesor de dans etc.

Rămas singur, domnul Bloom privi titlurile : Frumoa­sele tiranice de James Lovebirch. îmi dau seama cam ce trebuie să fie. O fi avut-o pe asta ? Da.

O deschise. Mă gîndeam eu.

O voce de femeie în spatele perdelei sordide. Ascultă : Bărbatul.

Nu ; asta nu i-ar place prea mult. I-am mai dus-o o dată.

Citi celălalt titlu : Plăcerile păcatului. Asta mai degra-bă-i în genul ei. Să vedem.

Citi unde-o deschisese cu degetul.

— Toate bancnotele pe care i le dăruia soţul ei se cheltuiau în prăvălii pe rochii minunate şi cele mai costisitoare găteli. Pentru el ! Pentru Raoul !

Da. Asta. Uite. Să vedem.

— Gura ei se lipi de a lui într-un sărut lasciv, volup-tuos pe cînd mîinile lui îi căutau rotunjimile opulente alunecînd pe sub rochia ei uşoară de casă.

Da. O iau pe asta. Să vedem sf îrşitul.

— Ai întîrziat, vorbi el cu glas răguşit, stins, aruneîn-du-i o privire bănuitoare. Splendida femeie îşi desfăcu

280

281

la o parte mantoul cu bordură de zibelină, ăezgolindu-si umerii de regină şi farmecele palpitînde ale trupului. Un surîs abia perceptibil îi juca pe buzele desăvîrşit contu­rate cînd se întoarse calmă spre el.

Domnul Bloom citi din nou. Splendida femeie.

Un val de căldură se sparse blînd asupra lui, înfrico-şîndu-i trupul. Carnea oferindu-se prin vestmintele moto­tolite. Ochii dîndu-se peste cap arătîndu-şi albul. Nările i se arcuiră gata să adulmece prada. Uleiuri înmiresmate topindu-se pe sîni (pentru el ! Pentru Raoul!). Sudoarea înţepătoare a subsuorilor. Lunecuşuri lipicioase, cleioase (farmecele palpitînde ale trupului '.). Pipăie ! Strînge / Striveşte ! Balegă sulfuroasă a leilor.

Tînără ! Tînără !

O femeie mai vîrstnică, acuma nemaifiind tînără, ieşi din clădirea Cancelariei. Tribunalului de juraţi ai rege­lui, şi Cancelarului Eşichierului şi .pentru delictele de drept comun, după ce asistase în Tribunalul lordului Can­celar la dezbaterea afacerii Potterton, caz de alienaţie mintală, şi la Tribunalul Amiralităţii la Citaţia în instanţă unilaterală a proprietarilor ambarcaţiunii Lady Cairns împotriva proprietarilor ambarcaţiunii Mona, şi la Curtea de Apel la amînarea sentinţei în cazul Harvey contra Companiei de Asigurări pentru accidentele maritime oceanice.

O tuse încărcată de flegmă dislocă aerul prăvăliei făcînd să se agite perdeaua sordidă. Creştetul cărunt, ne­pieptănat, al anticarului, ieşi la iveală împreună cu faţa nebărbierită, congestionată, tuşind. îşi drese zgomotos glasul, scuipă flegmă pe duşumea. îşi puse gheata peste ceea ce scuipase, frecînd talpa pe deasupra şi se încon-voie, arătîndu-şi creştetul cu pielea vie, abia acoperită de un păr rar.

Domnul Bloom o privi.

Stăpînindu-şi respiraţia tulburată, spuse :

— Am s-o iau pe-asta,

\ Anticarul îşi ridică ochii împăienjeniţi de lacrimi bătrîne.

282

— Plăcerile păcatului, spuse bătînd cu degetul peste copertă. E bună.

Crainicul din uşa galeriilor de licitaţie Dillon îşi agită din nou de două ori clopotul şi se privi în oglinda zebrată cu cretă a bufetului expus acolo.

Dilly Dedalus, ascultînd de la marginea trotuarului, auzi sunetul clopotului, strigătele funcţionarului care conducea licitaţia înăuntru. Patru şi nouă pence. Perde­lele astea splendide. Cinci şilingi. Perdele de lux. Noi se vînd la două guinee. Mai oferă cineva peste cinci şilingi ? Adjudecate la cinci şilingi.

Crainicul îşi ridică clopotul scuturîndu-l.

— Barang !

Bangătul clopotului pentru ultima rundă îi însufleţi pe cicliştii participanţi la cursa de jumătate de milă în ultimul lor sprint. J.Â. Jackson, W.E. Wylie, A. Munro şi H.T. Gahan împungînd aerul cu gîturile lungite, treceau curba pe lîngă biblioteca colegiului.

Domnul Dedalus, mîngîindu-şi mustăţile lungi, sosi dînd colţul dinspre Promenada William. Se opri lîngă fiică-sa. ,

— Era şi vremea, spuse ea.

— Stai dreaptă, pentru numele Domnului Nos­tru Isus Hristos, spuse domnul Dedalus. încerci să-l imiţi pe unchiu-tău John trompetisul, aşa, cu capu-ntre umeri ? Ce Dumnezeu ?

Dilly ridică din umeri. Domnul Dedalus îşi plasă mîi-nile pe umerii ei împingîndu-i spre spate.

— Ţine-te dreaptă, fetiţo, spuse. Ai să capeţi o co­coaşă pe şira spinării. Nu te vezi cum arăţi ?

îşi zvîcni capul deodată mult înainte, gheboşîndu-şi umerii şi lăsînd să-i atîrne falca de jos.

— Termină, tată, spuse Dilly. Se uită lumea la tine. Domnul Dedalus îşi îndreptă trupul şi îşi mîngîie ia­răşi mustaţa.

— Ai ceva bani ? întrebă Dilly.

— De unde să am bani ? spuse domnul Dedalus. Nu-i suflet de om în tot Dublinul care să-mi împrumute patru pence.

233

— Da' ceva bani tot ai, spuse Dilly, privindu-l în ochi.

— De unde ştii tu ? întrebă domnul Dedaius, împun-gîndu-şi obrazul cu limba.

Domnul Kernan, încîntat de comanda pe care o ob­ţinuse, venea mîndru pe strada James.

— Ştiu eu că ai, spuse Dilly. N-ai fost la circiumă la scoţianul adineaori ?

— N-am fost deloc, spuse demnul Dedaius zîmbind. Măicuţele te-au învăţat să fii aşa obraznică ? Ţine-aici.

îi înmînă un şiling.

— Vezi dacă poţi să te descurci cu ăsta, spuse.

— Mi-nchipui că ţi-au dat cinci, spuse Dilly. Dă-mi şi mie ceva mai mult.

— Stai niţel, spuse domnul Dedaius ameninţător. Eşti şi tu ca alelalte, nu ? O haită neobrăzată de căţele de cînd a murit mama voastră săraca. Dar staţi voi niţel. Cu mine n-o s-aveţi să vă bateţi capul mult. Ăsta e şantaj ordinar. Da' scap eu de voi. Nu v-ar păsa nici dac-aş zace întins jos ţeapăn. A murit. Babalîcul de sus a dat ortul popii.

O lăsă locului şi porni mai departe. Dilly îl urmă re­pede trăgîndu-l de haină.

— Ei, ce mai e ? spuse el oprindu-se. Crainicul sună din clopot în spatele lor.

— Barang !

— Dracu' să te ia cu clopotu' tău cu tot, strigă dom­nul Dedaius întoreîndu-se înspre el.

Crainicul, simţind că e comentat, îşi scutură limba le­gănătoare a clopotului, dar mai moale acum.

— Bang ! ^ Domnul Dedaius rămase cu ochii ţintă pe el.

— Uită-te la el, spuse. Ai ce-nvăţa. Mă tot întreb dac-o să ne lase să stăm şi noi de vorbă.

— Mai ai ceva bani la tine, tată, spuse Dilly.

— Am să-ţi arăt ce am, spuse domnul Dedaius. Am să vă las pe toatele unde i-a lăsat Isus pe ovrei. Uite, asta-i tot ce am. Am luat doi şilingi de la Jack Power şi-am dat din ei două pence să mă rad pentru înmor-mîntare.

Scoase la iveală cu un gest nervos un pumn de monede de aramă.

284

— Nu poţi să cauţi ceva bani pe undeva ? spuse Diliy. Domnul Dedaius se gîndi o clipă şi dădu din cap.

— Am să caut, spuse grav. M-am tot uitat prin rigolă pe toată strada O'Connell. Am să-ncerc acuma şi pe strada asta.

— Eşti foarte spiritual, spuse Dilly rînjind acru.

— Ţine, spuse domnul Dedaius înmînîndu-i două mo­nede de un penny. Ia-ţi pentru tine un pahar cu lapte şi-0 chiflă ceva. Vin şi eu repede acasă.

îşi băgă celelalte monede în buzunar şi porni mai de­parte.

Cavalcada viceregelui trecu salutată de poliţiştii ob-secvioşi, ieşind din Parksgate.

— Sînt sigură că mai ai un şiling, spuse Dilly. Crainicul băngăni tare din clopot.

Domnul Dedaius se îndepărtă prin vacarmul acesta, murmurînd pentru sine cu gura strînsă pungă :

— Călugăriţele, dragele de ele ! Ce drăguţe mai sînt ! O, sigur că ele de capul lor n-ar face la nimeni nici un rău ! Sigur că nu ! De asta stau eu la azil la sfînta Monica l

Dinspre cadranul solar către Poarta James venea dom­nul Kernan încîntat de comanda pe care o obţinuse pen­tru Pulbrook Robertson, înaintînd mîndru pe strada James, trecînd acum pe lîngă birourile lui Shackleton. L-am avut. Ce mai faci, domnule Crimmins ? Excelent, domnul meu. Mi-era teamă c-ai să fii dincolo, la prăvălia cea­laltă, la Pimlico. Cum mai merg lucrurile ? Cit să nu meargă. Frumoasă vreme avem. Da, într-adevăr. Bună pentru recoltă. Fermierii ăştia murmură mereu. Am să accept exact un degetar din ginul dumneavoastră cel mai bun, domnule Crimmins. Un gin mic domnul meu. Da, domnule. Teribilă chestia asta cu explozia de pe Genera­lul Slocum. Teribil, teribil ! O mie de victime. Şi ce scene sfîşietoare.

Bărbaţi călcînd în picioare femei, copii. Revoltător. Care spun ei c-ar fi fost cauza ? Combustie spontană : o expli­caţie de-a dreptul scandaloasă. Nici o singură barcă de salvare în stare de plutire şi furtunul de incendiu spart. Ce nu pot eu să-nţeleg e cum de-au lăsat inspectorii un

285

vas ca ăsta... Aici bine spui, domnule Crimmins. Ştii de ce ? Mita şi unsoarea. Aşa să fie ? Fără nici o îndoială. Ei, ca să vezi. Şi America, cică, e ţara celor liberi. Şi eu care mă gîndeam că noi o ducem rău aici.

Am surîs cînd l-am auzit. I-am spus încetişor, aşa. Dar ce e ea de fapt ? Scursorile din toate ţările, inclusiv dintr-a noastră. Nu-i adevărat ? Ăsta e adevărul.

Corupţia, stimate domn. Fireşte, la drept vorbind, unde curg banii pe stradă se găseşte totdeauna cineva să-i culeagă.

L-am văzut eu cum se uita la fracul meu. Haina face pe om. Nimic nu-i mai de «atură să le ia ochii decît o aparenţă elegantă. îi lasă cu gura căscată.

— Salut, Simon, spuse părintele Cowley. Cum merg lucrurile ?

— Salut, Bob, bătrîne, răspunse domnul Dedalus oprindu-se.

Domnul Kernan se opri bombîndu-şi torsul în faţa oglinzii înclinate de la Peter Kennedy, frizerie. Are stil haina asta, fără discuţie. Scott din strada Dawson. Face jumătatea de liră pe care i-am dat-o lui Neary pe ea. N-a costat nici o para sub trei guinee. îmi vine ca tur­nată. Vreun dandy de la clubul din strada Kildare a avut-o la origine, fără îndoială. John Mulligan, directo­rul de la Banca Hiberniană, se uita foarte atent la mine ieri pe podul Carlisle, de parcă-şi aducea aminte că m-a mai văzut undeva.

Ahem ! Trebuie să am grijă să-mi îmbrac cum se cuvine personajul pentru ţipi ca ăştia. Cavaler de drumul mare. Gentleman. Şi acum, domnule Crimmins, putem nădăjdui că vom avea onoarea să vă avem client iarăşi, domnul meu. Cupa care înviorează dar nu îmbată, cum sună vechea zicătoare.

La zidul nordic şi cheiul sir John Robertson, cu car­case de corăbii şi lanţuri de ancore, plutind spre apus plutea o ambarcaţiune, un afiş mototolit, legănîndu-se în siajul vasului. Vine profetul Ilie.

Domnul Kernan aruncă o privire de rămas bun spre propria sa imagine. Ten sănătos, fireşte. Mustaţa încă­runţită. Ofiţer din armata Indiilor reîntors în patrie. îşi purta cu bravură trupul îndesat tot mai departe pe picioa-

286

rele lui încălţate în ghete, îndreptîndu-şi umerii. Nu-I fratele lui Lambert acolo, pe partea cealaltă, Sam ? A ? Da. Seamănă al dracului. Nu. Parbrizul automobilului ăla în soare acolo. A bătut o clipă aşa lumina. Dar sea­mănă al dracului.

Ahem ! Căldura spirtoasă a lichiorului de ienupăr îi încălzea măruntaiele şi răsuflarea. Bună de tet picătura aia de gin. Coada fracului i se legăna în lumina limpede de soare pe cînd trecea mîndru înainte.

Acolo l-au spînzurat pe Emmet. l-au tras pe roată, l-au sfîşiat în bucăţi. Frînghie unsuroasă, neagră. Cîinii lingînd sîngele scurs pe caldarîm în veme ce nevasta gu­vernatorului trecea pe acolo în caleaşca ei.

Să mă gîndesc. La s-fintui Michaa e îngropat ? Sau nu, a fost o îngropăciune în miez de noapte, la Glasnevin. Ca­davrul a fost adus printr-o poartă secretă în zid. Dignam e acolo acum. S-a dus dintr-o dată. De, ce să-i faci. Mai bine s-o iau pe aici. Fac un ocol.

Domnul Kernan se întoarse pe călcîie şi porni în jos pe panta străzii Watling pe la colţul sălii ds aşteptare la Guinness. în faţa depozitelor Distileriilor dublineze era oprit un omnibuz deschis, fără pasageri şi conductor, cu frîiele înnodate de roată. Ai dracului de periculos lucru. Cine ştie ce nenorocit din Tipperary care pune-n primej­die vieţile cetăţenilor. Odată se sperie calul şi-o ia din loc.

Domnul Breen cu tomurile lui subsuoară, plictisit după o oră de aşteptare la cabineiul lui John îlenry Mentor.. o mîna pe nevasta sa peste podul O'Connell, îndreptîn-du-se spre biroul domnilor Collis şi Ward.

Domnul Kernan se apropia de strada Insulei.

Vremuri tulburi acelea. Trebuie să-i rog pe Ned Lam­bert să-mi. împrumute amintirile alea ale lui sir Jonah Barrington. Să vezi lucrurile astea aşa într-un fel de retrospectivă. Jocurile de noroc la Daly. Pe atunci nu-ţi mergea să trişezi. Unuia i-au ţintuit mîna pe masă cu pumnalul. Pe undeva pe aici a scăpat lordul Edward Fitzgerald din cursa pe care i-o întinsese maiorul Sirr. Grajdurile din spatele casei Moira.

Bun gin a mai fost.

287

Tînăr nobil, frumos, îndrăzneţ. Nobleţe de sînge, fi­reşte. Tîlharul ăla, care se dădea drept nu ştiu care moşier, cu mănuşile lui violete, ăla l-a trădat. Bineînţeles, cauza lor nu era cea dreaptă. Au trăit şi ei într-o vreme a întu­nericului şi a răului. Frumos poem e ăsta : Ingram. Ei au fost adevăraţi gentilomi. Ben Dollard ştie sâ cînte de-a dreptul emoţionant balada asta. O interpretare de maestru.