James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

' :::::::".: .sufletul meu arzător N.u-mi mai pasă de ziua de mîine or.

în sosul de ficat Bloom strivea piure de cartofi. Dra­goste şi război cineva cine. Specialitatea lui Ben Dollard. în noaptea cînd a venit la noi să împrumute haine de seară pentru concertul acela. Pantalonii strimţi ca pielea de tobă pe el. Jamboane muzicale. Ce-a mai rîs. Molly cînd a plecat el. Se zvîrcolea în pat, ţipa, dădea din picioare. Cu tot ce-avca el bine, mulat, la vedere. O, Doamne. M-am udat toată ! O, cînd te gândeşti, femeile din raidurile din faţă ! O, n-am rîs aşa în viaţa mea ! E adevărat, dar asta, sigur, îi dă vocea asta adîncă de bas. De pildă, eunucii. Mă-ntreb cine cîntă. Are tuşeu. Trebuie să fie Cowley. Simţ muzical. îţi spune cu ochii închişi ce notă ai bătut. Ii miroase gura, săracul. S-a oprit.

Domnişoara Douce, amabilă, Lydia Douce, se înclină în faţa suavului avocat, George Lidwell un gentleman, tocmai intrînd. Bună după masa îi dărui umeda ei, de mare doamnă, mînă, în strînsoarea lui fermă, bărbătească. După masa. Da, se întorsese şi ea. La dingdongul de la casă iarăşi.

— Prietenii dumneavoastră sânt înăuntru, domrmlg Lidwell.

George Lidwell, suav, solicitat, ţinea într-a lui o mînă de doamnă o mînă de Lydia.

Bloom mînca fie cum s-a spus mai înainte. Curat aici cel puţin. Individul acela de la Burton cu eartilagiile de la gingii la vedere. Aici nu-i nimeni ; Goulding şi cu mine. Mese curate, flori, şervetele frumos strinse. Pat doar

324

încoace şi-ncolo şi el. Pat cel chel. Nu prea are nimic de făcut. Cel mai convenabil în to Du.

Pianul iarăşi. Cowley e. Cum -stă la pian, face trup cu el, se-nţeleg de minune. Nu ca ăştia care scîrţîie pe coarde, cu ochii tot pe arcuş, parcă taie violoncelul cu fierăstrăul, te dor dinţii cînd te uiţi la ei. Cum sforăi* sa prelung, ascuţit. în noaptea cînd eram în lojă. Trombonul jos sub noi suflînd ca într-o scoică, în antracte, un alt tip, de-ală-turi, care-şi deşuruba tubul să scurgă scuipatul. Şi picioarele dirijorului, pantalonii căzuţi în vine, diformi, şi cum mai zvîcneau şi tremurau. Bine fac că le ascund.

Clinchet de birje lejeră lejer clinchetind.

Numai harpa. Lumina frumoasă în aur licărind mocnit. O fată cînta. O păpuşă. Sosul e într-adevăr bun, princiar. Corabia ta de aur. Erin. Harpa care-o dată sau de două ori. Mîini reci. Ben Howth rododendronii. Noi sîntem harpe pentru ele. Eu. El. Bătrîni. Tineri.

— O, eu nu mai pot, măi omule, spuse domnul Deda-lus, timid, neînlargul lui.

Energic.

— Haide, ce dracu', mirii Ben Dollard. Dă-i drumul pe bucăţele.

— M'appari Simon, spuse părintele Cowley.

Păşi pe scenă, cîţiva paşi, grav, înalt în deznădejdea lui, cu braţele-i lungi desfăcute. Răguşit mărul din gîtle-jul său tremura hîrîind încet. încet cînta către un loc întunecos pe malul mării acolo : Un ultim. adio. Un promontoriu, o corabie, o-pînză pe valuri. Adio. O fată frumoasă voalul ei fluturînd în vînt peste limba aceea de pămînt, vîntul dîndu-i ocol.

Cowley cînta :

— M'appari tutt'amor : 11 mio sguardo Vincontr...

Ea flutura, neauzindu-l pe Cowley, vălul ei către unul acuma plecînd, unul scump inimii ei, către vînt şi iubire, către pînză grăbindu-se tot mai departe, întoarce-te.

— Dă-i-nainte, Simon.

— Ei, zilele cînd dănţuiam eu s-au dus, Ben... Bine... Domnul Dedalus îşi lăsă pipa să se odihnească alături

de diapazon, şi, aşezîndu-se, mîngîie clapele ascultătoare.

325

— Nu, Simon, se întoarse spre el părintele Cowley. Cîntă-l în gama originală. Un singur bemol.

Ascultătoare, clapele urcară mai sus, mărturisiră, se stinseră, se confesară, confuze. Părintele Cowley păşi pe scenă.

— Haide, Simon, te acompaniez eu, spuse. Scoală-ter Pe lîngă bomboanele de ananas la Graham Lemon, pe

lîngă Elefant, firma Elvery, birja trecea lejeră. Friptura, rinichii, ficatul, pureul la masa princiară şedeau acum prinţii Bloom şi Goulding. Prinţi la masa lor înălţară şi închinară whisky Power şi cidru.

Cea mai frumoasă arie pentru tenor care s-a compus' vreodată, spuse Richie ; Sonnambula. îl auzise pe Joe Maas cîntînd-o într-o seară O, şi M'Guckin. Da. în felul său. Stil băiat de cor. Dar Maas era asul. Asulmaas. Mă rog, chiar şi tenor liric dacă vrei. N-am să-l uit niciodată. Niciodată.

Cu tandreţe aplecîndu-se peste slănina fără ficat Bloom văzu trăsăturile încruntate încordîndu-se. DurSrea de şale. Ochi lucios ca la boala lui Bright. E şi el pe pro­gram. Trebuie, să plătească dacă a jucat pînă acuma. Pilu­lele astea, pîine pisată, şi mai şi costă o guinee cutia. Cel mult o mai pune la loc niţel. Şi mai şi cîntă Jos printre cei morţi. Se potriveşte. Pateu de rinichi. Ofrande dulci pentru cea dulce. Nu prea are ce profita. Cel mai convena­bil din. Exact aşa cum îl ştiu. Whisky Power. Pretenţios la băutură. Dacă i se pare ceva în pahar, pe loc îl schimbă — pe cel de apă. Şi mai şi ciupeşte chibriturile de pe tej­ghea, să facă economie. Şi pe urmă aruncă o liră pe fleacuri. Şi cînd îi ceri n-are o para. Cînd e băut refuză să-şi plătească partea. Curioşi oamenii ăştia.

Niciodată n-avea să uite Richie seara aceea. Cît o trăi; niciodată. La galerie, la Teatrul Regal, ăl vechi cu micul Peake. Şi cînd răsună prima notă.

Vorbele muriră pe buzele lui Richie.

Acuma scoate una gogonată. Asta poate să-ţi cînte o rapsodie despre orice, dracului. Crede singur în minciunile lui. Chiar. Un mincinos de clasă. Dar îţi trebuie o memorie grozavă pentru aşa ceva.

326

— Ce arie e asta ? întrebă Leopold Bloom:

— Totu-i pierdut acum.

Richie îşi rotunji buzele. O notă gravă, de început, murmur de fee irlandeză — totul. Un sturz. Mierlă. Sufla­rea lui, dulce ca de pasăre, dinţi frumoşi — e şi mîndru de ei, fluidă, pe ton plîngăreţ. — I Pierdut. Sunet amplu. Două note-ntr-una singură aici. Mierla pe care-am auzit-o în valea măceşilor. Mi-a preluat temele, le întoarce, le preschimbă. O nouă chemare se pierde în toate cele vechi» Focul. Ce dulce răspunsul. Cum se face asta ? Totu-i pierdut acum. Fluiera apăsat de tristeţe. Prăbuşit, pre-dîndu-se, pierdut.

— Frumoasă arie, spuse Bloom pierdutul Leopold. O ştiu bine.

Niciodată în viaţa lui Richie Goulding nu.'

Şi el o ştie bine. Sau simte. Tot cu gîndul la fiică-sa: înţelept copilul care-şi ştie tatăl, cum spunea Dedalus. Eu ?

Bloom vedea privind dintr-o parte peste farfuria sa fără ficat. Faţa a tot ceea ce e pierdut. Petrecăreţul Richie de odinioară. I s-au învechit glumele acum. Mai mişcă din urechi. Cu inelul de la şervete prins la ochi. Acuma-l trimite pe fiu-său cu scrisorile cu care cerşeşte pomane.' Walter încrucişatul cu da domnule, aşa am făcut domnule. Nu te-aş deranja dar vezi că aşteptam nişte bani. Scuze.

Pianul iarăşi. Suna mai bine acum decît ultima dată cînd l-am mai auzit. L-au acordat probabil. Iar s-a oprit.

Dollard şi Cowley încă-l mai presau pe ezitantul eîntă-reţ să-i dea drumul.

— Hai, Simon.

:— Aceea, Simon.

— Doamnelor şi domnilor sînt profund emoţionat de amabilele dumneavoastră solicitări.

— Cu aceea, Simon.

— Bani n-am, dar dacă aţi vrea să-mi acordaţi atenţia dumneavoastră am să mă străduiesc să vă cînt despre o inimă apăsată de jale.

Lîngă clopotul cu sandviciuri, la adăpostul umbrei, Lydia cu bronzul şi roza ei, cu graţia unei doamne mari,

327

acorda şt refuza ; ca într-o răcoroasă glaucă eau de NU Mina spre halbe două cocul ei înalt de aur.

Arpegiile ca de harpă ale preludiului se încheiară. Un acord susţinut, în aşteptare născu înspre înalt vocea :

— Cînd am văzut întîi acel chip adorat. Richie se întoarse cu tot trupul într-acolo.

— Vocea lui Si Dedalus, spuse el.

înfioraţi pînă-n creştet, cu obrajii aprinşi de văpaie,' ascultau simţind fluidul acela adorat fluent peste pielea mădularele inima omenească sufletul. înfiorîndu-le şira spinării. Bloom îi făcu semn lui Pat, Pat cel chel este un chelner tare de urechi, să întredeschidă uşa barului. Uşa hainului. Aşa. Ajunge. Pat chelner chel aşteptînd lîngă mese, aştepta, aşteptînd să audă, căci era tare de auz lîngă uşa.

— Durerea de la mine părea să se îndepărteze.

Prin aerul tăcut o voce cînta pentru ei, reţinută, nici ca ploaia, nici ca frunzele în murmur, asemenea nici cu vocea coardelor a trestiilor sau a cum-le-zice duleimer, eimbal, mîngîindu-le urechile tăcute cu cuvinte, inhnile tăcute ale lor fiecăruia cu vieţile lor amintite. Le făcea bine, bine să audă ; durerea de la fiecare din ei părea de la amîndoi să se îndepărteze cînd întîi o auziră. Cînd întîi văzură, pierdutul Richie, Poldy, îndurarea frumuseţii, axizind-o de la o făptură la care n-ar fi aşteptat-o cîtuşi de puţin, de la cel dintîi cuvînt de îndurare blînd în iubire adesea în iubire cuvînt.

Iubirea e cea care cîntă acum ; vechiul cîntec dulce al iubirii. Bloom trăgea încet laoparte elasticul care înconjura pachetul. Vechiul cîntec dulce al iubirii sonnez întru aur. Bloom îşi petrecu elasticul pe după patru degete, îl întinse, îl destinse şi şi-l înfăşură pe după degetele sale tulburate de două ori, de patru ori, în octavă, strîngîndu-le la re. _

— Plin de speranţă şi cuprins de încîntare...

Tenorii au la femei cu grămada. Le face vocea mai

amplă. Le-aruncă flori la picioare, cînd ne-ntîlnim ? Am

ameţit de cap. Clinchete încîntate. El nu cîntă pentru

nea husă. Te ameţeşte pur şi simplu. Parfumată pentru

el. Soţia ta ce parfum ? Vreau şi eu să ştiu, ClincBet.

328

Stop. Bate. încă o privire în oglindă înainte de a răspunde la uşă. Holul. Ia te uită ! Ce mai faci ? Eu fac bine. Acolo ? Ce ? Sau ? Bomboane aromate, dragele pentru sărut, în poşeta ei. Da ? Manile întinse ca să-i simtă opulentele ei.

Vai ! Vocea ca, suspinînd, se schimbă : puternică, plină, scînteietoare, mîndră.

— Dar vai, n-a fost decît un vis..".

Mai are încă o voce splendidă. Aerul de Cork e mai blînd şi pe urmă şi accentul ăsta al lor. Prostul ! Ar fi putut să facă la bani cu grămada. Dar nu cîntă cuvintele cum trebuie. A omorît-o pe nevastă-sa ; acuma cîntă. Dar greu de spus. Numai ei doi ar putea. Dacă nu clachează acum. Mai poate încă s-o ia la trap de ochii lumii. Cîntă şi cu mîinile şi cu picioarele. Băutura. Nervii încordaţi la culme. Trebuie să te abţii de la băutură ca să poţi să cînţi. Supa lui Jenny. Kind : bulion, ceapă, ouă crude, o litră de frişca. Pentru zeiţele frumoase şi melodioase.

Izvora tandreţe : lent izvorind, umflîndu-se. Acum vibra deplină. Aşa e bine. Ha, dăruie ! Cuprinde ! Vibrînd, încă vibrînd, un tremur pulsînd superb deodată ca o coloană dreaptă.

Cuvintele ? Muzica ? Nu ; ceea ce e dincolo de ele.

Bloom înlănţuia, descătuşa, inoda, deznoda.

Bloom. Un flux de caldă revărsată tăinuire învolbu-rîndu-se mustind umflîndu-se, fluentă în fluxul muzicii, în muzică, în dorinţă, întunecos lipicioasă fluiditate, invadînd. Cuprinzînd-o copleşind-o strivind-o suind-o. Peste. Pori dilataţi dilatîndu-se. Sus. Bucurie simţind caldă sim. Pe. Revărsînd vîscoase clipocind mustoase. Revărsare, izbuc­nire, fluiditate, mustire a bucuriei, covîrşind-o acoperind-o. Acuma ! Limbajul iubirii. — ...rază de speranţă...

Iradiind Lydia pentru Lidwell chicotit ascuţit abia auzit ca o doamnă muza descătuşînd chicotind o rază de speranţă.

Martha e. Coincidenţă. Tocmai voiam să-i scriu. Aria lui Lionel. Ce nume frumos ai. Nu pot să-ţi scriu acum. Primeşte micul meu cad. S-o iau pe coarda ei sensibilă şi pe coarda ei sunătoare. Ea e o. Am spus eu că eşti un rău. Şi totuşi, numele : Martha. Ce ciudat. Asta-i.

""329

Vocea lui Lionel reveni, mai slabă dar neslăbindu-şi chemarea. Cînta iarăşi pentru Richie Poldy Lydia Lidwell cînta de asemenea pentru Pat cu gura căscată urechea aşteptînd, să servească. Cum a văzut întîi acel chip adorat, cum durerea părea de la el să se îndepărteze, cum privirea trupul cuvîntul îl încîntau pe el Gould Lidwell îi cîştigau inima şi a lui Pat Bloom.

Aş fi vrut să-l văd la faţă, totuşi. Ar explica mai bine. De ce frizerul de la Drago se uita totdeauna la faţa mea cînd eu vorbeam cu faţa lui în oglindă. Dar îl aud mai bine aici decît în bar chiar dacă mai departe.

— Şi fiecare privire de graţie plină..:

Seara dintîi cînd am văzut-o întîi la Mat Dillon în Terenure. Galben, cu dantelă neagră purta. Jocul cu scau­nele după ce am făcut muzică. Noi doi ultimii. Soarta. După ea. Soarta. în roată, în roată, încet. O roată mai repede. Noi doi. Toţi se uitau. Stop. Ea s-a aşezat. Toţi cei elimi­naţi se uitau. Cu buzele rîzînd. Genunchii galbeni.

— îmi incinta ochii...

Ea cîntînd. Aşteptînd cînta. Ii întorceam foile. Vocea ei plină şi parfumul ce parfum soţia ta tufele de liliac. Sînii i-i vedeam, amîndoi, plini, gîtul vibrmd. Cînd am văzut-o întîi. Mi-a mulţumit. De ce ea pe mine ? Soarta. Ochi spanioli. Sub un păr singuri în patio la ceasul acesta în vechiul Madrid o parte în umbră Dolorosa, ca doamnă §, durerilor. Spre mine. Ispititoarei Oh, ademenitoare.

— Marlha ! Ah, Martha !

Lăsîndu-şi la o parte cu totul langoarea romantica, Lionel îşi striga acum suferinţa, în strigăt de pasiune dominantă către iubire, să se înoarcă şi cu tot mai adînci, şi cu încă mai ample acorduri de armonie. în strigăt, din­spre Lionel despre îndepărtată singurătate ca ea să afle, ca Martha să trebuiască să simtă. Căci numai pe ea o aştepta el. Unde ? Aici acolo caută acolo aici toţi să caute să încerce. Unde, Oriunde.

— Vi-ino o, tu pierdută !' , Vi-ino o, tu scumpa mea !

330

Singuri. O singură iubire. O singură speranţă, O sin­gură mîngîiere mie. Martha, notă admcă din piept, reîn-toarce-te.

— Vino !

Se avîntă, o pasăre, îşi suspendă zborul, un strigăt grăbit, pur, avîntîndu-se glob de argint ţîşnind senin, suplu prinzînd avînt, susţinînd, să vină să nu-l ţii prea mult o lungă suflare el suflînd viaţă lungă, avîntîndu-se în înalt în splendoare strălucitoare, înflăcărat, încoronat înalt în scînteierea simbolică, înaltă a sinului eteric, înalt, din înalta ampla iradiere de pretutindeni întru totul avîn­tîndu-se, de jur împrejurul în jurul totului, întru nesfîr-şitanesfîrşireafărăsfîrşitului...

— La mine... Siopold !

S-a .consumat.

Vino. Frumos cîntat. Toţi bătură din palme. Ar trebui şi ea. Să vină. La mine, la el, la ea, şi tu, la mine, la noi.

— Bravo ! Clapclap. Mare om, Simon. Clappyclapelap. Bis ! Clapclipclap. Ca un clopot. Bravo, Simon ! Claclop^ clap. Bis biclap, spuneau, strigau, clapclapau toţi, Ben Dolliard, Lydia Douce, George Lidwell, Pat, Mina. doi domni cu două halbe. Cowley, primul domn cu hal şi bronzul domnişoarei Douce şi aurul domnişoarei Mina.

Pantofii cocheţi galbeni ai lui Blazes Boylan scîrţîiseră pe duşumeaua barului, s-a spus înainte. Clinchet pe lingă monumentele lui John Gray, Horatio cu-o-o-singură-toartă Nelson, reverendul părinte Theobald Matttiew, legănîn-du-se lejer cum s-a spus chiar puţin mai înainte. în trap, în căldură, cald aşezat, Cloche. Sonnez la. Cloche. Sorniez la. Iapa urca mai încet dealul de la Rotunda, piaţa Rutland. Prea încet pentru Boylan, înflăcăratul Boylan, nerăbdă-, torul Boylan, tropăia iapa.

Un ultim ecou al acordurilor lui Cowley se închise în sine, muri în aerul acum mai bogat.

Şi Richie Goulding îşi bău whiskyul Power şi Bloom cidrul său şi-l bău, Lidwell berea sa Guinness, al doilea domn spuse că aveau sa se mai împărtăşească din două halbe dacă ea nu se supăra. Domnişoara Kennedy surise

331

r

afectată, servind, buze de coral, pe cel dintâi, pe cel de al doilea. Nu se supăra.

— Şapte zile la gros, spuse Ben Dollard, cu pîine şi apă. Atunci ai să cînţi, Simon, ca un sturz domesticit.

Lionel Simon, solist, rîse. Părintele Bob Cowley placă un acord. Minna Kennedy servi. Al doilea domn plăti. Tom Kernan intră dezinvolt ; Lydia admirată admira, însă Bloom cînta muţeşte. Admirând. .

Riehie, admirînd perora despre vocea glorioasă a omului ăsta. îşi aducea aminte de o noapte de demult de demult. N-avea să uite niciodată noaptea aceea. Şi a cîntat Rangul şi faima te-au ispitit; La Ned Lambert fusese. Doamne Dumnezeule nu mai auzise în viaţa lui note ca acelea niciodată atunci femeie falsă să ne despăr­ţim aşa de limpezi Doamne niciodată nu mai căci dragostea nu mai trăieşte o voce nemaipomenită întreabă-l pe Lambert îţi spune şi el.

ş* Goulding, o roşeaţă luptîndu-i-se în palida sa îi spunea domnului Bloom despre noaptea cînd el, Richie, îl auzise pe el, Si la Ned Lambert, Dedalus, acasă cîntînd Rangul şi faima.

El, domnul Bloom, asculta în timp ce el, Richie Goul­ding, îi povestea lui, domnului Bloom, despre noaptea cînd el, Richie, îl auzise pe el, Si Dedalus, cîntînd Rangul şi faima la el, Ned Lambert, acasă.

Cumnaţi : rude. Nu ne vorbim niciodată cînd ne întîl-nim. Cînd alăuta e crăpată. 11 tratează cu dispreţ. Vezi. îl admiră cu atît mai mult. în nopţile cînd cînta Si. Vocea omenească : două coarde mici mătăsoase. Minunate, mai mult decît orice altceva.

Vocea aceea era o pură lamentaţie. Mai calmă acum. Cînd e tăcere simţi asculţi. Vibraţii. Acum aerul tăcut.

Bloom îşi desfăcu mîinile încrucişate şi cu degete moi trase de cercul subţire de elastic. Trăgea, ciupea. Zumzăia, zbîrnîia. în timp ce Goulding vorbea despre vocea de concert a lui Barraclough, în timp ce Tom Kernan reve­nind la un aranjament retrospectiv vorbea către părin­tele Cowley ascultîndu-l, care improviza ceva şi dădea din cap în timp ce cînta. în timp ce marele Big Ben Dollard

332

vorbea cu Simon Dedalus £prinzîndu-şi acum, care îl aproba din cap fumînd, care fuma.

Tu pierdută. Toate cîn-tecele pe tema asta. Şi mai mult îşi întindea Bloom elasticul său. Pare crud. îi face pe oameni să înceapă să ţină unii la alţii : îi ademeneşte. Pe urmă-i desparte. Moarte. Exploz. Le dă la cap. Duceţivă-ladracudeaici. Viaţa omului. Dignam. Uf, şobolanul ăla cum îşi .mai tremura coada ! Cinci şilingi am dat. Corpus paradisum. A crăpat ca floricelele de porumb copt : burtă ca de cîine otrăvit. S-a dus. Şi ei cîntă. L-au uitat. Şi eu. Şi într-o zi şi ea cu. O lasă : se plictiseşte. Atunci suferă. Se smiorcăie. Ochii ei mari spanioli rotunzi pierduţi în gol. Şi părul ei buclat învolburat ondulat înfoiat ne piepte ; at.

Dar prea mult fericit te şi plictiseşti. întindea elasticul mai mult şi mai mult. Nu eşti fericit în ? Zbang. Plesni. . . Clinchet în strada Dorset.

Domnişoara Douce îşi retrase braţul ei de satin, cu. reproş, încîntată.

— Nu mai fi aşa îndrăzneţ, spuse ea, pînă nu ne cunoaştem mai bine. ;

George Lidwell îi spunea că e sincer, cu adevărat ; însă ea nu credea.

Primul domn îi spuse Minei că aşa era. Ea îl întrebă ce era aşa. Şi al doilea cu halba îi spuse tot aşa. Că aşa ei'a.

Domnişoara Douce, domnişoara Lydia nu credeau : domnişoara Kennedy Mina nu credea ; George Lidwell, nu ; domnişoara Dou nu credea ; primul, primul : domn cu halba : să crezi, nu, nu ; nu credea ; domnişoara Kenn ; Lydlydiawe.il : halba.

Mai bine să-i scriu de aici. Tocurile la oficiul poştal sînt mîncate toate şi îndoite.

Pat cel chel la un semn se trase mai aproape. Un toc şi cerneală. Se duse. O sugătoare. Se duse. O sugătoare să usuce. Auzise, surdul Pat.

— Da, spunea domnul Bloom trăgînd de firul subţire de catgut acum încolăcit. Sigur. Cîteva rînduri ajung, Darul meu. Toată muzica asta italiană cu înfloriturile ei e aşa. Cine-a compus asta ? Cînd ştii numele înţelegi mai

333

bine. îei o hîrtie de scrisori, un plic ; nonşalant. E atîta de caracteristică.

— Cel mai grozav număr din toată opera, spuse Goul-

ding.

— Este într-adevăr, spuse Bloom.

Numere, asta e. Toată muzica dacă stai să te gîndeşti. Doi înmulţit cu doi împărţit la doi face de două ori unu. Vibraţii : astea sînt acordurile. Unu plus doi plus şase fac şapte. Faci tot ce vrei cu cifrele dacă ştii să le jonglezi. Oricînd constaţi că asta e egal cu astalaltă, simetrie sub zidul cimitirului. Nici nu vede că sînt în doliu. Egoist : numai la binele lui. Muzematematică. Şi mai crezi că asculţi ceva eretic. Dar închipuieşte-ţi că ai spune aşa : Martha de şapte ori nouă minus ies face treişeci şi cinci de mii. Ar suna plat. Sunetele fac totul.

De exemplu, ce eîntă el acum la pian. Improvizează.

Ăr putea fi tot ce vrei pînă auzi cuvintele. Trebuie să

asculţi atent. Tare. începe foarte bine : pe urmă auzi

acordurile puţin disonante ; te simţi puţin dezorientat.

Se încurcă prin saci, peste butoaie, trece peste garduri

de sîrmă. ca o cursă de obstacole. Şi ritmul dă tonul. E-n

funcţie şi de dispoziţia în care eşti. Dar e totuşi ceva

frumos de ascultat. Decît cînd fac game în sus şi în jos,

şcolăriţele care exersează. Două laolaltă vecinii de alături.

Ar trebui să se inventeze piane mute pentru aşa ceva.