James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

L

7

184 în 1902, Joyce, eare urmărea să devină cunoscut în cercurile literare din Dublin, i-a făcut într-o noapte — mai exact după miezul nopţii — o vizită lui Russell, discutînd cu el probleme literare, şi exprimîndu-şi păreri, mai ales critice, la adresa literaturii şi literaţilor irlandezi ai momentului. Mai tîr-ziu, Russell a povestit în felul său această întrevedere în cadrul unui interviu acordat unui ziar american.

185 Formule din terminologia esoterică a teozofilor de care era apropiat şi George Russell.

186 Trecere în revistă foarte succintă şi rezumativă a nu­melor şi doctrinelor unora dintre fruntaşii teozofi, culminînd cu una dintre iniţiatoarele mişcării, Harriet Petrovna Blavatsky.

187 Richard Best a fost, la vremea cînd se petrece acţiunea romanului, unul dintre directorii adjuncţi ai Bibliotecii naţio­nale (mai tîrziu, pînă spre mijlocul secolului, director general) şi traducător în engleză al unei cărţi despre «aitologia irlandeză de Joubainville.

188 Reveriile lui Stephen combină aici citate şi aluzii din Infernul (momentul cînd Dante şi Vergilius se strecoară printre picioarele lui Satan pentru a ieşi din iad) şi versuri din William Ekike. („Căci orice spaţiu mai mare decît o roşie globulă a sîn-gelui din om / E vizionar, şi-a fost făurit de marele ciocan al lui I.os ; / Şi orice spaţiu mai mic decît o globulă a sîngelui din om deschide-se / întru Eternitatea căreia pămîntu-acesta vegetal îi e doar o umbră" (Poemul Milton).

189 „Speranţa este despre lucrurile viitoare, şi amintirea despre lucrurile trecute. însă intenţia de a acţiona este întru pre­zent, prin care viitorul aluneca-n trecut". (Sfîntul Augustin — Tratat despre nemurirea sufletului).

190 Mallârme a scris într-adevăr un poem în proză despre Hamlet pe care îl interpretează ca pe un ins superior, preferind să ..citească în cartea despre sine însuşi" şi să se izoleze de agi­taţia şi acţiunile tulburi ale oamenilor de rînd. în acelaşi timp, în textul mallarmean se face aluzie la o piesă a lui Regnard, Distratul, despre tribulaţiile „celui mai distrat om din lume",

456

care poate fi interpretată ca o parodie destul de grosolană a personajul shakespearian.

191 Citat din poemul în proză de Mallârme.

192 Robert Greene, dramaturg şi romancier elisabetan, a scris pe la 1592 un pamflet moralizator unde vorbeşte despre pofta trupească în care vede un călău al sufletului. în acelaşi text este conţinut şi un atac vehement la adresa lui Shukespeare.

193 Uniformele kaki erau folosite de armata britanică în războiul cu burii, violent condamnat de opinia publică irlandeză, prin tradiţie antiengleză. Formula — şi ordinul — de a „nu ezita să deschidă focul" a fost aplicată în acţiunea de represiune a unei revolte antibritanice din Irlanda. (Dealtfel se va mai face aluzie la ea, în special într-unui din pasajele parodice din episodul Ciclopii, subliniindu-se faptul că ea devenise un fel de „strigăt de luptă exprimînd mînia irlandezilor împotriva politicii represive a englezilor".)

194 Swinburne a scris într-adevăr în timpul războiului cu burii poeme în care, invocînd pretinse atrocităţi aplicate de buri în lagărele de prizonieri englezi, a căutat să justifice lagărele de detenţiune pentru civilii olandezi instituite de autorităţile engleze în Colonia Capului. (Mai jos sînt citate versuri dintr-unul din aceste poeme.)

195 Cuvintele prin care duhul tatălui lui Hamlet îşi. în-? cepe povestirea.

196 Evocarea lui Stephen foloseşte, uneori literal, date bio­grafice mai ales din cartea lui Georg Brandes despre Shakespeare.

197 Stephen, care şi-a făcut studiile într-un colegiu iezuit, şi pe care, dealtfel, Mulligan îl acuză în mai multe rînduri că ar avea temperament şi deformaţii de caracter „iezuite'. îl invocă ne Sf. Ignatius de Loyola, fondatorul Ordinului iezuiţilor şi autor al Exerciţiilor spirituale. „Cel dintîi preludiu, — se spune în primul din aceste exerciţii pentru meditaţiile creştineşti — este compoziţia, vederea locului. Trebuie să se observe că în contem­plare sau meditaţie asupra unui obiect- vizibil, compoziţia în-

457

seamnă să vezi cu ochii imaginaţiei locul corporal în care se gă­seşte obiectul pe care vreau să-l contemplu".

198 Replica lui Hamlet cînd glasul Stafiei se aude, de sub pămînt, insistînd ca el să jure că nu va uita secretul pe care i l-a dezvăluit.

199 Russell, care este un estet, citează această replică celebră din piesa Axei de Villiers de l'Isle Adam, replică mult citată la vremea respectivă în literatura simbolistă (şi folosită de Yeats într-un text dedicat chiar lui Russell.)

200 Citat dintr-o piesă în versuri (Deirdre) de George Russell.

201 Colţul de nord-est al Irlandei este Ulsterul, care a fost şi a rămas probritanic. Rîul Boyne, unde la sfîrşitul secolului al XVII-lea a avut loc o bătălie care a determinat continuarea ocu­paţiei engleze, divide Irlanda între Ulsterul, protestant, filoenglez (aşa-numitul partid Oranj) şi restul ţării, a cărei culoare tradi­ţională este verdele.

202 într-un episod din copilăria lui Stephen, acesta este ad­monestat de unul din profesorii săi şi salvat de la o pedeapsă fizică de intervenţia altui profesor (v. Portretul artistului...). Inci­dentul va mai fi evocat în alte episoade ale romanului.

203 „Timpul are, nobilul meu prieten, o desagă-n spinare / în care-şi pune obolul pentru uitare", spune Ulise în Troilus şi Cre-siăa de Shakespeare.

204 vŞi-n vremea asta, sărmanul Iepurilă, departe pe un deal, / Sade pe labele de dinapoi şi cu urechi ciulite / S-asculte dacă îl mai urmăresc încă vrăjmaşii" — Shakespeare, Venus şi Adonis. Şi „frîiele bătute scump" şi „ferestrele albăstrii" sînt de asemenea citate din acelaşi poem de tinereţe al lui Shakespeare.

203 Atît lanul de grîu, cit şi întinderile de secară sînt po­menite într-unui din cîntecele unui paj în comedia Cum vă place, de Shakespeare, unde figurează şi versurile citate de domnul Best.

206 Descrierea fantezistă a unei şedinţe teozofice în care 6Înt amestecate şi noţiuni mai mult sau mai puţin corecte din practicile esoterice budiste („cheia", de pildă, este un novice aş-

458

teptîndu-şi iniţierea). Isis fără văl de H. P. Blavatsky, avînd sub­titlul „O cheie măiastră pentru misterele ştiinţei şi teologiei stră­vechi şi moderne', este considerată cartea de bază a teozofiei.

207 „Argal" este pronunţia greşită a termenului latin „ergo", aşadar, şi este în literatura elisabetană folosit pentru a indica faptul că raţionamentul pe care-l introduce este greşit. Formula este din belşug folosită de unul din gropari în discuţia despre sinuciderea Ofeliei în actul V din Hamlet.

208 Replica lui Hamlet către unul din Actorii care inter­pretează roluri de femeie.

209 Pasajul stabileşte o paralelă între episoade din viaţa lui Shakespeare şi cea a lui George Fox, fondatorul Societăţii Priete­nilor, adică a quaker-ilor din care face parte bibliotecarul Lyster.

210 Aici, ca şi în alte locuri în monologurile sale interioare, Stephen îşi aminteşte de fragmente din frazele retorice citate în cursul conversaţiilor din redacţia lui Freeman's Journal (v. epi­sodul Aeolus).

211 Vers celebru dintr-un sonet dedicat lui Shakespeare de Matthew Arnold.

212 Irlandeză : „Barca a tras la mal. Eu sînt preot". Pro-poziţiuni calchiate după exerciţiile gramaticale pentru învăţarea limbii.

213 „Şi cum vede omul îl şi otrăveşte" — traducerea unui pasaj dintr-un tratat (Li Livres dou Tresor) de Brunetto Latini, unul din maeştrii lui Dante, în care se întreprinde o trecere în revistă a animalelor fabuloase (adică un Bestiar).

214 William Drummond, poet scoţian din secolul al XVII-lea, a scris, printre altele, o meditaţie despre nemurirea sufletului în care se spune : „Dacă te plîngi că va fi un Timp în care tu nu vei fi, de ce nu regreţi de asemenea că a fost un timp în care tu nu erai ; şi de asemenea că nu eşti la fel de bătrîn ca această însufleţitoare Planetă a Timpului ? Aceea va fi după noi, care, cu mult înainte ca noi să fi fost, a fost".

215 Teoria că piesele lui Shakespeare ar constitui opera de tinereţe a lui Francis Bacon a fost susţinută de mulţi (şi, spo-

459

rădic, mai este reluată şi astăzi) şi mai ales, în secolul trecut, de romanciera americană Delia Salter Bacon — care se pretindea descendentă a filozofului, şi care susţinea că deţine un cifru numeric, extras din interpretarea anumitor formule folosite de Eacon în eseurile şi scrisorile sale, şi care poate fi regăsit în pasaje cheie din piesele dramaturgului. însă, cum spune Brandes în monografia lui despre Shakespeare, doamna Bacon a înne­bunit înainte de a-şi fi putut comunica descoperirea.

216 Stephen caută să apere piesa Pericles de suspiciunea — reluată în replica precedentă de Eglinton — de a fi „apo­crifă", adică de a nu fi în totul, sau în parte, opera lui Shakespeare.

217 Frank Harris, versatil om de litere, autor printre altele al unui roman ,,îndrăJ:neţ", ca să nu spunem pornografic, al unei biografii a lui Wilde etc, a scris şi o carte despre Shakespeare omul si tragica poveste a vieţii sale, în care se spune cu privire la problema ridicată de Eglinton : „Povestea e foarte simplă : Shakespeare o iubea pe cucoana Fitton şi l-ă trimis pe prietenul său, tînărul lord Herbert (William Herbert, lord de Pembroke), la ea, sub un pretext oarecare, în realitate cu scopul de a-i pleda cauza în faţa doamnei. Mary Fitton s-a îndrăgostit de William Herbert, l-a curtat şi l-a cîştigat pentru ea, şi Shakespeare a rămas să regrete pierderea atît a prietenului cît şi a iubitei" (cf. nota în Gifford şi Seidman). Piesa lui Shaw, Doamna neagră a sonetelor, o identifică de asemenea pe Mary Fitton, doamnă de onoare a reginei Eiişabeta, cu eroina iubirii nefericite a lui Shakespeare şi frumoasa discutată în unele din sonete. Cuvin­tele din urmă ale replicii lui Eglinton fac aluzie la o altă teorie, conform căreia Shakespeare ar fi fost îndrăgostit în realitate de Herbert şi nu de doamna Fitton — în orice caz, cu acelaşi re­zultat nefericit.

218 Intrarea lui Mulligan căruia Stephen îi răspunde „in pctto" cu vorbele lui Ahab la ivirea profetului Ilie venit să-l anunţe că sîngele său „va fi lins de cîini".

219 „Vertebratul gazos", cu trup omenesc adică, dar fără substanţa, este duhul tatălui lui Hamlet, descris în ultimele cuvinte ale replicii lui Stephen.

460

210 (Fe acela) „de care rîzi acum, îl vei sluji", proverb german.

221 Johann Most, anarhist ..germano-american", simpatizat în Irlanda pentru a fi susţinut unele din acţiunile violente antibritanice ale revoluţionarilor irlandezi.

222 în textul citat, Wilde susţine că adevăratul inspirator al sonetelor n-ar fi lordul William Herbert, ci un anume Willie Hughes, un actor tînăr, contemporan cu dramaturgul. (Teorie ini­ţiată de un erudit englez din secolul al XVIII-lea, Thomas Tyrwhett). Mai există şi alte ipoteze privind identitatea lui W. H. (iniţiale prin care este desemnat inspiratorul sonetelor în dedicaţia la prima ediţie a textului) : cumnatul lui Shakespeare, un nepot al său, sau Shakespeare însuşi (William Himself).

223 Oisin este un personaj legendar — poet şi erou — din mitologia irlandeză, despre care tradiţia spune că ar fi fost creştinat de sfîntul Patrick. întîlnirea, într-o pădure sacră, a celor doi a fost povestită într-unui din poemele timpurii ale lui Yeats. în re­veria sa, Stephen asimilează această împrejurare livrescă cu amin­tirea unei conversaţii cu dramaturgul Synge, pe care-l întîlnlse în Franţa şi care povesteşte o întîlnire — similară ? — într-o pădure din împrejurimile Parisului.

224 William Madden, consilier la Curtea Supremă a Irlandei spre începutul secolului XX, a scris o carte cu acest titlu în care, pe baza termenilor de vînătoare şi echitaţie în piesele lui Shake­speare, argumentează că autorul pieselor ar fi fost un nobil versat în sporturile nobiliare rurale.

223 O nouă apariţie tăcută a lui Leopold Bicorn.

226 Citat din Shelley (Prometeus eliberat din lanţuri).

227 Citat din Swinburne (Atalanta în Cahjdon).

228 Cuvîntul englezesc aplicat aici reginei Elisabeta - gom-been — este explicat ca însemnînd cămătar, în special din cei care obţin dobînzi mari la împrumuturile acordate micilor fermieri. Aici se face o aluzie la faptul că regina Elisabeta I a iniţiat a_?a-numitul „sistem al plantaţiilor" prin care ţărănimea irlandeza era crud

"461"

exploatată de autorităţile britanice. Comentatorii atrag de ase­menea atenţia asupra faptului că regina respectivă era cunoscută pentru „extravaganţa" şi abundenţa toaletelor sale.

229 „Scortator" este un cuvînt latinesc însemnînd „fornicator".

230 Această anecdotă se spune că ar fi singura, privindu-l pe Shakespeare, înregistrată în timpul vieţii dramaturgului.

231 Citat din Cymbeline (solilocuî lui Posthumus, care-şi imaginează adulterul pe care l-ar fi săvîrşit soţia sa).

232 în reveria sa, tînărul Dedalus se reîntoarce la vremea petrecută la Paris — este aici o replică tipică pentru felul în care prostituatele pe unul din bulevardele pariziene încearcă să-şi abor­deze eventualii clienţi.

233 Aluzie la faptul, relatat în unele biografii, că Shakespeare în drumurile sale de la Londra spre Stratford (unde-l aştepta soţia sa, Anne Hathaway) obişnuia să se oprească la un han în Oxford, unde se zice că ar fi întreţinut relaţii amoroase cu mama viitorului poet William Davenant, ceea ce îi face pe unii comentatori — şi chiar pe Davenant însuşi — să implice că poetul respectiv ar fi fost fiul natural al lui Shakespeare.

234 Elisabeta I a fost fiica lui Henry al VUI-lea şi a celei de a doua din cele. şase soţii ale sale, Anne Boleyn.

235 Personajele citate aici sînt, respectiv, mama lui Shake­speare (Mary), soţia sa (Ann), sora sa (Joan), fiica sa cea mai mică (Judith), fiica sa mai mare (Susan).

236 „Singura menţiune contemporană despre ea (adică despre Ann Hathaway Shakespeare) între căsătoria sa în 1582 şi moartea soţului în 1616, este faptul că a împrumutat la o dată nespecificată (dar în mod evident înainte de 1595) suma de 40 de şilingi de la Thomas Whittington, care fusese înainte ciobanul tatălui ei". Citatul este din cartea lui Sydney Lee despre Shakespeare (cf. Giiford şi Seidman).

237 Dispoziţia tipograflică specială a acestui paragraf (care relatează dealtfel un detaliu autentic) i-a făcut pe unii comentatori să susţină că el ar reproduce tonul solemn, imnic, al unui recitativ muzical, şi s-au "şi furnizat notele: cîntecul fiicelor Rinului din