James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

7

313

îşi bătea gura în zadar. Domnişoara Douce se întoarse într-o parte la ceaiul ei. El oftă, într-o parte.

— O, Doamne ! O, Domnule !

îl salută pe domnul Dedalus şi primi în schimb un semn din cap.

— Salutări de la fiul faimos al unui tată faimos.

— Cine să fie ăsta ? întrebă domnul Dedalus. Lenehan îşi desfăcu cele mai primitoare braţe. Cine >

— Cine poate să fie ? întrebă el. Mai întrebi ? Stephen, tînărul bard.

Uscată.

Domnu Dedalus, faimos luptător, îşi lăsă deoparte pipa umplută uscată.

— Aha, spuse. Nu mi-am dat seama pentru moment. O clipă nu l-am recunoscut. Aud că se-nvîrteşte într-o societate foarte selectă. L-ai văzut acuma de curînd ?

îl văzuse.

— Am sorbit cupa de nectar împreună cu el chiar în ziua asta de astăzi, spuse Lenehan. La Mooney en viile şi la Mooney sur mer. Primise tocmai sunătorii pentru truda întru muzele sale.

Surise spre buze de bronz scăldate în ceai, spre buze şi ochi stînd în ascultare.

— întreaga elită a Erinului era suspendată de bu­zele sale.

Ponderosul pandit, mult învăţatul Hugh MacHugh, cel mai strălucit scrib al Dublinului, şi menestrelul din ume­dul, sălbaticul vest care e cunoscut sub apelaţiunea sonoră şi eufonică de O'Madden Burke.

După o pauză domnul Dedalus îşi ridică grogul şi

— Trebuie să fi fost din cale afară de amuzant, spuse. Văd.

Vedea. Bău. Cu ochi de munte îndepărtat întristat, îşi lăsă jos paharul.

Privi către uşa salonului.

— Văd că aţi mutat pianul.

— A fost azi acordorul, replică domnişoara Douce, să-l acordeze pentru concert şi n-am mai auzit un pia­nist aşa grozav.

314

— Aşa să fie ?

— Nu-i aşa, domnişoară Kennedy ? Muzică clasică, adevărată. Şi era şi orb, săracul. Nici nu cred c-avea mai mult de douăzeci de ani.

— Aşa să fie ? spuse domnul Dedalus. Bău şi se îndepărtă.

— Aşa te-ntrista să te uiţi la faţa lui, spuse miloasă domnişoara Douce.

Blestemul lui Dumnezeu peste bastardul de căţea.

Cu clinchet pentru mila ei clincheti clopoţel. Din uşa sufrageriei veni Pat cel care-a chelit, Pat-cel-plictisit, veni Pat, chelnerul de la Ormond. Bere pentru masă. Bere fără repeziciune îl servi ea.

Cu răbdare Lenehan îl aştepta pe Boylan cu nerăb­dare, pe clinchetitorul, strălucitorul în vîlvătăi sclipitorul fecior.

Ridicînd capacul el (cine ?) privi în cosciug (cosciug ?) îa corzile oblice triple (pian !). Apăsă el (acelaşi care-i apă­sase cu indulgenţă mîna ei), încet apăsînd pedala o triplă însumare de clapă să vadă fetru dens înaintînd, să audă amuţită cădere a ciocănelelor puse în mişcare.

Două coli de hîrtie velină de culoare crem una de re­zervă două plicuri cînd eram la Wisdom Hely înleleptul Bloom de la Daly Henry Flower îşi cumpără. Ce nu eşti fericit acasă la tine ? Florile să te consilieze şi un ac să le prindă şi să te-nţepe. înseamnă ceva, limbajul florilor. Margaretă era ? Inocenţă înseamnă. Fată respectabilă în-tîlnire după liturghie. Mulţam grozav de tare. înţeleptul Bloom ochi pe uşă un afiş, o nimfă legănătoare aburind printre valuri frumoase. Nimfe aburite, briza cea mai ră­coroasă. Fumaţi nimfele, cele mai răcoritoare. Părul şi­roind ; farmec de iubire. Pentru unii bărbaţi. Pentru Raoul. Ochi şi văzu departe pe podul Essex o veselă pă­lărie trecînd într-o birjă lejeră. Este. A treia oară. Coincidenţă.

Alunecînd pe caticiucuri suple luneca lunecos dinspre pod pe cheiul Ormond. Să-l urmăresc. Să risc. Repede acum. La patru. Acuma aproape. Haide.

— Două pence, domniile, îndrăzni să spună vînză-toarea.

315

— Aha... Uitasem... Scuzaţi..." Şi patru.

La patru ea. Atrăgătoare ea spre Bloomcinecui surîdea. Bloom care repede trece. 'Pămasa. Crezi că tu eşti singura pietricică pe plajă ? Pentru toţi e aşa. Pentru bărbaţi.

In somnoroasă tăcere aurul se apleca peste fila ei.

Dinspre salon veni o chemare, prelungit stingîndu-se. Era un diapazon pe care acordorul îl uitase şi pe care el acum îl vibra. Iar o chemare. Pe care ei acum îl ridica pe care el acum îl zvîcnea. Auzi ? Zvîcnea, pur, mai pur, blînd şi mai blînd, furca lui zumzuitoare. Lung prelung stingîndu-se chemare.

Pat plăti pe sticla cu dop adăugat pentru sufragerie ; şi peste tava cu pahar.ul înalt şi sticla cu dop adăugat înainte de apleca mai şopti, chel şi plictisit, laolaltă cu domnişoara Douce.

— Stelele strălucitoare se sting...

Cîntec fără de voce cînta dinăuntru, cîntînd :

— ...de ziuă se crapă.

Sub degete pline de sensibilitate o duzină de -note limpezi de pasăre ciripiră răspuns în terţe luminoase. Lu­minoase clapele, clinchetind înlănţuite, în arpegii de cla­vecin, chemară o voce să cînte accente ale dimineţii în­rourate, ale tinereţii, ale iubirii care-şi lua rămas bun, ale vieţii, ale dimineţii iubirii.

— Picături de rouă perlate...

Peste tejghea buzele lui Lenehan sîsîiau şuier adînc de ademenire.

— Dar mai uită-te şi-ncoace, spuse, tu, roză de Castilia.

Birjă lejeră trasă la colţ, se opri.

Ea se ridică, roză, şi-şi închise cartea din care citea, roză a Castiliei. Tulburată abandonată visătoare şi roză.

— Adică ea a căzut de la sine sau fost-a împinsă ? o întrebă el.

Ea îi răspunse, cu dispreţ :

------=iJNI'u_p_urie-ntrebări. şi n-ai s-aii7i minciuni.

Cu nobleţe de doamnă, nobilă doamnă. Pantofii cocheţi, galbeni, ai lui Blazes Boylan scîr-ţîiră pe duşumeaua barului pe care păşea dezinvolt. Da,

316

aur dinspre aproape şi bronz dinspre departe. Lenehan îl auzi, îl cunoscu, îl salută.

— Uite-l cum vine, eroul cuceritor.

între birjă şi vitrină, păşind precaut, înainta Bloom, eroul necucerit. Să mă vadă-ar putea. Bancheta pe care a stat el : caldă. Negru prudent motan înaintând spre ser­vieta de avocat a lui Richie Gouding, înălţată în văzduh în semn de salut :

— Şi eu da la tine...

■— Am auzit că erai pe-aici, spuse Blazes Boylan.

îşi atinse, în atenţia frumoasei domnişoare Kennedy, un bor al pălăriei sale de paie înclinate. Ea îi surise. însă surioara bronz îi surise mai tare, dichisindu-şi pentru el părul mai bogat, un sîn şi o roză.

Boylan porunci poţiuni.

— Ce-ţi doreşte inima ? Pahar de bere neagră ? Pahar de bere neagră, vă rog şi un gin cu lămîie pentru mine ? N-au venit rezultatele încă ?

Nu încă. La patru el. Toţi ziceau că la patru.

Urechile roşii şi mărul lui Adam ale lui Cowley în uşa biroului şerifului. Să-l evit. Goulding ar fi o şansă. Ce-o fi făcînd el la Ormond ? Trăsura aşteaptă. S-aştept.

Salut. încotro ? Ceva de mîncare ? Şi eu tocmai. Aici înăuntru. Ce, Ormond. Cel mai convenabil din tot Du­blinul. Chiar ? Sufragerie. Să m-aţin aici, e-aproape. Văd, nu sînt văzut. Mă gîndesc să vin şi eu cu dumneata. Haide. Richie în frunte. Bloom urmînd geanta. Un dejun princiar.

Domnişoara Douce se întinse să ia o sticlă, întinzîn-du-şi braţul de satin, bustul, care sta să plesnească, atîta de sus.

— O ! O ! icnea Lenehan la fiecare încercare a ei. O ! însă lejeră ea îşi apucă prada şi o coborî triumfătoare.

— De ce nu creşti mai mare ? întrebă Blazes Boylan. De bronz ea, împărţind din urciorul ei licoarea densă

siropoasă pentru buzele sale, privea cum curgea fluidă (floare la butonieră ; cine i-o fi dat-o ?) şi siropoasă cu vocea ea :

— Lucrul fin în pacheţele mici.

317.

Adică vrînd să spună ea. Cu îndemînare îndemna să curgă încet siropoasa licoare.

— Noroc şi voie bună, spuse Blazes.

Aruncă o monedă mare pe tejghea. Moneda sună.

— Stai niţel, spuse Lenehan, că şi eu...

' — Noroc ! urlă el ridicîndu-şi berea spumoasă. ! — Sceptru cîştigă jucîndu-se, spuse.

— Am riscat şi eu ceva, spuse Boylan făcând cu ochiul şi bînd.

Lenehan mai bea încă rînjind spre berea sa înclinată şi spre buzele domnişoarei Douce care aproape că fredo­nau, întredeschise, cîntecul oceanic pe care buzele ei îl intonaseră în triluri. Idolores. Mările Orientului.

Ceasul hîrîi. Domnişoara Kennedy trecu în drumul ei (floare, mă întreb cine i-o fi dat-o), ducînd cu ea tava tîe ceai. Ceasul bătu.

Domnişoara Douce luă moneda lui Boylan şi trase tare de sertarul de la casă. Clămpăni acela. Ceasul bătu. Fru­moasa Egipetului scotocea şi sorta în sertar şi fredonînd îi înmînă monedele restului. Priveşte spre soare apune. Bătaie a ceasului. Pentru mine.

— Ce ceas să fie ? întrebă Boylan. Patru ? Ceasuri.

Lenehan, ochii lui mici înfometaţi pe cîntecul ei fre­donat, bustul ei fremătat, trase de mîneca lui Blazes Boylan.

— Să ascultăm bătaia ceasului, spuse el.

Geanta lui Goulding, Collis şi Ward îl conducea pe Bloom printre mesele înflorate înflorind cu bum în se­cară. Absent, alese cu aplicaţie agitată, chelul Pat aştep-tînd, o masă lîngă uşă. Să fiu aproape. La patru. O fi uitat ? Poate-i un truc. Nu vine : îi aţîţă pofta. Eu n-aş putea. Aşteaptă, aşteaptă. Pat atent aştepta.

Bronzul sclipitor privea azuriu lavaliera albastră ca cerul şi Blazazur.

Sclipitoare în bronz ea privea azurie lavaliera albastră ca cerul şi ochii lui Blazazuriu.

— Haide, insistă Lenehan. Nu-i nimeni. El n-a auzit niciodată.

— :..spre buzele Florei el se grăbeşte.

313

Ascuţită, o notă acută răsună ca un clopoţel în cheia de sol, limpede.

Bronzadouce, comuniind cu roza ei care se ridica, co­bora, căuta floarea şi ochii lui Blazes Boylan.

— Te rog, te rog.

Piugămintea lui peste frazele mereu revenind ale măr­turisirii.

— Să nu te părăsesc...

— Mai încoloşa, promise ruşinoasă domnişoara Douce.

— Nu, acum, insistă Lenehan. Sonnezlacloche ! O hai ! Nu-i nimeni.

Ea aruncă o privire rapidă. Domnişoara Kenn n-auzea. Brusc apleeîndu-se. Două feţe înroşite privind-o cum se apleacă.

Vibrînd acordurile se rătăciră de la tema melodiei, o regăsiră iarăşi, acord pierdut şi pierdută, o regăsi din nou tremurînd.

— Haide ! Acum ! Sonnez !

Aplecîndu-se, ea apucă cu două degete o bucăţică de rochie peste genunchi. întîrzie o clipă, li mai chinuia, aplecîndu-se, suspendînd mişcarea, cu ochii capricioşi.

— Sonnez !

Plici. Lăsă deodată să cadă elastică jartiera ei elastică ridicată între două degete plici cald pe coapsa ei de fe­meie caldă în ciorap primind plesnetul cald.

— La cloche ! strigă plin de bucurie Lenehan. Per­formanţă de clasă. De aici nu cade rumeguş.

Ea surise cu nasul încreţit, superbă (o, Doamne ! băr­baţii ăştia !) însă, înspre lumină, alunecînd, blînd îi su-rîdea lui Boylan.

— Voi bărbaţii sînteţi de-o vulgaritate, spuse alu­necoasă.

Boylan cu ochii mari o ochea. înălţat spre buze groase caliciul său, bînd din caliciul minuscul, sorbind ultimele picături dense grase violete şi siropoase. Ochii săi fasci­naţi îi urmăreau capul alunecos pe cînd se îndepărta în oglinda barului, aurită arc pentru berea caramel paharele de hock şi claret licărind, o scoică ţepoasă, pînă acolo unde se contopi, oglindită bronz cu bronz mai însorit.

Da, bronz dinspre aproape.

319

■— ... Iubita mea, adio !

— Am plecat, spuse Boylan nerăbdător.

îşi împinse alunecos la o parte caliciul, îşi culese restul.

— Stai niţel, se rugă Lenehan, bînd grăbit. Voiam să-ţi spun. Tom Rochford...

— Las-o încurcată, spuse Blazes Boylan plecînd. Lenehan se înecă a plecare.

— Ce, te-mpunge cornul spre femeie, sau ce ? spuse. Aşteaptă. Vin.

Urmă pantofii grăbit scîrţîind însă se trase zvelt la o parte în prag, salutînd silueta, una îndesată împreună cu una zveltă.

— Ce mai faci, domnule Dollard ?

— E ? Ce faci ? Ce faci ? răspunse basul vag al lui Ben Dollard, întorcîndu-se o clipă de la îngrijorarea părintelui Cowley. N-are să-ţi mai dea nici o bătaie de cap, Bob. Alf Bergan vorbeşte el cu Lunganul. îi băgăm un pai în ure­chea lui Iuda ăsta.

Oftînd, domnul Dedalus intră dinspre salon mmgîin-du-şi pleoapa cu un deget.

•— Hoho, ce mai, chiui Ben Dollard cu bună dispoziţie. Hai încoace, Simon, trage-ne-o cîntare. Am auzit pianul.

Chelul Pat, chelner plictisit, aştepta comanda pentru dejun, apă tare pentru Richie. Şi Bloom ? Să văd. Să nu-l fac să facă două drumuri. Bătăturile lui. Patru acum. Ce cald ţine negrul ăsta. Sigur, şi nervii. Refractă (asta o fi ?) căldura. Să văd. Cidru. Da, o sticlă de cidru.

— Ce, adică ? spuse domnul Dedalus. Mă jucam şi eu aşa, omule.

— Haide, haide, strigă Ben Dollard. Adio, griji. Haide, Bob.

Se legăna Dollard pe pantofii diformi, în faţa lor (după omul acela eu ; după el acuma) intrînd în salon. Se iţi pe sine Dollard pe scaunul rotitor. Labele lui gutoase ples­căind pe clape. Plescăi acord abrupt.

Pat cel chel în prag întîlni aurul reîntorcîndu-se fără ceai acum. Plictisit dorea whisky şi cidru. Bronz lîngă fereastră privea, bronz de departe.

Clinchet o birjă lejeră.

320

Bloom auzi clinchet, sunet mic. A plecat. Suspin mic expirînd suspină Bloom asupra florilor în nuanţă tăcută albastră. Clinchenind. A plecat. Clinchet. Auzi.

— Dragostea şi războiul, Ben, spuse domnul Dedalus. Dumnezeu şi vremurile frumoase de altădată.

Ochii bravi ai domnişoarei Douce neluaţi în seamă se întoarseră de la perdeluţele ferestrei, orbiţi de lumina soarelui, S-a dus. Gînditoare (cine ştie ?) orbită (lumina orbitoare), coborî storul cu o coardă lunecătoare. îl trase în jos gînditoare (de ce-a plecat aşa repede cînd eu ?) peste bronzul ei peste bar unde chelul aştepta în picioare alături de surioara de aur, nedelicios contrast, contrast nedelicios nondelicios, verde marin încet răcoros pen-umbros întretăind adîneime de umbră eau de Nil.

— Bătrînul Goodwin săracul era la pian în noaptea aceea, le aminti părintele Cowley. A fost atunci o mică divergenţă de vederi între el şi marele pian.

Fusese.

— Numai gura lui se-auzea, spuse domnul Dedalus. Nici dracul nu-l mai putea opri. Era un tip cu toane în prima fază cînd începea să bea.

— Doamne, mai ţineţi minte, spuse Ben grăsanul Dol­lard, întorcîndu-se de la clapele de abia atinse. Şi, la dracu', n-aveam nici eu haine de gală.

începură toţi trei să rîdă. N-avea haine de ga. Trioul întreg rîdea. Haine de gală.

— Prietenul nostru Bloom s-a dovedit om de nădejde în noaptea aia spuse domnul Dedalus. Unde mi-e pipa, a propos ?

Rătăci îndărăt în bar după pierdutul acord al pipei. Pat cel chel aduce două băuturi pentru clienţi de la dejun, Richie şi Poldy. Şi părintele Cowley rîse iarăşi.

— Eu am salvat situaţia, Ben, cred.

— Da, tu, recunoscu Ben Dollard. îmi aduc aminte şi de pantalonii ăia, strimţi ai dracului. A fost o idee strălucită. Bob.

Părintele Cowley se înroşi pînă la lobii strălucitori pur­purii ai urechilor. El salvase situa. Pantaloni str. Strălu­cită idee.

321

21 — Ulise, voi. I

— Ştiam că era pe drojdie, spuse. Nevastă-sa cînta la pian la societatea de temperanţă sîmbetele pe o nimica toată şi nu mai ştiu cine-mi vînduse pontul că mai face şi cealaltă meserie. Mai ţineţi minte ? A trebuit să luăm toată strada Holles la rînd să-i găsim pînă ne-a dat tipul de la Keogh numărul. Ţineţi minte ?

Ben ţinea, faţa lui roşie uimită.

— Doamne, da' ştiu şi eu c-avea rochii de seară şi chestii acolo.

Domnul Dedalus veni rătăcitor îndărăt cu pipa în mînă.

— Stilul cel mai şic, Rochii de bal, Doamne şi ţinute de gală. Şi el nici n-a vrut să primească bani. Mai ştiţi. Pălării fistichii şi bolerouri şi ciorapi lungi, cîte vrei. Mai ştiţi ?

— Mda, aprobă din cap domnul Dedalus. Doamna Ma-rion Bloom leapădă rochii de toate sorturile şi modelele.

Clinchetul bîntuie în jos pe chei. Blazes sta tolănit pe arcurile legănătoare.

Ficat şi slănină. Cotlet şi pa.teu de rinichi. Bun, domnii mei. Bun, Pat.

Doamna Marion mă-tu-n-pisoză. Miros de ars de Paul de Kock. Are nume frumos.

— Cum îi zicea ca fată ? Fusese o frumuseţe în tine­reţe. Marion... . — —*"*"*■'---'-

— Tweedy.

— Da. mai trăieşte el ?

— Şi chiar şi mai dă din picioare.

— Era fata lui...

— Fata regimentului...

— Da, bine zici. Mi-aduc aminte de babalîcul ăla de tambur major.

Domnul Dedalus frecă un chibrit, pufni, aprinse, pufni un pf înmirezmat după.

— Irlandeză ? Nu ştiu, pe cuvîntul meu. E irlandeză, Simon ?

Un bufeu mai tare, un pufăit puternic, înmirezmat, ţrosnitor.

— Muşchiul meu bucinator... Ce spui ?... cam anchilo­zat... O, da, este... Molly irlandeza, frumoasa mea. O.

Pufăi o zvîcnire densă şi acră. • — De pe stînca Gibraltarului... tot drumul.

322

Pline de dor în adlncul umbrei oceanice, aur lîngă maneta de bere bronz lîngă sticla de marasehino, îngîndu-rate amîndouă, Mina Kennedy, Terasa Lismore nr. 4, Drumcondra cu Idolores, o regină, Dolores, tăcută.

Pat servi platouri descoperite. Leopold tăie ficatul în felioare. După cum s-a spus mai înainte mînca mai cu plăcere organele şi măruntaiele, pipota pietroasă, icre de morun aurii, în vreme ce Richie, de la Collis şi Ward, mînca friptură şi rinichi, friptură apoi rinichi, bucăţică cu bucăţică din pateu de rinichi mînca Bloom mînca ei mîncau.

Bloom împreună cu Goulding, nuntiţi întru tăcere; mîncau. Dejunuri princiare.

Pe Calea Burlacilor birja lejer legănîndu-se clinche-tea Blazes Boylan, burlac, în soare, în căldură, crupa lucioasă a iepei în trap, cu şfichiul biciuştei, pe cauciucuri legănătoare ; tolănit, pe bancheta încălzită. Boylan, cu nerăbdare, arzătorîndrăzneţ. Cornul, Te-mpunge ? Cornul. Te-mpunge ? Hu hu hornul.

Peste glasurile lor Dollard atacă clapele de bas, bubuind cu glasul peste coardele tunătoare.

— Cînd dragostea-mi soarbe sufletul arzător... Uruitul ca de tunet al lui Bensufletbenjamin urui spre

geamurile de sus tremurătoare de dragoste înfiorate.

— Războiul ! Războiul ! strigă părintele Cowley. Tu eşti războinicul.

— Eu sînt, rîse Ben războinicul. Mă gîndeam la pro­prietarul tău. Dragostea sau banii.

Se opri. îşi legăna barba uriaşă, faţa uriaşă peste masa stîngaci neajutorată a trupului.

— Pe cinste, poţi să-i spargi timpanul din urechea ei, băiete, spuse domnul Dedalus prin aroma de fum, cu un organ ca al tău. j

în rîs bărbos abundent Dollard se clătina asupra clape­lor. Sigur că putea. j

— Ca să nu mai vorbim de alte membrane, adăugă părintele Cowley. Aici mai lent, Ben. Amoroso via non troppo. Aici intru eu.

1 Domnişoara Kennedy servi doi domni cu halbe de bere rece. Riscă o remarcă. Era într-adevăr, spuse primul domn,

323

o vreme foarte frumoasă. Băură bere rece. Ştia ea încotro se îndrepta lordul locotenent ? Şi auzeau copitele de oţel, copitele sunînd, sunînd. Nu, n-ar fi putut să spună. Dar trebuie să scrie în ziar. O, nu trebuie să se deranjeze. Nici un deranj. Flutură deschis în jurul ei ziarul Indepen­dent, căutînd, lordul locotenent. Ce se deranja, spuse primul domn. O, nu, de loc. Felul în care se uita la ea. Lordul locotenent. Aurul alături de bronz auzeau fier oţelit.