JURNAL ITALIAN / TOSCAN 2013
Bella figlia dell’ amore,
Schiavo son de’ vezzi tuoi;
Con un detto sol tu puoi
La mie pene consolat…
Vieni e senti del mio core
Il frequente palpitar.
Desi noi ii consideram pe italieni drept “verii” nostri primari = cugini, totusi, deosebiri lingvistice majore exista intre limba italiana si limba romana si de aceea va voi traduce textul care face parte dintr-o faimoasa opera de Giuseppe Verdi – Rigoletto :
Frumoasa fiica a dragostei,
Sunt scalvul farmecelor tale,
Cu un singur cuvant tu poti
Sa ma amagesti…
Vino si auzi cum inima mea
Freamata si palpita pentru tine.
Cam aceasta ar fi si “declaratia mea de dragoste“ catre Italia, pe care imi doream sa o vizitez de mai bine de 40 de ani )
Si visul mi s-a implinit de-abia in aceasta primavara a anului 2013…
Italia – ispititor de frumoasa, dar in acelasi timp inselatoare ca si minunata Sylvia (Anita Ekberg) scaldandu-se in faimoasa Fontana Trevi din Roma, sub privirile ziaristului Rubini (Marcello Mastroiani), in memorabilul LA DOLCE VITA (1960) a lui Federico Fellini. Am vazut acest film cand eram eleva la Calarasi si de atunci visez la Italia…
Vraja “eternei seducatoare = eterna seducente” dupa cum a fost numita Italia, care si-a atras admiratorii peste ape involburate si peste munti sficuiti de furtuni, continua si astazi, atragandu-ne in aeroporturile sau garile acestei tari aglomerate si zgomotoase. Italia este zana buna care ne alunga grijile si ne ofera placeri estetice sau muzicale si, nu in cele din urma, gastronomice sau culturale )
Un savant american scria ca “un om care n-a fost niciodata in Italia este in permanenta constient de o oarecare inferioritate fata de cei care au vizitat-o deja”.
Ei, in aceasta stare de inferioritate asumata (totusi !) am fost si eu pana in aceasta zi de 20 aprilie - este si ziua mea de nastere (implinesc 65 de anisori ).
20 APRILIE 2013 – SABATO – DE ZIUA MEA, SPRE TOSCANA
Am plecat, in acest inceput de week-end, spre Italia, cu o cursa low coast Wizzair, la ora 11,35 din aeroportul Bucuresti - Otopeni. Costul acestei excursii (pentru seniori) in Toscana, prin agentia de turism TOTAL Reisen & Jagd este de 493 EURO (cu toate taxele incluse). Cazarea se face in hoteluri de trei stele, iar regimul este cu demipensiune (micul dejun si cina). Costul asigurarii complexe pentru calatorii in strainatate standard pentru 8 zile este 56 RON.
Am zburat (cred) peste Campia Romana, Banat, Slovenia, Croatia (Split), Marea Adriatica si apoi peste Italia, survoland orasele Ancona si Florenta (dupa spusele stewardeselor) lasand tot mai mult in urma estul european. Prin hublou am admirat doar norii care aratau ca vata de zahar pe care o savureaza nepoatele mele in parcul Floreasca.
Avionul Airbus A320, condus de comandantul Aurelio Franzonni, a aterizat (fara probleme), pe Galileo Galilei Aeroporto din Pisa la ora locala 12,35 (in Italia ora oficiala este cu o ora in urma celei din Romania). Parcursesem distanta de 1260 kilometri in aproximativ 2 ore si ma aflam, iata, intr-un aeroport italian – pentru prima oara in viata mea.
Principalul aeroport international al Toscanei - Galileo Galilei se afla cam la 3 kilometri de Pisa (provincia di Pisa, Toscana). Exista trenuri care parcurg distanta dintre aeroport si Stazione Ferroviaria Centrale Pisa in aproximativ 5 minute – costul calatoriei 1,10 EURO. Aceeasi distanta parcursa cu taxiul costa intre 4 – 8 EURO.
Aeroportul Galileo Galilei nu este foarte mare, are doar un singur terminal si nu este deloc aglomerat. Formalitatile de intrare in Italia sunt simple, se poate intra si pe baza cartii de identitate (nu este necesar pasaportul), asa ca rapid am trecut de vama si, ghidati de Giovanni & Ruxandra, am mers la microbuzul nostru condus de autista (sofer) Ricardo plecand spre Montecatini Terme – Provincia di Pistoia, Toscana - statiunea unde vom fi gazduiti vreme de o saptamana.
Am strabatut distanta de 62 de kilometri pe autostrada (in stare foarte buna), trecand pe langa satele/oraselele : Vecchiano, Lucca, Altopascio, Uzzanese, Chiesina, toate inconjurate de campuri inverzite printre care sunt risipite poeticele vile toscane, atat de bine descrise de Somerset Maugham. Ce bine suna in italiana toate aceste denumiri…
Locatia in care suntem cazati in Montecatini Terme se afla pe Via Trieste, la nr. 31, se numeste Hotel Arnolfo & Aqua Laetitia Spa & Beauty si este de 3 stele. Hotelul este situat foarte aproape de una dintre arterele principale ale orasului – Corso Matteotti.
Montecatini Terme este centrul principal al regiunii Valdinievole – un vast teritoriu in interiorul provinciei Pistoia, brazdata de apele torentelor Nievole, Pescia de Pascia si Pescia de Collodi si caracterizata de numeroasele izvoare de ape termale, cunoscute inca din cele mai vechi timpuri. Probabil ca vechii romani cunosteau proprietatile binefacatoare ale bailor de la Montecatini, pentru ca Via Cassia – artera antica foarte frecventata care lega antica Pistoia de Florenta si de Luca trecea si prin Montecatini.
Prima atestare documentara a localitatii dateaza de la sfarsitul secolului XII - in care se pomeneste de “castelul“ Montecatini, situat pe varful unei coline, la poalele careia se intinde o depresiune centrala, asemanatoare unui bazin oval. In perioada de sfarsit de secol XIII si de inceput de secol XIV, Montecatini se afla in centrul luptei politice dintre Luca si Florenta. Initial, locuitorii orasului Luca au dominat ostilitatile, armata acestora, condusa de Uguccione della Faggiola, invingand trupele florentine intr-o batalie sangeroasa chiar langa Montecatini. Dar, in 1330, florentinii ii inving pe lucanezi. Hegemonia Florentei si a familiei Medici va asigura o lunga perioada de pace, netulburata timp de doua secole.
Dar, in anul 1554, Montecatini este ocupat de trupele italo-franceze, asediate in continuare de trupele florentine ale lui Cosimo I de Medici, care cuceresc si devasteaza localitatea. Deoarece florentinii au incendiat inclusiv arhivele localitatii Montecatini, nu mai exista marturii scrise despre viata cotidiana din secolul XIV si XV, aceasta afundandu-se in continuare intr-un anonimat qvasi total, intrerupt totusi la sfarsitul secolului XVIII, de faptul ca marele duce Peter Leopold I din dinastia de Habsburg-Lorena, succede familiei Medici la conducerea marelui ducat de Toscana si decide sa dezvolte potentialul termal al localitatii Montecatini care devine, rapid, o statiune la moda, frecventata de mari personalitati ale epocii respective : Giuseppe Verdi, Pietro Mascagni, Ruggero Leoncavallo sau, mai tarziu de Luigi Pirandello. Astfel in 1905 localitatea devine oras cu numele de Bagni di Montecatini, schimbat in Montecatini Terme incepand cu anul 1932.
Pe noi, microbuzul ne-a lasat in fata hotelului Arnolfo si, dupa ce ne-am luat in primire camerele, ne-am desfacut bagajele si am savurat o cafeluta, m-am pregatit sufleteste pentru a ma plimba prin primul oras italian vizitat de mine.
Avandu-l pe capo di tutti capi (Giovanni) deschizator de drumuri, am luat-o la dreapta pe Via Trieste pana la intersectia cu Corso Matteotti. Sunt chiar in centrul micutului oras toscan. Merg tot la dreapta si ajung in Piazza del Popolo, situata la intersectia elegantului bulevard Viale Giuseppe Verdi cu Corso Giacomo Matteotti si cu Corso Roma. Remarc o constructie in forma de potcoava de cal - Grand Hotel Plaza (fost hanul Locanda Maggiore) care in secolul XIX a fost gazda lui Gioacchino Rossini si unde este pastrata camera de muzica folosita de Giuseppe Verdi, oaspete permanent al bailor termale de aici, in perioada anilor 1882 - 1900.
In Piazza del Popolo se afla Basilica di Santa Maria Assunta (biserica Adormirii Maicii Domnului), edificata, la inceput de secol XIX, dupa planurile arhitectului Luigi Cambray Digny de catre constructorii oraselului intre 1822 - 1827. Dar, imediat dupa ce a fost sfintita, s-a dovedit clar ca dimensiunile catedralei erau prea mici pentru un oras la moda in plina expansiune, care primea peste 75.000 de turisti pe sezon. De aceea biserica a fost demolata si reconstruita in anul 1962. Cladirea, care a reprezentat – pentru vremea aceea - un imn inchinat modernitatii, este construita din beton armat, acoperit cu piatra de travertin si a fost conceputa de arhitectul Raffaello Fagnoni impreuna cu Mario Negri, Pierluigi Spadolini si Alfonso Stacchetti. Catedrala – proiectata in plan octogonal – are patru capele radiale si un presbiteriu acoperit de o calota clasica. Ea contine si campanila, poseda vitralii moderne create de pictorul Giorgio Scalco precum si alte opere contemporane interesante : un Crocifisso de Sauro Cavallini si un tablou mare reprezentandu-l pe Christos intre Marta si Maria, opera a pictorului Aladino Ghioni din 1986.
Dar poate cel mai interesant obiectiv turistic din Montecatini sunt Baile Tettuccio, situate pe Viale Giuseppe Verdi la numarul 71, in interiorul marelui Parco Termale. In secolul XIV pe acest loc se afla Bagno Nuovo, restaurata, mai intai, intre 1779 – 1781 de catre arhitectul Gaspero Maria Paoletti si apoi in perioada 1923 – 1927 de catre arhitectul Ugo Giovannozzi.
Termini Tettuccio sunt astazi un ansamblu neoclasic, de mare forta arhitecturala, caracterizat prin splendidele ferestre si intrarea ornamentata cu generoase coloane ionice. Dincolo de minunatul patio, se pot admira structurile arhitectonice care se prelungesc spre parcul de o admirabila frumusete, plin de o vegetatie luxurianta printre care sunt superbi arbori seculari. Complexul termal mai contine due cortili (curti interioare) inconjurate de coloane de travertin, un mic templu pentru orchestra, apoi un pavilion cu o sala de lectura si cu posta, apoi un soggiorno resto (salon de odihna) construit in anii ’80, o camera caffè (sala pentru cafea) tapetata cu panouri in stil art-deco si La galleria di bevande (galeria unde se beau ape minerale) decorata cu mari panouri ceramice reprezentand scene mitologice sau campenesti. In mijlocul parcului se afla amplasata La fontana della acqua zampillante (fantana izvorului) sau Fonte Tettuccio in forma de grandioasa cochilie de scoica ornata cu cavallucci marini e alligatori (caluti de mare si crocodili).
In admirabilul & racorosul Parco Termale se gasesc si alte complexe termale renumite (pe care insa nu le-am vizitat):
Termini Regina numite si Termini della Regina della Gocciola (fantana reginei picaturilor) renumita pentru ansamblul Fonte della rana e l'airone o fantana construita din bronz si reprezentand o broascuta care stropeste un cocostarc care se pregateste sa isi ia zborul, opera a sculptorului Raffaello Romanelli. Termini Regina se afla, practic – in complexul Termini Tuttuccio - fiind restaurate in perioada 1916 – 1927 si fiind faimoase pentru tratamentul afectiunilor ficatului si a cailor biliare;
Termini Leopoldini, numite si Bagno di merli (a mierlelor) – pe Viale Giuseppe Verdi la numarul 67, construite de marele Duce Leopold I al Toscanei (fiul lui Francisc I Stefan de Lorena) in perioada 1775 – 1777;
Termini de la Torretta – bai termale descoperite de calugarii benedictini in anul 1790 si care apoi au trecut in proprietatea contelui Baldini – si care s-au format pe cursul raului Castagnerola;
Termini Tamerici – de la denumirea plantei tamaris (cu proprietati anticostipante) care se gasea in mlastinile pe care a fost construite aceste bai, incepand cu anul 1843 de catre bogata familie Schmitz;
Nuove Termini Excelsior – construite in 1906 si care cuprindea si un complex hotelier cu cafenea si cazinou.
Am trecut, deci, prin fata ansamblului Termini Tettuccio, in drum spre Montecatini Alto, aflat la 299 metri altitudine fata de nivelul marii. Statia de plecare a funicularului se afla pe Viale Armando Diaz din Montecatini, iar statia terminus pe Via Vittorio Veneto in Montecatini Alto. Funicularul – foarte pitoresc – a fost construit in perioada 1897 – 1898. A functionat neintrerupt, pana in timpul celui de-al doilea razboi mondial (cand a fost scos din functiune) si apoi a fost restaurat si redat in circulatie in anul 1949. Funicularul are un traseu cu o lungime de 1055 metri, pe o inclinare medie de 21 %, pe inaltimea de 234 metri a colinei, are doua vagoane rosii – Gigio si Gigia – si poate transporta 40 de persoane, viteza vagoanelor fiind de 2,5 metri/secunda = 9 km/ora. Pretul unui bilet andata e ritorno este de 5,50 EURO/persoana.
Montecatini Alto este o statiune atractiva, aflata pe vechiul loc al unui castel medieval distrus in secolul XVI. M-am dat jos din funicular, am facut cateva fotografii cu imaginile spectaculoase ale vaii la poalele careia se intinde Montecatini Terme si am mers pana in piata centrala a oraselului – Piazza Giuseppe Giusti, numita astfel dupa numele poetului care a locuit aici multi ani si a carui statuie domina piata. Aceasta este plina de terasele restaurantelor si ale cafenelelor. M-am asezat si eu sa degust un buuun… cappuccino, frunzarind ghidul Michelin. Piata Giuseppe Giusti este dominata de Torre Ugolino – unul dintre rarele vestigii ramase din epoca medievala. Depasesc turnul si sunt in fata la Cappella di Piazza – o bisericuta veche cu un cancello in ferro battuto (portal de fier forjat) foarte pitoresc. Mai departe se afla cladirea Teatro dei Risorti – edificiu din secolul XVII, utilizat ca loc al intrunirilor publice si ocazional si ca teatru, astazi aici fiind amenajat un restaurant la moda. Dincolo de cladirea teatrului nella parte inferiore della piazza se afla Palazzo del Podestà ocupat altadata de reprezentantul autoritatii florentine la Montecatini. Pe fatada acestuia se gasesc numeroase armi nobiliares (insemne heraldice) din secolele XVII si XVIII.
Merg mai departe pe sub Porta di Borga – singura poarta ramasa in picioare din cele sapte porti ale oraselului si ajung in fata bisericii parohiale La Propositure Apostolica di San Pietro – construita pe locul unei biserici medievale dedicate Arhanghelului Mihail. Biserica este de stil roman in exterior si baroc in interior, cu trei nave centrale si cu multe capele laterale construite din pietra serena si decorate cu frumoase fresce printre care remarcabila pictura din scoala lui Perugino - Madonna col bambino e i Santi Rocco e Alberto Carmelitano. In biserica exista si o cristelnita (fonte battesimale) din marmura la care se ajunge trecand printr-o porta noce intagliato daruita de papa Pius V in anul 1580. Exista si un Muzeo dell’Arta Sacra (nu l-am vizitat) cu exponate deosebite : o Madona din lemn de secol XIII, vestminte liturgice si un pretios Reliquiario di Santa Barbara, din argint, care contine o parte din craniul acestei sfinte venerate de locuitorii din Montecatini. La iesire, masiva Campanile medievala cu cele doua randuri de clopote, produce turistului din mine, un efect aproape cinematografic.
Dar incet – incet se lasa inserarea si noi trebuie sa ne intoarcem la hotelul nostru din vale, unde ne asteapta cena italiana – pe care o voi degusta pentru prima data in viata mea. “Chelnerul” sef de la restaurantul hotelului este Rodica – o brasoveanca stabilita aici de 16 ani si care ne-a rasfatat la fiecare masa pe care am degustat-o aici. Menu della sera cuprinde, de obicei, patru feluri de mancare :
Antipasto – bruscchette con provola, carpaccio con crema di tartuffo e grana, caprese con prosciutto crudo, bresaola rucola pachino e grana, scamorzza con funghi porcini;
Zuppa - crema di fagioli (fasole), crema di piselli (mazare), crema di broccoli con patate (cartofi) e parmigiano, crema di asparaggi;
Piatto principale – pasta con tacchino (curcan) al mascarpone, spaghetti con collo di maiale (ceafa de porc), tagliatelle funghi porcini con pomodoro e basilico, ravioli con verdure grigliate paesane con petto di pollo (piept de pui), risotto al burro di tartuffo e pesce (peste cu garnitura de orez);
Piatto dessert=dolci - tiramisu, soufflé di ciocolato con gelato, zuppa fredda di fragola, frutti di bosco e gelato, pan di spagna;
Bauturi – apa minerala, apa plata, sucuri si vinuri : Greco di Tufo, Pinnot griggio, Amarone della Valpolicella, Brunello di Montalcino.
21 APRILIE 2013 – DOMENICA FLORENTINA
Ceasul desteptator suna – duminical - la ora 7,00. Colazionni = micul dejun italian este de tip suedez, cu ingredientele specifice Italiei. Savurez mai intai sucul de portocale rosii de Sicilia si apoi cafeluta italieneasca.
Apoi plec spre gara. De la hotelul nostru de pe Via Trieste merg la dreapta putin pe Corso Giacomo Matteotti si apoi pe Via Toti, prin Piazza XX Settembre pana la Piazza Gramsci unde este Stazione Montecatini-Centrale.
Trenul soseste la 8,53, cu o punctualitate enervanta pentru un fost feroviar roman ca mine ) Costul biletului Montecatini Terme – Florenta (47 km), la clasa a II-a, este de 5,10 EURO. Biletele trebuiesc validate cu maxim 6 ore inainte de urcarea in vagoane. Acestea sunt moderne, curate, destul de pline si se indreapta lin spre sud-est, peste campia toscana. Scriu denumirile garilor prin care trec, toate cu nume melodioase : Pistoia, Prato-Centrale, Prato, Porta al Serraglio, Sesto Fiorentino, Firenze-Rifredi, Firenze-Centrale.
Privesc pe geamul vagonului si nu-mi vine sa cred ca sunt martora acestei privelisti aiuritore: fiecare chiparos, fiecare vila, fiecare constructie se detaseaza pe fondul verde-cenusiu al pinilor, al maslinilor si al podgoriilor de vita-de-vie. Dumnezeu este artistul desavarsit al peisajului : dealuri poetice, fiecare sir potrivit ca de mana unui arhitect peisagist, implinind sirurile care urmeaza in rostogolirea lor descrescanda : nimic din ceea ce vad nu pare creat la intamplare. In limpezimea aerului de dimineata, cariere de marmo sau de pietra serena, varfuri indepartate, creste unduioase, vile, copaci, desi aflati la departare de kilometri, se reliefeaza atat de net, incat daca as intinde mana dincolo de geamul compartimentului as putea sa le ating. Aici, pare ca natura rastoarna perspectiva : cu cat obiectul este mai indepartat, cu atat imi pare mai la indemana.
Realizez ad-hoc ca toscanul este un artist innascut. Stie sa incadreze in peisaj, si-a cladit terasele de piatra, a plantat viile si livezile de maslini in armonie cu dealurile. Nu vad doua case la fel, doua gospodarii la fel – se pare ca fiecare familie toscana a mostenit o alta forma geometrica - rotunda sau dreptunghiulara, de forma piramidala sau tronconica, vrand sa-si puna parca emblema familiei pe fiecare constructie din gospodaria proprie.
In sfarsit, sunt in orasul mult visat - Florenta…
Firenze – oras simbol al unei epoci stralucitoare din istoria Italiei – Renasterea… Si astazi, pentru majoritatea europenilor, a se gandi la Italia insemna a se duce cu gandul la Florenta & Toscana, acolo unde sunt acumulate comori artistice inestimabile, care exercita asupra noastra o atractie extraordinara.
Florenta este, fara indoiala, orasul unde geniul peninsular italian s-a manifestat cu o admirabila stralucire timp de cel putin trei secole. Din secolul XIII si pana in secolul XVI, Firenze a fost leaganul unei exceptionale stravaganza, aici existand spirite creatoare care au slefuit nu numai destinul artistic al Italiei, dar si al intregii Europe medievale tinzand spre renascentism.
Renasterea a fost acea miscare care a sugerat deschiderea catre lumea inconjuratoare, dinamismul speculativ care a obligat inventatorii sa-si bazeze noile descoperiri pe reinterpretarea cunostintelor acumulate de antici si acea preoccupazione di universalità care ii antrena pe florentini sa-si diversifice orizontul cunoasterii si al descoperirilor.
La Firenze s-au reunit, pe parcursul a mai bine de 300 de ani, personalitati diverse, cu interese multiple, dornice de a-si mari nivelul cunostintelor descoperite in inima unei cetati fiorente (infloritoare), gratie activitatii mestesugarilor, negustorilor si bancherilor si gratie, de asemenea, unei gestiuni eficace, exercitate de principii mecena, care au facut din Florenta principalul centru al activitatii intelectuale si artistice care, pe parcursul mai multor secole, va influenta numeroasele descoperiri ale umanitatii.
Dar care au fost oamenii cei mai faimosi ai Florentei renascentiste ?
Lorenzo il Magnifico di Medici (1449-1492) - printul care a intruchipat splendoarea Florentei, un fin diplomat si un politician realist, un prieten al artelor si al artistilor, un mecena si un poet el insusi, un filosof si un scriitor punand bazele unui nou umanism artistic;
Dante - Durante degli Alighieri (1265-1321) - n-a fost numai un imens poet, dar a fost un teoretician al gramaticii, dublat de un istoric care a reflectat asupra originilor si potentelor limbii slefuite de el – limba italiana moderna ;
Giotto di Bondone (1266-1337) – un mare pictor, dar de asemenea si un mare arhitect al Renasterii timpurii ;
Filippo Brunelleschi (1377-1446) – un faimos arhitect si inginer al timpului sau. El a descoperit principiul perspectivei lineare si a facut nenumarate calculele matematice pentru construirea cupolei Domului din Florenta;
Lorenzo Ghiberti (1378-1455) – artist al Renasterii timpurii, creatorul usilor de bronz ale Battistero florentin, aurar si sculptor, a scris o carte – Commentari – ce s-a constituit ca prima autobiografie scrisa de un artist renascentist ;
Donatello – Donato di Niccolo di Betto Bardi (1386-1466) – facea parte dintr-o familie din breasla lanarilor si si-a inceput activitatea ca aurar, iar mai apoi a lucrat in atelierul lui Lorenzo Ghiberti. Este faimos pentru basoreliefurile lui si pentru sculpturile lui – David (din bronz) sau San Marco din Orsanmichele.
Masaccio - Tommaso di Ser Giovanni di Simone (1401-1428) - primul mare pictor al Quattrocento, care a introdus principiile tridimensionalitatii in tehnica zugravirii frescelor. Numele Masaccio este o versiune plin de umor de la Tommaso – Maso - inseamna Tom cel stangaci ) Desi a trait foarte putin, a avut o influenta covarsitoare asupra artistilor care i-au urmat.
Verrocchio – Andrea di Michele di Francesco de Cioni (1435-1488) – aurar, sculptor si pictor renascentist. In atelierul lui i-a avut ca ucenici pe Leonardo da Vinci si pe Pietro Perugino. Faimoase sunt sculpturile : David de la Firenze si statuia ecvestra a lui Bartolomeo Colleoni de la Venetia ;
Donato Bramante (1444-1514) – mare arhitect, a introdus arhitectura renascentista mai intai la Milano si apoi la Roma – a proiectat primele planuri pentru edificarea unui sanctuar pe locul unde a fost rastignit Sfantul Petru - bazilica San Pietro din Roma.
Sandro Botticelli – Alessandro di Mariano di Vanni Filipepi (1445-1510) – pictor italian al Renasterii, format la scoala patronata de Lorenzo de Medici. Faimoase sunt picturile lui de mari dimensiuni ca La nascita di Venere sau Primavera.
Girolamo Savonarola (1452-1498) – calugar dominican, cunoscut pentru profetiile sale despre gloria civica si despre reinoirea crestina. A denuntat coruptia administrativa si exploatarea celor saraci. Ascet si fanatic, a stigmatizat placerile simturilor si pasiunile estetice, provocand o perioada de mari tulburari care au declansat declinul familiei Medici.
Leonardo (di Ser Piero) da Vinci (1452-1519) – pictor, sculptor, arhitect, muzician, matematician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist si scriitor al Renasterii, descris ca un adevarat L’Uomo Universale.
Niccolo (di Bernardo dei) Machiavelli (1469-1527) – diplomat, functionar public, filosof si scriitor italian, a transcris intr-o proza nobila si viguroasa experintele sale de om politic, mai ales in opera sa Il Principe (printul - 1513), unde descrie metodele prin care un conducator isi poate dobandi si mentine puterea lui politica. Acest studiu, care a fost privit, adeseori, ca o sprijinire a tiraniei si despotismului unor conducatori, este bazat pe credinta lui Machiavelli ca un suveran nu este constrans de normele etice traditionale : “Se pune astfel problema daca este mai bine sa fii iubit decat temut, sau invers. Raspunsul este ca ar trebui sa fii si una si alta; dar intrucat este greu sa impaci aceste doua lucruri, spun ca, atunci cand unul din doua trebuie sa lipseasca, este mult mai sigur pentru tine sa fii temut decat iubit.”
Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni (1475-1564) – pictor, arhitect, sculptor, poet, filosof si inginer, a exercitat o influenta fara precedent asupra dezvoltarii artei europene. El a fost considerat cel mai mare artist in timpul vietii sale, iar de atunci este considerat unul dintre cei mai mari artisti ai tuturor timpurilor. Sculpturile lui David si Pietà, realizate inainte ca Michelangelo sa implineasca 30 de ani, reflecta nelinistea si versatilitatea sa proprie florentina, privind viata si creatia divina. El este autorul faimoaselor fresce de pe bolta Capelei Sixtine despre Geneza si, de asemenea, este proiectantul final al bazilicii San Pietro din Roma.
Rafael Sanzio da Urbino (1483-1520) – pictor si arhitect renascentist, admirat pentru claritatea si usurinta compozitiilor sale. Impreuna cu Leonardo si Michelangelo au format La trinità tradizionale di grandi maestri del Rinascimento.
Tiziano Vecellio (1490-1576) – unul dintre cei mai versatili pictori italieni, creator de portrete, subiecte mitologice si religioase, peisaje, in toate folosind cu maestrie aplicarea si utilizarea culorilor si subtilitatile de tonalitati.
Benvenuto Cellini (1500-1571) – bijutier, sculptor, pictor, soldat si muzician florentin, autorul unei celebre autobiografii.
Giorgio Vasari (1511-1574) – primul adevarat istoric de arta, organizand pictura italiana pe scoli si curente, a fost si un arhitect si sculptor talentat in epoca.
Tintoreto – Jacopo Robusti Comin (1518-1594) – exponent important al scolii de pictura renascentista venetiena, remarcat datorita stilului sau dramatic, pictand in perspectiva manierista.
Paolo Veronese (1528-1588) – pictor italian al Renasterii tarzii, originar din Verona, remarcabil in tehnica lui coloristica, in ciclurile narative cu subiect religios create pentru manastirile din Venetia si Verona, realizate in fresca sau in pictura in ulei.
Florenta este situata la poalele muntilor Apenini, intr-o vasta campie inconjurata de dealuri si traversata de Fiume Arno. Se pare ca in secolul VIII-i.Ch. exista aici o populatie italica, dar nu sunt prea multe dovezi din acea epoca.
In anul 59-i.Ch. romanii au fondat aici o asezare de forma patrata a unui castrum roman, botezata de Cezar cu numele de Florentia care se gasea pe malul drept al Rio Arno, la inaltimea actualului Ponte Vecchio si unde era incartiruita o unitate a soldatilor romani care supravegheau Via Flaminia - care lega Roma de nordul Italiei si de colonia Galia.
In timpul navalirii triburilor barbare, Florentia a fost asediata si cucerita, mai intai de ostrogotii condusi de Radagaise (anul 405 d.Ch.), apoi de bizantini in anul 539 si apoi de catre goti in anul 541. Lombarzii cucerira, la randul lor, Florentia in anul 570, dar fura si ei alungati de triburile francilor.
La inceputul secolului XI Florenta capata autoritate in regiunea toscana cand Ugo Marchese di Toscana (953-1001) se stabileste aici si mai tarziu, la finele acelui secol, Matilda di Canossa (1046-1115) obtine autonomia acestui tinut.
Multe lupte, multe razboaie avura loc aici pana in anul 1183 cand orasul s-a organizat intr-o Libero Comune care recunostea autoritatea papalitatii si/sau a imparatului. Asa au aparut cele doua mari partide politice : Guelfii – fideli papei si Gibelinii – fideli imparatului, care isi disputa puterea in cursul unor lupte sangeroase in perioada 1249 - 1266.
In secolul XV Firenze continua sa se dezvolte – era un oras al breslelor dar in acelasi timp si orasul in care a luat nastere civilizatia umanista italiana. Familii puternice ca Pitti, Frescobaldi, Strozzi sau Albizi isi disputa suprematia in oras, asumata pana la urma de familia bancherilor Medici. Fondatorul acestei “dinastii”, Giovanni Bicci di Medici detinea o prospera banca florentina pe care o va mosteni, in 1429, fiul lui - Cosimo il Vecchio di Medici (1389-1464), care a stiut sa faca din aceasta cea mai infloritoare banca a orasului. Blazonul medicean reprezinta un camp auriu pe care se disting sase palle rosse, care pot reprezenta ori sase pastile farmaceutice ori sase besantes (greutati folosite de bancheri pentru a controla monezile in evul mediu) ori sase pete de sange pe care un urias le-a lasat pe scutul unui anume Averardo di Medici in timpul unei batalii la Mugello (locul de nastere al lui Giovanni Bicci).
Cosimo devine astfel conducatorul orasului, inaugurand o dinastie care a domnit in Firenze pana in prima jumatate a secolului XVIII. Gratie lor, Florenta a devenit centrul umanismului si al Renasterii europene. Cosimo a fost un nobil intelept, asigurand ducatului toscan o hegemonie pacificatoare in zona. Dar meritul sau principal a fost fara indoiala acela ca a stiut sa se inconjoare de intelectuali si de oameni de arta, astfel ca acest padre della patria a finantat constructia multor monumente faimoase ale orasului. Fiul sau Pietro il Gottoso (suferea de guta) nu i-a supravietuit decat 5 ani, lasand apoi toata puterea in mainile lui Lorenzo il Magnifico (1449-1492), care, scapat cu bine din conjuratie Pazzi, a domnit ca un adevarat principe, distingandu-se prin politica lui abila imbinata cu calitatile lui de mecena. Dotat cu o mare sensibilitate, acest barbat totusi plin de vicii, s-a inconjurat de o curte de poeti, sculptori, pictori, arhitecti si filosofi care au contribuit la maretia Florentei, facand din aceasta, floarea de crin a Renasterii. Profitand de moartea lui Lorenzo, calugarul Savonarola provoaca caderea familiei Medici si mari tulburari religioase in Florenta, dar acesta este ars pe rug in Piazza della Signoria in anul 1497. Datorita lui Carol Quint, familia Medici revine la conducerea ducatului, prin reprezentantii sai Cosimo I (1519-1574) - care cucereste cetatea Sienna, Francesco I (1541-1587) – a carui fiica Maria de Medici a fost sotia regelui francez Henric IV si Fernando I (1549-1609), casatorit cu o printesa franceza din casa de Lorena. Toti au mostenit traditia mecenatului protejand pe ilustrii artisti ai acelor secole.
Dar dinastia Medici avea sa se stinga in anul 1743 la moartea ultimului descendent al familiei – Anna Maria Luisa di Medici. Aceasta a fost mostenitoarea fratelui ei - ducele Gian Gastone di Medici, mort in 1737 fara urmasi. Anna Maria Luisa, nascuta in 1667, a fost fiica lui Cosimo III, mare duce de Toscana si a Margueritei Louise d'Orléans (nepoata lui Ludovic XIII), s-a casatorit cu printul Elector Palatin Johann Wilhelm II, dar nu a avut niciun urmas deoarece printul Johann era bolnav de sifilis. In anul 1713 Cosimo III di Medici modificase legile toscane de succesiune pentru a permite accederea fiicei sale la conducerea ducatului, la moartea fratelui ei Gian Gastone. Acesta a devenit mare duce de Toscana la varsta de 52 de ani (la moartea tatalui sau Cosimo III – 81 de ani). El fusese casatorit, cu de-a sila, cu o nemtoaica - Anna Maria Francisca de Saxa, in anul 1697, dar nu a avut copii cu aceasta, deoarece Gian Gastone era homosexual (recunoscut ca atare de curtea florentina). Cu toate acestea, in 1735 puterile europene l-au numit pe Francisc Stefan de Lorena (sotul viitoarei imparatese Maria Tereza) ca Mare Duce de Toscana. Acesta i-a oferit Annei Maria Luisa functia de regent al Toscanei, dar ea a refuzat si a trait pana la moarte in iubita ei Firenze, in palatul Pitti. Ea a fost, ca si ilustrii ei stramosi Medici, o mare mecena, semnand in 31 octombrie 1737 Patto di Famiglia prin care toate bunurile familiei de Medici, aflate in Uffizi, in Palazzo Pitti sau in alte edificii medicee, au fost donate statului toscan, cu conditia ca niciunul din aceste bunuri sa nu paraseasca vreodata Firenze. Anna Maria Luisa di Medici s-a stins in anul 1743 si a fost inmormantata intr-o cripta din bazilica San Lorenzo finalizata pe baza donatiilor ei.
Stingerea dinastiei de Medici si venirea lui Francisc I Stefan de Lorena (1708-1765), mare duce de Habsburg la conducerea Toscanei a dus la includerea temporara a acesteia in posesiunile coroanei austriece, deoarece acesta era coregent, alaturi de Maria Tereza a tarilor ereditare austriece si imparatul Sfantului Imperiu Roman. Apoi teritoriile toscane trec, pana in 1814, sub controlul lui Napoleon, imparatul francezilor. In epoca miscarii Risorgimento, in 1861, Toscana voteaza ca sa devina o provincie a Regatului Unit al Italiei, Firenze fiind chiar capitala regatului italian intre 1865-1870.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, centrul istoric al Florentei a fost grav bombardat si cateva dintre edificiile importante ale orasului au devenit pulbere, dar, in ciuda tuturor conflictelor sau a inundatiilor catastrofale din 1966, Firenze nu a pierdut nimic din farmecul mostenit din vremurile de aur ale fabulosului ei trecut.
Dar sa revin la dimineata zilei de 21 aprilie 2013…
M-am dat jos din tren si am iesit din Stazione Centrale pe iesirea laterala care da in Piazza Adua. Aici este amplasata, temporar, copia in marime naturala a unuia dintre elefantii fantastici a lui Salvador Dali, anuntand astfel Mostra l'Universo di Dali, deschisa, in aceasta perioada in Palazzo Medici Riccardi. Merg pe Via Valfonda si ajung in Piazza dell’Unita Italiana. In dreapta este silueta zvelta a bisericii Santa Maria Novella, unde, in anul 1488, a lucrat, ca ucenic la Domenico Ghirlandaio, baietasul de 13 ani - Michelangelo. Doamne, nu-mi vine sa cred ca ma aflu aici…
Merg in continuare pe Via Melarancio si ajung in Piazza Madonna Aldobrandini unde este situata Cappelle Medicee – vai, ce coada de turisti, dar oricum nu o voi vizita astazi. Ocolesc edificiul printre multimea de tarabe pe care se vand de toate – de la magneti la obiecte de piele – si ajung in Piazza di San Lorenzo. Treptele vechi ale Basilica di San Lorenzo sunt in dreapta, iar in stanga, in careul format de Via de Ginori, Via de Pucci si Via Cavour se afla Palazzo Medici Riccardi – solemnul palat al lui Cosimo il Vecchio, comandat arhitectului lui preferat – Michelozzo. Cladirea – un giuvaier al arhitecturii renascentiste, va face scoala in intreaga Italie, incepand cu secolul XV. Sunt minunate curtea si gradina interioare, sala de receptie baroca – pictata de Giordano si mai ales extraordinara Cappella dei Magi care ne da bogate detalii despre viata la curtea ducilor toscani.
Lipita de Basilica di San Lorenzo se afla si Biblioteca Medicea-Laurenziana. Trec pe langa ele, gandindu-ma ca le voi vizita in alta zi. Fac din nou la dreapta pe Via de’ Martelli si sunt in Piazza di San Giovanni, intre Battistero si Cattedrale di Santa Maria del Fiore – ce minunatie…
Aceasta biserica, placata cu marmura alba de Carrara, verde de Prato si roz de Maremme, ma face sa simt, aproape fizic, trecerea de la arta florentina medievala spre cea renascentista. Ea este catedrala Florentei, adica locul unde arcivescoville (arhiepiscopul), din inaltimea scaunului sau (numit catedra) celebreaza si propovaduieste cuvantul Domnului. Catedrala se mai cheama si Duomo (dom) de la cuvantul latinesc domus = casa. Deci, domul este casa lui Dumnezeu dar si a poporului sau. Dar Domul, ca de altfel orice alta biserica, este soprattutto o casa de rugaciune pentru fiecare dintre noi (Isaia - 56:7). Si chiar daca nu sunt catolica si nici florentina, voi merge sa ma reculeg in aceasta admirabila catedrala, simbol al bogatiei si al puterii florentine din secolele XIII - XV. Lucrarile la catedrala au inceput cu fatada, a carei piatra de temelie a fost pusa la 8 septembrie 1296. Se intra in Duomo prin trei portaluri, deasupra carora se gasesc o multitudine de statui care descriu istoria vietii si faptelor Fecioarei Maria.
Proiectul bisericii Santa Maria dei Fiori fusese facut de arhitectul Arnolfo di Cambio, care mai era antrenat si in lucrarile de la Santa Crocce si in cele de la Palazzo della Signoria. La moartea sa (probabil dupa anul 1300), diversi arhitecti ii succedara in incercarea de a pune in opera proiectul initial, care, insa, a suferit modificari importante. Ultimul element structural al noii catedrale fu imensa cupola proiectata de arhitectul Filippo Brunelleschi si construita intre 1420-1436. Cupola, cu opt ogive inlantuite, are 100 metri inaltime si 42 de metri diametru, depasind astfel in dimensiuni, cupolele catedralelor din Pisa si Siena. Frescele de pe cupola (3600 metri patrati) au fost realizate de catre Giorgio Vasari si Federico Zuccari intre 1572-1579 si reprezinta scene din Giudizio universal. Lanterna, desenata de Brunelleschi a fost realizata dupa moartea acestuia, in 1446, iar bila de arama aurita, surmontata de o cruce si continand relicve sfinte, a fost proiectata de Andrea del Verrocchio si asezata deasupra lanternei de-abia in anul 1471.
Gotica in ansamblul sau, catedrala constituie un stralucitor exemplu al originalitatii stilului florentin – amploarea volumelor, gustul pentru orizontalitate si pentru decoratiile policrome. Fatada exterioara din marmura este opera lui Emilio de Fabris, in stil neogotic, imbogatita de numeroase statui si a fost realizata intre 1871 – 1887. Turnul-clopotnita al catedralei – Campanille - de 82 metri inaltime, a fost desenat de Giotto (1266-1337) si realizat succesiv de Giotto, Andrea Pisano, Luca della Robbia si Francesco Talenti, fiind inaugurat in 1359.
Intrand in marea catedrala am fost frapata mai intai de imensitatea spatiului interior (153 metri lungime pe 90 metri latime – un teren de fotbal are aproximativ 100 m/70 metri !!!) iar apoi de “saracia” si sobrietatea decoratiunilor.Totusi, in secolele XVI-XVII, sub patronajul marilor duci de Toscana, catedrala s-a imbogatit cu fastuoase pardoseli de marmura multicolora si cu statui asezate in capelele laterale de forma unor mici temple. Ma uimeste mozaicul traditional atribuit lui Gaddo Gaddi (inceputul secolului XIV) pe fatada interioara, sub portalul principal si vitraliul circular de deasupra altarului, creatie a lui Donatello, realizat intre 1434 - 1437. Amandoua descriu Incoronazione della Vergine Maria, adica glorificarea fecioarei Maria dupa moartea sa. Dupa ce s-a terminat constructia cupolei, s-a trecut la realizarea celor doua occhiali da sole (panouri) din teracota smaltuita, opera ale lui Luca della Robbia, plasate deasupra portilor sacristiei. Sub bolta transeptului este un grup statuar – un monumental Cristo defunti, intins in fata lui Dumnezeu Tatal. Dar, ridicand ochii spre fresca de pe cupola il vad pe Christos – Pantocratorul, in Gloria Invierii lui.
In catedrala se mai afla :
Bustul lui Bruneleschi de Andrea Cavalcanti de Buggiano – 1446 ;
Bustul lui Giotto de Benedetto da Maiano – 1490 ;
Bustul filosofului Marsilio Ficino de Andrea Ferucci – 1521 ;
Galeria La concezione del bambino – spatiu rezervat credinciosilor ;
Sacrestia dei canonici – deasupra portii este Inaltarea – panou in teracota smaltuita de culoarea bleu, de Luca della Robbia – 1451 ;
Galeria di San Zenobio – sub altar se afla urna sfantului care a fost primul episcop al Florentei – opera a lui Lorenzo Ghiberti (1440), pictura Cena del Signore Cristo de Giovanni Balducci (1589) si grupul Angeli cerofereres – in teracota smaltuita de Luca della Robbia ;
Sacrestia delle Misse – inconjurata de lambriuri de secol XV; deasupra portii de intrare in sacristie se afla un panou din teracota smaltuita tot de Luca della Robbia – Resurrezione ;
Galeria della Croce – spatiu rezervat credinciosilor ;
Coro ottagonale in marmura, realizat de Baccio Bandinelli la mijlocul secolului XVI, unde se gaseste si scaunul episcopal, iar pe altarul principal este amplasat un Crucifix de lemn realizat de Benedetto da Maiano (sfarsitul secolului XV) – toate acestea se afla amplasate sub superba cupola proiectata de Bruneleschi. Aici s-a derulat episodul dramatic denumit Conjuratia Pazzi – acestia erau rivalii familiei Medici si au vrut sa il asasineze pe Lorenzo Magnificul in duminica zilei de 26 aprilie 1478 in timpul oficierii slujbei de Inaltare. Dar Lorenzo, desi grav ranit s-a refugiat in sacristie si doar fratele lui Giuliano a fost ucis ;
Tabloul Dante e la Divina Commedia de Domenico di Michelino – 1465 ;
Fresca dedicata condotierului Giovanni Acuto (John Hawkwood) de Paolo Uccello – 1436 ;
Fresca dedicata condotierului Niccolo da Tolentino de Andrea del Castagno – 1456 ;
Bustul lui Antonio Squarcialupi (muzicianul si organistul domului) de Benedetto da Maiano – 1490 ;
Bustul lui Arnolfo di Cambio de Ulisse Cambi – 1843 ;
Bustul lui Emilio de Fabris de Vincenzo Consani – 1887 ;
Treptele spre cripta unde sunt artefacte de la vechea basilica Santa Reparata si unde se afla si La tomba di Brunelleschi, in spatele unui grilaj de fier forjat.
Ies din catedrala Santa Maria dei Fiori putin confuza – suprema frumusete te bulverseaza poate chiar mai mult decat suprema uratenie… Privesc din nou cele trei portaluri ale catedralei cu mozaicuri si grupuri statuare povestind viata Fecioarei Maria, deasupra carora, sus, se gaseste basorelieful reprezentandu-l pe Eterno e Celeste Padre.
Vis-à-vis este minunatul Battistero di San Giovanni. Si desi nu l-am vizitat astazi, ci in data de 25 aprilie, voi scrie despre el tot aici. Acoperit de marmura alba si verde, realizarea lui a inceput in anul 1128, intr-un stil roman sobru si echilibrat, ca iti da impresia ca este “ruda saraca” a Domului ) , desi portile sale de bronz sunt cunoscute in lumea intreaga. Aceste porti reprezinta cele 4 intrari in baptisteriu – in cele patru vanturi si sunt portaluri mari, captusite cu bronz. :
La Porta Meridionale (de sud) – pe unde se intra in edificiu, a fost sculptata de Andrea Pisano (1330) si evoca, intr-un stil gotic, viata lui San Giovanni Battista (Botezatorul) si, situat mai jos, panoul cu Degli tre virtù theologales : Credinta, Speranta, Milostenia si apoi, la baza portii, siluetele a cinci cardinali. Incadramentele, de o mare virtuozitate au fost realizate, mai tarziu, de fiul lui Ghiberti – Vittorio.
La Porta Occidentale (de vest) – realizata tot de Andrea Pisano.
La Porta Nordica - 1403-1424 - este prima realizata de Lorenzo Ghiberti, care a castigat concursul la care au mai participat si Brunelleschi, Donatello si Jacopo della Quercia. Portile cuprind cate 14 panouri (28 in total); basoreliefurile de pe ele evoca scene din Noul Testament, din vietile celor patru Evanghelisti si ale Sfintilor Doctori, cu o noblete si o armonie a compozitiei greu de imaginat.
La Porta di Levante (de est) - 1425-1452, vis-à-vis de intrarea in catedrala, este cea despre care Michelangelo a declarat, extaziat, ca este demna de a fi La porta del Paradiso. Ciclul iconografic care orneaza portile a fost realizat de Lorenzo Ghiberti, care a impartit cele doua usi in cate 5 panouri ce reprezinta, fiecare dintre ele, scene biblice din Vechiul Testament, intr-un ancadrament numarand 24 nicchie in care sunt plasate statuile personajelor biblice alternand cu 24 de medalioane reprezentand capete de artisti printre care si un autoportret, in basorelief, de-al lui Lorenzo Ghiberti. Panourile originale din bronz aurit sunt adapostite in Museo della cattedrale. Parasind total stilul gotic, Ghiberti a folosit perspectiva – teoretizata arhitectonic si matematic de Brunelleschi – intr-un basorelief stratificat, pentru a putea cuprinde un numar cat mai mare de personaje biblice, in diferite planuri :
Creatia lui Adam si Eva, pacatul originar, izgonirea din Paradis;
Sacrificiul lui Noe si reprezentarea arcei plina de vietuitoare si plante;
Descrierea vietilor lui Esau, Iacob si Rebecca;
Moise primind tablele cu cele 12 Porunci, pe muntele Sinai;
Batalia contra filistinienilor - uciderea lui Goliat de catre David;
Descrierea vietilor primilor oameni, fii lui Adam si Eva - Cain si Abel;
Abraham (Avraam), Ingerul si sacrificiul lui Isaac;
Povestea lui Iosif si a fratilor sai in Egipt;
Poporul lui Israel in pamantul sfant - Iordan si batalia de la Ierihon;
Regele Solomon intampinand-o pe Regina din Saba.
In interiorul Battistero, pavat cu marmura in incrustatii orientale sunt trei sarcofage : unul roman, altul al episcopului Rainier si ultimul al Anti-Papei Giovanni XXIII, executat dupa desenele lui Michelozzo si Donatello in 1427 si – bineinteles - fonte battesimale (cristelnitele) realizate din marmura in anul 1371. Medalionul de deasupra absidei, care se continua spre cupola baptiseriului, il reprezinta pe Iisus Christos, inconjurat de scene din Judecata de Apoi, de scene din viata sfantului Ioan Botezatorul si a Sfantului Iosif (tatal pamantean al lui Christos), scene din Geneza si cete di angeli care sunt pictati pe partea interioara pana sub lanterna turnului.
Este ora pranzului, dar nici nu imi dau seama cum au trecut orele…
O mica pauza de pizza & cappuccino si apoi merg pe Via dei Calzaiuoli, depasesc cladirea OrsanMichele (pe care nu-l voi vizita astazi), traversez Via Porta Rossa, Via della Condotta si intru in Piazza della Signoria – piata simbol a Florentei, una dintre cele mai frumoase piete ale Italiei, cu edificiile ei formand un formidabil decor in jurul unui spatiu patrat vast. Aceasta piata a fost deschisa si apoi marita, incepand cu secolul XIII, dupa demolarea caselor familiilor nobiliare gibeline Uberti si Foraboschi, de catre edilii orasului toscan Firenze. Piata este dominata de constructia Palazzo Vecchio, ridicat pe partea settentrionale a esplanadei - plina de lume la aceasta ora a amiezii.
Arhitectul Arnolfo da Cambio a proiectat, incepand cu anul 1294, acest palat-fortareata, cu trei etaje, avand frumoase ferestre gotice, toate incorporate in acest blocco strutturato, terminat cu creneluri medievale sub care sunt amplasate blazoanele heraldice policrome ale Republicii Florentine. Torre d’Arnolfo are 94 de metri inaltime, iar clopotul de pe el era tras pentru a anunta intalniri publice sau a avertiza de pericole iminente.
Palatul a fost initial cunoscut sub numele de Palazzo del Popolo. Mai tarziu a fost redenumit Palazzo della Signoria, dupa signori = reprezentantii familiilor importante ce conduceau orasul. Dupa ce Cosimo I di Medici a ajuns la putere in anul 1537, cladirea a fost iarasi redenumita in Palazzo Ducale. Abia dupa ce ducele s-a mutat in Palazzo Pitti (in 1550), cladirea a inceput sa fie cunoscuta sub numele de Palazzo Vecchio.
Singura parte a exteriorului palatului ce este decorata, este fatada de marmura ce a fost adaugata deasupra intrarii in anul 1528. Inscriptia “Rex regum et Dominus Dominantium” este menita sa aminteasca conducatorilor ca singurul conducator adevarat este Iisus Cristos. De o parte si de cealalta a inscriptiei se gaseste cate un leu sculptat. Interiorul Palazzo Vecchio, contrastand cu exteriorul, prin fastul si rafinamentul sau, dateaza din timpul lui Cosimo I, care a poruncit redecorarea completa a palatului de catre Vasari, arhitectul curtii Medici. Curtea interioara refacuta in 1453 de Michelozzi Michelozzo, contine o mica fantana in centru, cu statuia Il piccolo angelo e delfino - copie facuta de Vasari dupa statuia creata de Verrocchio (originalul se afla acum intr-o camera de la etajul II al Palazzo Vecchio). Doua scari impresionante duc spre cea mai importanta camera - Sala dei Cinquecento (sala celor cinci sute) de la etajul intai. Incaperea era folosita pentru intalniri tinute de catre conducatorii Florentei. Cosimo I le-a cerut, intai lui Leonardo da Vinci si apoi lui Michelangelo sa decoreze sala, dar pana la urma Vasari a fost cel care pictat sala intre anii 1563–1565 cu scene ce infatiseaza victoriile lui Cosimo I in fata oraselor Pisa si Siena si descriu nasterea marelui ducat al Toscanei. Aici este amplasat grupul statuar Il Genio che uccide la Forza (1533-1534) creat de Michelangelo pentru mormantul papei Giulio II. Tot la etajul I se afla cabinetul de lucru al lui Francesco de Medici cu faimoasele portrete lui Cosimo I de Medici si al frumoasei sale sotii Eleonora de Toledo (pictata impreuna cu fiul lor Giovanni).
La etajul II este amplasat Appartamento dei priori (al conducatorilor) continand minunata Sala dei Gigli (a crinilor) – decorata cu crini pe frescele aurii si reprezentand demnitari romani, Sala Guardaroba – cu harti geografice – si Sala Jupiter, precum si apartamentele lui Cosimo I si ale sotiei sale - Eleonora de Toledo.
Si-acum sa descriu ceea ce se afla in Piazza della Signoria :
Statuia ecvestra a lui Cosimo I de Medici realizata in 1594 de catre Jean Bologne – admir atitudinea demna a condotierului si musculatura potente a calului;
Fantana lui Neptun de Bartolomeo Ammannati (1563-1575) – un Neptun de marmura, realizat cam nefericit de sculptor dupa desenele lui Leonardo da Vinci, inconjurat de naiade, de fauni si de nimfe de bronz;
Marzocco – copia in marmura a sculpturii lui Donatello (1418-1420) – un leu avand intre labe stema familiei Medici, reprezinta un simbol puternic al Republicii Florentine – numele provine de la marzoccheschi – denumire data trupelor florentine in timpul asediului orasului din 1529-1530 ;
Juditha si Holofernes – copie in bronz, dupa originalul lui Donatello (1460) – acesta fiind amplasat in Sala dei Gigli din Palazzo Vecchio. Statuia a fost comandata de Cosimo I de Medici si descrie episodul biblic in care Juditha il ucide pe generalul asirian Holofernes. Juditha era considerata un simbol al libertatii poporului, care a obtinut victoria intr-o cauza dreapta, impotriva unui despot – exact o metafora a casei Medici ! Juditha este forte e vittoriosa, cu sabia in mana, aratand senza pietà capul lui Holofernes, pe care il tine de plete. Brrrr…
David - copie in marmura dupa originalul lui Michelangelo, care se gaseste la Galleria dell’Accademia – voi povesti cand voi vizita galeria despre aceasta extraordinara capodopera…
Hercule ucigandu-l pe Cacus – 1534 – marmura sculptata de Baccio Badinelli – aceasta sculptura este o alegorie - Hercule personificand familia Medici in lupta cu delatorii si hotii ducatului, reprezentati prin talharul Cacus ;
Loggia dei Lanzi – della Signoria – realizata in stil gotic tarziu de catre Benci di Cione si Simone Talenti (1376-1391). Aici era locul de intalnire al lancierilor de la palat, apoi al corpului de garda al Signoriei. Eleganta logie este sustinuta de gratioase arcade sprijinite pe coloanele gotice sustinand plafonul pe care sunt pictate Alegoriile Virtutii, realizate dupa desenele lui Agnolo Gaddi. De fiecare parte a scarilor pe care se urca in logie, se afla I leoni tenere accesso, realizati la 1600 de Flaminio Vacca. In interior admir faimoasele sculpturi pomenite in toate cartile de istoria artei : Rapirea sabinelor de Jean Bologne la 1583, apoi Hercule si Centaurul Nessus de acelasi sculptor – 1599, Ajax sustinand cadavrul lui Patrocle – sculptura antica elena, Rapirea Polixeniei de Pio Fedi (1866) si apoi celebrul Perseu aratand capul Meduzei – bronz realizat de Benvenuto Cellini (1554).
Eh… Ce zi… Indelung asteptata de mine vreme de atatea decenii… Simt cum se invarte totul in jurul meu… Sunt FERICITA – cu cele mai mari majuscule posibile )
Vis-à-vis de Loggia Lanzi si lipita de Palatul Signoriei se afla Galleria degli Uffizi – considerata unul dintre cele mai frumoase muzee ale lumii. O mare de oameni asteapta sa intre in muzeu – il voi vizita si eu in alta zi…
Noi insa ocolim Palazzo Vecchio, prin partea lui stanga, trecem pe Borgo de’ Greci si ajungem in Piazza Santa Croce. Aceasta este o piata spatioasa de forma rectangulara, unde franciscanii predicau, unde se desfasura carnavalul de dinaintea inceperii postului de Pasti sau unde se tinea o competitie sportiva - il calcio – un fel de fotbal contemporan. La nord-vest, o placa indica cei 5000 metri cubi de apa atinsi de fiume Arno la inundatiile din 1966. Aici este bogata biserica a franciscanilor - Basilica di Santa Croce, devenita Panteonul Florentei, din cauza ca personaje ilustre din istoria florentina isi dorm somnul de veci aici.
Aceasta biserica a fost conceputa de Arnolfo di Cambio in 1294, dar a fost terminata de-abia in anul 1450. Legenda spune ca Santa Croce a fost fondata de insusi San Francesco. Fatada bisericii nu este cea originala simpla, aceasta fiind inlocuita in secolul XIX cu o alta in stil neogotic. Campanila a fost terminata tot in secolul XIX. Intrarea in biserica este libera. Interiorul imens (140x40 metri), destinat ascultarii predicilor franciscanilor, cuprinde trei nave, separate prin stalpi svelti de forma octogonala si o absida luminata de minunate vitralii amplasate aici in secolul XV de catre Agnolo Gaddi. Pardoseala cuprinde 276 pietre tombale din mozaicuri de marmura policrome, iar de-a lungul zidurilor se aliniaza sarcofage bogat ornamentate.
Pe fatada interioara admir un vitraliu reprezentand La discesa dalla croce, realizat dupa desenele lui Lorenzo Ghiberti. In nava dreapta, in dreptul primului stalp este celebrul basorelief de Antonio Rossellino- La Vergine dà a succhiare il latte a Gesù – si apoi sunt aliniate monumentele funerare :
Il Sarcofago di Michelangelo, realizat de Giorgio Vasari in 1570. Michelangelo a scris in memoriile sale ca ar dori sa fie inmormantat in Santa Croce, pentru ca la “reinviere” sa poata privi, in toata maretia ei, cupola brunelleschiana a Domului.
Il Sarcofago di Dante Alighieri realizat de Stefano Ricci in 1829 – dar Dante isi doarme somnul de veci la Ravenna.
Il Sarcofago di Galileo Galilei realizat de Giulio Foggini – 1643.
Il Sarcofago di Niccolo Machiavelli realizat de Innocenzo Spinazzi in 1787.
Il Sarcofago di Gioacchino Rossini realizat de Antonio Berti in 1939.
In fundul navei centrale a bisericii sunt numeroase capele care contin opere de arta de prima calitate, din care eu reamintesc doar cateva :
La Cappella di Velluti – cu fresca Vita di San Michele Arcangelo atribuita lui Cimabue.
La Cappella Giugni, cu monumentul funerar al Carolinei Bonaparte de Lorenzo Bartolini.
La Cappella Peruzzi, cu fresca Vita di San Giovanni de Giotto (1320).
La Cappella Bardi cu frescele Episodi della vita di San Francesco de Giotto (1317). Aici se afla si faimosul Crocifisso al lui Donatello (1425).
Parasesc in liniste bazilica, atat de reprezentativa pentru spiritul florentin.
Din piata din fata bisericii o iau la stanga pe Via Magliabechi, apoi pe Corso de’Tintori, ajung in Piazza Cavallegerri si de acolo pe cheiurile fiume Arno : Lugarno delle Grazie, Lugarno Generale Diaz si Lugarno Archibusieri. Pe acest chei este un stalp cu foarte multe lacate incuiate, puse de indragostiti, pentru ca dragostea lor sa fie mereu pecetluita…
Ma indrept spre Ponte Vecchio. Acesta este plin de turisti, de statui umane, de muzicieni, de pictori si tot felul de interpreti care creaza o atmosfera incredibila, mai ales in aceasta parte a zilei in care soarele sta sa apuna, poleind bustul de bronz a lui Benvenuto Cellini, aflat la jumatatea podului.
Ponte Vecchio este cel mai vechi pod din Florenta, construit in forma sa actuala de catre Neri di Fierovante in 1345. Pe pod au fost construite case – lucru ce constituia o practica obisnuita in orasele mari din Europa medievala. In aceste case au locuit mai intai mestesugarii breslei macelarilor si cei ai tabacarilor, dar, din cauza mizeriei si a mirosului greu de suportat, ducele Ferdinando I de Medici a decis, in anul 1593, inlocuirea lor de catre mestesugarii breslei aurarilor. In prezent pe acest pod sunt magazine cu superbe bijuterii. Deasupra magazinelor exista Corridorio Vasariano – un pasaj de aproximativ 1 kilometru, construit in 1565, din ordinul lui Cosimo I de Medici, ca sa lege Galleria degli Uffizi cu Palazzo Pitti, aflat pe cealalta parte a raului Arno, pentru ca ducele sa nu mai fie nevoit sa mearga pe podul mereu aglomerat atunci cand trebuia sa se deplaseze intre cele doua resedinte ale sale. Coridorul inconjoara Torre Mannelli si, trecand pe langa biserica Santa Felicita, ajunge la Palazzo Pitti. In interiorul Corridorio Vasariano sunt expuse numeroase opera de arta din secolele XVII si XVIII, precum si o importanta colectie de autoportrete ale pictorilor care au creat in secolele XVI – XIX. Coridorul se poate vizita doar cu rezervare de bilete si numai in grupuri de cate 5 persoane. De pe pod privesc in dreapta la Ponte Santa Trinita si in stanga la Ponte alle Grazie.
De pe Ponte Vecchio ma intorc pe Via por Santa Maria si sunt in fata unei frumoase Loggia del Mercato Nuovo, cunoscuta popular ca Loggia del Porcellino. Aceasta a fost construita in secolul XVI, in inima orasului, la doar cativa pasi de Ponte Vecchio, fiind destinata initial vanzarii tesaturilor de matase si a altor produse de lux. Pe fiecare colt al logiei trebuiau amplasate statui ale unor cetateni florentini celebri, dar, in secolul XVIII au fost amplasate doar trei statui : Michele di Lando, Giovanni Villani si Bernardo Cennini (eu nu am auzit de nici unul dintre ei )
Punctul cel mai interesant de aici este Fontana del Porcellino – de fapt copia in bronz a unui porc mistret, realizat de Pietro Tacca in secolul XVI si al carui original este la Palazzo Pitti. Traditia populara spune ca daca il freci pe mistret pe bot vei deveni bogat si poate de aceea, ritul mistretului straluceste in soarele amiezii. Turistii sunt incurajati sa puna o moneda in gura mistretului, dupa ce l-au frecat pe acesta pe nas si daca moneda aluneca prin gatul mistretului pana la bazinul cu apa din fata mistretului inseamna ca dorinta ti se va indeplini.
O alta atractie a locului este asa numita Pietra dello scandalo – un fel de roata de marmura roz cu sase spite de marmura neagra, aflata in centrul logiei. Desenul in pardoseala reproduce una dintre rotile unei carroccio medievala – simbol al Florentei – unde trupele se intalneau inainte de orice batalie. Ulterior, in acest loc redenumit si Pietra dell’acculata (piatra de pedeapsa pentru vagabonzi) erau adusi debitorii insolvabili si biciuiti (la fundul gol) in fata multimii – expresia populara guardando col culo o terra si cuvantul sculo (in dialect toscan nenorocire), dau probabil numele acestui loc. Acum insa locul este plin de tarabele negustorilor de articole din piele sau de alte numeroase marfuri, ca intr-un bazar oriental.
Plec de aici si, prin Via Calimala ajung in Piazza della Republica. Pe amplasamentul acestei piete era candva centrul Florentei medievale si, in negura vremurilor – centrul Florentei romane – aici fiind amplasat Forumul roman. Mai tarziu aici a luat fiinta Mercato vecchio, datorita vocatiei florentinilor de a face negot, in jurul acestei piete dezvoltandu-se il quartiere ebraico = ghetoul evreiesc, care continea o sinagoga italiana si o sinagoga de rit spaniol (levantina). A fost, de altfel, o zona unica de strazi pitoresti si cladiri bine construite, cateva edificii supravietuind intacte pana astazi. Totusi, singurul martor al vechii Piazza del Mercato este Colonna della Dovizia = Colonna dell’Abbondanza (repozitionata in 1956) care dateaza din 1431, surmontata de o statuie din gresie gri, reprezentand abundenta, sculptata de Giovanni Battista Foggini dupa originalul de Donatello aflat la muzeu.
Este ora 18,41 PM ( pe ceasul aparatului de fotografiat). Dupa o zi atat de plina de emotii artistice, este cazul sa ma indrept, obosita, spre gara florentina, de unde trenul ma va duce inapoi la Montecatini Terme.
|
