Palatium Novum, adaugat la Palazzo del Podesta, a devenit, asadar, in 1246, Palazzo di Re Enzo – domiciliul fix = o inchisoare aurita a valorosului Enzo, Rege al Sardiniei si fiu al lui Frederic II al Suediei, dupa ce fusese capturat in batalia de la Fossalta si unde a fost inchis – cu toate onorurile datorate unui rege, pana la moartea sa survenita in 1269. La parterul acestui palat terminat cu creneluri medievale se afla un Carroccio – simbol al libertatii orasului, format dintr-o caruta solida pe patru roti, pe care se afla un altar (surmontat de un clopot) pe care sunt dispuse insignele si drapelele orasului Bologna.
Intre Palazzo Communale si Palazzo di Re Enzo se afla Piazza del Nettuno, inaugurata in 1564 si care reprezinta unul dintre locurile cele mai sugestive ale Bologniei. In centrul acestei piete se afla Fontana del Nettuno, comandata de papa Pius IV in 1563, proiectata de arhitectul Tomasso Laureti si realizata de Johannes Boulogne de Donai, zis Giambologna, un sculptor flamand faimos in acea vreme. Fantana, finalizata in 1566, il reprezinta pe zeul Neptun (turnat in bronz), cu un trident in mana, in miscare, intors catre ape cu intentia de placcatura delle acque reflue (a le domoli). Insa pentru cetatenii bolognezi, zeul reprezinta pur si simplu un urias de 1,20 metri inaltime si cantarind 2,2 tone. Neptun este asezat pe o platforma de marmura ornata cu jgheaburi de apa sub forma de pesti si care sunt flancate de heruvimi care stau pe piedestal, intruchipand simbolic cheile papale (ale Sfantului Petru). Sunt fascinata si de cele patru sirene ce isi tin sinii in maini, sfarcurile acestora fiind fantani arteziene. Alte figuri de putti si delfini inconjoara statuia lui Neptun, pe postament existand si o emblema pontificala. Dintre cele patru piccole fontane instalate pe colturi, nu mai exista decat una.
Aici ne-am asezat toti patru (Cristina, Ruxandra, Giovanni si eu) sa savuram o cafeluta si sa ne amuzam cu privelistea unei italience septuagenare care mangaia si saruta mana unui italiano verro de 50 de ani )
Din Piazza Maggiore, mergand pe Via Rizzoli ajungem in Piazza Porta Ravegnana. Chiar unde Via Rizzoli se intalneste cu Piazza Porta Ravegnana se afla un minunat palat, proiectat de arhitectul Giovanni Piccinini si construit in 1486 – Casa dei Drappieri numit si Casa degli Strazzaroli. Dar locul este cunoscut pentru ca in aceasta piata se gasesc faimoasele Due Torre di Bolognia, vizibile din orice parte a orasului. Torre Asinelli este cel mai inalt, este zvelt si elegant, iar celalalt - Torre Garisenda este mai mic si inclinat. Torre Asinelli are 97 de metri si a fost ridicat la sfarsitul secolului XII, alaturi de Torre Garisenda, ale carui lucrari au ramas neterminate la inaltimea de 61 de metri, din cauza unei alunecari de teren din zona respectiva. Torre Asinelli, al carui nume provine, se pare, de la nobilul Gherardo degli Asinelli, este asezat pe o modesta fundatie, este relativ greu – are 8500 tone - dar centrul lui de greutate este situat jos, mai aproape de pamant. In 1488 a fost inconjurat de o galerie numita Rocchetta, in care era incartiruita o garnizoana militara. In 1493 un traznet a lovit Torre Asinelli, dar acesta nu a provocat distrugeri importante asupra structurii turnului, cu exceptia inclinarii – si acest turn este putin inclinat – cam cu un metru fata de verticala.
Cat priveste Torre Garisenda, de frica de a nu se prabusi, in 1360, proprietarii au daramat 13 metri de constructie, astfel ca inaltimea lui actuala este de 48 de metri, prezentand o inclinatie de aproximativ 3 metri, fata de vertical, pe partea marginita de Via San Vitale. Aceasta inclinatie a Garisendei l-a impresionat si pe Dante – student la universitatea din Bologna in perioada 1285/1287 - astfel ca el mentioneaza turnul inclinat Garisenda in lucrarea lui Divina Commedia.
Dupa ce am fotografiat din tot felul de unghiuri cele doua turnuri, mai facem cativa pasi pe strada cu aspect medieval pe care sunt Palazzo Bolognini si Casa Seracchioli si ajungem in Piazza della Mercanzia, unde se afla palatul omonim - elegantul Palazzo della Mercanzia, construit in 1382, dupa un proiect al arhitectului Antonio di Vincenzo. Constructia acestui palat, aprobata de municipalitate, trebuia sa fie sediul Foro dei Mercanti – un organ juridic destinat reglarii disputelor dintre gli venditori e gli acquirenti (vanzatori si cumparatori). Palatul are porticuri la parter, iar pe fatada, doua ferestre ogivale intre care este amplasat un balcon de marmura alba ajurata deasupra caruia este un baldachin, opera a fratilor Dalle Masegne, iar in acest balcon, sub crenelurile cu care se termina constructia, se afla blazoanele La Società delle arti, iar sub balcon, in nisa centrala se afla o mica statuie reprezentand Giustizia, iar in nisele laterale sunt alte mici statui reprezentand pe cei doi sfinti protectori ai orasului : San Pietro si San Petronio.
Parasesc Piazza della Mercanzia si intru pe Via Santo Stefano privind, pe sub porticuri, cladirile frumoase care se ridica deasupra lor. Ajung in Largo di San Stefano unde se gaseste edificiul Basilica di Santo Stefano, un complex medieval religios, format initial din 7 biserici, de unde si denumirea de Sette Chiese, dar din care au ramas functionabile doar patru, asezate una langa alta, intr-o alternanta de stiluri, de contraste luminoase, de culori si de forme, reprezentand monumentul cel mai vechi din Bolognia. Istoria milenara a acestui complex de biserici se pare ca a inceput in anul 438, cand San Petronio – fost episcop in Bologna in secolul V, a construit aici un asezamant asemanator cu cel din Ierusalim – La Chiesa di Santo Sepolcro di Gerusalemme, asezat deasupra unui vechi templu al unei zeite romane. Intrarea se face prin La Chiesa del Crocifisso, construita in secolul XI, sub altarul careia se afla moastele lui San Petronio. Structura octogonala austera ma duce cu gandul ca aici a existat la inceput un baptisteriu. Urmatorul spatiu – Cortile di Pilato – este numit astfel dupa bazinul in care se spune ca s-ar fi spalat pe maini Pilat din Pont (la propriu) dupa ce l-a condamnat la moarte pe Iisus Christos, dar, in realitate acest bazin este un artefact lombard din secolul VIII. Dincolo de curte, se afla La Chiesa della Trinita, care se continua cu Monastero Benedettino Olivetano si un mic muzeu. Biserica a patra – La Chiesa Santi Vitale e Agricola – este cea mai veche biserica a orasului. In zidaria ei sunt incorporate bucati din vechile ziduri romane, cea mai mare parte a bisericii datand din secolul XI. In biserica se gasesc mormintele a doi sfinti, aflate in absidele laterale, care probabil ca au servit candva ca altare secundare.
Dupa ce am stat pe iarba in aceasta Largo di Santo Stefano, ne intoarcem in Piazza Mercanzia si de acolo, pe sub alte porticuri, ne plimbam spre Piazza Nettuno si de aici mergem, tot pe sub porticurile care marginesc vasta si eleganta Via Indipendenza. Pe partea dreapta se afla La Basilica Metropolitana di San Pietro denumita cu numele de Cattedrale in 1582 cand papa Gregorio XIII l-a inaltat pe arhiepiscopul Bologniei la gradul de Metropolita. Pe parcursul anilor, aceasta biserica a fost demolata si reconstruita de mai multe ori : in 1131 ea a fost distrusa de un incendiu, in 1161 a fost reconstruita si marita, in 1222 a fost distrusa de un teribil cutremur, in 1575 a fost din nou distrusa. Ultima reconstructie s-a petrecut in perioada 1600-1605, pe proiectul lui Floriano Ambrosini, iar fatada actuala a fost realizata in 1747, dupa desenele lui Alfonso Torreggiani – cele doua statui de pe turnurile fatadei – a Sfintilor Petru si Pavel - fiind sculptate de catre Agostino Corsino si P.A. Verschaffelt. Inauntru, pe partea dreapta se afla un grup statuar din terracotta conceput de A. Lombardi – Compianto su Cristo morta, foarte frumos si due acquasantiere sostenute da leoni romanici, adica bazinele cu apa sfintita care se gasesc la intrarea in bisericile catolice si care in aceasta catedrala sunt asezate pe spinarea unor lei din marmura rosie – sculpturi antice.
Mergand mai departe pe Via Indipendenza, in sensul spre Parco Montagnola, admiram fatada Teatro Arena del Sole, construit in 1810 dupa proiectul arhitectului Carlo Asparri, in stil napoleonian, avand pe fronton inscriptia :”Luogo dato agli spettacoli diurni” , adica “aici au loc spectacole toata ziua”. Vis-à-vis de teatru se afla o statuie ecvestra a lui Garibaldi. Dincolo de teatru ajungem in Piazza Otto Agosto unde a avut loc istorica batalie care i-a obligat pe austrieci sa abandoneze orasul Bologna in 8 august 1848. In piata este un monument comemorativ care reprezinta un cetatean care inalta un drapel pe deasupra corpurilor soldatilor austrieci invinsi.
Pe micul deal unde astazi este Parco Montagnola, era inchisoarea Fortezza di Galliera, daramata si reconstruita de patru ori pana in 1683 cand a fost transformata in giardino pubblico si care are o multime de fantani arteziene. Dintre acestea, frumoasa este o fantana desenata de Diego Sarti – grupul statuar de marmura Scultorio - care reprezinta un cal si o tanara doamna afflitta da una piovra (luata cu asalt de o caracatita). De aici coboram spre Via Galliera si ajungem la Piazza XX Settembre, in jurul careia admiram frumoase edificii ca : Palazzo Aldrovandi, Palazzo Felicini si Chiesa de Santa Maria della Pioggia (a ploii), construita in 1600 si in care se afla tabloul foarte bine conservat Natività de Agostino Carracci (nu am mai avut timp sa intram in biserica).
Este ora 18,42 si trebuie sa mergem inapoi la gara ca sa luam trenul spre Montecatini Terme. Ma gandesc la Bologna – La Grassa – faimoasa pentru bogata bucatarie a regiunii. Printre specialitati se numara sosul mortadella, tortellini si tagliatelle, despre care se spune ca au fost inventate pentru nunta Lucreziei Borgia cu ducele de Ferrara. Acesti taitei lungi, deschisi la culoare, au fost inspirati de rochia frumoasei mirese. Bolognezele pregatesc tagliatelle con ragu – un amestec succulent din carne de vaca, sunca, legume, smantana si ulei de masline. Mmmm…
Ajungem la hotelul nostru din Montecatini Terme si Rodica ne pregateste o seara festiva, ca sa patram in amintire orasul italian in care am fost oaspeti o saptamana. Petrecerea a inceput la ora 9,00 PM si a tinut pana la 0,30 AM. Cel care ne-a cantat si ne-a amuzat cu repertoriul lui Toto Cutugno, era un domn sexagenar care se numea Franco ma gandesc sa inchei seara de astazi cu versurile cunoscute din cantecul L’Italiano :
Lasciatemi cantare
Con la chitarra in mano
Lasciatemi cantare
Sono un italiano.
Buongiorno Italia gli spaghetti al dente
E un partigiano come Presidente
Buongiorno Italia con i tuoi artisti
Con le canzoni con amore, con il cuore
Con piu' donne sempre meno suore
Con l'autoradio sempre nella mano destra
E un canarino sopra la finestra
Buongiorno Italia col caffe' ristretto
Le calze nuove nel primo cassetto
Buongiorno Italia,
Buongiorno Yvonne )
Lasciatemi cantare
Con la chitarra in mano
Lasciatemi cantare
Una canzone piano - piano
Lasciatemi cantare
Perche' ne sono fiero,
Sono un italiano
Un italiano vero.
27 APRILIE 2013 – SABATO – A RIVEDERCI TOSCANA !
M-am trezit, de voie, dupa ora 8,00, fara ceas desteptator. Vai, este ultima mea zi de vacanta in Toscana. Este sambata, ziua de nastere a prietenei mele Cristina – LA MULTI ANI dragalasa mea !
Ne luam la revedere de la amabilele noastre gazde din hotel Arnolfo.
Microbuzul ne asteapta in fata hotelului pentru a ne duce la aeroportul din Pisa.
Imi spun in gand o rugaciune pe care o stiu de mult : “Pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa ne acompanieze pe drumul de intoarcere acasa”.
Gràzia Toscana ! Multumesc Toscana !
|
