Jurnalul lui nicole 1 29 decembrie 2200

10
30 AUGUST 2206

Benjy s-a născut mai devreme. În ciuda repetatelor mele asigurări că va arăta perfect sănătos, Michael a părut uşurat când, acum trei zile, băiatul s-a născut fără nici o anomalie fizică. A fost încă o naştere uşoară. În timpul travaliului şi a naşterii, Simone a fost surprinzător de utilă. Pentru o fată care n-a împlinit încă şase ani, este extrem de matură.

Şi Benjy are ochii albaştri, însă nu atât de deschişi ca ai lui Katie, şi nu cred că vor rămâne albaştri. Are pielea cafeniu deschis, doar o idee mai închisă ca a lui Katie, dar mai deschisă la culoare decât a mea şi a lui Simone. La naştere cântărea trei kilograme şi jumătate şi era lung de cincizeci şi doi de centimetri.

Lumea noastră rămâne neschimbată. Nu prea vorbim despre asta, însă toţi, cu excepţia lui Katie, am renunţat să sperăm că Richard se va întoarce vreodată. Ne îndreptăm din nou către iarna ramană, cu nopţile lungi şi zilele mai scurte. Periodic, Michael sau eu mergem la suprafaţă şi căutăm vreun semn de la Richard, dar este un ritual mecanic. În realitate, nu ne aşteptăm să găsim ceva. Au tre­cut şaisprezece luni de când a plecat.

Acum eu şi Michael calculăm pe rând traiectoria noas­tră cu ajutorul programului de determinare a orbitei, proiectat de Richard. În ciuda faptului că Richard ne lăsase instrucţiuni explicite, ne-au trebuit câteva săptămâni ca să ne dăm seama cum se foloseşte. O dată pe săptămână reverificăm că ne îndreptăm tot în direcţia lui Sirius, fără să avem în cale nici un alt sistem stelar.

În ciuda prezenţei lui Benjy, se pare că am mai mult timp pentru mine decât am avut vreodată. Citesc cu lăcomie şi mi s-a reaprins fascinaţia pentru cele două eroine care mi-au dominat mintea şi imaginaţia de adoles­centă. De ce m-au atras întotdeauna atât de mult Ioana d'Arc şi Alienor de Aquitania? Pentru că nu numai că ambele au manifestat tărie şi spirit de independenţă, dar şi pentru că au reuşit într-o lume dominată de bărbaţi, bazân­du-se în ultimă instanţă pe propriile lor puteri.

Am fost o adolescentă foarte singuratică. Împrejurimile lui Beauvois erau magnifice şi dragostea tatălui se revărsa asupra mea, dar mi-am petrecut practic întreaga ado­lescenţă singură. În fundul minţii eram mereu îngrozită că moartea sau căsătoria aveau să mi-l ia pe scumpul meu tată. Voiam să mă izolez, mai mult pentru a evita durerea care ar fi survenit dacă aş fi fost despărţită de tata. Ioana şi Alienor erau modele perfecte. Chiar şi astăzi găsesc linişte, citind despre vieţile lor. Nici una n-a permis lumii din jurul ei să definească ce era cu adevărat important în viaţă.

Starea de sănătate a tuturor continuă să fie bună. Primăvara asta, mai mult ca să-mi fac de lucru, decât pentru altceva, am introdus în fiecare din noi sondele biome­trice rămase şi am monitorizat datele timp de câteva săp­tămâni. Procesul de monitorizare mi-a reamintit de zilele misiunii Newton - chiar au trecut mai mult de şase ani de când noi doisprezece am părăsit Pământul ca să mergem spre rendez-vousul cu Rama?

Oricum, pe Katie a fascinat-o biometria. A stat lângă mine cât timp i-am scanat pe Simone şi Michael şi a pus sute de întrebări despre datele de pe afişaje. A înţeles într-o clipă cum funcţiona sistemul şi ce însemnau rândurile de avertizare. Michael a spus că este extraordinar de inte­ligentă. Ca tatăl ei. Lui Katie îi este încă cumplit de dor de Richard.

Deşi Michael vorbeşte adesea despre faptul că se simte moşneag, are o formă excelentă pentru un bărbat de şaizeci şi patru de ani. Are mare grijă să fie suficient de activ din punct de vedere fizic, pentru ca să poată avea grijă de copii şi, de la începutul sarcinii mele, face jogging de două ori pe săptămână. Ce concept amuzant! Am urmat cu fidelitate calendarul terestru, cu toate că aici, în Rama, nu are abso­lut nici un înţeles. Alaltăseară, Simone a întrebat despre zile, luni şi ani. În timp ce Michael îi explica mişcarea de rotaţie a Pământului, anotimpurile anului şi orbita pe care se deplasează Pământul în jurul Soarelui, am avut dintr-o dată imaginea unui superb apus de soare în Utah pe care-l privisem cu Genevieve în călătoria noastră în vestul Americii. Cum să-i explici un apus de soare cuiva care n-a văzut soarele?

Calendarul ne reaminteşte ceea ce suntem. Dacă vom ajunge vreodată pe o planetă, cu zile şi nopţi adevărate în locul celor artificiale din Rama, mai mult ca sigur vom abandona calendarul terestru. Însă deocamdată, sărbătorile, trecerea lunilor şi mai ales zilele de naştere ne amintesc că rădăcinile noastre sunt pe frumoasa planetă pe care nici măcar n-o mai putem găsi cu cel mai bun telescop raman. Benjy e acum gata să sugă. Capacităţile lui mintale n-or fi cele mai bune, dar în mod sigur n-are nici o problemă când e vorba să mă anunţe că e flămând. De comun acord, Michael şi cu mine nu le-am spus încă lui Simone şi Katie despre boala fratelui lor. La vârsta lor nu te poţi aştepta să înţeleagă că el are nevoie de atenţie atât ca prunc, dar şi mai târziu când va începe să meargă şi apoi când va deveni un băieţel.