Liturghia crestina in biserica veche (pana la formarea Liturghiilor ortodoxe)

C. SIMBOLISMUL SF LITURGHII

1. Liturghia Bisericii primare ca « mister » al patimii si mortii Domnului

Randuiala Sfintei Liturghii constituie nu numai un sublim mijloc de sfintire, nu numai rugaciunea prin excelenta a Bisercii si cultul suprem adus de ea lui Dumnezeu, ci si o minunata forma de reprezentare simbolica, de comemorare/ reinnoire mistica si sacramentala a istoriei mantuirii.

Liturghia crestina a fost considerata dintru inceput ca o « anaminis » adica o pomenire, amintire/comemorare a crucii, a patimilor si a mortii Domnului. Aceasta comemorare nu era conceputa ca ceva simbolic, ci ca un adevarat mister, adica o actualizare efectiva a patimilor Mantuitorului, reimprospatate in fata ochilor nostri, sub forma de drama liturgica. Crestinii participa la aceasta drama, o retraiesc si beneficiaza de efectele ei salutare.

Forma ei originara si cea mai simpla (de masa liturgica), Liturghia crestina era o anamneza a patimii si mortii Mantuitorului. Dar Patimile, nu pot fi separate de momentul Invierii si Inaltarii, astfel ca anamneza vechilor anaforale liturgice rasaritene infatiseaza Liturghia ca pe o forma de comemorare a tuturor evenimentelor dintre Patima si Parusie.

2. Extinderea simbolismului mantuirii in randuiala Liturghiei

Cu timpul, ritualul Liturghiei, a inceput sa comemoreze si celelalte episoade din istoria mantuirii, anterioare Patimilor. Au fost adaugate catorva acte liturgice pe langa sensurile lor directe/literale si cateva sensuri derivate, superioare. Dintre acestea, unele sunt sensuri istorico-simbolice, care amintesc amanunte din viata Mantuitorului dinainte de Inaltare, iar altele sunt sensuri spirituale, care ne duc cu gandul la realitatile din viata viitoare. Liturghia devine astfel : recapitulare a intregii iconomii a mantuirii. La acestea se adauga sensuri dogmatice si morale, adica cele legate de doctrina sau de invatatura de credinta si morala a Bisericii.

3. Scopul si efectul simbolismului liturgic

Scopul pe care il urmareste acest simbolism liturgic este efectul psihologic binefacator, pe care il exercita asupra sufletelor noastre. Infatisand istoria sfanta a mantuirii in chipul cel mai viu/sugestiv cu putinta, simbolismul liturgic urmareste sa-i impresioneze mai adanc pe credinciosii prezenti, sa retraiasca aievea drama mantuirii, sa destepte in ei gandurile si simtamintele adecvate.

Sensurile simbolico-mistice ale randuielii Sf Liturghii pot exercita o influenta purificatoare si iluminatoare asupra sufletelor celor care participa la ea. Ii pregateste in vederea realizarii scopului ultim al Liturghiei : impartasirea cu Sfintele Daruri, unirea tainica cu Hristos euharistic. « Acestea ne sfintesc intr-un indoit chip. In primul rand prin insasi puterea pe care o au rugaciunile, citirile, cantarile…Astfel rugaciunile ne intorc cu gandul catre Dumnezeu, mijlocindu-ne iertarea pacatelor ; cantarile il fac sa Se milostiveasca si sa Se indure spre noi ; in sfarsit citirile din Sfanta Scriptura, care ne invata atat bunatatea si iubirea de oameni ai lui Dumnezeu..sadesc si aprind in sufletele noastre nu numai iubirea ci si teama fata de El, facandu-ne mai zelosi intru pazirea poruncilor Sale »(Sf Nicolae Cabasila ? ).

In al doilea rand, rug, citirile, cantarile ne sfintesc prin aceea ca intr-insele noi vedem cu inchipuirea pe Hristos, lucrarea si patimile Lui pt noi.

Astfel intreaga slujba este o icoana care ar infatisa un singur trup al lucrarii Mantuitorului in lume. Antifoanele + cele care se rostesc la Proscomidie, inchipuie cea dintai treapta din lucrarea mantuiritoare a lui Hristos ; iar cele de dupa antifoane, urmatoarea treapta.

Toate cele ce se savarsesc la Sf. Liturghie ne duc cu gandul la lucrarea mantuitoare a lui Hristos, pt ca privelistea ei fiind in fata ochilor nostri, sa ne sfinteasca sufletele si astfel sa devenim vrednici de primirea Sfintelor Daruri. Ea nu sadeste alte simtaminte, ca acelea care le avem prin credinta in Hristos, ci le pastreaza pe cele existente, le improspateaza si le sporeste, facandu-ne mai tare in credinta, fierbinta in evlavie si iubire.

Ce aceste simtaminte trebuie sa ne apropiem de cele Sfinte. Nu este de ajuns sa inveti o data si apoi sa cunosti ce a facut Hristos, ci trebuie ca in timpul Sf Liturghii sa ne atintim spre ele ochii cugetului si sa le contemplam.

D. SIMBOLISMUL PROSCOMIDIEI

Proscomidia = randuiala alegerii, pregatirii, afierosirii Darurilor de paine si vin pt Sf. Jertfa. Ea este actiunea sacramentala in timpul careia si prin care materia bruta destinta Sf Jertfe este prelucrata, ridicata la starea si calitatea de Cinstite Daruri, gata sa fie sfintite si prefacute in Sf. Trup si Sange.

1.Semnificatia simbolica a materiei Sfintei Jertfe

Rostul si semnificatia simbolica a materiei Sfintei Jertfe :

a) De ce paine si vin amestecat cu apa ?

-intai, pt ca aceasta materie este de institutie divina (la Cina cea de Taina, El a folosit vin si paine)

-al doilea, pt ca painea si vinul sunt alimente care constituie numai hrana omului, si inca hrana de capetenie. Ele simbolizeaza existenta lui fizica in chipul cel mai expresiv, potrivit (paine= trupul omenesc, vinul = sangele). Prin urmare darurile de paine si vin simbolizeaza pe de o parte insasi fiinta trupeasca si sufleteasca, pe care ei o aduc ca drept jertfa lui Dumnezeu, sub aceasta forma.

Painea si vinul (facute din mai multe boabe stranse laolalta + ciorchini si boabe de struguri zdrobite in aceleasi teasc) simbolizeaza unitatea/comuniunea spirituala, care ii leaga pe toti membrii Bisericii, facand din toti un sg trup.

Apa turnata in vinul de Proscomidie, este elementul care astampara setea omului si se foloseste pt curatenia corporala. Dupa o veche interpretare, ea ii simbolizeaza pe credinciosii laici, iar amestecarea cu vin = incorporarea acestora la Hristos.

b) De ce aluat dospit si nu zima ?

-- intai pt ca o astfel de paine a intrebuintat Mantuitorul Insusi la Cina cea de taina.

-- al doilea pt ca paine adevarata, dospita cu aluat, simbolizeaza mai bine sufletul desavarsit si intruparea desavarsita a Domnului fiind facuta din trei elemente care reprezinta si cele trei parti ale sufletului si cinstea Sfintei Treimi, adica :

-- faina cu aluat (suflet), apa (botezul), sarea (« voi sunteti sarea pamantului… »)

Aducem aici paine dospita pt ca ea simbolizeaza desavarsit trupul Domnului care se preface prin sfintire.

-- al treilea aducem paine dospita, pt ca trebuie sa ne deosebim de evreii care isi fac Pastile cu azima

-- al patrulea Jertfa lui Melchisedec, cea mai desavarsita din preinchipuirile VT, s-a adus tot cu paine dospita, nu azima.

c) Paine folosita la Proscomidie, poarta insa forma si denumirea de prescura (prescura=ofranda, jertfa,aducere). Sunt facute in forma rotunda (mai rar), simboliz. rotunjimea pamantului, dar de cele mai multe ori in forma de cruce cu patru cornuri (cele patru laturi ale intregii lumi, pt care S-a intrupat Domnul, cat si cele 4 brate ale Crucii, pe care El a fost rastignit). Prescurile cu 4 cornuri, ne amintesc de cele 5 paini cu care Mantuitorul a saturat in chip minunat multimea in pustie. De aceea s-a si fixat numarul reglementar de cinci pt prescurile de la Proscomidie. Sunt si prescuri cu 3 cornuri, care simboliz Sfanta Treime.

2. Simbolismul ritualului pregatirii Sf. Agneț - ritualul / lucrarea sfanta a Prosomidiei.

Spalarea mainilor preotului simbolizeaza curatia trupeasca si sufleteasca ceruta preotului; il arata si formula sacramentala pe care preotul o rosteste in timpul spalarii (fragment din Ps. 25).

Talcuitorii bizantini atribuie pregatirii Sf. Agneț, care constituie partea principala a Proscomidiei, un dublu simbolism: unul in legatura cu Nasterea si altul cu Patimile si moartea:

a) Simbolismul Nasterii – prima prescura, din care se scoate Sf. Agneț, incpuie pe Sf. Fecioara, din care S-a nascut Hristos, iar scoaterea Sf. Agneț din prescura inseamna intruparea / nasterea Domnului din Sf. Fecioara.

Sf. Agneț, pecetea scoasa din prescura, inchipuie trupul omenesc al Mantuitorului. Gr. agnos = miel, pentru ca Mantuitorul, prin analogie cu mielul pascal, a fost vazut dinainte de Isaia, ca un miel de jertfa, iar Sf. Ioan Botezatorul L-a numit chiar „Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii”.

Proscomidiarul – inchipuie locul Nasterii, iar discul pe care se aseaza Sf. Agent, este pestera in care S-a nascut. Steluța, care se aseaza peste disc, aduce aminte de steaua aratata la Nastere. Acoperamintele, care se pun peste Daruri, simbolizeaza scutecele, iar tamaierea Darurilor insamna ofranda omagiului de smirna si tamaie. Acoperirea Darurilor si ramanerea lor tainica la proscomidiar pana la vohodul mare = vremea necunoscuta a vietii lui Iisus.

b) Rastigirea, patimile si moartea. Simbolismul acesta e mai evident in formulele sacramentale folosite la Proscomidie, incepand chiar cu „Intru pomenirea Domnului...”, formula care arata ca tot cea ce se face la Sf. Lit se face pentru implinirea poruncii date de Hristos Apostolilor pentru pomenire.

Proscomidiarul = Golgota; Copia (cutitul) = lancea; Scoaterea Sf. Agneț = strpungerea crucișă si impungerea cu copia = rastignirea Lui; acoperamantul discului = giulgiul, iar Aerul = piatra pusă deasupra mormantului.

Vinul si apa = sangele si apa care au curs din coasta Domnului, care au devenit cele 2 izvoare ale vietii Harului: apa Botezului si sangele Sf. Euharistii. Sf. Potir = paharul folosit la Cina cea de taina, cat si vasul cu fiere si otet.

Sf. disc = patul pe care Iosif si Nicodim au asezat trupul Domnului. Buretele = buretele imbibat cu otet si fiere. Iar cadirea = imbalsamarea trupului Domnului. Maica Domnului este prezenta prin mirida triunghiulara asezata de-a dreapta Sf. Agneț.

3. Scopul si semnificatia miridelor

La sfarsitul Proscomidiei, Sf. Agnet si vinul din potir devin „Cinstitele Daruri”, inchinate lui Dumnezeu. Totusi, atata vreme cat raman la proscomidiar, ele nu se prefac inca in Trupul si Sangele, ci sunt numai un simbol. Toate cele savarsite la Proscomidie au deci un caracter figurativ sau simbolic. Ritualul Prosomidiei constituie o forma sacramentala de anticipare a adevaratei pomeniri a mortii Mantuitorului care va urma.

In jurul Sf. Agneț se aseaza pe sf. disc miridele / particlele de paine scoase din celelalte prescuri:

Cea dintai, pentru Sf. Fecioara, e mai mare si se aseaza de-a dreapta Sf. Agneț, asa cum si ea sade in cer de-a dreapta Fiului.

Urmatoarele 9 miride, mai mici, se scot in cinstea sfintitlor, impartiti in0 cete, dupa chipul celor 9 cete ale iararhiei ceresti a sfintilor ingeri. Ele reprezinta deci multimea sfintilor care alcatuies Biserica triumfatoare din ceruri. In sfarsit, cele mai mici se scot pentru credinciosii vii si morti, reprezentandu-i pe membrii Bisericii luptatoare.

In scopul aducerii acestor miride este o diferenta: Cele dintai se scot si se aduc „intru cinstirea si pomenirea sfintilor” = ele reprezinta forma cultului de veneratie pe care o dam sfintilor / rugaciunea de multumire pe care o aducem lui Dumnezeu pentru slava cu care El i-a incununat pe sfinti.

Celelalte se scot spre „pomenirea si iertarea pacatelor” credinciosilor vii si morti. Sunt o forma a rugaciunii noastre de cerere, prin care mijlocim mila lui Dumnezeu in favoarea celor pe care-i pomenim.

4. Simbolismul eclesiologic si eshatologic al Proscomidiei

Felul gemetric in care Sf. Agneț si miridele se aseaza pe sf. disc are un sens mistic si eclesiologic. Sf. Agneș si miridele reprezinta acum Biserica universala din toate timpurile si locurile (pamant + cer) = familia spirituala a tuturor fiilor lui Dumnezeu, stransa in jurul lui Hristos.

Sensul acesta eclesiologic il formuleaza mai ales Simeon al Tesaonicului, care spune ca la Sf. Proscomidie, vedem pe Insusi Iisus si intreaga Biserica a Lui.

In sens mistic, proscomidiarul si sf. disc = tronul Mantuitorului ca imparat in mijlocul Bisericii Sale si Scaunul Sau la judecata. Sf. Disc, cu sf. Agneț si miridele = imaginea eshatologica a judecatii din urma.

E. Explicarea Liturighiei Catehumenilor

1. Inceputul Liturghiei pana la vohodul cu Evanghelia

a) „Vremea inceperii Liturghiei”, ritualul inchinarii preotilor pentru inceperea slujbei, inchipuie timpul prezis de Isaia al nasterii lui Ioan si a lui Hristos. Proetul rosteste si cantarea de slava a ingerilor la Nasterea Domnului. Inainte de aceasta, preotul rosteste rugaciunea de invocare a Sf. Duh, deoarece cu puterea harului Sf. Duh se savarsesc toate actele sfinte.

b) Liturghia incepe cu formula de binecuvantare (Binecuvantarea mare) pentru ca, din diferitele forme ale rugaciunii, cea dintai cu care se cuvine sa ne apropiem de El este rugaciunea de slavire, din care fac parte si formulele de binecuvantare.

Prin aceasta formulam preamarim imparatia lui Dumnezeu, pentru a carei intemeiere a venit pe pamant Mantuitorul Hristos si ne bucuram de Dumnezeirea in Treimea Persoanelor.

Comparand formulele de binecuvantarea dintre Vecernie, Utrenie si Sf. Liturghie putem observa o gradatie in revelarea misterului Sf. Treimi. La vecernie aminteste treapta cea mai de jos, in care omenirea stia doar ca Dumnezeu exista si ca e unul singur. La Utrenie, avansam pe o treapta sueprioara, in care, datorita prorocilor, omenirea facuse un progres in cunoasterea lui Dumnezeu (ca El are 3 fete). La Liturghie, ne aflam in epoca in care s-au revelat cele 3 Persoane si cum se numesc.

c) In timpul binecuvantarii, preotul face semnul Sf. Cruci peste antimis cu Sf. Evanghelie, care îl inchipuie pe Hritos sezand pe tronul slavei Sale. Acest get arata ca sf. slujba se savarseste spre pomenirea jertfei de pe cruce si ca prin Sf. Evanghelie si Sf. Cruce a intemeiat Hristos Imparatia lui Dumnezeu pe pamant (sunt cele 2 simboluri ale crestinismului).

d) Usile imparatesti si dvera sunt deschise = semn ca slujba reprezinta epoca revelatiei depline a misterului mantuirii prin venirea Mantuitorului, Care ne-a deschis portile raiului. Dupa ce se da binecuvantarea, usile se inchid, insa dvera nu, semn ca taina intruparii si a Nasterii ramane deocamdata necunosca oamenilor, fiind descoperita numai ingerilor, pastorilor, magilor si celor din preajma Pruncului, care se afla acum la proscomidiar.

e) Antifoanele ne duc cu gandul tot la vremea cand Mantuitorul venise pe pamant, dar ramasese in afmosfera vietii umile din Nazaret, dupa cum si Cinstitele Daruri raman acoperite in taina. Antifoanele reprezinta vremea de dinainte de Ioan Botezatorul, cand era inca nevoie de proroci care sa vesteasca venirea Domnului.

De aceea, versetele din psalmi sunt alese de regula din psalmii profetici, in care se proroceste venirea Domnului, iar cantaretii = prorocii si psaltii Legii Vechi. antifoanele sunt 3, in cinstea Sf. Treimi.

f) Fericirile, care alcatuiesc ultimul antifon fac parte din prima cuvantare tinnuta de Mantuitorul (Predica de pe munte) si reprezinta zorile lucrarii publice a Mantuitorului.

g) Deschiderea usilor imparatesti arata ca Mantuitorul iese din viata nescunoscuta si Se descopera.

2. Vohodul mic

Iesirea sf. slujitori cu Sf. Evanghelie = epifania Domului sau aratarea Sa in lume, mai intai prin botezarea Sa in Iordan, cand a fost marturisit de Tatal, apoi prin inceperea activitatii publice.

a) Sf. Evanghelie = Hristos Insusi (cuprinde cuvintele si istoria Sa). De aceea se canta „Veniti sa ne inchinam si sa cadem...” si preotul o saruta in semn de respect, ca si cand ar saruta mana / picioarele Sale.

b) Luminile care sunt purtatea inaintea Evangheliei = insasi lumina spirituala adusa de Hristos prin Evanghelie, iar purtatorii = prorocii Legii Vechi, in special pe Ioan Botezatorul.

c) Intelepciune, Drepti = isi are originea in partile Rasaritului, unde crestinii ascultau sf. slujba stand pe jos. Prin aceste cuvinte, preotul spunea credinciosilor ca se cuvinte sa-L intampinam pe Hristos si sa acultam cuvantul Lui stand drepti, in semn de respect.

Cuvantul „drepti” se refera deci la atitudinea sau tinuta fizica a credinciosilor, nu la cea sufleteasca sau morala. Prin aceast formula se atrage luare-aminte asupra tuturor momentelor din slujba care este prezent mistic Hristos in mijlocul nostru. Se repeta si la citirea Sf. Evanghelii.

3. Trisaghionul liturgic

Imnul „Sfinte Dumnezeule” care se canta dupa vohodul mic e imprumutata parte din cantarea ingerilor, parte din cantarea sfintilor psalmi ai prorocului si e alcatuita de Biserica lui Hristos, fiind inchinata Sf. Treimi. Cuv. Sfinte, cantat de 3 x, este din imnul Serafimilor, iar cuvintele: Dumnezeule, fara de moarte – psalmul lui David. Alegerea si adosul acestor cuvinte (+ adaosul cererii miluieste-ne pe noi) sunt opera Bisericii.

Aceasta arata legatura dintre VT si NT si faptul ca ingerii si omaneii s-au unit intr-o singura Biserica prin venirea lui Hristos. De aceea, dupa ce Sf. Evanghelie a fost aratata si dusa in altar, cantam imnul acesta cu glas tare, pentru ca Hristos ne-a asezat impreuna cu ingerii.

In sens mistic, Trisagionul = unirea Bisericii triumfatoare cu cea luptatoare, a cerului cu pamantul, a ingerii cu oamenii, unire realizata prin intruparea Fiului. El ne sugereaza si prezenta mistica a sf. ingeri la slujba pe care o inaltam.

La Liturghia obisnuita, imnul Sf. Dumnezeule se canta de 3 x in cinstea Sf. Treimi, la slujba in sobor de 6 x, iar la cea arhiereasca de 9 x, dupa numarul celor 9 cete ingeresti (alternand cu credinciosii = lauda neintrerupta a lui Dumnezeu din partea bisericii ceresti si pamantesti).

4. Lecturile biblice

a) Apostolul = trimiterea la propovaduire a Sf. Apostoli, fie cea dintai, indata dupa alegerea lor sau cea definitiva, dupa Inviere (Mt. 28, 19).

b) Cadirea / tamaierea din timpul Apostolului se face in cinstea Sf. Evanghelii care urmeaza sa fie citita si simbolizeaza pe Sf. Apostoli si mireasma invataturii dumnezeiesti raspandite de ei. Dupa unii, cadirea simbolizeaza darul Sf. Duh, dat prin Evanghelie tuturor.

c) Citirea Sf. Evanghelii inchipuie aratarea deplina a lui Hristos in lume, propovaduind. De aceea, inainte si dupa, se canta „Slava Tie, Doamne...”.

Din momentul iesirii cu Sf. Evanghelie, Lit. devine o treptata epifanie a prezentei mistice a lui Hristos intre noi, mai intai in simboluri iar apoi, prin Sf. Daruri, in realitatea Sf. Sau Trup si Sange. De aceea elementele tipice, preinchipuitoare din VT, existente pana acum in randuiala Lit. incep sa dispara treptat pentru a face loc celor simbolice si mistice din NT.

Prezenta simbolico-mistica a lui Hristos in mijlocul nostru devine mai perceptibila in faza urmatoare a Lit., cand se citesc pericopele din Apostol si Evanghelie. De aceea mai intai ni se arata Sf. Evanghelie inchisa, inchipuind epifania Domnului de la Botez.

Dupa aceea, citirile din Scriptura = aratarea vadita a Mantuitorului, cand El vorba tuturor in public si S-a facut cunoscut nu numai prin cele graite de El, ci si prin cele invatate de Apostoli (de aceea se citeste mai intai Apostolul). Apostolul se citeste mai intai pentru a arata ca manifestarea Domnului in lume s-a facut treptat.

5. Partea finala a Liturghiei catehumenilor

a) Desfacerea sf. antimis in timpul ecteniei pentru catehumeni = saparea sau pregatirea mormantului, pe care Iosif l-a daruit pentru ingroparea Domnului.

b) Strnagerea miridelor de pe sf. antimis cu buretele = unirea catehumenilor cu Biserica, unire pentru care ne rugam in timpul ecteniei; semnul Sf. Cruci, facut de preot cu buretele = pecetluirea mormantului.

c) Concedirerea catehumenilor = sens mistico-eshatologic: ea simbolizeaza vremea sfaristului lumii si despartirea celor drepti de cei pacatosi, pentru ca Lit. credinciosilor in care se va face unirea de taina cu Hristos e simbolul gustarii fericirii pline, de care se vorb bucura dreptii.

d) Inchiderea usilor imparatesti si a dverei dupa citirea Evangheliei inlocuieste inchiderea usilor bisericii de odinioara, dupa concedierea catehumenilor. In sens eshatologic = sfarsitul celor pamantesti si intrarea dreptilor la ospatul de nunta a lui Hristos, dupa judecata viitoare.

F. Explicarea Liturghiei Credinciosilor

1. Partea introductiva

Imnul heruvimic are un sens mistic, pe care il exprima si textul: noi ii inchipuim acum, in mod tainic, pe heruvimii din ceruri, deoarece ne pregatim ca si ei sa-L primim pe Imparatul tuturor, Care va aparea, la Vohod si Caruia Ii cantam aliluia! Atmosfera de mister e sporita prin cadirea din timpul Heruvicului.

2. Vohodul mare / iesirea cu Cinstitele Daruri

Dupa unii, inchipuie ultimul drum facut de Domnul inainte de Patima si moartea Sa, din Betania in Ierusalim, intrarea Sa triumfala in Cetatea Sfanta. Dupa altii, inseamna chiar alaiul funebru de la rastignirea si ingroparea Domnului.

Proscopmidiarul = locul rastignirii, Sf. disc = patul pe care a fost pus si purtat trupul Sau. Purtatorii Cinstitelor Daruri ii reprezinta pe Iosif si Nicodim, care au coborat trupul Sau de pe cruce. De aceea, preotii care insotesc pe protos poarta in maini uneltele de tortura ale Patimilor: cruci, copia, lingurita, burretele, insotinud-l pe Domunl pe drumul Calvarului.

Pomenirile sunt rugamintile talharului celui drept rasignit odata cu Iisus, care-L ruga pe Domnul si care a primit fagaduinta Raiului.

Altarul si Sf. Masa = gradina in care era sapat mormantul Domunlui. Sf. antimis = mormantul insusi, iar asezarea Cinstitelor Daruri pe el = punerea in mormant.

Acoperamantul discului = marama pusa pe fata Lui; acoperamantul potirului = giulgiul; Aerul = piatra de la intrarea mormantului. Cadirea Darurilor = aromele cu care a fost uns trupul si miresmele aduse. Steluta = pecetea pusa pe piatra mormantului. Inchiderea usilor imparatesti simbolizeaza pogorarea Domnului la iad cu sufletul, iar inchiderea dverei = intarirea mormantului cu straja.

Momentele celor 2 vohoduri (cu Evanghelia si cu Darurile) corespund cu momentul rostirii imnului „Lumina lina” din Vecernie si cu momentul doxologiei din Utrenie. La vecernie, salutam aparitia luminii de seara, menita sa risipeasca intunericul noptii; la Utrenie, salutam aparitia luminii de zi, iar la sf. Ceasului I Il invocam pe Hristos. In ambele azuri, lumina naturala Il simbolizeaza tot pe Hristos. La cele 2 vohoduri, El apare lumii mult mai aproape. La vohodul mic este intruchipat de Sf. Evanghelie, iar la Vohodul mare apare sub forma Cinstitelor Daruri, care se vor preface in Trupul si Sangele Sau.

Vohodurile din slujbele seriviculu idivin zilnic simbolizeaza o treptata revelare / epifanie mistico-simbolică a Mantuitorului in lume.

3. Partea pregatotiroare pentru savarsirea jertfei

Are ca scop pregatirea preotilor si a credinciosilor pentru participarea lor cu vrednicie la aducerea Sf. Jertfe. Cuprinde 3 subdiviziuni, care reprezinta treptele / conditiile pentru participarea cu vrednicie:

a) Rugaciunea, exprimata prin ectenia care urmeaza („Sa plinim rugaciunea noastra...”);

b) implinirea poruncii crestine a dragostei, concretizata in ritualul sarutarii pacii;

c) Marturisirea credintei, care se face prin rostirea Crezului.

Dupa prima etapa, aceea a rugaciunii, urmeaza indepmnul „Sa nu iubim unii pe altii... = porunca data de Hristos tuturor Sf. Apostolilor. Aceasta ne spune ca iubirea dintre noi e una din conditiile fara de care nu putem lua parte cu vrednicie la aducerea Sf. Jrtfe.

Rostirea crezului inseamna ca, in afra de iubire, ni se cere si credinta dreapta, spre a putea praticipa cu vrednicie.

Cuvintele „Usile, usile...”, cu care se introduce rostirea Crezului erau adresate ostiarilor care pazea usile de intrare a bisericii; astazi, ele au intelesul unui indemn spre ascultare a Crezului.

Deschiderea dverei inaintea Crezului arata ca ni se lasa vederea spre altar, sa putem marturisi credinta chiar inainte tronului lui Dumnezeu, aflat pe Masa, sub forma Sf. Daruri. In sens mistic, aceasta deschidere inseamna ca trebuie sa ridicam de pe ochii nostri orice perdea care ar putea impedica intelegerea celor spuse in Crez. In sens simbolic, ea inchipuie fuga strajerilor din preajma mormantului, la cutremului de la Inviere.

Ridicarea Sf. Aer si clatinarea lui deasupra Cinstitelor Daruri in timpul Crezului = cutremurul care a avut loc de Inviere si deschiderea mormantului; la cuvintele „Si a inviat a treia zi...”, preotul inceteaza clatinarea Aerului, il intocmeste si Il pune deoparte, asemenea ingerului care a dat piatra mormantului.