Liturghia crestina in biserica veche (pana la formarea Liturghiilor ortodoxe)

4. Momentul central al Liturghiei: savarsirea jertfei (sfintirea Darurilor)

Acum incepe aducerea Sf. Jertfe. Preotul strigă „Sa stam bine” pentru a atrage atentia credinciosilor.

Cuvintele „Mila pacii, jertfa laudei” = corect ar fi „Mila, pace, jertfa de lauda” care sunt elementele ofrandei spirituale, pe care credinciosii o aduc din partea lor, odata cu Jertfa adusa de preot in numele lor. Sunt cele 3 virtuti: mila, pacea si jertfa de lauda, pe care Sf. Scriptura le contrapune jertfelor materiale din Legea veche. Aducem mila pentru ca „mila voiesc, iar nu jetrtfa de animale” (Osea 6, 6) apoi pace (Mt. 5, 23-24); jertfa de lauda pentru ca asemenea jertfa cere Domnul (Ps. 49).

Atingerea stelutei de cele 4 parti ale sf. disc, in forma de cruce = cantarea celor 4 vietati din Apocalipsa, iar ridicarea stelutei = ruperea pecetii de pe mormantul Domnului.

ridicarea Cinstitelor Daruri de catre preot, in chipul Sf. Cruci = imitarea gestului de ofranda facut de Mantuitorul la Cina (gestul ritual prescris de Legea Veche la aducerea jertfelor).

In timp ce se canta imnul „Pe tine Te laudam”, iar in altar preotul rosteste epicleza, are loc savarsirea Sfintei Jertfe, prefacerea Sf. Daruri in Sf. Trup si Sange, prin puterea si harul Sf. Duh, la rugaciunea preotului. De aici inainte, Sf. Daruri nu mai sunt simboluri ci Trupul si Sangele.

Ele sunt adevaratul Trup si Sange cu care El S-a nascut din Sf. Fecioara, cu care a patimit si S-a ingropat, a inviat si S-a inaltat in slava. Acum e clipa cand prezenta lui Hristos in mijlocul Bisericii Sale nu mai e doar simbolica, ci devine reala.

Sfintirea si prefacerea Darurilor e momentul in care anamneza, adica comemorarea Mantuitorului, se transforma, din simbol, in realitate efectiva; slujba noastra devine acum o actualizare a faptului istoric de pe Golgota. Nu toata painea de pe sf. disc se preface in Sf. Trup, ci numai Sf. Agneț; restul painii se sfinteste, dar nu se preface. De aceea, la rostirea „Sfintele, sfintilor”, preotul ia in maini si inalta numai Sf. Agneț.

Acum, dupa ce Sf. Jertfa s-a savarist, preotul citeste, in taina, partea de la urma din anafora (Rugaciunea Sf. Jertfe) pe care o numim diptice, adica rugaciunea de mijlocire generala pentru intreaga Biserica, adresata Mantuitorului. Preotul pomeneste pe toti credinciosii vii si morti, rugandu-se ca aducerea Sf. Jertfe sa fie spre iertarea pacatelor si viata vesnica.

Impreuna cu acestia, preotul pomente pe toti sfintii ca ei sa mijloceasca pentru noi sa dobandim si noi, ca ei, imparatia cerurilor. Aceasta pomenire este o multumire pentru slava cu care i-a incununat Dumnezeu si un apel la mijlocirea lor pe langa Dumnezeu in favoarea noastra.

Deschiderea dverei la ecfonisul pentru pomenirea Sf. Fecioare se face prin analogie cu cea de la Cantarea a 9a a Catavasiilor din cursul Utreniei = deschiderea cerurilor si a milostivirii divine fata de noi, prin jertfa Fiului; iar cadirea care are loc in altar se face in cinstea Darurilor si a Maicii Domnului.

5. Savarsirea tainei (impartasirea)

Prin citirea ultimei parti din anafora (Rugaciunea Sf. Jertfe / dipticele) se incheie partea slujbei in legatura cu Jertfa, care constituiei primul scop al Sf. Liturghii. Partea care urmeaza de aici inainte sta in legatura cu taina, adica impartasirea credinciosilor, care constituie scopul indirect, dar ultim, al Sf. Lit.

Rostirea Rugaciunii Domnesti (Tatal nostru), inainte de impartasire, inseamna ca acum credinciosii se simt destul de pregatiti sa se socoteasca fii ai lui Dumnezeu si sa-L roage sa ne dea nu numai „painea noastra...” ci si „painea ce cereasca”, adica Trupul lui Hristos.

Inaltarea Sf. Trup deasupra discului, inainte de frangerea lui = ridicarea Domnului pe cruce sau invierea. Cuvintele „Sfintele, sfintilor” = Sfintele Daruri se dau numai celor sfinti, adica celor care s-au pregatit si sunt vrednici sa le primeasca (are sensul crestinismului primar).

Cuvintele „Unul (e) Sfant, unul (e) Domn...” cu care credinciosii raspuns = ei nu se simt vrednici sa se numeasca sfinti, ci recunosc ca unul singur a fost cu adevarat sfant.

Frangerea Sf. Agnet in 4 parti = imaingea rastignirii si a mortii pe Cruce. Ea imita si ne aminteste si frangerea painii la Cina de catre Mantuitorul.

Dupa frangerea Sf. Trup si asezarea partilor lui pe sf. disc in forma de cruce, se pune in potir partea cu IS, in care s-a facut impungerea cu copia si din care a curs Sangele; aceasta reunire a Sf. Trup cu Sf. Sange reprezinta Invierea.

Caldura, adica apa calda binevuantata, pe care preotul o toarna in sf. potir = apa care a curs, odata cu sangele din coasta Domnului. Spre deosebire de cea turnata la Proscomidie, ea e calda, fiind menita se dea senzatia adevarata a sangelui viu si cald – caldura fiind semnul vietii. Caldura = caldura Duhului Sf., aratand ca, chiar in moarte, Dumnezeirea nu a fost despartita de Sf. Trup.

Turnarea caldurii in Sf. Sange are si scopul de a reprezenta inveierea Domnului, simbolizata prin punerea particelei IS din Sf. Agneț in potir. Dupa unii, turnarea caldurii in sf. potir = pogorarea Sf. Duh peste Biserica, la ziua cincizecimii, ori caldura credintei cu care trebuie sa ne impartasim.

Preotii se impartasesc intai, la altar, ca Sf. Apostoli in camera Cinei celei de taina. De aceea, la Lit. arhiereasca, arhiereul ii impartaseste pe toti ceilalti slujitori, precum Hristos Insusi a dat Sf. Sai Ucenici.

Turnarea in sfaltul potir a celor 2 parti din Sf. trup destinate impartasirii credinciosilor (NI si KA) – deci unirea deplina a Sf. Trup cu Sf. Sange = Invierea Domnului, refacerea integritatii Sfintei Sale umanitati despartita in 2 prin moarte.

Turnarea restului painii de pe sf. disc (miridelor pt sinti si credinciosi) exprima unirea desavarsite a tuturor membrilor Bisericii triumfatoare si luptatoare cu Hristos. Pentru ca unirea aceasta se va realiza prin invierea noastr adin morti, a carei incepatura e Invierea Domnului, de aceea turnand in sf. potir partile din Sf. Trup si miridele, preotul zice tropare din randuiala Invierii, astfel:

-- cand toarna partile din Sf. Trup, fiind vorba de Invierea Domnului, zice „Lumineaza-te, lumineaza-te...”;

-- la miridele pentru sfinti zice: „O, Pastile cele mari...” in care ne rugam ca in ziua cea neinserata a imparatie lui Hristos, sa ne bucuram si noi de unirea cu El;

-- turnand miridele pentru credinciosii vii si morti, spune „Spală, Doaamne, pacatele...”.

Indeosebi pentru credinciosii care nu s-au putut impartasi, aceasta impreunare a miridelor scoase pentru ei cu Sf. Sange inlocuieste unirea reala. Precum spune chiar formula respectiva, Sangele Sfant in care sunt turnate miridele spala pacatele celor pentru care s-au adus aceste miride.

Inaltarea sf. potir si aratarea lui in vazul credinciosilor, la cuvintele „Cu frica lui Dumnezeu” si „Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau” = aratarile Mantuitorului dupa Inviere, lucru care se vede si din raspunsul credinciosilor: „Bine este cuvantat...” si „Vazut-am lumina cea adevarata...”. Cantarea din urma este una dintre stihirile de la sithoavna Vecerniei din ajunul Rusaliilor – imnul de slava pe care-l cantau neofitii care primeau botezul.

6. Partea finala a Liturghiei

Tamaierea Sf. Daruri, inainte de ducerea lor la proscomidiar, simbolizeaza harul Sf. Duh, dat Sf. Apostoli dupa Inviere.

Ultima inaltare a sf. potir in vazul credinciosilor = ultima aratare a Domnului catre Ucenicii Sai si binecuvantaea acestora, pe Mt. Maslinilor, inainte de Inaltare; Ducerea si depunerea Sf. Daruri la proscomidiar = Inaltarea la ceruri.

Sf. Masa = scaun al slavei lui Dumnezeu Tatal; masa proscomidiarului = locul sederii Fiului de-a dreapta Tatalui.

Ultima cadire a Sf. Daruri = raspandirea invataturii Domnului la toata faptura / norul in care S-a inaltat Domnul cu slava la ceruri.

Anafura care se imparte credinciosilor, este facuta din prescura din care s-a scos Sf. Agnet, prescura care o simbolizeaza pe Maica Domnului. Ea se binecuvanteaza in timpul Axionului, atunci cand facem pomenirea Sf. Fecioare, dupa sfintirea Darurilor. De aceea, impartirea anafurei la sfarsitul Liturhiei = ramanerea Maicii Domnului multa vreme pe pamant, in mijlocul primei comunitati crestine.

Fiind un inlocuitor al Sf. Impartasanii, anafura se da credinciosilor ca semn de comuniune spirituala, consumandu-se numai pe nemancate. Daca luam si agheasma, o bem intai. Vechile Pravile si Carti de invatatura pentru preoti impuneau pentru luarea anafurei aceeasi pregatire trupeasca si sufleteasca ceruta si pentru Sf. Taine.

Anafura este si asa-numitul „Paste”, adica painea binecuvantata si stropita cu vin, care se da credinciosilor in Duminica Invierii ,dupa Impartasire. In sec. 18, Mitr. Teodosie al T.R. scris impotriva acestui obicei, interzicandu-l, pentru ca asa-numitul „Paste” sa nu fie confudat cu Sf. Impartasanie; el recomanda sa se dea tot anafura obisnuita, adica nestropita cu vin.

„Potrivirea” Sfintelor, adica consumarea de catre preot/diacon a Sf. Daruri ramase in potir = gustarea fericirii depline la masa cereasca.

Prin impartasire, Liturghia are un sens esahtologic, devenind o prefigurare / pregustare a bunatatilor spirituale pregatite celor alesi in imparatia viitoare, o anticipare a imparatiei lui Dumnezeu (Parusiei).

Capitolul VII

Liturghia darurilor mai inainte sfintite

Liturghia darurilor mai inainte sfintite este folosita astazi doar in perioada Postului Mare (de luni pana vineri)

1. Originea si vechimea acestei Liturghii

Sinodul de la Laodiceea (364-383) prin canoanele 49 si 51 a hotarat ca in timpul Postului Mare sa nu se mai savarseasca Liturghiasi sa nu se mai serbeze pomenirea sfintilor mucenici decat sambata si duminca. Dupa aceasta dispozitie, celelalte zile au devenit zile aliturgice.

Insa erau crestini care mergeau si in zilele din saptamana si doreau sa se impartaseasca, mai ales miercurea si vinerea. Pentru a respecta hotararile Sinodului de la Laodiceea, dar si pentru impartasirea credinciosilor care doreau sa se impartaseasca in aceste zile ale saptamanii, s-a format obiceiul de a pastra o parte din Darurile Sfintite la Liturghia de sambata si duminica pentru impartasirea credinciosilor din cursul saptamanii.

Liturghia Darurilor mai inainte sfintite (slavona: Prejdeosfestania, prescurtatat Presvestania) este o combinatie a Vecerniei cu Liturghia. Este greu sa stabilim cu precizie originea sau vechimea ei, dar e sigur ca ea este de origine oriental, dezvoltata in sec. V-VI. Prima mentiune documentara o intalnim intr-o anonima de origine alexandrina (Cronica Pascala) scrisa in 645 in care ni se spune ca Heruvicul de la aceasta Liturghie (Acum Puterile ceresti) a fost introdus de Patriarhul Serghie al Constantinopolului, in 617.

In sec VII, Liturghia era definitive formata si raspandita peste tot in rasarit, deoarece la Sinodul Trulan, prin canonul 52, Liturghia era consfintita si se reglementa faptul ca ea sa se faca intoate zilele Postului, afara de sambata si duminica si de praznicul Bunei-Vestiri.

2. Autorul Liturghiei

Traditia veche este foarte putin precisa in privinta autorului. Unii o atribuiau Sfantul Iacob, fratele Domului, altii Sfantului Petru, Sfantului Marcu, Sfantului Vasile cel Mare.

Traditia majoritatii manuscriselor din sec XII inainte, pune aceasta Liturghie pe seama Sfantului Grigorie cel Mare, numit si Dialogul, papa al Romei (d.604). Aceasta traditie nu are niciun temei istoric.

In multe din manuscrisele vechi nu se mentionea numele traditional al autorului acestei Liturgii, asa incat ea apare ca o Liturghie anonima, asa cum este consemnata si in can, 54 al Sinodului Trulan. Suntem mult mai aproape de adevarul istoric daca socotim Liturghia Darurilor mai inainte sfintite ca si Lit. Sf. Ioan Gura de Aur si Lit. Sf. Vasile cel Mare, drept opera colectiva si anonima a Bisericii Ortodoxe intregi si nu opera uni singur autor.

3. Timpul savarsirii

Astazi, Liturgia Darurilor este Liturghia specifica Postului Mare, in zilele de luni pana vinery conform canonului 54 Al Sinodului Trulan. Exceptie: luni si marti din prima saptamana a Postului si Vinerea Mare care sunt zile aliturgice, precum si zile in care se savarseste alta Liturghie – Joia Mare si Buna Vestire.

La inceput Liturghia se oficia la vremea reglementata a Vecerniei, adica spre seara dupa ceasul al IX-lea. Astfel, Liturgia savarsita in continuare Vecerniei avea si un character de priveghere. Astazi, Liturghia se savarseste dimineata.
6. Istoria si explicaea riturilor principale

din randuiala acestei Liturghii
a) Prima parte a Liturghiei Darurilor o alcatuieste Vecernia, adica pana la paremiile de la vohod (iesirea cu cadelnita). Urmeaza apoi o parte de tranzitie spre Liturghie format din ritul luminii si ritul cadirii cu inconjurarea Sf. Mese si cu cantarea “Sa se indrepteze”. Apoi incepe parte de Liturghie, cu citirea apostolului si Evanghelie, daca sunt.

Binecuvantarea de la inceputul slujbei nu este cea de la Vecernie, ci cea de la Liturghie, adica Binecuvantarea Mare. Randuiala de azi este fidela Tipicului Sf. Sava (Tipicul Ierusalimului): intai ps. 103 si apoi ectenia mare, pe cand la Constantinopol era ectenia mare si in loc de ps. 103 era citit ps. 85.

Catisma 18 impartita in 3 stari prin cele 2 ectenii mici; tine locul antifoanelor din prima parte a Liturghiei normale, la fel cum si cele 3 rugaciuni din cele 7 ale Vecerniei tin locul rugaciunilor antifoanelor citit de preot in taina in timpul Catismei.

Prochimenul Vecerniei este inlocuit cu prochimenele proprii celor 2 paremii din Triod.

b) Ritul luminii - Lumina lui Hristos lumineaza tuturor- era asezat in vechime dupa cea de a doua paremie. Astazi este asezat intre cele 2 paremii. In sec XV, Simeon al Tesalonicului descrie randuiala de ca astazi.

Avem de-a face cu un dublu oficiu al luminii:

• 
  Primul alcatuit din Catisma 18, apoi cantarea integral a Psalmului 140 si apoi vohodul cu imnul Lumina lina.
  
• 
  Al doilea alcatuit din paremii, un nou vohod (disparut in timp), o noua formula a luminii Luminna lui Hristos si apoi Sa se indrepteze versetele 2-4 din ps 140.
  

Acest rit este o parte a oficiului liturgic in care Biserica a incadrat aprinderea luminilor in biseric la caderea noptii. Un asemenea oficiu exista in Ierusalim sec IV, cand pelerina Egeria il numeste lucernare. Egeria ne spune ca lumina cu care aprindeau sfesnicele in Biserica Invierii din Ierusalim nu se aducea de afara, ci din candela care ardea mereu in interiorul mormantului Domnului. Astfel, la Liturghia darurilor, preotul adduce din altar sfesnicul cu faclia aprinsa, pe care o arata credinciosilor, prin cuvintele: “Lumina lui Hristos lumineaza tuturor”.

Cele doua paremii din randuiala Liturghiei sunt astazi doar periscope biblice din VT, care se citeau in sec IV-V, inainte de catehezele prebaptismale tinute catehumenilor.

Formula liturgica: “Lumina lui Hristos..” este o frumoasa exclamatie menita sa arate credinciosilor lumina aprinsa si adusa din sfantul altar pentru a lumina interiorul bisericii, la apropierea noptii. Lumina aceasta naturala = lumina spiritual adusa de Hristos. Reminiscente ale acestui rit apar in toate riturile rasaritene. In ritul roman, el apare doar in ajunul Pastilor.

c) Cantarea “Sa se indrepteze..” constituie un dublet al versetelor 2-4 din Ps. 140, numit in Constitutiile Apostolice - lucernare. O cronica bizantina din sec VII ne spune ca acesta cantare ar fi fost inaugurate in cadrul Liturghiei in anul 617. Dupa altui liturgisti, aceasta cantare ar corespunde cu prochimenul dinaintea Apostolului de la Liturghie. Cantarea era la inceput executata de cantareti si abia dupa sec XVI a inceput sa fie cantata si de slujitori in altar.

Ritul luminii si cantarea “Sa se indrepteze” erau prezente in tot timpul anului la Vecernia obisnuita, dar cu timpul s-a restrains numai la Postul Mare.

Sfintele Taine

Introducere generala

Ce sunt Sfintele Taine, scopul lor, timpul si locul savarsirii

1. 
   Sfintele taine sunt slujbe bisericesti, prin mijlocirea carora ni se impartaseste, in chip special si prin anumite semn vazute, harul lui Dumnezeu; sunt 7, dupa nr darurilor Sf. Duh: botezul, ungerea cu sf.mir, pocainta, impartasirea, nunta, preotia si maslul.
   
2. 
   In ceea ce priveste scopul, serviciul Laudelor zilnice are character prin excelenta public; aceste slujbe alcauiesc cultul divin public si official al Bisericii, se savarsesc in numele sis pre folosul tuturor credinciosilor si la acestea slujbe pot participa toti crestinii pentru a beneficia de roadele lor binefacatoare; prin slujba celor 7 Laude se exprima functiunea latreutico-euharistica a cultului divin (slavirea si adorarea lui Dumnezeu, venerarea sfintilor – obligatie permanenta a Bisericii.
   

• 
  Sfintele Taine au insa aplicatie individuala ; efectele lor se aplica numai unor anumite persoane; de aceea unii liturgisti le considera forme ale cultului particular. Nu trebuie uitat caracterul ecclesiologic sau comunitar al tainelor – ele se savarsesc in Biserica, deci sunt forme ale cultului public al Bisericii, iar efectele lor se rasfrang nu numai asupra beneficiarilor, ci si asupra Bisericii intregi. Biserica este “trupul tainic al lui Hristos”, iar viata spiritual a acestui organism bisericesc se intretine prin sfintele taine. In vechime, mai toate tainele se savarseau de regula in cadrul Liturghiei sau in conexiune intima cu ea, deoarece Sfanta Euharistie, centrul vietii Bisericii, ii aduna pe credinciosi in Biserica, o face vizibila si viabila.
  
• 
  In slujba sfintelor taine sta pe primul plan si se implineste mai ales functuinea harismatica sau sfintitoare a cultului orthodox; ele sunt mijloace de transmitere sau de comunicare inidividuala a harului divin si de sfintire a vietii credinciosilor in Biserica – mijloace de mantuire.
  

3. 
   In ceea ce priveste timpul savarsirii, Laudele zilnice au termene fixe si character periodic – ele se repeat in fiecare zi (la manastiri) sau macar in fiecare sarbatoare (in bisericile de enorie), in aceeasi oridne si la ore determinate. Savarsirea tainelor nu este legata de termene sau date fixe din cursul anului bisericesc, ci ele se savarsesc atunci cand e nevoie; ceea ce decide in aceasta priuvinta sunt deci nevoile vietii religioase a credinciosilor. Sunt insa anumite perioade din cursul anului cand potrivit randuielilor bisericesti, unele taine nu se pot savarsi.
   
4. 
   In ceea ce priveste locul savarsirii, sfintele taine se savarsesc de regula in biserica, la fel ca Laudele zilnice. Slujba sfintelor taine trebuie facuta in locas sfintit si are caracter public , in sesnul ca se savarseste in mijlocul comunitatii religioase, in vazul, cu stiinta si cu consimtamantul ei. Astfel, comunitatea devine partasa la rugaciunile, bucuriile si suferintele fiecaruia dintre membrii ei. Singura taina Sfantului Maslu face exceptie in aceasta privinta – prin insasi natura ei, ea poate fi si trebuie facuta in care ori in spitale, la capataiul bolnavilor care au nevoie de ea.
   

Capitolul II

Botezul si ungerea cu Sfantul Mir

A.Notiuni introductive si randuluia slujbei

1.Ce sunt botezul si mirungerea. Botezul este taina initierii crestine, poarte de intrare in crestinism sau taina fundamental si indispensabila pentur manturie, prin care omul se renaste pentru viata spiritual – devine membru al Bisericii lui Hristos, dobandind iertarea de pacatul stramosesc (la prunci), precum si de toate celelalte pacate persionale, facute pana la botez (la adulti); iar ungerea cu Sfantul mir (numita la catolici confirmare) este taina prin care se impartasesc noilor botezati puterea si darurile Sfantului Duh, necesare pentru cresterea, sporirea si intarirea credinciosilor in viata cea noua, intru Hristos.

Spre deosebire de romano-catolici, la care ungerea cu Sf. Mir se administreaza separate de botez abia dupa ce pruncii au ajuns la varsta de 7-12 ani, in Biserica Ortodoxa, ca in toate Bisericile rasritene, aceasta sfanta taina se administreaza indata dupa botez; inca de la inceput si pana astazi, randuiala ortodoxa a mirungerii nu constituie o slujba aparte, de sine statoare, ci e impreunata cu aceea a botezului, facand una cu ea.
2.Ministrul (savarsitorul) sfantului botez

In conditii normale, dreptul de a savarsi botezul il au numai episcopii si preotii. Numai in lipsa de preot, pentru ca sa nu ramana cineva nebotezat, poate boteza si monahul simplu sau diaconul, iar in caz de mare nevoie (cand prunctul de in primejdie sa moara nebotezat), poate sa boteze orice crestin orthodox, barbat sau femeie, prin implinirea ritualului sumar care constituie partea esentiala a slujbei botezului – afundarea pruncului de 3 ori in apa curate (in lipsa de apa, numai stropindu-l) si rostind de fiacre data formula sacramental: “Boteaza-se robul (roaba) lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui, Amin..”. in acest caz, daca cel botezat supravietuieste, preotul va completa ulterior restul slujbei botezului, dupa randuiala obisnuita (de la afundare inainte).

Dupa o veche credinta, in conditii normale, preotul ar fi de preferat sa nu savarseaza botezul propriului sau copil, deoarece in acez caz l-ar naste de doua ori:o data pentru viata trupeasca si alta data pentru cea spiritual. Dar in lipsa de alt preot, el poate sa-si boteze propriul copil.
3.Subiectul (primitorul) botezului

Poate primi botezul orice om, indifferent de varsta, care nu a mai fost botezat o data cu botezul crestin, valid; cand e vorba de adulti, orice necrestin (evreu, pagan, mebru al confesiunilor si al sectelor crestine ce nu recunosc botezul – Quakerii, sau care nu cred in Sf.Treime). toti acestia, inainte de a fo botezati, trebuie sa fie catehizati sau instruiti in credinta ortodoxa.

Biserica Ortodoxa recunoaste si botezul confesiunilor neortodoxe, daca el indeplineste conditia fundamental – e facut in numele Sfintei Treimi (can. 19, sin I ecumenic).

De aceea, fostii apostate de la Ortodoxie, precum si membrii sectelor care recunosc botezul ca taina si il savarsesc in numele Sfintei Treimi, daca revin la dreapta credinta, sunt reprimiti numai prin ungerea cu Sf.Mir. Tot asa sunt primiti protestantii (calvinii, luteranii) precum si romano-catolicii si armenii, in cazul in care nu au primit Mirungerea in Biserica lor.

Adultii lipsiti de minte (din nastere) sunt considerati ca niste prunci in varsta si pot fi botezati, iar daca au devenit asa la o varsta inaintata, pot fi de asemenea botezati, daca in momentele de lucididate si-au explimat dorinta de a primi botezul.

Pruncii nascuti morti nu se boteaza, dar se da mamelor lor canon de pocainta, daca lucrul s-a intamplat din vina lor.

Cat ii priveste pe copii parasiti, despre care nu se stie daca au fost botezati sau nu, acestia se boteaza negresit, pentru ca nu cumva sa ramana necuratiti prin botez.

In ceea ce priveste conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca primitorii botezului, se cere de la ce varstnici: dorinta de a primi botezul, credinta, pocainta su cnunoasterea elementara a adevarurilor de crdinta. La prunci, pentru indeplinirea acestor conditii marturisesc si garanteaza nasii.

4.Nasii sunt credinciosi in varsta care il asista pec el ce vine la botez, rostind raspunsurile si facand marturisirea de credinta in locul si in numele celui ce se boteaza. Ei sunt garanti ai acestuia, luandu-I angajamentul solemn, inaintea lui Dumnezeu si a Bisericii, ca pruncul/finul va fi crescut ca un adevarat crestin si ca va fi un bun credincios al Bisericii lui Hristos. Nasii devin parintii spirituali ai pruncului, nasacndu-l pentru viata cea noua, in Hristos; ei au aceleasi obligatii si rasnpunderi in cee ace priveste viata religioasa-spirituala a finului lor, ca si parintii pentur viata fizica/materiala a copiilor lor.

Nasul trebuie sa fie crestin orthodox si bun credincios, in varsta si de acelasi sex cu cel ce se boteaza. Calugarii nu pot fi nasi. De asemenea, nu pot fi nasi parintii copilului. De regula, pentru fiecare candidat la botez se cere un singur nas; el poate lipsi atunci cand botezul se savarseste in conditii anormale sau exceptionale.

Nasul este dator sa ingrijeasca de viata religioasa-morala a finului sau si la vremea cuvenita sa-l invete adevarurile de credinta crestine. La randul sau, finul este dator sa-l asculte pe nas si sa-l respectye, la fel ca pe parintii sai dupa trup.