Luca 18, 17 filmul I înger rus oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea

Marsely Hakinov

Ne jucam cu el cu mingea, iarna ne dădeam pe schiuri, vara cu bărcile pe lac, desigur sub supravegherea părinţilor. Înotam, mergeam pe biciclete, la zile de naştere, aveam jocuri obişnuite, de-a v-aţi ascunselea, toate aceste jocuri copilăreşti.

Slava avea un caracter foarte puternic. În diverse situaţii copilăreşti niciodată nu se temea şi nu fugea.

Eu îl tot explicam să plecăm, să nu le legăm cu huliganii, ca să nu îi facă vreun rău.

Iar el niciodată nu arăta frică şi asta m-a impresionat, că un astfel de copil bun şi vesel avea un caracter puternic şi curajos.

Înregistrare casetă

Hadja…este prietenul meu, iar Hakinov îmi este văr şi prieten, înseamnă că Hadja îmi este prieten…

Iar eu sunt Slava, spre deosebire de prietenii mei, eu sunt rus.

Acum o să auziţi…, nu veţi auzi nimic.

Cineva strigă, uşor, uşor.

Da, cineva, a strigat, a strigat , a strigat… buha, buha, în general e…, toate acestea sunt neobişnuite, se poate altfel?

Să strigi, să strigi, să strigi, să strigi, să strigi şi să te baţi.

Şi să te lupţi…se poate să trăieşti aşa, te doar capul, uite aşa.

Şi altceva nimic. Final.

Vom termina emisiunea.

În dimineţile când Slava începuse să fie bolnav şi nu se mai trezea atât de repede…

De obicei era foarte ambiţios, rapid, mănca repejor şi ieşea afară.

Iar acum a devenit mai lent, păsările priveau înăuntru, în special piţigoii, păsărelele mici.

Tot geamul era plin de ele şi se uitau, se uitau…, nu se uitau doar pe geam, ci anume acolo unde el era întins în pat.

Ne-am dus cu el în „Kulinaria.”

Am cumpărat covrigi şi ieşim cu aceşti covrigi calzi, proaspeţi.

Au venit porumbeii. De unde au venit atât de mulţi, nu ştiu.

L-au înconjurat din toate părţile…, eu eram alături, iar ei l-au înconjurat doar pe el.

El nu putea face vreun pas, erau mulţi şi mergeau în cerc.

Oamenii se opresc, se adună tot mai mulţi, privesc.

Iar el stătea încordat, mă gândeam, ar trebuie să fac ceva, trebuie să îl salvez şi pentru că era o situaţie fără ieşire, eu m-am adresat păsărilor ca unor oameni.

Le-am zis: „De ce l-aţi înconjurat, ia plecaţi, împrăştiaţi-vă. ”

Am scos covrigii şi mă gândeam că le voi arăta şi că vor veni după mine.

Dar nu, nici nu au băgat în seamă covrigii, s-au dat la o parte şi Slavocica a trecut, iar ei au mers după el.

Aceste păsărele micuţe se aflau mereu în preajma lui.

Atunci când s-a îmbolnăvit, împreună cu tatăl lui, mai era cineva cu noi, am mers la spitalul din Chebarkul.

În clădirea spitalului a zburat după el un piţigoi.

Am mers la etajul doi, iar el s-a ţinut după noi.

Nu reuşea să iasă, încerca din răsputeri să iasă şi s-a lovit atât de tare de sticlă..., s-a lovit şi a căzut. Asistenta s-a dus să aducă făraşul ca să ia pasărea…, mai întâi a încercat să deschidă geamul ca să îi dea drumul, dar nu a reuşit.

Toate geamurile erau blocate.

Iar după ce s-a lovit, asistenta s-a dus să caute ceva pentru a lua pasărea.

Şi iese Slavocica foarte trist din cabinetul medicului.

Nimeni nu îi spusese că un piţigoi era pe pervaz.

Fără să ne privească,din cabinetul medical s-a dus direct la pervaz, a luat piţigoiul în mănuţă, l-a ţinut aşa…, iar apoi i-a dat drumul şi ea a zburat.

Aceste lucruri s-au întâmplat , iar când îşi aminteşte soţul despre asta, se întristează foarte tare.

Reporter: Măicuţă, spuneţi-mi vă rog, cum se comporta Otroc vizavi de oamenii în vârstă, cu tot ce era viu?

Nina Ponomareva

O, despre cum se comporta el se poate scrie o carte întreagă.

Ştiţi, faţă de bătrâni, bâtrănele se comporta cu multă blândeţe, cu dragoste…, te uiţi, vorbea cu o bătrânică, aveai impresia că vroia să o mângăie, să o liniştească cumva.

Io plăcea iarba. Dacă putea trece pe o cărare, mergea pe acolo.

Nu mergea pur şi simplu prin iarbă.

Păsările îl iubeau, îl înconjurau.

Pe oriunde mergea, porumbeii erau lângă el.

Te întrebi de unde au venit.

Diferite păsări zburau în jurul lui.

Lui îi plăcea foarte mult întreaga noastră natură rusească, o iubea aşa mult.

Iubea copacii, era un omuleţ cu totul special.

Există copii buni, dar nu sunt nici a mia parte cu un astfel de comportament blând pentru toţi oamenii.

Se apropia alergând cu un zâbet atât de larg: „Mătuşa Nina…ce mai faceţi?”

Eu îi răspund: „Slavocica, pe atunci aşa îi spuneam, ştii şi singur, că sunt bine.”

„Da, dar mie îmi face plăcere să aud de la dumneavoastră că sunteţi bine.”

Era o atât de mare bucurie în el.

S-a bucurat atât de mult când am mers pentru prima dată la spovedanie şi împărtăşanie.

Se citea o mare bucurie pe faţa lui, de parcă el s-a spovedit, împărtăşit, până într-acolo se bucura. Mă felicita şi apoi la următoarele dăţi la fel…, ca şi cum ştia că am venit de la spovedanie: „Mătuşa Nina, vă felicit.”

Aceasta nu se poate descrie, cât era de bun. Bun, blând, săritor.
Odată a avut loc o întâmplare interesantă.

Noi veneam cu el din oraş, am coborât din microbuz şi mergeam prin oraş.

Iar copiii mici, băieţei şi fetiţe ce erau împreună, au prins un porumbel şi îi rupeau aripile şi picioruşele.

Iar eu mă gândeam şi aveam un sentiment, că îi vor rupe capul porumbelului şi dintr-o dată aceşti copii îi dau drumul porumbelului şi el şchiopătând, dând din aripa ruptă încerca să zboare de la ei. Iar Slava se uita, se întâmpla la o distanţă destul de mare.

Eu l-am prrivit pe Slavocica, iar el m-a pricit cu o mare tristeţe şi îmi amintesc de mişcarea mâinii lui. El a făcut aşa cu mănuţa sa, iar porumbelul a zburat.

Iubea foarte mult păsările. A spus că păsările participă la creearea timpului şi că nu trebuie să le faci rău.

E un mare păcat să le omori.

Păsările trebuie îngrijite, hrănite pentru că ele participă la creearea timpului.

Nu am întrebat cum se întâmplă acest lucru, pentru că oricum pentru mine e de neînţeles.

Pur şi simplu am reţinut asta.

O vecină a adus o gladiolă imensă.

Aceasta a crescut în grădina lor şi era atât de frumoasă,efectiv o floare pentru regi.

Era roşu, frumos, îmi aducea o mare bucurie şi mi-a spus: „Mătuşa Valea, eu v-am adus o floare.” În acel timp Slava cel mai probabil citea în dicţionarul său, sau cu altceva.

De obicei stătea ca un om de ştiinţă, sau, nu ştiu cu ce l-aş putea compara.

Însă putea veni repede, şi dintr-o data a şi venit.

S-a uitat la floare şi a şi plecat.

Eu m-am uitat, ceva nu era în regulă.

Am luat de la Tania floarea, intru cu această floare la Slava şi îi zic: „Slavocica, de ce eşti atât de trist?”

Iar el s-a uitat la mine şi îmi spune: „Mămico, floricica mi-a spus: „Dacă nu m-ar fi tăiat, eu aş mai fi trait.”

Eu zic: „Cum adică ţi-a spus?”

Am plecat şi am adus floarea.

De atunci, mă străduiesc să nu îi cumpăr flori.

Pentru că îi părea rău pentru tot, pentru fiecare firicel de iarba. El nu dăruia flori.

Atunci când erau foarte multe păpădii, rupea acea păpădie galbenă, culegea diferite crenguţe, iar în mijloc punea această păpădie şi îmi aducea acest bucheţel şi mi-l dăruia.

Dar eu nu înţelegeam aceste cadouri.

Acum îmi amintesc şi mă gândesc că un astfel de cadou nimeni, niciodată nu îmi va da.

Era frumos, dar şi oarecum nefolositor.

Noi oamenii suntem duri şi oare când vom înţelegem toate aceste lucruri?

Acatist

Noi însă, minunându-ne de inima ta plină de dragoste cu umilinţă îţi cântăm:

Bucură-te, că pentru fiecare floare ruptă îţi părea rău;

Bucură-te, că niciodată pe iarbă fără de trebuinţă nu călcai;

Bucură-te, că limba păsărilor şi a plantelor o cunoşteai;

Bucură-te, pentru că şi păsările cerului te-au îndrăgit;

Bucură-te, că de porumbei înconjurat ai fost cinstit;

Bucură-te, că piţigoiul mort l-ai înviat;

Bucură-te, dreptule otroc Veaceslav, minunat ajutător în vremurile de pe urmă.
Poezie

Otroc minunat, Otroc luminos

Ne este dăruit la toţi de Dumnezeu

Puţin credincioşi, slabi, păcătoţi

Toţi avem drum spre el.

El cu dragoste vindecă rănile,

Şi cu rugăciunile sale din inimă ia durerea.

Cum arde lumănarea, ne milueşte pe noi,

Şi tutror ne doreşte mântuirea,

Oamenilor le descoperă pe Dumnezeu,

Prin moarte şi înviere,

Ne aşteaptă singura iubire.

Sfârşitul

primei părţi