Lumilor spirituale

102.De la” Klipat Yişmael” - „Coaja lui Yişmael”, şi „Klipat Esav”, la: „Vom acţiona şi apoi vom auzi ” - „Naaseh venişmah”, şi la „Israel”

Omul conţine în sufletul său 70 de dorinţe de bază, numite 70 de naţiuni ale lumii - şivim umot haOlam. Obiectul spiritual, identic cu rădăcina spirituală a omului, se numeşte zeir-ampin = faţă mică - Tanărul, - aflat în lumea AŢILUT, compus şi el din 70 de sfere sau sfirot. Din momentul în care omul începe să se apropie de Creator, el începe să simtă dorinţe despre care nu a avut vreo idee că ar fi existat în el.

Fiecare din aceste 70 de dorinţe are cate 2 rădăcini. Omul avansează prin mijlocirea a două linii: linia dreaptă şi linia stangă. Muncii prin linia dreaptă, a altruismului - munca din inimă - i se împotriveşte o forţă sau klipa, egoistă, numită Işmael. Împotriva muncii prin raţiune, linia stangă, se opune o a doua forţă, numită klipat Esav. Înaintarea pe drumul spiritualităţii necesită detaşarea omului de ambele klipot, pentru că ambele se împotrivesc primirii Luminii în modul altruist, de dragul Creatorului. Este ştiut că înainte să fi propus Lumina - Torah, poporului Israel, Creatorul a vrut să o ofere lui Esav şi lui Işmael, dar aceştia au refuzat să o primească.

În momentul în care omul înţelege că nici una din aceste doua klipot nu va accepta Lumina - Torah, el începe să păşească pe linia de mijloc, care este ISRAEL, potrivit cu legea „naaseh venişmah”, care înseamnă A PRIMI DE DRAGUL CREATORULUI

103.De la stadiul de „goy, sau POPOR, la stadiul de „UMOT haOLAM” sau „NAŢIUNILE LUMII”:

Procesul de supraveghere a propriului EGO este problematic, omul nefiind capabil a gandi în mod obiectiv ci, dimpotrivă din cap pană în picioare este preocupat doar de sine însuşi. De aceea este incapabil de autocritică, fără compromis. De fapt omul nici nu are nevoie să se autocritice, pentru că e conştient aprioric că este dominat de dorinţe, inclusiv aceea de a-şi da darea de seamă asupra propriei comportări.

Cu toate acestea el face efort pentru a-şi dezvolta dorinţe spirituale pe parcursul muncii interioare, supraveghindu-se. Acest proces este menit omului, doar Creatorul ne cunoaşte fiecare moment, cum s-ar spune „ vede şi rinichi şi inimă”.Experienţa acumulată permite examinarea metodică a situaţiei spirituale genuine a omului. Sentimentul de bucurie resimţit în timpul cat suntem ocupaţi cu spiritualitatea, de dragul Creatorului, este însuşi barometrul stării noastre interioare, de aceea este necesar să-i măsurăm intensitatea. Pentru a simţi aceasta fericire, atat de esenţială dezvoltării spirituale, nu e nevoie de vre-un efort, în afara deciziei interioare de a accepta ca bine venită fiecare situaţie a realităţii. În Cabala, omul este conceput a reprezenta o lume întreagă, conţinand într-însul tot ce percepem împrejurul nostru: cosmos, naţiuni, popoare, dorinţe, „cei generoşi din toată lumea, „chasidey umot ha-olam”, Israel, şi chiar şi Creatorul însuşi, reprezentat fiind în noi prin punctul spiritual,” punctul din inimă, sau ha-Nekuda şe ba-Lev”.

La început Cabala studiază aceste obiecte ca însuşiri interioare, iar după aceea, ele fiind doar o reflectare a acestora, trece la studiul aceloraşi obiecte aşa cum apar în exterior, fiind cunoscute sub aceleaşi denumiri. Starea în care se află calităţile spirituale, interioare în om, sunt reflectate în starea spirituală a obiectelor exterioare şi în efectele lor asupra omului.Starea spirituală incipientă a omului se numeşte GOY sau POPOR. Cand el începe să simtă dorinţa de a cunoaşte pe Creator, devine „ chasid umot haOlam”. Cum putem aprecia la ce treaptă spirituală am ajuns? În stadiul de goy omul simte dorinţe egoiste, fiind preocupat tot timpul cu satisfacerea lor, de dragul lui însuşi.

Senzaţia de insatisfacţie care se află neîncetat înăuntrul nostru, este consecinţa trecutului nostru spiritual, stare în care s-a aflat sufletul pe treapta cea mai înaltă. Pe această treaptă, „rădăcina sufletelor”, sufletele noastre se găseau în stare de perfecţiune, în care aveau totul, nelipsindu-le nimic. Spre această treaptă tanjeşte sufletul nostru să se întoarcă. Cand ne prăbuşim spiritualmente în aceasta lume, pierdem totul. De aceea cand noi avem o dorinţă pentru ceva anume, dar nu putem obţine acest lucru, suntem porniţi împotriva Creatorului, care ne-a luat ceea ce ne-a aparţinut odinioară nouă. Cel care reuşeşte să se autoconvingă că tot ceea ce face Creatorul este menit a fi spre binele nostru, cel care dă dreptate Creatorului în orice caz, în orice situaţie, şi chiar simte bucurie şi dragoste pentru Creator, acest om a trecut cu succes examenul „intenţiei” şi al „gandirii”, şi este demn de a fi numit „chasid umot haolam” - „Generoşii proveniţi din toată lumea”.

Chasid umot haolam care continuă să lucreze pentru corectarea egoismului său, fiind ajutat de Creator, este considerat prin faptele lui, dar nu pentru felul de a raţiona, precum era în trecut. Din acest stadiu, Creatorul îi dăruie totul, dar el trebuie să fie pregătit a-i restitui totul Creatorului. De asemenea, el trebuie să primească de la Creator numai în proporţia în care este sigur că va putea primi doar de dragul Creatorului.

De multe ori examenul liberului arbitru - a primi de dragul Creatorului - conduce pe om la renunţare. Lupta care se desfăşoară în inima sa are loc între cele două puteri, una e cea rea, care îl atrage spre propria satisfacţie, iar pe de altă parte se află forţele pozitive, care-l îndeamnă să primească de dragul Creatorului. Cand calculele în ce priveşte alegerea dintre cele două forţe, ia în considerare doar profitul personal, înseamnă că omul este condus numai de forţa egoismului. De fapt omul nu este capabil să aleagă altruismul în prezenţa egoului decat cu condiţia că apelează la Creator ca acesta să-l ajute, prin rugăminţi, să îl atragă spre direcţia forţelor pozitive.Omul care priveşte fiecare eveniment întampinat în cale ca pe un examen trimis lui anume, făcandu-şi cu multă atenţie alegerile, cerand mereu să fie condus de către Creator, se urcă rapid pe scara care conduce spre scopul Creaţiei.

104.Toată Creaţia, în afară de dorinţa de a se delecta, este Lumina, adică Creatorul.

Scopul Creaţiei, în general, şi tot ce ni se întamplă nouă, în particular, se poate înţelege doar deslusind scopul final al Emanaţiei.Realizarea acestui scop duce la înţelegerea faptelor Creatorului, deoarece ele provin şi sunt definite prin acest scop. Întreaga Creaţie, cu excepţia dorinţei de a se delecta, reprezintă Creatorul - Lumina. Tot ceea ce a fost creat în afară de om, a fost creat doar pentru a-l ajuta pe om să progreseze pană la finalul Creaţiei.Noi ne aflăm în Creatorul însuşi, ne aflăm într-un ocean de Lumină care umple tot ce există, dar nu o putem realiza pentru că nu ne-am echivalat însuşirile noastre cu ale Lui. Lumina poate să pătrundă doar acele voinţe ale noastre care sunt echivalate cu însuşirile Creatorului. În însuşirile şi dorinţele noastre care nu se aseamănă cu Creatorul, nu putem să-l sesizăm, pentru că lumina Creatorului nu pătrunde în acestea, deci nu pătrunde în interiorul nostru. Deoarece toate însuşirile noastre sunt opuse în esenţa lor celei a Creatorului, noi nu-L percepem deloc. Drept consecinţă, noi percepem un sentiment de alienare într-un univers străin şi ni se pare că suntem singuri pe lume.

Creatorul doreşte să ne ofere plăcere. Însuşirea fundamentală a sa este dorinţa sa de a dărui, acesta fiind motivul exact pentru care a emanat tot ceea ce există în toate sferele cu însuşirea inversă - dorinţa de a primi. Creatorul a emanat şi creat toate caracteristicile egoiste ale noastre. De aceea răspunderea pentru caracterul nostru nevolnic nu este a noastră.

Dar Creatorul nu vrea ca noi să rămanem astfel, ci aşteaptă de la noi să ne străduim să ne corectăm prin propriile forţe, pană cand ne va umple de Lumina şi pană cand ne vom reuni cu el, devenind egali.

105.Înălţarea pe treptele spiritualităţii

Creatorul menţine viaţa în tot ceea ce există: obiecte, plante, vietăţi şi vorbitor-om. În lumea noastră nu simţim această lumină. Pe noi ne pătrunde doar o anumită parte din această lumină, şi ea se numeşte „neşamah” sau suflet. Cei denumiţi „mekubalim”, puţini la număr în toată lumea, au o metodă specială prin care primesc Lumina. Fiecare om trebuie să parcurgă drumul începand cu stadiul în care nu simte de loc prezenţa luminii, şi pană la etapa în care este total umplut de lumină, etapă denumită „gmar tikun” sau „matarat habriyah” adică scopul emanării, finalul corectării. Omul este obligat să atingă această treaptă în decursul vieţii sale materiale, în lumea aceasta, într-una din reîncarnări.

Etapele înaintării spirituale, urcarea gradaţiilor şi „reumplerea” cu lumina Creatorului, reprezintă „treptele spirituale”.

Suferinţele sunt factorul care îl îndeamnă pe om spre descoperirea „scopului Emanaţiei”. Ele îl împing spre dorinţa de a se elibera din stransoarea egoului, pentru a scăpa de suferinţă. Şi cum anume are loc acest lucru? Noi ne spunem: dacă suferinţa îşi are originea în Dorinţa de a Primi - Raţon lekabel, pe care este imposibil să o satisfacem, hai să renunţăm la această dorinţă şi prin asta să scăpăm de chinuri. Astfel, treptat se face loc din ce în ce mai mult pentru Lumina Creatorului, in om, in locul de unde dispare egoismul. Oamenii diferă între ei doar printr-un singur lucru: modul în care exprimă dorinţa de a primi, plăcerea specifică spre care aspiră fiecare dintre noi pentru a-şi astampăra setea de plăceri. Voluptăţile materiale sunt legate mai mult cu cerinţele imediate ale corpului, pentru hrană, adăpost, şi se aseamănă cu cele ale vietăţilor. Plăcerile de categorie umană, sunt cele influenţate de societate, sunt dorinţa de cinste , de putere, de a controla, de a aduna comori, de a se satisface intelectual, ştiinţific etc. Toate aceste dorinţe corporale şi umane, există unele alături de celelalte, în fiecare om în proporţiile şi o ordine a preferinţelor, care sunt unice fiecărei persoane.

Răspunsul la cerinţele specifice este atins prin mijlocirea a ceeace reprezinta Raţiunea umană - Sechel enoşi. Dorinţele şi pasiunile omului sunt schimbătoare, dar mintea, fidelă omului, îl ajută să-şi găsească drumul spre îndeplinirea lor.

Sub influenţa durerilor, egoismul îşi schimbă felul de a fi, de a primi doar pentru el însuşi. El este neutralizat, locul său fiind preluat de voinţa de a dărui - altruismul - raţon lehaşpiah. Perioada necesară pentru a se elibera cu totul de egoism, se numeşte 6000 de ani - şeşet alafim şanah. Acest număr nu reprezintă o perioadă de timp concretă, materială.

Egoismul se numeşte corp - guf, iar timpul în care omul nu se mai foloseşte de ego, se numeşte moartea trupului - mot haguf. La această situaţie se ajunge prin 5 etape, în decursul cărora omul renunţă în mod treptat la egoism, pe principiul „de la uşor spre greu”. Adică, de la partea mai puţin egoistă spre cea mai egoistă. Omul primeşte Lumina Creatorului în dorinţele sale, care se opun egoismului. Astfel se umple treptat cu lumina denumită în funcţie de gradaţia ei: „nefeş”, ”ruah”, ”neşamah”, „chayah”, ”yechidah”. - gradaţii ale sufletului - sau, „neşamah” ca termen general pentru suflet.

106.De la goana după delectare, pană la GMAR TIKUN, ,,îndeplinirea corectării’’

Inălţarea spirituală a Omului trece prin 4 etape principale:

1. Urmărirea plăcerilor acestei lumi - egoismul.

2. Identificarea Egoului ca dăunător, şi renunţarea la folosirea lui.

În fiecare om există în centrul dorinţelor egoiste, o voinţă adormită spirituală, chemată „embrion”. La un moment dat în viaţa omului, se trezeşte embrionul, iar omul începe să-l simtă ca dorinţa spre cunoaşterea, înţelegerea şi studierea celor spirituale. Dacă omul, în loc să ignore, începe să dezvolte şi să hraneasca acest mugurel, el începe să crească cu intenţia corectă, potrivită. Sub îndrumarea instructorului spiritual, lumina spirituală ascunsă îi devine din ce în ce mai perceptibilă. Cerinţe spirituale ascunse în profunzimea sa îşi fac apariţia şi prin prezenţa lor si îl ajută pe om să simtă siguranţă în existenţă şi în drumul urmat. Prin ele absoarbe puteri pentru a corecta următoarea reapariţie a egoismului.

3. Etapa în care omul nu are decat o dorinţă, aceea de a-l bucura pe Creator prin fapte lipsite de profit propriu, fapte pe care le realizează de dragul Lui.

4. Omul îşi corectează dorinţa de a dărui obţinută, care devine dorinţa de a primi pentru a-i dărui Creatorului: „lekabel almenat lehaşpiah”. Începutul acestui fel de a munci se numeşte „învierea morţilor”. Ea constă în readucerea dorinţelor egoiste care au fost „reprimate, omorate”, mai înainte şi corectarea lor, folosirea lor de dragul Creatorului. Asta duce la dubla delectare - şi prin plăcerea dăruită Creatorului şi prin faptul de a se fi echivalat cu El. Corectarea tuturor dorinţelor prin transformarea lor din egoiste în altruiste, se numeşte Gmar Tikun - corectarea deplină, finală. Corectarea pe deplin a egoului, transformarea sa în altruism, constituie ultima fază a drumului către Lumina Creatorului şi spre deplina reunire cu Creatorul, iar atunci omul are parte de oceanul nesfarşit de lumină care îl înconjoară şi îl pătrunde, dandu-i o magnifică fericire.

107.Concepţia ştiinţifică, teologică şi filozofică a noţiunii „corp-suflet”: ”guf ve-nefeş”

Capacitatea noastră de a cunoaşte lumea şi de a ne cunoaşte pe noi este foarte limitată. Înţelegerea ne este limitată de percepţia subiectivă prin intermediul celor 5 simţuri, limitate şi ele doar la o parte a tot ce ne înconjoară. DECI INFORMAŢIA CARE AJUNGE LA NOI, DEPINDE DE CAPACITATEA NOASTRĂ DE A O PERCEPE .

Creatorul trimite informaţia potrivită exact gradului nostru de evoluare, şi posibilităţii noastre de a reacţiona la această informaţie.Astfel noi nu avem nici o cunoştinţă concretă în ce priveşte existenţele superioare, conformaţia lor, sau felul lor de a acţiona. De aceea noi discutăm doar ipotetic asupra lor, ca şi copiii, care vor să dovedească dreptatea lor deşi nu au habar despre ce este vorba. Filozofii au încercat în toate timpurile să dea explicaţie a ceea ce reprezintă corpul şi sufletul - „guf ve neşamah”. Aceste teorii se pot clasifica în patru categorii:Teoria teologică - susţine că însăşi existenţa obiectului este sufletul său. Sufletele se deosebesc între ele prin însuşirile lor ,care sunt de fapt însuşirile spirituale ale omului. Sufletele există independent de prezenţa corpului. Deci sufletul există înainte de apariţia sa în corp şi continuă să existe după moartea corpului. Teologia susţine că moartea nu e decat descompunerea materiei organice şi atat. Astfel moartea corpului nu are nici o influenţă asupra sufletului, doar atat că ea separă sufletul de corp. Sufletul este etern, nefiind compus din materie organică sau de alt fel, care va fi desfăcut în componenţi. Corpul e doar un înveliş pentru suflet, îmbrăcandu-l. Omul acţionează prin intermediul corpului, descoperindu-şi caracteristicile sufleteşti şi spirituale. Sufletul atribuie corpului viaţă şi mişcare, şi are grijă să-l păstreze. Corpul în sine este materie inertă. În momentul morţii, iese sufletul din trup.

Teoria duală - a evoluat odată cu dezvoltarea ştiinţei. Ea presupune că existenţa corpului depinde de o existenţă de ordin spiritual, care i-a dat viaţă. Corpul poate exista independent de prezenţa spiritului, de aceea fiind posibilă reanimarea biologică a organelor corpului. Sufletul e cel care atribuie corpului caracterul, raţiunea şi însuşirile spirituale. Totuşi corpul se poate menţine în viaţă fără ajutorul sufletului, a forţelor spirituale superioare.

Teoria ateistă - Nu crede în existenţa vreunei forţe superioare, nici în prezenţa sufletului în corp. Sufletul primeşte materia concretă şi însuşirile ei. Din negarea sufletului rezultă că raţiunea şi toate caracteristicile omului sunt roadele propriului său corp care reprezintă un mecanism de transmitere a semnalelor electrice prin terminaţiile nervilor. Toate senzaţiile percepute de corp nu sunt decat efectul contactului reciproc dintre nervi şi stimulii exteriori, care sunt transmise creierului. Aici ele sunt interpretate ca aparţinand categoriilor, fie a plăcerii, fie a durerii, organismul reacţionand ca atare. Reglarea acestor reacţii ar fi datorită procesului de bio-feedback. Activitatea creierului se bazează pe principiul plăcerii, atracţia spre plăceri şi îndepărtare de la durere. Toată atitudinea omului faţă de viaţă este dictată de acest principiu al voluptăţii, în funcţie de care îşi potriveşte reacţiile faţă de semnalele sosite din mediul înconjurător.

Ideile noastre conştiente sunt de fapt reflectarea proceselor care au loc în corpul nostru. Omul este superior vietăţilor prin gradul înalt de dezvoltare a raţiunii, pană la sinteza a tot ceea ce se petrece în biologia corpului într-un tablou clar de inteligenţă şi de raţiune. Omul are capacitatea de a traduce procesele biologice la înţelegerea sintetizată sub formă de idei.Fără îndoială ,această teorie este cea mai ştiinţifică şi uşoară de înţeles, şi se bazează numai pe experimente concrete în cadrul cercetării ştiinţifice, ignorand realitatea sufletului, care nu permite cercetarea prin această metodă. Această metodică este cu totul potrivită cunoaşterii corpului biologic. Problematica acestei metodici constă în prezentarea omului ca robot, pus în acţiune de o natură oarbă. Chiar şi unui simplu ateist îi este greu să se mulţumească doar cu aceasta teorie mecanică, prin care, caracteristicile i-ar fi conferite omului în mod absolut de materialul genetic, şi cerinţele materiale, bazate pe principiul plăcerii. Atunci omul, ca fiinţă inteligentă nu-si gaseste locul acţionand sub influenţa legilor societăţii în care trăieşte, şi prin însuşirile moştenite, ireversibile. El se regăseşte fără drept la liber arbitru, fără libertate de a reacţiona în mod individual, fără posibilitatea de raţionare independentă şi obiectivă.

Omul, deşi originea sa este Natura, simte că înţelepciunea sa depăşeşte limitele existenţei materiale, fiindu-i inacceptabilă teoria cum că omul e supus orbeşte, mecanic, legilor inexorabile ale naturii, şi avand o existenţă fără scop şi înţeles.

Punctul de vedere ştiinţific, negand sufletul, nu are capacitatea să răspundă la întrebările existenţiale. Teoria modernă, care se află în progres, încearcă să corecteze această concepţie a omului, şi adaugă acest component, al existenţei sufletului, din ce în ce mai larg acceptată. Acest component, spiritual şi nemuritor este acceptat de toţi. Sufletul, haneşamah, care se îmbracă în corp, este esenţa adevărată a omului, iar corpul nu este decat învelişul său. Cu toate că aceasta teorie a fost adoptată de marea parte a umanităţii, totuşi ea nu are răspunsuri la întrebările : cum se îmbracă sufletul în trup, care este esenţa relaţiilor dintre corp şi suflet, ce este de fapt spiritul, sufletul - haneşamah, şi de unde îi este originea. Majoritatea populaţiei pămantului nu se interesează de loc de ea, fiind ocupată cu lupta pentru a supravieţui.

Cine poate să priceapă ce înseamnă corpul şi ce este sufletul, şi care sunt relaţiile lor reciproce? De ce credem noi că suntem compuşi din 2 părţi - material şi spiritual? Unde se găseşte elementul Eu-lui nostru etern? Ce se întamplă cu Eu-l înainte de naştere şi după moarte? Este acesta oare acelaşi Eu pe care îl percep acum ?

Aceste întrebări şi altele ca ele se ivesc din cand în cand şi noi reflectăm asupra lor. Nu ştim dacă acestea sunt genuine, existenţialiste, sau îşi au originea în fantezii, pe care le-am creat noi bazandu-ne pe realitatea cunoscută nouă. Cat timp nu avem în posesia noastră informaţii care transcend realitatea acestei lumi, nu avem decat posibilitatea de a naviga în imaginaţie, în marea de personaje cunoscute de noi, şi fapt este că nu suntem în stare să descriem o fiinţă extraterestră care să nu fie asemănătoare cu noi măcar cu ceva.

Fundamentul solid al tuturor teoriilor noastre va fi totdeauna legat de lumea aceasta, chiar şi dacă ne-am permite unele fantezii extravagante. Nu avem mijloacele pentru compoziţia unui tablou autentic în lipsa faptelor deja cunoscute de noi. Iar atunci cum o să răspundem la întrebarea: ce este corpul, ce este sufletul-neşamah, bazandu-ne pe existenţa materiala din lumea noastră?

108.Eyn od milvadoh-Nu există nimeni în afară de El

Limitaţiile concepţiilor noastre duc la o cunoaştere parţială a corpului şi a sufletului nostru, precum şi a obiectelor care ne înconjoară. Noi percepem mediul înconjurător prin cele 5 simţuri ale noastre şi prelucrăm infomaţiile primite, pe cateva straturi de înţelegere. Noi percepem materia din care este alcătuit obiectul, plus forma ei exterioară. Interpretarea informaţiei şi descrierea obiectului depind de experienţa noastră precedentă. Expresia lor abstractă sau natura internă, esenţa obiectului, nu ne este posibil să o percepem şi să o înţelegem.

Cabala se mai numeşte „Torat ha-nistar” sau „ştiinţa misterului”, pentru că prin ea omul descoperă cele ce erau mai înainte ascunse de el. Cei care ating prin mijlocirea ei cunoaşterea supremă, sau hasagah, ajung la descoperirea realităţii autentice, care li se desfăşoară înaintea vederii în toată splendoarea ei. Astfel a descris acest fapt rav Yehuda Aşlag: „şi vă va bucura faptul adevărului, să vorbiţi despre el fără a-i fi străini, şi tot ceea ce veţi vedea, va fi deschis doar ochilor voştri iar nu unor străini!”. Dezvăluirea adevărului ascuns deocamdată, misterios, depinde de împlinirea anumitor condiţii . Studentul va ajunge să le descopere doar după o perioadă de timp, după ce va fi atins înţelegerea a ceea ce înseamnă „intenţii”-kavanot .

Doar cei care au ajuns să pătrundă dincolo de misterele TOREI, văd şi realizează care este construcţia lumii. Ce este neşamah , suflet, şi ce înseamnă trupul,guf. Dar acestor oameni le este interzis şi nu au posibilitatea de a preda altora „Intenţia Creaţiei” - „kavanat habriyah”, precum le-a fost lor revelată. Doar un singur mesaj este obligat înţeleptul să transmită, - despre Adevărul UNIC, care i-a fost revelat, despre Emanaţie, prin studiul spiritualităţii - a ştiinţei cabala, şi anume: „ NU ESTE NIMENI ÎN AFARA LUI, „EYN OD MILVADOH”.

109.Progresul şi perfecţionarea, pe drumul spiritual, prin crearea egalităţii între însuşirile obiectelor , prin limitarea distanţei dintre ele.

Organele noastre de simţ nu ne permit decat percepţia unui mic procent din cosmos, părticica denumită „lumea noastră”. Aparatura sofisticată modernă, descoperită de om, nu face decat să accentueze limitarea organelor de simţ. De fapt, ne lipsesc organe în plus prin care să percepem sferele spirituale, dar nu le simţim lipsa, precum nu ne lipseşte un al şaselea deget. În jur se află o lume plină de comori de mii de ori mai uriaşe, cu nuanţe infinite, pe care noi nu le putem sesiza cu simţurile noastre materiale limitate. Chiar şi amănuntele cele mai neînsemnate pe care le percepem din mediul înconjurător, le interpretăm într-un mod deformat, iar această interpretare o proiectăm asupra cosmosului infinit.

Tabloul fals al cosmosului, oferit de simţurile noastre se aseamănă cu razele Rentgen, care ne prezintă numai scheletul osos. Aşa cum silueta oaselor oferită de razele RX nu reflectă adevărata complexitate a corpului în totalitatea ei, tot aşa nici noi nu putem să concepem complexitatea universului doar prin informaţia receptată prin cele 5 simţuri. Imaginaţia nu ne poate oferi ajutor în descrierea unei realităţi pe care nu o atingem, căci imaginaţia este bazată pe impresiile aparţinand trecutului.

Cu toate acestea hai să ne imaginăm tentativ, lumea spirituală aflată dincolo de imaginaţie, şi să încercăm să o înţelegem prin mijloacele care ne stau la dispoziţie. Imaginaţi-vă că vă aflaţi în mijlocul unui deşert, pe marginea unui drum care duce spre orizont. De-a lungul drumului, la anumite intervale, se află nişte semne, începand cu punctul 0, unde vă aflaţi, şi pană la punctul final. Toată distanţa este împărţită în 4 părţi.

Progresarea pe acest drum, care reprezintă calea spirituală, are loc prin sublimarea şi transformarea dorinţelor şi pasiunilor, iar nu prin mişcarea picioarelor. Timpul, spaţiul şi mişcarea sunt de natură diferită în lumea spirituală. Lumea spirituala este o lume a sentimentelor , simţămintelor, fără corpuri biologice. Obiectele sunt sentimentele, mişcarea este o schimbare a sentimentelor, iar locul este o anumită însuşire. Locul este definit în lumea spirituală printr-o anumită însuşire, caracteristica lui. Deci deplasarea, mişcarea , este de fapt schimbarea în caracteristicile unui obiect. Acest lucru se aseamănă cu mişcarea psihologică, la care ne referim ca o schimbare a sentimentelor, iar nu fiziologică. Calea pe care încercăm să o descriem , este o metamorfoză a însuşirilor noastre interioare, care sunt de fapt dorinţele noastre, iar în dorinţe - însuşiri de o calitate cu totul diferită, proces care are loc în mod treptat. Distanţa - distanţa dintre obiectele spirituale - se măsoară prin diferenţa dintre dorinţe, inechitatea dintre ele. Cu cat caracterul lor se aseamănă mai mult, cu atat ele sunt mai apropiate.

Proximitatea sau depărtarea dintre obiecte (spirituale)se defineste prin calităţile lor. Identitatea absolută între două obiecte duce la contopirea, reunirea celor două obiecte. Cand într-una dintre ele apare o însuşire nouă, aceasta vine separată de la obiectul în care a apărut, şi astfel este emanată o nouă „faţă spirituală” , un nou avatar sau parţuf. În punctul final se află Creatorul însuşi. Locul Lui este definit prin însuşirile Lui, care sunt absolut altruiste.

Ne naştem în lumea noastră avand în posesie numai însuşiri egoiste. În această poziţie noi suntem cu totul îndepărtaţi de Creator. Scopul existenţei noastre este acela de a ajunge la însuşirile Creatorului în decursul acestei vieţi, în lumea aceasta, adică de a ne reuni cu El din punct de vedere spiritual, adică a ne transforma însuşirile pană la identificarea absolută cu însuşirile Creatorului.

Caracteristica unică şi exclusivă a Creatorului este altruismul. Adică lipsă totală de egoism, lipsa preocupării de sine, despre situaţia sa, despre influenţa şi puterea sa. Preocuparea de sine, ne este caracteristică nouă, oamenilor, care ne naştem pur şi simplu egoişti. Totuşi este important să accentuăm că, aflandu-ne pe lume sub formă materială, preocuparea pentru cerinţele de bază este necesară şi nu se consideră egoism. Ele nu sunt un factor care separă omul de Creator.