Mai presus de moarte, in Iubire



Yüklə 0,57 Mb.
səhifə8/9
tarix17.08.2018
ölçüsü0,57 Mb.
#72031
1   2   3   4   5   6   7   8   9

Hristos a Inviat!

Am fost împreună la Timisoara în 1990 înainte de Craciun pentru a comemora un an de la revoluţie.

Piaţa din faţa Operei era plină de mulţimea de oameni care ascultau mesajele liderilor politici invitaţi din toată ţara. Ioan era de asemenea invitat.

Stăteam în spatele lui in balconul Operei în momentul în care i s-a dat cuvântul.

Vedeam peste umărul său mii de oameni jos, în stradă, şi Catedrala Metropolitană în faţă.

Ioan a strigat cu voce tare „Hristos a înviat!” şi în urmatoarea secundă un uriaş răspuns a venit din piaţă” Adevărat a înviat!”Instantaneu mii de lumini din ziare aprinse, lumânări şi brichete s-au înălţat din mulţimea de oameni. Crăciunul a devenit noaptea învierii. Era o seara a învierii pentru Timişoara.



În urmatoarele zile în Parlament, la Televiziuni şi în presă a fost batjocorit de către foştii comunişti că a zis „Hristos a înviat” în ajunul Crăciunului. A primit apoi insulte şi ameninţări prin telefon şi prin postă de la diverşi anonimi. Atunci a înţeles Ioan Alexandru ura cu care era urmărit Sfântul Pavel când striga în piaţă „pentru învierea morţilor mă prigoniţi”. Avea să consemneze mai târziu:

Pentru acest fapt al vestirii lui Iisus Hristos am fost blasfemiat şi mi s-a scris rânduri de ură ca acestea: „Nu ne-ai arătat în ce carte de religie ai găsit scris că de Crăciun a înviat Hristos. Consider că fiind atins de morbul turbării, ar trbui să fii predat instituţiei medicale ce se ocupă de cei atinşi de această boală până ce dracul îşi va face datoria. Semnat , un grup de cetăţeni care ţin la liniştea ţării.”

Am mai primit asemenea insulte, am fost înjurat cumplit la telefon, dar aceste rânduri mă onorează şi ştiu ce straturi adânci de întunerice demonice urlă prin aceste cuvinte la auzul mărturisirii învierii lui Iisus Hristos în faţa mulţimilor ce l-au ovaţionat acolo la Timişoara şi nicidecum să-i ofenseze într-un fel.

Dacă ar fi vremile dictaturii cred că aş fi lapidat. Înţeleg ura cu care era urmărit Sfântul Pavel cănd striga în piaţă: Pentru învierea morţilor mă prigoniţi.

Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a arătat pe piele propie câtă ură zace în atei împotriva Lui.Cât de vinovaţi suntem că nu-l vestim pe Hristos, înviatul din morţi fraţilor noştri. Iubite frate ce mi-ai scris aceste rânduri pline de ură îţi doresc bucuria şi pacea inimii mele datorită Învierii lui Iisus Hristos. Ştiu că ura ce vă stăpâneşte nu-i partea cea mai bună şi singura a inimii Dumneavoastră şi mă voi ruga pentru mântuirea Dumneavoastră, câţi sunteţi, dacă sunteţi mai mulţi ce mi-aţi scris aceste cuvinte îngrozitoare în felul lor.

Nu numai că nu mă ating aceste ameninţări, dar o imensă milă mă cuprinde ştiind în ce lume trăiesc. Îmi pare rău că nu semnaţi scrisoarea deşi vă spuneţi mulţi nici un nume nu onorează injuriile şi calomnia.

Vreau să mă rog mai precis pentru Dumneavoastră. Dacă mi-aţi fi trimis numele Dumneavoastră v-aş fi chiar recunoscător.. Se vede că aţi semnat-o toţi această scrisoare şi aţi dat-o anonimă bătută la maşină pe hârtie de cel puţin două decenii, vă este frică a fi recunoscuţi.

Anonimatul urii şi asta este ăntr-un fel un semn bun. Nu vă identificaţi întru totul cu ura ce vă animă împotriva celui ce a înviat din morţi şi a celor ce îi mărturisesc Învierea.

Ştiu că pot fi lovit oricând. M-am expus mărturisindu-i Învierea.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Ştiţi că Serafim de Sarov, unul dintre marii sfinţi ai lumii moderne spunea zilnic oricui îi ieşea în cale: Hristos a înviat! Bucuria mea! Chiar şi celor ce veniseră să-l omoare într-o zi şi care l-au şi lăsat lat în chilie i-a întâmpinat astfel.

Hristos a înviat! Bucuria mea, vă răspund cu Sfântul Serafim, iubite frate autor al scrisorii blasfemiatoare.

Că sunt nebun de legat mi s-a spus cu douăzeci de ani în urmă şi totuşi trăiesc şi am scris după puteri de atunci o operă creştină de zece volume şi japonezii m-au invitat să vorbesc studenţilor lor şi mi-au încoronat opera şi cuvântul cu o frunză de aur, iar în America dintre yecile de cuvântători după revoluţie şi a mea a fost socotită printre cele mai bune , ovaţionată-n picioare, ieraţi-mă.

Eşti nebun Pavele, îi spuneau Sfântului Pavel vorbind despre Iisus Hristos , Înviatul din morţi.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Acum mă faceţi turbat, nu sunt nici primul, nici ultimul lovit cu astfel de cuvinte.

Era cu neputinţă ştiind tot ce s-a întâmplat la Timişoara în faţa zecilor de mii adunaţi întru veşnica pomenire a celor junghiaţi în această piaţă să nu spun cel mai înălţător cuvânt ăîn istorie.

Hristos a înviat! Şi inimile tuturor au răspuns : Adevărat a înviat!

Pe ce s-au întemeiat apostolii mărturisitori cu toată fiinţa murind martiri mai toţi.

Evangheliile ne-au lăsat mai multe dovezi toate la îndemâna noastră:

1 Mormântul gol

2Spusa femeilor

3Mărturia apostolilor Petru şi Ioan

Mărturia îngerilor

5Mărturia uceniculor de la Emaus

6Mărturia lui Toma

7Apariţiile lui Iisus Hristos însuşi, Înviatul din morţi, care sta la originea celorlalte.

A spune că a înviat Hristos odată pe an de Paşti cu ouă roşii şi mielul fript în cuptor, a te găti o singură dată pe an în haine noi să scoţi ochii săracilor cu avuţia straielor tale şi să spui stos a-înviat, vărat c-a-nviat acestea nu sunt Paştile, Bucuria Învierii în vecii vecilor.

A înviat Hristos fraţilor, nu Paştile le celebrăm noi fraţilor, ci învierea, Hristos a înviat din morţi, nu o smulgere dintr-o robie telurică şi intrarea într-o alta ci izbăvirea de sub puterea păcatului şi a morţii dar mai presus Bucuria de a fi de acum încolo împreună, cu Dumnezeul cel viu. Nu mai pleacă dintre noi devreme ce a înviat din morţi, rămâne cu noi, doar a şi spus-o:

Iată Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”.



Aceasta este uriaşa noutate şi consolare şi mângâiere.
Ei nu stiau că pentru Ioan, Hristos era viu zi şi noapte în inima lui. Ei nu ştiau că pentru Ioan, Crăciunul şi Pastele nu erau cutii pentru Hristos care se deschideau conform calendarului.

Ei nu stiau că Învierea este luminatul evenimentul prin care toate celelate evenimente işi primesc şi ele interpretarea mântuitoare.

Nu dupa mult timp Ioan a scris câteva zeci de pagini dedicate Învierii în care spunea:

Am un singur cuvânt de spus în acest neam, de fapt două : Hristos a înviat ! Sunt fericit că Dumnezeu m-a adus pe lume prin veacuri din daco-romanii creştini ai Transilvaniei şi de doua mii de ani mă tot pregăteşte Duhul Sfânt să pot spune exact în această duminică, în cel mai mareţ oraş al vieţii mele Timişoara aceste cuvinte teribile care au schimbat soarta omenirii: Hristos a înviat!”


Despre Învierea Domnului Ioan a scris şi a vorbit ca un martor , intrând în pielea apostolilor şi a celor care l-au văzut şi auzit în carne şi oase după aratarea transfigurată de dupa moartea şi invierea Sa . Îmi amintesc cum Ioan ne explica la curs temeiurile proclamării Învierii lui Iisus Hristos ca cea mai de seamă faptă în istoria omenirii, pornind de la cele mai vechi texte pe care le pastrează cărţile sfinte . În acelaş timp ne punea în faţa ochilor un album cu celebra pictura a lui Grunwalt şi spunea :

Miliardele de celule photo care sunt în ochii pământenilor au fost strapunse de Învierea lui Iisus Hristos şi au putut să scoată din fântânile aducerii aminte ale privirii imagini ca acestea (Învierea de Grunwalt). Ca şi cum ochii lui Grunwalt dupa 1500 de ani ar fi văzut arătania care a aparut lui Petru şi celorlalţi.

În adâncul miliardelor de celule ale ochilor nostri se află imaginea Învierii lui Iisus Hristos cea reală şi istorică care ne însoţeşte de la leagan la mormânt pe fiecare dintre noi şi care transpare în speranţele noastre, în visele noastre, în trezirile noastre la viaţă. 

Aflăm despre Înviere pe calea văzului dar mai ales pe cea a cuvântului, prin auz, iar prin minte se face înţeleasa Scriptura. Este Logosul care pătrunde prin auz şi zdrobeşte inima şi arde ca foc ce nu se mistuie, vestind pâna la sfârşitul veacurilor acest eveniment.

Acestea două simţuri, văzul şi auzul , s-au unit să celebreze , să jubileze în inima noastra bucuria bucuriilor, sărbătoarea sărbătorilor şi să spună cu certitudine : Da ,suntem martorii Învierii Lui , slava ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi adevăr.

Ioan Alexandru vorbea ca un martor ocular, nu ca unul care doar a auzit sau a citit. Eu cred ca a avut un har şi dar special de la Dumnezeu să poată vedea cele nevăzute ca printr-o oglindă întunecată cum spune Sfântul Pavel, şi să le poată mărturisii în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. După toata opera sa scrisă, rostită şi vieţuită în harul Domnului nu şi-a mai dorit decat un singur lucru pe care îl spune în preziua mortii sale la Bonn în patul de suferinţă: să-L văd în mod deplin şi desăvârşit pe Hristos


Pentru Ioan Învierea era pasiunea vieţii sale. Poatea să spună împreună cu Apostolul Pavel:” una stiu, alerg să-l găsesc pe Hristos şi puterea Invierii lui”.

A încercat să pătrundă mai mult decât este omeneşte posibil în înţelesul şi semnificaţia Învierii .



Hristos, prin Înviere spunea Ioan a adus în natura noastră umană ceea ce nimeni nu a adus până la El. Mulţi au adus suferinţă înainte şi după El. Noi toţi trecem mai devreme sau mai târziu prin suferinţă şi moarte.

Hristos însuşi a suferit toate durerile noastre dar mai mult decât atât a adus ceva nou pentru noi ,a adus Învierea ca ceva după care suspină toată făptura.

El a văzut Creştinismul ca o mare aventură a omului cu Dumnezeu care a schimbat cursul istoriei şi poate schimba cursul fiecărei vieţi spre mântuirea pe care Hristos a săvârşit-o.

În vârtejul unei asemenea aventuri, în care nu a fost loc de plictiseală, m-am simţit în aceşti ani petrecuţi împreună cu Ioan Alexandru.

Spun a văzut pentru că eu cred ca a fost unul dintre cei puţini care au avut privilegiul de a-L fi întrezărit prin Duhul şi prin solidarizare cu condiţia umană, pe Hristos şi toată lucrarea Sa mântuitoare.



L-am văzut cu ochii apostolilor, cu ochii celor câteva sute, l-am vazut şi eu cu ochii Mariei Magdalena, ai lui Petru şi Andrei şi Iacob şi Ioan, l-am pipăit cu mâinile îndoielnice ale lui Toma. Am fost de faţă când L-au vazut toţi apostolii pe marginea mării Galileii. L-am văzut cu cei saptezeci de discipoli, cu sutele de martori ce l-au văzut. L-am văzut cu Saul din Tars pe drumul Damascului. Daca n-ar fi înviat din morţi Domnul , ei ar fi disparut imediat din istorie cu toate cuvintele Lui ce le-au auzit.

Evenimentul Învierii Domnului era prezentat de Ioan la cursurile de la Universitate în diferite ipostazuri şi noanţe nesfărşite pe care le explica în lumina Duhului Sfânt de care era călăuzit.



Iisus Hristos nu a înviat precum Lazar ca apoi să moară. Nu a înviat din moarte ca iarăşi să se întoarcă în ea.

Iisus Hristos nu a înviat din morţi până ce structura veşnică, intimă a acestei puteri nu a fost definitiv distrusă în aşa fel încât ea să nu mai poate cuprinde , încape, atrage, ţine si reţine.

Chiar moartea însăşi e o părere şi un vistiernic de vieţi”- Mihai Eminescu



Moartea nu mai există pentru că a fost omorâtă de Înviere, cu moartea pe moarte călcând, iar sfârşitul nostru , ieşirea din spaţiu şi timp nu se mai cheamă moarte ci adormire, precum adormirea primului martir diaconul Ştefan, pietruit la Ierusalim…
Hristos a Înviat! este vestea cea mai bineplacută oamenilor şi lui Dumnezeu şi tuturor creaturilor care îşi dobândesc înfăţişarea să poată primi pe Hristos, Mirele şi Împăratul, să poată începe nunta Mielului cu Mireasa Sa. Să înceapă Bucuria Nunţii a fiilor Împărăţiei…
Învierea este evenimentul central al istoriei şi cosmosului şi vestirea Învierii Lui datoria şi fericirea dintâi a fiecărei persoane în trecerea sa prin istorie.

Noi nu avem pe pământ ceva mai important de a ne vesti unii altora decât că Hristos a înviat şi este viu.

El are putera. „Datu-mi-sa toată puterea în cer şi pe pământ „

Sf Pavel spune: ‚nimeni nu poate mărturisii pe Iisus Hristos ca Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul lumii decât mişcaţi de Duhul Sfânt.“

Cel mai elaborat subiect la orele de curs de limba şi literatura ebraică a fost cel al desluşirii semnificaţiei sărbătorii de Paşti. Începea cu înţelesul din Vechiul Testament al schiopătarii lui Dumnezeu, al suferinţei şi jertfei mielului, al eliberarii poporului evreu din robia Egipteana şi făcea legătura în Noul Testament cu Paştele Domnului, a Mielului lui Dumnezeu care ridică pacatul lumii şi apoi la Bucuria Învierii care a cuprins tot cosmosul.



Învierea din morţi a lui Iisus Hristos se potrivea tuturor religiilor lumii ca sfârşit şi desăvârşire a lor, cum spunea Mircea Eliade, dar ea este legată de Paştele vechilor evrei ce se întâmpla primăvara, celebrând o faptă întâmplată în istorie o singura dată : ieşirea din robia faraonică.

Nu natura, nu ciclul naturii, al reînvierii naturii, nu primăvara este sarbatorită în primul rând , nu veşnica reîntoarcere ci iesirea, întemeierea timpului linear ireversibil, legarea omului de evenimentul istoric unic, atins evident de intervenţia divină.

Dumnezeu nu este numai Dumnezeul naturii, este al istoriei în primul rând şi în virtutea intervenţiei Sale în istorie putem face istoria Lui şi a noastră împreună cu El pe pământ.

Paştele celebra în vechiul Israel această faptă istorică a ieşirii din robie a unei seminţii care va devenii Israel, popor al lui Dumnezeu, al Celui ce dă putere . Aşadar Dumnezeu conlucraează cu omul ca acesta să-i aparţină, să devină ceea ce El este, faptură dumnezeiască.
Ieşirea din Egipt prin Pustie către un pământ al făgăduinţei din robie întru libertate este doar primul pas al ieşirii; sunt Paştile celebrate cu azimă şi ierburi amare, cea mai mare sarbatoare, dar încă pe orizontală pentru că nici puterea hatat-ului(păcatului) nici cea a morţii nu sunt rezolvate. Am iesit din robie pe sângele Mielului, am iesit din Egipt, dar puterea pacatului şi a mormântului sunt tot asupra noastră. Lada de oseminte a lui Iosif in noaptea de Paşti se mută din pământul Egiptului în pământul făgăduinţei, dintr-un pământ faraonic într-unul izraelitean, de lângă Nil, lângă Iordan şi vor trece peste o mie de ani până ce prin noaptea osemintelor goale va trece fiorul învierii morţilor.

Sărbătoarea sărbatorilor nu sunt Pastele ci Invierea lui Iisus Hristos din morţi, dar ca această Înviere, singura minune reala a lumii să poată fi înţeleasă, crezută, să devină ceea ce este însăşi viaţa noastră, ea este pregatită de toată istoria religioasă a lumii cu precădere de cea mai ardentă dintre ele, cea a poporului evreu; de asemenea este pregătită de toate sărbătorile lumii , dar în primul rând de sărbătorile sanctuarului de la Ierusalim, iar dintre toate sărbătorile de cea a Paştilor care înseamnă ieşirea din robie.

Învierea lui Iisus Hristos este radical altceva decât Paştele întrucât se referă la cea mai teribilă problemă în istoria omului, de nerezolvat până atunci , cea a morţii.

Pentru ca Învierea să poată fi absorbită picătură cu picătură şi să devină Credinţă care să se aşeze definitiv în simţirea, inima, cugetul nostru cu argumente de nedistrus, ea străbate istoria pe calea aceasta anevoioasă , însângerată, îndurerată, cea a jertfei Mielului neprihănit junghiat în noaptea de Paşti ca să poată atinge şi zguduii inima împietrită a omenirii, hotărându-o a se întoarce la creatorul său din libertatea iubirii.

De aceea a sarbatori cu adevarat Învierea lui Iisus Hristos înseamnă a străbate istoria cu Mielul Pascal nu cu noţiuni abstracte; cu Dumnezeul lui Abraham al lui Isaac şi al lui Iacob nu cu dumnezeul filosofilor, cum spune Pascal.

Un alt text dens în semnificaţie, despre sărbotoarea Învierii, în care prezenţa Duhului este nemijlocită în lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu, l-a scris Ioan pentru revista Renaşterea, ca o chintesenţă teologică a acestei sărbători:



În noaptea Învierii Domnului sărbătorim cele patru transformări ale lumii, cele patru apocatastaze.

  1. Facerea lumii, când Duhul lui Dumnezeu plutea peste ape şi când a strigat Tatal ceresc să fie lumină.

  2. Bunavestirea, când Duhul lui Dumnezeu umbreşte pe Fecioara Maria şi Dumnezeu coboară în istorie.

  3. Învierea, cand Dumnezeu omul Hristos în puterea Duhului părăseşte mormântul şi moartea este abolită din istorie.

  4. Parusia sau a doua venire, când toţi morţii vor învia în puterea Duhului.

Trei apocatastaze le-am petrecut, suntem noi cei nascuţi târziu, cum spune Heidegger, în aşteptarea ultimei apocatastaze.

Alte doua articole scrise de poet, care nu cred să fi văzut lumina tiparului le-am descoperit printre hârtiile salvate înainte de invazia minerilor în Bucureşti, din redacţia revistei Renaşterea din sediul PNTCD-ului care vorbesc despre Înviere:



Naşterea de sus

Trebuie să vă naşteţi din nou, această este porunca dintâi în Creştinism: din apă şi din Duh, botezul. După Înviere, în puterea ei asta ne porunceşte Domnul:mergeţi şi vestiţi evanghelia şi botezaţi oamenii, cufundaţii-i în moartea mea ca să moară omul cel vechi, individul ce se reproduce la nesfârşit în virtutea naturii corupte, fără nimic nou în viaţa lui.

Chiar în noaptea de Paşti în albia mormântului gol se face botezul, te naşti din nou, moare individul şi se naşte persoana cu nume nou prin adopţie, fiu al lui Dumnezeu, care nu mai trăieşte în puterea morţii ci a Învierii.

Creştinismul nu-i o religie nouă, nu-i alt ritual printre altele, nu-i o iniţiere, ci este religia, ritualul , iniţierea.

Hristos Domnul înviat din morţiare are puterea de a schimba viaţa oamenilor, de a ne da viaţa ca fericire şi împlinire a tuturor nădăjduirilor.

Iată de doua mii de ani aproape de când a înviat din morţi Iisus Hristos a schimbat radical viaţa lumii, nu în general, ci schimbând în taină natura oamenilor redându-le demnitatea de persoane pe care au pierdut-o. Toţi cei ce se întâlnesc cu Iisus Hristos îşi schimbă viaţa radical, devin de nerecunoscut. După ce se întorc îşi recunosc viaţa de dinainte ca şi Sfântul Pavel după convertire ca fiind un gunoi. Abia din clipa convertirii simţi că eşti omul capabil să trăiască viaţa lumii şi a lui Dumnezeu, schimbând lumea de vreme ce viaţa ta s-a schimbat.
Imn de Paşti

Ne pregătim de Sfintele Paşti prin post, tăcere , rugăciune, prin lucrul nostru fiecare, prin zilnica lectură din Sfânta Scriptură. Ne pregătim de spovedanie şi împărtăşanie.

Spovedania înseamnă iertarea şi curăţarea de tot ce am greşitdin ştiinţă şi neştiinţă cu fapta cu cuvântul , cu gândul, de la ultima împărtăşanie.

Credem că Domnul Iisus Hristos, înviatul din morţi ne curăţeşte cu adevărat prin iertare, ca urmare a căinţei din credinţă. Ne întoarcem acasă cu pruncuţii de la Sfânta Împărtăşanie liniştiţi şi împăcaţi şi plini de bucurie potolită interioară aşa cum se poartă cu nădăjduire creştinii.

Biserica noastră, soră bună cu cea Catolică are în interiorul ei puterea de iertare şi mântuire. Suntem în Biserică, în corabia cea mai sigur ocrotitoare, Maica noastră; Domnul este ocrotitorul nostru.

Pe toată ţara au încetat junghierile în casele tuturor creştinilor ce-şi întemeiayă zilnic prin rugăciune şi faptă, buna viaţă în Hristos. S-a lăsat Postul, încep pregătiri de Paşti, se curăţă grădinile de crengile uscate, se afumă pomii, se scot paiele de peste iarnă din aşternuturi, începe văruitul, spălatul, înoirea pământului şi a caselor, gardurile vechi înlăturate, hamurile rupte refăcute, roţile, lăicioarele, podurile, stâlpii porţilor în livadă, trunchiurile sleite de puteri sunt doborâte în amurg şi pregătite pentru foc, frunze uscate, vechituri, resturi, totul este strâns şi predat flăcărilor, icoanele scoase de prin case, se-mprejmuie cu ele Sfânta Biserică, praporii spălaţi, crucile, culorile împrospătate, unse cu sfânt mir; se circumscrie ogorul stropit cu aghiazmă, pruncii tunşi, hăinuţe noi pe măsură, ce le vor îmbrăca pentru prima oară la Liturghia Învierii. Doamne, ţară binecuvântată!

Din ceară curată se trag lumânările pentru noaptea sfântă, când venim cu toţii în Biserică la miezul nopţii şi toate luminile sunt stinse şi din golul mormântului se aprinde lumina şi preotul strigă: veniţi de luaţi lumină! Începe cea mai frumoasă zi de pe pământ, încep cântările pe glasul al optele de Bucuriei desăvârşite ce ţin până se crapă de ziuă şi apoi patruzeci de zile la rând când se smulg uşile din ţâţâni şi începe Îpărăţia.

Se vopsesc ouăle în auriu cu flori galbene, fierte, se desenează şi împurpură, dar mai ales se încondeiază, aceste simboale ale Învierii cu moatea pe moarte călcând ca să apară zburătoarea. Coaja oului se sparge ca să elibereze viaţa lăuntrică, o formă de existenţă dispare foarte puţin, o pieliţă alburie, un voal subţire, straiul în care am fost înveşmântaţi după ieşirea din rai pentru că astăzi Domnul înviat din morţi ne întoarce de unde am ieşit din rea voinţă.

El, cel ce asunându-şi totul mântuie totul( Grigore de Nazians) Cele ce şi le-a asumat le-a şi mântuit astăzi. Înviind a coborâz în infern ca să elibereze captivii ca într-o zi Dumnezeu să fie iarăşi totul în toate. Ţinta finală: a contemla Sfânta Treime în eternitate.

Sfântul Pavel spune: nimeni nu-l poate mărturisi pe Iisus Hristos ca Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul lumii decât mişcat de Duhul Sfânt. În ciuda păcătoşeniei mele, mărturisesc eu nevrednicul toate acestea în virtutea Botezului creştin în care părinţii mei creştini m-au botezat şi a credinţei nestrămutate. De astă dată îndrăznesc cu smerenie să spun că recit de un sfert de veac Crezul cu toată convingerea şi bucuria, aşa cum l-am recitat în copilărie în strana bisericii până în adolescenţă în satul natal şi apoi de un sfert de veac încoace iarăşi prin toate aceste cărţi scrise şi cursuri şi prelegeri ţinute în aceşti ani grei de anticreştinism ştiind cu toată fiinţa că fără Iisus Hristos nu există mântuire, că numai Învierea Lui este arvuna indestructibilităţii persoanei mele prin credinţă în eternitate. Aştept învierea morţilor. Maranatha. Amin.

CAPITOLUL #

CU BIBLIA IN AMERICA

În cele doua mandate parlamentare, unul de deputat şi celălalt de senator pe care Ioan Alexandru le-a dobândit a fondat şi întreţinut, împreună cu Petre Dugulescu, un grup de rugăciune format din parlamentari creştini. Au fost inspitaţi de grupuri similare din Congresul American şi alte Parlamente din ţările Europei şi mai ales de săptămâna de rugăciune pe care America o face anual la care sunt invitaţi oameni politici din toată lumea.



Ce are omenirea mai de preţ acum este săptămana de rugaciune pe care o practica America şi pe care în Bizanţ în secolul al şaselea o practica Împăratul Iustinian, iar la noi o practica an de an Constantin Brâncoveanu. Sa fie reintrodusă grabnic în plămânul respiraţiei noastre ancestrale.

Numai Evanghelia lui Iisus Hristos ridică repede neamurile” spunea Eminescu. Fără Iisus Hristos nu putem face nimic. Să ne rugăm, să devină ziua naţională a poporului roman ziua de rugaciune naţională.



Sufletul meu este fascinat de America, pentru că în puterea Americii este Iisus Hristos Domnul domnilor, Împăratul împăraţilor, Lordul lorzilor şi pentru că America are surse uriaşe a se ruga zilnic, dar o data pe an o face la nivel naţional, în spiritul lui Iisus Hristos, începând cu cel ales în fruntea ţării, până la cel mai de jos.

Yüklə 0,57 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin