Manual biblic


Poziţia socială a ucenicilor



Yüklə 4,02 Mb.
səhifə50/82
tarix17.08.2018
ölçüsü4,02 Mb.
#72040
1   ...   46   47   48   49   50   51   52   53   ...   82

Poziţia socială a ucenicilor

Majoritatea proveneau din păturile mai de jos ale societăţii. Dar


unii din ei deţineau averi şi influenţă. Petru, Iacov, Ioan şi Andrei
erau oameni de afaceri cu stare. Matei, fiind un perceptor de impozite,
după toate probabilităţile, stătea bine financiar şi el. Dintre femeile
care mergeau cu Isus din loc în loc, era Ioana, soţia administratorului
lui Irod, deci o femeie de la palatul regelui. Marta, Măria şi Lazăr
făceau parte din familiile bogate din jurul Ierusalimului (vezi Ioan
12:1-8). Iosif din Arimatea şi Nicodim erau membri ai Sinedriului.
Nobilul din Capemaum (Ioan 4:46) era probabil un ofiţer de la curtea
lui Irod. Sutaşul din Capernaum, cel care a zidit sinagoga evreilor,
(Luca 1:1-10) era un ofiţer al armatei romane. Zacheu vameşul era un
°m bogat (Luca 19:2).

capitolul 18:31-43. Orbul de la Ierihon

Fapt istorisit şi la Matei 20:29-34 şi Marcu 10:46-52. Matei ■Tiune


ca erau doi orbi. Marcu şi Luca nu amintesc decât unul. Luca spune
că Isus tocmai intra în Ierihon. Matei şi Marcu spun că faptul a avut
'°c pe când Isus ieşea din Ierihon. Marcu îl numeşte Bartimeu. Probabil

L

520


unul din ei a fost vindecat la intrarea în oraş a lui Isus iar celălalt la
ieşirea lui Isus din Ierihon. Probabil, în momentul când a intrat Isus,
ei s-au alăturat convoiului şi atunci când Isus a ajuns în casa lui Zacheu
s-au aşezat lângă drumul pe unde ştiau că va trece Isus. Tocmai înainte
de a-1 vindeca pe orb, Isus le spusese ucenicilor, pentru a cincea oară,
că se îndreaptă spre răstignire (31-34).Dar ei n-au înţeles (34)

Capitolul 19:1-10. Zacheu

Zacheu era şeful unui marebirou de preceptori de impozite. Vameşii


erau puşi la un loc cu prostituatele (7, Matei 21:31-32). în general
erau urâţi, deoarece impozitul intra în buzunarul unei puteri străine.
Ierihon era un oraş de preoţi. Isus a ales să tragă la un vameş, mai de
grabă decât la un preot. Zacheu a fost convertit imediat şi a mărturisit
despre aceasta. Isus îi spuse-se tânărului bogat să dea "totul" (Luca
18:22). Zacheu a dat "jumătate" (8) iar Isus 1-a declarat moştenitor al
mântuirii.

Capitolul 19:11-28. Pilda Polilor

Se deosebeşte în unele privinţe de pilda talanţilor. (Matei 25:14-


30), dar ilustrează aceleaşi adevăruri generale: anume că suntem
răspunzători înaitea Domnului de felul în care folosim mijloacele şi
timpul de care dispunem; că vor fi răsplătiri şi pedepse la venirea lui
Isus; şi că aici jos este şcoala noastră, o pregătire pentru viaţa de
dincolo. Este o pildă a venirii Sale a doua oară. "O ţară îndepărtată"
(12) şi "după multă vreme" în pilda talanţilor (Matei 25:19) sugerează
un interval mare de timp între prima Sa venire şi a doua. "Fecioarele
înţelepte" s-au pregătit pentru venirea Sa. (Vezi şi la II Tesaloniceni
şi II Petru 3)

Capitolul 19:29 la capitolul 24. Ultima săptămână a lui Isus

Cap. 19:29-44. Intrarea triumfală (Vezi Matei 21:1-11)

Cap. 19:45-48. Curăţirea Templului.(Vezi Matei 21:12-17)

Cap. 20:1-8. "Prin a cui putere?" (Vezi Matei 21:23-27)

Cap. 20:9-20. Pilda viei (Vezi Matei 21:33-46)

Cap. 20:21-26. Tributul Cezarului (Vezi Matei 12:13-17)

Cap. 20:27-40. "învierea" (Vezi la Marcu 12:18-27)

Cap. 20:41-44. "Fiul lui David" (Vezi Matei 23)

Cap. 20:45-47. înfierarea cărturăarilor. (Vezi Matei 23)

Cap. 21:1-4. Bănuţii văduvei (Vezi Marcu 12:41-44)

Cap. 21:5-36. Discursul asupra sfârşitului (Vezi Matei 24)

Cap. 21:37; Complotul de ucidere a lui Isus (Vezi la 14:1-2)

22:2.

Cap. 22:3-6. Vânzarea lui Iuda (Vezi Marcu 14:10-1 1)


Cap. 22:7-38. Cina din urmă. (Vezi Matei 26:17-29)

LUCA 521


Ordinea cronologică a ultimei săptămâni a lui Isus

Sâmbătă Soseşte în Betania (Ioan 12:1)

Seara: Cina

Duminică: Intrarea triumfală. Plânge pentru Ierusalim

Luni: Uscarea smochinului. Curăţirea Templului

Marţi: Ultima Sa zi în Templu

"Autoritatea" sa e contestată de Sinedriu

Pilda celor doi fii

Pilda viei

Pilda ospăţului de nuntă

întrebarea referitoare la tributul Cezarului

întrebarea despre înviere

Care e porunca cea mai mare?

Cum putea fi fiul lui David "Domnul" lui?

Nişte greci doresc să-L vadă pe Isus (probabil luni)

O aspră condamnare a fariseilor şi cărturarilor

Isus notează gestul văduvei care a dat tot ce avea

Plecarea finală din Templu

Pe muntele Măslinilor: Marele discurs al lui Isus:

Nimicirea Ierusalimului şi Venirea Sa

Pilda celor zece fecioare şi a talanţilor

Scena judecăţii finale

Târgul lui Iuda cu preoţii (sau în ziua următoare?)


Miercuri O zi de meditaţie în Betania

Joi Seara: ultima cină. (Vezi nota din Matei 26)

Noaptea: agonia din Gheţimani

Vineri Procesul şi răstignirea (vezi Marcu 15 şi Luca 23)

Duminică Isus învie din morţi, (vezi Ioan 20 şi 21)

Capitolul 22:39-46. Agonia din Gheţimani

(Istorisită şi la Matei 26:36-46; Marcu 14:32-42; Ioan 18:10



Gheţimani era grădina de la poalele versantului de apus a Munte-
lui Măslinilor. Locul considerat de tradiţie drept Grădina Gheţimani
(Vezi Haita de la pag.547) nu poate fi departe de locul real al grădinii
Gheţimani.

Rasa umană şi-a avut obârşia înr-o grădină. Isus a suferit agonia


Sa într-o grădină. A fost răstignit într-o grădină.

Cel mai dureros episod din întreaga istorie a suferinţelor Domnu-


Jui Isus a fost scena din grădina Gheţimani în noaptea aceea. Ne
wtrebăm de ce s-a îngrozit de moartea Sa. Citim despre martirii care
au ars pe rug cu cântări de bucurie pe buze. Dar Isus, pe Care îl
c°nsiderăm mai taie decât oamenii de rând, când a fost pus faţă în

_

522


faţă cu moartea, s-a purtat ca şi când nu era în stare să treacă prin ea şi
a strigat, sfâşiat de durere lăutrică, să fie înlăturată dacă e posibil. Ne
întrebăm: "de ce". Dar imediat ne amintim că Isus era conştient de
faptul că va trebui să sufere ceea ce nu le e dat de obicei oamenilor să
sufere, sau, cel puţin, nu ştiu dinaite că vor suferi.

Isus a murit pentru păcatele omenirii. Oricare ar fi teoria ispăşirii


la care subscriem, Isus, într-un sens sau altul, a murit să ne salveze de
la pierzare. Deci trebuie să fi suferit, într-o anumită măsură, ceea ce
vom suferi şi noi dacă nu vom fi mântuiţi. Căci altfel cum ar putea
moartea Lui să ne salveze de la pierzare?

Isus venise din veşnicii conştient de crucea care îl aştepta la capătul


drumului, căci El ştia că vine ca Miel al lui Dumnezeu să ia păcatul
lumii. Ca om. El a părăsit Galilea şi Şi-a îndreptat faţa hotărât către
Ierusalim, păşind într-acolo cu paşi siguri, fără să şovăie niciodată,
ştiind că Crucea II aştepta la celălalt capăt al drumului.

Dar acum a ajuns la capătul drumului şi iată că avea în faţă acel


lucru îngrozitor. Până şi pe Fiul lui Dumnezeu, pentru o clipă, L-a
făcut să se gândească la a da înapoi. Limbajul celor trei rugăciuni
indică faptul că posibilitatea de a nu se duce la cruce era în mintea
Lui.

Apoi, după ce au trecut cele două, trei sau patru ore de şovăială, El


a alungat din minte orice gând de scăpare şi Şi-a îndreptat faţa cu o
fermitate de oţel către ea. Ceea ce a însemnat crucea pentru Isus L-a
făcut să transpire cu broboane de sânge şi a slăbit atât de mult încât
Dumnezeu a trimis un înger să-L ajute.

Noi nu vom putea înţelege nicioadată în lumea aceasta înfiorata


taină a ispăşirii - de ce a trebuit să fie aşa. Numai atât ştim - a fost
pentru ca să ne mântuiască. Simpla istorie a suferinţelor lui Isus, oricâte
alte sensuri mai poate avea, a fost şi este cea mai binecuvântată
influenţă din câte au fost pe lumea aceasta.

Cap. 22:47-53; Isus este arestat. (Vezi Ioan 18:1-12)


Cap. 22:54-63; Tăgăduirea lui Petru (vezi Ioan 18:15-18)
Cap. 22:54; 23:25; Procesul lui Isus (Marcu 14:53)
Cap. 23:26; Simon din Cirena (Vezi Matei 27:32)

Capitolul 23:27-31. Mulţimile care jeleau

In drum spre Calvar. "Nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi înşivă şi


pe copiii voştri" (28), pare să fie un ecou al cuviinţelor criminale pe
care tocmai le-au auzit: "sângele Lui să cadă peste noi şi peste copiii
noştri" (Matei 27:25). O, şi cât a căzut sângele Lui peste ei în toate
veacurile care s-au scurs de atunci!

Capitolul 23:32-49. Răstignirea. (Vezi de asemenea Matei 27:26-


56; Marcu 15:21-41; şi Ioan 19:17-37)

LUCA


523

Capitolul 23:32-43. Tâlharul pocăit

Ambii tâlhari s-au unit la batjocorirea lui Isus la început (Matei


27:44). Dar unul din ei s-a răzgândit după aceea. Şi într-o anumită
privinţă, i-a făcut pe ucenici de ruşine. De mai bine de doi ani, Isus se
străduise să-i înveţe că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta. Acum
El murea. Pentru ei aceasta a însemnat sfârşitul împărăţiei Sale. Nu
se gândeau de loc la faptul că El va învia şi va domni în glorie (Vezi
pag.554). Nu tot aşa stăteau lucrurile cu tâlharul acesta. E probabil
ca, de la periferia societăţii, să-L fi auzit pe Isus vorbind despre
împărăţia Sa, şi, cu toate că Isus murea acum, tâlharul pocăit credea
totuşi că El avea o împărăţie dincolo de mormânt. (42). Uimitor lucru!
Un tâlhar L-a înţeles mai bine pe Isus decât prietenii cei mai intimi ai
lui Isus. Binecuvântatul nostru Domn Isus! Ce mult a iubit El păcătoşii!
întorcându-se la Dumnezeu, El a dus cu Sine în braţele Sale sufletul
unui tâlhar, primele roade ale minunii Sale de răscumpărare a omenirii.

Răstignirea

Răstignirea era pedeapsa Romei pentru sclavii, străinii şi crimina-


lii care nu erau cetăţeni romani. Era cea mai odioasă şi mai dureroasă
moarte posibilă pe care o putea inventa o lume crudă. Cuiele erau
trecute prin mâini şi prin picioare iar victima era lăsată acolo să atârne
în agonie, înfometare, sete insuportabilă, convulsii şi dureri nedescrise.
Moartea venea de obicei după patru până la şase zile. în cazyl lui Isus
totul s-a sfârşit după şase ore. (Vezi Ioan 19:33-34)

"Adevărata cruce''

Există o tradiţie care spune că s-a găsit crucea pe care a fost răstignit


Isus, în anul 325, pe vatra actualei biserici a Sfântului Mormânt,
identificată printr-o minune de vindecare asupra unuia care a atins-o.
S-au vândut fragmente mici din ea. Atât de mare a fost cererea
cumpărătorilor încât s-a inventat minunea "înmulţrii crucii" aşa încât
să poată fi scose din ea bucăţile mici dar crucea să rămână mai departe
intactă.

Capitolul 23:50-56. îngroparea. (Vezi la Ioan 19:38-42)



Rezumatul Răstignirii

Aranjat în ordinea întâmplărilor după cele patru relatări

Ora 9 dimineaţa. Sosesc la Golgota. Pe când se pregătesc să bată


cuiele în mâinile şi în picioarele Sale, îi dau să bea vin amestecat cu
fiere amară, ca să-L ameţească şi să îi amorţească durerea. Dar El a
refuzat băutura.

"Tată iartă-i că nu ştiu ce fac", sunt cuvinte pe care le rosteşte El în


l'rnp ce îl ţintuiesc pe cruce. E greu să ne stăpânim mânia împotriva

524


ucigaşilor Săi când citim aceste rânduri. Totuşi Isus nu a avut nici un
fel de resentimente. Uimitioare stăpânire de Sine!

Hainele Sale sunt împărţite între soldaţi. Inscripţia "Regele iudeilor"


Ii este pusă deasupra capului, în trei limbi: ebraică, latină şi greacă,
pentru ca toţi să citească şi să înţeleagă de ce crimă este acuzat.

Este batjocorit apoi, hulit şi huiduit de mai marii preoţilor, de


bătrâni, de cărturari şi soldaţi. Ce gloată inumană, brutală şi împietrită!

"Astăzi vei fi cu Mine în rai" sunt cuvintele adresate tâlharului


pocăit, probabil după o oră sau două. (Vezi Luca 23:32-43)

"Femeie iată-ţi fiul". Iar lui Ioan: "Iată mama ta". A fost probabil


după amiază, când a plecat gloata batjocoritoare. Ce moarte glorioasă!
S-a rugat pentru ucigaşii Lui; a promis Raiul unui tâlhar; şi a asigurat
un cămin mamei Sale, acesta a fost ultimul Său act pământesc.

întunericul, de la amiază până la ora 3. Primele Sale trei ore pe


cruce au fost marcate de cuvinte pline de îndurare şi bunătate. Probabil
întunericul simbolizează retragerea lui Dumnezeu, pentru ca actul
ispăşirii să fie complet. Ce a suferit Isus în acele trei ore groaznice de
la sfârşit nu vom putea cunoaşte niciodată în lumea aceasta. (Vezi
Ioan 19:33-34)

Cele patru rostiri ale Sale de pe urmă au fost pronunţate pe când îşi


dădea duhul.

"Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?"

Singur în durerile iadului, Isus a suferit pentru ca noi să nu mergem
acolo!

"Mi-e sete". Febra foarte mare şi setea ucigătoare erau efecte care


însoţeau răstignirea. S-ar putea să fi însemnat şi altceva (Vezi Luca
16:24). Ei i-au oferit oţet. Suferinţele Sale fiind sfârşite, El 1-a primit.

"S-a sfârşit." Un strigăt triumfător de uşurare şi bucurie. Lunga


domnie a păcatului şi a morţii a fost zdrobită.

"Tată în mâinile Tale îmi dau Duhul". în Rai.

Cutremurul, sfâşierea vălului, deschiderea mormintelor.

Salutul lui Dumnezeu.

Sutaşul crede. Mulţimile sunt zdrobite de întristare.

"Apă şi sânge" din coasta Sa (Vezi Ioan 19:34)

Iosif şi Nicodim cer trupul Lui, să-L îngroape.

Se astenie noaptea peste cea mai neagră şi mai murdară crimă din


istorie.

Capitolul 24:1-10 Femeile la mormânt (Vezi Matei 28:1-8)

Capitolul 24:11-12. Petru aleargă la mormânt. (Vezi Ioan 20:3-
10).

Capitolul 24:13-32. Isus se arată celor doi

Fapt menţionat şi la Marcu 16:12-13. Era un drum spre Emaus. Se
crede că ar fi fost drumul spre Ioppa, la vreo 13 km. nord-vest de

LUCA


525

Ierusalim. E posibil ca aceşti doi ucenici să fi locuit acolo. Unul era


Cleopa iar numele celuilalt nu-1 cunoaştem. Era după-masa. Isus Se
arătase deja dis-de-dimineaţă Măriei Magdalena (Marcu 16:9-10).
Aceşti doi ucenici doar auziseră vestea că monnântul ar fi gol şi că
nişte îngeri ar fi anunţat că Isus înviase (22-24)

Capitolul 24:33-35. Tsus i se arată lui Petru

Nu se specifică ora. A fost probabil chiar înaite sau după ce li s-a
arătat celor doi în după amiaza aceea. în zorii zilei trimisese un mesaj
special prin îngeri şi prin femei lui Petru (Marcu 16:7; Vezi nota
respectivă).

Capitolul 24:36-43. Isus se arată celor unsprezece

Vezi de asemenea Marcu 16:14-18 şi Ioan 20:19-23. "Cei unspre-
zece"^) a fost numele grupului. în cazul de faţă nu erau decât zece,
căci Toma era absent (Ioan 20:24). Notaţi credinţa lor plină de bucurie
(34) şi totuşi "necredinţa" (41) lor, chiar după ce El le-a arătat mâinile
şi picioarele Sale, credinţa alternând cu îndoiala.

O săptămână mai târziu El se arată celor unsprezece la Ierusalim


(Ioan 20:26-29)

După aceea la şapte inşi la Marea Galileii (Ioan 21)

Din nou, la cei unsprezece, pe un munte din Galileea (Matei 28:16-
20)

Şi apoi lui Iacov, într-un loc şi timp nespecificat (ICorinteni 15:7)

Capitolul 24:44-53. Arătarea finală şi înălţarea la cer

Istorisită şi la Marcu 16:19 şi Fapte 1:3-12. Versetele 44-49 par să


aparţină acestei arătări finale, mai degrabă decât arătării menţionate
în versetele 36-43; căci aceea a avut loc evident în prima duminică
seara iar în aceasta El le spune să "rămână în Ierusalim" (49), după ce
probabil fuseseră deja în Galileea şi se întorseseră între timp la
Ierusalim. Apoi El i-a condus din Ierusalim în iubita Sa Betanie. Cele
patruzeci de zile de lucrare ale Domnului de după înviere, încheie,
lucrarea Sa pământească isprăvită, de-acum. Carele de îngeri L-au
purtat pe Mântuitorul triumfător la tronul lui Dumnezeu.

Comparaţie între cele patru relatări ale învierii

Matei Vizita femeilor la mormânt

Isus se arată femeilor

Mituirea santinelelor

Isus se arată celor unsprezece în Galileea


Marcu Femeile vizitează monnântul

Isus se arată Măriei Magdalena

Celor doi, pe drum spre Emaus

Celor unsprezece în Ierusalim, prima seară

526

înălţarea la cer



Luca Femeile vizitează mormântul

Petru aleargă la mormânt


Isus se arată celor doi şi lui Petru
Celor unsprezece, la Ierusalim, prima seară
Arătarea finală, 40 de zile mai târziu
înălţarea la cer

loan Măria Magdalena vizitează mormântul

Petru şi loan aleargă la mormânt
Isus se arată Măriei Magdalena
Celor unsprezece, prima seară. Toma e absent
Celor unsprezece, peste o săptămână; e şi Toma

prezent
Celor şapte, lângă Marea Galileii



Arătările Domnului Isus după învierea Sa

1. Măria Magdalena (Marcu 16:9-10), dis-de-dimineaţă.

2. Celorlalte femei (Matei 28:9-10), dis-de-dimineaţă.

3. Celor doi, pe drum spre Emaus (Marcu 16:12-13; Luca 24:13-

32).

4. Lui Petru (Luca 24:34), în cursul aceleiaşi zile.



5. Celor unsprezece (Marcu 16:14, Luca 24:36; loan 20:19) în seara

aceea.


6. Celor unsprezece (loan 20:26-31) peste o săptămână, e şi Toma

prezent.


7. Celor şapte, lângă Marea Galileii (loan 21).

8. Celor unsprezece (şi celor 500?), în Galileea (Ioan21).

9. Lui Iacov (ICorinteni 15:7). Nu se cunoaşte timpul şi locul.
10. Arătarea finală, înălţarea la cer (Marcu 16:19; Luca 24:44; Fapte

1:3).


Mai târziu Isus i S-a arătat în mod deosebit lui Pavel.

La I Corinteni 15:5-8, 27, după ce trecuseră mai mulţi ani de la


înviere, Pavel descrie arătarea Domnului Isus astfel: "S-a arătat lui
Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci
sute de fraţi deodată,... în urmă s-a arătat şi lui Iacov, apoi tuturor
apostolilor, după ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie".

Afirmaţia de la Fapte 1:3 "S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi


arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind cu ei despre
lucrurile privitoare la împărăţia lui Dumnezeu", împreună cu
afirmaţiile foarte similare din Fapte 10:41 şi 13:31 implică posibilitatea
ca El să Se mai fi arătat de foarte multe ori, pe lângă ocaziile
consemnate, şi că lucrarea de după înviere să fi fost mult ma'
cuprinzătoare decât se cunoaşte în general.
IOAN

Isus Fiul lui Dumnezeu

loan pune un accent deosebit pe dumnezeirea lui Isus. Cartea sa
cuprinde discursurile şi conversaţiile lui Isus. loan redă mai mult ceea
ce a spus Isus, decât ceea ce a făcut Isus. Dr. Schaff numeşte această
evanghelie "cea mai importantă producţie literară ce s-a compus
vreodată".

Autorul ei

Autorul ei nu este identificat decât atunci când ajunge la sfârşitul


cărţii (21:20-24), când se afirmă că este "ucenicul preaiubit de Isus"
(13:23; 20:2) adică loan Apostolul, cel mai intim prieten de pe pământ
al lui Isus.

Tradiţia antică şi consideraţiile de mai târziu au recunoscut fără


echivoc faptul că este opera sa până la apariţia criticii moderne.
Aceeaşi categorie de critici care neagă Naşterea din fecioară a lui
Isus, Dumnezeirea Sa şi învierea Sa în trup, întemeindu-şi ipoteza
lor pe o vagă amintire din vechime a unui anumit loan presbiterul
din Efes, au dedus că evanghelia după loan nu ar fi opera apostolului
loan, ci a lui loan din Efes. Desigur, asta ar submina valoarea cărţii
în ce priveşte mărturia adusă de ea cu privire la dumnezeirea lui
Isus. Teoria de care am vorbit mai sus se bazează pe dovezi atât de
şubrede şi o dorinţă atât de evidentă de a discredita cartea încât nici
nu merită să fie luată în seamă de credincioşi, fiind amintită aici doar
pentru că este propaganda preferată a unei anumite şcoli de aşa-zisă
erudiţie din zilele noastre.
loan

Tatăl lui se numea Zebedei (Matei 4:21). Mama lui pare să fi


fost Salome (Matei 27:56; Marcu 15:40), care, din compararea
textului de la loan 19:25, pare să fi fost sora Măriei, mama lui
Isus. Dacă aşa stau lucrurile, atunci loan a fost verişor cu Isus şi,
liind de aceeaşi vârstă cu El, trebuie să-L fi cunoscut încă din
copilărie.

loan a fost un om de afaceri cu oarecare stare. Era unul din cei


cinci asociaţi la negoţul de peşte, pentru care îşi angajau argaţi (Marcu
1:16-20). Pe lângă pescuitul său de la Capernaum, el avea casă la
Ierusalim (loan 19:27) şi se cunoştea personal cu marele preot (loan
18:15-16).'

A fost ucenic al lui loan Botezătorul (loan 1:35, 40). Dacă a fost


verişor cu Isus, cum reiese din pasajele citate, atunci înseamnă că a
fost rudă cu loan Botezătorul (Luca 1:36) şi trebuie să fi avut cunoştinţă

527


528

despre vestirile, făcute de îngeri despre Isus şi Ioan (Luca 1:17, 32).


Astfel, când a apărut Ioan Botezătorul, strigând că împărăţia Cerurilor
este aproape, Ioan fiul lui Zebedei a fost gata să i se alăture.

în urma mărturiei lui Ioan Botezătorul el a devenit imediat ucenic


al lui Isus (Ioan 1:35-51), unul din primii cinci ucenici şi s-a întors cu
Isus în Galilea (Ioan 2:2, 11). Apoi se paie că s-a întors la negoţul
său. Mai târziu, probabil peste un an, Isus i-a cerut să-şi lase meseria
şi să meargă cu El. De atunci încolo Ioan a fost nedespărţit de Isus şi
fost martor ocular la toate evenimentele şi faptele descrise în
evanghelia sa.

Isus 1-a poreclit "Fiul tunetului" (Marcu 3:17), fapt care lasă să se


înţeleagă că avea un temperament aprins, violent. Dar şi-a stăpânit
acest temperament. Incidentul cu străinul căruia i s-a interzis să
folosească numele lui Cristos la scoaterea demonilor (Marcu 9:38) şi
dorinţa de a chema foc din cer peste samariteni (Luca 9:54) sunt laturi
interesante ale naturii sale.

El a fost unul din cei trei ucenici din cercul intim al lui Isus,


recunoscut drept cel mai apropiat de Isus. De cinci ori se spune despre
el că este ucenicul "pe care 1-a iubit Isus" (Ioan 13:23; 19:26; 20:2;
21:7, 20). Trebuie să fi fost un om cu deosebite calităţi de caracter,
din moment ce a atras tovărăşia şi prietenia lui Isus.

El şi cu Petru au devenit conducătorii recunoscuţi ai celor


doisprezece şi, deşi erau total diferiţi ca fire, au petrecut mult timp
împreună (Ioan 20:2; Fapte 3:1,1 1; 4:13; 8:14).

Mai mulţi ani la rând se pare că a locuit la Ierusalim. Potrivit tradiţiei


bine stabilite, ultimii săi ani i-a petrecut la Efes. Nu se cunoaşte nimic
despre activităţile sale sau locurile pe unde a umblat şi a stat între
timp. La Efes a trăit până la o vârstă foarte înaintată şi şi-a scris
evanghelia sa, trei epistole şi Apocalipsa.

Data evangheliei sale e fixată de obicei la anul 90 era creştină.


Unii cred că Ioan a scris evanghelia sa iniţial mult mai devreme, pe
când se afla la Ierusalim, curând după înviere, în limba ebraică mai
întâi, iar apoi, peste ani şi ani a scos ediţia efeseană în limba greacă,
care a dat naştere la toate manuscrisele existente.

Yüklə 4,02 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   46   47   48   49   50   51   52   53   ...   82




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin