Manual biblic

< &f*Betania 5

Harta 54. Betania.

5. înaintea lui Irod (Luca 23:6-12). Acesta a fost Irod care îl omorâse
pe Ioan Botezătorul, cel al cărui tată omorâse copiii de la Betleem.
Isus a refuzat să răspundă la vreuna din întrebările sale. Irod şi-a bătut
joc de Isus şi L-a trimis înapoi la Pilat.

6. Din nou în faţa lui Pilat (Matei 27:15-26; Marcu 15:6-15; Luca

23; 13-25; Ioan 18:39-19:16). Pilat a încercat să trecă peste
conducătorii religioşi, apelând direct la popor. Dar mulţimea din curte
l-a ales în schimb pe Baraba. Atunci Pilat a poruncit ca Isus să fie
biciuit, crezând că acest lucru îi va mulţumi pe oameni. Nevasta lui i-
a trimis un mesaj cu visul pe care l-a avut în noaptea aceea. Pilat a
fost uimit de maiestatea şi calmul lui Isus, sub cununa de spini. De
afară mulţimea vuia spumegând şi era gata să pornescă o răscoală.
Fiind avertizat că va fi raportat la Cezar, Pilat s-a hotărât şi a rostit
sentinţa.

Capitolul 15:21-42. Răstignirea

(Vezi la Matei 27:32-60; Luca 23:26-49 şi Ioan 19; 17-30).
Capitolul 15:42-47. îngroparea lui Isus. (Vezi la Ioan 19:38-42).
Locul răstignirii

Isus a fost răstignit în afara cetăţii (Ioan 19:17, 20; Evrei 13:12).

intr-un loc numit "Căpăţâna" (Matei 27:33; Marcu 15:22; Luca 23:33;

482

MARCU

483

Ioan 19:17) , sau "Calvar". în latină şi "Golgota" în ebraică, care
înseamnă "căpăţână". Ne există decât un singur loc lângă Ierusalim
care a avut şi mai are numele de dealul Căpăţânii. Este chiar în afara
zidului de nord de lângă poarta Damascului (vezi Harta 54). Este o
stâncă de vreo 10 metri înălţime, aflată chiar deasupra grotei lui
Ieremia, care are o uimitoare asemănare cu un craniu.

Locul tradiţional al Răstignirii este biserica Sfântului Mormânt, care

se află înăuntrul zidurilor. Părerea precumpănitoare a arheologilor este
că zidul se află în prezent exact acolo unde se afla şi în zilele lui Isus,
adică în locul unde a avut loc răstignirea lui Isus, pe dealul Căpăţânii.

Fig. 03. Calvarul: unde se crede că s-a aflat Crucea.

Foto Matson
Capitolul 16:1-8. Vizita femeilor la mormânt

(Vezi nota de la Matei 28:1-8). "Şi Petru" (7). Petru, cumplit de

umilit de tăgăduirea Domnului, se simţea negreşit oarecum lepădat şi
avea nevoie de acest mesaj deosebit. Ce frumos din partea Domnului
că i-a trimis lui Petru acest mesaj! Mai târziu, în cursul aceleaşi zile,
Isus i s-a arătat şi lui Petru (Luca 24:34). Nu putem decât să ne
închipuim ce a avut loc la acea întâlnire. Lacrimi fierbinţi de ruşine şi
pocăinţă, acoperite de iertarea iubitoare a Domnului Isus. Dar această
întâlnire a pecetluit un devotament pe care Petru nu 1-a mai călcat
niciodată după aceea. A venit vremea când Petru a fost cu adevărat
gata să meargă chiar la moarte pentru Isus (vezi la Ioan 21:15-19).

Femeile aleargă să le spună ucenicilor. Petru şi Ioan aleagă la

mormânt (Ioan 20:3-10).

Capitolul 16:9-20. Ultimile douăsprezece versete din Marcu

Nu sunt incluse în manuscrisul sinaitic ori în cel de la Vatican, dar

au fost acceptate încă de timpuriu ca făcând parte din Evanghelia lut
Marcu. Se crede că ultima parte a originalului s-a pierdut şi a f°^st
adăugată ulterior. Versetul 9 nu pare să fie sfârşitul cărţii.

Capitolul 16:9-11. Domnul i se arată Măriei Magdalena

(Vezi la Ioan 20:1 1-18). De asemenea, şi celorlalte femei (Matei

28:9-10). Apoi celor doi (Marcu 16:14-18). (Vezi şi la Luca 24:13-
32).
Capitolul 16:14-18. Isus se arată celor unsprezece ucenici

Fapt consemnat şi la Luca 24:33-43 şi la Ioan 20:19-25. (Vezi notele

asupra acestor pasaje). însărcinarea sau porunca finală pe care le-o dă
Domnul ucenicilor de a merge în toată lumea (15-16) pare să fi fost
rostită cu ocazia acestei arătări. S-ar putea ca să fi fost un rezumat al
instrucţiunilor finale pe care Isus le-a repetat mereu în timpul lucrării
Sale de 40 de zile de după înviere. în esenţă apare de patru ori.

Aici, în legătură cu prima Sa arătare la cei unsprezece. Apoi din

nou la arătarea Sa din Galilea (Matei 28:18-20). Şi iarăşi la arătarea
Sa finală din Ierusalim(Luca 24:47). Ultima dată la înălţarea Sa la cer
(Fapte 1:8). (Vezi notele asupra acestor pasaje).

Puterea de a face minuni (17-19) a fost o atestare a misiunii lor de

fondare a bisericii. (Vezi la Fapte 3).

între versetele 18 şi 19 se scurg 40 de zile, timp în care Isus Se a

rată celor unsprezece, o săptămână mai târziu (Ioan 20:26-31). Apoi
celor şapte de la Marea Galileii (Ioan 21). Şi celor unsprezece , în
Galilea, împreună cu cei 500? (Matei 28:16-20). Lui Iacov (I Cor.
15:17). Nu se cunoaşte timpul şi locul. Nu se ştie de care Iacov a fost
vorba, dar de obicei se susţine că a fost vorba de Iacov fratele
Domnului, care mai târziu a devenit conducătorul principal al Bisericii
din Iudeea, cel care a scris epistola lui Iacov. A mai fost arătarea
finală a Domnului de la Ierusalim (Luca 24:44-49; Fapte 1:3-8).

Capitolul 16:19-20. înălţarea la cer a lui Isus. (Vezi la Luca 24:44-

53).

Ordinea evenimentelor din dimineaţa învierii

Nu este uşor să armonizezi o istorie consecutivă a tuturor con-

semnărilor fragmentare din cele patru evanghelii privitoare la învierea
lui Isus. în câteva propoziţii se fac generalizări ale multor detalii. Nu
ni se spun toate evenimentele în ordinea lor precisă.

Să nu uităm că au existat grupuri diferite de ucenici, care locuiau

in diferite părţi şi au plecat la mormânt separat. Apoi, nu se aşteptau
ca Isus să fi înviat (vezi pag. 554). S-au dus la mormânt pentru a
termina îmbălsămarea trupului lui Isus în vederea îngropării
permanente. Când au văzut prima dată mormântul gol şi l-au auzit pe
înger spunând că Isus a înviat au fost cuprinşi de o mare exaltare. Au
alergat să spună şi altora, dar au revenit mereu la mormânt, cuprinşi
de bucurie, teamă şi nedumerire.

484

Multe lucruri din cele întâmplate nu au fost consemnate. Din cele
consemnate totuşi, un scriitor povesteşte un lucru, altul altceva. Unul
dă într-o propoziţie ceea ce în cartea altuia este descris în amănunt.
Unii, într-o afirmaţie generală, parcurg mai multe întâmplări. Nici
unul din evanghelişti nu oferă o relatare completă.

Există mai multe moduri de a armoniza relatările evangheliştilor.

De obicei se acceptă următorul mod:

1. în zorii zilei, două sau trei grupuri de femei pornesc de la locuinţa

lor din Ierusalim sau Betania, care se afla la vreo 2-3 kilometri de
Ierusalim, către mormânt. încă nu se luminase de ziuă.

2. Probabil în vremea aceea Isus ieşea din mormânt, însoţit de îngerii

care au dat piatra la o parte şi I-au desfăcut giulgiul.

3. Soldaţii care făceau de gardă. îngroziţi de cele întâmplate, au

luat-o la fugă să le dea de ştire preoţilor.

4. Cam pe la răsăritul soarelui, când s-au apropiat femeile de

mormânt, Măria Magdalena, înaintea grupului ei,a ajuns la mormânt
şi 1-a văzut gol. Nevăzând însă îngerul şi neauzind vestea că Isus a
înviat (Ioan 20:13, 15), s-a întors şi a alergat să le spună lui Petru şi
lui Ioan.

5. Celelalte femei s-au apropiat şi ele între timp. Au văzut şi au

auzit îngerii. Atunci ele au plecat grăbite, pe alt drum, să spună vestea
grupului principal de ucenici.

6. în vremea aceasta Petru şi Ioan au ajuns şi ei la mormânt. Au

intrat şi au văzut giulgiul gol. Amândoi au pleacat. Ioan a crezut, dar
Petru s-a mai îndoit.

7. între timp, Măria Magdalena, care venea în urma lui Petru şi a

lui Ioan, s-a întors la mormânt şi a rămas acolo plângând. Apoi a
văzut îngerii şi în cele din urmă i S-a arătat Isus.

8. Curând după aceea Domnul S-a arătat şi celorlalte femei, în

timp ce acestea se îndreptau spre ucenici să le spună ucenicilor, sau
după ce le spuseseră deja ucenicilor şi se întorceau acum la mormânt.

Toate acestea s-au petrecut probalil în mai puţin de o oră.

LUCA
Isus Fiul Omului

Luca pune un accent deosebit pe umanitatea lui Isus. îl prezintă ca

fiind Fiul lui Dumnezeu, dar scoate în evidenţă bunătatea Sa faţă de
cei slabi şi suferinzi, faţă de cei lepădaţi.

în timp ce fiecare din evanghelişti a avut în vedere întreaga omenire

când a scris Evanghelia sa, Matei pare să-i fi avut în vedere mai cu
seamă pe evrei; Marcu pe romani; iar Luca pe greci. Civilizaţia ebraică
se clădise în jurul Scripturilor. Prin urmare, Matei face apel la
Scripturile lor.

Civilizaţia romană se mândrea cu ideea guvernului şi a puterii.Prin

unnare, Marcu atrage în mod deosebit atenţia cititorilor săi la minunile
lui Isus, ca dovezi ale puterii Sale supranaturale.

Civilizaţia greacă reprezenta cultura, filozofifa, înţelepciunea,

raţiunea, frumuseţea, educaţia. Prin urmare, pentru a face apel la mintea
educată în gândire şi filozofie a gecului, Luca, într-o relatare completă
şi ordonată, scrisă într-un stil clasic, numită cea mai frumoasă carte
scrisă vreodată, descrie frumuseţea gloriosă şi perfecţiunea lui Isus,
Omul universal şi ideal.

Apoi, la aceste trei Evanghelii, Ioan a adăugat-o pe a sa, pentu a

face să devină incontestabil faptul că Isus a fost DUMNEZEU în chip
uman.

Luca

Numele său nu este pomenit decât de trei ori în Noul Testament: la
Coloseni 4:14, unde este numit medicul iubit, la Filimon 24, unde
este numit tovarăşul de lucru a lui Pavel şi la 2 Timotei 4:11, unde se
mţelege că era cu Pavel în ceasurile grele dinaintea martirajului. în
toate aceste trei pasaje, se aminteşte de asemenea şi de Marcu, de
unde rezultă că Marcu şi Luca erau tovarăşi de lucru. în partea a doua
^a cărţii Faptelor Apostolilor, folosirea intercalată a pronumelor "ei"
Ş' 'noi" indică faptul că Luca se afla împreună cu Pavel, de la Troa la
. "!pi, în prima parte a celei de-a doua călătorii misionare a lui Pavel
iar după şase ani s-a unit din nou cu Pavel la Filipi, la sfârşitul celei
^e-a treia călătorii misionare a lui Pavel, şi a stat cu el tot timpul cât
acesta a fost închis în Cezarea şi Roma, până la sfârşit.
Data

De obicei se crede că Luca a scris Evanghelia sa în jurul anului 60

485

.

486

al erei creştine, în timp ce Pavel era la închisoare la Cezareea; şi că a
mai scris după aceea şi cartea Faptele Apostolilor, în timpul
întemniţării lui Pavel la Roma, în următorii doi ani. Cele două cărţi,
adresate aceleiaşi persoane, sunt scrise ca şi cum ar fi două volume
ale unei singure opere.

Şederea de doi ani a lui Luca la Cezareea între anii 58 şi 60, i-a dat

prilejuri multiple de a obţine informaţi amănunţite, de o mare acurateţe,
fiind primite chiar de la ucenicii Domnului, de la primii fondatori ai
Bisericii.

Cezareea nu era decât la vreo 4 kilometri distanţă de Ierusalim.

Mama lui Isus se poate să mai fi fost încă în viaţă, locuind în casa lui
Ioan, la Ierulaslim. Probabil Luca a petrecut multe ceasuri lângă ea,
ascultând-o cum deapănă amintirile despre Fiul ei Minunat. De
asemenea, Iacov, episcopul de la Ierusalim fiind şi fratele lui Isus, s-
ar putea să-i fi dat detalii preţiose despre înteaga istorie a vieţii lui
Isus.

Problema sinoptică

Matei, Marcu şi Luca sunt numite Evanghelii sinoptice, din pricina

faptului că oferă aceeaşi privire de ansamblu a vieţii lui Cristos, în
mare relatând aceleaşi lucruri. Problema de stabilire a autenticităţii
lor ca autori, relaţiilor reciproce şi o posibilă legătură cu un original
comun - toate acestea formeză ceea ce s-a numit problema sinoptică.

Linii consideră că Evanghelia lui Marcu a fost prima şi că Matei a

dezvoltat Evanghelia lui Marcu iar Luca s-a folosit de ambele. Alţii
sunt de părere că Matei a scris primul iar Marcu a făcut o ediţie
prescurtată a Evangheliei după Matei.

Noi însă nu trebuie să credem că Matei, Maieu sau Luca au citat

sau au împrumutat în vreun fel unul de la altul. Evenimentele vieţii
lui Isus şi cuvintele Sale au fost repetate oral ani de zile de către
apostoli şi de către alţi oameni. Ele au circulat în mod curent printre
creştini pe cale orală şi au format substanţa propovăduirii de la început
a apostolilor.

Probabil că de la început aceste lucruri au fost aşternute în scris,

unele într-o formă fragmentară, iar altele mai închegate. Chiar atunci
când Matei, Marcu şi Luca şi-au scris Evangheliile, ei şi-au ales ceea
ce s-a potrivit mai mult scopului lor din fondul bogat de cunoştinţe
orale sau scrise care deja constituiau un tezaur comun în rândurile
creştinilor, cu o largă circulaţie, fapte şi întâplări la care, în mare
parte, Matei asistase ca martor ocular, iar ceilalţi le povestiseră de
nenumărate ori.

Capitolul 1:1-4. Introducere

Existau deja multe povestiri (1) despre Isus. Luca a examinat cu

atenţie şi migală toate însemnările autentice şi a consultat toţi martorii
disponibili, precum şi pe cei care L-au cunoscut de la început pe Isus,

LUCA

487

colaborând cu El, ca să scoată la iveală numai fapte reale.

Teofil (3), cel căruia i s-a adresat Evanghelia aceasta şi cartea
Faptele Apostolilor, sau cel căruia îi este dedicată, a fost un slujbaş
roman de rang, aşa cum se indică prin folosirea termenilor aleşi, "prea
alesule". Nu se ştie cine a fost Teofil. Probabil unul din convertiţii lui
Luca de la Filipi sau Antiohia. S-ar putea ca el să fi suportat chelul ielile
de publicare a celor două căiţi ale lui Luca şi a unor exemplare care s-
au făcut pentru biserici.

Capitolul 1:5-80. Naşterea lui Ioan Botezătorul

Numai Matei şi Luca vorbesc despre, naşterea şi copilăria lui Isus.

Luca e mai clar decât Matei. Fiecare a narat fapte diferite.

Matei

Genealogia (1:1-17)

Iosif e înştiinţat (1:18-25)
Vizita magilor (2:1-12)
Fuga în Egipt (2:13-15)
Omorârea copiilor (2:16-18)
întoarcera din Egipt (2:19-23)

Luca

Zaharia e înştiinţat (1:5-25)

Măria e înştiinţată (1:26-38)
Măria şi Elisabeta (1:39-56)
Naşterea lui Ioan (1:57-80)
Naşterea lui Isus (2:1-7)
Păstorii (2:1-7)
Prezentarea (2:21-38)
întoarcerea la Nazaret (2:39)

(In ce priveşte aranjarea cronologică a acestor evenimente vezi

Luca 2:39)

Capitolul 1:5-25. Zaharia este înştinţat

EVENIMENTUL spre care converge întreaga profeţie a Vechiului

Testament se apropia, sosirea lui Mesia. Vechiul Testament se încheia
cu afirmaţia că Ilie avea să apară din nou în calitate de crainic al lui
Mesia (Maleahi 4:5-6). Un înger îl anunţă acum pe bătrânul şi
evlaviosul preot, spunându-i că băiatul care încă nici nu i s-a născut
va fi cel despre care vorbeşte acesta profeţie (17). Aşa a interpretat
Isus acest pasaj din Scriptură (Matei 11:14). Ioan este un alt Ilie.
Starea genarlă de aşteptare a lui Mesia în rândul maselor

losefus, Tacitus şi Suetonius afirmă că a existat o stare generală de

aşteptare în vremea aceea, ca Mesia să vină. Aceasta se baza în parte
Pe profeţia celor şaptezeci de săptămâni a lui Daniel (Daniel 9:24-

)■ Prin interpretarea populară, cele şaptezeci de săptămâni au fost

j^nsiderate ca fiind 70 de grupe de câte şapte, adică 490 de ani.

^eci_r^^{tul de} rezidire a Ierusalimului, de la care trebuiau socotiţi aceşti

_](J !l ^{aniel 9:25})- a fost dat în anul 457 î.Cr. Rezultă că timpul venirii

Mesia se apropia. Fiul lui Dumnezeu era gata să se arate.

Strălucirea supranaturalului

evidentă a autorilor a fost aceea de a arăta că Creştinismul

488

e de origine supranaturală. Prezis cu mult timp în înainte, nu a avut

loc fără prezenţa unor dovezi cereşti potrivit cărora Evenimentul tuturor
veacurilor se apropia. El s-a născut dintr-o fecioră. Premergătorul Lui
s-a născut dintr-o femeie stearpă care trecuse de vârsta naşterii copiilor,
îngerii au adus vestea lui Zaharia, Măriei, lui Iosif şi păstorilor; ei au
salvat copilul de la moarte. Magii au fost călăuziţi supranatural din
ţări îndepărtate până la leagănul copilului, ca să-I aducă omagiul lor
şi să asigure mijloacele materiale pentru fuga copilului de Irod.

Capitolul 1:26-38. Vestea adusă Manei

Este numită de obicei Buna Vestire. Mesia urma să Se nască din

familia lui David. Trecuseră 1000 de ani de la David şi existau acum
mii de familii descinse din David. Când le-a examinat Dumnezeu
pentru a alege pe aceea din care să se nască Fiul Lui a ocolit familiile
stăpânitorilor din jurul Ierusalimului. Ochii Săi s-au oprit asupra unei
femei umile dintr-o casă umilă, dintr-un sat obscur de pe dealurile
îndepărtate ale Galileii. Ce femeie trebuie să fi fost cea astfel aleasă
de Dumnezeu să dea şi să modeleze natura umană a Fiului lui
Dumnezeu! Cum va fi tresărit inima ei la auzul mesajului îngeresc
potrivit căruia ea avea să fie mama Regelui Divin al tuturor veacurilor!

Naşterea din fecioară

Se crede că Luca a primit istoria naşterii lui Isus direct de la Măria.

Probabil Matei a obţinut-o de la Iosif. Ambii afirmă clar, în mod ex-
plicit, incontestabil şi neechivoc că Isus S-a născut dintr-o fecioară.
De la început, fără întrerupere, acest lucru a fost păstrat ca un punct
fundamental al Bisericii, până când în vremurile din urmă a venit
critica modernă. Dacă credem în Dumnezeirea lui Isus şi în învierea
Sa din morţi, ce vom câştiga prin discreditarea naşterii Sale din
fecioară? învierea este cea mai mare din minuni. Dacă nu credem
asta, ce rost mai are să ne ocupăm de Cristos? Dar dacă credem în ea,
atunci de ce să transcriem alte părţi ale miraculoasei istorisiri? Ieşirea
Lui supranaturală din lume presupune o intrare supranaturală în lume.
A-L numi pe Isus copil nelegitim nu înseamnă nici mai mult, nici mai
puţin decât a rosti o hulă!
Capitolul 1:39-56. Vizita Măriei la Elisabeta

Măria şi Elisabeta erau rude (1:36), "verişoare". Nu se pomeneşte

locul de baştină al Elisabetei, dar se spune că era din ţinutul muntos al
îudeii.întrucât era din seminţia lui Levi(l:5),s-ar putea crede că era
din Hebron, care era o cetate levitică (Iosua 21:11). Cântecul de
mulţumire al Măriei (46:55), numit "Magnific", este asemănător cu
cel al Anei, când i se născuse Samuel (1 Samuel 2:1-10). în meditaţiile
ei, probabil Măria dăduse glas acestor gânduri de nenumărate ori,
până când au prins minunata formă poetică în care apar ele în aceasta

LUCA

489

liturghie personală. Măria a stat la Elisabeta trei luni (56), timpul când

_s-a născut Ioan (36). Apoi s-a întors la Nazaret.(Matei 1:18-24)

Capitolul 1:57-80. Naşterea lui Ioan Botezătorul

Numele dat copilului, precum şi profeţia tatălui său, au umplut tot

ţinutul acela de speranţe şi aşteptări. (Luca 3:1-20)

Capitolul 2:1-38. Naşterea Iui Isus

Ceea ce se spune la capitolele 1 şi 2 este omis în alte Evanghelii,

cu excepţia afirmaţiei din Matei 1:25-2:1, potrivit căreia Isus S-a născut
la Betleem şi cea despre întoarcerea în Galilea (Matei 2:22-23)

Betleem

Locul de naştere al lui Isus, a fost centrul unor asociaţii istorice.

Cetatea lui David. Locul de îngropare a Rahelei.Căminul lui Rut. La
22 de kilometri în sud era Hebronul, casa lui Avraam, Isaac şi Iacob.
La 16 kilometri nord-est era Ghibeon
unde Iosua oprise soarele în loc. La
20 de kilometri spre vest era Socot,
unde David ucisese pe Goliat. La 9
kilometri spre nord era Ierusalimul,
unde David a plătit zeciuială lui
Melchisedec, minunata capitală a lui
David şi a lui Soloman, scena
lucrării lui Isaia şi Ieremia, centrul
eforturilor de veacuri ale lui
Dumnezeu de a Se descoperi pe Sine
omeniririi.

Biserica Nativităţii din Betleem,

cea mai veche clădire din toată
creştinătatea, a fost zidită iniţial de
Elena, mama lui Constantin, primul
împărat creştin al Imperiului Ro-
man, în anul 330. Există o cameră
asemenea unei peşteri din biserică,
unde se spune că ar fi ieslea în care
^-a născut Isus. O tradiţie spune că
această încăpere a făcut parte din
căminul ancestral al lui David, Boaz
f¹ Rut. In această cameră Jerome,
, aţatul latin, a petrecut 30 de ani,
Aducând Biblia în limba latină.

HEBRON

Harta 55. Betleem.

490

Capitolul 2:1-5. Inregistraea lui Quirinius

A fost un recensământ dat de Imperiul Roman. însemnările istorice

romane plasează îregistrarea lui Quirinius în anul 7 al erei creştine,
adică la 10-12 ani după naşterea lui Isus. Această discrepanţă istorică
a constituit multă vreme o controversă pentru cercetătorii Bibliei.
Dar în anii recenţi s-au descoperit papirusuri antice din care s-a aflat
că Quirinius a fost de două ori guvernator al Siriei. Luca spune în
mod precis că a fost prima înscriere. De asemenea, s-a constatat că
oamenilor li se cerea să se întoarcă în locurile lor de baştină, în vederea
acestui recensământ. Astfel, pe măsură ce continuă să sape, arheologii
confirmă până la cel mai mic amănunt acurateţea istorică a faptelor
Bibliei.
Uimitoarea providenţă a lui Dumnezeu

Mesia avea să Se nască în familia lui David şi la Betleem (Mica

5:2-5). Dar părinţii aleşi au trăit la Nazaret, aflat la 160 kilometri
depărtare. Un decret roman le cere însă să se întoarcă la Betleem,
tocmai în timpul când avea să se nască Copilul. Astfel, Dumnezeu
face ca decretul unui guvern păgân să fie instrumentul de împlinire a
profeţiilor Sale.
Capitolul 2:6-7. Născut într-o iesle

Cuvântul tradus prin "han" poate să însemne "un loc de găzduire

public" sau o cameră de oaspeţi pe lângă o casă particulară. Se crede
că aici a fost vorba de cea din urmă, probabil casa unei rude din familia
lui David, aceeaşi casă unde au venit magii mai târziu (Matei 2:11).
Călătoria de 160 kilometri de la Nazaret, pe jos sau călare pe măgar
pentru o femeie care trebuia să nască trebuie să fi fost foarte lungă şi
anevoiasă. Neputând să ocupe loc în camera de oaspeţi, deoarece
sosiseră alţii înainte, Iosif şi Măria au trebuit să fie găzduiţi în grajd.
Momentul sacru a sosit şi Fiul lui Dumnezeu a avut drept leagăn o
iesle. După ce au venit păstorii şi au istorisit ce li s-a întâmplat, negreşit
li s-a făcut lui Iosif şi Măria loc în ce avea mai bun casa aceea.

Capitolul 2:8-20. Păstorii

Locul tradiţional al câmpiei păstorilor, unde au cântat corurile

cereşti osanale, în strigăte de aleluia, pentru naşterea lui Isus şi venirea
noului Rege al pământului, se află la vreun kilometru răsărit de
Betleem.
Ziua de naştere a lui Isus

Acum se celebreză în 25 Decembrie. în Biblie nu găsim nimic

care să indice acesta dată. Ea apare pentru prima oară ca data naşterii
lui Isus în secolul IV în vest. Biserica de Răsărit are însă o altă dată,
anume 6 Ianuarie.

LUCA

491