Manual biblic

Capitolul 1. Propovăduirea lui Ioan Botezătorul

Este relatată în toate cele patru Evanghelii (vezi nota de la Luca

3:1-10). Marcu îşi începe cartea cu un citat din Vechiul Testament.
Trecând peste relatarea naşterii lui Isus, el se lansează dintr-o dată în
memoriile foarte bogate ale vieţii Sale publice.

Capitolul 1:9-11. Botezul lui Isus (vezi la Matei 3:3-17).

Capitolul 1:12-13. Ispitirea de patruzeci de zile(vezi la Matei 4:1-10).

Durata şi cronologia vieţii publice a lui Isus

Isus avea vreo treizeci de ani în anul al cinsprezecelea al lui Tiberiu

Cezar (Luca 3:1, 23). Era copil la moartea lui Irod (Matei 2:19-20).
Faptul acesta are menirea să fixeze locul lui Isus în calendarul roman,
care a devenit mai târziu calendarul creştin (Vezi la Luca 2:39. Pagina 491).

Curând după botezul Său, El a vizitat Ierusalimul, în vremea Paştelui

(Ioan 2:13). De cele mai multe ori Pastele se ţinea în luna Aprilie. între
botezul lui Isus, şi vizita Sa la Ierusalim, intervin evenimentele de la
Ioan 1:29-2:12 şi cele petruzeci de zile de ispitire (Matei 4:1-11).

Ispitirea a venit imediat după botezul Său şi a durat patruzeci de

zile (Marcu 1:12-13).

După ispitire, El s-a arătat din nou la Iordan unde predica Ioan

(Ioan 1:26) şi a rămas acolo trei zile (Ioan 1:29, 35, 43). A treia zi
după aceea, a sosit în Cana unde transformase apa în vin (Ioan 2:1).
Apoi s-a us la Capernaum, pentru câteva zile (Ioan 2:13) înainte de a
se sui la Ierusalim să cureţe Templul.

Astfel, cele 40 de zile, cele trei zile, a treia zi după aceea şi "nu

multe zile după aceea" constitue perioada de timp dintre botezul Lui
Şi sărbătoarea Paştelui, aproximativ trei până la cinci luni. Astfel,
botezul Lui, care marchează începutul lucrării Sale publice, trebuie
să fi avut loc toamna sau la începutul iernii.

în

ce priveşte durata vieţii Sale publice se amintesc trei sărbători

^de Paşte: în anul când a curăţat Templul (Ioan 2:13); când a hrănit cei
5000 de oameni (Ioan 7:4) şi Pastele din anul când a fost răstignit
(Luca 22:15).

Dacă sărbătoarea de la Ioan 5:1 a fost Pastele, aşa cum se presupune

^{e ob}icei, asta ar însemna că au fost patru sărbători de Paşte şi trei ani

460

încheiaţi între primul Paşte şi al patrulea. Dacă în schimb nu a fost
vorba decât de o altă sărbătoare oarecare ţinută după Paşte, atunci
înseamnă ca lucrarea lui Isus de propovăduire a durat doar doi ani
încheiaţi, cuprinşi între primul şi al treilea paşte.

Astfel, durata lucrării publice a lui Isus a fost să fie de trei ani şi

jumătate. Cei mai mulţi înclină în favoatea duratei de trei ani şi
jumătate.

O schiţă a vieţii publice a lui Isus

însoţită de cronologia probabilă

Toamna anului Botezul, în regiunea inferioară a Iordanului.

26 sau Ispitirea, în pustiul din apropiere. Primii

începutul iernii ucenici în zona inferioară a Iordanului. Prima

mare minune, la Cana.

Anul 27 Curăţă Templul la Ierusalim. începutul lucrării

de Paşte din Iudeea, în zona Iordanului inferior (8 luni.

Vezi la Ioan 3:22-36).

La întoarcere trece prin Samaria
Decembrie îşi începe lucrarea galileană

(2 ani. Vezi 431)

Anul 28 Vizitează Ierusalimul (Ioan 5:1)

Paşte?:

Vara: Alegerea celor doisprezece ucenici

Predica de pe Munte

Anul 29 Trimiterea celor doisprezece

Februarie?: Decapitarea lui Ioan Botezătorul

întoarcerea celor doisprezece
Pastele: Hrănirea celor cinci mii

Octombrie: Vizitează Ierusalimul (Ioan 7:2, 10).

Noiembrie?: Schimbarea la faţă

Decembrie?: încheierea misiunii galileene (vezi la Luca

9:51).

Decembrie: Din nou la Ierusalim (Ioan 10:22)

A doua parte a lucrării din ludea şi Perea
(cea. 4 luni)

Anul 30

Pastele: Răstignirea şi învierea

MARCU

461

Lucrarea galileană 1:14-10:1

Lucrarea galileană ocupă cam o jumătate din Marcu.

în ce priveşte scurta trecere în revistă, vezi tabelul comparativ de

la Matei 4:12.

în ce priveşte tabelul cronologic, vezi la Matei 4:13-25.

Capitolul 1:14-15. Isus îşi începe lucrarea galileană

între versetele 13 şi 14, adică între ispitirea lui Isus şi începutul

lucrării galileene, vot trebui plasate evenimentele de la Ioan 1:19 la
4:54, care parcurg aproximativ un an:

Primii ucenici la botezul lui Ioan.

Apa schimbată în vin, la Cana.

Curăţirea Templului. Conversaţia cu Nicodim.

Propovăduirea în zona inferioară a Iordanului, circa 8 luni.

Vindecarea fiului, în timp ce se afla la Cana.

Respingere de la Nazaret (Luca 4:16-30).

Isus predicase deja în zona inferioară a Iordanului (Ioan 3:22-24;

4:1 -3). Dar ostilitatea crescândă a fariseilor (Ioan 4:1 -3) şi întemniţarea
lui Ioan de către Irod (Matei 4:13) au făcut să pară primejdioasă
continuarea lucrării în acea regiune. Având destule lucruri de isprăvit
înainte de moartea Sa, Isus S-a gândit că este cel mai nimerit să se
îndepărteze da Ierusalim.

Capitolul 1:16-20. Chemarea lui Simon, Andrei, Iacov şi Ioan

Lucrul acesta e istorisit şi la Matei 4:18-22 şi la Luca 5:1-11. Trei

din ei crezuseră în Isus cu un an înainte, la botezul lui Ioan(Ioan 1:35-
42). Acum sunt chemaţi să devină tovarăşii Lui de drum (vezi la Matei
10 şi la Marcu 3:13-19).

Capitolul 1:21-28. Vindecarea îndrăcitului

Istorisită şi la Luca 4:31-37. Este prima minune a lui Isus la

Capernaum pe care o avem consemnată, după ce Şi-a făcut sediul
acolo. Cu puţin timp mai înainte vindecase pe fiul nobilului din
Capernaum, printr-un singur act de voinţă, în timp ce se afla la
Cana, adică la vreo 24 kilometri depărtare (Ioan 4:46-54. în ce
priveşte nota asupra naturii posesiunii demonice, vezi la Marcu
5:1-20).

Capernaum

La sosirea Sa în Galilea, după o absenţă de 8 luni la începutul

lucrării Sale în Iudeea (Ioan 2:13 la 4:43) , Isus a venit în Cana unde,
^cu aproape un an înainte prefăcuse apa în vin. Apoi, după ce a vindecat
Pe fiul nobilului, S-a dus la Nazaret unde locuitorii acelui oraş L-au
respins (vezi la luca 4:16-30). După aceea, S-a stabilit la Capernaum,
acandu-Şi sediul lucrării de propovăduire şi vindecare acolo.

462

De la Capernaum El a făcut multe călătorii prin toată Galilea,
ocazional mergând până la Ierusalim şi până în regiunile din nordul
Galileii. Isus mergea pe jos, cu un grup de ucenici şi adesea însoţit
de o mulţime mare de oameni. Capernaum a fost identificat cu
ruinele Telhum de la 5 kilometri depărtare sud-vest de la intrarea
Iordanului în Marea Galileii (vezi şi la Luca 7:1-10 şi harta de la
Marcu 7:45-52).

Capitolul 1:29-31. Vindecarea soacrei lui Petru

Istorisită şi la Matei 8:14-15; Luca 4:38-39. Astfel, reiese că

Petru era căsătorit. Prima minune a Lui Isus a fost binecuvântarea
unei căsătorii. Aici El vindecă pe soacra apostolului Său princi-
pal.

Capitolul 1:32-34. Vindecarea mulţimilor

Istorisită şi la Matei 8:16-17; Luca 4:40-41. S-a întâmplat după

apusul soarelui, deoarece apusul marca încheierea zilei de Sabat.
Vestea despre vindecarea îndrăcitului şi a soacrei lui Petru se
răspândise deja în tot oraşul şi mulţimi mari de oameni şi-au adus
bolnavii în casa în care se afla El. Lumina compasiunii divine pentru
suferinţa umană începuse să strălucească. A fost o zi mare pentru
Capernaum.

Capitolul 1:35-37. Retragerea pentru rugăciune

Menţionată şi la Luca 4:42-43. Fusese o zi plină pentru Isus,

în care El vindecase probabil sute de oameni. Acum se afla în
iureşul activităţii Sale publice. Adesea se retrăgea din mijlocul
mulţimilor, căutând un loc singuratic unde să păstreze legătura
cu Dumnezeu (vezi nota asupra vieţii Sale de rugăciune de la
Luca 11:1-13).

Capitolul 1:38-39. Călătorii prin Galilea

Isus a făcut multe călătorii, întorcându-Se de fiecare dată la

Capernaum (Matei 4:23-25; 9:35-38; Luca 4:44). Galilea era brăzdată
de renumitele drumuri internaţionale dintre Eufrat şi Nil. Pe lângă
acestea, mai erau şi alte drumuri secundare (vezi la harta da la Marcu
3:7-12).

Capitolul 1:40-45. Vindecarea unui lepros

Istorisită şi la Matei 8:2-4; Luca 5:12-16. Lepra era o boală

îngrozitor de respingătoare şi nenorocită. Isus i-a spus să se arate
preotului, fiindcă aceasta era cerinţa Legii(Levitic 13, 14). El i-a
spus omului să nu vorbească despre vindecarea lui, ca nu cumva
încercarea maselor de a-L face rege să scape de sub control.

MARCU

463

Capitolul 2:1-12. Vindecarea paraliticului

Istorisită şi la Matei 9:2-8 şi la Luca 5:18-26. Paraliticul stătea

întins pe un pat şi era purtat de patru oameni. Credinţa lor în puterea
lui Isus de a vindeca şi hotărârea de a-1 aduce la El a făcut o deosebită
plăcere lui Isus.

Faima lui Isus se răspândise atât de mult, încât fariseii şi cărturarii

de la Ierusalim şi din toată ţara, veniseră să cerceteze situaţia (Luca
5:17). înaintea privirilor lor ostile şi pline de critică, Isus Şi-a afirmat
cu îndrăzneală dumnezeirea Sa, oferindu-Se să ierte păcatele omului
şi făcând minunea care a dovedit temeiul afirmaţiilor Sale. Minunea
a fost săvârşită de Isus cu scopul expres de a demonstra dumnezeirea
Sa. Efectul asupra mulţimilor a fost covârşitor, dar fariseii şi cărturarii,
cei care răspundeau de naţiune, au devenit şi mai înverşunaţi.

Capitolul 2:13-17. Chemarea lui Levi (Matei)

Isus tocmai îşi alesese patru pescari ca părtaşi în lucrarea de

întemeiere a împărăţiei Sale. Acum El adaugă un vameş. (în ce priveşte
nota referitoare la Matei, vezi introducerea la Evanghelia după Matei
şi nota privitoare la autorul ei 10).

Capitolul 2:18-22. întrebarea privitoare la post

Expusă şi la Matei 9:14-17; Luca 5:33-38. întrebarea s-a ridicat

probabil datorită faptului că Isus a participat la ospăţul lui Matei, fapt
care i-a surprins pe ucenicii lui Ioan, pe farisei şi s-ar putea chiar pe unii
din ucenicii lui Isus. Această petrecere în jurul unei mese era foarte
diferită de modul de trai a lui Ioan Botezătorul. Pot exista perioade de
criză când postul va fi expresia necesară pentru umilinţă şi pocăinţă. în
cazul lui Ioan Botezătorul, postul a avut o semnificaţie deosebită (vezi
la Luca 3:1 -20). Dar acei oameni din vremea lui Isus care făceau paradă
de religie fără s-o aibă cu adevărat, aveau o părere greşită despre post.
Isus nu a dat o importanţă prea mare postului şi nu a lăsat să se înţeleagă
faptul că ar fi o practică generală (Matei 6:16-18). Moise, Eie şi Isus au
postit fiecare câte 40 de zile. Dar a fost o perioadă de mare extenuare.
Cele trei matafore: mirele, haina ruptă şi burdufurile vechi (din piele de
capră) par să însemne că există situaţii când postul e necesar, dar nu are
un loc obişnuit în viaţa de toate zilele şi în special că nu trebuie
transformat într-o ocazie de etalare a sfinţeniei cuiva (Matei 6:16-18).
Nimeni nu trebuie să facă paradă de religia sa prin ţinerea postului.

Capitolul 2:23-27. Mâncarea spicelor de grâu în ziua de Sabat

Incidentul acesta e amintit şi la Matei 12:1 -8; Luca 6:1-5. în Vechiul

464

Capitolul 3:1-6. Vindecarea în ziua de Sabat

Incidentul acesta e amintit la Matei 12:9-14; Luca 6:6-11.

Vindecarea omului cu mâna uscată în ziua de Sabat i-a întărâtat atât
de mult pe farisei şi pe irodieni, încât aceştia au trecut la planuri con-
crete de ucidere a lui Isus. Pentru aceşti oameni cu o religie falsă,
împietriţi şi decăzuţi, care au făcut din religie o profesie, un gest de
îndurare, o faptă bună în ziua de Sabat însemna o crimă. Avem
consemnate şapte vindecări pe care le-a făcut Isus în ziua de Sabat.
(Vezi la Ioan 5).

Capitolul 3:7-12. Mulţimile şi minunile

Mulţimile care veneu la Isus erau motivate de două lucrurkdorinţa

de a-i vindeca pe cei bolnavi dintre ei şi sentimentul general al maselor
că Isus este Mesia, Cel pe care îl aşteptau ei.

Viaţa publică a Iui Isus

A fost petrecută cel mai mult în Galilea. Se cunosc cinci vizite ale

Sale la Ierusalim. S-au consemnat trei ocazii când Isus S-a retras
pentru a evita publicitatea:o dată în regiunea Tirului şi a Sidonului;
apoi la Cezareea lui Filip şi în pustiul lui Efraim, în aşteptarea morţii
Sale.

Linia punctată indică drumurite

.....h

re sg^uma nijremealui "JJS»,.»-

&^\ ^^>'NAZARET 2g$!ri

x:armel-A.._.r^7 s^?mt. «Ş« £.

^.^^^ \ / : ^s*. NAIN —=&&S*A is

I -^^J^IEGHroOjt--**
* BET SAN

Harta 51. Lucrarea lui Isus în Galilea.

MARCU

465

Capitolul 3:13-19. Alegerea celor doisprezece

Numele lor sunt date în patru locuri (vezi mai jos). Unii dintre ei

aveau două nume, ce-1 de-al doilea nume fiind un nume de familie
sau un nume dobândit cu altă ocazie. De ce a ales Isus doisprezece nu
ştim. Dintre aceştia, trei făceau parte din grupul Lui intim. Pe lângă
cei doisprezece, El a trimis 70 într-o misiune specială. 12 şi 70 sunt
cifre care apar frecvent în Scriptură, ca simboluri speciale. Cele 12
seminţii ale lui Israel formează temelia naţiunii ebraice. Cei 12 apostoli
au pus temelia bisericii (Apocalipsa 21:12-14). Moise a avut 70 de
bătrâni. Sinedriul avea 70 de membri. E posibil ca cifrele acestea să
aibă sensuri mistice încă necunoscute nouă.

Dintre cei doisprezece, patru au fost pescari. Unul vameş.Unul

zelot. Nu ştim ce erau ceilalţi. Toţi erau galileeni. Nici unul nu a
făcut din religie o profesie.Nici unul nu a făcut caz de pioşenia lui
ori de hainele pe care le purta.

Matei 10:2-4 ' Marcu 3:16-19 Luca 6:12-19 Fapte 1:13

Simon Simon Simon Petru

Andrei lacov Andrei ^;-'^& lacov

lacov ■ ^: Ioan lacov "«"•» Ioan soi

Ioan '■'■ Andrei Ioan « Andrei

Filip :: Filip Filip Filip

Bartolomeu Bartolomeu Bartolomeu Toma

Toma i Matei Matei Bartolomeu

Matei Toma Toma Matei

lacov fiul lui lacov fiul lui lacov fiul lui lacov fiul lui
Alfeu Alfeu Alfeu Alfeu

Tadeu Tadeu Simon Zelotul Simon Zelotul

Simon Zelotul Simon Zelotul Iuda fiul lui Iuda fiul lui

lacov lacov

Iuda Iscarioteanu Iuda Iscarioteanu Iuda Iscarioteanu Matia
Petru. Amintit prima oară la botezul lui Ioan (Ioan 1:40-42). La această
primă întâlnire pe care au avut-o cu Isus, Domnul Isus i-a schimbat
numele, ca şi când s-ar fi decis să-1 facă apostol. "Simon" era numele
^ău natural. Noul nume dat a fost "Petru" (în greacă) şi "Chefa" (sau
'Chifa" în limba aramaică), ambele însemnând "piatră" sau "stâncă".

Petru era căsătorit (Matei 8:14; Marcu 1:30; Luca 4:38). Soţia îl

însoţea în lucrarea de apostol (I Corinteni 9:5). De loc era din Betsaida
(Ioan 1:44). Avea casă la Capernaum (Marcu 1:29). Fie avea două
^case, f_le î_{ntre timp s}._{a mutat} i_a Capernaum.

S-a asociat cu lacov şi Ioan în negoţul de peşte (Luca 5:10). Evi-

dent era un om cu stare.

^ Din fire era un om plin de energie şi entuziasm, impulsiv, cu calităţi

«născute de conducător. Firea umană era foarte puternică în el. în

466

general, a fost purtătorul de cuvânt al celorlalţi ucenici.

Numele pe care i 1-a dat Isus de "stâncă" sau "piatră" a scos în

evidenţă foarte plastic caracterul său, pe care Isus 1-a înţeles atât
de bine: tăria convingerilor sale, îndrăzneala lui Petru, deşi odată
L-a tăgăduit pe învăţătorul şi altă dată, în Antiohia, a fost făţarnic
în condiţiile de persecuţie a fost totuşi ne'nfricat. El a pus temeliile
bisericii din Iudeea, şi a condus-o cu atâta putere încât i-a îngrozit
pe conducătorii iudei care se opuneau (vezi şi introducerea la cartea
sa, I Petru).

Ioan (vezi nota introductivă de la Ioan).

Matei (vezi nota introductivă de la Matei).

Iacov (fratele mai marte a lui Ioan). Isus i-a numit pe cei doi

"Boanerges" adică "fiii tunetului". Oare nu avem aici o indicaţie
a minunatului simţ al umorului de care a dat dovadă Isus? Nu se
ştiu prea multe despre Iacov. A fost primul dintre cei 12 care a
murit ucis de Irod în anul 44 al erei creştine. Tradiţiile spun că
majoritatea apostolilor au murit ca martiri.

Două familii s-au asociat în negoţul de peşte: Fraţii Iacov şi

Ioan împreună cu tatăl lor Zebedei şi fraţii Simon şi Andrei. Aveau
şi argaţi. Trebuie să fi fost o intreprindere destul de mare. Toţi
patru au devenit apostoli. Trei dintre ei se găseau în cercul intim
a lui Isus. Luaţi în totalitatea lor, cei doisprezece ucenici trebuie
să fi fost oameni superiori, căci Isus se pricepea la oameni. Ce
minunaţi trebuie să fi fost aceştia trei!

Andrei. Era din Betsaida. Concetăţean cu Petru şi Andrei. L-a

adus pe Natanael la Cristos. O minte foarte practică, preocupată
de fapte. Conform tradiţiei, Filip a predicat în Frigia şi Hieropolis.

Bartolomeu. Se crede că era numele de familie a lui a lui Nata-

nael, care era din Cana. Probabil prin el a ajuns la nunta din Cana.
Tradiţia spune că a predicat în Parţia.

Toma. Un geamăn. Foarte precaut, calculat, sceptic şi

posomorât. Tradiţia spune că a predicat în Palestina şi Egipt.

Iacov. Fiul lui Alfeu. Numit "Cel Mic" probabil din pricina

staturii sale mici. Tradiţia spune că a predicat în Palestina şi Egipt-

Tadeu. Se crede că este una şi aceeaşi persoană cu Iuda fiul lui

Iacov; numit de asemenea Lebbaeus. Tradiţia spune că a fost trimis
la Abgarus, regele Edessei şi în Siria, Arabia şi Mesopotamia.

Simon Zelotul (în greacă) sau canaanitul (în aramaică). Nimic

nu se cunoaşte despre el. Zeloţii erau o sectă extrem de raţional-
istă, exact opusul vameşilor. Isus a ales un zelot şi un vameş, deci
reprezentanţi a două facţiuni între care exista o rivalitate
înverşunată.

MARCU

467

Iuda Iscarioteanul. Trădătorul. Din Cheriot, un oraş din Iudeea

singurul apostol ne-galilean. Avar şi necinstit. Se aştepta la o răsplată
bogată atunci când învăţătorul avea să-Şi ocupe tronul lui David. A
rămas profund dezamăgit când a văzut că i se destramă visul lumesc.
După crima sa odioasă s-a spânzurat şi a căzut la pământ vărsându-i-
se măruntaiele.

Capitolul 3:20-30. Păcatul de neiertat. (Vezi la Matei 12:24-37).

Capitolul 3:31-35. Mama şi fraţii lui Lui. (Vezi la Matei
12:46-50).

Capitolul 4:1-25.Pilda semănătorului. (Vezi la Matei 13:1-23).

Capitolul 4:30-34. Sămânţa de muştar. (Vezi la Matei 13:31-32).
Capitolul 4:26-29. Pilda cu creşterea seminţei

în general oamenii se aşteptau ca împărăţia Mesianică să fie

inaugurată cu o izbucnire de glorie şi putere care să scuture din
temelii lumea întreagă. Pilda aceasta înseamnă că dimpotrivă
împărăţia avea să aibă un început mic, urmând a creşte o perioadă
îndelungată de timp în linişte, până când va ajunge în ziua
secerişului.
Capitolul 4:35-41. Potolirea furtunii

Istorisită şi la Matei 8:23-27; Luca 8:22-25. în barca purtată de

valuri, ucenicii au fost cuprinşi de groază, dar Isus dormea liniştit.
Cât de mult am dori să cunoaştem procesele interioare şi puterile
prin care Cuvântul Său a potolit apele înfuriate! Ce mustrare a
însemnat aceasta pentru ucenici! "De ce vă temeţi? Unde vă este
credinţa?"
Capitolul 5:1-20. îndrăcitul din Gadara

Este redată istoria şi la Matei 8:28-34; Luca 8:26-37. Matei

spune Gadara. Marcu şi Luca Gheraseni. Gherasa a fost identifi-
cată prin ruinele "Kerza" (Kersa, Gherghesa) (vezi Harta de la
Marcu 6:45-52). Se află la vreo 8 km de la intrarea Iordanului.
Chiar la sudul ei, este singurul loc unde dealurile abrupte se
apropie de apă (Matei 8:32).

Matei spune că au fost doi îndrăciţi. Marcu şi Luca amintesc numai

de unul, probabil fiindcă el a fost cel mai violent dintre cei doi. Un
lunatic periculos şi sălbatic, de o imensă forţă munsculară care locuia
gol printre morminte şi deşert, mutilându-şi trupul şi ţipând de durere!

Erau mulţi demoni în cei doi -o legiune, cei mai mulţi aflându-se

Probabil în îndrăcitul mai violent. Au fost vreo 2000 de porci şi probabil
^tQt atăţia demoni. Aceştia au recunoscut autoritatea lui Isus
numaidecât. Observaţi că demonii preferă să locuiască în porci, decât
^să se ducă la locul lor. Oricum, tot acolo au ajuns până la urmă. Ei
aveau control asupra oamenilor, dar nu şi asupra porcilor. Demonii

468

nu au voit să se ducă în mare, dar porcii au intrat în panică, datorită
demonilor dinlăuntrul lor şi şi-au pierdut stăpânirea de sine, azvârlidu-
se în mare. Odată porniţi, nu au mai putut fi opriţi.

Observaţi de asemenea că oammenii de prin partea locului au voit

ca Isus să plece din ţinutul lor fiindcă, deşi îi vindecase pe aceşti
nebuni care le dăduseră de furcă, îi atinsese în partea materială,
deoarece acum nu mai aveau porci. S-au gândit mai mult la porcii lor,
decât la oameni. Mai există şi astăzi astfel de persoane.

Isus i-a spus omului să se ducă şi să vorbească despre vindecarea

lui (19). Leprosului îi poruncise să nu spună la nimeni ce s-aîntâmplat
(Matei 8:4). Motivul acestei deosebiri de poruncă este faptul că la
Gherasa, El nu a fost atât de bine cunoscut, pe când în Galilea
publicitatea Sa ameninţa să crească atât de mult încât să-i determine
pe oameni să-L proclame Rege.

Demonii

Un număr considerabil de mare dintre aceia pe care i-a vindecat

Isus erau posedaţi de demoni (sau de diavoli):Matei 4:24; 8:16; 9:32;
12:24, 26, 43; Marcu 1:24, 32,34; 3:11, 12; Luca 4:41; 6:18; etc).

Ce erau demonii? Existau în realitate? Sau nu cumva Isus împreună

cu autorii Noului Testament au vorbit despre ei pornind de la con-
cepţia populară, potrivit căreia cei bolnavi se aflau sub stăpânirea
unor duhuri rele, fără să încerce să corecteze această eroare?

în evanghelii, demonii sunt prezentaţi ca având cunoştinţă de faptul

că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi ca aparţinând împărăţiei lui Satan.
De asemenea, ei sunt reprezentaţi ca trecând prin locuri fără apă,
aşteptând chinuirea din abis şi preferând să locuiască în porci, decât
să se ducă la locul lor.

Mai mulţi demoni puteau să locuiască intr-o singură persoană!

Demonii dădeau dovadă că aveau personalitate şi o conştiinţă separată
de persoana în care se ciubăriseră. Ei aşteptau cu groază Judecata.
Isus nu era interesat de ei, ci doar de persoanele care sufereau din
pricina lor.

Numai în unele cazuri au fost atribuite bolile posesiunii demonice.

Intr-un caz, demonii l-au adus la nebunie pe un om. în alt caz, l-au
făcut să muţească. Pe un alt om l-au făcut şi orb şi mut iar pe un altul
l-au îmbolnăvit de epilepsie. Acestea erau efectele posesiunii
demonice, dar nu trebuie identificate neapărat cu posesiunea demonică
în sine.

Se pare că există duhuri rele, duhuri necurate, duhuri seducătoare,

îngeri căzuţi, îngerii diavolului; apoi sunt organizaţi pe principate,
puteri, stăpânitori ai întunericului, oştiri spirituale ale răutăţii împotriva
cărora fiinţele umane trebuie să lupte (vezi 12:43, 45; 25:41; II Petru

MARCU

469

2-4; Efeseni 6:12).

Implicaţia destul de clară a Scripturii este că îndrăciţii nu erau doar
nişte lunatici, ci cazuri de personalităţi invadate şi că demonii indiferent
de natura sau originea lor, erau nişte spirite rele care intrau în om în
chip real, producând suferinţe de un fel sau altul persoanei respec-
tive.

Se crede că Dumnezeu a îngăduit o dezvăluire deosebită a luptei

diavolului împotriva lui Isus în timpul şederii Domnului pe pământ,
pentruca prin aceasta să fie demonstrată puterea lui Isus chiar şi peste
domeniul nevăzutului. Credinţa în El este ocrotirea de orice rău pe
care îl pot cauza demonii.

Dacă priveşti la unele din lucrurile care se întâmplă astăzi în lume,

ai putea crede că şi în momentul de faţă oamenii sunt posedaţi de
demoni.

Pavel spune că lupta creştinului e îndreptată împotriva persona-

lităţilor rele ale lumii nevăzute (Efeseni 6:12). Dar Isus este tăria
noastră în această luptă. Satan şi cu duhurile sale rele sunt
neputincioase în faţa Numelui şi a Puterii lui Isus.

Capitolul 5:21-43. învierea fiicei lui Iair (Vezi la Luca 8:40-56).