Capitolul 6:9-20. Imoralitate
Venus era zeiţa principală a Corintului. Templul ei era una din
clădirile cele mai frumoase din oraş. în el se aflau o mie de preotese,
ce erau de fapt prostituate publice, întreţinute pe cheltuiala populaţiei,
fiind gata întotdeauna la orice acte imorale, în cadrul ritualurilor de
închinare la această zeiţă. Unii din creştinii corinteni care fuseseră
obişnuiţi cu o religie a traiului imoral constatau că le era greu să se
adapteze la noua religie în cadrul căreia viaţa imorală era interzisă.
Pavel spusese atunci când discutase unele probleme, că toate lucrurile
sunt îngăduite (12). Unii din ei evident au citat aceste cuvinte ale lui
pentru a-şi justifica libertăţile sexuale. Pavel afirmă răspicat că nu
aici se aplică această libertate şi, într-un limbaj lipsit de echivoc,
interzice creştinilor să ia parte la astfel de practici dăunătoare.
Capitolul 7. Căsnicia
Ei scriseseră lui Pavel să-1 întrebe dacă e legitim pentru creştini să
se căsătorească. Ciudat că erau atât de îngăduitori cu privire la incest
(5:2) dar aveau scrupule cu privire la căsătoria legală. Pavel le spune
că viaţa de căsnicie a fost făcută pentru ca oamenii să se bucure de ea.
Pavel nu a fost căsătorit (8). Unii cred că ar fost văduv, că şi-ar fi
pierdut soţia în tinereţe. Două sunt motivele pentru care unii cred că
Pavel era căsătorit: unul, fussese membru al Sinedriului cu drept de
vot (Fapte 26:10), ceea ce însemna că trebuia să fie căsătorit, iar celălalt
motiv este faptul că numai unul care a fost căsătorit poate scrie capitolul
acesta - numai unul care cunoaşte intimităţile căsătoriei.
Capitolul 8. Carnea închinată idolilor
Existau mulţi idoli în Grecia şi pe pieţe se vindea multă carne ce
fusese mai întâi jertfită acestor idoli. Chestiunea în discuţie era nu
numai consumul cărnii ca atare, ci participarea la funcţiile sociale ale
prietenilor păgâni ai creştinilor, din care multe erau însoţite de practici
destrăbălate, ruşinoase. Chestiunea e discutată mai pe larg la capitolul
'0:14-33.
Capitolul 9. Plata vestitorilor Cuvântului
Una dintre obiecţiile pe care criticii lui Pavel le ridicaseră împotriva
lui era faptul că nu primise nici o plată pentru lucrarea sa la Corint (JI
Corinteni 12:13), ceea ce pentru minţile lor lacome părea suspect,
ravel le explică spunând că avea dreptul să fie întreţinut pe cheltuiala
"•sericii (4-7). Dar, după câte se pare, Pavel nu a primit nici o plată
596
de la nici o biserică, decât de la Filipi. în Corint, Efes şi Tcsalonic el
s-a întreţinut singur din meseria lui. A fost principiul de o viaţă întreagă
să predice, atât cât se putea, fără plată (16-18). îi dădea mare satisfacţie
lui Pavel să ştie că a tăcut mai mult decât i s-a poruncit. Apoi mai era
şi faptul că nu voia ca învăţătorii falşi, care doreau salar, să nu abuzeze
datorită exemplului lui (II Crointeni 11:9-13).
Capitolul 10:1-13. Pericolul căderii
Pavel tocmai vorbise despre dedicarea sa la maximum în slujba
Domnului, ca nu cumva el însuşi să fie lepădat. Lucrul acesta i-a amintit
de acelaşi pericol care îi paşte pe creştini în general. Ei trebuia să-şi ia
religia în serios. Cei mai mulţi din cei care au fost izbăviţi din Egipt
n-au ajuns totuşi în Ţara Promisă. Ispitirile care i-au făcut să cadă pe
drum au fost în cea mai mare aceleaşi ispite pe care le înfruntau şi
corintenii (7-9), poftele firii. Dar corintenii erau gata să lupte din toată
inima, cu hotărârea de a învinge, aşa cum făcea şi Pavel (9:25). Dumne-
zeu îi asigură că îi va păzi în orice ispită (13).
Capitolul 10:14-33. Carnea închinată idolilor
Continuare din capitolul 8. Acolo Pavel afirmase principiul gener-
al de comportare pentru noi în asemenea chestiuni prin Legea Dragostei
Frăţeşti. Există lucruri mai importante decât carnea şi mâncarea. Aici
Pavel interzice creştinilor să participe la sărbătorile păgâne de la
Templu, dar explică fraţilor că nu e neapărat nevoie să întrebe atunci
când cumpără carne de pe piaţă dacă a fost în prealabil închinată
idolilor (25) sau clacă provine din vreo casă partuiculară unde a fost o
sărbătoare păgână (27), căci în acel caz nu trebuie mâncată carnea
respectivă dacă se constată că are această provenienţă.
Capitolul 11:2-16. Ţinuta femeii în Biserică
Era o practică obişnuită în oraşele greceşti, şi în general în răsărit,
ca femeile să-şi acopere capul în public, cele cu capul descoperit având
un caracter imoral. Corint era plin de prostituatele de la Templu. Unele
din femeile creştine, profitând de noua lor libertate în Cristos,
deveniseră îndrăzneţe şi lepădaseră vălul la întrunirile Bisericii, fapt
care a îngrozit pe celelalte femei mai atente. Lor li se spune aici să nu
sfideze opinia publică cu privire la ceea ce este considerat a fi un gest
de bună cuviinţă în comportarea femeilor.
Bărbaţii şi femeile sunt de o valoare egală în faţa lui Dumnezeu,
dai' există anumite distincţii naturale între bărbaţi şi femei, fără de
care societatea umană nu ar putea exista. Femeile creştine care trăiesc
în mijlocul societăţilor păgâne trebuie să aibă grijă la capitolul inovaţii,
ca nu cumva să aducă ocară religiei lor. Este rău când femeile se
aseamănă prea mult cu bărbaţii.
îngerii privesc (10) la închinarea creştinilor.
I CORINTENI
597
Capitolul 11:17-34. Cina Domnului
Se pare că acea comunitate în care toţi aveau toate lucrurile de
obşte de la Rusalii încetase (Fapte 2:44-45), iar membrii mai bogaţi
ai Bisericii îşi aduceau hrana lor la anumite servicii, pentru mesele
lor de dragoste (Iuda 12) care se ţineau după Cină, şi la care participau
atât cei bogaţi, cât şi cei săraci.
Lucrul acesta pare să fi umbrit Cina Domnului la Corinteni. cei
care aduceau mâncare o consumau ca prietenii lor, fără să aştepte
toată adunarea.
Imitând pe beţivii păgâni de la templele lor, creştinii făceau astfel
din mesei lor de dragoste un prilej de îmbuibare, pierzând semnificaţia
adevărată a Cinei Domnului.
Capitolul 12. Daruri spirituale
înainte de încheierea Noului Testament, pe când era încă în curs
de a fi scris, în anumite locuri, la anumite vremuri, Dumnezeu a dat
minuni speciale ale Duhului Sfânt ca să ajute bisericile să se
călăuzească după adevăr.
Lucrul acesta era necesar, întrucât apostolii erau puţini la număr,
iar bisericile erau la mare depărtare unele de altele. Ideile călătoreau
cu aceeaşi viteză cu care călătoreau oamenii. Bisericile erau bântuite
de doctrine false, de învăţători falşi care veneau cu pretenţii de tot
felul iar bisericile nu aveau documente scrise cu privire la faptele
reale.
Se pare că existase recent o strălucită etalare a darurilor Duhului
Sfânt. Unul din acestea era vorbirea în alte limbi, adică în limbi străine,
aşa cum făcuseră apostolii la Rusalii (Fapte 2:8). Darul acesta,
indiferent de natura lui exactă, pare să fi fost mult îndrăgit de corinteni.
Toţi doreau să aibă acest dar. Dacă se ridica un frate în adunare şi
vorbea într-o limbă pe care ceilalţi nu o învăţaseră, asta era o dovadă
clară că persoana aceea se află sub controlul Duhului Sfânt, şi ceilalţi
priveau cu mare admiraţie. în plus şi pe vremea aceea, ca şi astăzi,
unii mergeau la biserică pentru onoarea pe care o puteau câştiga prin
ei înşişi.
Diferitele daruri ale Duhului Sfânt, unele naturale, altele
supranaturale, aşa cum sunt ele enumerate la versetele 8-10, erau
înţelepciunea, cunoştinţa, credinţa, vindecarea, minunile, profeţiile,
limbile, intepretarea limbilor.
Este o discuţie a valorii relative a acestor daruri diefrite tocmai pe
fondul acestui capitol discutându-se problema dragostei.
Capitolul 13. Dragostea
învăţătura de bază a Creştinismului. O expresie nemuritoare a
doctriflgj lui Isus despre dragostea cerească. Mai puternică decât
oricare din manifestările puterii lui Dumnezeu pentru zidirea Bisericii.
598
Dragostea, cea mai puternică armă a Bisericii. Dragostea - fără de
care toate celalte daruri ale Duhului nu sunt de nici un folos. Dragostea,
esenţa naturii lui Dumnezeu. Dragostea, perfecţiunea caracterului
uman. Dragostea, cea mai puternică forţă şi ultima din din univers.
Chiar dacă mi-aş da toate lucrurile la săraci, chiar dacă mi-aş da
trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu mi-ar folosi la nimic (3). Ce
pasaj vrednic de meditaţie! Darul de a vorbi ca îngerii, de a prooroci,
de a avea toată cunoştinţa, darul credinţei care poate mute munţii,
darul dărniciei până la ultimul ban, chair darul de a fi martir, toate
sunt în zadar dacă nu avem Duhul DRAGOSTEI creştine. Ce îndemn
la cercetare!
Capitolul 14. Limbile şi proorociile
capitolul acesta este o discuţie, asupra valorii relative a limbilor şi
a proorociilor, care par să fie însă cele mai râvnite dintre daruri.
"Proorocia" era învăţătura altora de pe un plan mai înalt. Nu este
atât de mult "prezicerea", adică sensul adevărat al cuvântului
"proorocie", cât învăţarea din Cuvântul Domnului, prin ajutorul
Duhului.
Rolul femeii în biserică (33-40), o contiunare de la 11:2-16. Pavel
interzice în versetele 34, 35 ceea ce pare să fi permis la 11:5. Trebuie
să fi existat împrejurări locale necunoscute de noi, care au dat sens
acestor intrucţiuni - probabil vreo femeie îndrăzneaţă care s-a înfipt
în mod necuviincios.
Capitolul 15. învierea
Faptul că unii din conducătorii creştini ai bisericii tăgăduiau deja
învierea este o indicaţie a faptului că învăţăturile de cea mai proastă
factură s-au şi strecurat în biserică.
Pavel insistă, în limbajul fără echivoc, că înafara nădejdii învierii
nu există nici o raţiune pentru existenţa creştinismului (13-19).
învierea lui Isus din morţi a fost refrenul neîntrerupt al apostolilor
(vezi pagina 562). Capitolul 15 din I Corinteni este cea mai completă
discutare a subiectului acesta din tot Noul Testament. Prin sensul pe
care îl dă vieţii umane, este cel mai important şi mai măreţ capitol din
toată Biblia.
învierea lui Isus din morţi a fost un fapt real, atestat de martori
oculari, care L-au văzut pe Isus înviat după ce se sculase din morţi
(vezi paginile 554, 556). Pavel însuşi îl văzuse. Nu există nici o altă
explicaţie a fenomenului care s-a produs în viaţa lui Pavel. întâmplarea
de pe drumul Damascului nu a fost o halucinaţie. Isus i-a apărut în
cale cu adevărat lui Pavel.
Pe lângă multele arătări ale Domnului ucenicilor, separat sau m^
grup, Isus s-a arătat unei mulţimi de 500 de oameni care mai erau încă
în viaţă (6). Trebuie să fi fost o realitate. O mulţime de oameni nu
poate să inventeze un lucru din senin. Ucenicii nu voiau nici ei la
I CORINTENI
599
început să creadă că Isus a înviat din morţi (vezi pagina 554), dar
atunci când s-au convins în cele din urmă că este o realitate, că Isus a
rupt cu adevărat legăturile morţii şi a ieşit din mormânt viu, faptul
acesta a dat atât sens vieţii lor încât nimic altceva nu mai părea să
conteze. Ei ştiau că învierea lui Isus este o realitate şi au crezut în ea
până la moarte. Au cutreierat Imperiul Roman în lung şi în lat, spunând
istoria lui Isus şi a învierii Sale cu atâta seriozitate şi sinceritate încât
mulţimi mari de oameni au crezut până la moarte în Isus.
învierea lui Isus din morţi este evenimentul unic - cel mai impor-
tant din istorie, faptul cel mai temeinic stabilit. Iar istoria vieţii lui
ne-a parvenit şi nouă celor de azi, de-a lungul multor secole,
înfrumuseţând viaţa umană, făcându-ne să fim siguri că şi noi vom
trăi veşnic pentru că El trăieşte. Făcând inimile noastre să tresalte de
bucurie la gândul că suntem nemuritori, că am început o existenţă
care nu se va sfârşi niciodată, şi că nimic nu ne poate face vreun rău
adevărat, că moartea nu este decât un mic incident, decât o trecere
rapidă de la o fază a existenţei la alta, că şi dacă suntem aici jos în
trup, şi dacă suntem acolo sus - ai Lui suntem, şi toată viaţa facem
ceea ce îi este plăcut Lui, că milioane de veacuri după ce se va fi răcit
soarele, noi vom fi tot tineri în eternitatea lui Dumnezeu.
Gândul cel mai emoţionant din toată experienţa umană este gândul
că suntem nemuritori, că nu putem muri, şi că orice i s-ar întâmpla
trupului nostru, noi înşine, adevărata noastră fiinţă va trăi mereu,
neăntrerupt. Şi această certitudine este întărită pentru inimile noastre
datorită faptului că Isu« Cristos a înviat din morţi.
Dacă dragostea lui Isus este adevărata viaţă, minunată şi vrednică
de trăit, atunci viaţa este glorioasă - este o privire spre un viitor
nesfârşit. Dacă existenţa lui Isus nu ar fi decât un mit, atunci misterul
existenţei este o ghicitoare nerezolvală, iar omenirea se află în faţa
unui întuneric groaznic, cuprinsă de disperare eternă.
Dar, în virtutea tuturor dovezilor istorice, consunăm că este o
relatare adevărată. Cristos a fost, Cristos este - O Persoană Vie, prezent
in copiii Săi, călăuzindu-i şi ocrotindu-i prin puterea Sa, şi conducându-
i spre acea zi glprioasă a învierii lor.
Domnia mijlocitoare a lui Cristos (23-28). Aici întrezărim ceva
din veacurile fără de sfârşit ale tuturor lucrurilor, când lucrarea lui
Cristos de mijlocire se va fi încheiat, iar universul creat al lui
dumnezeu va fi intrat în faza lui finală.
Botezul pentru morţi (29). Pare să fie un botez foarte şubred, adică
otezul pentru un prieten decedat, mai exact. Dar în Bilbie nu există
n'ci o altă referire la el şi nici o dovadă că ar fi existat în biserica
apostolică. Poate o traducere mai bună l-ar reda astfel: "botezat în
nădejdea învierii".
î
nvierea trupului (25-28). învăţătura Noului Testament este foarte
600
clară în această privinţă (Romani 8:23; I Tesaloniceni 5:23; II Corinteni
5:4). Nu va fi acelaşi trup supus putrezirii de pe pământ, ci un trup
spiritual, care se va împărtăşi din slava cerească a lui Dumnezeu însuşi.
Capitolul 16. Chestiuni personale
Colecta (1-4). Aceasta se făcea pentru sfinţii săraci din Ierusalim
(II Corinteni 8:10). Porunca dată galatenilor nu este amintită în epistola
către Galateni (1). Probabil el le-a mai scris o altă scrisoare care nu s-
a păstrat. Prima zi a săptămânii (2) era ziua stabilită pentru închinarea
creştină (Fapte 20:7).
Planurile lui Pavel (5-99). Era primăvara anului 57, înainte de
Rusalii (8). El a petrecut vara la Macedonia, unde a scris II Corinteni.
A a juns la Corint toamna. A iernat acolo, apoi a scris Romani. în
primăvara următoare a plecat spre Ierusalim.
Apolo (12). Probabil ei îl rugaseră să vină la Corint, dar el refuzase
să vină, negreşit din pricină că se temea că unii corinteni ar fi dorit să-
1 pună în fruntea uneia din partide.
Cu mâna mea (21). Sostene, un corintean care se dusese la Efes a
scris epistola aceasta la dictarea lui Pavel (1:1); Fapte 18:17. Apoi
Pavel a semnat-o cu mâna lui (21) şi a adăugat "Maranatba" (22),
care înseamnă "Vino Doamne Isuse!"
n CORINTENI
Pavel îşi apără apostolia
Gloria lucrării sale
şi sacrificiul lui de o viaţă întreagă
Data şi prilejul scrierii scrisorii
Pavel petrecuse un an şi jumătate la Corint, cam între 52-53, în
cadrul celei de-a doua călătorii misionare, în a doua parte a ei, şi făcuse
mulţi ucenici (Fapte 18:10, 11). Apoi în a treia călătorie misionară el
a petrecut trei ani la Efes, între anii 54 şi 57. în primăvara anului 57,
pe când se afla la Efes, Pavel a scris I Corinteni (I Corinteni 16:8).
t'urând după aceea a urmat marea tulburare în care Pavel era cât pe ce
să-şi piardă viaţa (Fapte 19).
Plecând de la Efes, el s-a întors în Macedonia, în drum spre Corint
(vezi harta de la pagina 575). în timp ce se afla în Macedonia, în vara
şi toamna anului 57, vizitând bisericile din regiunea Filipi şi Tesalonic,
în mijlocul multor suferinţe şi nelinişti, după ce aşteptase multă vreme
să primească veşti de la Corint, el s-a întâlnit cu Tit, care se întorcea
de la Corint cu vestea că scrisoarea lui Pavel făcuse mult bine (II
Corinteni 7:6), dar că mai erau unii din conducătorii bisericii din Corint
care spuneau că Pavel nu este un apostol adevărat al lui Cristos, ceea
ce 1-a determinat pa Pavel să scrie o altă scrisoare, cea de faţă, şi s-o
trimită prin Tit (8:6, 17), Pavel sperând să ajungă şi el destul de curând
la Corint.
Scopul ei pare să fi fost acela de a oferi lui Pavel o apărare a
apostolatului său primit de la Cristos şi de a le aminti că, întrucât el
intemeiase biserica din Corint, avea dreptul să hotărască în problemele
te Putin timp Pavel a ajuns la Corint şi a petrecut acolo iarna
(Fapte 20:2, 3), aşa cum plănuise (I Corinteni 16:5, 6). La Corint a
scris măreaţa sa epistolă către Romani.
c«pitolul 1. Mângâierea lui Pavel în suferinţele sale
Mângâierea (3, 4) la care se referă Pavel aici este prilejuită de
601
602
întâlnirea cu Tit (7:6, 7) care, la întoarcerea sa de la Corint, i-a adus
vestea bună despre loialitatea corintenilor. Faptul acesta , împreună
cu scăparea de la moarte în oraşul Efes (8, 9; Fapte 19:23-41), explică
nota de bucurie a lui Pavel în mijlocul suferinţelor sale.
Efes şi Corint erau doar la vreo 300 de kilometri distanţă şi între
ele circulau multe vase. Apoi se pare din 2:1; 12:14; 13:1-2 reiese că
Pavel făcuse o vizită de la Efes la Corint, care îl îndurerase (2:1) datorită
unei grave crize care se ivise în relaţie cu Biserica din Corint, probabil
la scurtă vreme după ce scrisese prima epistolă. Aceste lucruri pot
explica, cel puţin în parte, neliniştea şi nerăbdarea lui Pavel de a se
întâlni cu Tit.
Capitolul 2. Cazul de disciplină
Pare să fi fost vorba de persoana care trăia în incest şi pe care
Pavel în prima sa epistolă (I Corinteni 5:3-5) o dăduse pe mâna Satanei,
fapt care a dus la crearea unei revolte de proporţii considerabile
împotriva lui Pavel în cadrul bisericii. Atât de serioasă a fost această
revoltă, încât Pavel s-a dus personal de la Efes la Corint (1), dar a fost
primit atât de rece încât vorbeşte despre o vizită care i-a adus multă
tristeţe.
Apoi, judecând după 2:3, 9; 7:8, 12; 10:10, pasaje care implică
lucruri pe care le găsim la I Corinteni, avem motive să credem că
Pavel ar mai fi scris o scrisoare care s-a pierdut. Trebuie să fi fost
foarte aspră în tonul ei, deoarece a schimbat tot mersul lucrurilor la
Corint, în aşa măsură încât cei care îl susţinuseră pe cel disciplinat s-
au întors acum împotriva lui (7:11). Dar Pavel nu a ştiut acest lucra
până când nu s-a întâlnit cu Tit (7:6, 7).
Durerea, întristarea şi lacrimile vărsate (4) au fost pricinuite nu
numai de groaznica experienţă prin care tocmai trecuse la Efes (1:8,
9), ci şi de neliniştea cu privire la situaţia de la Corint. A fost atât de
tulburat că n-a reuşit să se întâlnească cu Tit la Troa, cum plănuise
(2:12-13), încât a ratat o mare ocazie de a vesti Evanghelia în Troa, şi
s-a grăbit să meargă mai departe spre Macedonia, cu speranţa că îl va
găsi pe Tit despre care ştia că e în drum spre Corint şi îi aduce veşti.
Mireasmă şi pentru viaţă, şi pentru moarte (14-16) este o figură de
stil având la bază procesiunile triumfale ale împăraţilor care se
întorceau cu şiruri lungi de prinşi de război, din care unii urmau să
moară iar alţii să trăiască. Astfel Pavel a purtat mireasma lui Cristos,
care, în funcţie de reacţia cuiva, putea să însemne viaţă sau moarte.
Pavel a privit lucrarea sa ca un marş triumfal.
Capitolul 3. Gloria lucrării sale
Epistolă de laudă (1). Această expresie sugera probabil faptul că
învăţătorii falşi iudaizatori purtau scrisori de prezentare, de la Ierusalim-
Ei se loveau mereu de lucrarea lui Pavel şi erau aceia care îi făceau
cel mai mult rău lui Pavel, folosind orica scuză şi prilej pentru a lupta
CORINTENI
603
împotriva lui. Ei întrebau acum: "Cine este Pavel? Poate să arate el
scrisori de acreditare de la vreo persoană cu vază din Ierusalim?" Era
un lucru absurd. Pavel nu avea nevoie de scrisori de recomandare, dar
lucrul acesta a dus la un contrast între lucrarea sa şi a altora, între
Evaghelie şi Lege, una scrisă pe piatră, cealaltă scrisă în inimiUna a
literei, cealaltă a Duhului. Una pentru moarte, cealaltă pentru viaţă.
Una acoperită, alta descoperită. Una spre condamnare, alta spre
neprihănire. Una va trece, cealată va rămâne în veci. Privind la Cristos,
noi suntem transformaţi din slavă în slavă, după chipul Său.
Capitolul 4. Viaţa de martir a lui Pavel
în această epistolă Pavel vorbeşte mult despre suferinţele sale, în
special la capitolele 4, 6, 11. Când s-a întors la Cristos, Domnul i-a
spus: "îţi voi arăta ce trebuie să suferi pentru Numele Meu" (Fapte
9:16). Suferinţele au început imediat şi au continuat tară întrerupere
treizeci de ani.
Iudeii au hotărât să-1 omoare la Damasc (Fapte 9:24). Din nou la
Ierusalim (Fapte 9:29). A fost alungat din Antiohia. (Fapte 13:50).
Au încercat să-1 ucidă cu pietre la Iconia (Fapte 14:5). L-au lovit cu
pietre, şi l-au părăsit doar fiindcă au crezut că e mort, la Listra (Fapte
14:19); în Filipi l-au bătut cu nuiele şi i-au pus picioarele în butuci
(Fapte 16:23, 24). în Tesalonic evreii şi gloata de oameni aţâţată de ei
au încercat să-1 linşeze (Fapte 17:5). L-au alungat din Berea (Fapte
17:13, 14). Au uneltit împotriva lui la Corint (Fapte 18:12). La Efes
au fost câtpe-aici să-1 omoare (Fapte 19:29; II Corinteni 1:8, 9). încă
odată la Corint, curând după ce scrisese epistola de faţă, au complotat
să-1 ucidă (Fapte 20:3). La Ierusalim i-ar fi pus capăt vieţii numaidecât
dacă nu ar fi fost soldaţii romani (Fapte 22). Apoi a fost întemniţat în
Cezareea doi ani şi jumătate şi alţi doi ani la Roma. Pe lângă toate
acestea, a fost bătut de nenumărate ori, întemniţat, a naufragiat şi a
suferit privaţiuni de tot felul (II Corinteni 11:23-27). Apoi, în cele din
urmă, a fost dus la Roma şi executat ca un criminal de rând (II Timotei
Pavel trebuie să fi avut o constituţie de fier, căci el cânta când
suferea (Fapte 16:25). Numai o constituţie puternică ca a lui 1-a făcut
sa poată suporta toate acestea. Dar, mai presus de toate, a fost harul
minunat al lui Dumnezeu. Prin ajutorul Domnului, Pavel trebuie să se
» sunţit nemuritor până la încheierea lucrării sale.
Capitolul 5. Ce urmează după moarte?
S(5 aPitolul acesta este o continuare a raţiunii sale de a fi bucuros în
Dostları ilə paylaş: |