Manualul actiones cu privire la tehnicile de interacțiune judiciară în aplicarea Cartei ue – module generale
Yüklə 0,8 Mb.
|
Reprezentarea pe axa temporală
Un cetățean, Mr Dhahbi, locuia în Italia cu permis de muncă și era asigurat de Agenția de Asigurări Sociale din Italia întrucât plătise contribuțiile obligatorii. Fiind căsătorit cu copii, domnul Dhahbi a solicitat alocație familială de la Agenție, pretinzând că îndeplinea condițiile din Acordul euro-mediteranean dintre Uniunea Europeană și Tunisia. Tribunalul din Marsala a respins cererea, întrucât reclamantul era cetățean tunisian și nu cetățean italian. În hotărârea de apel de la Curtea de Apel din Palermo, instanța a afirmat că alocația în discuție se baza strict pe venitul și situația familială a destinatarilor, intrând în domeniul de aplicare a asistenței sociale (assistenza sociale). Inițial, alocația era destinată doar cetățenilor italieni și a fost ulterior extinsă pentru toți cetățenii Uniunii Europene. Totuși, Acordul euro-mediteranean privea doar prestațiile de asigurare socială (prestazioni previdenziali) și era, prin urmare, neaplicabil alocației familiale prevăzute în secțiunea 65 din Legea nr. 448 din 1998. Cauza a ajuns într-un final la Curtea de Casație din Italia, care a respins apelul. În fiecare acțiune, domnul Dhahbi a solicitat instanțelor să trimită o întrebare preliminară la CJUE pentru a clarifica dacă, conform Acordului euro-mediteranean, unui muncitor tunisian i se putea refuza alocația familială plătibilă muncitorilor italieni. Totuși, nicio instanță nu a depus o asemenea hotărâre preliminară, nejustificând această decizie. În lipsa oricărei căi de atac adiționale, domnul Dhahbi a făcut apel la CEDO, plângându-se de o încălcare a Articolului 6(1) din Convenție privind dreptul la un proces echitabil întrucât Curtea de Casație nu a justifical legal refuzul de a adresa întrebări preliminare în cauza sa. Dl Dhahbi s-a mai plâns și în temeiul Articolului 14 (interdicția discriminării) că legea asigurării sociale din Italia încălca principiul egalității. CEDO a dispus că Articolul 6(1) solicita instanțelor statelor membre UE să ofere motive atunci când refuză adresarea unei întrebări preliminare, întrucât aceasta este considerată irelevantă sau deja interpretată de CJUE sau dacă aplicarea corectă a legislației UE este atât de evidentă încât nu lasă loc îndoielilor rezonabile. Hotărârea Curții Supreme, în opinia CEDO, nu prevedea informații în acest sens și nu exista nicio trimitere la jurisprudența CJUE cu privire la chestiunea de drept. Prin urmare, CEDO a constatat încălcarea Articolului 6(1). Conform Articolului 14, CEDO a remarcat că domnul Dhahbi plătea impozite și contribuții de asigurări sociale ca oricare cetățean UE, contribuind astfel la resursele țării. Instanța a conchis că refuzul de a plăti alocație familială s-a bazat strict pe naționalitatea reclamantului. Prin urmare, tratamentul diferit al guvernului cădea sub incidența Articolului 14 și Articolului 8 (dreptul la viață de familie). CEDO a susținut că tratamentul diferit bazat exclusiv pe motivul naționalității trebuie să se bazeze pe motive foarte întemeiate pentru a fi justificat și că argumentele bugetare înaintate de Italia nu constituie o justificare suficientă.
Nu se menționează Carta.
Vertical (instanțe naționale – CEDO – în final CJUE) Orizontal (CEDO – CJUE) Deși CEDO nu a menționat în nicio parte a motivării sale jurisprudența CJUE (invocată în argumentele părților și în observațiile guvernului italian), coordonarea dintre cele două instanțe este confirmată de faptul că CEDO nu a interferat cu competențele CJUE, ci, mai degrabă, asigură doar o formă de control „extern” al conformității cu jurisprudența CJUE (în special hotărârea Cilfit): instanța nu verifică fondul analizei cu privire la hotărârea instanței naționale de a refuza să adreseze întrebarea preliminară, ci, mai degrabă, solicită instanței naționale să furnizeze cel puțin o explicație a acestei hotărâri.
|