Marea cameră cauza lautsi şi alţii împotriva italiei

3. Aceste principii sunt valabile nu doar pentru elaborarea şi organizarea de programe şcolare, care nu sunt în discuţie în prezenta cauză, ci şi pentru mediul şcolar. Art. 2 din Protocolul nr. 1 precizează în mod clar faptul că statul va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi instruire în conformitate cu convingerile lor religioase şi filozofice în exercitarea oricăror funcţii (în limba engleză: any functions) pe care şi le asumă în domeniul educaţiei şi instruirii. Acest lucru înseamnă că principiul neutralităţii confesionale a statului este valabil nu doar pentru conţinutul instruirii, ci pentru întregul sistem educaţional. În cauza Folgerø, Curtea a arătat în mod întemeiat că obligaţia care le revine statelor în temeiul acestei dispoziţii „se aplică pe scară largă, deoarece este valabilă pentru conţinutul instruirii şi modul în care este furnizată şi totodată în exercitarea tuturor «funcţiilor» asumate de stat”.¹⁰

Acest punct de vedere este împărtăşit şi de alte instanţe, atât interne, cât şi internaţionale. Astfel, în Observaţia generală nr. 1, Comitetul Drepturilor Copilului a afirmat că dreptul la educaţie se referă „nu numai la conţinutul programelor şcolare, ci şi la procesul de educaţie, la metodele pedagogice şi la mediul în care educaţia are loc, fie că este vorba despre acasă, şcoală sau un alt cadru”.¹¹ Şi Comitetul ONU a adăugat că „mediul şcolar în sine ar trebui (...) să fie locul în care sunt exprimate libertatea şi spiritul de înţelegere, de pace, de toleranţă, de egalitate între sexe şi de prietenie între toate popoarele şi grupările, etnice, naţionale şi religioase”.¹²

Curtea Supremă din Canada a arătat, de asemenea faptul că mediul în care se face instruirea reprezintă parte integrantă a unei educaţii eliberate de orice fel de discriminare: „Pentru a asigura un mediu educaţional lipsit de discriminări, mediul şcolar trebuie să fie unul în care toţi sunt trataţi în mod egal şi toţi sunt încurajaţi să participe pe deplin” (în limba engleză: “In order to ensure a discrimination-free educational environment, the school environment must be one where all are treated equally and all are encouraged to fully participate”.¹³
4. Simbolurile religioase fac, fără îndoială, parte din mediul şcolar. Ca atare, ele ar putea să încalce obligaţia de neutralitate a statului şi să aibă un impact asupra libertăţii religioase şi asupra dreptului la educaţie. Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care simbolul religios este impus elevilor, chiar şi împotriva voinţei lor. După cum a arătat Curtea Constituţională germană în celebra sa hotărâre: „ Cu siguranţă, într-o societate care permite existenţa unor credinţe religioase diferite, individul are dreptul de a nu fi avea legătură cu alte manifestări ale credinţei, acte de cult sau simboluri religioase. Trebuie totuşi să se facă distincţie faţă de situaţia creată de stat în care individul este expus, fără posibilitatea de a scăpa, la influenţele unei anumite credinţe, la actele prin care aceasta se manifestă şi la simbolurile prin care este prezentată” (în limba engleză: “Certainly, in a society that allows room for differing religious convictions, the individual has no right to be spared from other manifestations of faith, acts of worship or religious symbols”.his is however to be distinguished from a situation created by the State where the individual is exposed without possibility of escape to the influence of a particular faith, to the acts through which it is manifested and to the symbols in which it is presented”)¹⁴. Acest punct de vedere este împărtăşit şi de alte instanţe supreme sau constituţionale.

Astfel, Curtea Federală elveţiană a arătat că obligaţia de neutralitate confesională pe care trebuie să o aibă statul are o importanţă deosebită în şcolile publice, în măsura în care instruirea este obligatorie acolo. Instanţa a adăugat că, garant al neutralităţii confesionale în şcoală, statul nu poate manifesta, în contextul instruirii, propria sa adeziune la o anumită religie, fie ea majoritară sau minoritară, pentru că nu este exclus ca anumite persoane să se simtă lezate în convingerile lor religioase de prezenţa constantă în şcoală a unui simbol al unei religii căreia nu îi aparţin.

5. Crucifixul este incontestabil un simbol religios. Potrivit guvernului pârât, atunci când se află în mediul şcolar, crucifixul ar fi un simbol al originii religioase a unor valori devenite acum laice, cum ar fi toleranţa şi respectul reciproc. Crucifixul ar îndeplini aşadar o funcţie simbolică extrem de educativă, indiferent de religia practicată de elevi, deoarece ar fi expresia unei întregi civilizaţii şi a unor valori universale.

În opinia noastră, prezenţa crucifixului în sălile de clasă depăşeşte utilizarea simbolurilor într-un context istoric specific. Curtea s-a pronunţat deja în privinţa caracterului tradiţional al unui text utilizat de parlamentari pentru a depune jurământul, că nu îl privează de caracterul său religios.¹⁵ După cum a arătat Camera, libertatea negativă de religie nu se limitează la absenţa unor servicii religioase sau a instruirii de tip religios. Ea se extinde şi la simbolurile care exprimă o credinţă sau religie. Această libertate negativă merită o protecţie specială atunci când statul este cel care expune un simbol religios şi indivizii sunt puşi într-o situaţie din care nu pot ieşi.¹⁶ Chiar admiţând că ar avea crucifixul o pluralitate de sensuri, semnificaţia religioasă rămâne înainte de toate predominantă. În contextul educaţiei publice, este în mod necesar perceput drept parte integrantă a mediului şcolar şi poate chiar fi privit ca un simbol extern puternic. Am constatat, de altfel, că însăşi Curtea de Casaţie italiană a respins argumentul potrivit căruia crucifixul ar simboliza o valoare independentă de o anumită confesiune religioasă (pct. 67).

6. Prezenţa crucifixului în şcoli este chiar mai probabil să aducă o atingere mult mai gravă libertăţii de religie şi dreptului la educaţie al elevilor faţă de semnele vestimentare religioase care pot fi purtate, de exemplu, de un profesor, cum ar fi vălul islamic. În această din urmă ipoteză, profesorul în cauză poate într-adevăr să se prevaleze de propria sa libertate de religie, care şi aceasta trebuie luată în considerare, iar statul trebuie, de asemenea, să o respecte. Autorităţile publice nu pot însă invoca un astfel de drept. Din punct de vedere al gravităţii încălcării principiului neutralităţii confesionale a statului, nivelul acesteia este aşadar mai mic atunci când autorităţile publice tolerează vălul în şcoli, faţă de atunci când impun prezenţa crucifixului.
7. Impactul pe care îl poate avea prezenţa crucifixului în şcoli este, de asemenea, incomensurabil faţă de cel pe care îl poate exercita expunerea sa în alte instituţii publice, cum ar fi o secţie de votare sau o instanţă. Într-adevăr, după cum în mod întemeiat a arătat Camera, în şcoli, „puterea constrângătoare a statului este impusă unor spirite cărora încă le lipseşte capacitatea critică care să le permită să menţină distanţa faţă de un mesaj care rezultă dintr-o alegere preferenţială exprimată de stat” (pct. 48 din hotărârea Camerei).
8. În concluzie, o protecţie efectivă a drepturilor garantate de art. 2 din Protocolul nr. 1 şi art. 9 din Convenţie impune ca statul să demonstreze cea mai strictă neutralitate confesională. Aceasta nu este limitează la programele şcolare, ci se extinde şi la „mediul şcolar”. Instruirea primară şi secundară fiind obligatorie, statul nu poate impune elevilor, împotriva voinţei acestora şi fără a putea să se sustragă, un simbol al unei religii în care ei nu se recunosc. Procedând astfel, guvernul pârât a încălcat art. 2 din Protocolul nr. 1 şi art. 9 din Convenţie.

1 Justin Marozzi, The Man Who Invented History, John Murray, 2009, p. 97.

2Recviem pentru o călugăriţă, 1951.

3 Wikipedia califică această operă drept „roman erotic”în care autorul „explorează toate faţetele sexualităţii (...): sadismul alternează cu masochismul, ondinismul/scatofilia cu vampirismul, pedofilia cu gerontofilia, masturbarea cu sexul în grup, safismul cu pederastia etc. (...) [R]omanul degajă o impresie de «bucurie infernală» (...)”

4Akdaş împotriva Turciei, nr. 41056/04, 16 februarie 2010.

5Folgerø şi alţii împotriva Norvegiei (MC), nr. 15472/02, pct. 89, CEDO 2007-VIII ; a se vedea, de asemenea, Hasan şi Eylem Zengin împotriva Turciei, nr. 1448/04, pct. 63, CEDO 2007–XI.

6. Buscarini şi alţii împotriva San Marino (MC), nr. 24645/94, pct. 34, CEDO 1999 I; a se vedea, de asemenea, Înaltul Consiliu Spiritual al Comunităţii Musulmane împotriva Bulgariei, nr. 39023/97, 16 decembrie 2004.

7Buckley împotriva Regatului Unit, 25 septembrie 1996, pct. 74, Culegere de hotărâri şi decizii 1996 IV.

8Manoussakis şi alţii împotriva Greciei, 26 septembrie 1996, pct. 47, Culegere de hotărâri şi decizii 1996 IV ; Kokkinakis împotriva Greciei, 25 mai 1993, pct. 31, seria A nr. 260 A.

9 Curtea Constituţională italiană, hotărârea nr. 508/2000.

10Folgerø şi alţii împotriva Franţei (MC), nr. 15472/02, pct. 84, CEDO 2007 VIII. Sublinierile cu caractere cursive ne aparţin.

11Comitetul Drepturilor Copilului, Observaţia generală nr. 1 din 4 aprilie 2001, „Scopurile educaţiei”, pct. 8. Sublinierile cu caractere cursive ne aparţin.

12Idem, pct. 19. Sublinierile cu caractere cursive ne aparţin.

13Curtea Supremă din Canada, Ross împotriva New Brunswick School District, nr. 15, pct. 100.

14 Curtea Constituţională germană, BVerfGE 93, I I BvR 1097/91, hotărârea din 16 mai 1995, pct. C (II) (1), traducere neoficială.

15Buscarini şi alţii împotriva San Marino (MC), nr. 24645/94, CEDO 1999 I.

16Lautsi împotriva Italiei (nr. 30814/06), pct. 55, 3 noiembrie 2009.