Marius drugaş

6. Walter Mischel (1930-)

Abordările tradiţionale au considerat vreme îndelungată că situaţiile nu sunt decât erori sau „zgomot” care afectează consistenţa personalităţii şi invarianţa sa. Prin urmare, realizarea unei medii a comportamentului individului în situaţii diferite a devenit o practică des utilizată. Contrazicând această tendinţă, Mischel şi colaboratorii săi (2002) demonstrau că variabila „situaţie” poate fi încorporată cu succes într-un design care caută stabilitatea personalităţii. Oamenii sunt caracterizaţi de tipare distincte şi stabile de comportament în situaţii diferite (de exemplu, persoana face X când se întâmplă A, dar Y când se întâmplă B). Acest tipar comportamental constituie o „semnătură” care oferă o portiţă spre studierea dinamicii individului în anumite circumstanţe (Shoda şi Mischel, 2000).

Mischel este unul dintre cei mai aprigi contestatari ai teoriei trăsăturilor, afirmând în 1968 că trăsăturile globale şi stările sunt unităţi prea grosiere pentru a surprinde adecvat extraordinara complexitate şi subtilitatea discriminărilor pe care le fac oamenii în mod constant. Această conceptualizare în termeni de trăsături duce prin urmare la o viziune simplistă asupra naturii umane, care ignoră atât bogăţia, cât şi unicitatea vieţii individuale (apud Mischel, 2004).

S-a născut în 22 februarie 1930 în Viena, la distanţă foarte mică de locuinţa lui Freud. Când Mischel avea 9 ani, germanii au invadat Austria, iar familia s-a mutat în Statele Unite, stabilindu-se în cele din urmă în vestitul cartier al New York-ului, Brooklyn. Deşi a obţinut o bursă de studiu în facultate, Mischel a fost nevoit să lucreze, din cauza îmbolnăvirii tatălui său. S-a înscris în cele din urmă la Universitatea New York, unde şi-a dezvoltat interesul pentru pictură, sculptură şi psihologie.

În timpul facultăţii, Mischel nu a fost foarte încântat de teoria behavioristă, fiind atras în schimb de psihanaliză. În acelaşi timp, şi-a întărit înclinaţiile umaniste citind filosofie existenţială şi poezie. După absolvire a început un masterat în psihologie clinică, iar între timp a lucrat ca asistent social în domeniul delincvenţei juvenile. Această muncă l-a făcut să se îndoiască de utilitatea teoriei psihanalitice (Hergenhahn şi Olson, 1999).

Între 1953 şi 1956 a studiat pentru a-şi obţine doctoratul la Universitatea de Stat Ohio, unde a ajuns sub influenţa lui George Kelly şi Julian Rotter, influenţă vizibilă în teoria sa. Timp de doi ani după obţinerea doctoratului a locuit într-un sat din Caraibe, studiind cultele religioase care practicau posesiunea spiritelor. Atunci a observat că oamenii au capacitatea de a respinge recompense imediate, dar mici, în favoarea unora mai mari, dar amânate. Băştinaşii cu o astfel de capacitate aveau trebuinţe mai ridicate de realizare şi manifestau mai multă responsabilitate socială.

A început să lucreze din 1960 la Harvard, unde interesul lui pentru teoria şi evaluarea personalităţii a crescut în urma discuţiilor cu Gordon Allport. În 1962, s-a mutat la Universitatea Stanford, unde a devenit coleg cu Bandura. După mai mult de 20 de ani, în 1983, s-a întors la New-York, la Universitatea Columbia, unde a şi rămas.

7. Julian Rotter (1916-2014)

Utilizând o mare varietate de tehnici, Rotter şi colaboratorii săi au studiat indivizi umani normali, mai ales copii şi studenţi. Personalitatea se află în continuă schimbare, ca rezultat al expunerii la situaţii mereu noi; cu toate acestea, ea beneficiază de un nivel ridicat de stabilitate, pentru că este influenţată de experienţele trecute. Prin urmare, pentru a înţelege comportamentul unei persoane, trebuie să-i studiem trecutul. Teoria lui Rotter se bazează pe o abordare experimentală riguroasă şi bine controlată, caracteristică mişcării behavioriste. Deşi el se concentrează asupra evenimentelor subiective, nu minimalizează aşadar rolul evenimentelor externe. Întăririle sunt luate în calcul, deoarece fiinţa umană este motivată să obţină cât mai multe întăriri pozitive şi să evite pedepsele. Astfel, abordarea lui Rotter încearcă să integreze două tendinţe importante în cercetarea personalităţii: teoriile întăririlor şi teoriile cognitive. El însuşi îşi descria perspectiva asupra personalităţii în termenii interacţiunii dintre individ şi mediul său plin de semnificaţie (Rotter, 1982, apud Schultz, 1986).

Rotter nu a scris despre copilăria sau adolescenţa sa. A absolvit Colegiul Brooklyn în 1937, iar doctoratul l-a obţinut la Universitatea Indiana, în 1941. Alfred Adler a avut o influenţă majoră asupra lui în anii de colegiu, Rotter frecventând câteva conferinţe ale acestuia şi vizitându-l şi acasă. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a lucrat ca psiholog pentru armata Statelor Unite, iar după război a început să lucreze la Universitatea de Stat Ohio, unde George Kelly era şeful programului de psihologie clinică. Aici, Rotter a condus un număr mare de cercetări în domeniul teoriei învăţării sociale şi a atras un mare număr de studenţi remarcabili, care şi-au dezvoltat la rândul lor cariere strălucite. În 1963, Rotter s-a mutat la Universitatea Connecticut, unde a continuat să-şi rafineze teoria asupra personalităţii (Schultz, 1986).

Bibliografie:
Bandura, A. (2001). Social Cognitive Theory: An agentic perspective. Annual Review of Psychology, 52(1), 1-26.

Bandura, A. (2002). Autobiography. In Lindzey, M.G., & W.M. Runyann (Eds.), A History of Psychology in Autobiography (vol. IX, pp. 42-75). Washington, DC: American Psychological Association.

Boeree, C.G. (2006a). The History of Psychology. Part 1V. The 1900’s. Disponibil online la http://www.social-psychology.de/do/history_IV.pdf; data consultării: 23.10.2009.

Boeree, C.G. (2006b). Personality Theories. John Dollard. Disponibil on-line la http://www.social-psychology.de/do/pt_dollard.pdf; data consultării: 16.05.2009.

Bonchiş, E., Drugaş, M., Trip, S., Dindelegan, C. (2009). Introducere în Psihologia personalităţii (ed. a II-a). Oradea: Editura Universităţii din Oradea.

Drugaş, M., Cioară, M. (2003). Hărţile conceptuale ale bolii – factori determinanţi şi modalităţi de modificare. Analele Universităţii din Oradea, Fascicula Psihologie, 4, 85-106.

Fowler, R.D. (1990). In memoriam: Burrhus Frederic Skinner, 1904-1990. American Psychologist, 45, 1203.

Hergenhahn, B.R., Olson, M.H. (1999). An Introduction to Theories of Personality (5^th ed.). Upper Saddle River, New Jersey: Prentice-Hall, Inc.

Hothersall, D. (1995). History of Psychology (3rd ed.). New York: McGraw-Hill, Inc.

Hunt, M. (1993). The Story of Psychology. New-York: Anchor Books.

Keller, F.S. (1991). Burrhus Frederic Skinner (1904-1990). Journal of History of the Behavioral Sciences, 27(1), 3-6.

Malone, J.C., Cruchon, N.M. (2001). Radical behaviorism and the rest of psychology: A review/précis of Skinner’s “About Behaviorism”. Behavior and Philosophy, 29(1), 31-57.

Mânzat, I. (2007). Istoria psihologiei universale. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic.

Mischel, W. (2004). Toward an integrative science of the person. Annual Review of Psychology, 55, 1-22.

Mischel, W., Shoda, Y., Mendoza-Denton, R. (2002). Situation behavior profiles as a locus of consistency in personality. Current Directions in Psychological Science, 11(2), 50-54.

Schultz, D. (1986). Theories of Personality (3-rd edition). Pacific Grove, California: Brooks/Cole Publishing Company.

Shoda, Y., Mischel, W. (2000). Reconciling contextualism with the core assumptions of personality psychology. European Journal of Personality, 14, 407-428.

Watson, J.B. (1913). Psychology as the behaviorist views it. Psychological Review, 20, 158-177. Disponibil online la http://psychclassics.yorku.ca/Watson/views.htm; data consultării: 23.10.2009.

Zimmerman, B.J., Schunk, D.H. (2003). Albert Bandura: The scholar and his contributions to Educational Psychology. In Zimmerman, B.J., & Schunk, D.S. (Eds.), Educational Psychology: A Century of Contributions (pp. 431-458). Lawrence Erlbaum Associates, Inc., USA.
Verificaţi-vă cunoştinţele!

1. 
   Care sunt deosebirile dintre behaviorismul radical al lui Watson şi neobehaviorişti?
   
2. 
   Rezumaţi contribuţia lui J. Watson la dezvoltarea psihologiei.
   

Recomandări şi aplicaţii:

Gândiţi-vă la activitatea dvs. zilnică. Identificaţi principii ale behaviorismului care vă influenţează. Cât de dificilă ar fi extincţia acestor condiţionări?