Ministerul educaţiei, cercetării şi inovării

Ştiaţi despre ....marile avarii mondiale

În numai două luni de zile, în anul 2003, în lume au avut loc patru blackout-uri majore: 14 august, nordul Statelor Unite ale Americii şi Canada, unul dintre cele mai severe din istoria acestor ţări, cu 50 milioane de persoane afectate; 28 august, Londra; 23 septembrie, Suedia şi Danemarca, cu 5 milioane de persoane afectate; 28 septembrie, Italia, cel mai grav colaps petrecut vreodată în Europa, cu 57 milioane persoane afectate. Aceste evenimente petrecute într-o perioadă relativ scurtă conduc la concluzia că sunt necesare măsuri serioase pentru a se minimiza apariţia unor astfel de perturbaţii în viitor, mai ales pentru faptul că nici unul dintre aceste colapsuri nu a avut ca origine dezastre naturale, ci erori umane de operare şi conducere a sistemelor electroenergetice.

În acest context apare evidentă importanţa studiului acestor avarii de sistem pentru a putea învăţa din experienţa celor ce au trecut prin astfel de evenimente.
1. Avaria din Italia - 28 septembrie 2003

Duminică 28 septembrie 2003 în jurul orei 03:30 a.m. aproape întreaga Italie a fost afectată de un blackout total, excepţie făcând Sardinia şi alte câteva insule izolate.

Principalele cauze ale colapsului

Comisia de investigare a identificat patru cauze principale datorită cărora lucrurile nu au decurs cum era prevăzut.

(i) Reanclanşare nereuşită a liniei Mettlen-Lavorgo datorită unei diferenţe de unghi de fază prea mare

(ii) Lipsa unei stări de urgenţă în privinţa suprasarcinii de pe linia Sils-Soazza şi de alegere a unor contramăsuri în Italia

(iii) Instabilitate de unghi şi colaps de tensiune în Italia

(iv) Procedeele de mentenanţă ale coridorului de liberă trecere
2. Avaria din SUA - 14 august 2003

Starea sistemului înaintea avariei

• Temperatura exterioară, în august 2003, depăşea valorile normale pentru acea dată în regiunea de nord a S.U.A. şi în estul Canadei Aceasta a avut ca rezultat creşterea cererii de energie electrică datorită punerii în funcţiune a multor aparate de aer condiţionat (specific zilelor călduroase din august). Operatorii de sistem au reuşit cu succes să facă faţă unor cereri mai mari în anii precedenţi şi chiar în vara respectivă.

• Circulaţia intensă de putere în regiunea ECAR ca rezultat al transportului mare de putere din părţile de sud (Tennessee, Kentuky, Missouri etc.) şi vest (Wisconsin, Minnesota, Illinois etc.) către nord (Ohio, Michigan şi Ontario) şi est (New York) Atât cu o zi înainte cât şi în dimineaţa zilei de 14 August 2003, tensiunea era scăzută în mai multe zone din nordul statului Ohio din cauza sarcinii ridicate, reprezentată în principal de instalaţiile de aer condiţionat, cât şi a puterii transferate prin acea regiune. Din cauza importului ridicat şi a cererii instalaţiilor de aer condiţionat în zonele din centru, din partea sudică şi din jurul lacului Erie, necesarul de putere reactivă a crescut în continuare. De asemenea, o putere importantă era tranzitată prin nordul statului Ohio către Michigan şi Ontario. Toate acestea au avut ca efect scăderea tensiunii în reţeaua din partea de nord a statului Ohio. Una din cauzele blackout-ului din 14 august 2003 a fost aparent “colapsul de tensiune” petrecut pe porţiuni ale liniilor electrice din nord-vestul statului Ohio şi din centrul statului Michigan.
Concluzii

Iniţierea blackout-ului din 14 august 2003 a fost cauzată de deficienţele din teren ale echipamentului şi de decizii umane eronate care au coincis în acea după-amiază.

Principalele concluzii desprinse în urma acestui grav incident au fost:


3. Avaria din Suedia şi Danemarca – 23 septembrie 2003

Prezentare generală

În data de 23 septembrie 2003, la prânz, Sistemul Electroenergetic Nordic a suferit cea mai severă avarie din ultimii 20 de ani. Partea de sud a Suediei şi partea de est a Danemarcei, inclusiv capitala Copenhaga au rămas fără energie electrică. Cauza a fost coincidenţa unor defecţiuni severe, care au condus la încărcarea sistemului cu mult peste ceea ce era de aşteptat în cazul unor contingenţe prevăzute prin schema normală a sistemului şi prin standardele de siguranţă în funcţionare.

4. Avaria din Franţa – 19 decembrie 1978 – cascadă de suprasarcini şi prăbuşirea unei părţi a reţelei

Premize

În condiţii aspre de vreme (frig şi cer acoperit), creşterea sarcinii s-a dovedit a fi, în ziua de 19 decembrie 1978, mai rapidă şi mai semnificativă decât fusese prognozat (38.500 MW). Toate centralele electrice disponibile funcţionau încărcate la maxim în activ şi reactiv, peste 3.500 MW erau importaţi din ţările vecine, în principal din Germania. Creşterea sarcinii a condus la mărirea tranzitelor, deja ridicate, de la est către regiunea pariziană, iar din această cauză tensiunea a scăzut într-o zonă destul de extinsă a reţelei (regiunea pariziană şi la vest de aceasta).

5. Avaria din Franţa - 12 ianuarie 1987 - scăderea bruscă a tensiunii şi separări de reţea în vest

Premize

Chiar şi în condiţiile unei zile foarte friguroasă cum a fost şi ziua de 12 ianuarie 1987 (alerta “frig accentuat” fusese declanşată încă din vinerea precedentă), grupurile generatoare disponibile erau toate în funcţiune şi permiteau asigurarea unei marje de producţie satisfăcătoare (5900 MW) şi a unei tensiuni normale în vest (405 kV la Cordemais).

Concluzii

Principala cauză a acestui incident ar putea fi atribuită unei proaste gestiuni a reglajului diverselor componente ale sistemului, în particular a regulatoarelor de tensiune şi a protecţiilor asociate grupurilor generatoare. Funcţiile acestora au fost supuse ulterior unor severe standarde de calitate. Automatizarea unor anumite acţiuni (blocajul ploturilor regulatoarelor), reducerea timpilor de execuţie ai sistemului de descărcare automată a sarcinii (prin comanda indirectă - DAS de la distanţă) au devenit indispensabile în urma acestui incident.

6. Avaria din Grecia – 12 iulie 2004

Succesiunea evenimentelor

Încă din ziua precedentă (11 iulie 2004) un grup generator de 125 MW din Peloponez (Megalopoli) şi un grup generator din Nordul Greciei erau scoase din funcţiune. Efectul pierderii grupului din Megalopoli a fost că o mică putere (aproape 80 MW) circula suplimentar prin Atena spre Peloponez. Această supraîncărcare urma să fie mai târziu “stresantă” pentru reţeaua electrică a Atenei.

Sunt încă neclare condiţiile care au dus la această declanşare critică. La 12.38 p.m. grupul rămas în funcţiune la centrala electrică Aliveri a fost deconectat manual. După aceasta, nivelul tensiunii a scăzut brusc iar sistemul a fost separat la ora 12:39 p.m. de către protecţiile minimale de tensiune ale liniilor de 400 kV dintre nord şi sud.

După separare, toate sistemele de producere a energiei electrice din zonele Atena şi Peloponez au fost deconectate conducând la blackout.

Separarea sistemului a salvat zonele de nord şi vest ale Sistemului Elen care au rămas interconectate, deşi surplusul de putere apărut a creat severe perturbaţii în sistemele vecine ale Zonei Sincrone 2 a UCTE.
7. Avaria din România – 10 mai 1977

Starea sistemului înaintea avariei

Avaria de sistem cea mai semnificativă din România s-a produs în ziua de 10 mai 1977, ca urmare a unei succesiuni de evenimente cu totul excepţionale, pornite de la scurtcircuitul produs la un separator de 110 kV de la staţia electrică Tismana, care sunt rezultatul unor acţionări necorespunzătoare ale automaticii de sistem din Porţile de Fier, ale personalului din instalaţiile electrice primare şi secundare şi ale defectelor de echipament.

Învăţăminte în urma analizei marilor avarii
Marile avarii prezentate, dar mai ales cele din Italia (28 septembrie 2003) şi cea din nord – estul SUA (14 august 2003) prezintă un ”tipar comun”. În ultimii 50 ani aceste sisteme au fost dezvoltate în scopul de a asigura o asistenţă mutuală între subsistemele naţionale incluzând utilizarea în comun a rezervelor de capacitate de generare şi într-un anumit sens în scopul de a optimiza utilizarea resurselor de energie prin posibilitatea realizării schimburilor de energie electrică între subsisteme. Dezvoltarea pieţei de energie electrică cu un nivel ridicat de schimb de energie între subsistemele interconectate a condus practic la schimbarea topologiilor sistemelor întrucât, iniţial, ele nu au fost concepute pentru un asemenea ”stil de operare”. Aceasta i-a determinat pe operatorii de sistem de transport să utilizeze integral capacitatea sistemului astfel încât, acestea funcţionează foarte aproape de limitele de securitate impuse. Aceste ultime două evenimente majore trebuie privite în acest context.
• În ambele avarii nu au fost revizuite managementul sistemului electroenergetic şi nici procedurile de operare sau automatica de sistem astfel încât ele să se poată potrivi în mod corespunzător cu noua stare topologică. În ambele situaţii, un incident relativ frecvent (un scurtcircuit între o linie electrică şi un arbore) nu a fost raportat la timp operatorilor şi ca urmare el nu a fost tratat cum trebuie, ajungându-se la o cascadă dezastruoasă de evenimente. Aceasta subliniază faptul că operatorii nu dispun de metode suficient de performante pentru estimarea riscului. Sunt necesare deci evaluări ale securităţii realizate on-line şi, de asemenea, de evaluări dinamice;
• În Italia, un raport UCTE arată că deşi primul incident s-a produs în Elveţia a fost necesară intervenţia în timp util a operatorului italian pentru a rezolva problema. Însă operatorul italian nu are o privire de ansamblu directă asupra evenimentelor ce au loc în celelalte ţări şi a trebuit să fie informat prin telefon de către operatorul elveţian;
• Sistemului electroenergetic american însă îi lipseşte un dispecerat central care să poată coordona efectiv activităţile operatorilor. Deşi NERC a lansat o propunere în acest sens a întâmpinat însă opoziţia câtorva operatori zonali. În plus funcţionarea defectuoasă a unui echipament critic (estimatorul de stare), care ar fi trebuit să acţioneze ca o referinţă comună pentru operatorii implicaţi într-un asemenea eveniment, a fost un factor cheie ce a condus la ieşirea din funcţiune a sistemului;
• În cazul Italiei, restaurarea s-a bazat pe o interdependenţă critică de infrastructură. După două ore rezervele de urgenţă ale câtorva componente informaţionale vitale şi ale echipamentului de comunicaţii au ieşit din funcţiune. Aceasta a necesitat trecerea la utilizarea unor alte rezerve pentru comunicaţii realizate prin satelit şi la operarea manuală a tuturor echipamentelor de comutaţie ceea ce a făcut ca procesul de restaurare să fie mai greoi şi mai lung;
• În cazul sistemului american restaurarea a fost chiar mai lungă şi mai anevoioasă din cauza complexităţii şi dimensiunilor extinse ale avariei, a multitudinii de actori implicaţi şi a insuficienţelor automaticii de sistem.


FIŞĂ DE DOCUMENTARE NR.12


SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ LA FOLOSIREA CURENTULUI ELECTRIC

- NOŢIUNI DE ELECTROSECURITATE -

Energia electrică este - şi va continua să fie în viitor – cea mai utilizată formă de energie, fără de care nu poate fi concepută societatea umană civilizată. Această energie se produce din mai multe resurse energetice primare, se transmite la mari distanţe, se transformă în alte forme de energie (mecanică, termică, luminoasă, etc.)

În contextul în care fiecare om este un utilizator de energie electrică, este necesară cunoaşterea unor noţiuni fundamentale în domeniu şi dobândirea unor competenţe acţionale corecte, pentru evitarea accidentelor de natură electrică, foarte periculoase, deseori mortale.
Pentru a înţelege fenomenul electric, reamintim câteva noţiuni elementare:

Tensiunea electrică este diferenţa de potenţial electric dintre două puncte. Se măsoară în volţi [V]. Se utilizează diferite niveluri de tensiuni electrice ( înalte, medii, joase, reduse).

Curentul electric reprezintă o deplasare ordonată de electroni, datorită existenţei unei tensiuni electrice şi a unui circuit electric închis. Intensitatea curentului electric se măsoară în amperi [A] .

Materialele care conduc bine curentul electric se numesc conductoare, iar izolatoarele sunt materialele care nu sunt bune conducătoare de electricitate. Rezistenţa electrică se opune trecerii curentului electric şi se măsoară în ohmi [Ω].

De mărimea tensiunii electrice şi a curentului electric depinde puterea electrică. Unitatea de măsură este watt-ul [W].

Energia electrică depinde de puterea electrică şi durata de acţionare. Se poate măsura în kilowattore [KWh]. Aceasta se înregistrează cu ajutorul contoarelor şi este plătită furnizorilor de către utilizatori.



Curentul electric prezintă următoarele pericole:

- Electrocutările, ca urmare a atingerii de către om (sau oricare altă fiinţă) a unor obiecte aflate în mod normal sau accidental sub tensiune. Electrocutarea constă în trecerea curentului electric prin corpul omului. În cazul curentului alternativ, frecvenţa acestuia poate deregla ritmul cardiac, fenomen numit fibrilaţie şi poate avea efect mortal.

• 
  Arsurile electrice şi metalizarea pielii datorită arcului electric. Privirea arcului electric cu ochiul liber poate duce la orbire.
  
• 
  Incendiile, datorită supraîncălzirii circuitelor electrice, sau datorită arcului electric.
  
• 
  Exploziile, datorită supraîncălzirii unor echipamente electrice, sau datorită arcului electric în medii explozive.
  

Factorii de care depinde electrocutarea sunt:

• 
  Valoarea intensităţii curentului (funcţie de tensiunea electrică şi rezistenţa electrică).
  

Limita curenţilor nepericuloşi: 10 [mA] în curent alternativ şi 50 [mA] în curent continuu.

• 
  Tensiunea electrică (poate fi periculoasă peste 24 [V]).
  
• 
  Frecvenţa curentului. Frecvenţa redusă este mai periculoasă. Curenţii de frecvenţă foarte înaltă se folosesc în medicină în scopuri terapeutice.
  
• 
  Durata de acţionare a curentului electric. Peste 0,1 secunde, curentul poate fi mortal.
  
• 
  Starea fizică a omului în momentul trecerii curentului prin corp. În general femeile şi copiii sunt mai sensibili în caz de electrocutare.
  
• 
  Presiunea de contact. Dacă este mare, scade rezistenţa electrică şi creşte curentul prin om.
  
• 
  Suprafaţa de contact. Când este mare, scade rezistenţa electrică, deci creşte curentul prin om.
  

- Traseul urmat de curent prin corp. Cel mai periculos traseu este mână-mână. În cazul în care electrocutarea se produce pe traseul mâna dreaptă-picior, consecinţele sunt mai puţin grave decât în cazul electrocutării pe traseul mâna stângă - picior, inima fiind mai puţin afectată. Se recomandă electricienilor să lucreze cu mâna dreaptă.

• 
  Locul din corp în contact cu tensiunea electrică (sensibilitatea nervoasă şi grosimea pielii).
  
• 
  Rezistenţa omului la electrocutare depinde de starea stratului de piele. Dacă este uscată şi intactă, rezistenţa este mai mare.
  
• 
  Umiditatea măreşte pericolul electrocutării. Creşterea umidităţii determină creşterea conductivităţii pielii, deci scăderea rezistenţei electrice.
  
• 
  Temperatura mediului. Dacă este mare, ca urmare a transpiraţiei, scade rezistenta corpului omenesc.
  

Din punct de vedere al pericolului de electrocutare locurile de muncă pot fi foarte periculoase (umiditate mare, temperaturi ridicate, conductoare care ocupă o suprafaţă mare, etc), periculoase, sau puţin periculoase (umiditate redusă, pardoseală izolatoare, absenţa conductoarelor, etc.)

Electrocutările se pot produce ,, prin atingerea directă” sau ,, prin atingerea indirectă”.

Electrocutarea prin atingerea directă se produce când omul atinge un conductor aflat în mod normal sub tensiune. Exemple: conductoare neizolate, contactele prizelor electrice, etc.

Electrocutarea prin atingere indirectă se produce când omul atinge un conductor care se află accidental sub tensiune. Exemplu: carcasa unei maşini electrice ajunsă sub tensiune ca urmare a unui defect de izolaţie. Electrocutarea se poate produce şi prin atingerea simultană a două puncte de pe sol sau pardoseală, aflate la potenţiale diferite, ca urmare a prezenţei în apropriere a unei prize de pământ sau a unui conductor căzut la pământ, al unei linii sub tensiune.



Prevenirea atingerilor care pot provoca electrocutarea (sau şocul electric) se realizează prin măsuri tehnice şi/sau organizatorice. Pentru evitarea electrocutărilor directe se vor aplica măsuri tehnice şi organizatorice, iar pentru evitarea electrocutărilor prin atingere indirectă se vor aplica numai măsuri tehnice:

1. 
   MĂSURI TEHNICE
   

1. 
   acoperiri cu materiale electroizolante ale părţilor active (izolarea de protecţie) ale instalaţiilor şi echipamentelor electrice;
   
2. 
   închideri în carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare;
   
3. 
   îngrădiri;
   
4. 
   protecţia prin amplasare în locuri inaccesibile prin asigurarea unor distanţe minime de securitate;
   
5. 
   scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau echipamentului electric la care urmează a se efectua lucrări şi verificarea lipsei de tensiune;
   
6. 
   utilizarea de dispozitive speciale pentru legări la pământ şi în scurtcircuit;
   
7. 
   folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante;
   
8. 
   alimentarea la tensiune foarte joasa (redusă) de protecţie;
   
9. 
   egalizarea potenţialelor şi izolarea fata de pământ a platformei de lucru.
   

2. 
   MĂSURI ORGANIZATORICE
   

1. 
   executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice (depanări, reparări, racordări etc.) trebuie sa se facă numai de către personal calificat în meseria de electrician, autorizat şi instruit pentru lucrul respectiv;
   
2. 
   delimitarea materială a locului de munca (îngrădire);
   
3. 
   eşalonarea operaţiilor de intervenţie la instalaţiile electrice;
   
4. 
   elaborarea unor instrucţiuni de lucru pentru fiecare intervenţie la instalaţiile electrice;
   
5. 
   organizarea şi executarea verificărilor periodice ale măsurilor tehnice de protecţie împotriva atingerilor directe
   
6. 
   Instruirea oamenilor. Legislaţia impune obligativitatea instructajului şi stabileşte metodologia efectuării lui pentru fiecare loc de muncă.
   

Prevenirea atingerilor este imperios necesară, deoarece nici un organ de simţ al omului nu sesizează prezenţa tensiunii electrice. Sunt necesare deci măsuri de protecţie care în cazul apariţiei unui defect de izolaţie să acţioneze imediat, să reducă tensiunea de atingere la valori nepericuloase, sau să deconecteze elementul defect.
Alegerea metodelor de protecţie împotriva electrocutărilor:

• 
  Utilizarea tensiunilor reduse.
  

Exemplu: 24V la prizele din pivniţe, garaje, băi, pentru alimentarea sculelor portabile, etc.

• 
  Legarea la pământ a carcaselor utilajelor fixe sau mobile.
  

Exemplu: utilajele dintr-un atelier acţionate electric.

• 
  Legarea la nul a carcaselor utilajelor fixe sau mobile.
  

Exemplu: prizele din blocurile de locuinţe pentru alimentarea consumatorilor casnici.

• 
  Izolarea suplimentară de protecţie, cu materiale electroizolante. Exemple: carcase electroizolante, izolarea dublă, izolarea întărită.
  
• 
  Separarea de protecţie (intercalarea unui transformator de separaţie între utilaj si reţeaua electrică).
  
• 
  Izolarea suplimentară aplicată amplasamentului omului.
  

Exemple: covoraşe de cauciuc, platforme electroizolante .

• 
  Îngrădirea locurilor periculoase şi utilizarea tăbliţelor avertizoare (plăcile avertizoare de interdicţie, de prevenire, de admitere)
  
• 
  Egalizarea potenţialelor (efectuarea unor legături prin conductoare a elementelor metalice din zonă, care accidental ar putea ajunge sub tensiune şi conectarea la instalaţia de legare la pământ sau nul).
  
• 
  Deconectarea automată de protecţie a instalaţiei electrice în cazul scăderii rezistenţei de izolaţie. Acţionarea se face la cel mult 0,2 secunde de la apariţia defectului.
  

Împotriva electrocutărilor prin atingere indirectă, protecţia prin legare la pământ şi protecţia prin legare la nul se impun ca măsuri prioritare.

Legarea la pământ a instalaţiei de protecţie se realizează prin conductoare legate electric la priza de pământ, formată din electrozi îngropaţi în pământ.

Protecţia prin legarea la nul se realizează prin legarea obiectelor metalice care pot ajunge accidental sub tensiune, printr-un conductor de nul de protecţie, la punctul neutru legat la pământ al reţelelor electrice trifazate (380/220V).

Primul ajutor în caz de electrocutare.

Măsuri generale (prealabile)

• 
  Instruirea întregului personal în vederea acordării primului ajutor adecvat.
  
• 
  Dotarea cu truse şi mijloace de prim ajutor.
  

Măsuri specifice în caz de electrocutare:

- Scoaterea cât mai rapidă a accidentatului de sub tensiune prin întreruperea circuitului electric, asigurarea accidentatului împotriva căderii şi dacă este cazul, asigurarea altor surse pentru iluminat.

La joasă tensiune deconectarea rapidă a instalaţiei se poate face prin acţionarea aparatelor de deconectare (întrerupătoare, separatoare, contactoare, prize, etc). În cazul în care nu există această posibilitate, salvatorul, pentru a nu se electrocuta şi el, va încerca să intervină fără atingerea directă a celui electrocutat, prin întreruperea căii de curent. Exemplu: retezarea conductorului cu un topor cu coada de lemn sau cu o sculă cu mâner electroizolant.

Dacă nu are nici această posibilitate, salvatorul poate interveni prin smulgerea celui electrocutat din circuitul electric. Se vor folosi în acest caz mănuşi electroizolante. Salvatorul va apuca accidentatul de haine, sau se va posta într-o poziţie izolată faţă de pământ. Exemplu: pe o scândură sau covoraş de cauciuc.

După scoaterea accidentatului de sub tensiune, în cazul în care respiraţia şi pulsul acestuia revin la normal, i se va asigura odihna timp la 2-3 ore pană la revenirea completă.

În situaţia în care nu respiră normal, după desfacerea hainelor la gât, piept şi în zona abdominală, i se va face respiraţie artificială, printr-una din metodele cunoscute, până la venirea medicului (salvării). S-au înregistrat cazuri în care electrocutatul a fost salvat după câteva ore de respiraţie artificială.

Dacă victima nu respiră şi nu are puls, i se va face simultan cu respiraţia artificială (gură la gură) şi masaj cardiac. În această situaţie este necesară intervenţia a doi salvatori.

Intervenţiile în instalaţiile electrice, inclusiv pentru remedierea defecţiunilor circuitelor de iluminat şi prize, sau pentru repararea aparatelor electrocasnice, sunt permise numai electricianului calificat, autorizat şi în perfectă stare de sănătate fizică şi psihică.

În concluzie, datorită gravităţii accidentelor de natură electrică, cea mai importantă măsură este prevenirea acestora prin asigurarea unui nivel corespunzător al competenţelor în domeniu.




14.BIBLIOGRAFIE

1. 
   http://en.wikipedia.org/wiki/Thermoelectric;
   
2. 
   http://en.wikipedia.org/wiki/Hydroelectricity;
   
3. 
   http://en.wikipedia.org/wiki/Nuclear_Power_Plant;
   
4. 
   http://www.energie-gratis.ro/hidrocentrale.php
   
5. 
   http://www.energie-gratis.ro/centrale_nucleare.php
   
6. 
   http://www.energie-gratis.ro/termocentrale.php
   

7. Popa Teodor, Muşatescu Virgil, Marinuş Liliana, 1981,Instalaţii termoenergetice,

Manual pentru licee clasa a XII, Bucureşti , EDP.

8. Vişan, s.,Ghica, c.,Panduru, v.,2000,Tehnologii industriale, Bucureşti, Editura ASE,

9. Ionescu, Tr.G.,Pop, G.,1998,Ingineria sistemelor de distribuţie a energiei

electrice, Bucureşti, Editura Tehnică,

10. Leca, A.,1996,Principii de management energetic, Bucureşti, Editura Tehnică,

11. Mărginean, D.D., 1992,Energetica lumii vii, Bucureşti, Editura Edimpex-Speranţa,

12. Răduleţ, R. şi colab. Lexiconul Tehnic Român (LTR), Editura Tehnică, Bucureşti, 1957-1966.

13. Bazil Popa şi colab. Manualul inginerului termotehnician (MIT), vol. 2, Editura Tehnică, 1986

14. Bazil Popa şi colab. Manualul inginerului termotehnician (MIT), vol. 3, Editura Tehnică, 1986

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de

Dezvoltare instituţională a sistemului de învăţământ profesional şi tehnic