Mircea eliade istoria credinelor ideilor religioase

Pe de altă parte, sacrificiile sângeroase,practicate atât de cultivatori cât şi de păstori, repetă, la urma urmei, uciderea vânatului de către vânător. Un comportament care, timp de unul sau două milioane de ani, s-a confundat cu modul uman (sau cel puţin masculin) de existenţă nu se lasă uşor desfiinţat.

După mai multe milenii de la triumful economiei agricole, Weltanschauung-u\ vânătorului primitiv se va face din nou resimţit în istorie, într-adevăr, invaziile şi cuceririle indo-euro-penilor şi ale turco-mongolilor vor fi întreprinse sub semnul vânătorului prin excelenţă, al carnasierului. Membrii confreriilor militare (Mănnerbunde) indo-europene şi cavalerii nomazi ai Asiei Centrale se comportau faţă de populaţiile sedentare pe care le atacau asemeni car­nasierelor care vânează, sugrumă şi devoră erbivorele stepei sau vitele ţăranilor. Numeroase triburi indo-europene şi turco-mongole aveau ca eponimi animale de pradă (în special lupul) şi se considerau urmaşii unui strămoş mitic teriomorf. Iniţierile militare ale indo-europenilor comportau o transformare ritualică în lup: războinicul exemplar îşi însuşea comportamentul unui carnasier.

Pe de altă parte, urmărirea şi doborârea unei sălbăticiuni devine modelul mitic al cuceririi unui teritoriu (Landnâmă) şi al întemeierii unui stat16. La asirieni, iranieni şi turco-mongoli tehnicile de vânătoare şi cele de război se aseamănă până la confuzie. Pretutindeni, în lumea eurasiatică, de la apariţia asirienilor până la începuturile epocii moderne, vânătoarea constituie totodată educaţia prin excelenţă şi sportul favorit al suveranilor şi al aristocraţiilor militare. De altfel, prestigiul fabulos al felului de existenţă al vânătorului în comparaţie cu acela al cultivatorilor sedentari se menţine încă la numeroase populaţiuni primitive17. Sutele de mii de ani trăite într-un fel de simbioză mistică cu lumea animală au lăsat urme indelebile, în plus, extazul orgiastic e capabil să reactualizeze comportamentul religios al primilor paleohominizi, când vânatul era devorat crud; e ceea ce s-a întâmplat în Grecia, cu adoratorii lui Dionysos (§ 124), sau la începutul secolului al XX-lea, la populaţiile A'îssaua din Maroc.

11. Cultivarea plantelor alimentare. Mituri de origine

Se ştie, din 1960 încoace, că satele au precedat descoperirea agriculturii. Ceea Ghilde numea „revoluţia neolitică" a avut loc treptat între ~ 9000 şi ~ 7000. c menea, că, spre deosebire de ceea ce se credea până de curând, cultura grar-' cirea animalelor au precedat fabricarea ceramicii. Agricultura propriu-'7' s-a dezvoltat în Asia de Sud-Vest şi în America Centrală. „V^ reproducţia vegetativă a tuberculilor, a rădăcinilor sau rizorr' ^

umede tropicale din America şi Asia de Sud-Est. " \ ^ -

16 în Africa şi în alte părţi „vânătoarea ritualică" are loc cu oca/ia iniţierilor şi,

17 Un exemplu caracteristic: populaţiile Desâna din Columbia se proclamă vânate din pescuit şi horticultucă; dar în ochii lor numai viaţa vânătorilor merită să fie trăită.

c'

°9 vin

i ster

V- i i

>-• et Ies peuples

De la epoca de piatră la Misterele din Eleusis

36

Se cunoaşte încă puţin antichitatea vegeculturii şi raporturile ei cu cerealicultura. Unii etnologi sunt înclinaţi să considere vegecultura mai veche decât cultura grânelor; alţii, dimpo­trivă, consideră că ea reprezintă o imitaţie sărăcită a agriculturii. Una din rarele indicaţii precise a fost furnizată de săpăturile efectuate în America de Sud. în câmpiile din Rancho Peludo, în Venezuela şi Momii, în Columbia, vestigii ale unei culturi de manioc au fost descoperite sub nivelul culturii porumbului, ceea ce înseamnă antecedenţa vegeculturii18. Recent, o nouă dovadă a vechimii vegeculturii a fost pusă în evidenţă în Thailanda: într-o peşteră („Grota Fantomelor") s-au exhumat mazăre cultivată, bob şi rădăcini de plante tropicale; analiza cu radiocarbon indică dateînjurde-900019.

Este inutil să insistăm asupra importanţei descoperirii agriculturii pentru istoria civilizaţiei. Devenind producătorul hranei sale, omul a trebuit să-şi modifice comportamentul ancestral, înainte de toate el a trebuit să-şi perfecţioneze tehnica măsurării timpului, descoperită deja din paleolitic. El nu se mai putea mulţumi doar să asigure exactitatea anumitor date viitoare cu ajutorul unui rudimentar calendar lunar. De aci înainte, cultivatorul va fi obligat să-şi ela­boreze proiectele cu mai multe luni înainte de punerea lor în aplicare, obligat să execute, într-o ordine precisă, o serie de activităţi complexe în vederea unui rezultat îndepărtat şi, mai ales la început, niciodată sigur: recolta, în plus, cultura plantelor a impus o diviziune a muncii alt­fel orientată de cum era înainte, căci principala responsabilitate în asigurarea mijloacelor de trai revenea de aci înainte femeilor.

Nu mai puţin considerabile au fost consecinţele descoperirii agriculturii pentru istoria reli­gioasă a omenirii. Domesticirea plantelor a prilejuit o situaţie existenţială până acum inaccesibilă; ea a provocat creări şi răsturnări de valori care au modificat radical universul spiritual al omului preneolitic. Vom analiza îndată această „revoluţie religioasă" inaugurată de triumful cereali-culturii. Pentru moment să reamintim miturile care explică originea celor două tipuri de agri­cultură. Cunoscând cum explicau cultivatorii apariţia plantelor alimentare, aflăm în acelaşi timp justificarea religioasă a modurilor lor de comportare.

Majoritatea miturilor de origine au fost culese de la populaţiile primitive care practicau fie vegecultura, fie cerealicultura. (Astfel de mituri sunt mai rare şi, adesea, radical reinterpretate în culturile evoluate.) O temă destul de răspândită arată că tuberculii şi arborii cu fructe bune de mâncat (cocotierul, bananierul etc.) s-ar fi născut dintr-o divinitate jertfită. Exemplul cel mai faimos vine din Seram, una din insulele de lângă Noua Guinee: din corpul sfârtecat şi îngropat în pământ al unei tinere fete de origine semidivină, Hainuwele, cresc plante necunoscute până atunci, în primul rând tuberculi. Acest omor primordial a schimbat în mod radical condiţia umană, căci el a introdus sexualitatea şi moartea, şi a instaurat instituţiile religioase şi sociale care sunt încă în vigoare. Moartea violentă a Hainuwelei nu e numai o moarte „creatoare", ea permite zeiţei să fie continuu prezentă în viaţa oamenilor şi chiar în moartea lor. Hrănindu-se cu plante răsărite din corpul zeiţei, omul se hrăneşte, în realitate, cu substanţa însăşi a divinităţii.

Nu intenţionăm să insistăm asupra importanţei acestui mit de origine pentru viaţa religioasă şi cultura paleocul ti valorilor. E suficient să spunem că toate activităţile responsabile (ceremonii de pubertate, sacrificii de animale sau sacrificii umane, canibalism, ceremonii funerare etc.) constituie, la drept vorbind, rememorarea asasinatului primordial20. Este semnificativ faptul

18 David R. Harris, „Agricultural systems, ecosystems and the origins of agriculture", în The Domestication and exploitation ofplants and animals, p. 12.

19 Villiam Solheim, „Relics fromTwo Diggings indicate Thais were the First Agrarians", New York Times, ianuarie, 12,1970.

20 Cf. M. Eliade, Aspects du mythe, pp. 132 sq. [= Aspecte ale mitului, Bucureşti, Editura Univers, 1978, pp. — nota trad.].

sq.

37

Cea mai îndelungată revoluţie: descoperirea agriculturii. Mezoliticul şi neoliticul

că agricultorul asociază cu o crimă munca, paşnică prin excelenţă, care îi asigură existenţa; în timp ce în societăţile de vânători responsabilitatea carnajului este atribuită altuia, unui „străin". E de înţeles atitudinea vânătorului: el se teme de răzbunarea animalului doborât (mai exact, a „sufletului" său) sau se justifică în faţa Stăpânului Animalelor, în ce priveşte pe paleocul-tivatori, mitul omorului primordial justifică, desigur, riturile sângeroase precum sacrificiul uman şi canibalismul, dar este greu de precizat contextul său religios iniţial.

O temă mitică analoagă explică originea plantelor nutritive — atât tuberculi cât şi ce­reale — ca provenind din excreţiile sau resturile unei zeităţi sau ale unui strămoş mitic. Când beneficiarii descoperă sursa, respingătoare, a alimentelor, ei doboară pe autorul lor; dar, urmând sfaturile acestuia, îi sfârtecă trupul şi îngroapă bucăţile. Plantele nutritive şi alte elemente de cultură (instrumente agricole, viermi de mătase etc.) cresc din cadavrul său21.

Semnificaţia acestor mituri este evidentă: plantele alimentare sunt sacre, pentru că s-au născut din trupul unei divinităţi (căci excreţiile şi resturile fac şi ele parte din substanţa divină). Hrănindu-se cu ele, omul mănâncă, în ultimă instanţă, o fiinţă divină. Planta alimentară nu este „data" m lume aşa cum este „dat" animalul. Ea este rezultatul unui eveniment dramatic primitiv, în cazul de faţă: produsul unui asasinat. Vom vedea mai târziu consecinţele acestor teologii alimentare.

Etnologul german Ad. E. Jensen consideră că mitul Hainuwelei este specific paleoculti-vatorilor de tuberculi, în ceea ce priveşte miturile despre originea cerealiculturii, ele pun în scenă un furt primordial: cerealele există, dar în cer, păzite cu gelozie de către zei; un erou civilizator urcă la cer, pune stăpânire pe câteva seminţe şi le dăruieşte oamenilor. Jensen numea aceste două tipuri de mitologii „Hainuwele" şi „Prometeu" şi le raporta la civilizaţia paleo-cultivatorilor (vegecultura) şi, respecţi v, la aceea a agricultorilor propriu-zişi (cerealicultura)22. Distincţia este, fără îndoială, reală. Totuşi, în ce priveşte cele două tipuri de mituri de origine, ea este mai puţin rigidă decât considera Jensen, căci numeroase mituri explică apariţia cerealelor pornind de la o fiinţă primordială jertfită. Să adăugăm că în religiile agricultorilor originea cerealelor este, de asemenea, divină; dăruirea de cereale oamenilor este adesea pusă în relaţie cu o hierogamie între zeul cerului (sau al atmosferei) şi Mama-Pământ, sau cu o dramă mitică implicând împreunarea sexuală, moartea şi învierea.

12. Femeia şi vegetaţia. Spaţiu sacru şi reînnoirea periodică a Lumii

Prima, şi poate cea mai importantă urmare a descoperirii agriculturii, provoacă o criză în valorile vânătorilor paleolitici: relaţiile de ordin religios cu lumea animală sunt înlocuite cu ceea ce se poate numi solidaritatea mistică între om s, i vegetaţie. Dacă oasele şi sângele repre­zentau până acum esenţa şi sacralitatea vieţii, de aici înainte sperma şi sângele le întruchipează, în plus, femeia şi sacralitatea feminină sunt ridicate la rangul de primă putere. Deoarece femeile au avut un rol principal în cultivarea plantelor, ele devin stăpânele câmpurilor cultivate, ceea ce le ridică poziţia socială şi creează instituţii caracteristice, ca de pildă matrilocaţia, prin care soţul era obligat să locuiască în casa soţiei sale.

Fertilitatea pământului este solidară cu fecunditatea feminină; prin urmare, femeile devin responsabile de belşugul recoltelor, căci ele cunosc „misterul" creaţiei. Este vorba de un mister religios, pentru că guvernează originea vieţii, hrana şi moartea. Glia este asimilată femeii. Mai

21 Vezi Atsuhiko Yoshida, ,,Les excretions de Ja Deesse et J'origine de l'agriculture".

22 Cf. Ad. E. Jensen, Das religiose Weltbild eines friihen Kultur, pp. 35 sq; id., Mythes et cultes chez Ies peuples primitifs, pp. 188 sq.

De la epoca de piatră la Misterele din Eleusis

38

târziu, după descoperirea plugului, munca agrară e asimilată actului sexual23. Dar vreme de milenii Mama-Pământ zămislea şi năştea singură, prin partenogeneză. Amintirea acestui „mister" supravieţuia încă în mitologia olimpică (Hera concepe singura şi dă naştere lui Hefaistos, lui Ares) şi se lasă descifrată în numeroase mituri şi în numeroase credinţe populare cu privire la zămislirea oamenilor din Pământ, naşterea pe sol, depunerea noului-născut pe pământ etc.24 Născut din Pământ, omul, murind, se reîntoarce la mama sa, „Târăşte-te spre Pământ, mama ta", exclamă poetul vedic (Rig Vecia, X, 18, 10).

Desigur, sacralitatea feminină şi maternă nu era ignorată în paleolitic (cf. § 6), dar descoperirea agriculturii îi măreşte sensibil puterea. Sacralitatea vieţii sexuale, în primul rând sexualitatea feminină, se confundă cu enigma miraculoasă a creaţiei. Partenogeneză, hieros gamos şi orgia ritualică exprimă, în planuri diferite, caracterul religios al sexualităţii. Un simbolism complex, de structură antropocosmică, asociază femeia şi sexualitatea cu ritmurile lunare, cu pământul (asimilat matricei), şi cu ceea ce se poate numi „misterul" vegetaţiei. Mister care reclamă „moartea" seminţei spre a-i asigura o nouă naştere, cu atât mai miraculoasă cu cât se manifestă printr-o uimitoare multiplicare. Asimilarea existenţei umane cu viaţa vegetativă se exprimă în imagini şi metafore împrumutate din drama vegetală (viaţa este ca floarea câmpului etc.). Această imagerie a nutrit poezia şi reflexia filosofica timp de milenii şi ea rămâne încă „adevărată" pentru omul contemporan.

Toate aceste valori religioase consecutive descoperirii agriculturii au fost articulate progresiv în decursul timpului. Noi le-am amintit totuşi de pe acum pentru a reliefa caracterul specific al creaţiilor mezolitice şi neolitice. Vom întâlni mereu idei religioase, mitologii şi scenarii rituale solidare cu „misterul" vieţii vegetale. Căci creativitatea religioasă a fost suscitată nu de fenomenul empiric al agriculturii, ci de misterul naşterii, morţii si al renaşterii identificat în ritmul vegetaţiei. Crizele care pun în pericol recolta (inundaţiile, secetele etc.) vor fi traduse, pentru a fi înţelese, acceptate şi stăpânite, în drame mitologice. Aceste mitologii şi scenariile rituale care depind de ele vor domina timp de milenii civilizaţiile Orientului Apropiat. Tema mitică a zeilor care mor şi învie se numără printre cele mai importante, în anumite cazuri, aceste scenarii arhaice vor da naştere la noi creaţii religioase (de exemplu, Eleusis, Misterele greco-orientale; cf. § 96).

Civilizaţiile agricole elaborează ceea ce se poate numi o religie cosmică, pentru că activitatea religioasă este concentrată împrejurul misterului central: înnoirea periodică a Lumii. La fel ca si existenţa umană, ritmurile cosmice sunt exprimate în termeni împrumutaţi din viaţa vegetală. Misterul sacralităţii cosmice este simbolizat în Copacul Lumii. Universul este conceput ca un organism care trebuie reînnoit periodic; cu alte cuvinte, în fiecare an, „Realitatea absolută", întinerirea, imortalitatea sunt accesibile unor privilegiaţi sub forma unui fruct sau a unui izvor lângă un arbore25. Arborele cosmic este socotit a fi în Centrul Lumii şi uneşte cele trei regiuni cosmice, căci el îşi afundă rădăcinile în Infern şi vârful său atinge Cerul26.

întrucât lumea trebuie reînnoită periodic, cosmogonia va fi reiterată prin ritualuri cu ocazia fiecărui An Nou. Acest scenariu mitico-ritual este atestat în Orientul Apropiat şi la indo-iranieni. Dar îl găsim, de asemenea, în societăţile de cultivatori primitivi, care prelungesc, întrucâtva, concepţiile religioase ale neoliticului. Ideea fundamentală — înnoirea Lumii prin repetarea

23 Vezi exemple în M. Eliade, Trăite d'histoire des religions, § 91 sq.

24 Ibid., § 86 sq; Mylhes, reves et mysteres, pp. 218 sq.

25 Cf. M. Eliade, Trăite d'histoire des religions, § 99 sq.

26 Este expresia cea mai răspândită a lui axis mundi; dar e probabil că simbolismul axei cosmice precede sau este independent de civilizaţiile agricole, întrucât el se găseşte în anumite culturi arctice.

39

Cea mai îndelungată revoluţie: descoperirea agriculturii. Mezoliticul şi neoliticul

cosmogonici — e, desigur, mai veche, preagricolă. O regăsim, cu variaţii inevitabile, la austra­lieni si la numeroase triburi din America de Nord27. La paleocultivatori şi agricultori scenariul mitico-ritual de Anul Nou comportă revenirea morţilor; ceremonii asemănătoare supravieţuiesc în Grecia clasică, la vechii germani, în Japonia etc.

Experienţa timpului cosmic, mai ales în cadrul muncilor agricole, sfârşeşte prin a impune ideea timpului circular şi a ciclului cosmic. Deoarece lumea şi existenţa umană sunt valorizate în termenii vieţii vegetale, ciclul cosmic este conceput ca o repetare indefinită a aceluiaşi ritm: naştere, moarte, renaştere, în India postvedică această concepţie va fi elaborată în două doctrine solidare: aceea a ciclurilor (yugă) care se repetă la infinit şi aceea a transmigraţiei sufletelor. Pe de altă parte, ideile arhaice articulate în jurul înnoirii periodice a Lumii vor fi reluate, reinterpretate şi integrate în mai multe sisteme religioase din Orientul Apropiat. Cosmologiile eshatologiile şi mesianismele, care vor domina timp de două milenii Orientul şi lumea medite­raneană, îşi trag rădăcinile din concepţiile neoliticului.

La fel de importante au fost valorizările religioase ale spaţiului, adică, în primul rând, ale locuinţei şi satului. O existenţă sedentară organizează altfel lumea decât o viaţă nomadă. Pentru agricultor, spaţiul în care trăieşte: casa, satul, ogorul, constituie „adevărata lume". „Centrul Lumii" este locul consacrat prin ritualuri şi rugăciuni, căci prin el are loc comunicarea cu Fiinţele supraumane. Nu cunoaştem semnificaţiile religioase atribuite de oamenii neoliticului din Orientul Apropiat caselor şi satelor lor. Se ştie, doar, că, începând de la un anumit moment, ei clădeau altare şi sanctuare. Dar în China se poate reconstitui simbolismul casei neolitice, pentru că există o continuitate sau o analogie cu anumite tipuri de locuinţe din Asia de Nord şi din Tibet, în cultura neolitică din Yangzhou există mici construcţii circulare (circa 5 m în diametru), cu stâlpi sprijinind acoperişul, aliniaţi împrejurul unei gropi centrale care slujea drept vatră. Acoperişul avea probabil o gaură prin care ieşea fumul din cămin. Această casă, clădită din materiale tari, ar fi avut aceeaşi structură ca şi iurta mongolă din zilele noastre28. Or, se cunoaşte simbolismul cosmologic pe care îl întruchipează iurta şi corturile populaţiilor nord-asiatice: Cerul este conceput ca un imens cort susţinut de un stâlp central: ţăruşul cortului sau deschizătura superioară pentru evacuarea fumului sunt asimilate Stâlpului Lumii sau „Găurii cerului", Steaua Polară29. Această deschizătură este numită, de asemenea, „Fereastra Cerului". Tibetanii numesc deschiderea din acoperişul caselor lor „Soarta Cerului" sau „Poarta Cerului".

Simbolismul cosmologic al locuinţei este atestat la un mare număr de societăţi primitive, în chip mai mult sau mai puţin manifest, locuinţa este considerată o imago mundi. întrucât găsim exemple la toate nivelurile de cultură, nu vedem de ce primii oameni neolitici din Orientul Apropiat ar fi făcut excepţie, cu atât mai mult cu cât în această regiune simbolismul cosmologic al arhitecturii va cunoaşte cea mai bogată dezvoltare, împărţirea locuinţei între cele două sexe (obicei atestat deja în paleolitic, § 6) avea, probabil, o semnificaţie cosmologică. Diviziunile de care fac dovadă satele cultivatorilor corespund în general unei dihotomii în acelaşi timp clasificatoare şi rituală: Cer şi Pământ, masculin şi feminin etc., şi aparţin totodată la două grupe rituale antagonice. Or, cum vom vedea în numeroase ocazii, luptele rituale între două grupuri opuse joacă un rol important, mai ales în scenariile de Anul Nou. Fie că e vorba de repetiţia unei lupte mitice, ca în Mesopotamia (§ 22), sau pur şi simplu de confruntarea dintre

27 A se urmări exemplele în M. Eliade, Aspects du mythe, pp. 58 sq. jtrad. românească, pp. 40 sq. — nota trad.|. Australienii nu cunosc, la drept vorbind, o cosmogonie, dar „formarea Lumii" de către Fiinţe supraumane echivalează cu „creaţia" sa; cf. Religions australiennes, pp. 55 sq.

28 R. S tei n, „Archilecture et pensee religieuse en Extreme-Orient", p. 168. A se vedea ibid. descrierea unui alt tip de locuinţă neolitică chineză: construcţii pătrate sau dreptunghiulare, semisubterane, prevăzute cu scări descendente.

29 Cf. M. Eliade, Le Chamanisme, p. 213.

De la epoca de piatră la Misterele din Eleusis

401

două principii cosmogonice (Iarnă/Vară; Zi/Noapte; Viaţă/Moarte), semnificaţia profundă este în ambele cazuri aceeaşi: confruntarea, întrecerile, luptele trezesc, stimulează sau augmen­tează forţele creatoare ale vieţii30. Această concepţie bio-cosmologică, elaborată probabil de către agricultorii din neolitic, va cunoaşte în decursul vremilor multiple reinterpretări, chiar deformări. Ea este greu recognoscibilă, de exemplu, şi în anumite tipuri de dualism religios. Nu pretindem că am enumerat toate creaţiile religioase suscitate de descoperirea agriculturii. Ne-am mulţumit să arătăm sursa comună, în neolitic, a câtorva idei care îşi vor cunoaşte dez­voltarea, adeseori, mii de ani mai târziu. Să adăugăm că difuziunea religiozităţii structurii agrare a avut drept rezultat, în ciuda nenumăratelor variaţii şi inovaţii, constituirea unei anumite unităţi fundamentale, care, încă în zilele noastre, apropie societăţi rurale atât de depărtate unele de altele cum sunt acelea din preajma Mediteranei, din India şi din China.

13. Religii neolitice în Orientul Apropiat

S-ar putea spune că, din neolitic până în epoca fierului, istoria ideilor şi a credinţelor religioase se confundă cu istoria civilizaţiei. Fiecare descoperire tehnologică, fiecare invenţie economică şi socială este, se pare, „dublată" de o semnificaţie şi de o valoare religioasă. Când, în paginile care urmează, vom menţiona anumite inovaţii ale neoliticului, va trebui să ţinem seama în egală măsură de „ecoul" lor religios. Totuşi, pentru a nu întrerupe prea des unitatea expunerii, nu le vom scoate chiar totdeauna în relief.

Astfel, de exemplu, toate aspectele culturii de la Ierihon ar merita un comentariu religios. Ierihonul este poate cel mai vechi oraş din lume (cea ~ 6850,6770)31, deşi nu cunoştea ceramica. Totuşi, fortificaţiile, turnul masiv, marile edificii publice — dintre care unul, cel puţin, pare a fi fost construit în vederea unor ceremonii rituale — denotă o integrare socială şi o organizare economică ce anunţă viitoarele state-cetăţi din Mesopotamia. J. Garstang şi Kathleen Kenyon au scos la iveală mai multe clădiri având o structură puţin comună, pe care le-au numit „temple" şi „capelă de familie". Printre documentele clar religioase, două statuete feminine şi câteva altele figurând animale indică un cult al fertilităţii. Unii autori au acordat o semnificaţie particulară resturilor a trei imagini în ipsos descoperite de J. Garstang în anii '30: ele ar reprezenta un om cu barbă, o femeie şi un copil. Ochii sunt marcaţi cu scoici. Garstang a crezut că a putut să identifice în aceste resturi cea mai veche triadă divină cunoscută, comportând probabil o mitologie analoagă aceleia care va domina mai târziu Orientul Apropiat. Dar această interpretare este încă controversată32.

Morţii erau îngropaţi sub pardoseala caselor. Câteva cranii exhumate de către Kathleen Kenyon33 ne arată o pregătire specială: părţile inferioare sunt mulate în ipsos şi ochii sunt marcaţi cu scoici, astfel încât au putut fi asemuite cu nişte adevărate portrete. E vorba, desigur, de un cult al craniilor34. Dar s-ar putea spune, de asemenea, că e vorba de efortul de a păstra amintirea individului viu.

30 Cf. M. Eliade „Remarques sur Ie dualisme religieux: dyades et polarites", în Nostalgie des origines, pp. 249-336, în special pp. 315 sq.

31 K.M. Kenyon, Archaeology in the Holy Land, pp. 39 sq. Formula — „primul oraş din lume" — a fost criticată de G. Childe si R. J. Braidwood. După Kathleen Kenyon, primii natufieni construiseră, lângă marele izvor, un sanctuar care a ars înainte de ~ 7800.

32 Cf. E. Anati, Palestine before the Hebrews, p. 256, care admite interpretarea lui Garstang. împotrivă: J. Cauvin, Religions neolithiques de Syro-Palestine, p. 51.

33 K. Kenyon, Archaeology in the Holy Land, p. 50.

34 K. Kenyon, Digging up Jericho, pp. 53 sq., 84 sq. Vezi, de asemenea, Muller-Karpe, Handbuch, II, pp. 380-381; J. Cauvin, op. cit., pp. 44 sq.

41

Cea mai îndelungată revoluţie: descoperirea agriculturii. Mezoliticul şl neoliticul