| Urmările Sinodului al patrulea Ecumenic. Bisericile Vechi - Orientale pînă în secolul al unsprezecelea.
Sinodul de la Calcedon a dat răspuns prompt pentru curmarea conflictului dintre nestorieni şi monofiziţii eutihieni. Cu toate acestea anumite nuanţe teologice care izvorau îndeosebi dintr-o traducere defectuoasă a termenilor, ca şi opoziţia faţă de Imperiul Bizantin au determinat separarea de Biserica Răsăritului a câtorva comunităţi orientale, de tendinţă monofizită. Bisericile acestea sunt cunoscute sub denumirea de Biserici Ortodoxe orientale. Biserici precalcedoniene sau Biserici vechi - orientale. Ele păstrează învăţătura de bază a Bisericii una de pînă la Sinodul din 451, neînţelegerea dintre ortodocşi şi vechi - orientali nefiind una de fond ci una de termeni.
Biserica Coptă. După Sinodul de la Calcedon copţii sub patriarhul monofizit Dioscur I, s-au distanţat de melkiţi (denumire dată partizanilor împăratului bizantin) devenind, îndeosebi după cucerirea arabă din secolul al şaptelea, Biserică autonomă, în anul 520 se încearcă o reunificare a copţilor, sub patriarhul monofizit Sever din Antiohia care practica un monofizism moderat. Peste un secol (633), sub împăratul Heraclie (610-641) o ramură a copţilor şi anume monofiziţii severieni s-au unit cu Ortodoxia, dar această unire n-a fost de lungă durată.
Începând cu anul 542 copţii se reorganizează autonom. În secolul al şaptelea, Biserica Coptă din Egipt avea 100 de episcopii şi aproape şase milioane de credincioşi. După cucerirea arabă din 642 şi stăpânirea acestora care a durat pînă în 1517, copţii sunt supuşi la grele umilinţe şi chiar la islamizări forţate.
In secolul al Xl-lea, patriarhul Hristodul a fost silit să-şi mute reşedinţa la Cairo. Copţii erau supuşi Patriarhiei de Alexandria.
Dostları ilə paylaş: |
