Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Organizarea şi viaţa Bisericii în Secolele IV-XI

Aproape toate sinoadele ecumenice au emis canoane care vizau diverse aspecte ale vieţii bisericeşti, în funcţie de condiţiile sociale şi zonele în care trăiau membrii comunităţilor creştine. Aceste prescripţii au fost completate de hotărârile unor sinoade locale, acceptate de întreaga Biserică.

Episcopul. Autoritate spirituală şi administrativă supremă în Biserică, episcopul s-a aflat în atenţia permanentă a legiuitorilor, o serie de canoane referindu-se la activitatea sa, limitele competenţei şi sancţionarea abaterilor.

Episcopul nu poate fi hirotonit decât de trei episcopi (canonul 13, Sinodul din Cartagina, 419). Sinodul Quinisext (691) ahotarât ca episcopii să nu fie căsătoriţi (Canonul 12). Sinodul, de fapt, a generalizat o mai veche hotărâre luată în 546 de împăratul Justinian privind celibatul episcopilor. Ierarhul avea putere asupra călugărilor şi mănăstirilor din eparhia sa (canonul 4 al Sinodului IV Ecumenic, 451), putea judeca pe clericii din eparhia sa (Canonul 9 al Sinodului IV Ecumenic), putea mări sau micşora pedepsele bisericeşti ori chiar graţia de penitenţă pe cei ce se căiau sincer (Canonul 12 al Sinodului I Ecumenic, 325). El avea îndatorirea să hirotonească clerici pentru toate treptele bisericeşti (Canonul 2 Apostolic) dându-le acestora gramate de hirotonie (canonul 89 al Sinodului din Cartagina, 419), să nu condamne pe nimeni fără dovezi suficiente (Canonul 133 al Sinodului din Cartagina, 419), să poarte grijă de averea bisericească, pe care să o administreze printr-un econom (Canonul 26 al Sinodului IV Ecumenic, 451), să înveţe pe toţi păstoriţii săi credinţa ortodoxă, mai ales în duminici şi sărbători (Canonul 19 al Sinodului VI Ecumenic).

Patriarhul. Din secolul al IV-lea, scaunele episcopale de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim au fost socotite patriarhale, cel mai înalt titlu bisericesc pe care-l poate avea o instituţie bisericească.

Patriarhul Romei, numit papă, avea cea mai întinsă jurisdicţie (întreg Apusul). Patriarhul de Constantinopol îşi exercita jurisdicţia asupra provinciilor Tracia, Pont şi Asia proconsulară, având 39 de mitropolii şi aproape 400 de episcopii.

Sinodul local de la Constantinopol din 588 a hotărât ca toţi patriarhii Constantinopolului să poarte titlul de „patriarhi ecumenici". Ca un protest faţă de această hotărâre, papa Grigorie cel Mare se va numi pe sine „servus servorum Dei". Drepturile speciale ale patriarhilor erau: dreptul de canonizare (de a trece în rândul sfinţilor pe unii creştini), dreptul de stavropighie (aşezarea sub jurisdicţia directă a patriarhului a unei mănăstiri dintr-o eparhie, pentru care trimitea o cruce), dreptul de a confirma pe mitropoliţi etc.

Clerul. O serie de canoane se referă la drepturile, îndatoririle şi sancţiunile preoţilor şi diaconilor. Astfel, pentru a fi hirotonit, candidatul trebuia să îndeplinească mai multe condiţii, precum: să fie căsătorit o singură dată, să nu fi fost botezat de curând; să nu fie surd sau orb etc. Clericii nu se puteau muta într-o altă eparhie decât în baza cărţii canonice eliberate de episcop (Canonul 17 al Sinodului Quinisext, 691), erau datori să se supună episcopului lor (Canonul 8 al Sinodului IV Ecumenic) şi să-1 pomenească la slujbe etc.).