Cauze culturale. Secolele XIV-XVI au favorizat apariţia Umanismului şi a Renaşterii. Din ce în ce mai mult erau scoase în evidenţă forţele creatoare de valori ale omului, se punea accentul pe posibilităţile umane, se exaltau şi reactualizau realizările culturale şi artistice ale antichităţii greco-romane, neglijându-se Biserica.
Cărturarii umanişti ai vremii au contribuit prin scrierile lor la o nouă viziune şi atitudine faţă de imperfecţiunile Catolicismului medieval. Manifestând o predilectă întoarcere la sursele trecutului, umaniştii creştini au studiat manuscrisele vechi ale Bibliei, facându-şi o imagine despre diferenţa dintre Biserică aşa cum reieşea din lectura Noului Testament şi Biserica Romano - Catolică medievală.
Cu toate că până la sfârşitul vieţii s-a declarat catolic, celebrul umanist Erasmus din Rotterdam, specialist în studiul Noului Testament, ridiculiza defectele oamenilor Bisericii în lucrările sale, Elogiul nebuniei şi Colocvii, pledând pentru un creştinism simplu, lipsit de forme organizate bisericeşte. Contemporanii au văzut în el - deşi se pare nu tocmai întemeiat - un precursor al lui Luther, cu care, de altfel, umanistul a polemizat. În Anglia, cancelarul Thomas Morus ( 1535), în lucrarea sa Utopia, elaborează un set de reforme care vizau statul englez, dar care aveau în vedere şi Biserica (pe unii dintre exponenţii acesteia, umanistul englez categorisindu-i drept paraziţi).
Descoperirea tiparului, revoluţie tehnico-culturală atribuită lui Gutenberg (1468), va oferi oamenilor de cultură posibilitatea răspândirii operelor cultural-ştiinţifice, dar şi a numeroaselor satire şi pamflete la adresa Bisericii şi a slujitorilor ei.
Cărţile de pietate populară, cu accente apocaliptice, au avut darul de a menţine în credincioşi o anume expectativă a schimbării stării de lucruri din viaţa religioasă.
Dincolo de toate aceste cauze, Reforma a fost, la origini, o mişcare teologică pentru reevaluarea doctrinei şi a vieţii creştine.
Dostları ilə paylaş: |