Cauze politice. La mijlocul secolului al VlII - lea, papa Ştefan al II-lea (752-757), cu ajutorul regelui franc, întemeiază statul papal, numit Respublica Romanorum. Devenind şi şef de stat, papa a fost suspectat, pe drept, că nu se mai poate ocupa exclusiv de problemele spirituale; acum, el trebuie să se îngrijească de treburile civile şi de conducerea unor războaie, fapt care a scandalizat pe supuşii săi.
În anul 962, regele Otto I este încoronat la Roma împărat al Sfântului Imperiu Roman. Conflictul armat dintre guelfi (susţinătorii papei) şi gibelini (partizanii împăratului) pentru cucerirea de noi teritorii a generat puternice proteste ale credincioşilor germani. În Germania se manifestau însă resentimente faţă de papalitate şi instituţia Bisericii în general, pentru faptul că Biserica era controlată de străini (papa, cardinalii, episcopii aleşi, de regulă, dintre italieni), iar din Germania plecau în Italia, prin intermediul Bisericii, apreciabile sume de bani şi bunuri. Pe lângă acestea, apariţia statelor naţionale şi emanciparea împăraţilor de sub tutela unei Biserici universale au creat cadrul declanşării curentului reformator din secolele XV-XVI. Faptul că ierarhia şi clerul aflaţi pe teritoriul statelor naţionale nu puteau fi judecaţi în tribunalele civile ale acestora, ci în forurile de judecată bisericeşti, iar apelurile se făceau la tribunalul papal şi nu la cel regal, se considera o imixtiune în sistemul politic statal, pe care regii nu mai erau dispuşi s-o accepte.
Dostları ilə paylaş: |