Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Patriarhia Bulgariei. Populaţia de origine turanică ce avea să dea naştere bulgarilor s-a aşezat mai întâi, în secolul al II-lea, între Volga mijlocie si Don. Triburile protobulgare au pornit către sfârşitul veacului al VII-lea din regiunile Volgăi şi, în 681, sub conducerea lui Asparuh pătrund în nordul Peninsulei Balcanice, ocupând un teritoriu ce aparţinea Imperiului Bizantin, în jurul Varnei (la sudul Dunării). Grecii au numit această populaţie „vulgari" (adică originari de pe Volga). În contact cu autohtonii traci şi cu triburile slave care ajunseseră în aceste locuri în secolele VI-VII şi care erau populaţii creştine, bulgarii s-au slavizat şi au primit creştinismul. Bulgarii consideră drept primii lor apostoli pe fraţii misionari Chiril şi Metodiu care, în drum spre Moravia (863), au trecut prin oraşele Filipopole (azi Plovdiv) şi Sofia.

Creştinarea oficială a bulgarilor are loc în anul 864, când ţarul Boris I (852-889) este botezat având ca naş pe împăratul Bizanţului, Mihail al III-lea, de la care conducătorul bulgar şi-a luat şi numele de Mihail. Mulţi bulgari (îndeosebi colaboratori ai ţarului) au fost constrânşi să-i urmeze exemplul, ucigând chiar pe unii care s-au împotrivit.

Mare succes în răspândirea creştinismului printre bulgari a înregistrat Sfântul Clement (+27 iulie 916) care, în a doua jumătate a secolului al IX-lea, înfiinţează o mănăstire la Ohrida şi o episcopie în apropiere, la Velica. Urmaşul său în scaunul episcopal a fost Naum, ucenic al Sfinţilor Chirii şi Metodiu.

Temându-se de o prea mare dependenţă de Bizanţ, în încercarea sa de a da Bisericii Bulgare rangul de patriarhie, iar pentru sine de a obţine recunoaşterea ca ţar, Boris-Mihail cere în 866 papei Nicolae I (858-867) un arhiepiscop pentru organizarea Bisericii şi-i adresează 106 întrebări referitoare la credinţă. Papa a trimis epicopi şi preoţi şi a răspuns la întrebările bulgarilor (Responsa adconsulta bulgarorum), dar Boris n-a fost mulţumit şi, în cele din urmă, se va reorienta către Bizanţ.

Amestecul Romei a creat un conflict cu Patriarhia de Constantinopol, păstorită de marele patriarh Fotie (858-867; 877-886), conflict care s-a stins însă în 870, în cadrul unui sinod prezidat de patriarhul ecumenic Ignatie (867-877), cu participarea delegaţilor papei Adrian al II-lea (867-872). După încheierea sinodului, o delegaţie a lui Boris-Mihail ajunsă la Constantinopol a cerut protecţia jurisdicţională a Bisericii Răsăritului. Patriarhia Ecumenică va trimite un arhiepiscop în Bulgaria.

În toamna anului 927, Petru, conducătorul bulgarilor, încheie pace cu bizantinii, cu care se aflau în război de 13 ani. Bazileul Roman Lecapenos îi recunoaşte acestuia titlul de ţar (limitat la teritoriul bulgar), iar senatul acordă lui Damian de Durostor (Silistra) titlul de patriarh. Patriarhia Ecumenică nu recunoaşte însă această titulatură.

Bulgaria de răsărit este încadrată în anul 971 în Imperiul Bizantin, împărţită în două theme (unităţi administrative): Bulgaria propriu-zisă şi Paristrion sau Paradunavon, care in­cludea şi Dobrogea. Bulgaria apuseană este anexată, la rându-i, Imperiului Bizantin de Vasile al II-lea numit pentru aceasta Bulgaroctonul (omorâtorul de bulgari), la începutul secolului al XI-lea.

Ohrida care devenise din 984 centrul religios al bulgarilor, cu rang de patriarhie este redusă în 1019/1020 la rangul de arhiepiscopie, sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol.

La începutul secolului al XIII-lea, Imperiul Vlaho-Bulgar creat în urma revoluţiei fraţilor vlahi (adică români) Petru şi Asan contra bizantinilor este curtat din nou de Roma, reuşindu-se, în anul 1204, ca vlaho-bulgarii să se unească cu latinii. Unirea a fost efemeră, spulberându-se imediat după cea de-a patra Cruciadă (1205).

În urma tratativelor cu împăratul grec de Niceea, Ioan Duca Vatatzez (Constantinopolul era ocupat de latini), Ioan Asan al II-lea este recunoscut drept ţar al bulgarilor, iar Biserica Bulgariei este recunoscută de Sinodul de la Lampsac (1235) drept patriarhie, cu reşedinţa la Târnovo. Eparhiile Durostomlui şi Vidinului au fost trecute sub jurisdicţia acestei patriarhii.

După ce cetatea Târnovo este cucerită de către turci (1393), Patriarhia Bulgară îşi încetează activitatea. Ultimul patriarh de Târnovo, Sfântul Eftimie (1375 -1393), prăznuit la 20 ianuarie, vlah de origine, a murit în exil (+ 1400). El a purtat corespondenţă cu Sfântul Nicodim, organizatorul vieţii monahale din Ţara Românească (f 1406) şi cu mitropolitul Antim al Ungrovlahiei (f 1401) şi a scris viaţa Sfintei Muceniţe Filofteia (7 decembrie). Moaştele acesteia au fost mutate de la Tâmovo la Vidin şi de aici, în 1396, la Biserica Domnească din Curtea de Argeş.

În perioada ocupaţiei otomane (1393-1878), Patriarhia Constantinopolului de care depindea Biserica Bulgariei a încercat să înlocuiască liturghia în limba slavă.

Bulgarii obţin, la 12 martie 1870, recunoaşterea Sublimei Porţi pentru crearea unui exarhat. Această emancipare de sub jurisdicţia Constantinopolului a determinat pe patriarhul ecumenic Antim al Vl-lea (1871-1873, ultima păstorire) să convoace un sinod la Constantinopol, la 25 mai 1872, prin care Biserica Bulgariei este declarată schismatică. Această ruptură încetează în 22 februarie 1945, când patriarhul ecumenic Veniamin I recunoaşte autocefalia Bisericii Bulgare.

La l0 mai 1953, Biserica Ortodoxă Bulgară a fost ridicată la rangul de patriarhie, act confirmat de Patriarhia Ecumenică în 1961. Din 1975, Patriarhia Bulgară a adoptat Calendarul îndreptat. Ea păstrează în cult limba slavonă veche.

După 1989, Biserica Bulgară s-a scindat, o parte din ierarhii sinodului considerându-se singurii îndreptăţiţi să reprezinte Biserica, ceilalţi fiind acuzaţi de pactizare cu fostul regim comunist. Ca urmare, în 1992, mai mulţi ierarhi bulgari au fost depuşi din treaptă. Criza Bisericii Bulgare este rezolvată în 1996 (prin repunerea în treaptă a unora din cei depuşi), iar în 1999 se resta­bileşte unitatea sinodului.

Reşedinţa Patriarhiei Bulgariei este Ia Sofia, Biserica având cca 6 milioane de credincioşi. Actualul întâistătător este Prea Fericitul Patriarh Maxim.