Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Patriarhia Română. Viaţa creştină pe teritoriul României a continuat şi după invaziile avarilor şi slavilor din secolul al VII-lea. Descoperirile arheologice atestă neîndoielnic această realitate. Astfel, avem bisericuţele săpate în masivul calcaros de la Basarabi, judeţul Constanţa, datând din secolele X-XÎ, crucile relicvar din aceeaşi perioadă descoperite la Adjud, judeţul Vrancea şi Dodeşti, judeţul Vaslui, precum şi o cădelniţă la Odorheiul Secuiesc, în Transilvania, biserica Sfanţul Atanasie de la Niculiţel, judeţul Tulcea, din secolul al XIII-Iea ş.a.

În secolele X-XI, doi episcopi - Petru şi Anicet - se pare că rezidau la Dinogeţia (Garvăn, judeţul Tulcea); în 1205 este menţionată într-o scrisoare a papei Inocenţiu al III-lea (1198-1216) o episcopie ortodoxă în părţile Hunedoarei. În fine, în secolele XIII-XIV a funcţionat Mitropolia Vicinei (amplasată, după ultimele cercetări, pe Dunăre, în sudul Dobrogei, la Păcuiul lui Soare), în anul 1359 ia fiinţă Mitropolia Ungrovlahiei, prin strămutarea mitropolitului Iachint de la Vicina la Curtea de Argeş, iar în 1401 se înfiinţează şi Mitropolia Moldovei, cu sediul la Suceava, primul mitropolit fiind Iosif Muşat. Ambele mitropolii se aflau sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol.

Biserica din Transilvania a depins până în 1701, când s-a produs unirea forţată cu Roma, de Mitropolia Ungrovlahiei.

Sub mitropolitul Andrei Şaguna (1848-1873), se reînfiinţează Mitropolia Transilvaniei în 1864.

După unirea, în 1859, a Principatelor Moldova şi Ţara Românească, la 25 aprilie 1885, Patriarhia Ecumenică recunoaşte Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române.

La 30 iulie 1925, Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, primul patriarh fiind Miron Cristea (1925-1939).

Perioada conducerii comuniste (1945-1989) a însemnat pentru Biserica Ortodoxă Română una din marile sale încercări. Unii ierarhi au fost întemniţaţi sau pensionaţi forţat, zeci de preoţi au murit în închisori sau în colonii de muncă forţată, multe biserici au fost demolate, nu s-a permis ridicarea altor locaşuri.

În 1948, clerul şi credincioşii uniţi cu Roma au revenit în sânul Bisericii Ortodoxe.

Au fost desfiinţate abuziv unele eparhii, s-au închis seminarii teologice şi facultăţi de teologie, a fost instituită cenzura publicaţiilor bisericeşti, în 1959 s-au închis sute de mănăstiri şi călugării au fost forţaţi sa intre în viaţa civilă.

După 1989, viaţa bisericească având libertate deplină de manifestare a luat avânt, S-au înfiinţat mai multe şcoli teologice medii şi de nivel universitar, s-au ridicat biserici noi, au fost redeschise mănăstirile abandonate în 1959, s-au înfiinţat noi eparhii, religia a fost introdusă în şcolile statului, au fost reînviate asociaţiile filantropice bisericeşti, literatura religioasă s-a îmbogăţit substanţial prin editarea unor valoroase opere teologice, istorice şi de spiritualitate.

Parte din clericii şi credincioşii adepţi ai uniaţiei, după 1989, s-a desprins de Biserica Ortodoxă formând comunităţi distincte, creându-se apoi episcopii unite la Baia Mare, Cluj, Lugoj şi Oradea, toate sub jurisdicţia Mitropoliei de Ia Blaj.

Sediul Patriarhiei Române este la Bucureşti, patriarhul actual, Prea Fericitul Teoctist, fiind întronizat la 9 noiembrie 1986.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române are 37 de membri; Patriarhia Română este alcătuită din 5 mitropolii, 21 de eparhii cu 10.230 parohii şi 3.049 filiale, cu 9.436 preoţi şi 115 diaconi totalizând aproximativ 18 milioane de credincioşi (la începutul anului 2000).