Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova


Cultul, disciplina şi viaţa creştină



Yüklə 1,01 Mb.
səhifə75/214
tarix05.01.2022
ölçüsü1,01 Mb.
#65205
1   ...   71   72   73   74   75   76   77   78   ...   214

Cultul, disciplina şi viaţa creştină



Cultul a îndeplinit în viaţa creştină în primele trei secole, un rol foarte însemnat. El a menţinut unitatea şi solidaritatea comunităţii creştine şi a apropiat pe credincioşi între ei.

Păgânii înşişi au înţeles importanţa cultului în Biserică şi l-au lovit prin măsuri de persecuţie, interzicând adunările creştine, confiscând sau distrugând locaşurile, arzând cărţile.

Cultul epocii apostolice s-a menţinut şi s-a dezvoltat în epoca următoare pe baza Liturghiei Sfântului Iacob. Centrul lui a rămas Sfânta Euharistie, pe care o găsim cu acest nume, pe lângă cele cu care era cunoscută mai înainte-frângerea pâinii, cina domnească. Încă înainte de sfârşitul secolului I, Euharistia se săvârşea duminica şi probabil dimineaţa, aşa cum mărturiseşte Pliniu cel Tânăr la începutul secolului II. Săvârşindu-se duminica dimineaţa, s-a introdus obiceiul ca să se primească pe nemâncate.

La Cartagina, poate şi în alte locuri (Roma, Spania), ea încă se mai săvârşea zilnic. În alte locuri se săvârşea miercuri şi vineri (în Egipt). Se săvârşea de asemenea la botezul catehumenilor şi în zilele de comemorare a martirilor.

Pentru cunoaşterea cultului creştin din primele trei secole, nu avem un formular liturgic, ci unele descrieri. Mai importante decât acestea sunt „Constituţiile bisericeşti” care cuprind indicaţii şi formule liturgice, ştiri şi reguli privitoare la cler. Sunt trei scrieri intitulate, una „Constituţiile bisericeşti egiptene”, foarte însemnată pentru istoria cultului creştin, alta „Didascalia Apostolilor”, alta „Constituţia bisericească apostolică”, precum şi cartea a VIII-a din scrierea „Constituţiile Apostolice”, cea mai completă scriere liturgică veche.

Cultul euharistic consta din două părţi:



  • didactică – se citea din cărţile Noului şi Vechiului Testament, o omilie asupra celor citite, rugăciuni comune;

  • liturgică – se punea pe altar pâine, vin şi apă, episcopul sau preotul liturghisitor făcea rugăciuni şi aducea „euharistii” (mulţumiri) celor de faţă, clerici şi credincioşi.

Diaconii duceau Sfânta Euharistie şi celor absenţi (bolnavi, neputincioşi, celor închişi)

Rugăciunile erau parte improvizate, pentru nevoile comunităţii, parte stabilite, pentru Sfânta Euharistie. Atitudinea obişnuită era cea de „orantes”: în picioare, cu braţele întinse, cu ochii ridicaţi spre cer. Se făceau şi cântări. Muzica instrumentală nu era admisă în cult.

După o anumită rugăciune, înainte de Sfânta Euharistie, creştinii îşi dădeau şi sărutarea sfântă, semn al comuniunii lor în credinţă şi în dragoste, al împăcării lor, pentru împărtăşirea ce urma să primească. La prima parte a Liturghiei puteau asista şi catehumenii, penitenţii sau chiar necreştinii. După aceea diaconii îi invitau să părăsească locaşul. Se închideau uşile, se făcea tăcere solemnă, se săvârşea Sfânta Euharistie.

„Pâinea euharistică” era dospită; azima s-a introdus în Apus mult mai târziu. Vinul era curat, culoarea lui nu era stabilită, însă de obicei era roşu. În vin se adăuga şi apă. Acest amestec era uzual şi obligatoriu. Pentru vin se întrebuinţa un potir, la început din lemn, apoi de sticlă sau de metal.

Împărtăşirea se făcea începând cu clericii, apoi ceilalţi. În Sfânta Euharistie, creştinii primeau trupul şi sângele Domnului. Refuzul de a primii pe unii creştini la Sfânta Euharistie era o grea pedeapsă. Cei căzuţi în păcate grele primeau Sfânta Euharistie doar după o lungă penitenţă. Primirea ei cu nevrednicie era socotită un mare păcat. Împărtăşirea era precedată de mărturisirea păcatelor.

Pe lângă ofrande euharistice – pâine şi vin – credincioşii aduceau la cult daruri în alimente, bani, pâine, veşminte, încălţăminte, pentru ajutorarea săracilor şi pentru întreţinerea clerului.

Cultul era şi un excelent mijloc de educaţie şi de binefacere totodată, el era un continuu control şi stimulent al vieţii morale. Frecventarea cultului era obligatorie şi regulată. Sinoadele Elvira (300), Arelate (314), prevăd anumite măsuri pentru lipsă nejustificată la mai mult de trei duminici.


Yüklə 1,01 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   71   72   73   74   75   76   77   78   ...   214




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin