Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Locaşul de cult. Ilegalitatea creştinismului, numărul mic şi lipsa de mijloace nu au îngăduit existenţa locaşurilor de cult până la un timp. Creştinii se adunau în case particulare mai încăpătoare, în cimitire sau catacombe, în locurile ferite de ochii păgânilor. Odată cu creşterea numărului creştinilor, aceştia a trebuit să-şi ridice locaşuri de cult, ei nu mai încăpeau într-o casă, iar clerici nu mai ajungeau pentru a sluji în mai multe. Pentru a ridica locaşuri se profita de anii de pace, de toleranţa unor împăraţi (ca Alexandru Sever, Filip Arabul).

Existenţa unor asemenea locaşuri proprii se constată de la sfârşitul sec. II, mai ales după 280. Locaşul creştin se numeşte „casa lui Dumnezeu”, locul „de rugăciune”, casa rugăciunii. De la începutul secolului IV se numea „basilica”, nume rămas în limba noastră (biserica-casa împărătească). Acest nume arată că locaşul creştin avea asemănare cu locaşul Domnului din Vechiul Testament. Basilicele aveau trei părţi: un atrium sau portic, care era un spaţiu în formă pătrată, mărginit de coloane, având la mijloc un bazin sau o fântână; catehumenii şi unii penitenţi asistau la cult în atrium, numit mai târziu pronaos; partea de mijloc, naos, formată la rându-i din trei spaţii dreptunghiulare paralele, despărţite prin coloane, spaţiul din mijloc era mai larg şi mai înalt, aici şedeau credincioşii, o absidă în fund (semicerc), unde sta clerul şi care era despărţită de restul clădirii printr-o perdea ce se trăgea. Ea nu avea o masă fixă pentru săvârşirea Sfintei Euharistii, ci una mobilă de lemn, ce se lua şi se aducea după trebuinţă. În faţa absidei, în naos, era un amvon sau două, cam de înălţimea unui om, de pe care se făceau citirile.

Probabil au fost ridicate locaşuri şi de alte forme. Basilica era îndreptată de obicei de la răsărit la apus. Nevoia de a se ruga creştinii cu faţa spre Răsărit a făcut să se obişnuiască aşezarea intrării la apus şi a altarului spre răsărit.

Bisericile aveau şi clădiri anexe: baptisterii, locuinţă pentru episcop, camere pentru păstrarea darurilor aduse de creştini, unele chiar săli destinate agapelor. Aveau de asemenea cărţi şi obiecte de cult. De timpuriu s-a luat obiceiul de a pune moaşte sub Sfânta Masă – când a ajuns fixă - şi de a se ridica locaşuri pe mormintele martirilor.